Search

Lumea fara Romania

Facebook Twitter Email

Sibiu a fost inclus in topul revistei americane Forbes al celor mai idilice locuri din Europa. Descris precum un oras mic situat in inima Transilvaniei, cunoscut datorita frumusetiilor naturale, a peisajelor si a istoriei bogate, Sibiu a depasit Roma, capitala Italiei, dar si orasul spaniol Deia (regiunea Mallorca) in clasamentul american.


Un oras din Romania, inclus in top 10 cele mai idilice locuri din Europa GALERIE FOTO
Sibiu ocupa locul 8 in top 10 cele mai idilice locuri europene, realizat de revista Forbes din Statele Unite.

“Micul oras din Romania, populat de doar 160.000 de locuitori, se afla in inima Transilvaniei, regiune cunoscuta in special datorita legendei lui Dracula. Zona este cunoscuta pentru frumusetea Carpatiilor si a culturii istorice bogate. In 2007, Sibiu a fost considerat capitala europeana a culturii. Apartamentele  situate pe strazile pietruite, inconjurate de cladirile in culori pastelate, sunt cotate la putin sub 50.000 de euro”, scriu jurnalistii americani in Forbes despre orasul romanesc.
Sibiu a detronat Roma, „orasul celor 7 coline”, asa cum este cunoscuta capitala Italiei. „Orasul etern” are o populatie de peste 2,7 milioane de locuitori si este al treilea cel mai vizitat loc din statele UE. Un apartament de 50 de metri patrati, situat intr-o zona centrala a Romei, ajunge cu usurinta la 450.000 de euro. Totodata, strazile capitalei italiana sunt „impanzite” de motociclete, ale caror preturi pornesc de la 2.500 de euro, noteaza revista de business.
Pe locul 10, dupa Sibiu si Roma se situeaza Deia, un mic sat spaniol aflat pe coasta de nord a Insulei Mallorca. Temperatura medie inregistrata aici in timpul anului este de 17 grade Celsius. Cunoscutul miliardar Richard Branson, presedintele Virgin Group, detine un complex de lux in sat spaniol. Un apartament cu doua camere din Deia costa in jur de 350.000 de euro.
Forbes a urcat insa pe prima pozitie in topul sau Gaiole in Chianti, o regiune din vestul Italiei. In 2007, aceasta numara doar 2.600 de locuitori, candva un centru al comertului italian, este astazi mai mult un municipiu pitoresc, linistit. Gazduieste anual Festivalul Vinului, eveniment care are loc, de regula, in luna septembrie. O ferma din secolul XVII situata pe dealurile din Chianti ajunge la fabuloasa suma de 600.000 de euro.
Mai jos gasiti intreg clasamentul Forbes al celor mai idilice 10 locuri din Europa:
1.  Regiunea Gaiole in Chianti, Italia
2.  Regiunea Saint-Rémy-de-Provence, Franta
3.  Copenhaga, Danemarca
4.  Insula Kefalonia, Grecia
5.  Ljubljana, Slovenia
6.  Burford, Anglia
7.  Budapesta, Ungaria
8.  Sibiu, Romania
9.  Roma, Italia
10. Deia, Spania
  • Saint-Rémy-de-Provence, Franta
  • Gaiole in Chianti, Italia
  • Copenhaga, Danemarca
  • Kefalonia, Grecia
  • Ljubljana, Slovenia
  • Burford, Anglia
  • Budapesta, Ungaria
  • Roma, Italia
  • Deia, Spania
  • sursa: www.incont.ro
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

by Gabriela Dobrescu in CIVILIZATII ANTICE

Autor: CARMEN DRAGOMIR

Dacă prin alte părţi oamenii au ştiut să profite de trecutul lor, au scos de sub ape insule întregi cu tot cu temple sau au inventat un trecut care nu a existat vreodată, mizând pe turism, la noi nu se găsesc bani nici măcar pentru câteva bărci şi o pereche de ochelari subacvatici, lucruri care ar putea atrage iubitorii de vestigii. În urmă cu doi ani, o echipă de scafandri a găsit cetatea antică a Callatisului, scufundată în apele Mării Negre.

Jeno Szabo este singurul român care a făcut parte din echipa lui Jacques-Yves Cousteau şi are la activ peste şapte mii de scufundări prin apele din toată lumea, unde a găsit nenumărate comori. În 2004, echipa de scafandri specializaţi în arheologie subacvatică condusă de Jeno Szabo a început să facă primele investigaţii pentru a putea demara acţiunile de căutare ale vechiului Callatis.

Trei ani mai târziu au obţinut ajutorul scafandrilor unguri care au venit şi cu aparatura necesară unei astfel de acţiuni. Au făcut un plan de cheltuieli estimative şi l-au înaintat secretarului general al Ministerului Culturii şi Cultelor de la acea vreme, Virgil Niţulescu, care a aprobat iniţial bugetul. Într-o săptămână de scufundări au găsit ruine, străzi, coloane şi o epavă a unei corăbii care folosea la transportarea marmurei. În apropierea epavei au fost găsite şi fragmente ceramice.

Tot într-o săptămână au cheltuit şi peste 15 mii de euro din buzunarele propriii, iar ministerul s-a făcut că plouă. Investigaţiile s-au oprit şi nu au fost reluate nici până în zilele noastre. Fascinaţi de descoperirea senzaţională, membrii echipei au încercat să strângă bani de pe unde s-a putut, au înfiinţat un Centru de Cercetări Subacvatice, toate fără prea mare succes.

Deşi iniţial nu au vrut să facă publică povestea de teama căutătorilor de comori care ar putea distruge vestigiile, scafandrii arheologi s-au hotărât să ceară ajutor de la alţii şi i-au chemat pe cei de la Discovery Channel, care ar putea da o parte din banii necesari, în schimbul exclusivităţii.

OPT KILOMETRI TICSIŢI DE COMORI
“Am luat legătura cu Ambasadorul ONU în România, doamna Soknan Han Jung, despre care ştiam că e pasionată de scufundări. Am luat-o de mână şi am dus-o pe străzile pavate de sub apă, i-am arătăt ce am găsit, iar doamna ambasador s-a arătat foarte entuziasmată de potenţialul cultural al descoperirii.

I-a trimis o scrisoare ministrului Culturii de atunci, Adrian Iorgulescu, în care îi aducea la cunoştinţă că perimetrul investigat a fost doar de 0,0025% din aria detectată de aparate, iar cercetarea întregii suprafeţe poate scoate la lumină valori culturale nemăsurate şi, în acelaşi timp, poate contribui la dezvoltarea turismului în zona litoralului românesc. În final, i-a sugerat includerea Callatisului în proiectul “România frumoasă”, care fusese demarat. Nu am mai auzit nimic de atunci, s-a aşternut tăcerea”, povesteşte Jeno Szabo.

Coordonatele relevate de aparatura folosită în săptămâna de cercetări au evidenţiat o arie de opt kilometri pătraţi unde au fost înregistrate aşa-numitele “anomalii”- puncte care se diferenţiază de relieful natural. Tehnologia folosită costă câteva sute de mii de euro şi nu există în România, ea a fost adusă de colegii unguri care au participat la scufundări. “Degeaba ne scufundăm o sută de inşi, fără să avem ce ne trebuie. În prima fază se face o survolare instrumentală în care se detecteaza anomaliile, apoi un computer analizează care dintre acestea merită cercetate. Se scufundă apoi un robot ROV teleghidat de la suprafaţă, dotat cu lumini şi camere video, ca la Titanic. Abia apoi merg scafandrii. Interpretarea sonarului este clară, sunt foarte multe anomalii, nu poate fi nici o îndoială că acolo este un sit”, povesteşte Rasty, unul dintre membrii Centrului de Cercetări Subacvatice.

LA ALŢII SE POATE
Vestigiile scufundate ale Callatisului au mai fost însă semnalate şi prin anii ’60, când scafandrii militari Constantin Scarlat şi Vasile Cozma au găsit în aceeaşi arie piese arheologice, amfore, ancore ale unor corăbii antice, piese care se află la muzeul din Constanţa. Jeno Szabo spune că “în acea perioadă tehnica nu permitea însă o cercetare foarte precisă, iar ei nu erau specialişti şi nu puteau identifica toate indiciile”.

“Oriunde s-ar întâmpla aşa ceva, toată lumea ar sări să valorifice acest potenţial, s-ar relansa turismul. La noi nu s-a întâmplat nimic. În Grecia siturile subacvatice sunt acoperite cu grilaje metalice pentru a nu se putea lua nimic de acolo, vine turistul şi face scuba-diving. Altele sunt scoase la suprafaţă. În SUA se acoperă cu o cupolă de sticlă, iar turiştii vin cu un mini-submarin şi se uită. Se pot face şi tuneluri sub apă, depinde de buget. Mai mult decât să găseşti un oraş subacvatic pentru a relansa turismul, nu mai e nimic. Am zis că băgăm bani de la noi pentru a continua, dar a venit criza şi nu s-a mai putut. O săptămână de cercetări costă minim 20 de mii de euro, fără a pune la socoteală instrumentele. Dar nu este normal ca o descoperire de genul ăsta să fie finanţată din buzunarul meu. Eu am fost de mic fascinat de această poveste, am citit despre Callatis şi mereu am avut acest avânt de a-l căuta”, mai spune Jeno Szabo.

IMPORTANŢĂ ZERO
Specialiştii în arheologie sunt însă moderaţi în ceea ce priveşte descoperirile scafandrilor şi afirmă că nu se pot pronunţa până nu văd cu propriii ochi ce este în adâncurile apelor. “Eu nu spun că nu cred, dar spun că vreau dovezi, ce am văzut nu îmi ajunge. Ceea ce cred ei că sunt străzi, eu cred că este rocă naturală. Mangalia, din punct de vedere arheologic, este de importanţă zero. Asemenea descoperiri nu sunt importante, sunt senzaţionale. Este foarte plauzibil să fie acolo ce spun ei, însă zona este nisipată, trebuie aspiratoare subacvatice, e o muncă de Sisif. În plus, nici nu se pune problema să găsim fonduri, abia avem bani pentru o aşa -zisă reprezentare”, susţine dr. Sorin Marcel Colesniuc, cercetător ştiinţific, directorul Muzeului de Arheologie “Callatis” din Mangalia.

În contrapartidă, Jeno Szabo afirmă că aparatura subacvatică folosită pentru prima oară în România de echipa sa nu lasă loc de îndoieli: “Din cele 27 de anomalii identificate nu am apucat să cercetăm în acea săptămână decât patru dintre ele. În toate cele patru locuri am descoperit vestigii. Pentru a verifica toate punctele detectate de radar este nevoie de câteva săptămâni de scufundări”.

În lipsa banilor pentru a analiza ceea ce se află în adâncurile de lângă Mangalia, un tezaur cultural şi un potenţial punct de interes turistic fascinant rămâne însă înnecat şi acoperit de nisipurile mării.

CALLATIS, ORAŞUL ANTIC GĂSIT SUB APE
În aprilie 2007, câţiva scafandri români ajutaţi de colegi din Ungaria au început o expediţie pentru cercetarea subacvatică, dotaţi cu tehnologie de ultimă oră, similară celei care a dus la descoperirea Titanicului. Sonarele au detectat o “anomalie” ciudată în adâncurile apelor de lângă Mangalia.

La aproximativ 6 metri adâncime, sub nisipul de pe fundul mării, scafandrii au descoperit artefacte, pereţi, coloane şi străzi pavate. Au realizat că au găsit ceea ce căutau, vechiul oraş pierdut al Callatisului, întemeiat de greci la porunca oracolului din Delfi, pe locul unei aşezări getice.

Documentele Antichităţii lasă loc de interpretări în ceea ce priveşte data la care s-a pus temelia cetăţii. Deşi este menţionată în scrieri încă din sec. VI î.Hr, nu există dovezi arheologice mai vechi de sec. IV î.Hr. Cert este că oraşul cunoaşte o perioadă de înflorire rapidă, apoi decade o dată cu începutul erei noastre, însă prosperă din nou în decurs de câteva secole.

Nici data distrugerii cetăţii nu se ştie cu exactitate. Unele ipoteze susţin că o parte a oraşului s-a scufundat în urma unui cutremur, altele aveansează ideea că cetatea a fost înghiţită încet de ape, din cauza procesului de eroziune. Deşi toţi specialiştii în arheologie recunosc că o astfel de descoperire este fabuloasă şi afirmă că vestigiile scoase la lumină până acum pe ţărmul românesc atestă miracolul şi geniul arhitecturii greceşti, majoritatea se abţine să se pronunţe în lipsa văzutului cu propriii ochi.

Fără alocarea unor fonduri pentru o cercetare serioasă a perimetrului, România va rămâne cu un tezaur arheologic necunoscut şi cu un potenţial turistic fascinant în zona Mării Negre, scufundat ca şi oraşul pierdut al Callatisului.

SURSA: Jurnalul

BULGARII VOR CAUTA ATLANTIDA IN MAREA NEAGRA

In iulie anul acesta, o expeditie bulgareasca va incepe cautarea Atlantidei in Marea Neagra. Acesta va fi un eveniment de mare amploare si este pe cale sa devina realitate multumita filosofului si profesorului bulgar Hristo Smolenov, care va fi coordonatorul cercetarilor.

Acesta a stabilit ca multe dintre obiectele descoperite in situl arheologic de la Varna reprezinta etaloane unice de referinta pentru masurarea unghiurilor, a distantelor si a proportiilor. Tot aici a fost gasit si cel mai vechi aur prelucrat din lume, informeaza Teen Problem.

Artefactele descoperite la Varna si resturile de oase umane dateaza de acum sapte mii de ani, acest lucru stabilindu-se in laboratoare de profil din lume. Este interesant de observat ca si sistemul de masurare folosit de civilizatia egipteana, dar si de cea sumeriana, se bazeaza pe unitatile similare descoperite la Varna.

Acest lucru vorbeste nu numai despre asemanarile dintre cele doua civilizatii, dar a aparut si ipoteza ca cele doua sa se fi desprins din cadrul civilizatiei disparute a Atlantidei.

SURSA:http://www.ziare.com/magazin/inedit/bulgarii-vor-cauta-atlantida-in-marea-neagra-1091280

ATLANTIDA A EXISTAT IN MAREA NEAGRA

Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sînt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşiţă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Atlantidă românească
Etnograful Adrian Bucurescu arată că fabuloasa ţară s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Densuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insulă a Şerpilor din Marea Neagră, Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, după unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gînditorul“ şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă cînd de gîndire abstractă nu putea fi vorba. Însăşi cetatea Histria conţine o ciudăţenie: pare a fi construită pe role.
Insula Şerpilor, rămăşiţa unui continent
Conform ipotezei susţinute de tot mai mulţi adepţi, din străvechea Atlantidă a rămas doar Insula Şerpilor (foto). Certitudine este doar faptul că pe colţurile de stîncă azi pustii se ridica pe vremuri un superb templu închinat zeului Apollo. Puţini ştiu că însuşi Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale de enigmatica Atlantidă din Marea Neagră. „Din Fundul Mării Negre, din înalte-adînce hale/ Dintre stînce arcuite, din gigantice portale/ Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit“. Locuitorii Insulei Şerpilor din antichitate era numiţi Blajini sau Preafericiţi şi erau consideraţi urmaşii atlanţilor. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbrăţişată şi de Robert Ballard, descoperitorul Titanicului. Acesta susţine că, în urmă cu circa 7.000 de ani, fîşia de pămînt care separă Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei, distrugînd civilizaţia momentului respectiv. Un argument în sprijinul localizării continentului dispărut în spaţiul românesc este şi acela că, în faza de descompunere a imperiului, atlanţii practicau intens sacrificiile umane, obicei sîngeros şi crud pe care-l aveau geto-dacii.
Atlanţi la Şinca Veche?
Charles Berlitz a publicat într-una din cărţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că există şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia (foto). De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Albă) unde exista acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormîntul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură avînd 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mîna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfîntă. Atlanţii e posibil să fi ajuns şi prin părţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursitelor de la Şinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinţe extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde să le ia decît de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.
Din ce cauză s-a scufundat?
• Astronomul polonez M.M. Kamienski a apreciat că aşa-numita Cometă a lui Galilei s-a ciocnit cu Terra ( 9541 î.Hr.) şi a produs scufundarea Atlantidei. Inginerul german Otto Muck susţine că în Oceanul Atlantic ar fi căzut cu o viteză de 20 km/secundă un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Legenda potopului este arhicunoscută. Această faimoasă catastrofă a lumii antice poate fi întîlnită la majoritatea popoarelor, cu excepţia aborigenilor australieni, a laponilor şi eschimoşilor. Oamenii de ştiinţă admit faptul că la baza mitului a stat un fenomen real, verificabil istoric şi arheologic, uriaşele inundaţii fiind o consecinţă a încălzirii climei după ultima glaciaţiune. Potopul menţionat şi în Vechiul Testament şi apreciat de Vatican că a avut loc acum 13.100 de ani, a lăsat din Atlantida numai „Insula celor 7 cetăţi“.
Multe legende venite de dincolo de timp vorbesc despre pamânturi sfinte aflate pe locul unde acum domină Marea Neagră. Unii cercetători afirmă că aici este localizată străvechea Atlantida, cu templele sale, în special Templul lui Apollo, zeul soarelui, a cărui origine hiperboreană începe să capete un contur tot mai precis. Din străvechea Atlantida, se zice, că a rămas doar Insula Şerpilor.Insula Şerpilor a fost un teren mistic, un loc de trecere între două lumi. Aici, pe colţurile de stâncă acum pustii, se ridica pe vremuri un superb templu care a fost închinat solarului Apollo. Apele mării îi protejau pe preoţii solari de vizitele curioşilor şi ale profanilor.
Marele Diodor amintea în scrierile sale Insula Şerpilor, cunoscută ca Insula Leuky:  “În faţa ţinutului celţilor, în parţile Oceanului, este o insula numită Leuky, adică Albă. Latona, mama lui Apollo, s-a născut aici şi din cauza asta Apollo este mai venerat aici decţt ceilalţi zei… Această insulă era numită şi Helixea (Felicia) sau “nesos makaron”, Insula Preafericiţilor. Nu departe de acolo erau munţii Riphei (Carpaţi)…”
Preafericiţii sau Blajinii erau urmaşii atlanţilor, cunoscuţi şi sub numele de rămăni. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tarâmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune şi rele. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbraţişata şi de Robert D. Ballard, fost ofiţer al armatei maritime a Statelor Unite şi oceanograf specializat ân arheologie acvatică, printre altele fiind descoperitorul rămăşiţelor Titanicului şi a navei de luptă Bismark. Acesta susţine că în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pămâînt care separa Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei. Revărsarea acesteia a fost catastrofală pentru civilizaţia momentului respectiv. Forţa apei a distrus totul în calea ei, iar egalizarea celor două nivele s-a făcut abia după 40 de zile. O serie de construcţii ciudate au fost depistate, cu ajutorul sonarului, pe fundul mării. Să fie oare vorba despre Atlantida? Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşişă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Etnograful Adrian Bucurescu arată că Atlantida s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Denşuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insula a Şerpilor din Marea Neagră, (Nesos) Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, dupa unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba.
Însaşi cetatea Histria conţine o ciudaţenie: pare a fi construită pe role. Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu-zis. Pentru cei care nu sunt specialişti, le spunem doar că astfel de construcţii folosesc, la ora actuală, arhitecţii japonezi pentru a atenua şocul cutremurelor. Este celebrul sistem de “clădiri pe role” care asigură siguranţa înaintea cutremurelor de orice fel. De unde cunoşteau grecii veniţi aici, pe ţărmul Mării Negre, această tehnică? Şi dacă o cunoşteau, de ce cetaţile din patria lor (mult mai încercată din punct de vedere seismic) şi din alte zone colonizate nu au fost construite în acelaşi mod?…
Charles Berlitz a publicat într-una din carţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că exista şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Alba) unde există acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă. Atlanţii e posibil sa fi ajuns şi prin parţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursiţelor de la Sinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinte extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde sa le ia decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.
Memento mori
de Mihai Eminescu
” Din fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale
Dintre stânce arcuite, din gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit…
Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,
Se reped pe trepte’nalte şi cobor în sure hale
Cu lumina, ei îngroapă a lor trai întunecos;
Dară ea, înfiorată de adânca ei durere,
În imagini de talazuri cânt-a Daciei cădere
Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii mângâie duios.”

Potopul a inceput in Romania
Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. Dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea românilor.
Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.
Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului
Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.
A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si undeaparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catedrale ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.
“In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.
“Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”.
Sfinxul, ce s-a dovedit a fi cheia, « farul » Kogaionului, o infatiseaza pe Marea Mama – personificare a Pamantului, matrice si receptacul al vietii…. Principala functie a Sfinxului din Bucegi se identifica in structura atributiva a Zeitei numita Tara, din traditiile Indiei si Tibetului . In limba sanscrita Tara (Târa) inseamna Stea, iar Tara (Târâ) inseamna Salvatoare. Conform textelor budiste Tara este Stea calauzitoare; ea este cea care arata drumul si conduce pana la pragul realizarii supreme.
“Daci montibus inhaerent”, adica “Dacii (care) stau aninati de munti”, scrie istoricul roman Lucius Annaeus Florus. Nenumarate cetati geto-dacice s-au descoperit indeosebi pe munti si pe dealuri, mai rar in campii. Stramosii nostri erau asadar “neam de piatra”, dupa cum le spuneau primii nostri istorici, mai romantici decat cei de mai incoace.

Muntii Carpati sunt plini de vestigii preistorice, pe care unii visatori le numesc “atlante”, altii “pelasgice”. In acest sens, Bucegii aprind imaginatia prin toponimie, dar mai ales prin multimea de megaliti, fie ca au fost sculptati de mesteri din stravechime, fie ca i-ar fi cioplit vantul, zapada si ploaia. Cele mai spectaculoase astfel de monumente sunt, desigur, Sfinxul Romanesc si Babele.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Într-o lume agitată, în care bunăstarea e pe primul plan, oamenii calcă ţara în lung şi-n lat, în căutarea unui leac miraculos. Şi adesea uită că minunea vindecării e poate chiar în ei.


În ţara asta a noastră, de care unii s-au plictisit şi vor să plece, în timp ce alţii, din afară, ar da oricât numai să păşească în unele regiuni, sunt zone unde ne simţim mai aproape de divinitate.

Cercetătorii au descoperit unul dintre aceste locuri în punctul de întâlnire al paralelei 45, la jumătatea nordică a globului, cu meridianul 25, ce marchează jumătatea Europei. Se pare că peticul de pământ care începe pe la Dealul Negru şi se întinde până spre Sibiu atinge perfecţiunea.

Nu întâmplător sunt renumite staţiunile Călimăneşti, Căciulata, Olăneşti, Govora. Se spune că bolnavii care se “încarcă” o vreme aici cu energie se pot vindeca şi fără curele de apă. Pe lângă acestea, sunt la noi multe locuri minunate.

Izvorul tămăduitor de la Izbuc
În judeţul Bihor, la Mănăstirea Izbuc sălăşluieşte un izvor cu apă tămăduitoare. Firicelul de apă izvorăşte chiar în incinta lăcaşului. Curge intermitent, la intervale de 15-30 de minute, şi se transformă în leac vindecător în Vinerea Luminată. Oricât de gravă ar fi suferinţa cuiva, la Izbuc îşi găseşte alinarea.
Crucea de la Coslogeni
Ţinutul Dobrogei e bogat în locuri făcătoare de minuni. Unul e Schitul Crucii de la Coslogeni. Mulţi bolnavi şi-au găsit vindecarea, cei ce nu puteau vorbi au primit grai, orbii şi-au recăpătat vederea. În timp, Sfânta Cruce a crescut în înălţime şi, numai Dumnezeu ştie cum, la zi mare, Crucea se umple de mir.
Mănăstirea armenească de la Hagigadar

Puţină lume ştie că în România există o singură mănăstire armenească şi aceea se află în apropierea oraşului Suceava, la Hagigadar. Credincioşii ştiu însă că aici se împlinesc şi cele mai ascunse dorinţe. Dar pentru aceasta trebuie să urci dealul mănăstirii în genunchi, să înconjori biserica de trei ori, apoi să mergi la preot pentru a-ţi citi rugăciunile.

Troiţa de la Ioneşti
Satul Ioneşti, din judeţul Argeş, poziţionat între Piteşti şi Roşiorii de Vede, este deja foarte cunoscut pentru miracolele înfăptuite în faţa renumitei sale Troiţe. Deşi îndelung controversate, miracolele din acest lăcaş sfânt nu pot fi nicicum contestate.
Schitul Şatra Pintii
Schitul Şatra lui Pintea sau Şatra Pintii, cum i se spune în Ţara Lăpuşului, are izvoarele făcătoare de minuni păzite de un munte sfânt şi o fântână cu apă tămăduitoare de pe vremea haiducului Pintea. Bătrânii povestesc cum apa se făcea odată “ca untu'” şi vindeca orice boală a celor ce veneau în lăcaşul de lângă Târgu Lăpuş.
Peştera Muierilor
Unul dintre cele mai fascinante monumente ale naturii de pe teritoriul ţării noastre, situat în comuna Baia de Fier din judeţul Gorj, scobit de vreme în pântecele muntelui de calcar de lângă râul Galbenul, este Peştera Muierilor. Vorbeşte lumea că în acest loc s-ar vindeca boli şi s-ar înfăptui miracole. S-a auzit despre această bijuterie din piatră peste mări şi ţări, căci umblă zvonul că în interiorul ei femeile ce nu pot avea copii capătă darul procreerii. Mai mult, cum păşeşti înăuntru, de eşti obosit, prinzi vigoare şi chef de viaţă. Astmul, diabetul, reumatismul, depresia, insomnia, dereglările hormonale dispar ca prin minune după câteva ceasuri în Peştera Muierilor. Se mai spune că şi cele mai puternice farmece de dragoste şi de moarte se fac cu apa care se prelinge pe stalactitele din peşteră.
Crucile “de leac” de la Dervent
Pe malul drept al Dunării, aproape de paradisul antic de la Vicina, din cetatea “Păcuiul lui Soare”, se înalţă cu semeţie un loc încărcat cu o puternică forţă spirituală, Mănăstirea Dervent. Se spune că pe aceste meleaguri s-ar fi săvârşit fapte miraculoase. Credinţa celor ce s-au rugat la “crucile de leac” le-a adus vindecarea, lăsând în urmă cârjele, ca mărturie a tămăduirii lor. Unii au mărturisit chiar în declaraţii oficiale, în faţa autorităţilor, felul în care şi-au găsit leacul. Nu e nimic altceva decât puterea slujbelor speciale şi a Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare, rostite cu mult har de preoţii mănăstirii. Până şi animalele şi-au găsit vindecarea aici, iar apa din Izvorul Sfântului Andrei a ajutat nevăzători să vadă lumina zilei. Minunile de la Dervent dovedesc fără strop de îndoială că Dumnezeu a întins aripi de îngeri asupra acestui loc, căci orice credincios ce a păşit o dată pragul mănăstirii simte nevoia lăuntrică de a reveni iar şi iar.
Colţul Chiliilor
După un urcuş anevoios, ce parcă nu te lasă să renunţi la visul de a atinge vârful muntelui, ajungi într-o poiană luminată, în mijlocul căreia ţâşneşte un izvor. Fără să-i cunoşti puterile miraculoase, sorbi însetat un căuş de apă proaspătă şi rece şi simţi că ceva s-a schimbat în interiorul trupului tău. Poate că de aceea pelerinajul spre Piatra Mică din Zărneşti a devenit în timp una dintre cele mai importante procesiuni ortodoxe pentru aducerea ploii. Dumnezeu nu a lăsat niciodată aşteptările credincioşilor fără răspuns după ce au păşit în lăcaşul spiritual scobit în inima muntelui, în piatră. Nouă cruci încadrează drumul spre Colţul Chiliilor, unde se află o peşteră ce ascunde o bisericuţă deosebită. Şi se pare că, pe lângă apa izvorului de afară, chiar frigul din interiorul peşterii contribuie la vindecarea sufletească şi trupească.
Icoane făcătoare de minuni
Iată unde se află unele icoanel făcătoare de minuni din România: Mănăstirea Hodoş-Bodrog din jud. Arad , Schitul Cetăţuia din jud. Argeş, Biserica Vovidenia din jud. Bacău , Mănăstirea Gorovei din jud. Botoşani, Bisericile Colţea, Doamnei, Grădina Icoanei şi Buna Vestire din Bucureşti, Mănăstirea Călugăra din Caraş Severin, Mănăstirea Dălhăuţi din Focşani, Mănăstirea Nicula din Cluj, Mănăstirea dintr-un lemn din Vâlcea, Biserica Madona Dudu din Dolj, Mănăstirea Adam din Galaţi, Biserica Letca Nouă din Giurgiu, Mănăstirea Golia din Iaşi, Mânăstirile Căldăruşani şi Pasărea din Ilfov, Mănăstirea Dragomireşti din Maramureş, Mănăs-tirea Icoanei din Neamţ, Mănăstirea Pissiota din Prahova, Mănăstirea Bixad din Satu Mare, Mănăstirea Strâmba din Sălaj, Mănăstirea Râşca din Suceava, Mănăstirea Pantelimon din Teleorman.
Mâna Sfântului Ciprian

Se întâmplă să treci pe lângă Biserica Zlătari fără să ştii măcar ce comoară ascunde: mâna Sfântului Ciprian, ocrotitorul de vrăji şi blesteme. Moaştele sfinte se odihnesc de sute de ani într-o raclă de sticlă şi reprezintă pavăza lăcaşului de cult şi a celor ce îi trec pragul. Se spune că aici Moliftele Sfântului Vasile sunt mai puternice ca oriunde, că nicăieri altundeva nu poţi găsi mai degrabă ajutorul divin la necaz

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Two doctors from Bacau invented a machine that saves crushed bones. With their invention, Romania opened the most important external bone fixation congress in Barcelona. The device invented by Dr. Filipescu saves crushed bones without a scalpel, without screws or metal rods, according to Jurnalul National.


Until now, Dr. Filipescu and Dr. Popa had 76 cases in which they used the fixator. “Severe cases, people run over by train, car accidents and they come with their legs destroyed, you’ll be terrified if you look at the photos,” Dr. Popa recalls. After the device is fixed, in about 20 minutes, the leg is restored into position with the help of the Roenghen, which allows full view of leg fractures.

Nicolae Filipescu and Dan Popa explained that their device is used only on skin and bone and requires only one anesthetic, being a more cost effective option and limiting patients’ suffering.

The two doctors constantly improved the fixator. They noticed that it could be used not only on an open fracture but also on an inside fracture of high energy or big circulatory problems.

The device is currently used only to the benefit of Bacau County Hospital patients. “We cannot sell it. In Romania there are no producers of such medical equipment. The 15 devices we have in the hospital are made with our own personal incomes, without any help,” Filipescu said.

“Last year, we went to the international Barcelona congress,” Filipescu adds. “It was a real show of strength… When I saw Romania’s flag near the projector that was showing images of our interventions I felt so proud. Over the years, I received many job offers abroad. But I could never leave. Because I love seeing the Romanian flag applauded in a foreign country.”

 

 

Doi medici romani au inventat un aparat unic în lume care salvează oasele fărâmiţate

Doi medici din Bacău au inventat o maşinărie care salvează oasele fărâmiţate. Cu invenţia lor România a deschis, la Barcelona, cel mai important congres de fixare externă. Aparatul inventat de medicul Filipescu salvează oasele fărâmiţate fără bisturiu, fără şuruburi sau tije metalice, scrie Jurnalul National.

Până acum, doctorul Filipescu împreună cu doctorul Popa au avut 76 de cazuri în care au folosit fixatorul. “Cazuri grele, oameni călcaţi de tren, accident de maşină, care vin cu picioarele distruse, dacă vedeţi pozele făcute, vă îngroziţi”, rememorează doctorul Popa pacienţii trataţi. După ce aparatul este fixat, cam în 20 de minute, piciorul este pus în poziţia dorită cu ajutorul aparatului Roenghen, care permite vizualizarea completă a fracturilor piciorului.

“Noi, prin mişcările pe care le facem cu ajutorul coloanelor de ghidare, aducem osul în poziţia corectă. Cele patru semicercuri sunt fixate două în partea de sus, sub genunchi, şi în partea de jos a piciorului prin nişte broşe, un fel de andrele cu diametrul de 3 mm, ele fiind singura invazie în picior. Rezistă până la 500 de kilograme forţă. Ancorarea dispozitivului se face milimetric, matematic, din această cauză riscul de a întâlni vase de sânge, muşchi sau nervi este exclus. Practic, noi lucrăm numai în aşa numita zonă verde, unde nu sunt vase de sânge, ci numai piele şi os. Asta este şi una dintre diferenţele majore faţă de zecile de modele de fixatoare existente pe piaţă”, explică întregul mecanism de funcţionare a aparatului doctorul Neculai Filipescu, inventatorul maşinăriei.

“Fixatorul obişnuit este folosit la început, este doar o parte a tratamentului. O chestiune provizorie, până se liniştesc marile tulburări care apar. După aceea, se suspendă această fixare şi se continuă cu una internă, cu o nouă anestezie, operaţie, tijă, şuruburi etc. În cazul dispozitivului nostru, nu este nevoie decât de o anestezie, atunci când se fixează broşele. La suspendarea lui nu este nevoie de anestezie, se poate face într-un cabinet de ambulatoriu, fără internare. Aici putem vorbi şi despre limitarea costurilor, dincolo de suferinţa minimă a pacientului”, completează doctorul Dan Popa, partenerul de lucru şi de cercetare al doctorului Filipescu.

Un mare plus însă îl constituie şi faptul că fixatoarele care sunt pe piaţă acum nu pot să rezolve o fractură deschisă la nivelul tibiei decât folosind mai multe dispozitive de acest gen. “În cazul fixatorului nostru, extern universal minim invaziv, indiferent unde este focarul, că e sus la platou, că e la nivelul diafizei, se foloseşte doar el”, arată unicitatea aparatului doctorul Popa.

Cei doi medici au îmbunătăţit în permanenţă fixatorul. Din practică, au constatat că aparatul poate fi folosit nu numai pe fractură deschisă, cum sunt folosite toate celelalte, ci şi pe fractură închisă de înaltă energie (radiografia arată că “piciorul este făcut ţăndări”) sau tulburări circulatorii mari (pielea este plină cu băşici cu sânge sau cu ser). ” Pacientul se vindecă în câteva zile şi pleacă acasă. Într-un mod spectaculos se reduc tulburările, pentru că focarul este fixat. Necesitatea de a fi folosit şi la fracturi închise a apărut mai ales din cauza complicaţiile care urmau la intervenţiile clasice: deschizi rana, pui fragmentele cap la cap, tot felul de şuruburi, de plăci care duceau la complicaţii dramatice”, explică doctorul Popa.
Acum, de aparat beneficiază, din păcate, doar pacienţii Spitalului Judeţean din Bacău. Motivul? “Nu putem să-l comercializăm. În România nu există producător de astfel de aparatură medicală. Cele 15 aparate pe care le avem în spital sunt făcute efectiv din venituri personale, fără nici un ajutor”, enumeră doctorul Filipescu greutăţile întâmpinate.
Profesorul Filipescu caută astăzi firme care să-l ajute să găsească producători străini dornici să producă aparatul. ” Acest aparat poate fi folosit la nesfârşit, nu este consumabil. Doar broşele trebuie schimbate, în rest, nimic. “, spune doctorul Popa.

“Am fost anul trecut la Congresul internaţional de la Barcelona”, povesteşte doctorul Filipescu. “A fost o adevărată desfăşurare de forţe… Când am văzut steagul României în colţul proiectorului pe care se derulau imaginile din timpul intervenţiilor pe care noi le-am realizat pe pacienţi, mi-a crescut inima în piept. Am primit de-a lungul timpului oferte de muncă în străinătate. Dar nu aş putea să plec. Pentru că iubesc să văd steagul României arborat pe un colţ de perete şi aplaudat într-o ţară străină.”

Sursa: http://bucharestherald.com

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Bucurestiul a depasit pragul de un milion de utilizatori de Facebook inregistrati. Din totalul romanilor care folosesc Facebook, de 4,161 milioane de persoane, aproape 1,013 milioane locuiesc in Capitala, potrivit unei analize realizate de facebrands.ro. Practic, bucurestenii reprezinta 26,86% din totalul romanilor de pe Facebook.

Pe locurile urmatoare, la distanta mare, se claseaza utilizatorii din Cluj-Napoca, cu 183.900 persoane (4,88% din total), si Timisoara, cu 180.520 utilizatori (4,79% din total). 90,59% din userii Facebook din Romania, adica 3,8 milioane de persoane, si-au setat orasul.

Numarul romanilor cu cont pe Facebook ajuns, la inceputul lui 2012, la 4,1 milioane de persoane, este in crestere cu 72% fata de inceputul anului trecut, cand erau 2,4 milioane de utilizatori la nivel national.

Clasamentul celor mai populare branduri romanesti este dominat in ianuarie 2012 de Inna, care are peste 4,1 milioane de fani, urmata la mare distanta de trupa Akcent – cu aproape 900.000 de fani si de o firma de bijuterii, cu 680.000 fani. In top 5 ii mai gasim pe Edward Maya, cu 620.000 fani, si pe Alexandra Stan, care are 590.000 fani.

Facebrands.ro monitorizeaza peste 15.000 de pagini create pe Facebook de persoane si institutii, aratand evolutia numarului de fani pe zile si saptamani.

Reteaua lui Mark Zuckerberg numara peste 700 milioane de utilizatori in intreaga lume, dintre care 160 de milioane in Statele Unite.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
România şi Bulgaria au depăşit Marea Britanie în ceea ce priveşte proporţia de tineri cu educaţie adecvată şi angajare. Doar patru din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au tineri mai slab educaţi şi fără o calificare, potrivit unei analize UE privind performanţele tinerilor de pe întreg continentul, scrie Daily Mail, citat de Agerpres.Marea Britanie a devenit “capitala NEET”, acronim pentru clasificarea guvernului “Not in Education, Employment or Training”, care se referă la tineri cu vârsta între 16 şi 24 de ani care nu sunt înscrişi la şcoală, nu caută un loc de muncă sau nu au pregătirea tehnică necesară pentru un loc de muncă.

În doar cinci ani, 12 ţări din UE au depăşit Marea Britanie şi au în prezent mai puţini tineri în derivă, fără o calificare şi fără speranţă. Printre acestea se numără Franţa, Germania, Belgia, Olanda şi Irlanda.

În Marea Britanie, aproape unul din cinci tineri şi una din şase tinere de 18 ani nu sunt angrenaţi în ocuparea forţei de muncă, educaţie sau formare profesională.

Britanicii şi munca

La începutul acestei luni o contabilizare a Departamentului pentru Muncă şi Pensii a constatat că există 1,5 milioane de persoane în Marea Britanie care nu au efectuat nicio zi de muncă în viaţa lor. Dintre acestea, 600.000 au vârsta sub 25 de ani.

Cele mai recente cifre au fost compilate de Eurostat şi arată modul în care a evoluat numărul de tineri cu educaţie slabă în cele 27 de state membre între 2003 şi 2008. Datele arată proporţia din populaţie din fiecare ţară cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani care nu sunt cuprinşi în sistemul de educaţie sau formare profesională şi care au urmat doar strictul necesar în învăţământul secundar.

În ţările mai bogate, un procent foarte mare de astfel de tineri nu au, de asemenea, un loc de muncă. În Marea Britanie, 12,1% din cei cu vârsta de 20-24 de ani au intrat în categoria clasificată drept abandon şcolar timpuriu, în 2003. Până în 2008 însă, procentul a crescut la 17%. Creşterea numărului de “Neets” s-a ridicat la 40%.

Prin contrast, majoritatea ţărilor din UE au cunoscut o scădere a numărului de tineri prost educaţi şi nepregătiţi. În Germania, procentul a scăzut în ultimii cinci ani de la 12,8 la 11,8% iar în Franţa a scăzut de la 13,2 la 11,8%.

Efectul proporţiei crescânde de “Neets” în Regatul Unit înseamnă că în 2008 au existat mai mulţi tineri slab educaţi în Marea Britanie decât în alte 22 de ţări din UE. În 2003, doar zece ţări au avut tineri a căror situaţie a fost mai bună. Cele patru ţări cu mai mulţi tineri slab educaţi în 2008 au fost Portugalia, Spania, Italia şi Malta. În Portugalia, Spania şi Italia, mulţi dintre cei cuprinşi în evaluarea UE erau pasibili de a ocupa locuri de muncă prost plătite. În Marea Britanie, aproape toţi nu au un loc de muncă.

Coaliţia aflată la guvernare în Marea Britanie a promis că va încerca să reducă numărul de tineri inactivi prin reforma plăţilor din asistenţa socială, astfel încât să merite să ai un loc de muncă mai degrabă decât să se pretindă beneficii. Dar divergenţele dintre unii miniştri – în special dintre ministrul muncii şi pensiilor, Iain Duncan Smith, şi cel de finanţe, George Osborne – par să fi umbrit şansele de reformă, relevă ziarul britanic, mai scrie Daily Mail.

Sursa: http://www.evz.ro

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

de Cosmin Navadaru HotNews.ro

Joi, 8 decembrie 2011, 17:20 Actualitate | Cultură

Nicolae Iorga

Foto: Agerpres

Personalitate prodigioasa, ajuns profesor universitar la doar 23 de ani, Nicolae Iorga a scris 1250 de carti si peste 25.000 de articole. A intrat in viata parlamentara in 1907, iar peste 12 ani a devenit Presedintele Parlamentului. A propovaduit idealul national, propunand de multe ori solutii nerealiste pentru tara. “A fost considerat un instigator. Daca n-ar fi fost asasinat, ar fi murit in puscarie”, spune istoricul George G. Potra, caci Iorga “se ia de piept cu toata clasa politica. Pentru el nu exista nici liberali, nici conservatori, nu exista nici dreapta, nici stanga. El cere dreptate pentru taranul roman”. Vezi ce au declarat mai multi istorici saptamana aceasta, cu ocazia lansarii volumului “Discursuri parlamentare 1907-1917” de Nicolae Iorga.

  • Iorga, comparat de Caragiale cu Iliuta, “activul” de la casa de nebuni, care aducea apa cu o caldare gaurita
  • “Demolat” de Zaharia Stancu, dar elogiat de George Calinescu
  • Ionel Bratianu, huiduit la Ateneul Roman – o replica inteligenta
  • Apetitul oamenilor politici pentru valorile istoriei noastre – o poveste despre autosuficienta si despre cum reinventam mereu apa calda

Nicolae Iorga (1871-1940), istoric si om politic. Profesor la Universitatea din Bucuresti (1894). Membru al Academiei Romane (1910). In 2010 s-au implinit 70 de ani de la asasinarea lui, iar in 2011 s-au sarbatorit 140 de ani de la nasterea lui.

Iorga – prin ochii altor oameni de cultura

  • A fost “demolat” de Zaharia Stancu: “Cititi Istoria literaturii moderne a lui N. Iorga. Va veti apuca cu mainile de par de atata nepricepere, de atata lipsa de bun gust”. Numirea lui in fruntea guvernului a parut “de necrezut, mai curand o gluma fara haz, scria = Stancu in 1945, in articolul “Iorga intim”.
  • “Cred ca la 100 de ani de la nasterea sa am citit o “tableta” a lui George Calinescu, care a spus cam asa: “Iorga mi-a lasat o trista mostenire. A scris: despre armata, despre istoria literaturii romane si universale, despre pompieri, despre comert, despre invatamantul sanitar, despre Biserica… despre tot. Ne-a lasat doar sarcina de-ai corecta uneori greseli de trimitere la unele pagini, sau de litera. A scris tot. Noi nu mai avem practic de facut nimic. Ne-a dat tot.” El are modul lui caracteristic de a face un elogiu absolut. Si o facea un Calinescu, care se considera un spirit critic si care nu admitea ca cineva sa se ridice in Panteonul civilizatiei romanesti”. (George G. Potra, istoric)
  • Caragiale nu l-a crutat deloc pe Iorga. Il pretuia mult, dar spunea ca “baiatul asta creste stramb. Mai lasati-ma cu activismul lui! Cunosc pe unul si mai activ.” Asta era Iliuta, “activul” de la casa de nebuni, care aducea apa cu caldarea gaurita tot timpul si care se agita mereu. Fiindca Iorga, in tot ce a spus, a scris, umbla cu stenografa dupa el. In absolut tot ce facea, se innopta. Si la Universitate, si la Valenii de Munte, peste tot. Era un fenomen”. (Nicolae-Serban Tanasoca, istoric)
  • Mihail Polihroniade despre Iorga: o personalitatea “navalnica, dar confuza, haotica, stearpa”

Vezi aici cum au reactionat intelectualii la uciderea lui Nicolae Iorga.

Iorga impotriva tuturor

Nicolae Iorga intra in viata parlamentara in 1907 (anul unor mari tulburari), la varsta de 36 de ani. Ca om politic, avea sa detina functiile de:

  • Consilier regal
  • Deputat in Parlament
  • Presedintele Adunarii Deputatilor
  • Presedintele Consiliului de Ministri
  • Presedintele Partidului Nationalist-Democrat
  • Presedintele Senatului
  • Senator
  • Ministru de Interne
  • Ministru de stat
  • Ministrul instructiunii publice, cultelor si artelor

Iorga a fost considerat un instigator. Daca n-ar fi fost asasinat, ar fi murit in puscarie.

George G. Potra, istoric

George G. Potra (istoric), despre intrarea lui Nicolae Iorga in Parlament in 1907, anul celebrei Rascoale Taranesti: “Aveti aici o interventie fabuloasa a lui Iorga. A fost considerat un instigator. Mare lucru ca n-a fost bagat in puscarie inca de atunci. Daca n-ar fi fost asasinat, ar fi murit in puscarie. Iorga condamna intreaga clasa politica. El spune ca s-a ajuns la asta datorita ei, datorita nemerniciei, dezinteresului, hotararilor aiurea, faptului ca pamantul n-a mai fost lucrat, pamantul n-a mai fost asumat de catre cei ce trebuiau s-o faca, a fost incredintat unor egoisti, unor speculanti, unor oameni pentru care taranul roman n-a contat deloc – nici pentru boieri, nici pentru alogeni”.

Un savant expert in toate

George G. Potra: “Iorga este un om care se pronunta in toate, cu acuitatea unui Argus, cu atitudinea unui cenzor. Un om care se informeaza extraordinar in ceea ce se pronunta, un om care poate exagereaza uneori in demonstratii, prin chestiuni de amanunt sau prin patetismul interventiilor sale, dar un om care comunica intotdeauna un punct de vedere de interes national. El ne vorbeste despre tara, despre viata ei politica, despre momente importante ale vietii politice, fie ca este vorba de rascoale, de razboaie, fie de decizii importante prin varii spatii ale vietii sociale, economice si militare”.

Iorga este un om care isi asuma totul, care se ia de piept cu toata clasa politica. Pentru el nu exista nici liberali, nici conservatori, nu exista nici dreapta, nici stanga. El cere dreptate pentru taranul roman.

George G. Potra, istoric

Volumul “Discursuri parlamentare 1907-1917” cuprinde 69 de subiecte, temele a 69 de interventii ale lui Iorga, caci el “s-a simtit dator sa ia atitudine atunci cand s-a discutat despre tarani, meseriasi, pamant, carciumi, profesori, avocati, corpul preotesc, restaurarea monumentelor. Putem spune ca s-a referit la tot.

Iorga avanseaza solutii, dar nu ca un om de stiinta in toate acele specialitati – in pedologie, in distributia hartiei. Nu. Dar el intuieste unde este miezul problemei, intuieste solutia. El spune: aceasta este solutia, tehnic gasiti-i voi datele!

Iorga ca parlamentar

  • A fost dominat de idealul Romaniei Mari
  • A propovaduit interesul national, libertatile individuale si a pus accentul pe apartenenta noastra la lumea civilizata a Occidentului
  • A sustinut necesitatea reformelor – Iorga vorbeste despre greutatea intampinata din cauza structurilor oligarhice din societatea romaneasca
  • Problema boierimii – “Iorga este foarte dur si foarte critic cu boierimea. El spune ca nu mai exista boierimea adevarata, care a fost candva. Asta e o boierime care s-a declasat, intr-un fel. E vorba apoi de politicianism si de politicianizarea tuturor institutiilor. In esenta, marea plaga e politicianismul. Si acest politicianism vine din faptul ca Statul avea la noi rolul de a infaptui o rapida evolutie si o incadrare in sistemul european a unei tari ce fusese desprinsa din unitatea organica a Europei, careia ii apartinea prin vocatie si prin istorie. Statul devenea un fel de parinte al unei burghezii. Nu intotdeauna lumea aceasta se comporta corespunzator celor mai inalte exigente morale”. (Nicolae-Serban Tanasoca)
  • “El critica mereu, destul de tare, alianta cu Austro-Ungaria. Si arata ca nationalismul unguresc va duce de rapa Imperiul Austro-Ungar, lucru care s-a si intamplat”. (Nicolae-Serban Tanasoca)
  • Iorga NU a fost un mare partizan al partidelor, desi a condus el insusi o astfel de organizatie (Partidul Nationalist-Democrat): “amurgul se lasa asupra vietii de partid”. Dimpotriva, Iorga a fost fericit cand a venit Carol al II-lea inapoi in tara, in 1930 (el il sustinuse tot timpul si ii spusese “profesor”; era – cum s-a spus – “Aristotelul acestui Alexandru, profesorul lui”; se facusera multe ironii pe seama lui). “Argetoianu si Iorga erau sustinatori ai unei formule autoritare de conducere a statului de catre monarh, deci adepti ai intaririi monarhiei. Se uita adesea ca Romania a fost ultima tara care a recurs la aceasta forma si numai ca sa puna frau extremei drepte” (Nicolae-Serban Tanasoca).

Parlamentarul huiduit de parlamentari

George G. Potra: “Nicolae Iorga n-a fost iubit in Parlament. Sau nu intotdeauna, sau nu de toata lumea. A fost urat in Parlament, a fost huiduit in Parlament, n-a mai fost ales in Parlament (dupa ce fusese Presedinte). Ganditi-va ce coalizare a fost impotriva lui Iorga. Nu era nici strain, nici bogat, dar deranja pentru ca spunea adevarul. Se ia in piept cu Regele, se cearta cu Primul Ministru, cu sefii de partid, se cearta cu alti membri de la Academie. El o tine pe a lui!”

Eu am fost in situatia sa ar hectare intregi. Voi cultivati o viata intreaga un pogon si va laudati cu treaba asta.

Iorga catre cei care il criticau

“Uneori nu se gaseste in linie cu ceilalti exponenti ai partidelor politice – nu-l deranjeaza. El este convins ca trebuie sa-si exprime propria gandire, propriul adevar” (George G. Potra).

Nicolae-Serban Tanasoca: “S-a spus ca Iorga a fost hulit, huiduit in Parlament. Toti au fost huiduiti! A fost un mare discurs, de o mare frumuseste, discursul lui Ionel Bratianu, in primul Parlament al Romaniei Mari, la Ateneul Roman, in care explica de ce si cum s-a facut razboi. La un moment dat, parlamentarii striga (mai ales doua categorii: ardelenii si basarabenii): “De ce ai azvarlit tara in razboi?”, caci se facusera anumite aliante. “Nenorocitule! Ti-ai batut joc!” La inceput, Bratianu a incercat sa explice, pe urma a avut o replica extraordinara: “N-are rost sa va spun de ce. Prezenta dumneavoastra in aceasta sala explica de ce am intrat eu in razboi”. Adica “daca nu intram, nu erati voi aici”.”

Georgeta Filitti, istoric: Iorga a fost teribil de criticat si sigur ca au fost destui “marunti” care au spus “acolo a gresit, dincolo a gresit”. Iorga avea o replica la care nu mai poti sa spui nimic: “Eu am fost in situatia sa ar hectare intregi. Voi cultivati o viata intreaga un pogon si va laudati cu treaba asta”.

Iorga, cea mai prodigioasa personalitate a Romaniei

George G. Potra: “Unul dintre profesorii nostri universitari a fost certat cand l-a evocat intr-o reuniune publica pe Iorga. A fost pus la punct: “Dar ce, tovarasul Lenin a scris mai mult! Tovarasul Stalin a scris mai mult!” Nu! Nici tovarasul Lenin, nici tovarasul Stalin, impreuna, nu au scris mai mult.

Iorga nu se citeste usor. Fraza lui este inconfundabila, o fraza de o mare complexitate, dar de o arhitectura perfecta. Specialistii in analiza frazelor pot arata ca pot sparge fraza perfect, ca subordonatele sunt la locul lor, ca virgulele si punctele sunt la locul lor”.

Georgeta Filitti: “Nu e de republicat tot ce a scris el. Foarte multe lucruri nu-si mai au locul in viata contemporana, insa atitudinea lui in spatiul acesta, atitudinea lui civica este oricand binevenita. Iorga nu-si alege vorbele. Ganditi-va ca este un tanar profesor, e un universitar iesean, este in emergenta in 1907. Iar peste 12 ani este Presedintele Parlamentului. Cam acesta este parcursului public al lui Iorga.

Pe langa stralucirea verbului, omul acesta se informeaza. Niciodata nu ia cuvantul in legatura cu o tema numai ca sa se auda vorbind. Este o persoana care vrea sa curete moravurile.

Trebuie sa-l privim totusi cu foarte multa atentie. Putem astazi sa nu fim de acord cu tot ce spune, putem sa-l gasim nerealist in multe solutii. Suportul de la care porneste si in care isi dezvolta cuvantul pe aproape toate temele este suportul nationalist. Sigur, e absolut necesar, dar refuzul lui de a accepta capitalul strain, aceasta insistenta de a dezvolta o industrie nationala cu forte proprii, de a rezolva o sumedenie de lucruri “prin noi insine” (chiar daca aceasta sintagma n-avea sa fie a partidului lui Iorga, ci a liberalilor, pe care Iorga nu de putine ori i-a criticat) – nu sunt totdeauna lucruri foarte realiste. Trebuie sa-l privim cu circumspectie”.

Un exemplu pentru politicienii de astazi

Georgeta Filitti: “Ce cred eu ca ramane de la Iorga, dincolo de stralucirea verbului, de cunostintele fantastice, este acest indemn, aceasta aproape obligatie pe care o avem de a reflecta la niste lucruri. Simpla lectura a discursurilor te sileste sa te gandesti. Veti vedea ca in istoria noastra sunt niste permanente. Legenda mesterului Manole nu este proprie numai spatiului romanesc, ci spatiului balcanic. Cu alte cuvinte: creatie si demolare, realizare si pradaciune, disparitie.

Unul dintre profesorii nostri universitari a fost certat cand l-a evocat intr-o reuniune publica pe Iorga. A fost pus la punct: “Dar ce, tovarasul Lenin a scris mai mult! Tovarasul Stalin a scris mai mult!” Nu! Nici tovarasul Lenin, nici tovarasul Stalin, impreuna, nu au scris mai mult.

George G. Potra, istoric

Sunt optimisti cei care spun ca ar trebui totusi ca parlamentarii de astazi sa citeasca, sa se gandeasca… Nu. Fiecare generatie din Romania este obligata (sau daca nu fiecare generatie, atunci o data la trei generatii) sa repete, catastrofal, niste lucruri care sunt la indemana. Citeste-l pe Kogalniceanu si ai niste solutii! Citeste-l pe Iorga si ai niste solutii. Tu, astazi, omul din 2011-2012. Dar intervine o autosuficienta – ma refer la omul politic, caci omul de pe strada nu e un factor de decizie. Clasa politica simte nevoia sa-si traiasca propria experienta. De multe ori e o experienta stupida, pentru ca de fiecare data inventeaza apa calda. Da – suntem sortiti mereu sa inventam aceasta apa calda.

In momentul cand am scos penultimele volume ale oratoriei lui Kogalniceanu, in ajunul Revolutiei (nu era vorba de tiraje suprarealiste, noi ne gandeam atunci la 1000 de exemplare), m-am dus la Adunarea Nationala si le-am explicat cine a fost Kogalniceanu, ce a facut el, indemnandu-i sa cumpere. Si dupa ce am rostit un discurs izvorat din dragostea mea pentru Kogalniceanu, dupa un discurs pe care eu l-am considerat elocvent, s-au cumparat doua exemplare… Deci cam asta este apetitul oamenilor politici pentru valorile istoriei noastre: si al celor de pana la Revolutie, caci sunt cam tot aia, si al celor de astazi”.

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
Jurnaliştii britanici de la Lonely Planet au rămas impresionaţi după călătoria pe care au făcut-o în România pentru realizarea unui ghid turistic. De la “Vestul Sălbatic al Europei”, cum eram văzuţi în 2004, am ajuns destinaţia ideală pentru turiştii deja plictisiţi de clişeele Europei Occidentale. Autorii britanici ai ghidului turistic Lonely Planet pentru România reabilitează imaginea ţării noastre în ediţia din acest an a prezentării. Potrivit englezilor, România atrage turiştii prin varietatea reliefului, o climă blândă şi prin preţurile mici.

“După decenii întregi în care o mână nevăzută a tot apăsat pe butonul de pauză pentru România, urmează o perioadă de schimbări şi dezvoltare uluitoare”. Aşa începe prezentarea României pentru ghidul turistic destinat vizitatorilor de pe toate continentele.

Îmbunătăţirile semnalate de cei doi autori ai ghidului se remarcă atât în domeniul turismului, cât şi în situaţia economică a României privită în ansamblu. Astfel, turistul se poate bucura de zone precum Delta Dunării, Carpaţii sau oraşele medievale, însă dacă are nervi de oţel, cunoştinţe de mecanic auto şi ştie să înjure la volan măcar în câteva limbi.

Opinii obiective

Ca să risipească orice dubiu privind obiectivitatea aprecierilor autorilor ghidului, Biroul de presă al publicaţiei a explicat, pentru EVZ, că autorii ghidurilor turistice nu acceptă ospitalitatea, asistenţa sau plata din partea autorităţilor din ţara gazdă.

De altfel, şi reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului ne-au spus că “ministerul nu a oferit niciun fel de facilităţi jurnaliştilor de la Lonely Planet care au scris despre România şi nu a avut nicio implicare în proiectul lor editorial”.

Ce s-a schimbat în patru ani

“Pentru cei familiarizaţi cu România de dinainte de 2006, schimbările din ultima vreme vă vor lăsa cu gura căscată”, asigură autorii. “Patru ani sunt suficienţi pentru ca infrastructura turistică a unei ţări să se dezvolte şi ca ghidurile turistice să-şi schimbe punctul de vedere în aprecieri”, explică Tom Hall, reprezentantul Biroului de presă.

În opina sa, ţara noastră va trece peste stigmatul aplicat de restul Europei şi va oferi oportunităţi pentru un turism de primă mână. Preţurile sunt accesibile, dar nici atât de mici încât să lase impresia unor produse şi servicii turistice de proastă calitate. Principalele impedimente ar fi drumurile şi problemele ce ţin de confortul vizitatorilor.

Mulţumită climatului temperat continental, România oferă posibilităţi de petrecere a timpului liber tot timpul anului. Principalele atracţii prezentate în ghidul Lonely Planet includ obiectivele din Carpaţi, marile oraşe, litoralul Mării Negre şi Delta Dunării.

Lucruri de ştiut despre România

Traseul “clasic” propus de ghidul englezesc pune accentul atât pe frumuseţile munţilor, cât şi castelele (Peleş, Bran, Râşnov) şi cetăţile Transilvaniei: Braşov, Sibiu, Curtea de Argeş, “drăgălaşa citadelă” Sighişoara sau “aşezarea în care timpul a stat în loc”, Viscri, care adăposteşte una dintre cele şase biserici săseşti din patrimoniul UNESCO.

La capitolul lucruri de ştiut despre România se numără simbolurile clasice Nadia Comăneci sau Dracula, dar şi numărul de victime ale câinilor vagabonzi din Capitală, munţii de gunoaie lăsaţi de localnicii în vacanţă sau numărul mare de emigranţi care au împânzit Europa.

Verdictul: în ciuda potenţialului turistic uriaş, România mai are încă multe obstacole de învins, fiind în continuare printre cele mai corupte ţări din Europa, iar populaţia rămâne sceptică, aşteptând “un viitor şi un prezent mai bun”.

OPINII DESPRE BUCUREŞTI

“Amestec de monumente groteşti, reminiscenţe ale comunismului”

Ghidul Lonely Planet nu trece cu vederea nici Capitala, al cărei “amestec de monumente groteşti, reminiscenţe ale comunismului, cu catedrale şi vestigii parcă dinadins ascunse ochiului” alcătuiesc un oraş ce merită explorat. O atenţie deosebită este acordată erei comunismului. Autorii întocmesc un clasament al celor mai interesante monumente din acea perioadă.

Topul este dominat de impozanta clădire a Palatului Parlamentului, iar lista e completată de Transfăgărăşan, canalul Dunăre-Marea Neagră, barajul Porţile de Fier, închisoarea Gherla sau ruinele fabricii de la Copşa Mică. Cu toate că lui Ceauşescu şi regimului său îi este dedicat un întreg capitol întreg, nici actualii lideri politici nu sunt trecuţi cu vederea.

Ghidul aminteşte controversatele alegeri prezidenţiale din 2009, când România a avut într-o noapte doi preşedinţi, pentru ca victoria să fie decisă de o diferenţă mai mică de 1%.

Britanicii susţin însă că nici un vizitator nu poate înţelege adevăratul spirit al României dacă nu petrece măcar o noapte într-o pensiune, la un pahar de palincă. Pensiunile sunt la mare căutare printre străinii dispuşi să plătească bani buni pentru “a fi treziţi de cântecul cocoşilor şi al celorlalte orătănii”.

Conform ghidului, orice român de la sat ar trebui să se mândrească cu titlul de ţăran, deoarece ei sunt inima ţării. Deşi prezintă o abordare inedită a mediului turistic românesc, ghidul Lonely Planet nu se fereşte de clişee precum Dracula şi spune că “aceia care se limitează la vânătoarea de vampiri vor rata multe. Mitul lui Dracula nu este real, dar castelele şi istoria lor sunt şi merită cercetate”, e părerea celor doi autori.

Sursa: http://www.evz.ro, Autor:  Lorena Papamanci

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
Din 2005, România nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate. Totuşi, opt firme străine au primit licenţe de exploatare în zonele “epuizate”, care s-au dovedit a fi foarte bogate: conţin aur în valoare de 54 de miliarde de euro. Explicaţia: “Au avut hărţile geologice ale statului român”, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu (foto mic).

Zăcămintele de aur din România, majoritatea situate în “patrulaterul aurului” – adică perimetrul Baia de Criş, Săcărâmb, Zlatna şi Baia de Arieş, din Munţii Apuseni – dar şi în Maramureş, sunt exploatate, cu eficienţă, de foarte mult timp. “Pe timpul lui Ceauşescu se scoteau între 14 şi 20 de tone de aur pe an. Dar, după 1990, extracţia a scăzut dramatic, iar în 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus că sunt epuizate”, a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectări Miniere, omul care a proiectat şi realizat mine de aur în “patrulaterul aurului”.
Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment. Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea ”se terminaseră”.

250 de tone, doar la Roşia Montană

Potrivit declaraţiilor făcute pentru DailyBusiness. ro de reprezentanţii firmei Gabriel Resources, la Roşia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică de aproximativ 250 de tone de metal preţios. De asemenea, firma Carpatian Gold a găsit la mina Barza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că “nu mai era rentabilă”, un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, a declarat că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 de miliarde de dolari. Interesant este şi faptul că toate firmele străine au mers la “punct ochit – punct lovit”, adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate… Cum?

«Încă este mult aur în subteran»

“Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tonă de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu ştiu de ce nu le exploatează direct statul. Pe vremea mea, informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Acum, statul, prin reprezentanţii săi, a ştiut perfect ce dă în concesie”, ne-a spus dr. ing. Neagu.

Prima hartă a «bogăţiilor» româneşti datează din 1925

În 1925, în România s-a realizat o bază solidă de date privind toate zăcămintele naţionale. Şcoala românească de prospecţiuni geologice a crescut constant.

Zăcămintele din ţară au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialişti şi înregistrate pe “profile”, adică secţiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. În 1968, toate aceste date au fost înregistrate şi într-un calculator adus de la americani şi instalat într-unul din sediile Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje “Geofizica”, în strada Biserica Amzei din Bucureşti. În 1971, cei de la prospecţiuni au mai cumpărat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat în alt sediu, în strada Coralilor din Capitală, unde se găseau şi profile geologice realizate în toată ţara. Pe baza acestor informaţii, Ceauşescu făcuse un plan de extracţie până în anul 2050. După 1990, în imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevărul. Ulterior, imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfăşoară activităţi în domeniul prospecţiunilor geologice etc. În fine, în 1992 a izbucnit un scandal în sediul din Coralilor: dispăruseră toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat în institut ne-a spus că preţul vânzării documentaţiei secrete a fost de 10.000 de dolari…

Privatizarea rezervelor este ţinută «la secret»

Am cerut Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licenţele primite de firmele străine pentru exploatarea aurului pe teritoriul României. Răspuns: “Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public. (…) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate”. Iată ce scrie în Constituţia României, art. 136: “Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. Iată ce spune Legea 544/2001: “Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României”.

Datorie externă, 92,1 miliarde €

În decembrie 1989, România nu mai avea nici o datorie externă. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Băncii Naţionale, publicate cu patru luni în urmă, ţara noastră a acumulat, în ultimii 20 de ani, o datorie externă de 92,1 miliarde de euro.

Record pentru preţul aurului

Aurul a înregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie (n.r.-unitate de măsură egală cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzacţionat la 1.502,96 dolari, faţă de 1.493,9 cu cât fusese vândut marţi. Economiştii apreciază că preţul aurului a crescut cu 5% în aprilie, iar trendul ar putea continua, metalele preţioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri

Aici puteti viziona un film facut de americani.

Sursa: www.libertatea.ro

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

TROVANTII din Romania fenomen unic in lume

Prima oara cand am vazut pietroaiele respective sincer nici nu le-am dat prea mare importanta, dupa ce am afirmat-uite cate pietroaie sunt pe aici si ce forme ciudate au am dat de explicatie si am aflat ce erau.

În satul Costeşti, comuna Oteşani, judeţul Vâlcea, stranii formaţiuni, constituite predominant din siliciu pietrificat, sunt răspândite prin văi şi dealuri, asemeni unei turme bizare de vietăţi rotunde. Nimic deosebit, dacă nu s-ar fi observat în timp că formaţiunile „cresc” şi se „înmulţesc”. Ţăranii din zonă le-au numit „pietrele care cresc”.

Asemănătoare unor tuberculi, pietrele răspândite pe dealurile şi văile din satul Costeşti sunt cele mai neobişnuite formaţiuni de piatră existente în lume. Au aproape aceeaşi formă repetată (de la dimensiunea câtorva milimetri până la formaţiuni care ating 6-10 metri) şi se afirmă despre ele că sunt o formă de trecere de la structura minerală la cea vegetală. De ce? Pentru că, după ce dă o ploicică, aceste pietre cresc!

Deşi geologii afirmă că vârsta lor se pierde undeva în Miocenul Superior (Meoţian Inferior), totuşi, oamenii locului au observat că pe „spinarea” bătrânilor trovanţi au început să „crească” pui rotunzi şi fragili, identici cu părinţii lor preistorici. Trovanţii au două forme de bază: sferică şi elipsoidală. Ele se pot complica atunci când se unesc într-un singur punct, obţinându-se aspectul cifrei opt. Cele mai frumoase pietre găsite în zonă sunt formate din mai multe elemente sferice. Dacă sunt tăiate, secţiunile seamănă cu cele ale unui trunchi de copac, prezentând semnele creşterii vegetale, adică inele de diferite dimensiuni şi culori. Ţăranii obişnuiesc să-şi ornamenteze grădinile cu ele, deşi mărturisesc că nu se simt prea bine în preajma pietrelor. Cele mai mari pietre de acest fel au fost adunate la „Muzeul Trovanţilor” – denumirea ştiinţifică a rocilor.

Termenul de trovant este specific literaturii geologice româneşti şi a fost introdus prima oară de naturalistul Gh.M. Murgoci, în lucrarea Terţiarul din Oltenia. Ştiinţific vorbind, trovanţii sunt nişte concreţiuni grezoase, iar secreţia neuniformă a cimentului duce la diferite forme ale acestora, uneori bizare. Alte documente spun că în urmă cu peste şase milioane de ani, zona pe care este amplasat în prezent muzeul arăta cu totul diferit faţă de cum arată azi, fiind ocupată de o deltă, iar actuala carieră s-a format prin depunerea succesivă a materialului transportat de pe continent.

Procesul de formare al trovanţilor este considerat ca făcând parte din diageneza timpurie, cele doua condiţii esenţiale de formare a trovanţilor fiind existenţa unor sedimente nisipoase, ori prezenţa unor fluide carbonatice în nisipuri. Muzeul Trovanţilor este situat pe DN 67 (Râmnicu Vâlcea – Târgu-Jiu), în satul Costeşti, comuna Oteşani, la aproximativ opt kilometri de oraşul Horezu.

Geologii nu s-au pus încă de acord asupra originii acestor ciudate formaţiuni de piatră. Unii susţin că ar fi rezultatul unor cimentări care s-au produs cu milioane de ani în urmă. Procesul de formare nu este totuşi foarte bine explicat, deşi, pe dealurile de la Costeşti, „pietrele care cresc” au fost găsite mai ales în perimetre nisipoase. Cele foarte mici sunt sfărâmicioase şi prezintă chiar nişte excrescenţe ce sugerează rădăcinile. Cele mari au un miez dintr-o rocă extrem de dură, în timp ce zona periferică păstrează caracterul nisipos. Şi totuşi, în urma unei ploi, nisipul ud începe să se comporte de parcă ar conţine seminţe ce pot să zămislească pietre! Cam în 30-40 de minute, mici elemente în formare, asemănătoare cu pietrele mari din preajmă, încep să apară, fenomen care trezeşte nelinişti printre vizitatori şi chiar printre localnici. Este puţin probabil să nu te simţi ameninţat de ideea că piatra, cea mai statornică formă a lumii materiale, creşte, se schimbă sub ochii tăi, devenind o formă vie, ce se dezvoltă asemeni unui copac.

Puteti viziona filmul cu trovantii accesand aici

Sursa: http://blogs.besttourism.ro

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva