Search

organizatii internationale

Facebook Twitter Email

Camera Internațională de Comerț (International Chamber of Commerce – ICC) este cea mai mare și mai reprezentativă organizație de afaceri din lume, singura instituție care reprezintă cu autoritate, pe plan mondial, întreprinderi din toate sectoarele de activitate.

Captură Foto: (c) International Chamber of Commerce (ICC) / YouTube

Camera Internațională de Comerț, care are în prezent sute de mii de membri (companii și asociații) din peste 130 de țări, promovează un comerț internațional și un sistem investițional deschis, cu accent pe economia de piață. Camera de Comerț și Industrie a României a devenit membru direct al ICC în anul 1990, conform site-ului ccir.ro .

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Asociația Europeană a Liberului Schimb – AELS (European Free Trade Association – EFTA) este o organizație interguvernamentală înființată pentru promovarea comerțului liber și integrarea economică în beneficiul statelor membre. Este alcătuită în prezent din patru state: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Foto: Logo EFTA
Sursa foto: efta.int

AELS a fost creată odată cu intrarea în vigoare, la 3 mai 1960, a Convenției de la Stockholm, semnată la 4 ianuarie același an. Înființată, la inițiativa Marii Britanii, ca o alternativă la Comunitatea Economică Europeană (CEE), organizația își propunea crearea unei zone de liber schimb, scopul inițial fiind eliminarea taxelor vamale asupra produselor industriale în comerțul dintre statele membre. Statele fondatoare ale AELS au fost Austria, Danemarca, Elveția, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia și Suedia.

Finlanda s-a alăturat în 1961, Islanda în 1970, iar Liechtenstein în 1991. În 1973, Marea Britanie și Danemarca părăsesc AELS pentru a se alătura Comunității Europene, fiind urmate de Portugalia, în 1986, și de Austria, Finlanda și Suedia, în 1995.

Crearea AELS pornea de la premisa liberului schimb ca mijloc de realizare a creșterii economice și a prosperității în rândul statelor membre, precum și a promovării cooperării economice mai strânse între țările din Europa de Vest, potrivit site-ului oficial al organizației.

AELS nu este o uniune vamală, ceea ce înseamnă că fiecare stat membru poate stabili, în principiu, liber taxele vamale și politica comercială externă privind state terțe (non-AELS).

Relațiile cu CEE, apoi Comunitatea Europeană și Uniunea Europeană (UE), s-au aflat la baza activităților AELS încă de la început. În anii ’70, statele AELS au încheiat acorduri bilaterale de liber schimb cu CEE. În 1992 a fost semnat la Oporto, în Portugalia, acordul privind crearea Spațiului Economic European (SEE), care a intrat în vigoare în 1994 între UE și cele cinci state membre AELS. Spațiul Economic European a fost creat pentru a extinde dispozițiile Uniunii Europene referitoare la piața sa internă la țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb.Acordul vizează consolidarea relațiilor economice și comerciale ale Uniunii Europene cu țările AELS.

Convenția AELS constituie temeiul juridic al organizației și reglementează relațiile de liber schimb între statele membre. Convenția de la Stockholm a fost revizuită și înlocuită, în 2001, cu Convention de la Vaduz (Liechtenstein), care a intrat în vigoare în 2002 și prin care domeniul de aplicare al Convenției a fost extins, pe lângă libera circulație a mărfurilor, și la alte domenii, precum comerțul cu servicii, libera circulație a persoanelor ș.a.

În ceea ce privește statele membre AELS, este de menționat că Norvegia, Islanda (din 1994) și Liechtenstein (din 1995) sunt totodată părți la Acordul privind SEE cu Uniunea Europeană, în timp ce Elveția a semnat o serie de acorduri bilaterale cu UE. Țările AELS sunt economii foarte competitive, reprezintă o piață considerabilă, cu o ridicată putere de cumpărare pe cap de locuitor. Liechtenstein și Elveția sunt cunoscute centre financiare internaționale și lideri în câteva sectoare industriale, inclusiv tehnică, produse farmaceutice și produse chimice, în timp ce Islanda și Norvegia excelează în industriile legate de bogatele lor resurse naturale, inclusiv petrol, gaze naturale, energie electrică și pescuit, precum și în diverse sectoare de servicii.

Cel mai înalt organ de conducere este Consiliul AELS, care se întrunește, de regulă, de opt ori pe an, la nivel de ambasadori (șefi de delegații permanente la AELS) și de două ori pe an la nivel ministerial, potrivit site-ului amintit. La reuniunile Consiliului delegațiile se consultă reciproc, negociază și decid cu privire la probleme de ordin politic, iar cele mai importante decizii sunt luate, de obicei, prin consens.

Consiliul discută chestiuni de fond, în special în ceea ce privește dezvoltarea relațiilor AELS cu țările terțe și gestionarea acordurilor de liber schimb. În rezolvarea problemelor speciale activitatea acestuia este sprijinită de o serie de comitete. Președinția Consiliului este asigurată prin rotație, pe o perioadă de șase luni, de statele membre. În prezent președinția este asigurată de Norvegia.

Secretariatul are un personal alcătuit din aproximativ 100 de membri, din care o treime cu sediul în Geneva, iar restul cu sediul în Bruxelles și Luxemburg. Secretarul general coordonează activitățile AELS și este responsabil pentru managementul general al resurselor acesteia, fiind asistat de doi secretari generali adjuncți, unul cu sediul la Geneva, iar celălalt la Bruxelles. În prezent funcția de secretar general este deținută de Kristinn F. Árnason.

AELS scoate două tipuri de publicații: cele periodice, privind activitățile și realizările organizației, și cele pe diverse teme de interes.

AGERPRES/(Documentare: Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cooperarea Economică Asia-Pacific (Asia-Pacific Economic Cooperation – APEC) este un forum economic regional al cărui scop principal este de a sprijini creșterea economică durabilă și prosperitatea în regiunea Asia-Pacific, potrivit site-ului www.apec.org.

Foto: (c) apec.org

Creat în 1989, este primul forum din această regiune dedicat facilitării dezvoltării economice, a schimburilor comerciale și investițiilor, promovării liberului schimb.

Din APEC fac parte 21 de state, printre care Statele Unite ale Americii, Japonia, China, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Mexic, Indonezia, Malayezia, Filipine, Federația Rusă, Thailanda și Vietnam. Statele membre constituie o importantă piață de desfacere, reprezentând o treime din populația globului (cca 2,8 miliarde), un Produs Intern Brut ce reprezintă aproape 60 la sută din PIB la nivel mondial și o cotă de 47 de procente din comerțul mondial.

Ideea creării APEC a fost lansată public pentru prima dată de către fostul prim-ministru al Australiei Bob Hawke în timpul unui discurs ținut la Seul, Republica Coreea, la 31 ianuarie 1989. Zece luni mai târziu, APEC a luat ființă ca un dialog informal la nivel ministerial, care a avut loc la Canberra, Australia, și la care au participat 12 membri. Membrii fondatori ai APEC sunt: Australia, Brunei Darussalam, Canada, Indonezia, Japonia, Rep. Coreea, Malaezia, Noua Zeelandă, Filipine, Singapore, Thailanda și Statele Unite ale Americii.

Din 1989, rolul APEC în facilitarea integrării regionale s-a dovedit esențial pentru promovarea comerțului și creșterea economică în regiunea Asia-Pacific.

22-lea summit al APEC de la Beijing, China (8-10 noiembrie 2014) 
Foto: (c) apec-china.org

Între 1989 și 1992 APEC s-a întrunit sub forma dialogului la nivel ministerial. Reuniunile ministeriale au loc la nivelul miniștrilor de externe, miniștrilor comerțului, miniștrilor de finanțe. În 1993, fostul președinte american Bill Clinton a stabilit practica reuniunii anuale a liderilor economici APEC, pentru a oferi o mai mare viziune strategică și direcție cooperării în regiune. În 1994 liderii APEC s-au angajat în realizarea ”Obiectivelor Bogor ” (”Bogor Goals”) care privesc crearea unei piețe comerciale libere și deschise.

Printre obiectivele APEC s-au numărat reducerea taxelor vamale și a altor bariere care îngrădesc realizarea comerțului în zona Asia-Pacific, liberalizarea completă a comerțului și a investițiilor din regiunea Asia-Pacific — crearea unei zone de liber schimb — între economiile sale dezvoltate, până în 2010, și până în 2020 pentru țările membre în curs de dezvoltare.

APEC funcționează ca un forum economic și comercial de cooperare, multilateral. Economiile membre participă pe bază de dialog deschis și respect față de opiniile tuturor participanților. În cadrul Cooperării Economice Asia-Pacific toate economiile membre au un cuvânt egal iar deciziile sunt luate prin consens. Nu există angajamente obligatorii sau obligații prin tratat, angajamentele fiind îndeplinite pe bază de voluntariat.

APEC are un Secretariat permanent, cu sediul la Singapore, condus de un director executiv, conform site-ului www.apec.org. Secretariatul îndeplinește un rol central în managementul de proiect și, de asemenea, administrează bugetul anual al APEC. În prezent director executiv este Dr. Alan Bollard (Noua Zeelandă).

Patru comitete de bază și grupurile de lucru ale acestora fac recomandări de politici strategice liderilor APEC și miniștrilor, care stabilesc anual viziunea pentru obiectivele și inițiativele globale.Apoi grupurile de lucru sunt însărcinate cu punerea în aplicare a acestor inițiative, printr-o varietate de proiecte finanțate APEC. Proiectele APEC vizează, între altele, domenii de politică specifice, de la creșterea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii până la facilitarea adoptării de tehnologii de energie regenerabilă în regiune.

Unitatea de Management a Proiectului supraveghează proiectele finanțate ale APEC, în colaborare cu grupurile de lucru. Finanțarea proiectelor este posibilă prin contribuțiile membrilor APEC.

AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Institutul Internațional pentru Combaterea Terorismului (International Institute for Counter-Terrorism – ICT ) este unul dintre cele mai importante institute academice pentru combaterea terorismului din lume, facilitând cooperarea internațională în lupta globală împotriva terorismului, conform site-ului ICT.

Sursa: ict.org.il

Institutul Internațional pentru Combaterea Terorismului a fost înființat în 1996 și are sediul la Centrul Interdisciplinar (IDC) din Herzliya, Israel.

ICT reprezintă un grup de experți independent ce furnizează expertiză în domeniul terorismului, al combaterii terorismului, al vulnerabilității, evaluării riscurilor, analizei informațiilor, securității naționale, politicii de apărare ș.a.

Institutul servește, de asemenea, ca un forum comun pentru factorii de decizie politică internaționali și cercetători în scopul împărtășirii de informații și expertiză, prin diverse lucrări de cercetare, rapoarte, situații, diverse publicații academice distribuite la nivel mondial.

O serie de seminarii internaționale, ateliere și conferințe sunt organizate lunar de Institutul Internațional pentru Combaterea Terorismului în vederea discutării și instruirii pe probleme globale și regionale de securitate, apărare și politici publice, în scopul facilitării unui mai bun schimb de perspective, informații și propuneri de acțiune politică.

Totodată, ICT administrează cea mai mare bază de date de cercetare din domeniul public de pe Internet cuprinzând atacuri teroriste la nivel mondial, organizații teroriste, rapoarte statistice.

Institutul se bazează pe o rețea largă și internațională de persoane și organizații având expertiză unică în ceea ce privește cercetarea în domeniul terorismului și combaterii terorismului, analiza de politici publice și instruire, răspândite în întreaga lume, inclusiv Statele Unite, Uniunea Europeană și Israel, potrivit site-ului amintit.

Sursa: : ict.org.il

Institutul Internațional pentru Combaterea Terorismului are un Consiliu de administrație, al cărui președinte este prof. Uriel Reichman, precum și o serie de cercetători și de asociați.

Experții ICT organizează ateliere și seminarii privind combaterea terorismului pentru academicieni, specialiști și agenții de aplicare a legii, care oferă o analiză teoretică și practică cuprinzătoare privind acest subiect.

Publicațiile scoase de institut, asemenea activității de cercetare, cuprind analize pe o mare varietate de subiecte: terorismul, combaterea terorismului, procesul de radicalizare, cyber-terorismul ș.a.

ICT este o organizație non-profit, care se bazează exclusiv pe donații private și venituri provenite din organizarea de evenimente, proiecte și programe.

Sursa: ict.org.il

Între 7-10 septembrie 2015 va avea loc cea de-a 15-a Conferință Internațională privind Combaterea Terorismului a ICT.

AGERPRES (Documentare: Ruxandra Bratu, editor: Cerasela Bădiță)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării este un organ judiciar independent creat prin Convenția Națiunilor Unite pentru Dreptul Mării în scopul aducerii la cunoștință a diferendelor care ar putea să apară prin interpretarea și aplicarea Convenției, potrivit site-ului instituției.

Foto: (c) www.itlos.org

Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării este constituit și funcționează conform dispozițiilor Convenției și Statutului și are sediul în Hamburg, Germania. Potrivit articolului 21 din Statut, competența acestuia privește toate diferendele și cererile care îi sunt supuse în conformitate cu Convenția, precum și toate chestiunile prevăzute în mod expres în orice acord care conferă competență Tribunalului. Sesizarea tribunalului cu privire la un diferend se face conform dispozițiilor părților a XI-a și a XV-a ale Convenției. Potrivit Statutului, Tribunalul stabilește printr-un regulament modul în care își exercită atribuțiile, adoptând reguli de procedură.

Tribunalul este compus din 21 de membri independenți, aleși prin vot secret. Fiecare din statele părți la Convenție poate desemna doi candidați, aleși dintre persoanele care se bucură de cea mai înaltă reputație de imparțialitate și integritate și care au o competență recunoscută în domeniul dreptului mării.. Este necesar un cvorum de 11 membri pentru a constitui tribunalul.

Dezbaterile sunt conduse de către președinte sau de către vicepreședinte, iar în lipsa acestora — de către cel mai vechi dintre judecătorii prezenți ai tribunalului. Dezbaterile sunt publice, cu excepția situațiilor în care tribunalul decide altfel sau în care părțile solicită ca ședințele să fie închise.

Președintele și vicepreședintele sunt aleși de tribunal, prin vot secret, de către majoritatea membrilor, pentru o perioadă de 3 ani și sunt reeligibili. Președintele prezidează toate ședințele tribunalului. De asemenea, tribunalul numește un grefier. Atât președintele cât și grefierul au reședința la sediul tribunalului.

În prezent, președinte este Vladimir Vladimirovich Golitsyn (Federația Rusă), iar vice-președinte este Boualem Bouguetaia (Algeria).

Tribunalul poate să constituie Camere pentru soluționarea anumitor categorii de diferende, dacă părțile o cer. Există o Cameră pentru rezolvarea diferendelor referitoare la teritoriile submarine, înființată în 1997. De asemenea, au fost stabilit șase comisii care să se ocupe de probleme specifice legate de funcționarea Tribunalului.

Tribunalul ține anual două sesiuni administrative, în scopul de a îndeplini anumite sarcini, care nu sunt neapărat legate de activitățile sale, sarcini care privesc în special stabilirea proiectului de buget, adoptarea textului raportului anual prezentat la reuniunea statelor părți, examinarea problemelor de organizare și de procedură care privesc Tribunalul, precum și pregătirea diverselor rapoarte și publicații.

Foto: (c) www.itlos.org

Convenția Națiunilor Unite pentru Dreptul Mării își are originea în discursul rostit de Arvid Pardo, ambasadorul Maltei, la 1 noiembrie 1967, în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite. Acesta a solicitat înființarea unui ”regim internațional eficient privind fundul mării și oceanele, dincolo de o jurisdicție națională clar definită”. Această propunere a dus la convocarea, în 1973, a celei de-a treia Conferințe a Națiunilor Unite pentru Dreptul Mării care, după nouă ani de negocieri, a adoptat Convenția, precizează site-ul amintit.

La 22 septembrie 1980, la New York, a fost adoptat numele organismului judiciar creat de Convenție: Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării, iar la 21 august 1981, tot la New York, sediul tribunalului a fost stabilit la Hamburg.

Convenția Națiunilor Unite pentru Dreptul Mării a fost deschisă spre semnare la Montego Bay (Jamaica), la 10 decembrie 1982, și a intrat în vigoare la 16 noiembrie 1994. La 22 noiembrie 1994 a avut loc, la New York, prima Reuniune a Părților la Convenția Națiunilor Unite pentru Dreptul Mării.

Ceremonia inaugurării Tribunalului a avut loc la 18 octombrie 1996, la Hamburg, în prezența Secretarului general al Națiunilor Unite, Boutros Boutros-Ghali. La 28 octombrie 1997, Tribunalul a adoptat Regulamentul său, iar la 3 iulie 2000 a fost inaugurat la Hamburg noul sediu permanent al Tribunalului.

Convenția stabilește un cadru juridic global care reglementează toate spațiile maritime, precum și utilizările și resursele mării. Ea conține, între altele, dispoziții referitoare la marea teritorială, la zona contiguă, la platoul continental sau la zona economică exclusivă. De asemenea, conține dispoziții referitoare la protecția și conservarea mediului marin, la cercetarea științifică, precum și la dezvoltarea și la transferul de tehnologie marină. Una dintre părțile cele mai importante ale Convenției se referă la explorarea și exploatarea resurselor miniere aflate pe fundul mării și subsol, dincolo de limitele jurisdicției naționale. Potrivit Convenției, zona fundului mărilor și oceanelor, precum și subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicției naționale, și resursele acestei zone sunt ”patrimoniul comun al umanității”.

Partea a XV-a a Convenției definește un sistem global pentru reglementarea diferendelor la care pot da naștere interpretarea și aplicarea Convenției. Acest sistem solicită statelor să-și reglementeze diferendele privind interpretarea sau aplicarea Convenției prin mijloace pașnice, după cum se menționează în Carta ONU. Totuși, dacă părțile aflate în diferend nu ajung la o rezolvare prin mijloace pașnice la alegerea lor, ele vor fi obligate să recurgă la o procedură obligatorie de reglementare a diferendului, din care rezultă decizii cu caracter obligatoriu, sub rezerva limitărilor și excepțiilor prevăzute în Convenție.

Mecanismul stabilit de Convenție pentru reglementarea acestor diferende prevede patru mijloace de reglementare, la alegere: Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării, Curtea Internațională de Justiție, arbitrajul, în conformitate cu dispozițiile din anexa VII a Convenției, sau arbitrajul special în cadrul anexei VIII a Convenției.

Un acord privind cooperarea și relațiile dintre Organizația Națiunilor Unite și Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării a fost semnat la 18 decembrie 1997, la New York, de către secretarul general al ONU și președintele Tribunalului. Acest acord, care a intrat în vigoare la 8 septembrie 1998, instituie un mecanism de cooperare între cele două instituții.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a acordat Tribunalului statutul de observator (prin Rezoluția A/RES/51/204 a Adunării Generale din 17 decembrie 1996), statut ce-i permite să ia parte la dezbaterile Adunării generale, când sunt examinate probleme de interes pentru acesta.

AGERPRES/ (Documentare: Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Agenția de Coordonare a Cercetărilor Europene (European Research Co-ordination Agency) – EUREKA – reprezintă o rețea interguvernamentală, finanțată public, creată cu scopul de a susține cercetarea și dezvoltarea orientate către piață. Obiectivul EUREKA este să stimuleze competitivitatea prin încurajarea antreprenoriatului bazat pe inovație în Europa, prin cooperare strânsă între companiile mari și mici, institute de cercetare și universități în toate sectoarele tehnologice.

Sursa: eurekanetwork.org

În acest fel, EUREKA își concentrează potențialul existent de experți, cunoaștere, facilități de cercetare și resurse financiare într-un mod mai eficient, menționează site-ul organizației.

EUREKA a fost fondată în 1985, la Paris, de către 17 state, iar în prezent numără 41 de țări membre. Țările respective participă la proiectele EUREKA printr-o rețea de puncte naționale de informare (National Information Points — NIPs). România este membră a inițiativei EUREKA din anul 1997.

Există și afilierea (statut de țară asociată) inițiată ca parte a strategiei EUREKA în vederea consolidării cooperării cu țări din afara Europei considerate a avea potențial științific și de cercetare.

EUREKA, platformă pentru cooperare internațională în inovare, integrează astfel peste 40 de economii pan-europene, dar include și statele Israel, Republica Coreea și Canada.

Secretariatul EUREKA se află la Bruxelles.

Cei 41 de Coordonatori Naționali de Proiecte (NPC) conduc Secretariatele naționale EUREKA și reprezintă contactul direct cu proiectele din fiecare stat membru. Rețeaua NPC oferă informații generale, sprijină și facilitează accesul spre sursele naționale de finanțare.

Președinția EUREKA se schimbă anual. Statul care preia președinția coordonează implementarea planului strategic al organizației, în cooperare cu președinții anterior și viitor. Elveția a prezidat EUREKA în perioada iulie 2014 — iunie 2015 și este urmată de Suedia (2015-2016) și Spania (2016-2017).

Sursa: eurekanetwork.org

EUREKA și-a dovedit în mod constant însemnătatea printr-o multitudine de exemple de reușită — produse inovatoare, servicii care au fost lansate pe piață în ultimii 30 ani, obținerea unei cifre de afaceri precum și de locuri de muncă suplimentare pentru companii europene mici și mari—, precum și prin sprijinirea internaționalizării afacerilor cu idei inovatoare.

EUROSTARS este un program european de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) dezvoltat de EUREKA și Comisia Europeană în baza Articolului 169 al tratatului european. Proiectele se depun la Secretariatul EUREKA, urmând a fi evaluate în vederea selectării pentru finanțare.

Sursa: eurekanetwork.org

Proiectele Cluster sunt proiecte de importanță strategică, pe termen lung, cu scopul de a dezvolta tehnologii-cheie pentru competitivitatea europeană.

Proiectele pot fi finanțate de către autoritățile naționale, în conformitate cu legile naționale, normele și procedurile în vigoare. Proiectele dezvoltate în rețeaua EUREKA sunt finanțate din fondurile publice sau private ale țărilor participante.

Dintre publicații amintim EUREKA News Magazine.

AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

BII (International Investment Bank – IIB) este o instituție multilaterală care are ca scop promovarea dezvoltării sociale și economice, a prosperității și a cooperării economice între statele membre.

Sursa: baceeconference.com

Principalele direcții în activitățile băncii sunt sprijinirea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) din statele membre prin creșterea accesului acestora la surse de finanțare durabile și permanente, precum și participarea la finanțarea proiectelor de infrastructură importante din punct de vedere social, după cum arată site-ul IIB.

BII a fost fondată în 1970, în urma sesiunii CAER de la Varșovia din 1970, ca organizație financiară a țărilor socialiste, având ca scop să acorde finanțare de dezvoltare pentru diferite proiecte de investiții. BII a fost înființată în baza unui Acord interguvernamental, care a stabilit și Statutele băncii. Acesta a fost semnat la 10 iulie 1970 de toate statele membre ale băncii, fiind înregistrat la Secretariatul Națiunilor Unite. BII avea ca state membre la acel moment R. P. Bulgaria, R. S. Cehoslovacă, R. D. Germană, R. P. Mongolă, R. P. Polonă, R. P. Ungară și URSS. România a aderat la BII în ianuarie 1971.

Sursa:iibbank.org

Activitatea băncii a început la 1 ianuarie 1971, iar sediul acesteia a fost stabilit la Moscova, unde se află și în prezent.

Chiar de la începutul activității sale, Banca Internațională de Investiții a stabilit relații de afaceri cu Banca Internațională pentru Cooperare Economică, cu instituțiile monetare și de credit internaționale, cu alte organizații financiare.

În prezent, statele membre al BII sunt: Bulgaria, Ungaria, Republica Socialistă Vietnam, Cuba, Mongolia, Federația Rusă, România, Republica Slovacă și Republica Cehă.

Consiliul Băncii este cea mai înaltă autoritate a acestei instituții, fiind compus din reprezentanții statelor membre. Board-ul băncii este organul executiv, iar membrii acestuia sunt numiți de către Consiliu. Auditul activităților BII este efectuat de Comisia de Audit, alcătuită din reprezentanți ai statelor membre, numiți de Consiliu, potrivit site-ului amintit.

Odată cu dizolvarea URSS și dezintegrarea lagărului socialist, banca și-a pierdut, în mare măsură, fostul scop, de asemenea și o parte dintre statele membre, stagnând timp de aproape două decenii. Cu toate acestea, ani de zile statele membre au discutat diferite opțiuni pentru reînnoirea activității băncii.

În anul 2012 s-a alăturat o nouă echipă managerială, căreia toți participanții BII i-au oferit un mandat pentru a începe o reformă complexă. La cea de-a 98-a reuniune a Consiliului băncii a fost aprobată o strategie pe termen mediu. Sprijinirea IMM-urilor și finanțarea proiectelor de infrastructură au fost stabilite ca vectori-cheie în activitățile BII.

Aceste direcții sunt esențiale pentru toate statele membre ale băncii, permițând îndeplinirea noii misiuni a acesteia de a asista statele membre în dezvoltarea lor socială și economică, cooperarea economică dintre ele, creșterea bunăstării oamenilor.

Sursa:iibbank.org

Din septembrie 2012, președintele Board-ului BII este Nikolai Kosov, care are și calitatea de membru al board-ului de directori al Camerei de Comerț Ruso-Britanice.

În cursul anului 2013 a avut loc un proces de relansare a băncii, care a inclus: reabilitarea portofoliului de credite, stabilirea unor noi principii ale politicii de creditare, dezvoltarea și punerea în aplicare a noii structuri organizatorice, introducerea unor noi sisteme de gestionare a riscurilor și de conformitate, adoptarea unor standarde moderne ale instituțiilor financiare sub toate aspectele legate de activitățile băncii, dezvoltarea relațiilor de parteneriat cu instituții financiare naționale și internaționale ș.a.

În aprilie 2015, BII și-a deschis primul birou regional la Bratislava, în Slovacia.

Fondurile proprii ale Băncii au ajuns la 374 de milioane de euro. Capitalul subscris se ridica la 292,6 milioane de euro la 26 mai 2015. În acord cu Rezoluția Consiliului instituției de la 6 iunie 2013, capitalul subscris al Băncii va fi majorat până la 341,6 milioane de euro.

BII are cel mai bun rating între instituțiile financiare cu sediul în Rusia—Baa1, calculat de Moody’s.

AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) (European Data Protection Supervisor – EDPS) a fost înființată în 2001, ca autoritate de control independentă al cărei obiectiv este acela de a asigura că instituțiile și organele comunitare respectă dreptul la viață privată atunci când prelucrează date cu caracter personal și când elaborează noi politici care afectează protecția datelor.

Sursa: secure.edps.europa.eu

Sediul Autorității Europene pentru Protecția Datelor se află la Bruxelles.

Dreptul la protecția datelor personale este un drept fundamental. Este diferit dar strâns legat de dreptul la respectarea vieții private și a vieții de familie. Această diferență este făcută în mod special în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, unde cele două drepturi sunt menționate separat dar apar alăturat, în Articolele 7 și 8, după cum indică site-ul EDPS.

Principalele domenii de activitate ale AEPD sunt: supravegherea prelucrării datelor cu caracter personal efectuate de administrația UE; oferirea de recomandări pentru Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliu în ceea ce privește politicile și textele legislative care aduc atingere vieții private; cooperarea cu alte autorități din domeniu pentru a garanta o protecție a datelor personale coerentă în toată Europa.

Sarcinile de supraveghere îmbracă diferite forme, precum verificare prealabilă a operațiunilor de procesare a datelor susceptibile de a prezenta riscuri specifice, luarea în evidență a diverselor plângeri, efectuarea de anchete. În funcție de aspectele care îi sunt supuse atenției, AEPD verifică felul cum s-a făcut procesarea datelor cu caracter personal ținând cont de regulamentul privind protecția datelor (Regulamentul (CE) nr. 45/2001). Regulamentul are ca scop protejarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal care le vizează. Totodată acest regulament are ca obiect facilitarea liberei circulații a informațiilor într-un cadru care să garanteze drepturile persoanelor și așteptările lor legitime cu privire la respectarea vieții private. De cele mai multe ori, în urma acestei verificări se fac niște recomandări pe care instituțiile și organele comunitare trebuie să le implementeze, obiectivul fiind respectarea regulilor în materie de protecție a datelor.

AEPD primește sesizări de la membrii personalului UE, ca și de la oricare alte persoane care consideră că datele lor cu caracter personal nu au fost prelucrate în mod corect de una dintre instituțiile sau organele europene. Dacă plângerea este admisă, AEPD efectuează o anchetă. Ulterior concluziile acesteia sunt comunicate celui care a făcut sesizarea, fiind luate totodată măsurile necesare.

Datele cu caracter personal pot fi prelucrate numai cu un scop specific și legitim, care trebuie să fie specificat atunci când datele sunt colectate, menționează site-ul amintit. Persoana ale cărei date sunt prelucrate beneficiază de mai multe drepturi garantate, cum ar fi dreptul de a fi informat în ceea ce privește prelucrarea datelor și dreptul de a corecta datele.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor publică orientări tematice privind probleme de bază, care să servească drept documente de referință pentru administrația europeană. În decembrie 2010 AEPD a adoptat un document strategic intitulat ”Controlul și garantarea respectării Regulamentului (CE) 45/2001” .

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor îndrumă Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul în ceea ce privește propunerile privind noi texte legislative, precum și o serie de alte probleme cu impact asupra protecției datelor. Misiunea de consultant constă în principal în analizarea modului în care politicile influențează drepturile cetățenilor în cadrul vieții private.

Sursa:secure.edps.europa.eu

Persoana care îndeplinește funcția de AEPD este numită de comun acord de către Consiliul UE și Parlamentul European. În prezent această funcție este îndeplinită de Giovanni Buttarelli (Supervisor), adjunct fiind Wojciech Wiewiórowski (Assistant Supervisor). Aceștia au preluat mandatul — a cărui durată este de cinci ani — la 4 decembrie 2014.

AEPD își exprimă opiniile, în mod regulat, în diferite tipuri de publicații. De asemenea, în rapoartele anuale face o trecere în revistă a principalelor realizări din anul precedent, cuprinzând cele trei domenii de activitate ale AEDP precum și evoluțiile în domeniile comunicare, administrație, buget și resurse umane.

În fiecare an au loc două conferințe importante privind protejarea datelor: o Conferință europeană, care are loc primăvara și care reunește responsabilii cu protecția datelor de pe lângă autoritățile statelor membre ale UE și ale Consiliului Europei, și o Conferință internațională, care are loc toamna și care reunește un mare număr de experți în protecția datelor, atât din sectorul public, cât și din cel privat.

AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Banca Europeană de Investiții (BEI) (European Investment Bank) este instituția financiară a Uniunii Europene, al cărei rol principal este acela de a asigura finanțări pe termen lung în UE, pentru proiecte care sunt în conformitate cu strategia și cu politicile UE. Acționarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar contribuția fiecărui stat membru la capitalul băncii este în funcție de PIB. România a devenit membră a BEI la 1 ianuarie 2007, odată cu integrarea în UE.

Foto: (c) europa.eu

Misiunea BEI este de a contribui la integrarea, la dezvoltarea echilibrată și la coeziunea economică și socială a statelor membre ale UE. BEI oferă împrumuturi din resurse atrase în special de pe piețele de capital, la care se adaugă contribuțiile acționarilor. Creditele sunt acordate în condiții favorabile pentru finanțarea unor proiecte de investiții, atât în interiorul Uniunii cât și în afara acesteia, în țările partenere. Aproximativ 90% din împrumuturi merg către programe și proiecte elaborate în cadrul UE.

Banca Europeană de Investiții a fost creată în baza Tratatului de la Roma, intrat în vigoare în 1958. Inițial, în 1958, sediul instituției a fost stabilit la Bruxelles, iar în 1968 a fost mutat la Luxemburg, unde se află și în prezent. Banca are, de asemenea, o rețea de birouri regionale în Europa și în afara acesteia, personalul instituției depășind în prezent 2.000 de persoane.

Inițial au fost finanțate cu precădere investițiile majore de infrastructură ale statelor membre, dar ulterior BEI a început să finanțeze și alte proiecte, vizând dezvoltarea rețelelor transeuropene de transporturi, telecomunicații, aprovizionare cu energie, protecția mediului, întreprinderile mici și mijlocii (IMM). În general este finanțată o treime din fiecare proiect, însă finanțarea poate ajunge și până la 50 la sută. Această finanțare pe termen lung și susținută încurajează adesea atât sectorul privat cât și cel public să facă investiții care în alte condiții nu ar fi fost posibile, după cum arată site-ul BEI.

În afară de împrumuturi, BEI acordă asistență tehnică, printr-o echipă de experți, precum și garanții pentru diverse organisme (bănci, instituții de garantare etc.).

Ca urmare a apelului lansat de Consiliul European la Lisabona pentru sprijinirea mai puternică a IMM-urilor a fost înființat Grupul BEI, alcătuit din Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții, acesta din urmă creat în 1994, în scopul sprijinirii înființării și dezvoltării IMM-urilor.

BEI menține legături strânse cu Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de Justiție a UE, OLAF ș.a.

Structurile de conducere și control ale BEI sunt: Consiliul Guvernatorilor, alcătuit din miniștrii de finanțe ai statelor membre UE; Consiliului Director; Comitetul de Administrație; Comitetul de Audit. Președintele BEI este ales prin rotație, din fiecare stat membru. În prezent, acesta este germanul Werner Hoyer (din ianuarie 2012). În structura organizatorică a BEI intră, de asemenea, mai multe departamente și consilii de administrație.

Intâlnire a premierului Victor Ponta cu Mihai Tănăsescu, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, și Werner Hoyer, președintele BEI, la Palatul Victoria. (2013)
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

În cadrul planului de acțiune pentru Europa Centrală și de Sud-Est, în valoare de peste 30 de miliarde de euro, pentru 2013-2014, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții și Banca Mondială (BM) au investit 24,8 miliarde de euro până la finele lui 2013, potrivit unui comunicat de presă al BEI. La finele lui 2012, cele trei instituții financiare internaționale au lansat un plan de acțiune destinat susținerii creșterii în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est. În cadrul acestui plan comun, BEI s-a angajat să contribuie cu minimum 20 de miliarde de euro, Banca Mondială cu șase miliarde de euro și BERD cu patru miliarde de euro. Această inițiativă a venit după un prim plan, lansat în 2009-2010, când instituțiile financiare internaționale au contribuit cu 24,5 miliarde de euro pentru a ajuta țările din Europa Centrală și de Est să facă față crizei.

Școală inclusă în programul BEI de Reabilitare a Infrastructurii Educaționale din București
Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

Potrivit site-ului Băncii Naționale a României, din 1991 și până la 31 decembrie 2007 au fost înregistrate 70 de acorduri de împrumut semnate între România și Banca Europeană de Investiții, cu o valoare cumulată de 5.105,7 milioane euro. În 2007, BEI a finanțat în țara noastră 5 proiecte (în servicii, utilități municipale, industrie, credite globale prin bănci comerciale etc.) reprezentând un angajament de 172.223.500 euro.

În decembrie 2013, Ministerul Finanțelor Publice și BEI au semnat un contract de finanțare în valoare de 110 milioane de euro în vederea acoperirii contribuției bugetului de stat la Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), implementat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Plutarchos Sakellaris, vicepreședinte BEI, și Wolfgang Schoiswohl, vicepreședinte Corporate Banking BCR, la ceremonia de semnare oficială a unui acord de împrumut între BEI și Banca Comercială Română, dedicat sprijinirii de finanțare pentru IMM-uri și autoritățile publice din România (2012).
Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

Valoarea totală a împrumuturilor acordate în perioada 1997 — 2013 de BEI, pentru care statul român și-a dat acordul, este de 5,4 miliarde euro. În ianuarie 2015, Guvernul României a aprobat extinderea cu un an, până la 31 decembrie 2015, a proiectului derulat în baza unui contract de finanțare convenit cu BEI privind reabilitarea sectorului sanitar, precum și majorarea contribuției României la costul proiectului cu 4,6 milioane de euro.

Potrivit Raportului Anual pentru 2014 al BEI, care a fost publicat în februarie 2015, BEI a acordat credite în valoare de 77 de miliarde de euro pentru a sprijini investițiile în Europa și restul lumii, circa 69 de miliarde de euro (cca 90%) fiind destinate statelor membre ale UE.

AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; editor — Irina Andreea Cristea)

Etichete:
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Institutul Internațional de Presă (IPI) este o organizație globală dedicată promovării și apărării libertății presei, apărării libertății de opinie și de exprimare, îmbunătățirii practicilor jurnalistice. IPI reunește editori,directori din mass-media și jurnaliști profesioniști, având în prezent membri în peste 120 de țări, potrivit site-ului IPI.

Foto: (c) Sigla Institutului Internațional de Presă / Freemedia.at

Ideea creării unei astfel de organizații a apărut în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, când puternica manipulare a presei în scopuri propagandistice era încă proaspătă în memoria multora. Ca o consecință a războiului, presiunea economică în creștere, cenzura, inegalitățile din lume, turbulențele pe scena diplomației internaționale etc. afectaseră grav profesia de jurnalist, fapt ce a dus la pierderea credibilității ziarelor. Nevoia existenței unei organizații precum IPI era evidentă.

Înființarea IPI a avut la bază convingerea că o presă liberă poate contribui la crearea unei lumi mai bune.

În octombrie 1950, 34 editori din 15 țări s-au întâlnit la New York, la Columbia University, în vederea creării unei organizații mondiale pentru promovarea și apărarea libertății presei și îmbunătățirea practicilor jurnalismului, acesta fiind momentul creării IPI. Conferința de constituire a organizației a avut loc la Paris, în 1951, iar prima Adunare Generală a avut loc la Paris în 1952 și a reunit 101 editori din 21 țări. Sediul IPI a fost inițial la Zurich, în Elveția, apoi la Londra, iar din 1992 se află la Viena.

Mai multe persoane aprind lumânări în fața Ambasadei Franței la București, în memoria victimelor atentatului produs la redacția ‘Charlie Hebdo’ din Paris
Foto: (c) Silviu MATEI / Arhiva AGERPRES

În multe țări jurnaliștii continuă să fie persecutați pentru dezvăluirile pe care le fac. În fiecare an, zeci de ziariști sunt uciși și încă și mai mulți sunt bătuți, închiși, răpiți, torturați sau intimidați, amintește site-ul IPI. IPI folosește câteva instrumente în activitatea sa de apărare și promovare a libertății presei, fiind gata sa intervină ori de câte ori aceasta este amenințată. Protestele scrise sunt primul răspuns în fața încălcării libertății presei, IPI căutând astfel să aducă în atenția comunității internaționale situația jurnaliștilor și să își exprime solidaritatea cu jurnaliștii care sunt victime ale represiunii.

Congresul Mondial și Adunarea Generală ale IPI au loc anual, reunind reprezentanți mass-media, politicieni și academicieni. La aceste întruniri, care sunt organizate în fiecare an în altă țară, jurnaliștii își împărtășesc experiența, având, de asemenea, o foarte bună ocazie de a forma noi legături în plan profesional cu colegi din lumea întreagă.

În prima decadă de la înființarea sa IPI a fost activ mai ales în Europa și în SUA, iar în anii ’60 și-a extins participarea și în Asia și Africa. IPI și-a dezvoltat o rețea la nivel mondial și a denunțat violențele împotriva ziariștilor și atingerile aduse libertății presei.

Pe parcursul anilor ’70 principalele preocupări au vizat dezbaterile privind noile tehnologii în domeniul media. IPI a organizat în 1979 un seminar privind ”Noua tehnologie în redacție” (New Technology in the Newsroom) și a scos o publicație cu același titlu.

IPI a fost propus la Premiul Nobel pentru Pace în 1976, “în semn de recunoaștere a activității acestei organizații pentru înțelegere și pace între națiuni”.

Între 1980-1989 organizația a continuat să-și concentreze o parte din eforturi în domeniul pregătirii jurnalistice, asupra noilor tehnologii și impactului acestora asupra publicațiilor. În 1985 cea de-a 34-a Adunare Generală a avut loc la Cairo, în Egipt, fiind prima adunare ținută într-o țară arabă. Întruniți la Viena în 1986, membrii IPI, profund îngrijorați de diversitatea de amenințări și restricții asupra mass-media din întreaga lume, au emis un set de rezoluții (privind terorismul, situația de la Cernobîl, Africa de Sud ș.a.).

Nașterea noilor democrații din Europa Centrală și de Est a devenit un subiect principal pentru IPI la începutul anilor ’90. IPI a sprijinit mass-media din aceste țări, asistând la transformările care au avut loc. În 1991 Nelson Mandela a participat la Adunarea Generală de la Kyoto, evidențiind faptul că presa este cea care a ajutat la eliberarea sa după trei decenii de închisoare.

În septembrie 2010 a avut loc, la Viena și la Bratislava, congresul care a marcat 60 de ani de la înființarea IPI, pe agenda discuțiilor aflându-se îndeosebi provocările la adresa informației într-o perioadă de criză economică.

Institutul Internațional de Presă are un Comitet Executiv, cu președinte și patru vicepreședinți, precum și un director executiv. În prezent funcția de președinte este deținută de John Yearwood (SUA), iar cea de director executiv de Barbara Trionfi. Există, de asemenea, în câteva țări Comitete Naționale, pe care IPI se bazează în atingerea obiectivelor sale. Comitetele Naționale colaborează cu Secretariatul IPI în probleme care privesc amenințările la adresa libertății presei sau libera circulație a informației. Printre țările în care IPI are Comitete Naționale se numără Azerbaidjan, Japonia, Slovacia, Bangladesh, Kazahstan, Turcia, Marea Britanie, Georgia, Nepal, SUA, Germania, India, Pakistan ș.a.

IPI dă publicității anual un raport privind numărul jurnaliștilor uciși în întreaga lume în cursul exercitării profesiei. Potrivit acestor rapoarte, în 2001, de exemplu, și-au pierdut viața 55 de jurnaliști, pentru ca în 2009 să-și piardă viața 110 jurnaliști, în 2010 — 101 jurnaliști, în 2011 — 103 . De asemenea, publică rapoarte anuale cu privire la starea libertății presei în lume (”The World Press Freedom Review”).

IPI acordă diverse premii, precum premiul “Pionier al presei libere” (Free Media Pioneer Award) sau ”Premiul pentru dialog”.

În 2000 a fost creată, la Zagreb, Organizația pentru Media din Sud-Estul Europei (SEEMO), ca o organizație afiliată IPI. SEEMO apără și promovează libertatea presei, acționează pentru îmbunătățirea standardelor și practicilor jurnalismului în regiunea Europei de Sud-Est, oferind o platformă de dezbateri privind aspecte relevante pentru mass-media regionale.

Dezbaterea privind influența politicului în mass-media și consecințele sale, în cadrul conferinței organizate de SEEMO — Organizația pentru Media din Sud-Estul Europei, la Palatul Parlamentului (septembrie 2014)
Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES

O conferință privind libertatea presei, influența politicului asupra mass-media și corupția a fost organizată la 23 septembrie 2014 la Palatul Parlamentului din București.

Steven Ellis, consilier principal al International Press Institute (IPI) pe probleme de libertatea presei, participă la conferința organizată de SEEMO — Organizația pentru Media din Sud-Estul Europei, la Palatul Parlamentului (septembrie 2014)
Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES

La conferință au participat premierul Victor Ponta, dr. Erhard Busek, coordonator al Inițiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI), secretarul general al SEEMO, Oliver Vujovic, președintele SEEMO România, Marina Constantinoiu, Erik Csernovitz, secretar general adjunct al Inițiativei Central-Europene (CEI), Steven M. Ellis, consilier principal al IPI pe probleme de libertate a presei, Renate Schroeder, director al Federației Europene a Jurnaliștilor (EFJ) ș.a.

Evenimentul a fost organizat de SEEMO, în parteneriat cu Academia Internațională — Centrul Internațional Media (IA-IMC) și cu Organizația de PR pentru Europa Centrală și de Sud-Est (SECEPRO), Agenția Națională de Presă AGERPRES fiind printre partenerii locali, alături de alte instituții media și de reglementare.

AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva