Search

Locuri magice

Facebook Twitter Email

La şase-şapte kilometri de satul Motru Sec, în comuna gorjeană Padeş, îşi duce traiul o comunitate mică, din 3-4 familii. În zonă nu există reţea de energie electrică, dar localnicii se descurcă. Departe de civilizaţie, în inima naturii, oamenii au tot ce le trebuie şi abia cheltuie câţiva lei.

Oamenii ajung acum realativ uşor la locuinţele lor, culmea, pe un drum asfaltat, care a fost modernizat de curând, datorită unui proiect finanţat din fonduri europene. Astfel, drumul în lungime de zece kilometri care leagă aşezarea de satul Motru Sec a fost asfaltat. Drumul este îngust şi, dacă se intersectează două maşini, cu greu au loc. Cu toate acestea, localnicii sunt mulţumiţi.

646x404 (2)

La o intersecţie cu un drumeag care urcă în munte se află casa şi moara lui Romică Barbu, sau Moraru’, aşa cum este cunoscut în toată comună, pentru că deţine o moară pe apă veche de o sută de ani, care funcţionează şi acum. Izvorul Capra, afluent al râului Motru Sec, curge prin mijlocul gospodăriei lui Romică. Apa este o adevărată comoară, pentru că este folosită atât pentru funcţionarea morii, dar şi pentru producerea energiei electrice şi adăpatul animalelor. În plus, Romică şi soţia lui consumă apă tot din izvor.

Povestea morii lui Romică

Moara pe apă funcţionează mai mult toamna şi primăvara, când debitul apei este suficient ca să pună în mişcare roţile. A fost cumpărată de bunicul lui Romică, iar, apoi, tatăl lui s-a ocupat de moară. Înainte, asigura existenţa familiei, dar acum sunt puţini care mai apelează la moara lui Romică, iar mai toţi sunt rude, vecini şi prieteni, astfel încât nu-i costă nimic să-şi macine porumbul sau grâul.

646x404

„Moara funcţionează din anul 1916. A fost cumpărată de bunic, iar tatăl meu s-a ocupat de ea, iar după moartea lui am rămas eu. A fost refăcută în anul 2000. Nu îmi aduce venituri. Oricine poate să vină şi să macine. Pâinea făcută cu grâu măcinat de la moara pe apă este mult mai gustoasă decât cea făcută cu făina de la moara electrică. Este diferenţă mare între făina cumpărată şi cea făcută de moară. Noi am folosit şi făină de la magazin şi am putut să constatăm diferenţa. Nu prea mai avem ce măcina. Este zonă montană şi nu prea se cultivă la noi grâu. Debitul apei scade pe timpul verii şi moara nu mai poate să funcţioneze“, ne povesteşte morarul.

„Noi trăim în aer curat“

Elisaveta Barbu, în vârstă de 45 de ani, nevasta morarului, era ocupată cu un fuior de lână.

646x404 (1)

Femeia ne spune că îşi asigură din propria gospodărie cam de tot ce au nevoie pentru a-şi duce existenţa: „Facem pâine, turtă, mămăligă. Are o dulceaţă deosebită. Noi trăim în aer curat. Nu e mizerie. În afară de zahăr şi ulei, nu cumpărăm altceva. Avem tot ce ne trebuie. Toarcem lână să facem o vestă de lână, ciorapi, mănuşi. Ne ducem la darac. Lâna este de la oile noastre. Iernile sunt geroase şi ne facem şi noi din timp provizii şi tot ce avem nevoie. Consumăm puţin. Doar parabolica o plătim că trebuie să vedem şi noi ce se mai întâmplă prin ţară. Pentru noi, viaţa este bună, pentru că suntem harnici. Sunt oameni care au posibilităţi , dar stau toată ziua la bar, la biliard, la remi. Nu le mai place munca“.

Sursa:cyd

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Masivul Bucegi, desfășurat sub forma unei potcoave în jurul Vârfului Omu, cu ale sale înălțimi de peste 2.500 de metri și văi abrupte de peste 1.000 de metri, este cea mai atractivă destinație din Carpații românești, cu peste un milion de turiști în fiecare an.

Datorită peisajelor inegalabile și a diversității speciilor de plante și animale, zona munților de piatră din inima României, despre care există referiri încă din secolul al XV-lea, a fost propusă pentru a face parte din structura ariilor naturale protejate, încă din anul 1936.

Denumirea masivului vine de la cuvintele “Buciac” sau “Buceci”, așa cum apare în denumirile medievale ale secolului al XVI-lea, ceea ce, după unii, înseamnă “pădure de fag”, în condițiile în care 65% dintre versanții sub 1.000 de metri altitudine ai acestei culmi montane sunt acoperiți cu păduri de fag, brad sau molid. Alții spun, însă, că “buceagul” sau “bugeacul” pare să fie izvorul denumirii, un cuvânt care în limbajul muntenilor locului reprezintă atât mușchiul din pădure cât și jnepenii.

Rămâne încă prea puțin lămurită originea denumirii exacte a Bucegilor, pentru că desemnează, deopotrivă, covorul de mușchi verde și moale al pădurii, un păduriș des și jos sau chiar pământul pustiu, lipsit de păduri, doar cu buruieni și ierbărie.

Parcul Natural Bucegi, una dintre cele 27 de arii protejate din subordinea Regie Naționale a Pădurilor (RNP) — Romsilva, se întinde pe o suprafață de 32.497 de hectare și cuprinde întregul masiv Bucegi. Parcul se desfășoară pe teritoriul a trei județe, jumătate în Dâmbovița, iar cealaltă jumătate se împarte în mod egal între Prahova și Brașov. Datorită localizării în apropierea marilor orașe, București, Brașov, Ploiești sau Târgoviște, dar și a accesibilității sale, masivul Bucegi a mai fost denumit și “Bulevardul alpin al Romaniei”. Este suficient dacă menționăm doar câteva dintre cele 46 de monumente naturale (Sfinxul, Babele, Cascada Urlătoarea) sau dintre cele 14 rezervații naturale (Abruptul Bucșoiu-Mălaiești-Gaura, Abruptul Prahovean, Cheile Tătarului sau Turbăria Laptici), ca să înțelegem de ce masivul Bucegi este un adevărat “magnet” pentru iubitorii naturii.

Floră și faună în masivul Bucegi


Parcul Natural Bucegi (PNB) — înființat prin Legea 5/2000 — face parte din rețeaua națională de arii protejate și este inclus în Situl Natura 2000. Parcul este situat în partea estică a Carpaților Meridionali și cuprinde integral Masivul Bucegi.

Diversitatea formelor de relief, structura geologică și amplitudinea altitudinală, între 640 și 2.505 de metri, au oferit condiții favorabile pentru instalarea unei flore pe cât de variată, pe atât de valoroasă, cuprinzând toate grupele mari de plante.

Pădurile ocupă 65% din suprafața ariei protejate, cele mai des întâlnite fiind pădurile de fag, brad, molid, dar și amestecul dintre aceste specii, în funcție de altitudine. La limita între pădure și pășunile alpine, ce ocupă aproximativ 35% din suprafața Parcului, se întâlnesc păduri de molid și larice. De asemenea, pe teritoriul PNB, se găsește o suprafață de 208 hectare acoperită cu jneapan (Pinus mugo), specie protejată de interes comunitar. Covorul vegetal al pășunilor alpine este deosebit de bogat în specii de floră dintre care cele mai apreciate plante sunt: Floarea Reginei sau Floarea de Colț (Leontopodium alpinum), Smârdarul (Rhododendron myrtifolium) sau Crinul de pădure (Lilium martagon).

De asemenea, fauna Masivului Bucegi este foarte diversificată, de la insecte până la specii superioare precum amfibieni, reptile, păsări și mamifere. Dintre speciile ocrotite cele mai cunoscute sunt: Ursul (Ursus arctos), Lupul (Canis lupus), Râsul (Lynx lynx), Capra neagră (Rupicapra rupicapra), Cocoșul de munte (Tetrao urogallus) sau Corbul (Corvux corax).

Pe teritoriul Parcului au fost identificate 14 Rezervații Naturale, printre care Abruptul Bucșoiu-Mălaiești-Gaura, Abruptul Prahovean, Cheile Tătarului, Turbăria Laptici, Valea Horoabei, Munții Colții lui Barbeș sau Poiana Crucii, precum și un număr de 46 de Monumente Naturale, și anume Sfinxul, Babele, Cascada Urlătoarea, Peștera Ialomiței, Colții Morarului, Peștera Ratei, Hornurile Mălaieștilor etc. Aceste zone necesită un grad mai mare de protecție datorită plantelor, arborilor, formațiunilor calcaroase ce s-au dezvoltat aici și care ocupă circa 12.770 de hectare, adică aproximativ 35% din suprafața Parcului.

Istorie și tradiție

În localitățile de la limita Parcului Natural Bucegi există numeroase mărturii arheologice și istorice care atestă existența omului pe aceste meleaguri încă din cele mai vechi timpuri. Este vorba de o așezare umană stabilă în Valea Prahovei, pe locul stațiunii Sinaia, certificată prin depozitul de topoare din epoca bronzului timpuriu (1.800-1.700 î.Hr), inscripțiile în latină, cu ștampila Legiunii a XIII-a Gemina, imprimate pe cărămizi, descoperite în Pasul Bran, dar și urme ale unor așezări geto-dacice descoperite în perimetrul localității dâmbovițene Moroeni.

Potrivit datelor publicate pe site-ul parcului, www.bucegipark.ro, de aici nu lipsesc nici monumentele și ansamblurile de arhitectură, prezente mai ales în localitățile de pe Valea Prahovei și din Culoarul Bran.

Astfel, în anul 1695, prin construirea Mănăstirii Sinaia a fost impulsionată dezvoltarea zonei în așa fel încât, de la acea dată, drumeagul situat în sectorul montan al Văii Prahovei se schimbă încetul cu încetul, devenind un adevărat drum de acces care a impulsionat și apariția primelor așezări.Trebuie menționat și schitul Peștera, construit la inițiativa Domnitorului Mihnea Vodă (secolul XVI), distrus de patru ori în urma unor incendii, și care a fost reconstruit ultima dată abia la la începutul anilor ’90, după incendiul din 1961.

Deși nu mai are nevoie de vreo prezentare, Castelul Peleș, construcție monumentală realizată în secolul al XIX-lea (1875-1883) în stilul Renașterii germane, ctitorie a principelui Carol de Hohenzollern — Sigmaringen, reprezintă una dintre cel mai ample atracții turistice. Din acest complex mai fac parte Castelul Pelișor, Casa de vânătoare “Foișorul” și un imens parc, opera arhitectului Wilhelm Knechtel.

O altă mărturie a istoriei în această zonă este Castelul Bran, care a fost construit în secolul al XIV-lea pe o stâncă înaltă de 60 de metri, la capătul Culoarului Rucăr — Bran, având ca scop apărarea și în același timp și înființarea unui punct vamal cu Țara Românească.

Nu trebuie uitată nici Casa memorială George Enescu din Sinaia, situată în cartierul Cumpătul, pe malul stâng al Prahovei, care a fost construită după propriile planuri ale marelui muzician român, între anii 1921 și 1922, cunoscută și sub denumirea de ‘Vila Luminiș”.

Itinerarii prin masivul Bucegi


Potrivit directorului Parcului Natural Bucegi, Dumitru Horia Iuncu, cele mai vizitate monumente ale naturii din masivul Bucegi rămân Sfinxul și Babele, însă platoul Bucegi oferă multe alte figuri alpine mai puțin cunoscute turiștilor.

“Babele și Sfinxul sunt cele mai vizitate monumente ale naturii, formate de-a lungul timpului datorită ploilor și eroziunii vântului, însă foarte puțini dintre miile de turiști care urcă în fiecare an pe platoul Bucegi știu, însă, că aici există multe alte forme și figuri asemănătoare care pot bucura ochiul și sufletul, cum ar fi: Delfinul, Broasca, Gemenii, Câinele, Împăratul sau Șopârla. Pe lângă acestea se mai regăsește și simbolul Bucegilor: Monumentul Eroilor (Crucea de pe Caraiman). Această cruce înaltă de 33 de metri a fost construită la inițiativa Reginei Maria, între anii 1926 și 1928 de către CFR, în memoria eroilor căzuți în luptele de pe Valea Prahovei în primul război mondial”, a precizat pentru AGERPRES directorul Parcului Natural Bucegi, Dumitru Horia Iuncu.

Totodată, Parcul Natural Bucegi ascunde numeroase locuri sălbatice care merită descoperite. În zona de sud a masivului se află o spectaculoasă carieră de piatră roșie dar și cele mai înguste chei din Europa. Sunt zone în masivul Bucegi unde numai vântul, susurul apei sau vulturii pot tulbura liniștea locului.

Astfel, la “Podul cu Flori”, carieră de calcar ce merită văzută măcar o dată în viață, se poate ajunge doar cu piciorul de la lacul Bolboci. Aici, trona vârful Zănoaga, cu o înălțime de 2.240 de metri, dar căruia i s-a retezat toată partea superioară pentru cariera de piatră necesară barajului Bolboci. După încă vreo două ore de mers se ajunge la ‘Cascada celor 7 izvoare”, o minune a naturii. Oamenii locului spun că însuși dacii cu zeul lor suprem Zamolxis își luau apa din aceste izvoare, iar odată cu ea, forța și energia. Tradiția mai spune că toți cei care beau apa celor 7 izvoare se vindecă de orice boală.

Un alt obiectiv pentru turiștii care aleg să meargă în masivul Bucegi este turbăria “Lăptici’, situată tot în apropierea lacului Bolboci, la o altitudine de aproximativ 1.500 de metri și care a deschisă oficial publicului larg din 2014.

Turbăria ‘Laptici’, aflată la cea mai înaltă altitudine din țară, era cunoscută mai ales specialiștilor atrași de biodiversitatea faunei și florei de aici, însă conducerea Parcului Natural Bucegi a hotărât amenajarea acesteia, astfel încât oricine să poată avea acces în micul paradis, unde există o mare varietate de mușchi și ierburi care cresc pe un strat de turbă de peste un metru. Turiștii pot vedea aici salcia bicoloră, mușchiul de turbă, bumbăcărița, dar și două specii de jneapăn. Tot aici trăiește și tritonul carpatic. În plus, acesta este singurul loc din țară în care se găsește “salcia de turbă”, o specie care a supraviețuit erei glaciare.

Traseul pentru turiști este de aproape 800 de metri, pe un podeț de lemn, unde sunt amplasate panouri de informare și prezentare a speciilor protejate, dar și locuri de odihnă. Parcul botanic se întinde pe o suprafață de 15 hectare.

Proiecte pentru conservare


În pofida influenței pe care numărul mare de turiști îl are asupra ariei naturale protejate, administratorii Parcului Național Bucegi au reușit, de-a lungul anilor, să conserve natura zonei într-un mod cât se poate de eficient.

“În anul 2014, Administrația Parcului Natural Bucegi a finalizat implementarea proiectului “Optimizarea managementului vizitatorilor prin completarea infrastructurii de vizitare în Parcul Natural Bucegi-sit Natura 2000″, finanțat prin Programul Operațional Sectorial ‘Mediu’ axa prioritară 4. În cadrul acestui proiect a fost realizat Centrul de Vizitare al Parcului Natural din orașul Bușteni, a fost amenajat Punctul de Informare din comuna Moroeni și au fost amenajate 7 trasee tematice”, a menționat șeful PNB. Valoarea proiectului a depășit 17 milioane de lei.

De asemenea, Administrația PNB a fost partenerul și beneficiarul unui proiect implementat de către Consiliul Județean Dâmbovița care viza “evaluarea stării de conservare a speciilor și habitatelor din Parcul Natural Bucegi, precum si conștientizarea publicului și a factorilor de interes pentru un management protectiv al acesteia”. În cadrul acestui proiect a fost realizat Punctul de Informare Peștera din incinta Salvamont Dâmbovița din zona Peștera și monitorizarea a două specii de importanță comunitară.

Un alt proiect realizat cu fonduri din POS Mediu, în valoare de 749.625 lei, a urmărit “Managementul speciei ursului brun și diminuarea conflictelor directe “om-urs” în PNB ca zonă model și pentru alte arii protejate”.

Potrivit datelor furnizate de Horia Iuncu, PNB a mai fost în ultimii ani partenerul altor 3 proiecte derulate cu fonduri din programele Life+, Programul Europa Centrală sau Fondul ONG în România, acestea urmărind conservarea populației de urs brun în România, managementul asupra habitatelor din ariile protejate în urma schimbărilor climatice sau de conștientizare precum “Natura în școli și școala în arii protejate”.

Chiar dacă începând cu luna octombrie 2014, turiștii care doresc să se plimbe sau să facă anumite trasee prin Parcul Natural Bucegi trebuie să plătească o taxă de 5 lei, acestea sunt valabile timp de un an și pot fi achiziționate fie de la intrările principale în rezervație, dar și prin SMS sau online. Banii obținuți astfel sunt investiți în întreținerea parcului, a traseelor, dar și pentru a ecologiza zona și pentru refacerea marcajelor.

De asemenea, la intrarea principală în Parcul Natural Bușteni există un centru modern de informații, iar cei care îi vor trece pragul vor putea vizita o expoziție specială, dar vor putea accesa și câteva hărți interactive 3D.

Probleme și vulnerabilități 


Ca orice sit natural deschis publicului larg, zona de confruntă cu o serie de vulnerabilități și probleme, care, în timp, dacă nu se vor găsi soluții de ameliorare vor degrada, poate iremediabil, ecosistemul masivului Bucegi.

“Impactul negativ asupra ariei se datorează în special degradării și poluării elementelor de patrimoniu natural, în special din cauza majorării suprafețelor intravilane ale localităților și a domeniului schiabil, ca o lipsă a altor activități ce aduc venit și întrețin bunăstarea comunităților. De asemenea, o altă cauză ar fi legată de nerespectarea prevederilor legale privind acordarea de compensații și despăgubiri pentru suprafețele cu valoare biologică mare pentru care a fost stabilit un regim restrictiv de exploatare a resurselor naturale (pășuni și păduri în zona de protecție strictă și integrală)”, a subliniat directorul Parcului.

Acesta a menționat că “se luptă” cu abandonarea de deșeuri în zonele neautorizate de picnic din apropierea căilor de transport auto, cu abandonarea de resturi alimentare în habitatele specifice unor animale, dar și cu degradarea monumentelor naturii din cauza inscripționărilor făcute de turiști.

“Potecile turistice suprasolicitate au dus la degradarea pajiștilor alpine, a covorului vegetal și chiar a solului în imediata apropiere a cabanelor și a celor mai vizitate monumente ale naturii — Babele, Sfinxul, Poteca spre Crucea Caraiman. Părăsirea traseelor marcate duce la apariția de trasee alternative diverse sporind gradul de afectare a unor habitate naturale, iar poluarea generată de ape menajere uzate de la cabanele montane și deversarea detergenților și a altor produse petroliere în apele curgătoare, toate reprezintă alte pericole pentru această zonă”, a adăugat șeful PNB.

Nu în ultimul rând, turismul în peșteri a dus la degradarea acestora atât prin dispariția cvasitotală a speleotermelor, a modificării parametrilor de habitat prin introducerea iluminatului artificial, precum și la poluarea cu deșeuri sau la inscripționarea pereților.

Bucuria de a trăi în armonie cu natura, de a face lucrurile firesc și de ajuta astfel de zone în care simți mereu că ești mult mai aproape de cer pot salva acest colț de rai de la pieire.

AGERPRES/(AS — autori: Mariana Nica, Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

La 15 kilometri de Râmnicu Vâlcea, pe drumul care merge spre Sibiu, se află una din cele mai cunoscute comune din România, Muereasca, renumele ei venind de la faptul că pe teritoriul acestei așezări se află cea mai riguroasă în reguli mănăstire din România – Frăsineiul, cunoscut și sub numele de Athosul României.

Despre Frăsinei s-au scris multe articole, materiale, studii, care au pus în evidență viața monahilor de aici, o viață canonică, extrem de dură, mai ales prin faptul că femeile nu au ce căuta în acest sfânt lăcaș.

Pelerinii care vin la Frăsinei nu cunosc însă o mare taină a locului, un alt miracol care vine de sub munte, chiar în apropierea mănăstirii, este mai exact o terapie pe care doar localnicii o cunosc și care, spun ei, “are legătură prin divinitatea cu sfântul lăcaș din apropiere”.

Muereasca este o comună care se întinde pe valea râului cu același nume, pornind dinspre vărsare până aproape de Muntele Buila, urcând în trepte și înghesuindu-se între cei doi versanți muntoși care i-au obligat pe oameni să prețuiască fiecare colț de pământ drept și i-au făcut să respecte și piatra și lemnul.

“Casa din Muereasca nu este o casă cu specific brâncovenesc, cum o vedem în tot județul Vâlcea. Dacă ar fi să definim un stil de arhitectură al locului, am spune clar că acesta este stilul muereștean. În ce sens? Casele din Muereasca au obligatoriu un etaj și cerdac de lemn sau pridvor. Parterul este construit pe o temelie de piatră de munte, de 70 de cm grosime și dă senzația unei fortărețe. La parter obligatoriu este magazia și bucătăria. Deasupra este etajul care are între trei și camere de dormit funcție de starea socială și de numărul de copii. Tot etajul are un pridvor de lemn frumos lucrat. Aici, în pridvor serile de vară răcoroase sunt o încântare. Se aude de peste tot cum curge pârâul jos în vale”, spune Ion Ungureanu, primarul comunei Muereasca.

De altfel la bază, Muereasca a avut trei comunități sau bresle — crescătorii de animale, tăietorii de lemne și zidarii în piatră.

“Zidarii în piatră de munte doar aici la Muereasca puteau fi găsiți, erau cei mai buni meseriași. Aceste comunități au pus bazele comunei noastre, am putea spune că era o comună în secolele trecute tipic de munte, adică una închisă cu reguli interne. Poate și de aceea Frăsineiul a fost ales să fie ridicat aici. După Al Doilea Război, din păcate, fiecare familie avea cel puțin un membru la Canal sau la Sighet”, mai spune primarul Ungureanu.

De altfel, se spune că activiștii colectivizării au fost bătuți de câte ori încercau sau intre în sat, iar a doua zi nimeni nu recunoștea nimic. Chiar dacă erau luați localnici, torturați sau purtați prin temniță.

Dar miracolul din Muerească se află într-un canion de peste 300 de metri înălțime, pe drumul mănăstirii. Astfel, după ce se părăsește ultimul sat al comunei, Andreești, pentru a ajunge la miracol, trebuie să te abați de la drumul principal și să cobori spre râu. Jos la baza râului, traversat de zeci de punți începe satul Șuta. Un sat atârnat pe niște culmi stâncoase, pe sub care curge râul Muereasca.

De aici începe un canion cu pereți verticali, lat de 3-4 metri și înalt de 250 — 300 de metri. La intrarea în canion se simte imediat mirosul de sulf. Un miros care amețește în primă fază pe oricine se abate neînsoțit, pentru că potecile sunt destul de periculoase, se merge doar pe pietre de râu, multe din ele alunecoase.

“La căpătul din aval sunt două — trei dar cu cât se intră mai mult în canion cu atât numărul lor crește. Aceste izvoare sulfuroase au fost de fapt medicamentul bătrânilor de aici de sute de ani. Se spune că ăsta e secretul pentru care zidarii în piatră de munte și la 70 de ani spărgeau și dăltuiau stânca. Oamenii veneau aici ca și acum cu sticluțele și luau apă miraculoasă. Medicul personal de la Băile Olănești al Elenei Ceaușescu a venit aici și a făcut analize la o parte din izvoare și a rămas surprins când a descoperit că proprietățile terapeutice ale acestora sunt exact ca cele ale izvorului 24 din stațiune”, spune primarul din Muereasca.

Iar dacă izvoarele din aceste chei sunt similare cu cele din Băile Olănești atunci acestea ar putea trata litiaza reno-ureterală, litiaza renală operată, infecții urinare, diateza urică si oxalică, guta, hiperuricemie, diabet zaharat, hepatite cronice, insuficiență hepatică și multe alte boli.

Medicul specialist Samoil Teleki, cel care a studiat aceste izvoare și a confirmat calitatea lor medicală are propria explicație în cazul izvoarelor din Cheile Șutei: “Există aceeași pânză freatică, una care se întinde de la Călimănești până spre Olănești și evident Muereasca se află între cele două stațiuni, deci automat aceste izvoare pleacă din această pânză. Se impune obligatoriu însă un studiu asupra acestor izvoare sulfuroase. Ele sunt diferite de la stâncă la stâncă”.

Localnicii însă susțin teoria miracolului care ține de prezența în apropierea a “celei mai sfinte mănăstiri din apropiere”, miracolul Frăsineiului. Oricare dintre variante ar fi, primăria și-ar dori valorificare acestor izvoare în scop medical și turistic, mizând în acest sens pe interesul investitorilor în domeniu.

“Mai ales că da, știm din bătrâni că această apă este una tămăduitoare dar totuși trebuie să existe medici care să spună cu ce anume boli nu este compatibilă”, mai spune edilul din Muereasca.

Asemenea izvoare minerale au fost descoperite și în localitățile Mihăești, Tomșani, Pietrari și Costești.

De altfel, județul Vâlcea este cunoscut prin cele patru stațiuni balneologice renumite pentru izvoarele lor medicale — Călimănești-Căciulata, Băile Olănești, Băile Govora și Ocnele Mari, unde anual mii de turiști din România și din afara țării vin la tratament.

AGERPRES / (AS — autor: Liviu Popescu, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

În vestul județului Giurgiu, într-o zonă unde s-au păstrat neatinse însemnate suprafețe cu păduri, într-o comună cu doar puțin peste trei mii de locuitori, s-a produs, în urmă cu 12 ani, o minune: din Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în Brațe, aflată în biserica din sat, a izvorât mir. În satul Letca Nouă, situat în vecinătatea râurilor Milcovățu și Glavacioc, biserica, monument istoric de interes național, a devenit cunoscută și datorită icoanei făcătoare de minuni.

Foto: (c) episcopiagiurgiului.ro

‘Era în luna decembrie a anului 2002 când enoriașii au aflat minunea și zile și seri de-a rândul am stat în biserică și am văzut cum din ochii Maicii Domnului izvorau lacrimi de mir’, povestește o bătrână din comuna Letca Nouă.

După ce din Icoana Maicii Domnului au început să curgă lacrimi de chihlimbar, slujba Sfintei Liturghii se desfășura zilnic, iar vestea minunii a răzbătut peste granițele satului, aici începând “să curgă” pelerini din toate colțurile țării.

La vremea aceea, Prea Sfințitul Varsanufie Ploieșteanul, episcop vicar de la Arhiepiscopia Bucureștilor, a venit la Letca Nouă și a spus că ceea se întâmplă aici ‘e o minune, icoana nu plânge pentru că o icoană nu poate plânge, ci din ea izvorăște mir’ și chiar el a dus ștergarul care a fost așezat la icoană.

După sosirea pelerinilor și rugăciunile neîncetate ale acestora la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, au apărut și veștile privind primele vindecări miraculoase și se spune chiar că un copil care nu vorbea, la finalul slujbei, a spus pentru prima dată cuvântul mamă.

Icoana de lemn a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe a fost pusă într-un iconostas prin grija oamenilor și Maica Domnului își arată mila față de orice credincios i-a cerut vreodată ajutorul.

‘Icoana are o vechime de aproape o sută de ani și a fost adusă aici din fosta bisericuță de lemn din cimitir, aproape de finalizarea lucrărilor de pictură din biserica de astăzi, lucrări realizate de pictorul Tăttărescu și ucenicii săi. Mulți creștini care au venit cu credință au primit binecuvântare sufletească și trupească, foarte multe familii care s-au rugat au primit prunci și vin mereu acum, pentru a mulțumi’, a declarat pentru AGERPRES parohul bisericii din Letca Nouă, preotul Nicoale Edmond Popa.

Această bisericuță albă și strălucitoare în soarele sudului, născută din bârne între bordeiele care au reprezentat prima așezare a satului, a fost construită de către Mitropolitul Țării Românești, Nifon, iar pictura murală din interior a fost realizată de marele pictor Gheorghe Tăttărescu.

Până la începutul secolului al XVIII—lea, toată întinderea de teren de la Letca Veche la Letca Nouă și până la hotarul pădurii Bulbucata și satul Bălăria forma o singură moșie al cărui proprietar era boierul Iordache Filipescu ce își avea conacul în Letca Veche. În anul 1856, Mitropolitul Țării Românești Nifon, a cumpărat de la baronul Meitany moșia Sinești numind-o Letca Nouă.

În anul 1752, locuitorii zonei și-au ridicat o bisericuță din bârne în cimitirul care există și astăzi și a funcționat nu demult ca biserică de cimitir după zidirea noii biserici a lui Nifon Mitropolitul.

Biserica, denumită și astăzi de locuitori Mănăstirea lui Nifon, a fost clădită aici între anii 1864-1867 pe cheltuiala acestuia. Pictura bisericii a fost executată în ulei în stil neoclasic între anii 1866—1867, de pictorul Gheorghe Tăttărescu, fapt pentru care biserica a fost declarată monument istoric. Între anii 1927—1929, biserica a fost complet renovată, a fost dotată cu obiecte noi de cult și a fost resfințită de către Prea Sfințitul Episcop Tit Târgovișteanul, vicarul Arhiepiscopiei Bucureștiului. În anul 1952, fiind complet afumată, pictura a fost spălată de pictorii Nicolae Stoica și Gheorghe Vânătorul din București.

Picturile lui Tăttărescu reprezintă un ansamblu pictural în mărime naturală în tehnica secco, în ulei. Deși au stat acoperite o bună perioadă de fumul lumânărilor, sunt încă într-o stare bună de conservare. Din acestea se mai păstrează catapeteasma și icoanele de lângă naos ale Sfântului Dimitrie și ale Sfântului Gheorghe.

În anul 2009, a avut loc o nouă resfințire a bisericii, slujba de târnosire fiind ținută de Preasfințitul Părinte Ambrozie Episcopul Giurgiului.

În prezent, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul în Brațe se află așezată în naos pe un tetrapod de lemn sculptat.

AGERPRES/(AS — autor: Camelia Bigan, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva