Search

Viticultura

Facebook Twitter Email

Soiul Creață, cunoscut și sub denumirea de Creață de Banat, este originar din zona țării căreia îi poartă și numele, respectiv din Banat.

Unii ampelografi străini susțin că soiul ar fi, de fapt, originar, din zona Rhin-ului, de unde ar fi fost adus de coloniștii germani, însă studiile specialiștilor români atestă faptul că acest soi este cultivat pe actualul teritoriu al Banatului încă dinainte de sosirea coloniștilor aici, notează oenologul I. Pușcă în volumul ”Vechi soiuri românești de viță-de-vie”.

Mai multe detalii pe agerspres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cadarca este un vin tradițional, de culoare roșu-rubiniu, specific podgoriei Miniș, din județul Arad.

La Miniș, a fost produs, pentru prima dată, în 1744, un vin roșu dulce de Cadarcă, obținut din boabe stafidite, de tip Aszu, care concura îndeaproape cu vinurile de Tokaji, notează Mihai Macici în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii.” Soiul era cunoscut încă de la începutul secolului al XVI-lea, din timpul ocupației turcești, sub denumirea de Scadarca (Tőrőkszőlő — strugure turcesc). Pe vremea când Transilvania aparținea Imperiului Austro-Ungar, Cadarca nu avea concurență printre vinurile roșii. Odată ce a revenit la România, Cadarca a intrat în competiție cu soiuri renumite obținute în mari podgorii, precum Dealu Mare, Sâmburești, Mehedinți sau Murfatlar, rămânând un vin de nivel mediu, potrivit prof. Viorel Stoian, în ”Marea carte a degustării vinurilor”.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Majarca albă este un soi de viță-de-vie pentru vinuri albe, care se cultivă, în prezent, în zona Banatului.

Majoritatea autorilor sunt de părere că soiul ar fi originar din Banat, fapt consemnat și în celebrul ”Dictionnaire encyclopedique des cepages”, realizat de Pierre Galet (2000), un amplu dicționar al soiurilor existente în lume, în care se afirmă despre Majarca albă că este un soi de viță-de-vie pentru vinuri albe, originar din Banat, cultivat în Ungaria, în România, în provincia Banat, în Voivodina (”Cepage de cuve blanc qui serait originaire du Banat, cultive en Hongrie, en Roumanie dans le Banat, en Vojvodine et dans la partie orientale de la Croatie”).

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Iordana este un soi de viță-de-vie întâlnit în podgoriile din Transilvania, din care se obține un vin alb, de consum curent.

Selecție de vinuri

Iordana este unul dintre soiurile autohtone, majoritatea autorilor considerând că a intrat în cultură pe vremea geto-dacilor, cu mult timp înainte de apariția creștinismului. Oenologul Ion Pușcă susține, în volumul ”Vechi soiuri românești de viță-de-vie”, că a apărut mai întâi în spațiul cuprins între Carpați și Nistru. Iordana a supraviețuit în epoca migrațiilor, când numeroase plantații de vii au fost distruse de popoarele migratoare, în drumul lor spre Europa Centrală și Occidentală, devenind unul dintre soiurile de bază ale Moldovei. De aici, soiul Iordană a trecut Carpații, stabilindu-se în Transilvania, unde a contribuit semnificativ la creșterea prestigiului vinurilor obținute pe aceste meleaguri. Alți specialiști, însă, precum prof. dr. Milu Oșlobeanu, prof. Adriana Indreaș sau prof. Liliana Rotaru vorbesc despre originea transilvană a soiului.

Cert este că, în prezent, Iordana se cultivă în podgoriile transilvănene din județele Alba, Sibiu, Mureș, Sălaj și Satu Mare, dar și în cele din Ungaria.

Pornind de la un argument lingvistic, a existat ipoteza conform căreia soiul Iordană ar fi același cu soiul Gordan, cultivat la Drăgășani. De la cuvântul Iordan, numele ar fi evoluat către Jiordan, Giordan, ajungând la Gordan. Dar specialiștii au dovedit că cele două soiuri, Iordana și Gordan, sunt soiuri vechi românești diferite, aparținând aceluiași sortogrup, de unde și zicala din popor: ”Iordovanul frate bun cu Gordanul”.

Fiind un soi autofertil, Iordana este cultivată singură în plantații, dar poate fi folosită și ca un bun polenizator pentru alte soiuri autosterile. Are o perioadă lungă de vegetație, fiind indicată pentru cultură în zonele unde lunile septembrie și octombrie sunt călduroase și secetoase, pe pante însorite, cu expunere sudică. Soiul este sensibil la ger și la putregaiul cenușiu, dar rezistent la secetă.

Sursa foto: Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

Strugurii sunt cilindrici sau cilindro-conici, uneori aripați, de mărime mijlocie, cu boabe dese, sferice, de culoare verde-gălbui, ușor bronzate pe partea însorită și cu miezul zemos, potrivit prof. dr. Milu Oșlobeanu și colab., în volumul “Viticultură generală și specială” (1980). Ajung la maturitate deplină spre sfârșitul lunii septembrie — începutul lunii octombrie, când acumulează, în medie, 170-180 g/l zaharuri. Producția de struguri la hectar variază între 12.000 și 16.000 kg, dar poate ajunge până la 20.000 kg.

Din soiul Iordană se obține un vin foarte atractiv, prin însușirile sale organoleptice, încadrat, din punct de vedere calitativ, în categoria celor de consum curent. Are o culoare galben-verzuie, mai rar galben-pai, fără modificări importante în timp. Este un vin vioi, fructuos, cu multă prospețime, având un parfum de floră spontană, ce se impune printr-o savoare delicată, plăcută, asemănătoare fructelor de pădure, potrivit acad. Valeriu V. Cotea, în volumul ”Podgoriile și vinurile României”.

Vinurile au un conținut moderat în alcool, de 9-10% vol, și o aciditate relativ ridicată, ce depășește 5 g/l, ceea ce îl face, alături de celelalte caracteristici, un bun vin — materie primă pentru obținerea unor spumante de calitate. De altfel, în ultimii ani, podgorii transilvănene precum Târnave, Alba sau Sebeș-Apold s-au remarcat prin obținerea unor celebre spumante românești. Totodată, din vinurile de Iordană se obțin și distilate de vin învechite.

Conținutul mijlociu în zaharuri și aciditatea ridicată permit folosirea acestor vinuri și în diferite cupaje, cele mai folosite fiind: 80% Iordană + 20% Fetească regală sau 30% Iordană + 40% Fetească regală + 30% Neuburger, menționează prof. dr. Ariana Indreaș și Luminița Vișan, în cartea ”Principalele soiuri de struguri de vin cultivate în România”.

Vinurile de Iordană se recomandă a însoți mâncăruri pe bază de pește sau fructe de mare, brânzeturi proaspete nefermentate și preparate din pasăre la grătar.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Mustoasa de Măderat este un vin alb, obținut din soiul omonim, care, așa cum îi arată și numele, este caracteristic pentru centrul viticol Măderat, din cadrul podgoriei Miniș-Măderat.

Aspect din Podgoria Miniș-Măderat

Satul Măderat se află în partea de vest a României, în vestul Munților Zarandului, acolo unde, după spusele lui Ioan Slavici, ”drumul de țară de pe valea Crișului-Alb, ajungând în apropierea șesului, la Maghiarat, se despică în două și o parte o ia prin Pâncota spre mijlocul șesului, iar alta apucă spre Șiria ca să înainteze la Arad…’, potrivit site-ului obiective-turistice.romania-tourist.info.

Soiul Mustoasă de Măderat a fost obținut prin selecție populară și este cultivat de secole în centrul viticol Măderat, potrivit prof. dr. Liliana Rotaru, în volumul ”Soiuri de viță-de-vie pentru struguri de vin” (2009). Primele referiri scrise despre acest soi datează de la începutul secolului al XIX-lea, el păstrându-și locul în sortimentul centrului viticol Măderat și după invazia filoxerei, care a distrus, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, suprafețe importante cu viță-de-vie de pe teritoriul românesc.

Strugurii acestui soi sunt mijlocii spre mari, cu o lungime de 15-18 cm, de formă cilindrică, cu boabe mijlocii, sferice, așezate atât de des pe ciorchine, încât la maturare se deformează. Pielița este groasă, de culoare verde albicioasă, datorită pruinei abundente, notează prof. dr. Adriana Indreaș (2000). Ajung la maturitatea deplină la sfârșitul lunii septembrie sau chiar în prima jumătate a lunii octombrie, iar în toamnele călduroase pot acumula până la 180-190 g/l zaharuri.

Foto (c): Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

Soiul este sensibil la ger, dar are o rezistență bună la secetă, la putregaiul cenușiu și o bună toleranță la mană, asigurând producții mari de struguri, de peste 15-18 tone/hectar. Fiind un soi autofertil, este cultivat în plantații mari, neavând nevoie de alte soiuri polenizatoare.

Vinurile obținute din soiul Mustoasă de Măderat au o culoare galben-verzui, cu o aromă plăcută, o prospețime și o fructuozitate deosebite, datorită acidității crescute. Atunci când se degustă, lasă o senzație de proaspăt și de răcoros, care se aseamănă, potrivit majorității specialiștilor, cu ”aerul curat al unei dimineți de toamnă românească”, notează I. Pușcă în volumul ”Vechi soiuri românești de viță-de-vie”.

Mustoasa de Măderat este un vin de masă ușor, având un grad alcoolic moderat, de 9,5-11 % vol. și este recomandat a fi consumat ca vin tânăr. Odată cu trecerea anilor, culoarea devine galben-pai, fără a-și pierde, însă, tenta verzuie specifică, menționează Valeriu V. Cotea și colaboratorii în volumul ”Podgoriile și vinurile României”.

Soiul este prezent și în literatura străină de profil, de exemplu îl regăsim în volumul ”Wine grapes. A complete guide to 1368 vine varieties, including their origins and flavours” (2012), avându-i ca autori pe Jancis Robinson, Julia Harding și Jose Vouillamoz. Este prezentat aici ca ”un soi productiv, cu aciditate ridicată, provenind din vestul României, din care se obține un vin alb, ușor și proaspăt, popular la nivel local”.

Datorită acidității crescute de care dispun, vinurile de Mustoasă de Măderat pot fi folosite și ca materie primă pentru obținerea spumantelor de calitate, dar și a distilatelor de vin.

Fiind un vin alb, ușor, caracterizat de o prospețime și o fructuozitate deosebite, Mustoasa de Măderat se armonizează foarte bine cu aperitivele, dar și cu preparatele din pește, carne de pui sau brânzeturi moi. Radu Anton Roman, renumit scriitor și gastronom, recomanda acest vin și pentru preparate tradiționale, precum sângeretele, cârnații de Pleșcoi, cârnații oltenești, ghiudemul sau salamul de Sibiu.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Cerasela Bădiță)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Podgoria Miniș-Măderat, una dintre cele mai vechi podgorii de pe teritoriul țării noastre, este situată la 20 km de municipiul Arad, pe dealurile de la marginea vestică a munților Zarandului, întinzându-se pe o lungime de aproximativ 50 de kilometri și pe lățimi cuprinse între unu și patru kilometri, între apele Mureșului și ale Crișului alb.

Peisaj de toamnă în Podgoria Miniș-Măderat

Cele mai vechi mărturii existente cu privire la această podgorie datează din prima jumătate a secolului al XI-lea. Înainte de anul 1038, Gizella, prima regină a Ungariei, a dăruit, cu încuviințarea soțului său, Ștefan I, ”opt vii”, situate pe dealul Macra (Mocrea), din hotarul Minișului […], abației din Bakanybel […], după înfrângerea voievodului Ahtum, descendentul lui Glad, notează E Gluck, în 1983. În secolele al XII-lea și al XIII-lea, existența viilor în satele de la poalele Zarandului este atestată de noi documente. La Pâncota, la Măderat, la Ghioroc, la Miniș etc. viile produceau vin pentru mănăstirile catolice de la Mocrea, Pâncota și Arad, notează site-ul www.pivnitelebirauas.ro/istoric/.

De-a lungul timpului, viticultura acestei podgorii s-a dezvoltat treptat, vinul devenind o necesitate în secolele XV-XVI, când asigura 80% din veniturile domeniilor și ale cetățenilor, precizează site-ul www.oniv.ro. Suprafața cultivată cu viță-de-vie a oscilat, în funcție de stăpânire, fie ea otomană sau austriacă, de la 700 ha, în anul 1562, la 2.100-2.800 ha, în 1746 și până la 6.540 ha, în anul 1880, iar între anii 1907 și 1944, a oscilat între 5.570 și 6.248 ha. Cele mai importante transformări au avut loc după Unirea Transilvaniei cu țara și îndeosebi după reforma agrară din 1921.

Podgoria Miniș-Măderat a dat, în secolele trecute, unul dintre vinurile preferate ale Curții Imperiale de la Viena. Începând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Miniș a devenit cunoscut datorită vinurilor sale roșii. În 1744, s-a produs aici, pentru prima dată, un vin roșu dulce de Cadarcă din boabe stafidite, de tip ”Aszu”, care concura îndeaproape cu vinurile de Tokay. După Rapaics Raymond, ”Cadarca de Miniș a devenit renumită datorită strugurilor stafidiți, dat fiind că acest soi, pe aceste dealuri, se stafidește ușor”.

Una dintre personalitățile viticulturii românești, care a acordat un spațiu amplu studiului acestei podgorii, este oenologul Alexandru Mihalca. Într-una dintre lucrările sale, acesta îl citează pe I.C. Teodorescu, care, referindu-se la calitatea vinurilor roșii de Miniș, în 1964, îi citează la rândul lui pe Schams și pe Fabian G. (1835): ”La concursul vinurilor, între ‘aszu’ de Tokay și cel de Miniș este greu de decis, depinzând de gust; amândouă pun câte o piatră prețioasă pe cununa lui Bachus, ocupând locuri alăturate: diamantul și rubinul”. ”Minișul … concurează cu cele mai scumpe vinuri din străinătate în rang și renume”. Tot Al. Mihalca amintește aprecierea lui Martin Schwartner, care, în 1798, susținea că ”Nobilitatea vinului de Miniș este de dată mai recentă, dar datorită dulceții lui, culorii frumoase roșu-negru, a început să întunece renumele celorlalte vinuri și este considerat de unii în rang, chiar peste cel de Tokay. Viile de la Miniș sunt lucrate de români”.

Plantații viticole în Dealurile Minișului, județul Arad

Potrivit spuselor lui N. Perentsenyi, pe vremuri exista o zicală care spunea că ”vinurile de Tokay sunt bune pentru bolnavi, iar cele de Miniș pentru cei sănătoși”, iar naturalistul Grossinger afirma, pe la 1779, că: ”Cine este setos de vin roșu și negru să meargă mai întâi în Comitatul Arad, la Miniș, Mocrea și la Pâncota, unde găsește un asemenea vin nobil, după care rămâne mult în urmă vinul de Burgundia și alte vinuri renumite”.

În anul 1749, contele Grassalkovich a construit la Miniș o pivniță de mare capacitate, care există și astăzi. De altfel, în localitățile podgoriei se întâlnesc numeroase pivnițe vechi, denumite de localnici ”colne”, ceea ce constituie o dovadă în plus a dezvoltării viticulturii pe aceste meleaguri.

Vinurile de Miniș au fost premiate la diferite concursuri, la Londra (1862, 1876), în Polonia (1865), la Budapesta (1875, 1884) ș.a., pătrunzând pe piața externă în numeroase țări.

Podgoria este formată din două centre viticole: Miniș, în sud, și Măderat, în nord. Ioan Slavici, originar din Șiria, descrie frumusețea acestor locuri în romanul său ”Mara”: ”De la Radna înainte, un lung șir de dealuri acoperite cu vii. Cale de o zi bună, până la Măderat, la poalele dealurilor, sat se-nșiră de sat, iar printre vii sunt risipite colnele, pe care nimeni n-a încercat încă să le numere.” Slavici surprinde și atmosfera din timpul culesului viei: ”Ce-i aici în timpul culesului, pe la începutul lui octombrie, aceasta nu poate s-o știe decât cel ce-a văzut cu ochii lui. Serile, viind dinspre Arad, pe șesul neted, vezi în fața ta parcă un alt cer, focurile ce ard la crame, prin păduri și pe fânețele acum cosite și lăsate pășune. Din când în când răsună prelungit câte o pușcă descărcată, ori se ridică pe ici pe colo câte o rachetă, încât simți pe nevăzute că e lume-lume, multă lume, risipită pe acolo, pe dealuri și văi.”

Cele două centre viticole, Miniș și Măderat, cu toate că sunt apropiate, prezintă diferențe mari. La Miniș, condițiile de climă și de sol favorizează producerea vinurilor roșii de calitate, iar la Măderat, situat mai la nord, climatul mai puțin darnic și solurile mai adânci și mai fertile favorizează obținerea unor vinuri albe și roșii mai puțin bogate, apropiate de categoria celor de consum curent, notează oenologul Mihai Macici în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”.

Degustare de vinuri în podgoria Miniș-Măderat

Centrul viticol Miniș este recunoscut pentru producerea de vinuri roșii de cea mai înaltă calitate. Din sortiment face parte, în continuare, soiul Cadarcă, renumit și în trecut, la care s-au adăugat, după filoxeră, și câteva soiuri negre de mare valoare, cultivate și în alte zone, precum Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir și Burgund mare. Cu toate că s-a renunțat la valorificarea soiului Cadarcă prin producerea de vinuri roșii dulci, din struguri stafidiți, acesta rămâne pe un loc onorant în sortimentul centrului viticol.

Vinurile roșii de Miniș se caracterizează printr-o colorație intensă, o aciditate mai mare față de a celor obținute în podgoriile sudice și prin conținutul lor ridicat în extract și glicerol, ceea ce le face mai corpolente, pline și în același timp catifelate. Aceste vinuri au o plăcută vioiciune gustativă și evoluează bine prin învechire, notează oenologul Mihai Macici.

La Miniș funcționează cea mai veche Vinotecă cu cel mai vechi vin, produs în 1926. Tot aici, a luat ființă, în anul 1957, Stațiunea Experimentală Viticolă Miniș (1957), care funcționează în prezent ca Stațiune de Cercetare — Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Miniș. În 1987, a fost deschis, în localitatea Miniș, Muzeul Viei și Vinului.

În centrul viticol Măderat se obțin atât vinuri de calitate superioară, albe și roșii, din soiurile Riesling italian, Sauvignon, Pinot gris, Furmint, Muscat Ottonel, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir și Burgund mare, precum și vinuri de masă de Mustoasă de Măderat, Fetească regală, Oporto și Sangiovese. Soiurile de calitate sunt cultivate pe terenurile în pantă cu expoziție sudică sau sud-estică, iar cele pentru vinuri de larg consum sunt cultivate pe suprafețele mai plane de la baza versanților, cu soluri adânci și relativ fertile.

Vinurile roșii obținute la Măderat din Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir și Burgund mare se situează puțin sub nivelul celor obținute la Miniș, fapt datorat, în mare parte, poziționării mai la nord a centrului viticol Măderat.

Totodată, este demn de amintit faptul că, în centrul viticol Măderat se remarcă vinurile albe obținute la Mocrea, de o calitate deosebită.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Podgoria Aiud se află la nord-vestul județului Alba, pe o suprafață colinar-deluroasă de o parte și de alta a Mureșului mijlociu și a Arieșului inferior. Este situată în vestul Podișului Transilvaniei și formează, alături de celelalte podgorii central-vestice transilvane (Alba, Sebeș-Apold și Târnave), așa-numita ”Țară a vinului”, notează acad. Valeriu D. Cotea și colaboratorii în volumul ”Podgoriile și vinurile României”.

Plantație viticolă din Ciumbrud, podgoria Aiud

Podgoria se întinde din apropierea orașului Aiud și până la Ocna Mureș. Mai exact, plantațiile pornesc de la Ciumbrud, un plai celebru prin calitatea deosebită a vinurilor obținute aici, și continuă cu plaiurile Sâncrai, Lopadea nouă, Ciuguzel și Uioara, potrivit oenologului Mihai Macici, în cartea ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”.

În această zonă se cultivă vii încă din perioada daco-romană, la Ciumbrud fiind descoperit un postament de teasc confecționat din piatră, aflat, în prezent, la Muzeul de Istorie din Aiud, alături de alte astfel de vestigii vitivinicole.

Viile din podgoria Aiud au fost vizitate, în jurul anului 1700, de scriitorul turc Evlia Celebi, care descrie apoi frumusețea acestor meleaguri și vinurile obținute aici. Cam în aceeași perioadă, medicul Mathyas Istvan recomanda vinurile din această podgorie, găsindu-le benefice pentru sănătate, cu proprietăți vindecătoare.

Podgoria Aiud cuprinde centrele viticole Aiud, Turda și Triteni. Plaiul viticol Ciumbrud, aflat în centrul viticol Aiud, pe marginea râului Mureș, se bucură, încă din vechime, de o reputație deosebită, oferind vinuri de o calitate aparte.

Potrivit unor istorici, la Ciumbrud se cultiva viță-de-vie încă de pe vremea agatârșilor, populație scito-iraniană, care locuia alături de triburile dacice în Transilvania, cu 2.500 de ani în urmă, potrivit site-ului http://casa-de-vinuri.ro/. În perioada medievală, în Transilvania au sosit coloniștii germani, care, impresionați fiind de podgoriile din regiune, au botezat-o pe aceasta ”Țara vinului”.

Detaliu într-o plantație viticolă din Ciumbrud

Există și o legendă care spune că vinul de Ciumbrud a fost băutura preferată a lui Mihai Viteazul. După ce a cucerit Transilvania și a ocupat palatul princiar din Alba Iulia, Mihai Viteazul a descoperit aici câteva butoaie cu un vin ce avea o aromă deosebită de busuioc. A fost atât de impresionat de vin, încât acesta a devenit băutura sa preferată.

Satul cu denumirea Chumbrud a fost menționat pentru prima dată în 1220, în registrul orădean. Ulterior, localitatea a aparținut mai multor proprietari, cei mai cunoscuți moșieri fiind membrii familiei Kemény, în frunte cu baronul Kemény István, cel mai important modernizator al viticulturii ardelene, notează site-ul takacspince.ro. În anul 1922, baronul Kemény Árpád a vândut moșia din Ciumbrud Colegiului Bethlen din Aiud, iar în 1948, aceasta a trecut în proprietatea Școlii Profesionale Viticole din Ciumbrud, ca urmare a naționalizării.

Cramă modernizată la Ciumbrud

În anul 1867, vinul din Ciumbrud a fost reprezentat la expoziția mondială din Paris, unde Rieslingul de Rhin al baronului Kemény István a fost distins cu medalia de aur de către Napoleon al III-lea. În 1874, vinul de Fetească albă obținut aici a fost considerat cel mai bun vin transilvănean prezent la expoziția de la Londra. În cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, vinurile școlii viticole din Ciumbrud, condusă de prof. Gheorghe Csávossy, au obținut mai multe medalii de aur și de argint la concursuri internaționale, cea mai importantă dintre acestea fiind medalia de aur pentru vinul Plebanos, recolta 1963, decernată la Concursul Oficiului Internațional al Viei și Vinului, care a avut loc la Budapesta, în 1972.

Vinul cunoscut sub numele de Plebanoș (Paroh) se bucura de o reputație deosebită în trecut, el fiind obținut din soiurile Fetească albă, Grasă și Muscat. Povestea acestui vin începe în secolul al XVIII-lea, când un grof reformat din Aiud, mare iubitor de vin, s-a căsătorit cu o tânără catolică. Fiecare mergea, însă, duminica, la biserica sa. Într-o bună zi, însă, groful nu a mai vrut să-și lase frumoasa soție singură la biserică, așa că l-a rugat pe preot să vină să slujească și să o împărtășească pe soție la conac. După slujbă, groful îl invita pe preot să guste vin din crama sa. Într-o duminică, însă, în perioada în care vinurile se amestecau pentru a fi puse la butoi, meșterii scoteau vin din butoaie, îl gustau, apoi îl vărsau într-un ulcior așezat pe masă. Preotul a intrat în cramă însetat și și-a turnat repede din vinul amestecat la întâmplare. După ce l-a gustat, a declarat cu nu a mai băut niciodată un vin atât de bun. Groful i-a rugat atunci pe meșteri să-i spună ce soiuri turnaseră în ulcior și, împreună cu aceștia și cu preotul, a reușit să refacă vinul atât de apreciat de preot, care avea să-i poate numele de acum încolo: Plebanoș — vinul preotului, potrivit site-uluiwww.provin.ro.

Selecție de vinuri de Ciumbrud

În prezent, solurile podgoriei favorizează soiurile albe. În centrul viticol Aiud se obțin vinuri albe de calitate superioară, majoritatea cu denumire de origine, din soiurile Fetească albă, Pinot gris, Traminer roz, Sauvignon, Riesling italian, Riesling de Rin și Fetească regală, precum și de vinuri aromate de Muscat Ottonel. În plaiul Ciumbrud, în unii ani sunt îndeplinite condițiile ca strugurii anumitor soiuri să fie atacați de mucegai nobil, ceea ce oferă posibilitatea obținerii unor vinuri de o calitate deosebită, care câștigă prin învechire.

De asemenea, în podgoria Aiud se pot obține vinuri-materie primă pentru spumante, de o calitate foarte bună, folosind soiurile Fetească regală, Fetească albă, Riesling italian și Pinot gris.

Datorită încălzirii climatice din ultima perioadă, se cultivă cu succes și soiuri negre pentru vinuri roșii, cum ar fi Pinot noir.

Vinurile de Aiud au fost elogiate, de-a lungul timpului, de numeroase personalități. Lucian Blaga, spre exemplu, le-a dedicat versurile: ”Se face că torn, alte dăți, în urcior/ tomnaticul soare prin teascuri trecut,/ curgător aur crud,/ vin de piatră, soi cald de Aiud.”

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Podgoria Lechința este situată în nord-estul Podișului Transilvaniei, în regiunea deluroasă a Someșului Mare și a Mureșului. Este formată din vii dispuse destul de răzleț pe suprafața județului Bistrița-Năsăud, cu o mică pătrundere în nordul județului Mureș.

Selecție de vinuri de Lechința, 1988

Podgoria Lechința cuprinde patru centre viticole: Lechința, Teaca, Bistrița și Batoș, cel din urmă fiind situat în județul Mureș, notează oenologul Mihai Macici în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”.

Acest areal viticol se caracterizează prin condiții termice mai puțin prielnice decât în restul Transilvaniei, ceea ce a condus la alegerea atentă a unor locuri prielnice pentru cultura viței-de-vie. Astfel, au fost alese coastele sudice ale dealurilor, cu expunere la soare și la lumină. Prin urmare, viile nu sunt unite pe suprafețe mari, ci mai degrabă dau aspectul unor oaze. Ele au, însă, o serie de proprietăți comune, ceea ce justifică încadrarea lor în aceeași podgorie.

Cultura viței-de-vie are o lungă tradiție în această zonă. Ea era practicată de către daci și s-a dezvoltat, ulterior, sub stăpânirea romană, îndeosebi în perioada în care s-au construit drumuri, care serveau atât scopurilor militare, cât și negoțului, una dintre căi fiind descoperită la Teaca, important centru viticol. În secolele XII-XIII, viticultura a trecut printr-o nouă perioadă importantă de dezvoltare, odată cu venirea sașilor din părțile Rinului și Moselei. Se spune că vinul din această zonă era preferat de Casa Regală austriacă, de unde a și primit numele de ”vinul împăraților”.

În anul 1361, localitatea era menționată ca vamă, după cum menționează Ilse Schliessleder și R. Fronius (1989). În Evul Mediu, Teaca devenise deja un important centru viticol, fapt susținut de Robert Fronius (1989), care afirma că ”din orice direcție veneai spre Teaca te întâmpinau viile în pantă”. Istoricul Liviu Botezan (1971) susținea că ”Podgoria Lechința s-a conturat la actualele dimensiuni în perioada de înflorire a feudalismului, impunându-se, ca și podgoria Târnave, în producerea de vinuri de calitate superioară”.

Butoaie cu vin în podgoria Lechința, 1968

Academicianul Valeriu Cotea și colaboratorii consemnează, în volumul ”Podgoriile și vinurile României”, câteva aspecte relatate de Robert Fronius în lucrarea ”Tekendorf in Nordsiebenburgen-Ortsmonographie”. Astfel, înainte de apariția filoxerei, renumele vinului de Teaca se datora soiului Fetească albă, dar din acesta nu se obțineau cantități mari. Prin urmare, în ultimii ani, i-au luat locul soiurile Neuburger și Konigsast (Fetească regală). Pe lângă acestea, s-au mai cultivat soiurile: Welshriesling (Riesling italian), Rulander (Pinot gris), Traminer, Muscat Ottonel; Gutedel (Chasselas dore), pentru struguri de masă; Perla de Csaba, ca strugure timpuriu; Gornescher și Honiger, ca producător de larg consum, în mică măsură, iar ca soi pentru vin roșu — Oporto.

Referitor la schimburile comerciale dintre Transilvania, pe de o parte, și Muntenia și Moldova, pe de alta, N. Iorga (1925) aprecia ”…că banul se poate căpăta printr-un spor la vamă, constând într-un florin de fiecare vas de vin”. Totodată, el consemnează că, pe vremea lui Alexandru Ipsilante, domn al Țării Românești (1774-1782 și 1796-1797) și al Moldovei (1786-1788), comerțul cu vin a devenit ”mai liber”, iar Alexandru Lăpușneanu, domn al Moldovei (1552-1561 și 1564-1568), cerea ”…bistrițenilor din Transilvania vin scump pentru hramuri”.

După dezastrul filoxeric de la sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a folosit, pentru altoire, vița americană. Tânărul învățător Ștefan Fronius a fost trimis la întreprinderea ”Teleki”, pentru a desprinde tehnica altoirii. Ulterior, avea să se înființeze școala viticolă particulară Schuster și Fronius din Transilvania, iar câțiva ani mai târziu, Johann Hartig a întemeiat o altă școală viticolă.

Academicianul Valeriu Cotea consemnează, de asemenea, un extras din Monografia economică a județului Năsăud din 1938, în care se arată că, în perioada 1932-1937, suprafața viticolă totală a județului era de circa 1.000 ha, din care circa 900 ha erau plantate cu viță nobilă, iar producția medie de struguri era de aproximativ 5.000 kg/ha. Aceștia erau folosiți îndeosebi pentru producerea de vinuri. Peste 50% din vinul obținut, de calitate foarte bună, era comercializat în alte zone, îndeosebi în Bucovina, restul fiind folosit pentru consumul propriu.

În prezent, printre vinurile produse la Lechința, se remarcă Feteasca albă, soi rezistent la temperaturile mai scăzute din timpul iernii, cu o bună capacitate de acumulare a zahărului în struguri. Sunt vinuri de înaltă calitate, ce pot fi seci sau demiseci. Acestora li se adaugă vinurile de Pinot gris, Riesling italian și Muscat Ottonel, aproape întotdeauna de calitate superioară, precum și cele de Fetească regală, care pot fi vinuri de calitate, dar și vinuri de masă. În comuna Viișoara din centrul viticol Bistrița, așezată pe un deal cunoscut sub numele de ”Steiniger”, se cultivă o vie din care se obține un vin de Fetească albă de o calitate excepțională, notează oenologul Mihai Macici, în volumul menționat anterior.

Toate vinurile din această podgorie se comercializează sub denumirea zonală ”Lechința”, alături de care mai pot apărea suplimentar și denumirile plaiurilor viticole: Vermeș, Sâniacob, Sângeorzu Nou, Teaca, Urmeniș, Dumitra, Viișoara, (Steiniger), Batoș, Culpiu.

Podgoria Lechința este strâns legată și de momente importante din istoria poporului român. Printre altele, se spune că retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul românesc ar fi fost negociată aici. În octombrie 1957, Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunist al României, l-a invitat la o vânătoare de urși pe conducătorul sovietic, Nikita Hrusciov. În sprijinul acestei afirmații stau notele ambasadorului Olandei la București, C. M. Hanswlick De Jonge, care a fost invitat de onoare la vânătoarea de urși. Au poposit la cabana Teaca, unde s-a dat un ospăț copios, încununat cu un vin alb sec, celebrul vin de Lechința. Încântat de această primire, Hrusciov l-a întrebat pe Dej ce ar putea face pentru România, pentru a se revanșa. Dej l-a asigurat atunci de loialitatea românilor, dar a insistat asupra faptului că staționarea trupelor sovietice pe teritoriul nostru nu este necesară, mai mult decât atât, ar putea chiar să știrbească încrederea românilor în Uniunea Sovietică. Hrusciov i-a promis că va înștiința Sovietul Suprem asupra acestei probleme și a dat asigurări că, în proporție de 90%, trupele sovietice vor fi retrase într-un an, ceea ce s-a și întâmplat.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Podgoria Târnave ocupă aproape în întregime suprafața Podișului Târnavelor, străbătut de râurile Târnava Mare și Târnava Mică, care-și unesc apele la ieșirea din orașul Blaj. Desfășurându-se de-a lungul județelor Alba, Sibiu și Mureș, podgoria Târnave este cea mai reprezentativă podgorie a Transilvaniei, ea deținând cea mai mare suprafață dintre toate podgoriile acestei regiuni.

Plantații viticole din centrul viticol Jidvei, august 1987

Faima acestei zone viticole este veche, ea fiind cunoscută sub denumirea de “Țara vinurilor”, după cum se menționa într-o hartă inclusă în “Chorographia Transylvaniae”, întocmită de Ioan Honterus în 1532.

Există mărturii care atestă cultura viței-de-vie în această zonă încă din epoca fierului (secolul al V-lea î.Hr.). Mai târziu, romanii, atunci când au colonizat Dacia, au găsit aici plantații cu viță-de-vie, iar la venirea ungurilor, spre sfârșitul secolului al IX-lea, localnicii se ocupau deja cu viticultura, notează oenologul Mihai Macici în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”. Autorul maghiar A. Vajkai consemnează faptul că ungurii ”au găsit un pământ care avea deja un trecut viticol”, iar Herczegh Mihaly scria, în ”Istoria viticulturii maghiare” (1896), că aceștia ”nu au schimbat metodele agricole și nici metoda viticulturii, adaptându-le la viața lor (…).”

Totodată, C. Giurescu scria, în 1962, că ”în veacul al XIV-lea (…) pe văile Târnavelor, pe Valea Mureșului, pe văile Crișurilor se aflau vii”. Vița-de-vie este întâlnită frecvent pe motivele decorative de pe icoane sau de pe pereții bisericilor.

Vinurile produse în Transilvania erau foarte apreciate, fiind folosite la export. Pompeo Gherardo Molmenti, scriitor, istoric și om politic italian, scria, în ”La vie privee a Venise depuis les premiers temps jusqu’a la chute de la Republique”, că în anul 1173, pe timpul dogelui Sebastian Ziani, vinurile din Transilvania erau atât de apreciate în Ducatul Veneției, încât au beneficiat de un regim încurajator de prețuri.

Plantații viticole din centrul viticol Blaj, aprilie 1983

La 1860, exista, la Târnăveni, o colecție de 158 de soiuri, notează acad. Valeriu D. Cotea și colaboratorii, în volumul ”Podgoriile și vinurile României”. Unele documente de epocă consemnează faptul că un vin de Riesling italian din Seuca, recolta 1866 ”…semăna mult cu altul din același soi din pivnițele Metternich de la Johannesberg (Austria)”. Mai mult, se spune chiar că un maestru pivnicer german ”… gustându-le cu ochii închiși, le-a considerat ca unul și același fel de vin”, iar într-o lucrare publicată în 1870, Entz Ferentz și Malnay Ignatz susțin că soiului Furmint este originar din podgoria Târnave.

Existența, în Transilvania, a unei vechi tradiții în viticultură a impus studierea pe baze științifice a sortimentului de bază specific zonei. Astfel, a fost creată, în 1946, Stațiunea Experimentală Viticolă Crăciunelul de Jos, pe teritoriul Rezervei de stat Crăciunelul de Jos, expropriată de la dr. Alfred Ambrosi. În 1960, sediul s-a mutat la Blaj, primind denumirea de Stațiunea de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație Blaj. Activitatea stațiunii se bazează pe cultura viței-de-vie, pe producerea vinurilor albe de calitate superioară, dar și pe producerea de material săditor viticol din clonele și soiurile nou create în sectorul propriu de cercetare, notează site-ul www.taravinului.ro.

Cramă în Podgoria Târnave, mai 1956

În Cetatea de Baltă, se află un castel, ce datează din secolul al XIII-lea și care, potrivit lui Nicolae Iorga, a fost dăruit în 1489 de către Matei Corvin lui Ștefan cel Mare. Astăzi, aici sunt produse diferitele sortimente de vin spumant de Jidvei, brut, dry, extra dry și demisec. Pe lângă acest castel, complexul de vinificație al societății Jidvei mai cuprinde secția Jidvei, pentru producerea vinurilor superioare și a celor de export și crama de la Bălcaciu, construită în 1958, unde sunt produse vinurile de regiune.

Podgoriile situate în Transilvania prezintă câteva caracteristici. Cea mai importantă este legată de temperatură, aici înregistrându-se valori mai scăzute, îndeosebi în lunile de toamnă, când se maturează strugurii, ceea ce are un efect favorabil pentru conservarea aromelor din boabe și pentru obținerea unei acidități mai ridicate. Temperaturile mai scăzute nu împiedică, însă, acumularea de zaharuri, ci, dimpotrivă, aerul mai bogat în vapori de apă favorizează atacul de mucegai nobil. Acesta ajută la obținerea, din anumite soiuri, de vinuri cu conținut ridicat de zahăr și cu arome specifice, de boabe stafidite, potrivit oenologului Mihai Macici.

Podgoria Târnave nu creează, însă, condiții favorabile pentru obținerea de vinuri roșii de calitate, în schimb se pot produce aici vinuri spumante foarte bune, obținute prin metoda clasică de fermentare în butelii (champenoise), din vinuri-materie primă obținute din soiurile Fetească regală, Fetească albă, Riesling italian și Pinot gris.

Selecție de vinuri

Bogata tradiție a viticulturii pe aceste meleaguri se datorează atât dispunerii favorabile a viilor, cât și sortimentului care cuprinde și soiuri vechi, locale. Sortimentul viticol ce se cultivă, în prezent, în podgorie, cuprinde soiurile: Traminer, Fetească regală, Feteasca albă, Riesling italian, Sauvignon blanc, Muscat Ottonel și Chardonnay, Pinot gris, Ezerfurtu, potrivit site-ului www.taravinului.ro.

Vinurile produse în Transilvania prezintă o anumită ”frăgezime”, o prospețime dată de o aciditate mai mare și însușiri aromatice deosebite, mult mai pregnante decât cele ale vinurilor din zonele sudice. De asemenea, vinurile din Transilvania păstrează mult mai bine unele însușiri preluate direct din struguri.

Calitatea vinurilor acestei podgorii a fost recunoscută încă din 1873, când cele de Fetească albă și Riesling italian din Seuca s-au bucurat de mare succes la expoziția mondială de la Viena. De asemenea, un an mai târziu, valoarea lor a fost reconfirmată cu prilejul expoziției de la Londra. A. Hodoș consemna, în 1999, că, în anul 1911, participând la jubileul organizat la Blaj pentru sărbătorirea a 50 de ani de la înființarea Asociațiunii Transilvănene pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra), I. L. Caragiale ”…la lumina tremurătoare a lămpii aprinsă sub frăgar, lăuda vinul uleios de Jidvei și zborul lui Aurel Vlaicu.”

Plantații viticole din centrul viticol Jidvei, august 1987

Un aspect important al strânsei legături dintre această regiune și viticultura românească îl constituie faptul că pe emblema fostului județ Târnava Mare figurează, printre altele, și o viță-de-vie cu struguri. M. Ogrinji și I. Neamțu scriau, în cartea ”Sub zodia lui Bachus” (1991), că ”Târnavele sunt singurele râuri din România care dau numele unor regiuni viticole de mare faimă (…). Celebritatea, fără îndoială, nu le provine de la apele care curg prin albii, ci de la ”râurile” de vin care se revarsă toamna mult mai năvalnice de prin vii”.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, redactor arhivă foto: Mihaela Tufega; editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

În vederea lărgirii sortimentului de struguri pentru masă și a adaptării la noile cerințe ale consumatorilor, în România au fost create numeroase soiuri noi, prin lucrări de ameliorare genetică a viței-de-vie, desfășurate în țara noastră în ultimele decenii. Aceste soiuri noi se extind în cultură alături de cele vechi, iar Tamina și Xenia sunt două exemple edificatoare în acest sens.

Soiurile Tamina și Xenia au fost obținute la fosta Stațiune de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație de la Greaca. Aceasta era specializată pentru această direcție de producție, îndeplinind condiții favorabile pentru cultura soiurilor de masă.

Tamina a fost obținut prin hibridare sexuată între soiurile Bicane și Muscat Hamburg, având ca autori pe Gr. Gorodea, I. Boian și Z. Lumânare și a fost omologat în anul 1984, notează prof. Adriana Indreaș și Luminița Vișan, în volumul ”Principalele soiuri de struguri de masă cultivate în România” (2000). Strugurii sunt de dimensiuni foarte mari, uneori depășind chiar 400-500 grame, au boabe foarte mari (6-7 g), ușor ovale, cu pielița colorată roșu-violaceu, miez cărnos și aroma fină de muscat. Ajung la maturare în cursul lunii septembrie, cu producții ce pot depăși 20 tone/ha.

Xenia a fost obținut prin încrucișarea acelorași soiuri, Bicane și Muscat Hamburg, de către Gr. Gorodea și Z. Lumânare. Este un soi valoros, productiv, cu calități gustative deosebite, omologat în anul 1983. Are și el struguri de dimensiuni mari, de 250-300 g, rămuroși, lacși, cu boabe foarte mari, de 4-5,5 g, de formă cilindrică și culoare galben-verzui. Au miezul moale, semicărnos. Soiul ajunge la maturitate deplină în a doua jumătate a lunii septembrie, iar producțiile depășesc 20 tone/hectar, potrivit prof. Adriana Indreaș și Luminița Vișan, în volumul menționat mai sus.

Cele două soiuri s-au detașat, prin calitățile organoleptice și comerciale deosebite, la concursurile anuale și la expozițiile de struguri pentru masă organizate de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, multe probe ale producătorilor particulari și ale unităților de cercetare fiind premiate.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva