Search

Prahova

Facebook Twitter Email

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Casa Memorială “George Enescu” din Sinaia, cunoscută ca Vila Luminiș, este locul de recreere și inspirație unde George Enescu a compus o parte a operei sale preferate, Oedip. Amplasată în cartierul Cumpătu din stațiunea prahoveană Sinaia, a fost construită între anii 1923-1926 cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu, după planurile realizate de însuși Enescu.

Născut într-un mic sat din Moldova, George Enescu a fost puternic atras de meleagurile pitorești de pe Valea Prahovei, cu atât mai mult cu cât a fost un apropiat al Casei Regale.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Doi antrenori americani și elevii lor, toți persoane cu dizabilități, au dat, joi, la Ploiești, o adevărată lecție de viață, demonstrând că nimic nu este imposibil atunci când îți dorești ceva cu adevărat.

Ei au arătat că împlinirea unui vis, ca de exemplu acela de a urma o facultate și de a-ți face o carieră ori practicarea unui sport, nu este imposibilă chiar dacă picioarele îți sunt imobilizate de o boală nemiloasă care te face dependent de un scaun cu rotile.

Sala Sporturilor ‘Olimpia’ din Ploiești a găzduit, joi, o demonstrație de tenis în scaun rulant, doi antrenori americani și ‘elevii’ lor români ‘strigând’ către întreaga lume, parcă, faptul că pentru ei nu există ‘nu pot’, și că în fața lor stă un infinit de posibilități, în ciuda realității fizice pe care o trăiesc.

Ca și în cazul oricărui sport, demonstrația a început cu o încălzire. La îndemnul antrenorului Paul Walker, roțile scaunelor participanților la demonstrație s-au pus în mișcare, împinse de la spate de un continuu ‘go, go, go’ strigat de instructorul de peste ocean.

După încălzire, puțin repaus pentru odihnirea mâinilor obosite de tensiunea și forța depuse pentru ‘alergarea’ cu dispozitivele rulante, timp în care antrenorul a oferit explicații referitoare la unele lovituri de bază, ca backhand sau forehand, pentru publicul format din câteva zeci de persoane, între care copii și adulți cu dizabilități.

Și cum teoria este bună mai ales când este împletită cu practica, elevii au fost trimiși pe teren și puși să lovească mingea. Păreau că plutesc în avântul și concentrarea cu care urmăresc să lovească mingea de tenis, făcând cu scaunul rulant piruete și mișcări care par imposibil de realizat pentru cineva care are binecuvântarea de a se folosi de propriile picioare. În realitate, ușurința cu care ei se mișcă ascunde ore de practică, de instructaj în mânuirea scaunului, forță fizică și dorință de viață.

‘Mi se pare puțin greu, dar îmi place foarte tare. Am jucat și înainte de accident tenis, ca hobby, nu ca sport. Diferența este foarte mare, aici trebuie să folosesc ambele mâini și e foarte obositor. Trebuie să împing scaunul, să și țin racheta…’, a spus un tânăr de 23 de ani venit la Ploiești tocmai de la Cluj.

Aplauze și strigăte de bucurie au izbucnit atunci când un băiețel care nu prea nimerea mingea a lovit-o pentru prima dată hotărât, fiind ajutat de un coleg mai mare, care, după ce s-a plasat cu scaunul în spatele acestuia, i-a ghidat mânuța cu brațul lui mai puternic și mai experimentat.

‘Tenisul nu este singurul sport pe care oamenii în scaun cu rotile îl pot juca. Acesta este sportul pe care noi îl îndrăgim, dar știm că mai sunt și altele, precum baschet, tenis de masă, alergări, canotaj. Vrem ca oamenii cu dizabilități să descopere ce sport iubesc, vrem ca ei să iasă și își trăiască viața și vrem de la dumneavoastră să vă luptați pentru asta în comunitățile dvs. Acesta este mesajul nostru, dincolo de tenis, ca oamenii să iasă din casă și să își trăiască viața la maxim’, le-a transmis Paul Walker celor prezenți.

Imposibilitatea de a-și folosi picioarele nu le-a răpit acestor oameni pofta de viață, ei găsind forța interioară de a depăși barierele sociale pentru a trăi o viață de calitate. În drumul lor nu stau nici prejudecăți, nici praguri, nici borduri prea înalte sau rampe de acces prea abrupte și imposibil de utilizat. În fața lor stă un infinit de posibilități…

Evenimentul de la Ploiești a fost organizat de Fundația Motivation România și Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, românii utilizatori de scaune rulante beneficiind de experiența a doi antrenori americani, ei înșiși persoane cu dizabilități motorii, respectiv Karin Korb, de două ori paralimpică, și Paul Walker, antrenor-șef al echipei naționale feminine de tenis în scaun Rulant a SUA.

AGERPRES/(AS—autor: Anamaria Toma, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

1.
2.
3.
4.
5.
7.
8.
9.
10.
11.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O nouă lucrare semnată de artistul Salvador Dali este expusă la Castelul Cantacuzino din stațiunea prahoveană Bușteni, aceasta reprezentând ultimul portret pe care Dali l-a realizat soției sale, Gala.

Potrivit unui comunicat de presă, litografia “Drumul către Pubol” poate fi văzută la Castelul Cantacuzino începând de sâmbătă și până pe 4 octombrie, alături de alte peste 200 de opere semnate de Salvador Dali.

“Litografia este ultima reprezentare a Galei, soția extravagantului Salvador Dali! Lucrarea prezintă povestea de dragoste dintre cei doi soți, iar Pubol este castelul pe care Dali l-a cumpărat pentru soția sa, în semn de devotament. La achiziționare, reședința de la Pubol era în ruină, Salvador construind ulterior, pentru Gala, celebrul castel. (…) Gala a decedat la Port Lligart, pe 10 iunie, 1982, la vârsta de 88 de ani. Ultima călătorie a Galei (…) a fost de la Port Lligart către Pubol. De aceea, lucrarea ‘Drumul spre Pubol’ ilustrează semnificația acestei călătorii!”, se arată în comunicatul citat.

Proprietarul acestei litografii este Irina Budrina, ea achiziționând respectiva operă din Paris, cu mulți ani în urmă.

Castelul Cantacuzino găzduiește, începând din 22 iulie, alte 211 lucrări originale ale lui Salvador Dali, respectiv xilografii, litografii și gravuri pe metal, care au fost reunite în expoziția numită “Welcome into my brain”, deschisă până la 4 octombrie.

Lucrările expuse au ilustrat mari capodopere ale literaturii mondiale, respectiv “Divina Comedie”, “Gargantua și Pantagruel”, “Faust”, “Bătrânul și Marea” și “Tricornul”.

De asemenea, alături de aceste lucrări sunt expuse și 78 de gravuri destinate setului de cărți de Tarot.

AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

 

TransBucegi

Şoseaua TransBucegi (Dj713), drumul care ajunge la Babele şi Sfinxul, cu o lungime de 17 km oferă privelişti de vis.

sfinxul

TransBucegi începe din Drumul Judeţean DN71, care face legătura între Sinaia şi Târgovişte, cu puţin înainte ca acesta să ajungă la Cabana Cota 1000.

Drumul ajunge la o altitudine de 1.925 m şi trece pe lângă Cabana Cuibul Dorului, urcă Şaua Dichiu unde, în dreptul Cabanei Dichiu, coteşte brusc la dreapta şi străbate Platoul Bucegi, până în apropierea Cabanei Piatra Arsă.

Mai spre vest de TransBucegi, autorităţile plănuiesc să realizeze un nou drum: Transcarpatica, lucrare care va avea 60 km şi ar urma să lege Moroieni de Moeciu de Jos, prin munţi.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Masivul Bucegi, desfășurat sub forma unei potcoave în jurul Vârfului Omu, cu ale sale înălțimi de peste 2.500 de metri și văi abrupte de peste 1.000 de metri, este cea mai atractivă destinație din Carpații românești, cu peste un milion de turiști în fiecare an.

Datorită peisajelor inegalabile și a diversității speciilor de plante și animale, zona munților de piatră din inima României, despre care există referiri încă din secolul al XV-lea, a fost propusă pentru a face parte din structura ariilor naturale protejate, încă din anul 1936.

Denumirea masivului vine de la cuvintele “Buciac” sau “Buceci”, așa cum apare în denumirile medievale ale secolului al XVI-lea, ceea ce, după unii, înseamnă “pădure de fag”, în condițiile în care 65% dintre versanții sub 1.000 de metri altitudine ai acestei culmi montane sunt acoperiți cu păduri de fag, brad sau molid. Alții spun, însă, că “buceagul” sau “bugeacul” pare să fie izvorul denumirii, un cuvânt care în limbajul muntenilor locului reprezintă atât mușchiul din pădure cât și jnepenii.

Rămâne încă prea puțin lămurită originea denumirii exacte a Bucegilor, pentru că desemnează, deopotrivă, covorul de mușchi verde și moale al pădurii, un păduriș des și jos sau chiar pământul pustiu, lipsit de păduri, doar cu buruieni și ierbărie.

Parcul Natural Bucegi, una dintre cele 27 de arii protejate din subordinea Regie Naționale a Pădurilor (RNP) — Romsilva, se întinde pe o suprafață de 32.497 de hectare și cuprinde întregul masiv Bucegi. Parcul se desfășoară pe teritoriul a trei județe, jumătate în Dâmbovița, iar cealaltă jumătate se împarte în mod egal între Prahova și Brașov. Datorită localizării în apropierea marilor orașe, București, Brașov, Ploiești sau Târgoviște, dar și a accesibilității sale, masivul Bucegi a mai fost denumit și “Bulevardul alpin al Romaniei”. Este suficient dacă menționăm doar câteva dintre cele 46 de monumente naturale (Sfinxul, Babele, Cascada Urlătoarea) sau dintre cele 14 rezervații naturale (Abruptul Bucșoiu-Mălaiești-Gaura, Abruptul Prahovean, Cheile Tătarului sau Turbăria Laptici), ca să înțelegem de ce masivul Bucegi este un adevărat “magnet” pentru iubitorii naturii.

Floră și faună în masivul Bucegi


Parcul Natural Bucegi (PNB) — înființat prin Legea 5/2000 — face parte din rețeaua națională de arii protejate și este inclus în Situl Natura 2000. Parcul este situat în partea estică a Carpaților Meridionali și cuprinde integral Masivul Bucegi.

Diversitatea formelor de relief, structura geologică și amplitudinea altitudinală, între 640 și 2.505 de metri, au oferit condiții favorabile pentru instalarea unei flore pe cât de variată, pe atât de valoroasă, cuprinzând toate grupele mari de plante.

Pădurile ocupă 65% din suprafața ariei protejate, cele mai des întâlnite fiind pădurile de fag, brad, molid, dar și amestecul dintre aceste specii, în funcție de altitudine. La limita între pădure și pășunile alpine, ce ocupă aproximativ 35% din suprafața Parcului, se întâlnesc păduri de molid și larice. De asemenea, pe teritoriul PNB, se găsește o suprafață de 208 hectare acoperită cu jneapan (Pinus mugo), specie protejată de interes comunitar. Covorul vegetal al pășunilor alpine este deosebit de bogat în specii de floră dintre care cele mai apreciate plante sunt: Floarea Reginei sau Floarea de Colț (Leontopodium alpinum), Smârdarul (Rhododendron myrtifolium) sau Crinul de pădure (Lilium martagon).

De asemenea, fauna Masivului Bucegi este foarte diversificată, de la insecte până la specii superioare precum amfibieni, reptile, păsări și mamifere. Dintre speciile ocrotite cele mai cunoscute sunt: Ursul (Ursus arctos), Lupul (Canis lupus), Râsul (Lynx lynx), Capra neagră (Rupicapra rupicapra), Cocoșul de munte (Tetrao urogallus) sau Corbul (Corvux corax).

Pe teritoriul Parcului au fost identificate 14 Rezervații Naturale, printre care Abruptul Bucșoiu-Mălaiești-Gaura, Abruptul Prahovean, Cheile Tătarului, Turbăria Laptici, Valea Horoabei, Munții Colții lui Barbeș sau Poiana Crucii, precum și un număr de 46 de Monumente Naturale, și anume Sfinxul, Babele, Cascada Urlătoarea, Peștera Ialomiței, Colții Morarului, Peștera Ratei, Hornurile Mălaieștilor etc. Aceste zone necesită un grad mai mare de protecție datorită plantelor, arborilor, formațiunilor calcaroase ce s-au dezvoltat aici și care ocupă circa 12.770 de hectare, adică aproximativ 35% din suprafața Parcului.

Istorie și tradiție

În localitățile de la limita Parcului Natural Bucegi există numeroase mărturii arheologice și istorice care atestă existența omului pe aceste meleaguri încă din cele mai vechi timpuri. Este vorba de o așezare umană stabilă în Valea Prahovei, pe locul stațiunii Sinaia, certificată prin depozitul de topoare din epoca bronzului timpuriu (1.800-1.700 î.Hr), inscripțiile în latină, cu ștampila Legiunii a XIII-a Gemina, imprimate pe cărămizi, descoperite în Pasul Bran, dar și urme ale unor așezări geto-dacice descoperite în perimetrul localității dâmbovițene Moroeni.

Potrivit datelor publicate pe site-ul parcului, www.bucegipark.ro, de aici nu lipsesc nici monumentele și ansamblurile de arhitectură, prezente mai ales în localitățile de pe Valea Prahovei și din Culoarul Bran.

Astfel, în anul 1695, prin construirea Mănăstirii Sinaia a fost impulsionată dezvoltarea zonei în așa fel încât, de la acea dată, drumeagul situat în sectorul montan al Văii Prahovei se schimbă încetul cu încetul, devenind un adevărat drum de acces care a impulsionat și apariția primelor așezări.Trebuie menționat și schitul Peștera, construit la inițiativa Domnitorului Mihnea Vodă (secolul XVI), distrus de patru ori în urma unor incendii, și care a fost reconstruit ultima dată abia la la începutul anilor ’90, după incendiul din 1961.

Deși nu mai are nevoie de vreo prezentare, Castelul Peleș, construcție monumentală realizată în secolul al XIX-lea (1875-1883) în stilul Renașterii germane, ctitorie a principelui Carol de Hohenzollern — Sigmaringen, reprezintă una dintre cel mai ample atracții turistice. Din acest complex mai fac parte Castelul Pelișor, Casa de vânătoare “Foișorul” și un imens parc, opera arhitectului Wilhelm Knechtel.

O altă mărturie a istoriei în această zonă este Castelul Bran, care a fost construit în secolul al XIV-lea pe o stâncă înaltă de 60 de metri, la capătul Culoarului Rucăr — Bran, având ca scop apărarea și în același timp și înființarea unui punct vamal cu Țara Românească.

Nu trebuie uitată nici Casa memorială George Enescu din Sinaia, situată în cartierul Cumpătul, pe malul stâng al Prahovei, care a fost construită după propriile planuri ale marelui muzician român, între anii 1921 și 1922, cunoscută și sub denumirea de ‘Vila Luminiș”.

Itinerarii prin masivul Bucegi


Potrivit directorului Parcului Natural Bucegi, Dumitru Horia Iuncu, cele mai vizitate monumente ale naturii din masivul Bucegi rămân Sfinxul și Babele, însă platoul Bucegi oferă multe alte figuri alpine mai puțin cunoscute turiștilor.

“Babele și Sfinxul sunt cele mai vizitate monumente ale naturii, formate de-a lungul timpului datorită ploilor și eroziunii vântului, însă foarte puțini dintre miile de turiști care urcă în fiecare an pe platoul Bucegi știu, însă, că aici există multe alte forme și figuri asemănătoare care pot bucura ochiul și sufletul, cum ar fi: Delfinul, Broasca, Gemenii, Câinele, Împăratul sau Șopârla. Pe lângă acestea se mai regăsește și simbolul Bucegilor: Monumentul Eroilor (Crucea de pe Caraiman). Această cruce înaltă de 33 de metri a fost construită la inițiativa Reginei Maria, între anii 1926 și 1928 de către CFR, în memoria eroilor căzuți în luptele de pe Valea Prahovei în primul război mondial”, a precizat pentru AGERPRES directorul Parcului Natural Bucegi, Dumitru Horia Iuncu.

Totodată, Parcul Natural Bucegi ascunde numeroase locuri sălbatice care merită descoperite. În zona de sud a masivului se află o spectaculoasă carieră de piatră roșie dar și cele mai înguste chei din Europa. Sunt zone în masivul Bucegi unde numai vântul, susurul apei sau vulturii pot tulbura liniștea locului.

Astfel, la “Podul cu Flori”, carieră de calcar ce merită văzută măcar o dată în viață, se poate ajunge doar cu piciorul de la lacul Bolboci. Aici, trona vârful Zănoaga, cu o înălțime de 2.240 de metri, dar căruia i s-a retezat toată partea superioară pentru cariera de piatră necesară barajului Bolboci. După încă vreo două ore de mers se ajunge la ‘Cascada celor 7 izvoare”, o minune a naturii. Oamenii locului spun că însuși dacii cu zeul lor suprem Zamolxis își luau apa din aceste izvoare, iar odată cu ea, forța și energia. Tradiția mai spune că toți cei care beau apa celor 7 izvoare se vindecă de orice boală.

Un alt obiectiv pentru turiștii care aleg să meargă în masivul Bucegi este turbăria “Lăptici’, situată tot în apropierea lacului Bolboci, la o altitudine de aproximativ 1.500 de metri și care a deschisă oficial publicului larg din 2014.

Turbăria ‘Laptici’, aflată la cea mai înaltă altitudine din țară, era cunoscută mai ales specialiștilor atrași de biodiversitatea faunei și florei de aici, însă conducerea Parcului Natural Bucegi a hotărât amenajarea acesteia, astfel încât oricine să poată avea acces în micul paradis, unde există o mare varietate de mușchi și ierburi care cresc pe un strat de turbă de peste un metru. Turiștii pot vedea aici salcia bicoloră, mușchiul de turbă, bumbăcărița, dar și două specii de jneapăn. Tot aici trăiește și tritonul carpatic. În plus, acesta este singurul loc din țară în care se găsește “salcia de turbă”, o specie care a supraviețuit erei glaciare.

Traseul pentru turiști este de aproape 800 de metri, pe un podeț de lemn, unde sunt amplasate panouri de informare și prezentare a speciilor protejate, dar și locuri de odihnă. Parcul botanic se întinde pe o suprafață de 15 hectare.

Proiecte pentru conservare


În pofida influenței pe care numărul mare de turiști îl are asupra ariei naturale protejate, administratorii Parcului Național Bucegi au reușit, de-a lungul anilor, să conserve natura zonei într-un mod cât se poate de eficient.

“În anul 2014, Administrația Parcului Natural Bucegi a finalizat implementarea proiectului “Optimizarea managementului vizitatorilor prin completarea infrastructurii de vizitare în Parcul Natural Bucegi-sit Natura 2000″, finanțat prin Programul Operațional Sectorial ‘Mediu’ axa prioritară 4. În cadrul acestui proiect a fost realizat Centrul de Vizitare al Parcului Natural din orașul Bușteni, a fost amenajat Punctul de Informare din comuna Moroeni și au fost amenajate 7 trasee tematice”, a menționat șeful PNB. Valoarea proiectului a depășit 17 milioane de lei.

De asemenea, Administrația PNB a fost partenerul și beneficiarul unui proiect implementat de către Consiliul Județean Dâmbovița care viza “evaluarea stării de conservare a speciilor și habitatelor din Parcul Natural Bucegi, precum si conștientizarea publicului și a factorilor de interes pentru un management protectiv al acesteia”. În cadrul acestui proiect a fost realizat Punctul de Informare Peștera din incinta Salvamont Dâmbovița din zona Peștera și monitorizarea a două specii de importanță comunitară.

Un alt proiect realizat cu fonduri din POS Mediu, în valoare de 749.625 lei, a urmărit “Managementul speciei ursului brun și diminuarea conflictelor directe “om-urs” în PNB ca zonă model și pentru alte arii protejate”.

Potrivit datelor furnizate de Horia Iuncu, PNB a mai fost în ultimii ani partenerul altor 3 proiecte derulate cu fonduri din programele Life+, Programul Europa Centrală sau Fondul ONG în România, acestea urmărind conservarea populației de urs brun în România, managementul asupra habitatelor din ariile protejate în urma schimbărilor climatice sau de conștientizare precum “Natura în școli și școala în arii protejate”.

Chiar dacă începând cu luna octombrie 2014, turiștii care doresc să se plimbe sau să facă anumite trasee prin Parcul Natural Bucegi trebuie să plătească o taxă de 5 lei, acestea sunt valabile timp de un an și pot fi achiziționate fie de la intrările principale în rezervație, dar și prin SMS sau online. Banii obținuți astfel sunt investiți în întreținerea parcului, a traseelor, dar și pentru a ecologiza zona și pentru refacerea marcajelor.

De asemenea, la intrarea principală în Parcul Natural Bușteni există un centru modern de informații, iar cei care îi vor trece pragul vor putea vizita o expoziție specială, dar vor putea accesa și câteva hărți interactive 3D.

Probleme și vulnerabilități 


Ca orice sit natural deschis publicului larg, zona de confruntă cu o serie de vulnerabilități și probleme, care, în timp, dacă nu se vor găsi soluții de ameliorare vor degrada, poate iremediabil, ecosistemul masivului Bucegi.

“Impactul negativ asupra ariei se datorează în special degradării și poluării elementelor de patrimoniu natural, în special din cauza majorării suprafețelor intravilane ale localităților și a domeniului schiabil, ca o lipsă a altor activități ce aduc venit și întrețin bunăstarea comunităților. De asemenea, o altă cauză ar fi legată de nerespectarea prevederilor legale privind acordarea de compensații și despăgubiri pentru suprafețele cu valoare biologică mare pentru care a fost stabilit un regim restrictiv de exploatare a resurselor naturale (pășuni și păduri în zona de protecție strictă și integrală)”, a subliniat directorul Parcului.

Acesta a menționat că “se luptă” cu abandonarea de deșeuri în zonele neautorizate de picnic din apropierea căilor de transport auto, cu abandonarea de resturi alimentare în habitatele specifice unor animale, dar și cu degradarea monumentelor naturii din cauza inscripționărilor făcute de turiști.

“Potecile turistice suprasolicitate au dus la degradarea pajiștilor alpine, a covorului vegetal și chiar a solului în imediata apropiere a cabanelor și a celor mai vizitate monumente ale naturii — Babele, Sfinxul, Poteca spre Crucea Caraiman. Părăsirea traseelor marcate duce la apariția de trasee alternative diverse sporind gradul de afectare a unor habitate naturale, iar poluarea generată de ape menajere uzate de la cabanele montane și deversarea detergenților și a altor produse petroliere în apele curgătoare, toate reprezintă alte pericole pentru această zonă”, a adăugat șeful PNB.

Nu în ultimul rând, turismul în peșteri a dus la degradarea acestora atât prin dispariția cvasitotală a speleotermelor, a modificării parametrilor de habitat prin introducerea iluminatului artificial, precum și la poluarea cu deșeuri sau la inscripționarea pereților.

Bucuria de a trăi în armonie cu natura, de a face lucrurile firesc și de ajuta astfel de zone în care simți mereu că ești mult mai aproape de cer pot salva acest colț de rai de la pieire.

AGERPRES/(AS — autori: Mariana Nica, Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Muzeul Cinegetic al Carpaților “Posada”, singurul de acest fel din țara noastră, dedicat vânatului și vânătorii, prezintă în mod sistematic potențialul cinegetic al Carpaților Românești.

Sursă foto: captură YouTube

Amplasat pe malul stâng al râului Prahova, în cartierul Posada al orașului Comarnic, lângă DN 1 și la circa 4 km de orașul Sinaia, deține o colecției impresionantă de trofee de vânătoare medaliate la concursuri naționale și internaționale, așa cum arată și siteul oficial al muzeului www.muzeulcinegeticposada.ro. De asemenea, prezintă numeroase trofee provenite din cunoscutele expediții cinegetice ale fostului dictator Nicolae Ceaușescu, precum și o gamă diversă de arme de vânătoare dar și de animale și păsări sălbatice împăiate, înfățișate în mediul lor natural, cu ajutorul dioramelor.

Sursă foto: captură YouTube

Muzeul a fost inaugurat la 26 noiembrie 1996, ca secție a Muzeului Național Peleș, înființarea sa reprezentând un act de educație în cunoașterea și ocrotirea faunei țării, cu o bogată biodiversitate, vânatul românesc fiind valoros nu numai din punct de vedere numeric dar și al calității trofeelor. Ulterior, printr-o hotărâre de guvern, muzeul a fost trecut în patrimoniul Regiei Naționale a Pădurilor — ROMSILVA. A fost supus unui amplu proces de renovare și redecorare și a fost redeschis publicului la 25 aprilie 2004.

Sursă foto: captură YouTube

Muzeul este adăpostit de o clădire pe două nivele din curtea Castelului Posada, sau Castelului Bibescu. Castelul a fost ridicat din porunca domnitorului Gheorghe Bibescu în anii premergători revoluției de la 1848, ca un conac tradițional de munte, fiind construit din piatră de râu. Ulterior, după cincizeci de ani a fost extins și transformat în castel, de nepotul său, George Valentin Bibescu. În timpul Primului Război Mondial a fost incendiat (septembrie 1915) de trupele germane, pentru a distruge arhiva Legislației Britanice, depozitată aici de Lordul Thomson despre care se spune că era amantul principesei Martha Bibescu, soția prințului Valentin Bibescu (din 1905). După Primul Război Mondial castelul a fost renovat și amenajat ca reședință princiară pentru familia Bibescu. În 1941, prințul a murit, iar după cel de Al Doilea Război, Mondial Martha Bibescu a părăsit România și s-a stabilit la Paris, astfel încât Castelul Posada a intrat in posesia statului român având diverse utilizări, potrivit siteului muzeului.

Colecțiile muzeale cuprind peste 2000 de trofee de vânătoare, animale împăiate, arme de vânătoare și obiecte cu specific vânătoresc. Uneltele și armele de vânătoare prezentate în cadrul expoziției variază de la pumnale, buzdugane, vârf de lance, sabie până la pistoale cu cremene și pușca cu cremene și capsă. De asemenea, o încăpere a muzeului este dedicată scriitorului Mihail Sadoveanu, un vânător și pescar pasionat.

Centrul de interes al expoziției îl prezintă trofeele etalate pe specii, după criteriul importanței cinegetice și spectaculozității lor: capra neagră, căprior, cerb comun, cerb lopătar, mistreț, urs, lup, vulpe, pisica sălbatică și râsul, sau muflonul. Sunt etalate și anomalii — mutații genetice care reflectă rolul vânătorului în gestionarea echilibrată a fondului cinegetic românesc.

Sursă foto: captură YouTube

Aici se află cele mai valoroase trofee de capră neagră, cerb comun dar și blănuri de urs brun medaliate cu aur la diverse concursuri internaționale. Cea mai mare dintre ele provine de la un exemplar vânat în anul 1984, în Harghita, de Nicolae Ceaușescu. Alte exponate deosebite ce pot fi admirate aici sunt cele capră neagră, vânat în Munții Făgăraș, în anul 1934 sau cerb comun, vânat în 2003. România a obținut: recordul mondial la capra neagră în 1937 la Expoziția Internațională de la Leipzig, record mondial la cerb în 1981 la Expoziția de la Plodiv, recorduri mondiale la craniu și blana de urs, cât și la blana de lup în 1985 la Expoziția de la Brano etc.

De asemenea, pot fi văzute aici exemplare ale unor specii dispărute din mediul natural, precum bourul sau zimbrul (exemplare ale acestuia din urmă păstrându-se doar în câteva rezervații), dar și numeroase exponate de coarne de cerb, de ciută, blănuri de urs, diorame cu mistreți, râși sau cu pisici sălbatice. O mare atracție o reprezintă blana de zimbru.

Sursă foto: captură YouTube

Seria exponatelor se încheie cu păsări răpitoare, de interes cinegetic precum bufnița, corbul, dropia, cocoșul de munte, fazanul, dar și câteva păsări de apă. Atractivă este diorama din Delta Dunării prezentată la etajul muzeului, într-o încăpere dedicată Deltei, unde pot fi văzute: cormorani, țigănuși, stârci, lebăda de vară sau gâsca de semănătură.

Sursă foto: captură YouTube

Muzeul Cinegetic al Carpaților “Posada” rămâne un adevărat sanctuar al trofeelor vânătorești, vizitat anual de peste 20 de mii de vizitatori.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Muzeul “Conacul Bellu” adăpostește colecția de o viață a baronului Alexandru Bellu (1850-1921), vestit om de cultură – artist, fotograf, numismat – descendent al domnitorilor Ghica și Cantacuzino, înnobilat la Viena cu titlul de baron și deținătorul unor proprietăți însemnate la nivel european.

Foto: (c) www.infopensiuni.ro

Amplasat pe strada strada Orzoaia de Sus nr. 2, din Urlați, județul Prahova, muzeul este fosta proprietate a familiei baronului Bellu, locul unde acesta s-ar fi retras în ultima perioadă a vieții, alături de cei șapte copii ai săi și unde a și-a petrecut timpul colecționând diverse obiecte valoroase precum tablouri, piese de mobilier, monede și timbre rare, obiecte de cult și costume tradiționale, dar și numeroase fotografii. Acestea au fost donate, în 1921, Academiei Române, iar ultimul descendent al baronului Bellu, George Bellu a locuit în conac până în 1972 așa cum arată și site-urile www.cesavezi.ro,www.histmuseumph.ro. Familia Bellu s-a stabilit în Urlați pe la 1780, venind aici din Pindul Macedoniei.

Foto: (c) muzeologie.wordpress.com

Conacul, monument de arhitectură, declarat monument istoric, a fost ridicat la jumătatea secolului al XIX-lea și a fost donat statului român, de către soția baronului Bellu, Alexandrina, la câțiva ani după dispariția acestuia. La acea vreme conacul era considerat unul dintre cele mai frumoase din Țara Românească, construcția păstrând accentele stilului arhitectonic românesc tradițional.

În anul 1953, în Conacul de la Urlați a fost amenajat un Muzeu de Etnografie, iar după 1990 a intrat în componența Muzeului Județean de Istorie și de Arheologie din Prahova. După anul 2004 a intrat într-un amplu proces de restaurare și conservare.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Muzeul adăpostește un patrimoniu mixt de artă plastică și decorativă, de etnografie (ceramică, țesături, unelte, covoare românești din secolul al XIX-lea), cărți rare în ediții de lux, picturi din secolul al XIX-lea, faianță, mobilier stil din diverse epoci, artă orientală și extrem-orientală, stampe japoneze, icoane, candelabre, sfeșnice și arme din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Pot fi admirate aici tablouri precum “Portret de bărbat” de Pavel Dincovici, “Țărancă” de Eugen Maximovici, “Bătrân cerșetor” de Theodor Aman. De asemenea se fac remarcate o statuetă de bronz “Venus din Milo” (copie), un cap de copil din lut, o casetă de farmacie, dar și prețioase litografii realizate de Carol Popp de Szathmáry, la jumătatea secolului al XIX-lea.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Tot din colecția familiei Bellu fac parte, aproape în totalitate, obiectele de mobilier între care scaunele cu spătar de pânză care se strâng din două părți, scaunul cu tapițerie din piele în formă de tron, masa mare din sufragerie, măsuțele de toaletă, de ceai sau măsuțele turcești încrustate cu sidef, biblioteca cu vitrină, dulapul de haine, comoda, scrinul cu sertare și patul cu baldachin.

Încăperile muzeului sunt mobilate în stil eclectic, cu influențe japoneze, italiene, franceze, austriece, arabe mixate în mod inedit cu cel tradițional brâncovenesc. Atractive sunt saloanele cu iz japonez și oriental, unde sunt expuse narghilele, un pat cu baldachin sau pantofi cu clopoței aparținând dansatoarelor din buric.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Deosebite sunt și unele elemente arhitecturale precum: coloane și capiteluri, chenare de uși și ferestre sculptate în piatră din veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea.

Circuitul de vizitare a muzeului “Conacul Bellu” se încheie cu o cramă boierească unde sunt etalate piese cioplite în piatră (linuri, călcătoare), ce datează din secolele II-III, diverse utilaje și vase de producere și depozitare a vinului din cele mai vechi timpuri și până azi.

Foto: (c) www.monumenteprahova.ro

Muzeul Conacul Bellu rămâne unul dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Teleajenului.

AGERPRES (Documentare—Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Două dintre cele mai importante simboluri naturale ale României, Sfinxul și Babele, se află în Parcul Național Bucegi situat în partea estică a Carpaților Meridionali, cu o suprafață de 32.497 ha desfășurată pe teritoriul administrativ a trei județe: Dâmbovița, Prahova și Brașov. O jumătate din această suprafață este cuprinsă pe teritoriul județului Dâmbovița, iar cealaltă jumătate este împărțită aproximativ egal între județele Prahova și Brașov.

Sfinxul și Babele, create în timp de zeci sau chiar sute de mii de ani, reprezintă martori de eroziune, potrivit geoturism.ro, în care factorul geologic răspunzător este eroziunea eoliană, manifestat prin procese de distrugere, transport și sedimentare a materialului rezultat; în acest fel s-a erodat alternanța de gresii și calcare rezultând forma de acum.

Situat la 2.216 m, cu o înălțime de 8 metri și o lățime de 12 metri, Sfinxul, un conglomerat uriaș și solitar, atrage prin forma sa, pe care natura a sculptat-o de-a lungul timpului. Unii l-au asemuit cu capul unui dac, iar alții cu Sfinxul din Egipt.

Tot aici se înalță un grup de stânci, care sub acțiunea vântului și a ploii, a înghețului și dezghețului, au luat forma unor ciuperci, fiind cunoscute sub numele “Babele”. Datorită apropierii lor de Sfinx, acestea au fost numite și ”Altarele ciclopice din Caraiman”. Unele legende spun că acestea au fost altare dacice unde se aduceau jertfe zeilor.

Babele reprezintă și numele culmii muntoase aflate în partea central-nordică a masivului Bucegi, de unde se poate pleca spre alte puncte de interes, cum sunt Vârful Omu (2.505 m) sau Crucea Caraiman.

În jurul Sfinxului și al Babelor s-au născut o mulțime de legende, unele spun că sunt naturale, altele că ar fi o creație a omului; altele vorbesc despre transformarea Babei Dochia în stană de piatră sau că aceste pietre așezate în vârf de munte emană energii pozitive ce au apărat țara de cotropitori. De asemenea, există și unele ipoteze conform cărora Sfinxul ar fi o stâncă megalitică.

Sus pe Platoul Bucegi se poate ajunge cu telecabina din Bușteni sau pe traseul montan Bușteni-Valea Jepilor-Cabana Piatra Arsă-Cabana Babele.

Parcul Natural Bucegi este unitate cu personalitate juridică a Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva și una dintre cele 27 de arii protejate din Romania, potrivitwww.bucegipark.ro. Zona munților Bucegi, despre care există referiri din secolul al XV-lea, a fost propusă pentru protejare încă din 1936, datorită peisajelor inegalabile și a diversității speciilor de plante și animale. Regiunea a fost oficializată pentru prima dată ca Parc Național, prin ordinul ministrului mediului nr. 7/1990, iar prin Legea 5/2000, i s-a conferit statutul de Parc Natural, ale cărui limite au fost stabilite prin HG nr. 230/2003.

Denumirea Bucegi vine de la ”Buciac” sau ”Buceci” așa cum apare în denumirile medievale ale secolului al XVI-lea, acest cuvânt având semnificația de pădure de fag, care de altfel acoperă o bună parte din versanții sub 1.000 m altitudine ai acestei culmi montane.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Etichete:
Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva