Search

Botosani

Facebook Twitter Email

Mănăstirea Cozancea din județul Botoșani, unde și-au început viața monahală doi dintre cei mai importanți ieromonahi din România, Părintele Paisie Olaru și Părintele Ilie Cleopa, se zbate într-un anonimat care, însă, nu pare să deranjeze comunitatea de călugări de aici.

Mănăstirea Cozancea este situată la peste 30 de kilometri de municipiul Botoșani, în pădurea care îi poartă numele. Cu un drum greu accesibil, lăcașul de cult, aflat pe lista monumentelor istorice, atrage, într-un an, puțin peste 100 de oameni.

Agitația scăzută de la mănăstire pare să convină de minune comunității mici de călugări de aici. Cei șapte monahi au liniștea necesară să își desfășoare zilnic activitățile religioase, dar și cele gospodărești.

Biserica de piatră, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, care constituie obiectivul central al Mănăstirii Cozancea, a fost construită în 1732, pe locul unde până atunci a existat o veche biserică din lemn. Ctitorul mănăstirii este boierul Constantin Balș, însă, de-a lungul istoriei, mulți alți boieri din zonă au susținut dezvoltarea obștei de călugări de la Cozancea. Printre marii contribuabili se află și doi ciobani, care, în 1854, au finanțat construcția clopotniței.

Părintele stareț Cleopa Străchinaru susține că mănăstirea a fost una dintre cele mai puternice din zonă.

‘În vechile imagini cu mănăstirea, din 1907 și 1935, locul apare ca un cătun. Chiar așa este întâlnit în documente: cătunul Cozancea. Era o obște cu 20 de călugări, dar fiecare părinte mai în vârstă avea un ucenic pe care îl forma, îl iniția în tainele călugăriei’, explică starețul de la Cozancea.

În 1953, Cozancea a devenit mănăstire de maici, unde au trăit aproape 70 de călugărițe, care au rămas aici circa patru ani. Ulterior, în 1960, mănăstirea s-a închis, fiind redeschisă în 1979, chiar în timpul regimului comunist, la solicitarea expresă a părintelui Elisei Florea, pe care fostul patriarh Iustin ar fi dorit să îl facă atunci arhimandrit. El a refuzat înaltul rang bisericesc, preferând întoarcerea la Cozancea și refacerea obștei monahale de aici.

Mănăstirea păstrează foarte multe obiecte, în special cărți sfinte, care au aparținut, la începutul anilor 1920, atât Părintelui Paisie Olaru, cât și ucenicului său de atunci, Părintele Ilie Cleopa.

Părintele Paisie Olaru și-a început viața monahală la Cozancea, în anul 1921, la vârsta de 24 de ani. Aici l-a cunoscut, apoi, pe Ilie Cleopa, care, copil fiind, păștea oile în jurul mănăstirii. Legătura dintre cei doi a fost atât de strânsă, încât Părintele Cleopa a ales să devină ucenicul Părintelui Paisie Olaru la Mănăstirea Cozancea.

‘În ziua de astăzi, Mănăstirea Cozancea este cunoscută datorită părinților Paisie și Cleopa’, spune, cu mândrie, starețul de la Cozancea.

Mănăstirea Cozancea și cei șapte călugări de aici trăiesc, astăzi, nu din contribuțiile credincioșilor, ci din munca proprie. Ei lucrează cele zece hectare de teren pe care le au în proprietate, dar se bucură și de lemnul de pe cele 14 hectare de pădure pe care le dețin. De asemenea, animalele din gospodărie, în special vacile, îi ajută să își asigure hrana zilnică.

‘Cozancea a fost o mănăstire săracă de la început. Puținii credincioși vin în timpul verii și cât drumul este accesibil. Cei mai mulți credincioși vin o dată sau de două ori pe an, apoi vin anul următorul’, spune starețul Cleopa Străchinaru.

AGERPRES/(A—autor: Cristian Lupașcu, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva