Search

Proiecte Romanesti in lume

Facebook Twitter Email

Bucătăria tradițională din România a fost promovată la Bruxelles, într-un eveniment culinar de o înaltă ținută ce a avut loc vineri seara, într-unul din elegantele saloanele clubului “Cercle Gaulois Artistique et Littéraire”, în organizarea Ambasadei României la Bruxelles, a clubului menționat și a companiei European Artists Management.

“A fost un eveniment culinar deosebit, în care bucătăria românească a fost prezentată în combinație cu cea belgiană, eveniment organizat de Ambasada României la Bruxelles, de ambasadorul Ștefan Tincă și prim-colaboratorul acestuia, Olivia Toderean, în colaborare cu ‘Cercle Gaulois Artistique et Littéraire’ și European Artists Management. Au fost prezenți circa 160 de invitați, membri ai clubului belgian și invitați ai Ambasadei Române. Din partea română, partea de preparate culinare a fost pregătită de maeștri bucătari Mircea Groza și Horea Simon, alături de Teodora Pup, iar partea belgiană a fost reprezentată de Pierre Wynants (unul din cei mai cunoscuți bucătari belgieni, cu trei stele Michellin) și Hubert De Smedt”, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, Mihaela Ganea, reprezentant al companiei European Artists Management.

Cei circa 160 de invitați — membri ai Guvernului, ambasadori, parlamentari, magistrați, profesori universitari, reprezentanți ai profesiilor liberale, oameni de afaceri, artiști și scriitori din Belgia, au putut degusta produse tradiționale precum: zacusca cu hribi și ardei copți, salata de vinete, sturion la cuptor cu crustă din pudră de sfeclă roșie sau budincă de tăiței de casă cu brânză de vacă și stafide, alături de un pahar de pălincă de pere.

“S-a servit o ‘trilogie’ de legume inspirată de toamna românească: zacuscă cu hribi și ardei copți, salată de vinete, fasole frecată cu ceapă caramelizată, germeni de varză și ulei de dovleac, alături de sturion la cuptor cu crustă din pudră de sfeclă roșie, sturion afumat și caviar cu legume și un borș concentrat de pește. La desert am pregătit budincă de tăiței de casă cu brânză de vacă și stafide, marmeladă de pere și cipsuri din pere de Bădăcin, alături de pălinca de pere Aciu. Toate preparatele noastre au fost realizate cu produse din România”, a precizat maestru bucătar Mircea Groza.

Acesta a adăugat că invitații au fost întâmpinați la sosire cu o expoziție de produse tradiționale românești: afumături, cârnați, jambon, brânzeturi, pastramă de curcan, rață și gâscă, mesele având fiecare o tematică reprezentând orașe din România, precum Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu, Zalău sau Focșani.

Bucătarii belgieni au preparat căprioară cu legume și ciuperci, inspirată de gusturile bucătăriei imperiului Roman, cu ierburi de la Castrul Roman Porolissum, precum cimbrișor, sovârv, mentă și busuiocul cerbilor.

“Cercle Gaulois Artistique et littéraire de Bruxelles” este un club elitist ce organizează concerte, expoziții și conferințe, inclusiv anumite manifestări ale artei culinare, conform principiului “produsele alimentare sunt un mijloc de guvernare”. Membri ai Guvernului belgian, ambasadori, parlamentari, magistrați, profesori universitari, reprezentanți ai profesiilor liberale, oameni de afaceri, artiști și scriitori se întâlnesc zilnic pentru masa de prânz în inima Parcului Regal din Bruxelles, la “Cercle Royal Gaulois, Artistique et littéraire”. Originile clubului sunt în secolul XIX, actualul nume fiind dat în 1950, prin fuziunea “Cercle Artistique et littéraire de Bruxelles” ( 1847 ) și “Cercle Royal Gaulois” (1911).

AGERPRES/(A — autor: Sebastian Olaru, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Exclusiv. MAŞINA ELECTRICĂ ROMÂNEASCĂ. Când şi unde ar putea testa românii, în premieră, Dacia Hamster. Caracteristicile tehnice ale hibridului diesel-electric

  • Românii ar putea admira şi testa în premieră hibridul diesel-electric Dacia Hamster în luna noiembrie, cu ocazia unei expoziţii internaţionale care va avea loc la Piteşti. « Prezentarea oficială a conceptului Hamster Electricway 4WD va avea loc la expozitia Congresului Internaţional de Autovehicule Rutiere CAR 2011 – Automobilul şi Mediul. Acest congres va fi organizat sub patronajul FISITA – Federaţia Internaţională a Societăţilor de Ingineria Automobilului – de către Universitatea din Piteşti, în 2-4 noiembrie 2011 », a declarat pentru gândul profesor doctor inginer Dan Marinescu, director executiv al Centrului de cercetare « Ingineria Automobilului » din cadrul Universităţii din Piteşti.

Până atunci, hibridul – despre care profesorul Marinescu spune că nu urmează să fie fabricat la Dacia, fiind doar un automobil “de laborator” – va fi supus la primele probe în cursul lunii iunie. Cu acest prilej vor fi determinate performanţele vehiculului în special în ceea ce priveşte consumul de combustibil şi nivelul emisiei de dioxid de carbon. “Probele se vor desfăşura pentru început pe standul cu rulouri din laboratorul « Sisteme Alternative de Propulsie pentru Automobile- Energii Alternative şi Regenerabile»”, ne-a spus Dan Marinescu.

Automobil cu emisii de dioxid de carbon de 99 g/km

Dacia Hamster Hybrid-Electricway 4WD reprezintă un studiu al Centrului de Cercetare Universitară Ingineria Automobilului, din cadrul Universităţii din Piteşti, având ca scop realizarea unui automobil cu emisii de dioxid de carbon de 99 g/km.

Recent, reprezentanţii Automobile Dacia Group Renault au precizat pentru gândul că Dacia Hamster nu este un vehicul dezvoltat de Dacia. “Dacia Hamster este un proiect universitar dezvoltat de Facultatea mecanică şi tehnologie a Universităţii din Piteşti, în colaborare cu Centrul Ingineria Automobilului. Lucrarea a fost realizată de studenţi masteranzi, în cadrul proiectului de cercetare dezvoltat de Universitatea din Piteşti”, ne-a declarat Luiza Domnişoru, şef Serviciu Comunicare Corporate şi Relaţii Publice în cadrul Grup Renault România.

Preţul ar depinde de furnizorii de echipamente

Cei care lucrează la proiect nu au dorit să facă o estimare a preţului hibridului Dacia Hamster, arătând că acesta ar depinde de mai mulţi factori, printre care şi costurile practicate de furnizorii de echipamente. « Nu putem face nicio afirmaţie în acest sens deoarece costurile sunt dependente, între altele, de furnizorii de echipamente, seria de fabricaţie », a comentat Dan Marinescu, întrebat care ar fi preţul estimativ al hibridului, în cazul în care acest autovehicul ar putea fi produs în serie şi comercializat.

Principalele caracteristici tehnice ale Dacia Hamster, aşa cum apar în lucrarea prezentată recent la o expoziţie internaţională de profil de la Monaco:

• Hamster Electricway 4WD este un concept de vehicul hibrid de tip « Plug-in » – cuplabil la reţea pentru realimentarea cu energie electrică. El este dezvoltat în cadrul Centrului de cercetare « Ingineria Automobilului » din Universitatea din Piteşti pe platforma tehnică a autoturismului Dacia Sandero.

• Sistemul hibrid de propulsie, numit simbolic EcoMatic Hybrid System (Energy conversion with autoMatic Hybrid System) are o arhitectură de tip paralel, cu doi arbori şi este organizat după soluţia divizată (E-4WD): grupul motopropulsor termic în faţă, în poziţia clasică; grupul motopropulsor electric în spate, sub planşeul portbagajului.
• Motorul termic este de tip diesel, Renault 1,5 dCi- K9K 892 EURO 5, 1461 cmc, cu injecţie common rail, supraalimentat. El este preluat din fabricaţia de serie, iar performanţele sale sunt – putere maximă 65 kW (90CP) la 3780 rot/min, moment motor maxim 200 Nm la 1750 rot/min. Cutia de viteze asociată acestuia are cinci trepte şi este cu comandă manuală. Pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon este prevăzut sistemul de preîncălzire ThermoSTART alimentat cu energie electrică fie de la reţea (220V 16 A), fie de la un panou cu celule fotovoltaice montat pe pavilion.
• Echipamentul electric de propulsie include un motor electric asincron şi un reductor mono-raport. Performanţele motorului electric sunt următoarele: putere maximă continuă 18 kW (24,5 CP), moment motor maxim continuu 90 Nm la 2850 rot/min; putere maximă de scurtă durată 31 kW (42 CP), moment motor maxim de scurtă durată 160 Nm la 1400 rot/min. Acest echipament este completat de o baterie de tracţiune pe bază de litiu şi un sistem de realimentare cu încărcător îmbarcat.

Automobil ecologic

• Pentru a fi discretă, versiunea 2011 a proiectului afişează la exterior posibilele performanţe ECO numai prin culoarea verde a literei « i » de la inscripţia « cdi » de pe hayon. La versiunea termică de serie este folosită culoarea roşie.
« Performanţele vehiculului, în ceea ce priveşte consumul de combustibil şi emisia de dioxid de carbon, vor fi determinate după efectuarea probelor în condiţii standard », a declarat pentru gândulDan Marinescu, profesorul care conduce echipa din Universitatea Piteşti care lucrează la proiectul hibridului Dacia.

Cu ce se diferenţiază de variantele Stepway aflate în circulaţie

Profesorul Dan Marinescu spune că Dacia Hamster se diferenţiază de variantele Stepway aflate în circulaţie în primul rând prin faptul că este un vehicul de laborator, destinat prezentării principiilor de bază privind propulsia hibridă în mediul universitar şi nu un vehicul comercializat.

« În al doilea rând, la funcţionarea în mod hibrid noul sistem îi va conferi calităţi de vehicul cu tracţiune integrală. Ea este obţinută pe cale electrică -Electricway 4WD, fără legătură mecanică rigidă între cele două punţi ca în cazul vehiculelor 4WD convenţionale », a adăugat Marinescu.

Pe de altă parte, nivelul emisiei de dioxid de carbon va fi sensibil diminuat. « Nivelul scăzut de emisii de dioxid de carbon se datorează modurilor specifice de funcţionare în care intervine motorul electric, printre care modul electric de autopropulsare şi frânarea recuperativă », a mai explicat Marinescu.

El spune că în ultimul an lucrările echipei pe care o conduce la Universitatea din Piteşti s-au concentrat pe finalizarea părţii mecanice specifice noii construcţii a vehiculului, precum şi pe realizarea echipamentului electric într-o arhitectură apropiată de cerinţele impuse de regulamente privind propulsia electrică şi hibridă. « În prezent colectivul lucrează la finalizarea construcţiei echipamentului electric de propulsie precum şi la punerea în funcţiune a acestuia în noua arhitectură », a mai arătat Marinescu.

Componente donate de Automobile Dacia Group Renault şi Renault Technologie Roumanie

Profesorul Marinescu spune că în ultima perioadă laboratoarele Facultăţii de Mecanică şi Tehnologie de la Universitatea din Piteşti au beneficiat de donaţii de componente auto şi de echipamente de laborator de la Automobile Dacia Group Renault şi Renault Technologie Roumanie. Printre acestea este şi laboratorul « Sisteme Alternative de Propulsie pentru Automobile – Energii Alternative şi Regenerabile » în cadrul căruia este dezvoltat proiectul.
« Concret, echipamentul electric constituit din componente achiziţionate în mare parte prin finanţarea MEC este implementat pe un vehicul construit în principal din componentele donate de aceste firme », a mai arătat profesorul Marinescu.

Istoria Hamster Electricway 4WD

Ideea proiectului Dacia Hamster se bazează pe două concepte de vehicule ecologice cu puntea din spate electrificată prezentate de Renault în anii 90 : Renault Next şi Renault Koleos.
« Iniţial ea a fost adoptată ca soluţie pentru implementarea pe conceptul NovaMatic CVT construit în cadrul grantului Autoturism cu transmisie automată cu variaţie continuă a raportului de transmitere (CVT). Vehiculul cu transmisie automată tip CVT fusese prezentat la Conferinţa Naţională a Cercetarii organizată la Universitatea din Piteşti în anul 2002. Din anul 2005, anul ieşirii din fabricaţie a autoturismului Dacia Solenza – versiunea evoluată a vehiculului Dacia Nova – proiectul a fost orientat către gama Logan”, au arătat reprezentanţii echipei care lucrează la proiectul Dacia Hamster.

• Hamster Electricway 4WD a fost construit ca vehicul de laborator începând cu februarie 2010. Ministerul Educatiei şi Cercetării, prin intermediul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice în Învăţământul Superior, a acordat trei granturi pentru proiectul Hamster.

“Deşi modestă în comparaţie cu proiecte internaţionale pe această temă, valoarea granturilor a fost stimulativă”, crede Marinescu.

Pe lângă profesorii de la Catedra Automobile a Facultăţii de Mecanică şi Tehnologie a Universităţii din Piteşti, în proiectul Dacia Hamster sunt implicaţi şi studenţi de la specializarea Autovehicule Rutiere, studenţi de la Masterul Optimizarea Constructivă a Automobilelor, dar şi doctoranzi cu teze cu subiecte din acest domeniu.

Cele mai recente vehicule hibride din lume

Specialiştii spun că există multe proiecte de vehicule hibride, fie aflate în fabricaţia de serie, fie în curs de dezvoltare sau cercetare în cadrul unor universităţi, chiar şi din România. Toate au aceeaşi ţintă: reducerea emisiilor de dioxid de carbon prin electrificarea parţială sau totală a sistemului de propulsie. « Aceasta este şi ideea proiectului nostru. Aici se opreşte însă « similaritatea » cu alte proiecte de vehicule hibride », spune Marinescu. El precizează că cele mai recente aplicaţii de serie a arhitecturii hibride de tip diesel-electric sunt Peugeot 308, 3008 şi Volvo V60, anunţate pentru 2011-2012.

de Loredana VOICULESCU

 

sursa:gandul

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Dafora a început lucrările de foraj pentru companiile Globe Exploration şi Givot Olam Oil LTD în Israel, după ce instalaţiile au fost verificate de un expert internaţional în asigurarea integrităţii operaţionale a echipamentelor de foraj, se arată într-un comunicat de presă.
Forajele vor atinge adâncimi de aproximativ 5.000 m, respectiv 6.000 m, şi se vor derula pe o perioadă de minim 1,5 ani, respectiv 2 ani, cu posibilitate de prelungire pe încă 2 ani.
Datorită potenţialului ridicat al câmpurilor petrolifere, şansele de prelungire a contractelor şi mobilizarea de noi instalaşii sunt foarte mari, se arată în comunicat.
Dafora a anunţat la finele anului trecut că va executa lucrări în Israel pentru companiile Globe Exploration şi Givot Olam Oil LTD.

Sursa: Bursa

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Părintele Alin-Ioan Popa, în timpul slujbei de sfinţire a terenului din Solvesborg, pe care ar urma să fie construită prima biserică românească din Europa de Nord. FOTO Arhiva Personală

Părintele Alin-Ioan Popa, stabilit în Suedia, încearcă, de câţiva ani, să construiască în oraşul Sölvesborg prima biserică românească din Europa de Nord. Reglementările stricte ale statului suedez şi insuficienţa fondurilor pentru edificarea bisericii amână, însă, finalizarea proiectului.

 Demersurile pentru construirea bisericii, în stil maramureşean, din lem, au început încă din anul înfiinţăriiparohiei ortodoxe Sölvesborg din sudul Suediei, în 2009, de care părintele Alin-Ioan Popa este răspunzator. Strădaniile mai multor preoţi români stabiliţi în Scandinavia de a avea o primă biserică românească au început, însă, după cum susţine preotul, încă din anii’70. Motivele eşecului – explică părintele – sunt pe cât de pragmatice, pe atat de puţin cunoscute în România: sistemul de aprobări foarte strict impus de statul suedez, dificultatea de a obţine în concesiune terenuri pentru un obiectiv spiritual non-scandinav, greutăţile financiare ale comunităţii românilor din Suedia care, deşi locuiesc într-un stat modern, se confruntă cu cele mai mari taxe din lume.

Totuşi, în ciuda acestor bariere, parohia ortodoxă din Sölvesborg a progresat în acest proiect, primul pas important fiind cumpărarea terenului pe care ar urma să se construiască biserica. Pentru a respecta, însă, toţi parametrii solicitaţi de autorităţile suedeze şi pentru ducerea la bun sfârşit a construcţiei, parohia mai are nevoie de suma de 100.000 de euro. În incinta bisericii se va ridica şi Centrul pastoral-cultural „Dumitru Stăniloae“, pentru desfăşurarea activităţilor misionare, culturale şi sociale ale bisericii.

Parohia, cu hramul Sfinţii Martiri Năsăudeni: Atanasie din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu şi care se află sub jurisdicţia canonică a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, funcţionează, în prezent, într-un sediu închiriat, ca toate parohiile româneşti din Scandinavia (14 în Suedia, 8 în Danemarca şi 5 în Norvegia). Cu ajutorul unei donaţii oferite de o româncă stabilită în Suedia, în 2010, parohia a cumpărat, de la Primăria oraşului Sölvesborg, un teritoriu de 2.498 de metri pătraţi.

De atunci, părintele Alin-Ioan Popa a început pregătirile pentru construirea bisericii: „Avem proiectul de construcţie pregătit voluntar de doi arhitecţi, din Sighetul Marmaţiei, respectiv Salzburg, autorizaţiile de construcţie au fost obţinute, lemnul din care se va realiza construcţia a fost donat de autorităţile locale din judeţul Bistriţa-Năsăud  şi am vorbit cu o echipă de meşteri din Maramureş, care va veni să lucreze aici“, explică preotul.

Donaţiile pentru a sprijini construcţia primei biserici româneşti din Europa de Nord se pot face în contul IBAN: SE60 8000 0832 1200 4426 8779, COD SWIFT: SWEDSESS, RUMÄNSKA ORTODOXA FÖRSAMLINGEN.

Problema finală rămâne lipsa celor 100.000 de euro pentru a începe lucrările. În ciuda scrisorilor către Patriarhia Română sau la oameni de afaceri, suma necesară nu a putut fi, încă, acoperită.

 Suntem gata să începem construcţia unei biserici româneşti simple, cu arhitectură tradiţională maramureşeană, în întregime din lemn, care va aduce unitate spirituală pentru românii risipiţi pe meleagurile scandinave şi o atât de necesară promovare culturală a României, a tradiţiilor şi a valorilor naţionale.
părintele Alin-Ioan Popa

Mărţişoare pentru construirea primei biserici româneşti din Stockholm

În 2010, români stabiliţi în Suedia au susţinut, prin donaţii, construirea primei biserici româneşti în capitala Stockholm. Liliana Ocheană, o româncă ce locuia în Suedia, şi-a exprimat dorinţa ca, din suma obţinută prin vânzarea a 300 de mărţişoare, menite să păstreze tradiţia românească în Europa de Nord, să facă o donaţie în sprijinul construirii bisericii româneşti. Proiectul, din păcate, nu a fost finalizat încă.

Sursa: Adevarul

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva