Search

Mures

Facebook Twitter Email

Legenda uriaşilor din Saschiz. Povestea Cetății țărănești unicat în România

Foto: www.turistintransilvania.com

Localnicii din comuna Saschiz, judeţul Mureş, îşi amintesc cu nostalgie de poveştile spuse de bunici şi străbunici despre uriaşii care trăiau odată într-o cetate construită pe cel mai înalt deal din zonă şi care aveau un mod ciudat de a interacţiona cu oamenii, scrie Agerpres.

În trecut, în Saschiz, exista credinţa că Cetatea Uriaşilor era situată într-un loc destul de izolat – în care arheologii au scos la iveală urmele unei aşezări preistorice – unde azi trăiesc stejari seculari, iar uriaşii de aici aşteptau un semn de necredinţă din partea oamenilor pentru a ieşi din nou în lume. Sătenii spun că pentru a se feri de răzbunarea uriaşilor, oamenii au adunat de pe coastele dealurilor pietrele rotunde pe care uriaşii le-ar fi putut arunca asupra lor şi le-au înşirat pe la porţile caselor lor. Cu aceste pietre oamenii au pavat apoi drumurile şi astfel s-a născut ceea ce localnicii numesc ‘floaster’.

Legenda din Saschiz mai spune că uriaşii, dacă prindeau un om aflat pe câmp, îl puneau în surţă şi se jucau cu el, însă nu există poveşti despre întâmplări înfricoşătoare legate de aceşti uriaşi.

Cetatea Uriaşilor sau Huhnenburg, cum o denumeau saşii, este situată la 4 kilometri nord de comuna Saschiz, într-o zonă de păşunat denumită de localnici Volsoc. Cercetările au scos la iveală că Cetatea Uriaşilor are o formă circulară, este situată pe un platou înalt de 681,5 metri, epistolar, are diametrul de 60 de metri, iar la 150 de metri mai jos de vârf, aceasta este înconjurată de o terasă bine păstrată pe laturile de sud-vest şi nord-vest.

Profesorul Alin Pora, care a contribuit la realizarea Monografiei comunei Saschiz, a arătat că această Cetate a fost cercetată de o echipă de arheologi din Cluj în anul 1949, care a făcut mai multe sondaje în zonă, ocazie cu care au scos la iveală fragmente de ceramică de tip Coţofeni, un tip de ceramică specific anilor 2500 – 1800 înainte de Hristos, care se găseşte în interiorul primelor cetăţi locuite de pe teritoriul comunei. Ceramica de acest tip a fost găsită în mai multe zone ale ţării, dar şi pe teritoriul judeţului Mureş, la Albeşti şi Sighişoara, dar şi în zone apropiate, Rupea (judeţul Braşov) sau Bratei (judeţul Sibiu). În urma acestor descoperiri, Cetatea Uriaşilor a fost datată în jurul anilor 2500 îHr -1800 îHr, iar cercetările au scos la iveală faptul că aşezarea în această zonă a contribuit la apărarea locuitorilor din interiorul cetăţii împotriva invadatorilor şi a intemperiilor vremii. Faptul că Cetatea Uriaşilor era un loc de apărare este dovedit de faptul că în sprijinul apărării cetăţii exista şi aşa numitul ‘val de pământ’, care este specific aşezărilor din neoliticul dezvoltat.

În Monografia comunei Saschiz se mai arată că sondajele arheologice efectuate de specialiştii în domeniu, începute în jurul anilor 1950 şi continuate mai târziu, întăresc faptul că istoria acestor aşezări începe încă din preistorie. Astfel, în împrejurimile comunei au fost atestate aşezări din cele mai vechi epoci istorice, mai precis din epoca bronzului, iar aceste urme ale civilizaţiei pot fi observate în nordul comunei, în locul numit Cetatea Uriaşilor dar şi în interiorul Cetăţii Ţărăneşti, care există şi astăzi şi care este situată în partea opusă a comunei.

‘Prin acest loc se presupune că ar fi trecut populaţiile nomade în drumul lor spre Câmpia Panonică (Ungaria de azi). Istoricii susţin că pe locul actualei cetăţi ar fi existat o altă cetate mai veche cu val de pământ şi palisade – sistem de apărare folosit în epoci mai vechi. Este important de ştiut că imaginea de altădată a comunei nu mai corespunde cu cea actuală. În trecut, vatra comunei era acoperită de apă şi înclinăm să credem că Cetatea Uriaşilor a fost prima aşezare din această zonă. La efectuarea săpăturilor din 1949 au participat şi oameni din comună care mai trăiesc şi astăzi’, a arătat profesorul Alin Pora, în Monografia comunei Saschiz,  potrivit Agerpres.

Primarul Saschizului, Ovidiu Şoaită, a declarat că Cetatea Uriaşilor este monument istoric clasificat categoria B şi susţine că a auzit şi alte legende, potrivit cărora uriaşii din Saschiz erau rude cu cei din satul învecinat, Daia, şi că mărturie ar fi faptul că ‘saşii din Daia sunt foarte înalţi şi voinici’.

Ovidiu Şoaită a spus că se gândeşte la un traseu turistic pentru punerea în valoare a acestei legende, mai ales că Saschizul are două cetăţi, Cetatea Uriaşilor, care este situată în direcţia nord-est, şi Cetatea Ţărănească, care este amplasată la vest de Saschiz, precum şi un monument aflat în patrimoniul UNESCO, Biserica fortificată ‘Sfântul Ştefan’ construită în secolele XIV-XV pe locul unei bazilici romane, şi un cadru natural de invidiat.

‘Se poate găsi un traseu foarte frumos în acea zonă, care să includă şi Cetatea Uriaşilor, dar şi un loc interesant, Cheile Saschizului, care pot fi explorate şi nu doar vizitate. Apa de-a lungul timpului a săpat, iar pereţii au cam 40-50 de metri înălţime. Practic toate aceste obiective, dacă sunt bine puse în valoare şi au povestea lor, nu pot să fie decât puncte de atracţie, pentru că în lume cei care sunt să facă turism găsesc povestea la cea mai banală piatră sau fragment de lemn’, a arătat Ovidiu Şoaită.

Ceea ce se vede şi azi, Cetatea Ţărănească din Saschiz este o cetate de apărare, care servea drept refugiu pentru localnici în caz de invazii, dar, în acelaşi timp, şi pentru păstrarea alimentelor întrucât asigura un regim termic adecvat.

Primarul a spus că ridicarea acestei cetăţi a început în 1347 şi s-a terminat în secolul al XIV-lea, dar că şi în jurul acesteia s-au ţesut o serie de legende.

‘Legendele spun că ar exista un gang secret subteran care face legătura cu biserica din centrul satului’, a spus primarul, care crede că această legendă ar putea avea totuşi un sâmbure de adevăr, întrucât este posibil să fi existat un pasaj secret către o altă biserică, mai apropiată, care a existat în apropiere. Acesta ar fi însă al doilea pasaj secret, pentru că a fost descoperit deja unul, prin care se poate ieşi în spatele cetăţii. ‘Este un monument istoric categoria A, este foarte vizibilă din toate părţile de intrare în Sachiz. La construirea cetăţii au contribuit şapte comunităţi, care aveau şi drept de refugiu în această cetate. Tot legendele spun că orice negustor care trecea prin Saschiz era obligat să ducă un car de piatră de jos, până sus pe deal’, a spus primarul, citat de Agerpres.

Acesta este însă necăjit pentru că, deocamdată, în ciuda eforturilor administraţiei locale nu a reuşit restaurarea Cetăţii Ţărăneşti deşi a avut un contract de finanţare semnat cu Ministerul Dezvoltării, dar care nu a mai fost onorat.

‘Cetatea arată aşa cum arată pentru că din perioada comunistă a fost lăsată de izbelişte, fără a fi întreţinută, s-au dus foarte multe materiale de acolo, de sus, de către diverşi cetăţeni. Momentan există toată documentaţia, inclusiv autorizaţia de construcţie pentru renovarea şi restaurarea ei, iar punctul de atracţie prin această restaurare va fi refacerea fântânei şi gangul subteran care face legătura nu cu biserica de jos, ci cu partea din spatele cetăţii. Se va coborî pe un lift gen găleată şi de acolo se va intra în acel gang subteran. Este şi acum de o atracţie deosebită, foarte mulţi turişti opresc şi vor să urce la cetate, o vizitează, se uită, însă nu putem să organizăm un acces conform normelor pentru că ea trebuie restaurată efectiv. Am avut un contract de finanţare cu Ministerul Dezvoltării până în 2012, care după aceea nu s-a mai implementat, a fost alocată o sumă destul de importantă de bani, şi noi, comuna, am cheltuit foarte mult pentru a obţine toate avizele, inclusiv de la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, însă întrucât programul nu a mai continuat în actuala perioadă nu am mai primit finanţare’, a spus Ovidiu Şoaită, potrivit Agerpres.

Primarul a precizat că a depus o nouă cerere de finanţare pe fonduri norvegiene care speră că va fi încununată de succes şi că, dacă nici de această dată nu va reuşi, va concepe un proiect pentru exerciţiul financiar european 2014-2020.

‘Sperăm, de această dată, să nu ne mai ia locul alţii, mult mai mari, alte cetăţi care au fost restaurate pe fonduri europene, cum ar fi Rupea, Alba Iulia, Târgu Mureş. Sperăm că acum ne vine rândul nouă (…) Dorim să refacem drumul de acces la cetate şi toată piaţeta din zona centrală, renovată cu bolovani de râu, cu floaster, aşa cum este specificul locului. E de mare atractivitate şi efectiv atunci ar fi punctul adevărat de plecare a dezvoltării turismului în Saschiz. Vin foarte mulţi turişti dar nu avem oportunităţi şi facilităţi de a-şi petrece timpul, de cazare aşa cum trebuie, şi nu stau. Vin, se uită şi pleacă şi nu am rezolvat nimic cu faptul că doar suntem vizitaţi. Prinţul Charles a fost până la baza cetăţii, cândva în 2008, însă ne susţine în acest demers, în modul în care poate să o facă’, a arătat Şoaită.

Cetatea Ţărănească are formă de navă şi se întinde pe o suprafaţă de 5000 de metri pătraţi.

Sursa: voceatransilvaniei

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O fundaţie din Marea Britanie şi una din România, în colaborare cu autorităţile locale din comuna Saschiz, judeţul Mureş, au dezvoltat în localitate un atelier de olărit în care se reinventează ceramica făcută în zonă în secolele XVI-XVII.

O idee sclipitoare de la Cambridge: cum au reînviat românii şi englezii celebra ceramică veche de Saschiz, într-un superb atelier din Mureş

Vechea ceramică de Saschiz, de o frumuseţe aparte, renaşte în pitoreasca localitate din judeţul Mureş printr-un proiect derulat de o funadţie din localitate şi una din Anglia, cu sprijinul Primăriei din Saschiz.

Mai multe detalii pe adevarul

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Arheologii Muzeului Județean Mureș au reușit să scoată la lumină peste 600 de metri pătrați din termele sau băile Castrului Roman de la Călugăreni, prima clădire de acest fel identificată și cercetată pe teritoriul județului, în cadrul proiectului Limesul estic al Daciei Romane pe teritoriul județului Mureș.

Șefa Secției de Arheologie a Muzeului Județean Mureș, Nicoleta Man, a declarat, pentru AGERPRES, că până acum au fost decopertate șapte încăperi dintre care patru sunt prevăzute cu sistem de hypocaust (încălzire sub pardoseală) și trei încăperi neîncălzite, un prefurnium (un cuptor care asigura încălzirea aerului și a apei), două bazine și trei canale pentru aducțiunea apei în bazine.

”Deși este o clădire cu o funcție standard și funcționalitate pentru întreaga lume romană este destul de dificil de stabilit funcționalitatea fiecărei încăperi.

Zidurile (multe din ele cu elevația bine conservată) sunt făcute în tehnica opus incertum, specifică epocii imperiale romane, cu o grosime de 0,90 m — 1,00 m.

Sistemul de hypocaust s-a păstrat destul de bine, fiind construit pe o fundație de piatră de râu, peste care s-a suprapus un nivel de lut, pe care au fost fixate pilele de hypocaust. Podeaua se păstrează în încăperile care nu erau prevăzute cu hypocaust. Starea de conservare este precară pe alocuri din cauza exploatării medievale a zidurilor, dar au rămas multe elemente destul de bine conservate.

Despre planimetria construcției, în această fază a cercetării, putem susține că face parte din categoria termelor cu un traseu circular, în care camere și bazinele încălzite erau dispuse mai aproape de prefurnium iar încăperile neîncălzite mai departe. Pe teritoriul județului Mureș este prima clădire de acest fel identificată și cercetată’, a arătat Nicoleta Man.

Aceasta a spus că echipa de arheologi a Muzeului Județean Mureș a efectuat săpăturile în perioada iulie-octombrie și că deși până acum a fost decopertată o suprafață de 600 de metri pătrați, încă nu s-a ajuns la marginile exterioare ale construcției.

”Termele sau băile reprezintă un simbol al civilizației romane, putând fi încadrate între serviciu public și o instituție în sine. Termele romane sunt construcții des întâlnite în orașe, pe lângă castre sau vilae romane.

Cele mai importante construcții balneare de pe teritoriul Daciei sunt cele descoperite la Apulum, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Drobeta, Romula și castrul legionar de la Potaissa. Și castrele auxiliare, adică cele la scară mai mică, dispuneau de asemenea facilități. Astfel de descoperiri au fost făcute la Micia, Ilișua, Slăveni, Brețcu, Inlăceni, Orheiu Bistriței. Termele de la Călugăreni sunt cunoscute din literatura arheologică mai veche, fără a se fi efectuat cercetări arheologice. Cercetările arheologice sistematice au început în 2013, până acum fiind decopertată o suprafață de 600 mp. Marginile exterioare încă nu au fost identificate, deci putem afirma că ne aflăm în fața unei clădiri de mari dimensiuni’, a subliniat Nicoleta Man.

Castrul roman de la Călugăreni, a mai arătat arheologul, a fost foarte bine surprins de prospecțiile geomagnetice care au conturat elementele sistemului defensiv și planimetria internă a edificiului, cu principalele clădiri componente, principia (clădirea comandamentului), praetoriul (locuința comandantului), barăcile soldaților, valetudinarium-ul (spitalul), horeea (hambarele), cât și sistemul intern de drumuri.

În acest an au continuat cercetările din interiorul principiei, pentru a se clarifica fazele de construcție ale clădirii, punându-se accent pe cercetarea zonei adiacente principiei pentru a se stabili modalitățile prin care poate fi amplasată în teren o construcție de protecție în viitorul apropiat.

Situl arheologic roman de la Călugăreni — unul dintre siturile arheologice reprezentative ale județului Mureș — este compus din ruinele castrului roman, băile castrului și așezarea militară adiacentă și se întinde pe o suprafață de câteva hectare între satele Călugăreni și Dămieni.

”Cercetările arheologice de mare anvergură organizate de Muzeul Județean Mureș au fost reluate în anul 2013. În principia cercetările au debutat în anul 2013 și au continuat în anii următori, până în prezent fiind decopertat aedesul, două încăperi dinspre nord și basilica clădirii.

Campania din 2014 s-a axat pe fazele de demolare și de utilizare a clădirii în ultimele sale etape de funcționare. Una dintre cele mai importante aspecte care au fost documentate (în partea exterioară a clădirii, birourile din spate) este reprezentată de o distrugere târzie cauzată de un incendiu care a afectat clădirea până la sfârșitul ultimei faze de utilizare. În partea vestică a șanțului de fundație a zidului exterior au fost surprinse urme de bârne orizontale arse, care pot fi corelate cu existența unei faze de lemn a construcției.

Urme ale unei demolări masive au fost evidențiate și în exteriorul principiei, unde există un strat gros de țigle și olane care provin din prăbușirea acoperișului clădirii. În colțul de sud-est al zidului din fața aedesului a fost descoperit un bloc de piatră rectangular cu o nișă de prindere la mijloc, încastrat în structura zidului, probabil din rațiuni arhitecturale. Zidul, probabil din cărămidă, nu s-a păstrat, dar împreună cu baza de altar alcătuia o mică intrare monumentală între basilica și aedes. Fragmentele de gresie, profilate și inscripționate, descoperite în fața blocului rectangular, dovedesc că acestea făceau parte din altar sau dintr-o bază de statuie”, a spus arheologul.

Printre descoperirile arheologice remarcabile din această toamnă se numără și identificarea unei construcții — posibil o locuință — de mari dimensiuni în vicusul militar, cercetările în jurul acesteia urmând să se finalizeze anul viitor.

Nicoleta Man a precizat că în această campanie de săpături au fost descoperite în jur de 2000 de obiecte, majoritatea specifice pentru astfel de situri: monede romane din bronz și argint, piese cu caracter militar: arme, fragmente de zale, aplici, pandantive, piese de podoabă — mărgele din sticlă, fibule, ace de păr din bronz, mult material de construcție: cărămizi ștampilate, fragmente de podea și câteva fragmente de tencuială vopsite cu roșu pompeian.

În stadiul actual al cercetării, susține Man, specialiștii dispun de suficiente elemente pentru realizarea unor proiecte de conservare, restaurare, construire a unor clădiri de protecție, atât pentru principia castrului, cât și a termelor, astfel încât în următorii 5 ani, în județul Mureș să existe primul parc arheologic deschis vizitatorilor pe toată perioada anului.

La săpăturile arheologice de la Călugăreni au participat, alături de Nicoleta Man, arheologii Daniel Cioată, Szilamer Panczel, Silvia Mustață, Dobos Alpar, Szido Katalin, David Petruț și Vass Lorand, plus o serie de specialiști din Cluj-Napoca, studenți și profesori din Germania.

Directorul Muzeului Județean Mureș, Zoltan Soos, a arătat că cercetările arheologice de la Călugăreni sunt prioritare pentru instituție, întrucât este unul dintre puținele situri peste care nu s-au suprapus construcții ulterioare, cum s-a întâmplat la Sărățeni și Brâncovenești. Acesta a subliniat că atât castrul, cât și termele de la Călugăreni pot fi conservate in situ și că acestea este unul dintre obiectivele muzeului, care și-a concentrat atenția pe zonele care pot fi conservate, astfel încât să se poată înființa un parc arheologic. El a spus că pentru promovarea acestor vestigii la Călugăreni se organizează, de trei ani, un festival roman.

În plus, în apropierea termelor și a vicus-ului se construiesc două clădiri din lemn, care vor servi ca observatoare și vor oferi o proiecție despre cum arătau obiectivele în perioada lor de glorie, în interiorul cărora vor fi expuse obiectele arheologice descoperite pe acest sit.

În plus, a spus Soos, peste terme va fi construit un acoperiș astfel încât zidurile să fie protejate, iar pe dealul din apropiere va fi construit un foișor, astfel încât turiștii să poată avea o vedere panoramică asupra castrului roman.

Specialiștii susțin că limes-ul, ca graniță a Imperiului Roman, a avut cea mai mare întindere în sec. al II-lea d. Hr., având o lungime de peste 5000 kilometri, începând de la malul atlantic al Scoției, acesta a străbătut întreaga Europă, a atins Marea Neagră, a continuat până la Marea Roșie, a parcurs nordul Africii, pentru a ajunge înapoi la malul Oceanului Atlantic.

În prezent, de-a lungul limes-ului estic al Daciei, sunt cunoscute 12 tabere în care au staționat trupele militare auxiliare — Livezile, Orheiu Bistriței, Brâncovenești, Călugăreni, Sărățeni, Inlăceni, Odorheiu Secuiesc, Sânpaul, Olteni, Comalău, Boroșneu Mare și Brețcu. Paza și protecția sectorului de graniță a fost asigurată printr-un sistem complex compus din șanțuri și valuri de pământ, turnuri de pază și de semnalizare.

Pe limes-ul de pe raza județului Mureș s-au identificat trei castre auxiliare, la Brâncovenești, Călugăreni și Sărățeni, în apropierea cărora au existat mici așezări unde s-au stabilit familiile soldaților, dar și negustori și meșteșugari care deserveau nevoile armatei. Taberele au fost legate între ele prin drumul limes-ului, care a asigurat aprovizionarea armatei și mișcarea rapidă a trupelor. Pe lângă cele trei castre auxiliare de pe raza județului Mureș au fost identificate și șase turnuri de pază care se găsesc pe teritoriul localităților Vătava, Ideciu de Sus, Ibănești, Chiheru de Jos și Eremitu.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Adrian Drăguț)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că Grădina Zoologică din Târgu Mureș a primit recent o girafă, aceasta fiind în prezent singurul astfel de exemplar din România.

‘Singura girafă din România se află la Zoo Târgu Mureș. Este o femelă de 10 ani și o cheamă Camerun. Ne-a fost repartizată de coordonatorul Asociației Grădinilor Zoologice din Europa, în urma unei evaluări serioase, însă vă pot spune că până acum a aparținut Grădinii Zoologice din Roma’, a arătat Florea.

Edilul a precizat că a solicitat conducerii Grădinii Zoologice din Târgu Mureș să inițieze demersuri pentru a-i aduce girafei Camerun o parteneră sau un partener, ca să nu sufere de singurătate.Primarul a mai precizat că animalele deținute de Grădina Zoologică din Târgu Mureș au cele mai bune condiții din țară, nu sunt stresate, o dovadă fiind și numărul mare de pui născuți în rândul tigrilor, leilor și al altor animale care se reproduc mai greu în captivitate.

AGERPRES / (A — autor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Greutățile vieții, generate în special de pierderea locurilor de muncă, i-au determinat pe majoritatea meșteșugarilor veniți din toată țara la Târgu Mureș pentru a lua parte la Zilele Culturale Târgumureșene – Simfoniile Toamnei să-și caute o sursă de venit și să înceapă să trăiască așa cum au făcut-o strămoșii lor.

Chiar dacă meșteșugurile îmbrățișate și învățate uneori la bătrânețe nu aduc familiilor lor o bogăție materială de invidiat, acestea asigură un trai decent celor care decid să nu aștepte nimic de la nimeni și să-și ia viața în propriile mâini.

Așa s-a întâmplat și cu Viorel Marian din Fălticeni, județul Suceava, care s-a prezentat la Simfoniile Toamnei de la Târgu Mureș cu linguri din lemn sculptate cu simboluri românești, o pasiune care, spune el, s-a născut din necesitatea de a supraviețui.

”M-am apucat de acest meșteșug ‘de bună voie și silit de împrejurări’, cum se spune. Înainte de a ciopli lemnul în mod artistic am lucrat la Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Fălticeni și acolo am fost tâmplar-mecanic, mecanic de întreținere mașini și utilaje. Am avut eu încercări de a modela artistic lemnul, însă nu am fost mulțumit. Prin 1995 au făcut restructurări și atunci a trebuit să îmi găsesc alt loc de muncă. Am lucrat 5 luni la un patron, apoi am încercat ceva pe cont propriu. Aveam un prieten care lucra linguri din lemn și m-a sfătuit să încep să cioplesc în lemn. El, în perioada studenției, mai făcea cruciulițe și le vindea. Fiind într-un moment mai dificil, am zis că nu mi-ar strica ajutorul lui Dumnezeu și primele obiecte sculptate au fost cruciulițele de purtat la gât, pe care am început să le vând în preajma mănăstirilor. Am început cu Mănăstirea Voroneț, Gura Humorului și apoi cele din Suceava și Iași”, ne-a dezvăluit meșteșugarul.

Viorel Marian a subliniat că viața sa a luat o întorsătură neașteptată în timpul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași, unde își comercializa cruciulițele sculptate, ocazie cu care o învățătoare din județul Bihor s-a dovedit a fi îngerul său păzitor.

”M-am apucat destul de târziu de sculptură, în urmă cu 20 de ani, la vârsta de 33 de ani — eram un antitalent la arte — însă s-a întâmplat să fiu văzut de cineva, care m-a recomandat Muzeului de Etnografie din Sibiu. De acolo am primit o invitație la un târg de meșteri, unde erau meșteșugari din toată țara. (…) De Sfânta Cuvioasă Parascheva, când este pelerinaj la Iași, o învățătoare din Sântandrei, de pe lângă Oradea, era în excursie cu un grup de elevi și a văzut cruciulițele pe care le făceam. A cumpărat câte un model din fiecare și a luat și datele de contact. Ulterior, am aflat că acea învățătoare cunoștea un etnograf de la Sibiu, căruia i-a arătat ce cruciulițe a cumpărat de la mine și așa s-a ajuns ca în octombrie deja să se știe de mine. Apoi am primit o invitație la un târg etnografic. După ce am ajuns în baza de date a Muzeului de Etnografie din Sibiu, am început să primesc invitații de peste tot la târguri de meșteșugari la muzeele de etnografie din țară. Primii doi-trei ani am mers la târguri cu cruciulițe, acolo am aflat despre simbolurile de pe linguri și am început să fac linguri”, povestește Viorel Marian.

Acesta lucrează acum mai mult linguri de lemn sculptate cu simboluri românești, după ce s-a documentat temeinic despre ce anume reprezintă fiecare de la sculptorii mai în vârstă, de la etnografi și din cărți.

”M-au atras cei care lucrau tot în lemn, am văzut diverse linguri și am aflat de la ei că fiecare model sculptat are o semnificație spirituală. De exemplu, motivele pe care le pun eu acum pe lingurile de lemn sunt simboluri solare, simbolul speranței, simbolul iubirii, simbolul belșugului, coloana vieții, pomul vieții, sursa vieții — apa — multe dintre ele le-am aflat de la meșteșugarii mai în vârstă, de la etnografi și din cărți. Mi s-a părut că ar fi păcat să se piardă pentru că, umblând prin țară pe la târguri, am văzut că unii meșteri fac modele doar pentru că așa se face, fără să știe ce simbolizează. În plus, mulți fac doar linguri pentru bucătărie, simple, fără sculptură”, susține meșteșugarul.

Viorel Marian lucrează la o lingură din lemn de plop în jur de 3 ore și jumătate, la una din cireș — peste 4 ore, munca sa costând între 35 și 55 de lei, în funcție de esența de lemn și complexitatea modelului de pe mâner.

”Munca ar fi plătită dacă oamenii și-ar permite să plătească banii aceștia. Am avut situații în care oamenii au spus că e ieftină, însă mulți sunt cei care le apreciază, dar nu și le permit. Eu încerc să trăiesc, depinde de așteptările fiecăruia, eu trăiesc de 20 de ani și îmi întrețin familia — am o fată la masterat la Iași, la inginerie medicală, și mai am o fetiță în clasa a VIII-a. Nu huzuresc, dar reușesc să mă descurc! Soția mea a fost filatoare la Fălticeni, dar lucrurile s-au stricat și muncitorii au trebuit să își găsească altceva, acum împletește lucruri din sfoară de cânepă — ornamente de perete, suporturi pentru căni și pahare, huse de protecție pentru borcane și sticle. Salariile sunt mici la patroni, așa că am găsit calea de a ne descurca singuri”, ne-a mai spus meșteșugarul.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Georgiana Tănăsescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Pe lângă luptele cavalerești, tragerile cu arcul, dansurile domnițelor și muzica menestrelilor, farsele medievale jucate de actori ale Trupei Schema reprezintă un adevărat punct de atracție la cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Sighișoara Medievală.

Una dintre cele mai aplaudate reprezentații este premiera spectacolului ”La farce de cuvier’ (Farsa hârdăului), după o traducerea realizată de către unul dintre actori, Mihai Crăciun.

”Este o farsă specifică perioadei Evului mediu, la sfârșitul secolului al XV-lea, ‘La farce de cuvier’, o traducere realizată de mine și adaptarea totodată a textului, după un text readaptat, pus pe versuri moderne al farsei originale. Este o premieră în ceea ce privește prezentarea ei în cadrul unui festival medieval.

Ea a mai fost jucată în țară în 1974, atunci Festivalul Sighișoara Medievală nu exista, de aceea mi-am permis să spun că este o premieră în cadrul unui festival medieval. Ea, după cum bine s-a văzut, pornește de la situația de violență domestică, mult spus, dar vorbim despre niște vremuri tulburi. Eu l-am jucat pe Jaquinot, care are o soție năprasnică, Janette, și o soacră și mai năprasnică, Jaquette. Este o farsă cu 3 personaje, ca toate farsele se termină cu bine, de această dată în favoarea bărbatului. Sperăm să nu fim acuzați de misoginism’, a declarat, pentru AGERPRES, actorul Mihai Crăciun.

Alături de Mihai Crăciun, pe scenă au mai evoluat Georgiana Ghergu (Janette) și Dana Pancu (Jaquette).

”Nici unui băiat nu-i e pe plac o soacră. Fata mai are de învățat, du-te aleargă, spală, coace, nu-i ușor să stai pe aici, zău că m-am și săturat cât mai am de îndurat. Cum o să fie să o interpretez pe soacră? N-a fost ușor pentru că farsa are un final fericit în ceea ce privește partea masculină a acestei reprezentații, pentru că, clar, nu este un spectacol pentru emanciparea feminină. Nu, zău! Timpurile s-au schimbat, dar mai avem de așteptat’, a arătat Dana Pancu.

Actrița a spus că farsele populare, mai ales cele în aer liber, au un farmec aparte, întrucât actorul interacționează cu spectatorul și astfel spectatorul e părtaș și chiar personaj din spectacol.

”Eu am fost prinsă la mijloc, noroc cu mămuca că altfel nu o scoteam la capăt. Ce spunea el că noi suntem năprasnice. Păi să vedeți ce face el toată ziua, pardon, ce nu face el toată ziua, că aste e, nu face nimic. A fost frumos, a fost o plăcere. Ne-am distrat la repetiții și ne-am bucurat foarte tare și de public, i-am simțit alături de noi și a fost o experiență chiar plăcută, în ciuda căldurii și a oboselii. A fost extraordinar’, a afirmat Georgiana Ghergu, care joacă rolul soției.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cel mai mare covrig rotund din lume realizat într-un festival medieval, denumit Hrana Uriașilor, a fost preparat duminică, la cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Sighișoara Medievală, și urmează să fie trimis la Biroul Guinness Book din Londra, pentru omologarea recordului și includerea lui în Cartea Recordurilor.

După întinderea pe plita uriașă a celor 100 de kilograme de aluat, directorul artistic al Festivalului Sighișoara Medievală, Liviu Pancu, a strigat, alături de voluntarii care au contribuit la realizarea recordului: ‘Uriașilor, să vă treacă foamea!’.

Aluatul a fost preparat duminică dimineața de brutarul sighișorean Pajin Dionisie.

‘Le-am făcut un aluat din 100 de kilograme de făină. La 100 kg de făină am mai băgat drojdie, 1 kilogram, că atâta vine la cantitatea aceasta. Covrigul nu trebuie să fermenteze, trebuie să aibă puterea să înceapă să dospească. Așa ceva nu am făcut demult… de fapt nu am făcut deloc. Pentru mine nu a fost mare lucru, l-am pus la malaxor, l-am malaxat și s-a făcut. Secretul este să fie bună materia primă, să fie de calitate și cuptorul. Din acest aluat puteam face 100 de pâini de un kilogram, 200 de câte 500 de grame. Covrigul o să fie alb deasupra, pentru că e pe plită, iar soarele nu-i poate da culoare’, a susținut brutarul.

Directorul tehnic al festivalului, Dan Gliga, a spus că acest covrig uriaș are un diametru de 20 de metri și o suprafață desfășurată de 64 de metri liniari.

‘Este vorba despre realizarea unei plite cu diametrul de 20 de metri, din punct de vedere tehnic aceasta a fost realizată la Târgu Mureș, este din tablă de oțel pe suporți metalici. Lungimea acestei plite este de aproximativ 64 de metri, pe o lățime de 50 de centimetri. Am avut nevoie și de material lemnos care va sigură coacerea covrigului. Am folosit lichid pentru aprinderea lemnelor, astfel încât să fie aprins în același timp sub întreaga plită’, a afirmat Dan Gliga.

Directorul artistic al Festivalului Sighișoara medievală, Liviu Pancu, a afirmat că tot la această ediție va fi confecționată și masca Vraciului Vindecător, care va avea peste 5 metri înălțime și 3 lățime, cu care se dorește doborârea unui record național.

Până acum, la Festivalul Sighișoara Medievală XXIII au fost atinse două recorduri, arborarea pe Turnul cu Ceas a celui mai mare drapel confecționat în timpul unui festival medieval, de peste 25 de metri, și covrigul uriaș cu diametrul de 20 de metri, urmând că duminică să mai aibă loc un record mondial, cu cea mai mare spadă ornamentală ridicată într-un festival medieval, Spada Titanilor.

Tot duminică va fi gata și cea mai mare mască populară din țară, Masca Vraciului Vindecător.

AGERPRES (A — autor: Dorina Matiș; editor: Mihai Simionescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Spada Titanilor, înaltă de 4,53 metri, confecționată pentru Festivalul Sighișoara Medievală XXIII, a fost înfiptă duminică într-o stâncă din Cetatea Medievală și așteaptă omologarea pentru a fi inclusă în Cartea Recordurilor.

‘Cavaleri, astăzi s-a împlinit voia cea mare a bunului Dumnezeu, la Sighișoara Medievală. Noi, Ordinul Cavalerilor Lup, recunoscuți cu voia lui Dumnezeu, noi, Cavaleri ai Ordinului de Mediaș, noi, Argotica Sibiu, noi, Cavalerii din Carpați, noi, Scutierii de Muhlbach, noi, Comanderiile Templierilor Sfântului Bernard de Sighișoara, Târgu Mureș, Ardud și București spunem că mare a fost voia lui Dumnezeu. Teatrul Scena și Ordinul Cavalerilor Lup au vrut să vă aducă dumneavoastră cavalerilor, dumneavoastră turiștilor, dumneavoastră sighișorenilor și Festivalului Sighișoara Medievală, primul Excalibur Românesc. Cavaleri, de trei ori Vivat!’, a strigat directorul artistic al festivalului, Liviu Pancu, în momentul în care spada uriașă a fost fixată în teaca din stâncă.

Evenimentul, unul dintre cele mai importante ale festivalului, a fost salutat cu ‘Vivat! Vivat! Vivat!’ de către cavaleri și cu aplauze puternice din partea turiștilor.

Pregătirile pentru înscrierea în Guinness Book a Spadei Titanilor au fost finalizate de echipa tehnică a celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Sighișoara Medievală încă de sâmbătă.

Spada Titanilor care va rămâne de acum în Cetatea Medievală este parte a proiectului ‘Sighișoara Medievală — Primul festival medieval din România înscris în cursa recordurilor mondiale’, alături de cel mai mare covrig rotund realizat într-un festival medieval și cel mai mare drapel suspendat într-un festival medieval.

Directorul tehnic al Festivalului Sighișoara Medievală, Dan Gliga, a spus că spada este confecționată din platbandă de oțel, a fost realizată în colaborare cu un atelier de confecții metalice din Târgu Mureș, iar la aceasta au muncit 3 oameni.

“Este din oțel, avem o lungime 4,53 metri, lățime 20 centimetri și grosimea lamei de 2 centimetri. Sunt trei platbande montate unitar, ca să compunem grosimea de 2 cm a lamei, blazoanele de pe spadă sunt din tablă de cupru, la nivelul mânerului sunt două capete de lup care ornamentează această spadă. Spada are o greutate de 135 kilograme și este înfiptă într-o stâncă, adusă de la o carieră din Toplița, care are o greutate de 1850 kilograme’, a declarat pentru AGERPRES Dan Gliga, directorul tehnic al Festivalului Sighișoara medievală.

Potrivit acestuia, pentru a putea face sistemul de prindere a fost perforată stânca la 50 centimetri adâncime, iar în fantă a fost montată o teacă din metal de circa 45 centimetri care a fost fixată de stâncă cu adezivi speciali.

‘La suprafață se vede doar o fantă în care este fixată spada. Pe stâncă va fi montată o plăcuță de bronz cu numele celor care au contribuit la realizarea acestei lucrări’, a precizat Gliga.

Directorul artistic al Festivalului Sighișoara Medievală, Liviu Pancu, a precizat că pe spadă sunt montate blazoanele frăției lupilor, ‘pentru că Ordinul Cavalerilor Lup a inițiat-o și a adus-o în fața publicului și faptul că de un an și jumătate au fost înnobilați ca și cavaleri templieri ai Ordinului Sfântului Bernard, butonul spadei este al cavalerilor acestui ordin’.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Mihai Simionescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 Dacă treci cu trenul prin Toplița, județul Harghita, dinspre Miercurea Ciuc în direcția Târgu Mureș, ai face bine să nu te uiți pe geam. Pentru că, cu puțin timp înainte de a ajunge în gară, vei zări ceva pe geam care te va face să-ți pară rău că nu poți coborî. Dacă vii cu mașina în oraș, o să blestemi drumul infect care te duce spre acea minunăție și vei fi pe punctul de a renunța. 

Indiferent cum ajungi în Toplița, trebuie musai să-ți faci drum până aici și să te îndrepți spre obiectivul unic în România – Cascada cu apă termală!
cascada termala toplita

Imediat cum te apropii de ea, pe lângă înfățișarea extrem de interesantă, simți că ceva este în neregulă. Te-a lovit un val de căldură subită. Nu din cauza emoțiilor, ci… chiar cascada emană o boare încântătoare, apa care-i curge pe chipul desăvârșit păstrând o temperatură constantă, indiferent de anotimp, de 26-28 grade Celsius! Ai în față o minune a naturii, cum nu mai există alta pe întreg teritoriul românesc, o cascadă cu apă termală! Pe deasupra, își mai schimbă înfățișarea, când este albă, când se întunecă, devenind brună, starea schimbătoare datorându-se curgerii peste roci de travertin.

Dacă reușești, cumva, să-i întorci spatele, vei fi din nou copleșit de larga deschidere spre oraș, liniștitul peisaj și Munții Călimani care se proiectează deasupra blocurilor, atât de aproape.

cascada termala toplita cascada termala toplita cascada termala toplita
cascada termala toplita cascada termala toplita cascada termala toplita
cascada termala toplita panorama toplita cascada termala toplita
cascada termala toplita cascada termala toplita cascada termala toplita
panorama toplita cascada termala toplita cascada termala toplita
cascada termala toplita



Cum ajungi?

Din centrul orașului (unde se află Parcul Central și Casa de Cultură) pornește strada Nicolae Bălcescu. Se recunoaște ușor după blocurile extrem de colorate. Mergând pe ea, se trece peste Mureș și calea ferată, urmându-se apoi spre stânga indicatorul spre stațiunea Bradul. După 150 m, strada asfaltată dă să urce, iar una de pământ o ia în jos, pe lângă calea ferată. Din păcate, trebuie urmat drumul prost, dar după circa 200 m, pe dreapta, se ajunge la cascadă, care te face să uiți de tot, chiar și de drumul dezastruos!
Sursa: hailabord
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Satul Archita, care adăpostește cea mai mare biserică fortificată din județul Mureș, construită în secolul al XIII-lea, reclădită și întărită în jurul anului 1500, a fost salvat de la izolare și uitare după două secole de către prințul Charles de Wales, alături de co-fondatorii Fundației “Maria Nobrega”, Elizabeth Nobrega de Araujo Tsakiroglou și colonelul Michael R. Carrington.

Fundația “Maria Nobrega”, care derulează proiecte în Brazilia, Italia și Libia, s-a implicat în România într-o serie de proiecte, două dintre acestea în Archita, pentru protejarea și restaurarea patrimoniului construit și pentru relansarea vieții economice a localității, căzută în izolare și uitare încă din secolul al XIX-lea.

Archita, care era o comună liberă recunoscută pentru bogăția ei, una dintre dovezi fiind și faptul că dispunea de cea mai mare fortificație din zonă, a rămas izolată după ce Sighișoara a devenit un centru puternic, iar la începutul anilor 1800 a decis schimbarea cursului drumului comercial peste Târnava Mare către Secuime, fapt ce a aruncat-o într-o completă izolare.

“Datorită poziției sale geografice a devenit o localitate izolată — acum trece calea ferată prin zonă, dar în vechime era mai izolată. De exemplu, sighișorenii râdeau de cei din Archita că în 1848 și 1849 au aflat abia după trei ani că au trecut rușii prin zonă. Deci, nu i-a căutat nimeni. La un moment dat Archita era foarte bogată, fiindcă se afla pe vechiul drum care făcea legătura între prima capitală a scaunului, care era Saschiz, cu zona Secuimii. Ulterior, traseul s-a modificat și datorită dezvoltării Sighișoarei, drumul spre Secuime a început să treacă pe la Vânători, peste Târnavă, către Cristuru Secuiesc. Din această cauză Archita decade, devine un apendice din cauza poziționării geografice”, a declarat directorul Muzeului de Istorie a Sighișoarei, Nicolae Teșculă.

Decăderea Architei a fost stopată în 1873 când a fost inaugurată calea ferată Sighișoara-Brașov, însă niciodată nu a mai redevenit ceea ce a fost, iar declinul localității s-a accentuat din nou odată cu exodul sașilor, începând cu anul 1987, anii 2000 găsind-o în cea mai avansată stare de degradare.

Revitalizarea Architei a început în urmă cu mai bine de cinci ani, când colonelul englez Michael R. Carrington a închiriat și restaurat Casa von Sternburg, situată chiar în apropierea bisericii fortificate și a început implementarea de proiecte de protejare și regenerare a patrimoniului săsesc, pe educație, ocuparea forței de muncă, protecția mediului, sănătate și dezvoltarea unor forme tradiționale de artă.

În anul 2011 a început și reabilitarea bisericii fortificate din Archita în cadrul proiectului “Tezaure Fortificate Redescoperite — Dezvoltarea durabilă a Regiunii Centru prin punerea în valoare a potențialului turistic al rețelei de biserici fortificate săsești din Transilvania”, în urma unei investiții de 16,9 milioane de lei, realizată din fonduri europene.

Fortificația din Archita a făcut parte din proiectul Consistoriului Superior Evanghelic, în valoare totală de 5,25 milioane de euro, în care au fost restaurate și consolidate în total 18 biserici fortificate din județele Sibiu, Mureș și Alba. La finalul proiectului de reabilitare a bisericii fortificate, în 2014, la Archita — care deși este situată la doar 11 kilometri de satul Mureni și de intersecția cu Drumul European 60 este izolată în special din cauza drumului greu practicabil — a fost deschisă prima farmacie și un centru medical, la care și-a adus contribuția Consiliul Județean Mureș, cu o investiție în valoare de 386.130 euro.

Prințul Charles de Wales, care patronează o organizație aflată în parteneriat cu Fundația “Maria Nobrega”, s-a aflat la Archita în 2013, unde a discutat cu autoritățile județene despre posibilitățile inventarierii și protejării patrimoniului din Transilvania, înființării unei clinici multifuncționale care să asigure asistența medicală pentru întreaga zonă și despre posibilitatea creării de locuri de muncă.

Datorită interesului manifestat de Prințul Charles pentru satele săsești din Transilvania, viața în Archita — fondată în jurul anilor 1200, dar menționată în documente abia în 1356 sub denumirea de Ercud — a început să se schimbe, biserica evanghelică fortificată, construită în secolul al XIII-lea, devenind axa în jurul căreia gravitează totul.

“Probabil că biserica a fost fondată mult mai devreme, în preajma anului 1200 de către sași, într-o zonă mai îndepărtată de vatra satului de azi, denumită Dosul Cetății, unde s-au găsit urme de locuire care datează din preistorie. Satul este într-adevăr celebru acum prin ansamblul fortificației care se găsește în centrul localității. Aceasta este o incintă dublă, cu șase turnuri, cu rol de apărare, din cele nouă turnuri care au fost ridicate inițial. Lucrările de consolidare și fortificare fosta bazilică romană cu trei nave a fost transformată în biserică gotică de tip hală. Interesantă este și clopotnița bisericii, care a fost edificată înaintea fortificării, probabil în secolul al XIV-lea. Prezența acestei biserici fortificate se datorează faptului că în 1504, odată cu fortificarea bisericii, satul a fost scutit de impozite. Astfel s-a putut reface biserica și să se construiască sistemul de apărare care salva satul de atacul turcilor”, a arătat Nicolae Teșculă.

Potrivit acestuia, turnurile au suferit modificări în anul 1802, după modelul turnurilor construite în Țara Bârsei, fiind prevăzute cu un foișor exterior, dar fortificația păstrează încă intacte numeroase elemente inițiale.

“Dubla fortificație cuprinde drumurile de strajă exterioare care prezintă o formă dreptunghiulară, caracteristică fortificațiilor din secolul al XVI-lea. Cele nouă turnuri erau poziționate pe colțurile incintelor, zidurile incintelor au o înălțime de șapte metri, de aici straja află la o înălțime de patru metri, sprijinită pe console de lemn. Meterezele au fost zidite aproape în totalitate, turnurile comunicau cu curțile interioare prin porți aflate fie prin domul de strajă, fie prin scări mobile. În ziua de astăzi se mai păstrează intact drumul de strajă al incintei exterioare, precum și meterezele sale distanțate una de alta la circa 3-4 metri. Prezența dublei incinte arată că Archita era o așezare puternică, care se ocupa cu creșterea animalelor, iar materialul folosit la construirea bisericii și a fortificațiilor a fost piatra, iar apoi a fost folosită și cărămida”, a arătat directorul Muzeului de Istorie a Sighișoarei.

După reabilitarea Casei von Strenburg, apoi a ansamblului fortificat din Archita, satul a început să prindă viață, să fie vizitat de grupuri de turiști, aceștia având și posibilități de cazare în unul dintre turnuri, casele din zona centrală au fost restaurate și au început să prindă culoare.

Acum satul a început să prezinte interes și din partea altor organizații neguvernamentale, care au închiriat clădiri și dezvoltă activități cu caracter social, iar anul trecut a găzduit un concert susținut de participanții la cea de-a XXI-a ediție a Academiei Sighișoara, organizată de Asociația Cultura Viva Sighișoara din Berna (Elveția), condusă de Alexandru Gavrilovici, și Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva