Search

Romani celebri – management

Facebook Twitter Email


Un român de succes în UAE: Am lucrat 15 ani la ridicarea megalopolisului Dubai
Dorinel Ştefaniu, Business Development Manager – Johnson Arabia
Octombrie 2015, Dubai

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Vă scriam ieri despre Silk Ventures, un fond de investiții susținut de guvernul din China care are de dat o jumătate de miliard de dolari startup-urilor europene și americane care doresc să se dezvolte pe piața chineză.

Angelica Anton, românca din fruntea unui fond cu 500 de mil. de dolari

Silk Ventures este condus de o româncă, Angelica Anton, absolventă de Oxford, scrie Tech City News. Angelica a studiat matematică și computer science, iar la 18 ani ajungea să lucreze pentru un proiect NASA (un proiect de design pentru o stație spațială). În 2008 s-a mutat în Marea Britanie pentru a studia business management și comunicare în cadrul Universității din Birmingham, iar acela a fost momentul în care și-a dat seama cât de mult o fascinează tot ceea ce ține de cultura chineză. ”Aproape imediat ce am absolvit, m-am urcat într-un avion și am plecat acolo”, spune Angelica Anton, citată de Tech City News.

Pasiunea pentru China și cultura ei

A avut un internship în cadrul unei publicații academice axată pe informații economice din China, China Economic Review, și pentru că trebuia să scrie despre guvernul acestei țări și nu găsea informații suficiente, a decis că trebuie să găsească un job conex, pentru a afla mai multe despre economia acestei țări. Așa a ajuns să lucreze ca și consultant în investiții pentru guvernul chinez, ajutând managerii companiilor străine să înțeleagă cum funcționează mediul economic din China.

În momentul în care a primit o bursă la Oxford, pentru un program de masterat specializându-se pe zona de politici economice a Chinei, guvernul chinez a încurajat-o și și-a manifestat deschiderea de a-i oferi un nou post după absolvire.

La Oxford a devenit președintele grupului de antreprenori din universitate și a creat o rețea de contacte în sectorul tech, al startup-urilor și al fondurilor de investiții specializate în acest domeniu.

Primul job pentru un fond de investiții

A ajuns să lucreze pentru o firmă de investiții din Londra, QVentures, pentru că a fost ofertată. ”Nu am aplicat niciodată la ei. M-au întrebat dacă nu aș vrea să lucrez pentru ei și, cum doream să lucrez pentru o firmă de venture capital, am acceptat”, mai spune Angelica.

În timp ce lucra pentru Qventures, ministrul chinez al comerțului a făcut o vizită în Marea Britanie și i-a propus să pună pe picioare un parteneriat între cele două țări.

Ce face Silk Ventures

Așa a apărut, în 2015, Silk Ventures, o companie creată cu scopul de a ajuta startup-urile să intre pe piața chineză. Anul trecut, Silk a funcționat ca și program de accelerare, ajutând 15 companii să ajungă în China.

Silk are acum birouri atât în Londra, cât și în Beijing, Silicon Valley și Shenzhen. Fondul în valoare de 500 de milioane de dolari a fost anunțat în luna decembrie a anului trecut, iar de acum a devenit oficial. Va oferi banii startup-urilor europene și americane ce dezvoltă produse pe zona de deep tech (adică inteligență artificială, robotică, internet of things), fintech, și health tech, care vor să-și extindă business-urile în Asia.

Angelica Anton nu este singura româncă aflată la conducerea unui fond de investiții renumit. În luna ianuarie, Luciana Lixandru devenea partener al uneia dintre cele mai mari firme de investiții în startup-uri, Accel Partners. Înainte de acest moment, Lixandru a fost investitor principal. Accel e o firmă care investește în startup-uri la început de drum, având pe lista de investiții niște nume foarte mari din tech: Facebook, Supercell, Dropbox, Deliveroo, Slack, Atlassian, Spotify sau Flipkart.

Autor : 

 Sursa foto: http://techcitynews.com

Sursa: sturt-up 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Un român este patron de hoteluri în Austria după ce a fugit din România trecând Dunărea înot 483
Foto: VideoNews
Toată viaţa lui a fost un test de rezistenţă – traiul în România comunistă, fuga din ţară trecând Dunărea înot, vagoanele de vase pe care le-a spălat ca să aibă ce mânca, bătăturile din palmă. Ce l-a făcut să reziste, nici azi nu ştie. Dar astăzi, Lucian Asandi este patron de hoteluri în Austria şi a renunţat la cetăţenia română. Spune cu regret că ar fi putut face aceleaşi afaceri şi în România, dar nu s-a putut.

O casă cu muşcate la ferestre, cu steag românesc în curte şi cireşe bine coapte. Aici, la 30 de kilometri de Viena, şi-a construit Lucian Asandi propria Românie – curată, civilizată, fără birocraţie, şpagă sau interese. Doar prin muncă şi rezistenţă.

La începutul anilor ’80, Lucian Asandi era un tânăr sportiv în România. A fost nevoie să participe la câteva competiţii în străinătate ca să îşi dea seama că el şi familia lui trăiau de fapt, în România, ca într-un fel de închisoare. Apă caldă aveau doar o dată pe săptămână, curent electric, câteva ore pe zi, mâncarea era un lux, iar libertatea un vis imposibil. Iar el a îndrăznit să creadă că poate trăi şi altfel.

A trecut Dunărea înot. Într-o săptămână era deja în Italia. După încercări eşuate de a-şi face un rost acolo, a ajuns la Viena. Şi aici a trăit cele mai dure lecţii de viaţă. A învăţat pe propria piele că numai cei puternici rezistă, şi numai cei care rezistă, există.

A început ca spălător de vase într-un restaurant. A spălat vagoane de farfurii, dar i-a câştigat prin muncă şi corectitudine încrederea patronului. Care, după mulţi ani, l-a luat partener de afaceri. Si apoi, când a prins curaj, s-a lansat pe cont propriu.

În 2007, şi-a deschis prima pensiune turistică. Şi în patru ani afacerea s-a extins neaşteptat de repede.

Dar ca să devină proprietar în Austria a trebuit să renunţe la cetăţenia română. A făcut-o, spune el, fără niciun regret. Cale de întoarcere nu mai era, oricum. Iar Austria devenise deja noua lui casă.

Hotelul, plasat stretegic într-o zonă turistică de la marginea Vienei, e copilul lui de suflet.

Pentru angajaţi, nu e domnul patron, ci Lucian, un prieten. Şi de câte ori vine pe la hotel, Otto, bucătarul, îi pregăteşte întotdeauna şnitzelul preferat, vienez. Însă, în inima lui, un loc special îl ocupă prima pensiune deschisă în casa în care a locuit ani de zile.

Câinele Tomiţă e braşovean, şi e responsabil cu buna dispozitie a turistilor. Pensiunea e destinată exclusiv romînilor. De aceea patronul a montat şi grătar în curte…

Uneori se gândeşte cu ciudă că ar fi putut să face aceste afaceri în România. Fără să mai bată drumuri străine în lung şi în lat, fără să sufere de foame, de somn sau de dor de casă. Însă, o spune cu regret, că nu ar fi reuşit niciodată în România ce a făcut în Austria.

A plecat la timp, şi a învăţat prin străini lecţia aceasta. Că în România nu ai voie să ridici capul.

S-ar întoarce şi mâine. Dar numai dacă România s-ar transforma peste noapte, aşa, printr-o minune, în Austria. Altfel, nu crede că s-ar mai putea obişnui.

Sursa: antena3
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Jersey City, un orăşel de aproape 300 000 de locuitori, despărţit de New York doar de râul Hudson, s-a schimbat radical în ultimii ani. Totul s-a petrecut datorită şi o dată cu mutarea a numeroşi profesionişti care lucrau în zona de vest a Manhattan-ului şi care au ales Jersey City pentru chiriile rezonabile. Banii şi gusturile lor au atras rapid investiţii în proiecte rezidenţiale moderne, în restaurante şi baruri hip, în magazine de lux.

Problemele au apărut la joncţiunea dintre spaţiul privat şi cel public. Tot ce putea fi rezolvat cu investiţiile antreprenorilor a fost rezolvat. Oriunde a existat oportunitatea de a face profit de pe urma nevoilor şi dorinţelor noului val de ”imigranţi” veniţi de peste râu lucrurile au mers perfect. Oraşul nu se schimba aproape deloc, însă, în zonele unde responsabilitatea modernizării revenea administraţiei – drumuri, parcuri, spaţii publice, servicii utilitare, ordine publică.

Foarte rapid, Jersey City a devenit un oraş al contrastelor tipice ţărilor în curs de dezvoltare. În geamurile clădirilor de sticlă şi în vitrinele buticurilor se reflecta din ce în ce mai puternic imaginea unei comunităţi polarizate, cu o rată alarmantă a criminalităţii, gospodărită prost de o elită incompetentă şi coruptă.

Motivele pentru care toate serviciile publice mergeau prost? Le intuiţi deja, sunt universale. Oraşul era condus de un amestec toxic de politicieni şi mafioţi, care promova mai degrabă funcţionari obsedaţi să ia mită de la afaceriştii care primeau contracte publice.

Gravitatea situaţiei a devenit evidentă în 2009. Nu mai puţin de 44 de persoane au fost arestate pentru acuzaţii care mergeau de la organizarea unei reţele de trafic de rinichi proveniţi din Europa de Est, la fraude bancare şi la colectarea de mită de la dezvoltatorii imobiliari pentru finanţarea campaniei electorale a primarului. Printre cei acuzaţi şi condamnaţi ulterior – viceprimarul din Jersey City, preşedintele Consiliului Local, un consilier şi şeful autorităţii locative a oraşului.

Rechizitoriul procurorilor a scos la iveală o cultură politică şi admininstrativă copiată la indigo după scenariul filmului ”Atlantic City” – poate cel mai faimos oraş din statul New Jersey. Mii de documente, mărturii şi conversaţii înregistrate cu camera ascunsă au şocat America. Rezultatele operaţiunii ”Bid Rig”, cum a fost supranumită, s-au adăugat câtorva sute de condamnări ale unor oficiali locali de toate rangurile, reprezentanţi federali şi chiar senatori, pronunţate în numeroase alte dosare anterioare, de-a lungul şi de-a latul statului New Jersey.

Toate laolaltă au demonstrat cât de puţin s-au schimbat metodele de lucru cu care operează numeroşi politicieni şi funcţionari din această parte a Americii faţă de vremurile prohibiţiei. Iar dacă mai exista vreun dubiu, unul dintre oficialii implicaţi în reţeaua de corupţie a fost găsit mort în apartamentul său, înainte de apuca să depună mărturie în faţa judecătorilor.

Deşi mulţi membri ai echipei sale au ajuns la închisoare, primarul din Jersey City, Jerramiah Healy, în ale căror conturi de campanie ajunseseră 20.000$ primiţi ca mită de viceprimar, care era şi trezorierul campaniei sale, nu a fost anchetat şi nici nu şi-a dat demisia, încheindu-şi mandatul în funcţie.

Noii locuitori sosiţi în Jersey City, veniţi cu alte standarde, cu alte aspiraţii, au înţeles cel mai repede că nimic nu se va schimba dacă nu trec la acţiune. Aşa au apărut asociaţii ale locatarilor din zonele cele mai dinamice ale oraşului care au început să se lupte din ce în ce mai intens cu administraţia oraşului pentru probleme dintre cele mai diverse: parcări, parcuri, piste pentru biciclişti, drumuri, reducerea infracţiunilor, soarta persoanelor fără adăpost.

Pentru fiecare schimbare pe care au dorit-o s-au bătut din răsputeri. Petiţii, emailuri, pichete, demonstraţii. Uneori câteva luni, alteori ani. Dar în final, când au perseverat, au reuşit măcar şi parţial să-şi impună punctul de vedere. Lor li se datorează primele piste pentru biciclişti, transformarea câtorva parcuri din maidane în oaze de verdeaţă şi chiar schimbarea atitudinii poliţiştilor.

Într-un singur punct s-au împotmolit: şcolile publice. Toate insistenţele şi presiunile puse pe administraţie nu au dat aproape nici un rezultat. Jersey City a continuat să aibă un sistem educaţional mediocru, excesiv de birocratic, subfinanţat, cu profesori nemotivaţi şi slab pregătiţi, cu o curiculă depăşită, care nu ţinea pasul cu materia predată în instituţiile de marcă.

Eforturile părinţilor de a determina o schimbare în acest domeniu s-au lovit de alianţa ignoranţei, neputinţei şi rezistenţei la schimbare pe care au făcut-o responsabilii locali cu sindicatele din educaţie. Tensiunile au crescut constant până ce nu au mai putut fi ignorate. În clipa în care numărul părinţilor cu o pregătire profesională de top, cu salarii mari, care lucrau în medii extrem de competitive a atins o masă critică, rezolvarea problemei educaţiei a devenit principala temă pe agenda civică.

Pentru astfel de oameni, care ştiu că educaţia pe care o primesc copiii lor le va determina viitorul, imposibilitatea de a găsi o şcoală pe măsura aşteptărilor este un motiv suficient pentru a se muta în altă parte. Câtă vreme numărul părinţilor cu o astfel de înţelegere şi preocupare pentru calitatea învăţământului a fost mic sistemul nu a fost presat îndeajuns pentru a accepta o schimbare. Iar pretenţioşii nu au avut altă variantă decât să plece în locuri care le puteau asigura ce îşi doreau.

De la un punct încolo, însă, tinerele familii din Jersey City care au repurtat victorii în lupta cu administraţia locală pentru ca oraşul să evolueze au simţit că tot efortul lor a fost degeaba dacă vor fi obligaţi să o ia de la capăt în altă parte din cauza şcolilor proaste. Şi în loc să abandoneze şi să se mute, cum făcuseră numeroase alte familii înaintea lor au decis că mai bine luptă.

Succesul lor în acest război de lungă durată a fost minor până în momentul în care au reuşit să creeze o breşă. Adică, până au reuşit să impună alegerea în consiliul local a unui om care să le promoveze interesele. Breşa s-a numit Steve Fulop.

Pe 11 septembrie 2001, Fulop avea 24 de ani şi lucra pe Wall Street, pentru Goldman Sachs. La scurt timp după ce a fost martor la atacul terorist a demisionat şi s-a înrolat în armată, la ”Puşcaşii marini”. În 2003, s-a aflat în primul val de militari care a intrat în Bagdad. Un an mai târziu, s-a reîntors în ţară şi şi-a reluat activitatea la Goldman Sachs.

Începând cu 2004, Fulop a devenit unul dintre cei mai implicaţi activişti pentru ca zona din Jersey City unde locuia, Paulus Hook, să fie mai bine administrată. Era preşedintele Coaliţiei Asociaţiilor de Locatari din centrul oraşului când i s-a propus să intre în politică. Şi nu oricum, ci candidând pentru un loc în Congres împotriva unuia dintre cei mai puternici politicieni din regiune, senatorul Bob Menendez.

Fulop a pierdut la scor prima sa confruntare electorală, obţinând doar 10% dintre voturi, însă nu s-a dat bătut. Un an mai târziu, în 2005, a candidat în alegerile locale pentru un loc de consilier. Şi atunci a plecat cu şansa a doua deoarece adversarul său era consilierul cel mai apropiat de Jerremiah Healy, primarul în exerciţiu care candida pentru un nou mandat.

Dintre cei nouă consilieri aleşi în 2005, opt au fost din echipa lui Healy. Al nouălea a fost Fulop. Victoria sa a fost considerată marea surpriză, nu doar pentru că a învins un consilier cu experienţă şi sprijin politic masiv, inclusiv din partea senatorului Menendez, dar mai ales pentru că nu a beneficiat de nici un fel de ajutor din partea vreunui partid sau politician influent.

Victoria lui Fulop din 2005 afost victoria unui independent autentic, care şi-a strâns voturile mergând din uşă, după cum nota New York Times la vremea respectivă. Cu un buget de campanie sub jumătate faţă de cel al adversarului său, Fulop a folosit ca voluntari inclusiv persoane fără adăpost. Spre mirarea tuturor, a fost votat atât de albii bogaţi din cartierele de pe malul rîului dar şi de alegătorii de culoare din zonele rău famate. Primii au văzut în el şansa de a-şi promova proiectele urbanistice pe care şi le doreau realizate, ceilalţi au dat un vot negativ primarului şi consilierilor care îi ignoraseră în trecut.

Privită de la distanţă şi mai ales de oameni cu o viziune destul de idilică despre Statele Unite, victoria unui tânăr independent care a reuşit să devină consilier într-un orăşel cu aproape 300.000 de locuitori poate părea relativ banală. Şi este. Atât de banală cât este povestea oricărui om care reuşeşte să învingă un SISTEM. Mai ales într-o ţară de la care mulţi se aşteaptă ca astfel de reuşite să nu fie rarităţi, datorită mecanismelor democratice, a unei culturi politice avansate şi a unui grad ridicat de implicare a cetăţenilor în treburile cetăţii.

Poate cel mai relevant detaliu: dincolo de faptul că a luptat cu un adversar mult mai bine cotat, cu un spate politic redutabil, lui Fulop i-a fost greu să găsească finanţatori pentru campanie şi pentru că multe companii din Jersey City se temeau de represaliile primarului. Puţinii patroni care au avut curajul să parieze pe el au făcut-o practic pe ascuns. Una dintre tacticile inovative, nota New York Times, într-un articol din 2005, a fost ”decizia de a nu distribui postere electorale susţinătorilor (pe care aceştia să le afişeze în geam, după cum se practică adesea în SUA – n.m.) pentru a evita, spune Fulop, ca aceştia să devină ţinta curiozităţii subite a inspectorilor primăriei.”

Adevărata sa bătălie a început, însă, după ce a devenit consilier. Şi a fost una profund inegală. Nouă – restul consilierilor plus primarul, contra unu. Primul obiectiv a fost să le demonstreze celor ce îl votaseră că a meritat încrederea lor. De aceea, a început să atace fundamentul incompetenţei şi ineficienţei: corupţia, privelegiile şi legăturile de clan ale celor ce conduceau tot ce mişca în oraş.

Vreme de patru ani a pus consecvent pe masa consiliului local propuneri care au stârnit furia colegilor săi, a şefilor de servicii coordonate de primărie şi chiar a sindicatelor:

Nici o persoană să nu mai poată avea două slujbe plătite din bani publici.

Firmele care au contracte publice să nu poată dona bani pentru campania electorală a un anumit candidat.

Închiderea regiilor autonome care servesc aproape exclusiv pentru recompensarea clientelei politice a primarului şi a consilierilor şi preluarea responsabilităţilor de către primărie.

Angajaţii cu maşini de servici să nu le mai poată lua acasă după încheierea programului.

Şefilor serviciilor de uitlităţi să nu li se mai plătească asigurări de sănătate extinse.

Angajaţii primăriei să nu mai beneficieze de pensii pe viaţă dacă nu au o vechime de minim 25 de ani.

Şedinţele consiliului local să fie transmise în direct prin internet.

Deşi au generat dezbateri aprinse iar opinia publică şi ziarele se declarau net în favoarea lor, toate propunerile lui Fulop au fost respinse, una după alta, de consiliul local. Perseverent, Fulop a ignorat voturile negative ale celorlalţi consilieri şi a continuat să le repună pe ordinea de zi încă şi încă o dată.

Exasperaţi că agenda publică se concentrează exclusiv pe valul de propuneri reformiste ale lui Fulop, colegii săi au votat o decizie prin care o dată respinsă, o propunere nu poate fi repusă pe ordinea de zi a Consiliului decât după un anumit timp. Fulop a ripostat anunţând că vrea ca locuitorii oraşului să spună dacă îi interesează sau nu o schimbare şi că va strânge semnături pentru a organiza un referendum pe două dintre cele mai importante propuneri ale sale.

În ziua în care s-a prezentat cu listele cu cele 1500 de semnături necesare pentru declanşarea referendumului, secretarul primăriei l-a anunţat că numărul minimm de semnături este, de fapt, de 12000. Adică de şase ori mai multe decât cele de care e nevoie pentru ca o persoană să poată candida pentru funcţia de primar.

Anularea referendumului a venit, însă, prea târziu pentru adversarii lui Fulop. Prin încăpăţânarea cu care a dezgropat toate temele importante de discuţie din jurul corupţiei şi ale privilegiilor, acesta reuşise deja să catalizeze toate energiile mişcărilor civice, care au devenit un aliat redutabil în lupta cu establishment-ul. Ca urmare, pentru că presiunea publică nu putea fi domolită, primarul şi consilierii au adoptat, în final, unele din măsurile propuse de consilierul rebel.

Dar pentru că le-au făcut mai puţin restrictive, păstrând multe dintre privilegiile şi portiţele de corupţie la care ar fi trebuit să renunţe, aleşii conduşi de primarul Healy au stârnit şi mai tare furia suporterilor lui Fulop, conturându-i acestuia un profil de justiţiar care se luptă de unul singur cu o grupare de politicieni incompetenţi şi puşi pe furat.

Rezultatul: în doar patru ani, când nici nu împlinise 32 de ani, Fulop a devenit o voce redutabilă în Jersey City şi şi-a reînoit mandatul de consilier la alegerile din 2009, cu un procent consistent – 63%. Contracandidatul său, un alt apropiat al primarului Healy, a ajuns la închisoare, două luni mai târziu, pentru corupţie.

Capitalul de încredere pe care l-a adunat în primul mandat i-a permis ca în cel de-al doilea să marcheze puncte importante în problema care îi durea cel mai tare pe principalii săi susţinători: reformarea şcolilor.

În 2010, alegerile pentru funcţiile de conducere în autoritatea care supervizează şcolile publice i-au dat ocazia să promoveze câteva persoane care îi susţineau viziunea: standarde mai înalte pentru profesori, un sistem de clasificare şi finanţare a şcolilor bazat pe rezultatele elevilor la teste şi promovarea şcolilor de tip ”charter.”

Dintre toate obiectivele, şcolile ”charter” i-au adus cele mai multe conflicte cu sindicatele profesorilor şi implicit cu politicienii care depindeau de voturile acestora. Motivul? Teama profesorilor de modă veche de o competiţie autentică şi riscul de a-şi pierde slujbele.

Şcolile ”charter” au apărut în Statele Unite în anii ’90 fiind înfiinţate de părinţi, organizaţii civice sau companii nemulţumite de calitatea învăţământului din şcolile publice. Deşi sunt supuse controlului autorităţilor, ele sunt conduse şi finanţate diferit de acestea. Curicula se supune unei linii generale, dar conducerile şcolilor au o flexibilitate foarte mare pentru a decide materiile şi modul de predare, astfel încât să maximizeze performanţele elevilor.

Deşi sunt finanţate şi din bani publici, o mare parte din fonduri provin din surse private. În felul acesta, companiile puternice şi donatorii individuali pot sprijini o anumită comunitate oferindu-le părinţilor garanţia unei educaţii de calitate pentru copiii lor. Diferenţa fundamentală faţă de cele private este că şcolile ”charter” sunt gratuite.

În al doilea mandat, popularitatea în creştere l-a ajutat pe tânărul consilier ca aproape toţi candidaţii pe care i-a susţinut pentru a prelua controlul asupra instituţiilor implicate în coordonarea sistemului de învăţământ şi a promova reformele mult aşteptate să iasă învingători în alegeri.

Prezenţa la vot a bătut toate recordurile. Dar nu pentru că părinţii aveau încredere în oarbă în Fulop, ci pentru că acesta şi-a ales candidaţii împreună cu ei. Un comitet format din zece părinţi a alcătuit un chestionar extensiv pentru fiecare potenţial candidat iar cei ce au obţinut cel mai bun punctaj au fost chemaţi la interviu. Câştigătorii au primit automat girul consilierului şi sprijinul său activ în campania care a urmat.

Convinşi că, în sfârşit, pot conta pe profesionişti care să rezolve cauzele de profunzime care au făcut ca şcolile din Jersey City să fie printre cele mai slabe din Statele Unite, părinţii care nu îşi permiteau şcoli private dar erau dispuşi să lupte pentru îmbunătăţirea celor publice sau înfiinţarea a cât mai multe de tip ”charter” au devenit cei mai devotaţi suporteri ai consilierului.

Consecvenţa cu care a şi-a urmărit proiectele concrete pe care le-a demarat pentru direcţionarea către şcoli a unui procent din ce în ce mai mare din bugetul local dar şi pentru atragerea a aproape un miliard de dolari din donaţii private s-a tradus într-o cotă de popularitate remarcabilă, care la rândul ei i-a adus aliaţi politici la care nici nu visase în primul mandat. În doar şapte ani, Steve Fulop a devenit unul dintre cei mai redutabili politicieni din statul New Jersey.

”Şi-a clădit o armată de voluntari care tânjesc după o administraţie integră şi şcoli mai bune, iar susţinătorii săi controlează acum atât consiliul local cât şi comitetul care răspunde de educaţie”, scria un ziar local anul trecut, cu puţin timp înainte ca Fulop să îşi anunţe intrarea în următoarea etapă: candidatura pentru postul de primar în Jersey City.

În ciuda ascensiunii fulminante, foarte mulţi nu au crezut că este suficient de puternic pentru a-l detrona pe primarul Healy, principalul său adversar. Şi nu pentru că nu ar fi avut argumente. Atât lipsa sa de implicare în reformarea şcolilor cât mai ales acuzaţiile de corupţie ce planau asupra sa încă din timpul investigaţiei ”Bid Rig” reprezentau păcate capitale în ochii segmentului educat şi progresist al electoratului. Healy avea încă mulţi susţinători printre cei ce nu erau interesaţi de piste de bicicletă sau şcoli ”charter”.

Cel mai consistent sprijin pe care se baza adversarul lui Fulop, însă, venea din două direcţii: de la antreprenorii care făceau afaceri cu primăria şi de la politicienii care aveau să-i întoarcă favoruri. Unul dintre acestea a fost la un pas de a se dovedi decisiv.

Spre surprinderea tuturor celor ce vedeau în primarul Healy întruchiparea decăderii morale şi a lipsei de viziune, pe 20 martie 2013, preşedintele Barack Obama a anunţat că îi susţine candidatura. Gestul nu putea fi explicat printr-o obligaţie de loialitate faţă de partid deoarece Healy, membru al Partidului Democrat, nu candida împotriva unui republican. Fulop era tot democrat.

Gestul preşedintelui a fost cu atât mai surprinzător cu cât era a doua susţinere pe care o acorda unei candidaturi la primărie de când a devenit preşedinte. ”Ca să continuăm să împingem America înainte, avem nevoie de mai mulţi lideri precum prietenul meu, Jerry Healy” scria în comunicatul de la Casa Albă. Nu mai e nevoie să spunem că girul preşedintelui SUA a devenit principala temă de campanie a primarului din Jersey City, alături de un altul foarte valoros. Cel primit de la Michael Bloomberg, primarul New York-ului.

O bună bucată de vreme, Steve Fulop a crezut că nu mai are nici o şansă. Mulţi dintre cei ce îi promiseseră sprijin financiar înainte de campanie au renunţat să-l mai ajute după ce Healy a primit binecuvântarea lui Obama. Când totul părea pierdut nu i-a mai rămas decât tenacitatea şi sprijinul celor pe care atitudinea preşedintelui SUA i-a îndârjit şi mai tare să lupte împotriva unei autorităţi corupte. Dar şi loialitatea părinţilor care au considerat că nimic nu valorează mai mult decât viitorul copiiilor lor.

Decisivă a fost ideea consilierului reformist de a produce o serie de clipuri în care Healy apărea în imagini filmate cu camera ascunsă întâlnindu-se cu antreprenorul corupt care a tras după el cei 44 de politicieni şi afacerişti arestaţi în 2009 şi ai cărui bani au ajutat la alegerea sa anterioară. Aproape de fiecare dată când primarul în funcţie apărea lăudându-se cu susţinerea lui Obama îl urma ca o umbră amintirea faptului că şi el ar fi trebuit să se afle la închisoare, lângă cei ce au luat mită pentru a-i finanţa campania din 2009.

Spre surprinderea multora din centrele politice ale Americii, Fulop a ieşit învingător. Încă din primul tur. L-a învins pe Healy cu 52% la 38%. Inutil să mai spunem că în zilele ce au urmat aproape toţi consilierii care au fost aleşi cu sprijinul fostului primar şi-au declarat susţinerea pentru iniţiativele pro-integritare şi pro-reformarea şcolilor ale învingătorului.

Într-un interviu acordat pe 4 iulie, Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al ambsadei SUA, a declarat că românii sunt prea critici cu ei înşişi. Nu acolo e problema. Slăbiciunea noastră vine din convingerea oarbă că dimensiunea problemelor cu care ne confruntăm este unică, nemaiîntâlnită. Că nicăieri în lume nu există politicieni mai ticăloşi decât aici, corupţie, rapacitate, ticăloşie, dezinteres pentru binele comun ca la noi.

Că totul ni se trage de la extraordinarul context geografic, istoric, religios, cultural care a şlefuit acest popor până la profilul lamentabil de azi. Răscrucea de imperii, turcii, ruşii, comuniştii, capul plecat sabia nu-l taie şi tot aşa. De aici, fatalitatea. Credinţa că nu avem nici o şansă să învingem vreodată demonul care ne mănâncă măruntaiele deoarece a fost perfecţionat în mii de ani şi forjat de forţele implacabile ale istoriei.

Atât de mult ne-am îndrăgostit de miturile fondatoare ale neputinţei noastre încât cei mai mulţi am încetat şi să mai încercăm să vedem cât adevăr există în ele. Nu o facem tocmai din teama că vom descoperi că ne protejăm de mustrările de conştiinţă cu o mare minciună.

Realitatea: şi alţi oameni trec prin aceleaşi încercări ca şi noi. Singura diferenţă care contează este că unii nu abandonează niciodată lupta şi reuşesc să găsească dozajul optim de idealism, inteligenţă şi pragmatism cu care îi pot pune la respect pe cei ce îi abuzează. Şi un detaliu de culoare: Steve Fulop este fiul unor emigranţi din România.

Dan CristianTurturica –

Sursa:Romania Libera

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Bogdan Angheluta

Un tânăr din Bucureşti vinde brăţări de 40.000 de euro pe lună. Are magazine în Anglia, Germania şi chiar şi în Australia
Un tânăr din Bucureşti vinde brăţări de 40.000 de euro pe lună….

Constantin Nautics este un start-up romanesc ce comercializează braţări nautice, destinate celor pasionati de sporturile de vara.

În urmă cu aproape un an, atunci când compania era la inceput, Business Magazin a spus povestea start-up-ului. Între timp, Constantin Nautics a ajuns la vânzari de 400.000 de euro şi se laudă cu prezenţa la mai multe evenimente importante.

“De la începutul anului, am reuşit să deschidem magazine în Anglia, Germania, Austria, Ungaria, Italia şi Australia. În curând vom mai deschide câteva şi în Franţa, Irlanda, Spania si Cehia”, ne-a declarat Lucian Gherghiţă, managerul Constantin Nautics.

Compania a obţinut venituri de 400.000 de euro din vânzarea brăţărilor în primele 10 luni ale anului,  iar Lucian Gherghiţă se aşteaptă ca acest număr să crească în perioada următoare, odată cu venirea sărbătorilor.

Vânzarea de brăţări pare o idee banală, dar o privire mai atentă asupra brăţărilor nautice explică de ce produsele Constantin Nautics au succes.

Lucian Gherghiţă a absolvit două facultăţi – relaţii internaţionale şi drept –, dar a preferat întotdeauna să lucreze pentru el însuşi. A deschis primul business în urmă cu patru ani, în consultanţă, dar între timp şi-a mai încercat norocul şi în alte domenii. A decis la sfârşitul verii să preia un business de producţie şi vânzare de brăţări nautice: „Mi s-a părut o idee bună – fondatorul companiei avea nişte probleme financiare şi nu mai avea resursele să dezvolte businessul. Am preluat integral businessul de la persoana respectivă la scurt timp după înfiinţarea societăţii“.

Una din primele măsuri luate de antreprenor a fost protejarea imaginii companiei şi a produselor. „Ambele sunt mărci înregistrate, atât brăţările nautice, cât şi Constantin Nautics. Am vrut să rezolvam cât mai repede această problemă pentru a ne proteja“, spune Lucian Gherghiţă.

„Toate produsele noastre sunt confecţionate manual şi sunt creaţii originale. Prin natura materialelor din care sunt construite, ele pot fi purtate tot timpul, în condiţii de umiditate, căldură sau frig extreme fără să se deterioreze. Cred că acest lucru a ajutat mult la succesul produselor“, explică tanarul antreprenor, care insistă ca materia primă folosită să fie de bună calitate, chiar dacă acest lucru scade într-o anumită măsură marja de profit. „Spre exemplu, frânghia este cea folosită în porturile nautice, la ambarcaţiuni. Toate produsele sunt autentice. Ne-am dat seama că oamenii înţeleg acest lucru când am văzut că se întorc să mai cumpere“, spune Gherghiţă.

“Magazinul online, prin care se desfăşoară mare parte a activităţii, a fost lansat la jumătatea lunii octombrie 2014. „Platforma online a devenit funcţională pe 14 octombrie şi atunci am început şi să investim în promovare, dar în primă fază nu am avut foarte multe produse. A durat ceva până am cumpărat materialele necesare, pentru că nu ne aşteptam să se vândă stocul existent atât de repede“, povesteşte Lucian Gherghiţă.

Promovarea consta în mare măsură in social media, investind zilnic bani pentru ca postările lor de pe Facebook să ajungă la cât mai multe persoane. Până acum, această strategie s-a dovedit a fi corectă: „Cel mai mult ne promovăm în mediul online, iar aici ne bazăm pe reţelele de socializare, în special Facebook. 90% din vânzări se realizează online, prin intermediul platformei noastre de shopping, iar 10% prin magazine partenere şi participări la diverse târguri şi expoziţii“, spune managerul Constantin Nautics, precizând că bugetul de promovare se modifică în funcţie de cerere.

Sursa: businessmagazin

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Una din puținele culturi de lavandă din Sălaj a fost înființată în toamna anului trecut într-o mică localitate din apropiere de Zalău de o familie de tineri fermieri care, după ce au muncit 15 ani în Italia, s-au întors acasă pentru a-și investi toate economiile în agricultura ecologică.

În urmă cu 15 ani, Adi și Cristina Dârjan luau drumul Italiei, cu speranța că vor câștiga mai bine ca în România, pentru a-și putea asigura astfel un viitor mai bun, pentru ei și pentru copilul ce era la vremea respectivă doar în gândurile și în sufletele lor. Așa a și fost. Banii au venit, totul părea perfect dar amândoi erau conștienți de faptul că lipsea ceva. Lipsea sentimentul de “acasă”. Anii treceau, între timp a apărut și un băiețel în familie, iar sentimentul dezrădăcinării a devenit tot mai puternic.

Cei doi tineri au început să cumpere, treptat, mici suprafețe de teren în satul natal al Cristinei, Fetindia, în ideea de a investi banii câștigați cu greu în Italia. Mai întâi un hectar, apoi încă unul, până ajuns la cinci hectare de teren. Dacă tot aveau pământ, nu s-a îndurat să-l lase necultivat și așa a apărut prima idee de afaceri. În urmă cu doi-trei ani, după ce au studiat puțin piața, ținând cont și de faptul că terenurile în pantă nu se pretau la culturi de cereale, s-au gândit să înceapă să planteze nuci și mai apoi aluni.

În toamna anului trecut și-a luat inima în dinți, au pus punct aventurii italiene și s-au întors în țară, la Fetindia, la casa părinților Cristinei.

“În timp am început să cumpărăm teren. Am avut doar 20 de ari moștenire de la bunici, în rest l-am cumpărat. Am cumpărat un hectar, am mai cumpărat unul și acum avem cinci hectare din care două plantate cu nuci. Am mai pus 250 de aluni, mai punem 150 de nuci și 150 de cireși din Italia. Ne-am gândit la ceva nu se găsește pe piață, ceva ce se cere. N-am investit în casă sau mașină, ci am vrut să investim în ceva care să ne asigure un trai decent și mai apoi vom vedea și de restul. În Italia am fost din 2000 până anul trecut, în toamnă. Ne-am întors ca să fim acasă. Ne-am întors să muncim pentru noi, nu pentru alții. Crește piticul, crește cu bunici, cu verișori, cu un unchi, cu mătuși și nu e în regulă. Face cinci ani în octombrie”, povestește Adi Dârjan.

Dacă Adi s-a ocupat de nuci și aluni, Cristina și-a îndreptat atenția spre lavandă, o plantă mai puțin cultivată, dar din ce în mai căutată la noi și în străinătate. N-a știut prea multe la început, dar s-a îndrăgostit pur și simplu de floarea frumos mirositoare și a stat nopți întregi pe internet, după ce și-a culcat copilul, pentru a găsi informații despre lavandă.

“Lavanda am plantat-o în octombrie anul trecut și suntem în primul an. Avem 70 de ari cu lavandă, adică circa 13.500 de butași. Acum am mai plantat două soiuri noi, de culoare albastră și albă și în toamnă am făcut deja comandă pentru lavandă galbenă și roz. Toate culturile noastre sunt ecologice. De când m-am îndrăgostit de lavandă, n-am făcut altceva decât să-mi culc copilul și să stau noaptea pe net”, spune Cristina.

În această vară au recoltat primele flori și, deși afacerea e la început, ideile de valorificare a lavandei nu lipsesc, pornind de la simple buchețele cu flori, până la uleiul ce se vinde la prețuri mari, mai ales în străinătate.

“Odată ce am terminat cu recoltatul, sperăm să începem să valorificăm lavanda. Ne-am gândit la început la un mic spațiu în Zalău, atât cât ne mai permite bugetul și, bineînțeles, prin distribuitori. Facem săpunuri naturale 100%, un pic de sirop de lavandă, apă — și cea alimentară și cea industrială, anumite scrub-uri pentru față și pentru corp, am în proiect și o cremă naturală, clasicii săculeți și clasicele buchete cu lavandă, săruri de baie, aranjamente”, spune tânăra întreprinzătoare.

Planurile de viitor sunt și mai îndrăznețe și includ o hală la care deja se lucrează, în care să funcționeze o linie de procesare a lavandei, pentru obținerea uleiului, dar și o linie de procesare a nucilor și alunelor.

“Ținta noastră este exportul, pentru că în țară nu vom obține niciodată prețuri bune. De exemplu, aici nuca se vinde cu circa 20 de lei kilogramul de miez, iar în Austria e 20 de euro. Și uleiul de alun se vine foarte bine, respectiv 100-120 de euro pentru un litru. Uleiul de lavandă se vinde și în țară cu 10 lei pentru 10 mililitri”, precizează Adi Dârjan.

Investițiile de până în prezent ale familiei Dârjan în micul sat din apropierea Zalăului au depășit deja 50.000 de euro, dar ei speră că va veni în curând și vremea profitului de pe urma acestor investiții, fiind convinși că producția este cea care va avea succes întotdeauna.

“Munca noastră de 15 ani în Italia e aici, între nuci, aluni, lavandă. Tot ce am făcut acolo e acum aici, prin betoane și prin livezi. Noi am vrut să facem ceva. Acolo am fost. A fost bine din toate punctele de vedere, dar a fost altceva, altă lume. Aici e mult mai greu, te bați cu toți și cu toate sistemele. E greu să pornești, e multă hârțogărie, multe piedici din toate punctele de vedere, dar am zic că încercăm”, conchide Adi Dârjan.

AGERPRES/(A — autor: Sebastian Olaru, editor: Mihai Simionescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni.

Klaus Iohannis. 21 decembrie 2014

Între anii 1979-1983, a urmat cursurile Facultății de Fizică din cadrul Universității “Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. După absolvirea facultății, a fost profesor la diferite școli și licee din Sibiu (1983-1997), inclusiv la Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal”, al cărui elev a fost. A ocupat funcția de inspector școlar general adjunct (1997-1999) și apoi inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu (1999-2000).

Din 1990, este membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR). În 1997, a devenit membru în Comisia de învățământ a FDGR Transilvania, iar în 1998 a fost ales în Comitetul de conducere al FDGR Sibiu, precum și șeful Comisiei de învățământ a FDGR Sibiu. Între 2002-2013, îndeplinește funcția de președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, fiind reales în 2006 și 2010.

La 30 iunie 2000, a fost ales primar al Municipiului Sibiu, în al doilea tur de scrutin, din partea FDGR. În 2004, a fost reales cu 88,7% din voturi. La alegerile locale din 2008 a obținut un nou mandat de primar, întrunind 83,2% din opțiuni. A fost reales în funcția de primar al Sibiului la alegerile locale din 10 iunie 2012. Și-a dat demisia din funcția de primar, la 2 decembrie 2014, în urma câștigării alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014.

Klaus Iohannis, primarul municipiului Sibiu, la ședința de constituire a Consiliului Local al Municipiului Sibiu. 25 iunie 2004

A inițiat numeroase contacte cu investitori străini și cu oficiile Uniunii Europene. Sub angajamentul său, municipiul Sibiu a fost numit Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2007 (împreună cu Luxemburg).

La 13 octombrie 2009, după ce Guvernul Boc a fost demis prin adoptarea unei moțiuni de cenzură de către Parlament, Klaus Iohannis a fost propus președintelui Traian Băsescu, de PNL, pentru funcția de prim-ministru al României, ca independent. Constituirea unui guvern format din tehnocrați a fost susținută de PSD, PC și UDMR. Șeful statului a refuzat această propunere în două rânduri, nominalizându-i pe Lucian Croitoru (13 octombrie 2009) și Liviu Negoiță (6 noiembrie 2009). La 21 octombrie 2009, Parlamentul adoptase declarația politică de susținere a lui Klaus Iohannis pentru funcția de prim-ministru, cu 252 de voturi “pentru” și două “împotrivă”.

Klaus Iohannis, susținut de PSD, PC și UDMR pentru funcția de premier, după întâlnirea cu președintele PSD, Mircea Geoană, și cu liderul PNL, Crin Antonescu, la Palatul Parlamentului. 30 noiembrie 2009

La 20 februarie 2013, s-a înscris în PNL, rămânând și membru FDGR, dar renunțând la președinția Forumului. A fost prim-vicepreședinte al PNL, ales la 23 februarie 2013. La 26 mai 2014, și-a anunțat demisia din această funcție precum și din Biroul Politic al partidului. La 2 iunie 2014, a fost ales președinte interimar al PNL. La 28 iunie 2014, în cadrul Congresului ordinar al PNL, a fost ales președinte al PNL. În cadrul aceluiași eveniment, a fost aprobată fuziunea dintre PNL și PDL, noul partid rezultat numindu-se tot PNL.

La 26 iulie 2014, liberalii și democrat-liberalii s-au reunit în congres comun pentru aprobarea statutului noii formațiuni rezultate în urma fuziunii și a noii alianțe electorale — Alianța Creștin Liberală Partidul Național Liberal-Partidul Democrat Liberal (ACL PNL-PDL).

Klaus Iohannis, ales președinte al Partidului Național Liberal (PNL), la Congresul Ordinar al partidului, desfășurat la Palatul Parlamentului. 28 iunie 2014


La 11 august 2014, Biroul Politic Național comasat PNL-PDL, reunit la Palatul Parlamentului, a decis desemnarea liderului liberalilor, Klaus Iohannis, drept candidat al Alianței Creștin Liberale la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014. La 20 septembrie 2014, candidatul ACL la președinția României, Klaus Iohannis, și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central.

În primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie 2014, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obținut 30,37% (2.881.406 voturi), iar principalul său contracandidat, Victor Ponta a obținut 40,44% (3.836.093 voturi). La 16 noiembrie 2014, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis, a obținut 54,43% (6.288.769 voturi), iar reprezentantul Alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,56% (5.264.383 voturi).

Candidatul Alianței Creștin-Liberale la Președinția României, Klaus Iohannis, și soția sa, Carmen, după ce au votat la Școala nr. 4 din Sibiu, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. 16 noiembrie 2014

La 21 noiembrie 2014, președintele ales al României, Klaus Iohannis, a primit hotărârea de validare în funcție, în cadrul unei ședințe solemne a Curții Constituționale a României.

Klaus Werner Iohannis, în timpul ceremoniei de validare a sa în funcția de președinte al României, la sediul Curții Constituționale. 21 noiembrie 2014

Klaus Iohannis și-a dat demisia din toate funcțiile deținute în partid, la 18 decembrie 2014, pentru a fi în situația potrivită pentru preluarea mandatului de președinte al României.

În ziua de 21 decembrie 2014, Klaus Iohannis a depus jurământul de învestitură în Parlament.

Președintele ales al României, Klaus Iohannis, la depunerea jurământului de învestitură, în cadrul ședinței solemne a Camerei Deputaților și Senatului. 21 decembrie 2014


La 28 decembrie 2007, i-a fost conferit Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, iar 15 decembrie 2011, Ordinul Național al României “Pentru Merit” în grad de Cavaler.

Decorarea de către președintele Traian Băsescu a primarului municipiului Sibiu, Klaus Werner Iohannis, pentru contribuția la programul Sibiu — Capitală Culturală Europeană. 28 decembrie 2007

În 2006, a primit Crucea Federală de Merit, oferită de Republica Federală Germania; în 2008 a primit Ordinul Național Italian — Steaua Solidarității Italiene, în grad de Comandor; în 2009 a primit Ordinul de Merit în grad de ofițer al Marelui Ducat de Luxemburg și, în același an, i-a fost acordat Ordinul de Merit “Marea Cruce de Argint” din partea statului Austriac precum și Ordinul de Ofițer al Coroanei Belgiene.

În 2010, a fost onorat cu medalia ”Prieten al Comunităților Evreiești din România”, din partea Federației Comunităților Evreiești din România, precum și cu placheta de onoare a Expatriaților din Germania. În iulie 2014, a fost distins cu Crucea de Ofițer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania.

Vorbește fluent limbile germană și engleză. Este căsătorit.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

deDani DanceaDevino

 Primarul din Becicherecu Mic, Raimond Ovidiu Rusu, lângă balta de pescuit pe care a construit-o pentru comună din bani proprii FOTO Daniel Dancea Primarul unei comune din Timiş lucrează fără salariu, edilul investind banii care i s-ar fi cuvenit în flori pentru doamnele din comună de 8 martie şi pomi fructiferi pe care îi oferă localnicilor, cerându-le în schimb să dea dovadă de responsabilitate civică. În plus, primarul vine şi cu bani de acasă premiind copiii cu rezultate bune la şcoală şi finanţând activităţile culturale şi sportive din comună.

 Chiar dacă pare greu de crezut, există în judeţul Timiş un primar care lucrează fără salariu, el fiind, de fapt, un finanţator al Primăriei. Membru al familiei Rusu, care deţine una din cele mai mari fabrici de mobilă din România, primarul din Becicherecu Mic, judeţul Timiş are suficienţi bani încât să se lipsească de salariul de primar în valoare de 27.615 lei anual, conform ultimei declaraţii de avere.  Încă din momentul în care a candidat, actualul primar din Becicherec a ştiut că se va lipsi de salariu, Raimond Rusu fiind „oferit” comunei de familia care derulează o afacere sănătoasă şi profitabilă, fără contracte cu statul. „Familia mi-a spus foarte clar că vin aici pentru un singur motiv: să fac treabă. Nu am nevoie de alte surse de venit decât cea pe care mi-o asigură familia”, a declarat primarul Raimond Ovidiu Rusu, pentru „Adevărul”.   La instalarea sa pe funcţia de primar, Rusu s-a confruntat cu o problemă destul de spinoasă. Situaţia juridică a multor localnici sau proprietăţi era neclară, ceea ce afecta şi bugetul comunei. Astfel, în urmă cu trei ani, primarul a cumpărat din salariul său pe un an pomi fructiferi pe care i-a oferit localnicilor cerându-le în schimb să completeze un formular care ajuta la clarificarea situaţiei privind încasarea taxelor pentru gunoi. „Am văzut că oamenii au nevoie de anumite stimulente să se conformeze unor reguli. Dacă le impui, cu forţa reacţionează mai rău. Dacă îi iei cu vorba bună sau îi stimulezi, chiar se implică. La noi, gunoiul se plăteşte în funcţie de numărul de persoane din fiecare gospodărie. Neavând o situaţie clară, m-am gândit să pun salariul meu pe aproximativ un an de o parte şi am oferit cu câte doi pomi fructiferi, cu condiţia să vină fiecare să declare câte persoane locuiesc în fiecare casă”, a declarat primarul. Văzând că stimulentul funcţionează, în anul următor primarul a oferit pomi pentru clarificarea situaţiei la apă, iar în acest an le-a cerut localnicilor să îşi clarifice în schimbul pomilor situaţia juridică a proprietăţilor. „Anul acesta le-am cerut la toţi să îşi aducă actele de proprietate pentru că sunt unii care aveau domiciliu de Timişoara şi declarând că locuieşte aici îi emiteam decizie de impunere, ceea ce nu era normal. Mulţi nu au făcute moştenirile şi succesiunile. Au venit în proporţie de 80-90 la sută. Dacă i se explică motivul pentru care este chemat şi mai este şi stimulat, omul vine”, a mai declarat primarul, căruia îi rămân bani, după ce cumpără pomii fructiferi, să cumpere de 8 martie şi câte o floare pentru fiecare doamnă din comună. „Se dau pomi pentru tot satul. Te înscrii pe listă cu pomii pe care îi vrei şi îi primeşti. Se face de vreo trei ani de zile necondiţionat. Anul ăsta am primit un gutui şi un păr. Anii trecuţi am primit măr, păr, cireş şi vişin. E o idee foarte bună”, a declarat Ana Marinău. „Eu am şi mâncat roada din ele. Am primit un păruţ care a şi rodit după un an. A pornit după ce a venit actualul primar. E foarte bună ideea”, a declarat şi Maria Popovici, o altă localnică din Becicherecu Mic. Ana Marinău, beneficiară a pomilor primiţi de la primar Maria Popovici, beneficiară a pomilor primiţi de la primar  Pe lângă salariul pe care îl donează, practic, comunei Raimond Rusu şi familia lui finanţează şi activităţile din comună. În fiecare an, premianţii de la şcoală participă la programul „primar pentru o zi”, stând o zi întreagă alături de primar, care îi şi premiază pe cei cu rezultate deosebite. În plus, familia Rusu finanţează echipa de fotbal a comunei şi activităţile culturale. De asemenea, din bani proprii, primarul a realizat pe un teren al primăriei o baltă pe care se organizează la sărbători concursuri de pescuit. După niciun mandat la primărie, Raimond Rusu se declară dezamăgit şi spune că în poporţie de peste 90 la sută nu va mai candida. Dezamăgirea primarului nu vine din faptul că vine cu bani de acasă, ci din modul în care funcţionează administraţia publică din România. „Sunt foarte dezamăgit. Eu cred că într-un viitor apropiat nu se vor rezolva problemele. Sunt multe neconcordanţe. Nu se alocă banii cum ar trebuipentru bugetul fiecărei comune. Se aprobă proiecte sau nu se aprobă după criterii care nu ţin cont de realitate sau pe criterii politice. Care e logica să faci un birou de informare turistică într-o localitate în care nu ai turism”, spune Raimond Rusu. Ales ca şi candidat al USL, Raimond Rusu este membru PSD, dar spune că 70 la sută din localnici sunt de dreapta alegând omul, pe care l-ar fi ales „şi dacă ar fi candidat din partea Partidei Romilor”. În mandatul său, Raimond Rusu a reuşit să stingă datoriile de 33 de miliarde de lei moştenite de la fostul primar şi să obţină fonduri europene pentru cinci proiecte. Pe lângă asta, împreună cu primarul PNL din Dudeştii Noi colaborează pentru a aduce gazul în comună. „Am terminat studiul de fezabilitate pentru a aduce gazul metan pentru a putea dezvolta o zonă industrială şi mică producţie pentru că sunt utilităţi necesare. Când lucrezi în interesul oamenilor nu există culoare politică”, a declarat Raimond Rusu pentru „Adevărul”. Edilul a mai spus că dacă fiecare familie care a reuşit ceva pe forţe proprii, fără ţepe la bănci sau împotriva statului, ar da un membru al familiei în administraţia publică locală sau în politică, faţa României. „Toţi aceşti politicieni care sunt afacerişti, dar ei nu au făcut în viaţa lor decât afaceri cu statul nu au cum să înţeleagă ce se întâmplă în economia reală”, a punctat primarul din Becicherecu Mic.

Citeste mai mult: adev.ro/nm1byh

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Zeci de mii de angajaţi din Europa depind direct de deciziile unor femei manager de origine română. Au avut rezultate atât de bune pe durata mandatului din ţară încât şefii de la centru au decis să le promoveze în poziţii cheie departe de casă peste afaceri de sute de milioane de euro. Toate au acceptat.

Româncele care conduc afaceri de sute de milioane de euro cu zeci de mii de angajaţi în afara ţării
Româncele care conduc afaceri de sute de milioane de euro cu zeci de…DESCHIDE GALERIA

„Pe termen lung, îmi doresc să ocup diferite funcţii în filialele Daimler din alte ţări, să acumulez experienţă şi în alte arii de activitate, ca să îmi pot împlini visul de a prelua conducerea companiei locale.“ Asta spunea, în 2013, Ioana Lemnaru, unul dintre pariurile câştigătoare ale revistei Business Magazin, prezentată încă de acum patru ani în catalogul „100 tineri man-ageri de top“, pe când conducea divizia de vanuri a Mercedes-Benz România, cea care comercializează utilitarele cu gre-utate mai mică de 3,5 tone. După doar un an, Ioana Lemnaru avea să obţină promovarea mult râvnită, preluând poziţia de senior manager al Mercedes-Benz Cars în cadrul grupului Daimler, în departamentul de market management pentru Euro-pa Centrală şi de Est şi Asia Centrală. Ea coordonează acum, de la Stuttgart, vânzările mărcilor Mercedes-Benz şi smart în aceste regiuni şi monitorizează indicatorii de performanţă.

„După 11 ani de activitate în cadrul companiei Mercedes-Benz România, unde în ultimii şapte ani am făcut parte din managementul companiei, acest pas a fost logic pentru continuarea carierei mele. Şansa pe care am primit-o, de a lucra într-un context internaţional, în special şi prin poziţia pe care o ocup în prezent este una imensă, care mă motivează în fiecare zi pentru noile provocări“, spune Ioana Lemnaru, cea care a început ca secretară în 2003 şi este astăzi una dintre cele mai puternice românce din industria auto la nivel eu-ropean. Prin mutarea la centru, ea a schimbat divizia de vânzări, de la dubiţe la autoturisme, noii parteneri de discuţie fiind acum distribuitorii generali ai mărcii Mercedes-Benz şi smart. „Definirea politicilor de vânzare şi de preţ pentru atingerea obiectivelor de vânzare şi financiare sunt în continuare principalele mele responsabilităţi, dar de data aceasta într-un con-text internaţional.“ Ioana Lemnaru spune că procesul efectiv de recrutare pentru o astfel de poziţie de management începe cu mulţi ani înainte de numirea efectivă, după ce a fost recunoscut potenţialul candidatului respectiv şi compania a inves-tit în planuri de dezvoltare individuală şi în programe de promovare care să îl pregătească pentru anumite funcţii. Ea spunea încă din 2012, când făcea parte din proiectul „100 cele mai puternice femei din business“, că „femeile din mediul de afaceri nu trebuie să se sperie de nimic, nu este mai greu decât în altă lume; nu cred că am avut momente în care să mă lovesc de faptul că sunt femeie. Compania în care lucrez eu promovează femeile în funcţii de conducere şi în mediul în care lucrez am lucrat întotdeauna cu bărbaţi, lucrez zilnic cu bărbaţi, cu forţa de vânzări masculină“.

Ioana Lemnaru este reprezentanta unor tinere de 30-40 de ani care i-au convins pe superiorii de la headquarter de cali-tăţile lor şi au devenit expatriate, ocupând acum poziţii de top management în Europa şi Asia. Din elita managementului feminin românesc fac parte şi Cornelia Coman, CEO al ING Asigurări de Viaţă şi Pensii Ungaria, Violeta Ciurel, CEO al Axa Asigurări Portugalia, Iulia Nartea, CEO al UPS Italia, Dana Cortina, CEO al Volkswagen Group Retail Spania, Monica Iavorschi, director de marketing al Arcelik, Ramona Pergel, director de planificare operaţională şi suport al E.ON Marea Britanie, Nadia Reischel, finance supervisor în departamentul de dezvoltare de produs al viitoarelor modele Ford în cadrul Ford Europe, Gabriela Rusu, director de marketing strategic Uniqa Internaţional, Andreea Stoica, senior sales manager brokers & MLM la Uniqa Internaţional, Denisa Mateescu, senior vicepresident pentru dezvoltarea pieţelor la MasterCard Europa, Liliana Solomon, director financiar al furnizorului de software şi servicii de comunicaţii Unify, companie mixtă a Siemens şi a fondului de investiţii The Gores Group, Mădălina Suceveanu, CTO al Vodafone Irlanda, Adina Pascu, direc-torul din Rusia al celei mai mari fabrici P&G din Europa, Ruxandra Stoian, partener al PwC Rusia, Angela Creţu, CEO al Avon Rusia, Avon Turcia şi vicepreşedinte Avon pentru Europa de Est, Africa şi Orientul Mijlociu sau Carmen Petcu, project manager la Michelin în India.

Carte de vizită de CEO expat

„La pensie mi-ar plăcea să fiu acolo unde vor fi familia şi prietenii mei – cel mai probabil acasă, în România“, spunea Cornelia Coman, unul dintre cei mai puternici executivi din industria asigurărilor, după numirea sa în funcţia de CEO al ING Asigurări de Viaţă şi Pensii Ungaria din vara anului 2012. Coman a condus ani buni filiala românească a companiei, de-numită ulterior NN, fiind promovată în ţara vecină, unde administrează active de 1,5 miliarde de euro. „Eu cred că noi, românii, suntem în general oameni calzi, prietenoşi, deschişi, optimişti şi mereu cu zâmbetul pe buze, iar acest lucru se transpune şi în stilul nostru de management“, spunea pentru Business Magazin Cornelia Coman. De aceea, tocmai pentru că este româncă, ea crede că are un stil de management foarte apropiat de oameni, fiind naturală în relaţia cu ei şi „nu îi fac să simtă distanţa manager-angajat“. Totodată, faptul că s-a format în România, o ţară cu o economie în curs de dez-voltare, în care lucrurile se întâmplă într-un ritm rapid, a ajutat-o să înveţe accelerat lucruri pe care le-ar fi acumulat într-o perioadă mai mare într-o piaţă dezvoltată. În plus, experienţa din România a ajutat-o să devină „un manager «agil», cu reacţii rapide şi mai uşor adaptabil la schimbare“.

Coman spune că orice român aflat peste hotare se simte ambasador al ţării sale. „În ceea ce mă priveşte, sunt foarte mândră că România e ţara mea natală şi spun acest lucru tuturor celor cu care fac cunoştinţă aici, în Ungaria. Mă bucură, mă onorează, dar mă şi responsabilizează faptul că pot fi un ambasador al României.“ Din acest motiv, este mereu preocupată de rezultatele sale profesionale, astfel încât acestea să se răsfrângă şi asupra imaginii României, a tinerilor cu potenţial din ţară, pentru ca ei să fie apreciaţi peste hotare. „Prin asumarea unor responsabilităţi în afara companiei pe care o conduc acum – de exemplu, în cadrul asociaţiei asig-urătorilor din Ungaria sau ca membru în boardul Camerei de Comerţ Româno-Ungare, poziţie pe care am acceptat-o de curând –, sper să pot ajuta la dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două ţări.“ Dezvoltarea sa profesională de până acum se întinde pe o perioadă de circa 17 ani, într-un ritm care a surprins-o chiar şi pe ea. Niciodată nu şi-a imaginat în ce se va transforma pasiunea sa autentică pentru „matematica aplicată în economie“ şi actuariat, după cum povestea anterior pentru Business Magazin. „Totul a venit foarte natural şi, deşi nu mi-am propus vreodată să ajung CEO, din cei 17 ani de carieră 14 au fost în funcţii de management“, spunea Cornelia Coman, unul dintre pariurile câştigătoare ale Business Magazin încă din 2005, când apărea în promoţia „100 tineri manageri de top“.

Tot în asigurări a făcut carieră şi Violeta Ciurel, astăzi CEO al AXA Asigurări în Portugalia, numită în funcţie după ce francezii s-au retras de pe piaţa românească, unde operaţiunile se aflau sub conducerea sa, alături de cele din Ungaria. AXA ar fi trebuit să vândă businessul din România omului de afaceri Dan Adamescu, proprietar al Astra Asigurări, condamnat între timp la închisoare cu executare. Violeta Ciurel a preluat la începutul anului 2014 în Portugalia un business de peste o jumătate de miliard de euro, comparativ cu circa 7 milioane de euro cât subscria anual AXA Asigurări, potrivit ZF. Ciurel a lucrat 13 ani în zona teoretică a economiei, ca profesoară la ASE, la catedra de Relaţii Economice Internaţionale, apoi 14 ani în ING Group, din care şase ani petrecuţi în străinătate pe poziţii de top în cadrul grupului, şi peste doi ani la conducerea operaţiunilor din România ale grupului francez AXA – „în general nu mi-a plăcut să mă opresc la a face un singur lucru, pentru că îmi place diversitatea în tot ce fac“. „Doamna profesoară de asigurări“ a vorbit, în ianuarie 2013, la MEET THE CEO despre secretul succesului în afaceri pentru un manager: „să fie ferm şi hotărât, să ştie foarte bine ce vrea să facă, să comunice obiectivele şi să determine echipa să se alinieze acestora“.

Iulia Nartea, directorul general al companiei de curierat UPS pentru România, Grecia şi Balcani, a fost numită director general al subsidiarei din Italia, cu sediul la Milano, în noiembrie 2014, după ce americanii au testat-o timp de şase ani în funcţia de country manager şi manager regional. Ea şi-a început activitatea în industria transporturilor în anul 1992, ca economist la departamentul de transporturi speciale din cadrul Romtrans, contractorul de servicii autorizat pentru UPS în România. În 1998 Iulia Nartea a fost numită manager al operaţiunilor UPS în cadrul Romtrans. În noiembrie 2000 Romtrans a înfiinţat compania Trans Courier Service pentru furnizarea serviciilor de expediere expres UPS, unde a deţinut funcţia de director executiv, coordonând toate activităţile UPS în România. În aprilie 2008 UPS a achiziţionat Trans Courier Service, care a devenit astfel UPS România, iar Nartea a fost numită country manager.

Dana Cortina, şefa Porsche Inter Auto, cel mai mare dealer al grupului german în România, s-a mutat în februarie 2014 la Barcelona, de unde conduce Volkswagen Group Retail Spania, cel mai mare dealer al VW din Spania. Grupul Porsche funcţionează în Spania în baza unui sistem dual de management, astfel că Dana Cortina este director general alături de un executiv spaniol. Potrivit ZF, dealerul VGRS reprezintă o reţea formată din 19 dealeri cu 40 de centre în cele mai mari oraşe ale Spaniei, în care sunt comercializate anual aproape 20.000 de maşini din mărcile Volkswagen, Audi şi Seat. „În fiecare grup sunt executivi de start-up, de criză, de business consolidat sau stabil. Sunt lucruri mici care te poziţionează undeva în carieră. Dacă eşti dispus să pleci pe o funcţie în altă ţară, ai toate şansele să primeşti. Spre exemplu, în Spania s-a căutat un manager de construcţie cu experienţă în criză“, spunea Cortina, subiectul unei coperte Business Magazin în 2012, în care vorbea despre lecţiile de management învăţate în criză. În România, cea mai mare realizare a Danei Cortina a fost trecerea bruscă din martie 2009 de la planurile de extindere a reţelei Porsche Inter Auto, către o piaţă care era iniţial estimată a ajunge la peste 450.000 de maşini anual, la una care avea să se prăbuşească.

Export de talente

Monica Iavorschi, fostul director general al Arctic România, acum director de marketing al grupului Arcelik, Ramona Pergel, fost director general adjunct al E.ON România, în prezent director de planificare operaţională şi suport al E.ON Marea Britanie, Nadia Reischel, finance supervisor la Köln în departamentul de dezvoltare de produs al viitoarelor modele Ford în cadrul Ford Europe, Gabriela Rusu şi Andreea Stoica, manageri la Uniqa Internaţional la Viena, Denisa Mateescu, senior vicepresident pentru dezvoltarea pieţelor la MasterCard Europa, se alătură româncelor expatriate cu atribuţii de top management în afara României.

„Fac parte dintr-o companie în care tinerii au şansa de ajunge în poziţii importante fiindcă li se acordă încredere şi susţinere în tot demersul lor profesional, iar eu sunt o dovadă că acest lucru se întâmplă“, spune Ramona Pergel, care s-a alăturat E.ON România într-un moment când grupul german abia făcuse primii săi paşi pe piaţa locală prin preluarea fostelor distribuţii de stat din domeniul electricităţii şi al gazelor. Prezentată în ediţia din 2014 a catalogului „100 tineri manageri de top“, Pergel a fost promovată în luna septembrie la Nottingham, unde dezvoltă strategia E.ON în relaţia cu cei 5,5 milioane de clienţi.

Rampa de lansare: telecom

„Diferenţierea prin preţ nu este sustenabilă şi trebuie să înceteze. Este o competiţie prostească.“ Ultimul sfat al Lilianei Solomon, fosta şefă a operaţiunilor locale a Vodafone România şi managerul care a asigurat tranziţia de la brandul Connex, rămâne actual şi la mai bine de patru ani de când cea mai puternică femeie din telecomul românesc anunţa mutarea la Londra în funcţia de director de operaţiuni al Vodafone pentru Europa. „Noua poziţie este o promovare. Voi avea un portofoliu mai amplu şi voi fi mai puţin implicată la nivel operaţional, rolul meu fiind să adaptez şi să aplic strategia globală a grupului în fiecare ţară“, spunea atunci Solomon. În 2012, ea devenea director financiar al grupului britanic de telefonie mobilă Vodafone Europe, gestionând aproape 40 de miliarde de euro pe an în opt ţări, funcţie care a poziţionat-o drept cel mai puternic executiv femeie de origine română la nivel mondial. „Fii deschis la experienţe şi la a face efort: un job foarte interesant, dar foarte extenuant e dificil, dar e o experienţă pe care nu ţi-o ia nimeni“, era unul dintre pilonii decalogului Lilianei Solomon.

Clujeanca a fost numită în mai 2014 director financiar al furnizorului de software şi servicii de comunicaţii Unify, companie mixtă a Siemens şi a fondului de investiţii The Gores Group, conform Mediafax. „Continuăm transformarea Unify într-un adevărat lider în domeniul software şi al serviciilor de piaţă, iar un director financiar puternic şi experimentat este esenţial pentru succesul nostru“, a declarat directorul general al Unify, Dean Douglas. El a arătat că Liliana Solomon a fost director financiar la unele dintre cele mai mari companii din industria telecomunicaţiilor şi are experienţă în a lucra la companii care trec 
printr-un proces de transformare, ceea ce o face potrivită pentru echipa Unify. Liliana Solomon a lucrat ca vicepreşedinte executiv pentru Deutsche Telekom (1999-2000), a fost director financiar al op-eratorului T-Mobile din Marea Britanie (2000-2004), iar înainte de a reveni în România în 2005 ea ocupa funcţia de director financiar la Cable & Wireless Plc, în Londra.

Tot Vodafone a recrutat-o din România şi pe Mădălina Suceveanu, fostul CTO al Orange România, cea care a devenit din ianuarie 2014 CTO al Vodafone în Irlanda. Ea a coordonat întreaga dezvoltare tehnologică a Orange pe piaţa din România. Ca absolventă a Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii, se poate spune că Mădălina Suceveanu s-a pregătit încă din şcoală pentru domeniul în care lucrează acum. A intrat în industria telecomunicaţiilor în anul 1997, ca expert în planificare de reţea la MobilRom. „Natura jobului meu a determinat o colaborare preponderentă cu colegi şi parteneri, mai mult decât cu femei. De aici, experienţa mi-a demonstrat de fiecare dată că ceea ce ajută în business cu adevărat depinde de valoarea profesională a fiecăruia, de valorile personale, de educaţia de acasă şi foarte puţin de gen“, spunea Suceveanu, în ediţia de acum doi ani a catalogului „200 cele mai puternice femei din business“. În Orange, cariera sa a marcat o evoluţie: a fost technology group manager, data network manager, access networks manager şi apoi network director. De asemenea, de-a lungul carierei sale în Orange, a fost responsabilă de lansarea primei reţele EDGE în România şi Europa şi a creat, împreună cu echipa sa, premisele dezvoltării reţelelor şi serviciilor de date fixe.

Din acelaşi proiect editorial a făcut parte şi Nadia Reischel, economist timp de zece ani la uzina Daewoo de la Craiova şi, odată cu achiziţia de către americanii de la Ford, şefa trezoreriei Ford din România. Din a doua jumătate a anului 2014 Nadia Reischel lucrează la sediul Ford Europa de la Köln, din Germania, în departamentul de dezvoltare de produs, unde se ocupă de studiile privind costurile necesare pentru lansarea viitoarelor modele Ford: „Este o decizie foarte dificilă din punct de vedere emoţional. Venise vremea să merg mai departe, după ce, la sediul din România, am lucrat în trei arii diferite: supervizor trezorerie, manager de analiză financiară pentru fabrica de motoare şi pentru fabrica de vehicule postlansare“.

Monica Iavorschi, managerul care a transformat brandul de frigidere Arctic într-unul de electrocasnice, a fost promovată la sfârşitul anului 2014 ca director de marketing şi operaţiuni al grupului Arçelik, proprietarul Arctic. „Datoria fiecărui manager este să-şi folosească punctele forte şi să-şi dezvolte capitolele la care are de învăţat. Aproape orice se învaţă şi orice abilitate ţi-o poţi câştiga dacă vrei şi dacă munceşti pentru asta“, spunea Iavorschi în catalogul „100 cei mai admiraţi CEO din România“, unde în 2014 s-a clasat între primii zece.

După acelaşi model, compania de asigurări Uniqa Internaţional a recrutat la Viena două românce; Gabriela Rusu, director de marketing strategic, şi Andreea Stoica, senior sales manager brokers & MLM. „Intuiţia feminină mă ajută adesea să anticipez anumite decizii sau tendinţe din domeniul în care activez. Bineînţeles, ea trebuie susţinută cu date concrete, cifre şi analize.

O altă calitate este determinarea. Nu ştiu dacă este feminină sau, dimpotrivă, menită să ştirbească din feminitate, însă e importantă pentru o femeie în afaceri, mai ales în obţinerea rezultatelor. De asemenea, puterea de a recunoaşte valoarea oamenilor sau a businessului în care activăm“, spunea Andreea Stoica în momentul promovării. Şi Denisa Mateescu a fost promovată la începutul anului 2013, fiind acum vicepresident affluent strategic solutions al MasterCard Europe pentru 28 de ţări din Europa Centrală şi de Est şi Asia Centrală, incluzând România. Ea spune că a întâlnit momente complexe şi complicate în aproape 20 de ani de carieră, dar se fereşte de cuvântul „dificil“, pentru că ea crede cu tărie că optimismul este vital pentru reuşita oricărui proiect. „Asta înseamnă o carieră: să ai capacitatea de a depăşi problemele. Altfel, nu ai o carieră, ci doar un loc de muncă.”

A doua lor casă este Moscova

În primăvara anului 2013, Adina Pascu, atunci directorul Detergenţi S.A. de la Timişoara, companie deţinută de gigan-tul din domeniul bunurilor de larg consum Procter & Gamble, primea un premiu de recunoaştere a rezultatelor profesion-ale în cadrul galei Women in Power, organizată de revista Business Magazin. La doar 42 de ani, Pascu primea în aceeaşi perioadă propunerea de a lăsa conducerea fabricii din Banat pentru a deveni director general al celei mai mari fabrici din Europa a P&G, cu afaceri anuale de câteva sute de milioane de euro, aflată tocmai în Novomoskovsk, Rusia, devenind prima femeie director al unităţii de producţie situate la sud de Moscova.

„Sigur că această decizie nu a fost uşoară, a fost chiar foarte grea. Am crescut împreună cu fabrica din Timişoara, acolo mi-am dezvoltat o mare parte din carieră“, spunea atunci Adina Pascu. Ea şi-a construit întreaga carieră în jurul fabricii din Timişoara a P&G, unde s-a angajat în 1996 ca manager al departamentului de engineering. Absolventă a Facultăţii de Electrotehnică din Timişoara în 1994, Pascu a mai deţinut anterior funcţii precum cea de manager al diviziei de detergenţi solizi în cadrul fabricii de detergenţi P&G de la Timi-şoara sau cea de manager al pro-ducţiei de detergenţi lichizi pe care a ocupat-o în cadrul fabricii P&G din localitatea Novomoskovsk (Rusia). „Am început să lucrez pentru Procter & Gamble ca inginer în fabrica din Timişoara acum aproape 20 de ani, imediat după finalizarea studiilor. Diversele roluri pe care le-am avut atât în Timişoara, cât şi în alte locaţii P&G din Europa m-au pregătit pas cu pas pentru responsabilităţile actuale“, spunea Adina Pascu în ediţia din 2012 a cata-logului „100 tineri manageri de top“.

La Moscova lucrează şi Ruxandra Stoian. După ce a lucrat timp de 13 ani la firma de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers (PwC) România, ea a fost numită în primăvara lui 2011 partener al filialei PwC din Rusia, pentru un mandat de doi ani şi jumătate. Astăzi, la patru ani distanţă, ea ocupă în continuare aceeaşi funcţie, potrivit profilului de pe reţeaua de socializare LinkedIn.

Afaceri de un miliard de euro stau în mâinile Angelei Creţu, numită tot în 2011 director general al filialei Avon din Rusia, în cadrul celei unei ample reorganizări a conducerii companiei americane cu activităţi în vânzările directe de produse cosmetice. Ea a lucrează pentru Avon din 1999 şi în câţiva ani a preluat conducerea operaţiunilor de pe piaţa din România, funcţie pe care a ocupat-o patru ani şi jumătate. În ultima parte a mandatului de conducere a Avon România se ocupa şi de coordonarea pe plan regional (zece ţări) a operaţiunilor companiei. Absolventă a Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul ASE, Creţu a urmat şi cursurile unui program de educaţie managerială în cadrul London School of Economics.

La 34 de ani, în 2009, românca devenea cel mai tânăr vicepreşedinte din istoria Avon, companie înfiinţată în urmă cu 125 de ani şi prezentă acum în peste 100 de ţări. La New York a condus o echipă de specialişti care se ocupă de crearea şi punerea în practică a noilor tehnologii în modelul de business al companiei. La nivel mondial, Avon are anual afaceri de peste 10 miliarde de dolari, 45.000 de angajaţi şi 5,5 milioane de reprezentanţi de vânzări.

„Românii sunt foarte apreciaţi în compania mea, sunt mulţi români în poziţii de top peste tot în lume. Sunt mândră că sunt româncă şi că vin dintr-o generaţie cu un apetit insaţiabil de cunoaştere şi inovaţie“, spunea Angela Creţu pentru Business Magazin în mai 2014. În opinia ei, curiozitatea este factorul diferenţiator între un manager bun şi unul slab. „Un manager fără curiozitate devine victima experienţelor anterioare şi a concluziilor perioadei precedente, deci va fi mereu în urma oamenilor săi, în urma schimbărilor din jurul lui. Restul se poate învăţa, însă lipsa de curiozitate e foarte dificil de corectat.“

Conform experienţelor sale, Creţu afirmă că românii sunt foarte inventivi şi îşi folosesc intuiţia mai mult decât alte naţionalităţi cu care a lucrat. „Nu se blochează şi ştiu să rezolve o situaţie care nu are precedent şi soluţii prescrip-tive.“ Angela Creţu se consideră un ambasador al României din poziţia pe care o are: „Mulţi colegi de-ai mei din toate colţurile lumii au venit să ne viziteze ţara datorită poveştilor mele despre locurile şi cultura noastră“. Povesteşte că obişnuieşte să se întâlnească regulat cu membrii comunităţii româneşti din Rusia, alcătuită din executivi de top din di-verse companii, iar la vremea pensiei se vede trăind „acasă“. În februarie 2015, Angelei Creţu i s-au extins atribuţiile, fiind numită şi director general pentru Turcia, dar şi vicepreşedinte în Africa şi Orientul Mijlociu, devenind una dintre cele mai bine plătite românce din istorie şi cea mai bine poziţionată româncă expatriată la momentul actual.

Multumesc, eroului meu

Autorul: Razvan Muresan

Sursa: business magazin

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva