Search

Gorj

Facebook Twitter Email

Parcul Național Defileul Jiului (PNDJ), constituit de-a lungul văii formate de râul Jiu, între Masivele Parâng și Vâlcan, ocupă o suprafață de peste 11.100 hectare, împărțită între județele Gorj și Hunedoara, zona fiind acoperită aproape în totalitate de păduri de fag și de gorun (85%). De altfel, o parte dintre aceste păduri sunt considerate virgine și cvasi-virgine.

Parcul cuprinde numeroase grote, forme carstice, puțuri naturale și avenuri, reprezentând, totodată, locul ideal pentru numeroase specii de animale, peste 400, dintre care unele pe cale de dispariție și protejate de legi naționale și internaționale, dar și peste 700 de specii de plante deosebite.

Despre minunățiile create de natură în Defileul Jiului, mai mult sau mai puțin cunoscute, despre locurile istorice sau de legendă, despre peisajele unice și impresionante care răsar de o parte și de alta a Jiului, dar și despre nevoile și necesitățile zonei, am stat de vorbă cu Marin Șerban, directorul Administrației Parcului Național Defileul Jiului.

Ecosistemul din defileu…
Acest râu sinuos, Jiul, cu apele sale deopotrivă zbuciumate și liniștite, străbate parcul pe o distanță de 30 de kilometri, de la nord la sud, oferind nu doar posibilități de cercetare științifică a ecosistemului acvatic, ci și unele dintre cele mai bune condiții pentru practicarea raftingului sau canoe, dar și de pescuit sportiv sau, de ce nu, de picnic.

Defileul Jiului este unul unul dintre cele mai spectaculoase și sălbatice defileuri din Munții Carpați, iar șoseaua și calea ferată ce-l străbat dezvăluie ochilor sectoare cu văi adânci de frumuseți copleșitoare, tunele și viaducte, practic un întreg univers oferit în primul rând de natură, dar și de iscusința omului de a construi una dintre cele mai spectaculoase căi de acces de pe teritoriul României.

Nu trebuie uitat faptul că Defileul Jiului a fost și locul unor bătălii crâncene între armata română și cea germană, iar în anul 1916 generalul Ion Dragalina a murit din cauza rănilor pricinuite în luptele ce s-au dat în aceste locuri, lângă Mănăstirea Lainici. Tot aici, la Mănăstirea Lainici, dar pe la 1817, Tudor Vladimirescu a încercat să se ascundă de turcii care îl urmăreau pentru că luptase împotriva lor, în perioada războiului ruso-turc, de la începutul secolului al XIX-lea.

Floră și faună în aria naturală Natura2000
Parcul Național Defileul Jiului este o arie protejată de interes național și european, recent constituită, fiind inclusă însă și în rețeaua de arii naturale de interes european — Natura 2000. Cu o suprafață totală de 11.109 hectare, situată în partea de vest a Carpaților Meridionali, între Munții Vâlcan și Munții Parâng și perimetrul adiacent din nordul județului Gorj și sudul județului Hunedoara, parcul natural cuprinde “cele mai sălbatice chei transversale ale Carpaților românești” (academician Constantin Orghidan, 1969—n.r.). Această arie protejată a fost înființată prin HG 1581/2005.

Teritoriul Parcului Național Defileul Jiului, amplasat într-un peisaj legendar, este străbătut de la sud la nord de DN 66 Filiași — Deva, cale de acces deschisă pentru prima dată pentru căruțe în secolul XIX, pentru automobile în perioada interbelică și asfaltat abia după anul 1960, dar și de calea ferată Bumbești Jiu-Livezeni, inaugurată în urmă cu 67 de ani.

“Cercetările științifice în zonă, începute în anul 2004, au stabilit un prim inventar al speciilor de floră și faună, dar și al celor mai importante habitate ce se pot întâlni în Parcul Național Defileul Jiului. Acest inventar cuprinde un număr total de 1.142 de specii, dintre care 441 specii de faună — 168 protejate — și 701 specii de floră, din care 35 protejate, atât la nivel național, cât și internațional”, explică Marin Șerban, directorul Parcului.

Dintre speciile de faună protejate, cele mai cunoscute sunt: ursul brun, lupul, râsul, vidra, în timp ce erbivorele sunt reprezentate de căprior, cerb și capră neagră, declarată monument al naturii. În pădurile Parcului trăiesc diferite specii de chiroptere, printre care se numără speciile vulnerabile: liliacul mare cu nas potcoavă, liliacul cârn, liliacul cu aripi lungi, dar și unele specii periclitate, precum liliacul mic cu urechi de șoarece sau liliacul mare cu bot ascuțit.

Totodată, Defileul Jiului este menționat în literatură ca fiind unul dintre principalele culoare de imigrație ale păsărilor, drept pentru care a fost denumit “drumul centro — europeano — bulgar”. Aici se pot întâlni exemplare de cocoș de munte, acvilă de munte și șoim călător, specii ocrotite prin legi naționale și internaționale.

Existența calcarelor în aceste locuri face ca zona să fie populată de reptile, cum sunt cele două specii de vipere: vipera cu corn — specie endemită pentru zonă — și vipera comună. De altfel, viperele sunt speciile de care locuitorii zonei se tem cel mai mult, deși nu au fost înregistrate cazuri de atacuri asupra celor care vin să caute fructe de pădure. Familia șerpilor întâlnită în Valea Jiului este completată de șarpele lui Esculap, șarpele de alun, șarpele de casă sau șarpele de apă.

La capitolul “insecte”, croitorul alpin este protejat la nivel național și internațional, această specie preferând habitatele de fag bine reprezentate în Parcul Național Defileul Jiului. De asemenea, a fost semnalată în zonă și prezența bine-cunoscutului croitor (Cerambyx cerdo), a rădașcăi și, nu în ultimul rând, cea a scorpionului carpatic — endemit carpatic românesc.

Nu trebuie uitate nici speciile vegetale protejate, precum garofița, ce se poate observa în zilele de vară pe taluzul stâncos din ampriza DN66, inul galben de Banat, crucea voinicului, clopoțelul sau ghiocelul.

Teritoriul parcului este acoperit aproape în totalitate de păduri (85%), iar o parte dintre acestea intră în categoria așa-numitelor “păduri virgine și cvasi-virgine”. Neacoperite sunt doar abrupturile și pajiștile montane. Pădurile naturale compacte sunt constituite din arborete în care predomină fagul și gorunul. Acestea adăpostesc și specii mediteraneene, precum carpenul și frasinul, dar și specii dacice ce fac din defileu “o adevărată grădină botanică didactică”.

“În ampriza DN 66, supraviețuiesc arbori aparent insignifianți, dar care, în realitate, sunt biotopuri tradiționale pentru insecte relictare (specifice unei lumi dispărute). Este cazul insectei Limoniscus violaceus, localizată în scorburile minerale, a gândacului sihastru (Osmoderma eremita), localizat în scorburile înalte sau Aggnathus decoratus, localizată strict în trunchiul arborilor de anin din defileu. Din aceste motive cred că putem spune că arborii reprezintă ‘mai mult decât o scândură sau un furnir'”, precizează Marin Șerban.

Habitatele reprezentative ale zonei sunt pădurile de fag, de gorun, pădurile aluviale de anin (arin) negru de pe cele două maluri ale Jiului și în vecinătatea DN 66 Bumbești Jiu — Petroșani, dar și pajiștile montane cu țăpoșică (Nardus stricta).

Turism, tradiție și istorie în Defileul Jiului
Pe raza parcului se află amenajate două trasee tematice: primul se află în zona Meri, cu punctul de plecare din gara Meri, și cel de-al doilea în zona Lainici, cu punctul de plecare în zona Mănăstirii Lainici, informațiile necesare pentru parcurgerea acestor trasee putându-se obține din pliante și broșuri sau de pe site-ul parcului național.

Începând cu luna octombrie 2014, funcționează și “Centrul de vizitare al Parcului Național Defileul Jiului”, situat în localitatea Bumbești Jiu din județul Gorj. Tarifele percepute pentru vizitarea parcului sunt de numai 5 lei de persoană pe săptămână sau de 25 de lei pe an, iar pentru grupurile mai mari de 10 persoane tarifele sunt de 3 lei/persoană/săptămână.

Potrivit datelor furnizate de directorul Parcului, în zona Lainici se află un monument al naturii și anume “Sfinxul Lainici” și rezervația naturală geologică “Stâncile Rafailă”. Tot aici, în ‘trecătoarea Lainici”, se poate vizita mănăstirea cu același nume, considerată de localnici ‘mireasa’ din Defileul Jiului, datorită fațadei sale de un alb puternic și strălucitor.
Mănăstirea a fost construită între anii 1812-1818, în vremea domnitorului Gheorghe Caragea, iar aici s-a ascuns, în anul 1817, Tudor Vladimirescu, îmbrăcat în haine călugărești, pentru a scăpa de urmărirea turcilor, împotriva cărora luptase în războiul ruso-turc din 1806-1812. Mănăstirea a fost desființată ca lăcaș de cult în anul 1961, însă, după 1990, s-a înălțat biserica nouă, lateral sud-est de vechea biserică, cu hramul Izvorul Tămăduirii.

Tot aici se pot vizita așezările ecumenice Schitul Locuri Rele (sau “Locurele”) și Schitul Pustnicului, dar și monumentul ridicat în onoarea generalului Dragalina. De asemenea, la intrarea în defileu, dinspre Târgu Jiu, se pot vizita locuri de o mare însemnătate istorică, dovadă a statuării pe aceste meleaguri a neamului românesc, precum “Castrul roman” sau Mănăstirea Vișina. Înălțată inițial din piatră, sub munte, de către domnitorul Mircea cel Bătrân, lângă un turn dacic de apărare, mănăstirea poate fi socotită printre cele mai vechi lăcașuri religioase din județul Gorj, chiar dacă a fost atestată documentar într-un hrisov din anul 1514, din vremea lui Neagoe Basarab.

Calea ferată Bumbești Jiu — Livezeni
Defileul Jiului nu poate fi întreg fără a menționa calea ferată care îl străbate și care unește Oltenia de Ardeal. Legătura feroviară dintre cele două stații din județele Gorj (Bumbești) și Hunedoara (Livezeni) oferă priveliști spectaculoase, însă reprezintă și un monument al tehnicii românești.

Ideea construirii unei legături între Oltenia și Ardeal apare pentru prima data în anul 1874 în textul ‘Convenției pentru joncțiunea feroviară între România și Austro-Ungaria’, însă abia după 74 de ani calea ferată a fost în întregime realizată. Drumul de fier din Defileul Jiului a fost construit în patru etape, respectiv 1924 — 1931, 1933 — 1934, 1941 — 1944 și ultima, 1 aprilie — 31 octombrie 1948, când au fost aduși nu mai puțin de 28.000 de muncitori pentru a finaliza lucrarea.

Calea ferată din ‘Marele canion al Carpaților Meridionali’ cuprinde de-a lungul celor 31 de kilometri ai traseului opt poduri mari, 27 de viaducte de coastă, 39 de tuneluri, 2.500 de metri de ziduri de sprijin și cinci stații și halte. Și în prezent, calea ferată Bumbești Jiu — Livezeni este de departe cea mai complexă și dificilă rută feroviară construită în România, deși au trecut 67 de ani de la inaugurarea ei.

Proiecte și fonduri pentru dezvoltare durabilă
Potrivit informațiilor furnizate de conducerea PNDJ, administrarea parcului în bune condiții necesită anual un buget estimat între 550.000 lei și 590.000 de lei care se aprobă de către RNP-Romsilva — administratorul celor 22 de parcuri naturale și naționale din România. Nu sunt de neglijat fondurile europene de aproape 3 milioane de lei atrase până în prezent pentru dezvoltarea infrastructurii de vizitare și a capacității instituționale a Administrației Parcului Național Defileul Jiului.

Începând cu anul 2004, când parcurile au intrat sub administrarea Romsilva, au fost derulate două proiecte finanțate din POS Mediu și anume “Măsuri de îmbunătățire a managementului și conștientizare publică în Parcul Național Defileul Jiului” în valoare de aproximativ 941.000 lei și “Elaborarea planurilor de monitoring pentru speciile Natura 2000, dezvoltarea infrastructurii de vizitare și a capacității instituționale a Administrației Parcului Național Defileul Jiului”, de 1,87 de milioane lei.

Fondurile primite în cadrul primului proiect au fost orientate spre serviciile de proiectare a centrului de vizitare al PNDJ, serviciile de cartare specii și habitate, echipamente și dotări, iar banii alocați prin cel de-al doilea proiect au vizat evaluarea stării de conservare și elaborarea planului de monitoring pentru speciile Natura 2000 în aria naturală protejată, elaborarea strategiei de comunicare și publicitate a proiectului, construcția efectivă a centrului de vizitare, echipamente, dotări, cursuri de pază și servicii audit proiect etc.

În ceea ce privește proiectele pe care administrația dorește să le implementeze în anii ce urmează, cu finanțare externă, acestea vor urmări monitorizarea stării de conservare a speciilor și habitatelor care au fost deja identificate și cartate, dezvoltarea infrastructurii turistice în defileul Jiului, continuarea cercetărilor științifice mai ales pe bază de voluntariat, dezvoltarea eco-turismului susținut de comunitățile locale și punerea în valoare a tradițiilor acestei comunități.

Soluții pentru protecția biodiversității
Parcurile naționale păstrează și protejează zone deosebite din punct de vedere al aspectului natural și al biodiversității, dar acest lucru este posibil “doar dacă reușim să reducem impactul antropic asupra lor”, consideră Marin Șerban.

“De aceea, încurajăm activitățile ecoturistice (petrecerea timpului liber în cort, în perioada de vară), cicloturismul, observarea faunei sălbatice, vizitarea parcului național sub îndrumarea unui ghid al administrației, vizitarea celor două trasee tematice din zonă, raftingul sub îndrumarea și supravegherea instructorilor autorizați, vizitarea obiectivelor religioase din zona defileului, excursiile cu rol științific pentru observarea speciilor de flora și a habitatelor, dar și taberele științifice cu voluntari”, explică șeful PNDJ.

Din păcate, activitatea umană din zona parcului își lasă amprenta și într-un mod negativ. Deșeurile menajere sau cele din construcții lăsate la voia întâmplării, introducerea unor specii invazive (ex. câini semi-sălbăticiți) sau poluarea provenită de la autovehiculele ce tranzitează calea rutieră sunt doar câteva dintre cauze. Trebuie menționate ca efecte negative pentru menținerea biodiversității parcului și construcțiile ilegale din zona parcului, tăierile accidentale și cele ilegale de masă lemnoasă, pășunatul excesiv, recoltarea excesivă a resurselor regenerabile (fructe de pădure, ciuperci), accesul necontrolat în aria protejată și incendiile iscate din neglijență.

Tocmai din aceste motive, administrația parcului desfășoară patrulări, acțiuni de supraveghere și control menite să asigure starea de conservare favorabilă a ecosistemelor și speciilor componente.

Indiferent de anotimp și de vremuri, Jiul continuă să curgă cu apele sale repezi prin albia sugrumată parcă de pereții verticali ai stâncilor oferind, acum, sau poate pentru totdeauna, priveliști copleșitoare prin defileul care îi poartă numele.

AGERPRES/(AS — autori: Daniel Badea, Mariana Nica, editor: Oana Tilică)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Prin „Nări” se scurge, de mii de ani, apa râului SohodolÎn „Peștera popii”, la intrarea în Cheile Sohodolului, s-au găsit picturi rupestreDrumul „Mărgelatului” se strecoară printre stâncile abrupte, pe lângă „Nări” (dreapta), pe sub „Poarta Stelară”clipboard04_9Locul sfânt amenajat de un om care a scăpat de cancer

Pe șoseaua care leagă orașul Târgul Jiu de Mănăstirea Tismana, undeva, la dreapta, se face un drum asfaltat care duce, hăt, departe, până în creierii munților Vâlcan. De-a lungul lui se ajunge în Cheile Sohodolului, un ansamblu de stânci uriașe care îți taie răsufl area. În opinia multora, sunt cele mai frumoase chei din țară.

Am ajuns la Cheile Sohodolului mergând pe DN 67D, drumul național care conduce turistul către cucernicele locuri ale mănăstirii Tismana. După ce am ieșit din Târgu Jiu, peste podul de pe râul Jiu, după numai câțiva kilometri, la o intersecție cu DN672C, un indicator la dreapta ne-a condus spre comuna Runcu. Doar 16 kilometri sunt până acolo.

Pe drumul „Mărgelatului”

Satul Runcu se termină aproape de formațiunile muntoase care străjuiesc pe stânga și pe dreapta și ai senzația că intri într-un canion.

Drumul duce întro rezervație naturală cu o formă de relief impresionantă, întisă pe o suprafață de 350 de hectare. Acolo s-au filmat scene din „Trandafirul Galben”, celebrul film românesc în care Florin Piersic l-a interpretat pe „Mărgelatu”. Sentimentul pe care îl trăiește turistul este, însă, unic.

Picturi străvechi în „Peștera Popii”

La intrarea în Chei, ghidul nostru, un tânăr din partea locului, ne arată „Peștera Popii”. Este unul dintre locurile cele mai vizitate, pentru că acolo au fost descoperite, cu ani în urmă, picturi rupestre cu siluete antropomorfe (omenești) stilizate, de culoare neagră.

Loc sfânt amenajat de un bolnav de cancer

După ce parcurgem câțiva kilometri, din cei zece cât au cheile, pe partea stângă, observăm o grotă, la câțiva metri înălțime, iar pe marginea drumului o biserică în miniatură. Nu era nimeni prin preajmă și curiozitatea ne-a împins să urcăm cele câteva zeci detrepte până la scobitura în stâncă. Acolo, era amenajat un adevărat altar: icoane, sfeștnice și lumânări, unele arzând, chiar. Pe mica platformă de la intrarea în grotă se aflau câteva scaune, ca un loc de popas. Mai târziu aveam să aflăm, de la oameni din zonă, că locul a fost amenajat de un doljean care s-ar fi vindecat de cancer și a făcut acest gest drept mulțumire lui Dumnezeu. Tot acolo se adăpostesc, de ploaie, turiștii.

„Nările” care sforăie

Mai sus, pe drumul ce șerpuiește printre stânci înalte cât două-trei blocuri la un loc, după o curbă, zărim niște grote mari prin care se scurge apa limpede a râului Sohodol. Aveam să aflăm că acelea sunt „Nările”, denumite așa după zgomotul , parcă viu, pe care îl fac odată cu scurgerea apei prin ele. Galeriile pe care „trudalnicul” Sohodol le-a săpat în stâncă, timp de mii de ani, au în jur de 70 de metri lungime.

Autor: Cristina Mathias ,  Petrisor Cana 

sursa: evz.ro

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Friptura de fazan la cuptor este un preparat ușor, potrivit pentru un prânz în week-end sau, de ce nu, pentru o cină romantică târzie. Servit alături de un pahar cu vin, preparatul, delicios și sănătos în același timp, garantează o masă de neuitat.

Fazanul proaspăt împușcat se lasă în pene și se pune într-un loc răcoros timp de două-trei zile, pentru a deveni fraged. Abia apoi se curăță de pene și de intestine și se trece la prepararea lui propriu-zisă.

Pentru două persoane, este nevoie de un fazan, o căpățână de usturoi, două-trei linguri de ulei de măsline, un pahar cu vin, câteva felii de șuncă crud-uscată sau afumată, sare și piper.

“Fazanul se porționează, se sărează și se piperează și se pune la rece o jumătate de oră. Între timp, se curăță usturoiul și se feliază. Într-o tavă jena cu capac se pun cele trei linguri de ulei de măsline, apoi se presară jumătate din feliile de usturoi. Se așază fazanul peste usturoi, se acoperă cu feliile de șuncă și se adaugă restul usturoiului. Se adaugă paharul cu vin, se acoperă tava cu capacul și se introduce la cuptorul încins timp de două ore și jumătate. După acest timp, se ia capacul de pe vas și se mai lasă o jumătate de oră”, prezintă rețeta doamna Jana din Târgu-Jiu.

Ca și garnitură pentru acest preparat se poate servi un risotto de orez sau legume fierte la abur și stropite apoi cu ulei de măsline, sare, piper și verdeață.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Popescu, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cei care vor să își aducă aminte de copilărie pot să încerce acest desert delicios, pe care cu toții îl așteptam cu sufletul la gură atunci când bunicile ne răsfățau cu ceva dulce, respectiv cu ciocolată de casă.

Este un desert simplu de preparat, dar cu un gust inconfundabil, după cum ne explică doamna Jana din Târgu-Jiu.

Ingredientele necesare sunt următoarele: 250 de grame de lapte praf, o jumătate de kilogram de zahăr, 200 de grame de unt și 100 de grame de cacao.

“Se pune zahărul pe foc la legat cu un pahar cu apă și să lasă să fiarbă până face “bășici” la suprafață. Se adaugă laptele praf amestecat cu cacaua și cu untul tăiat cubulețe. Se lasă să dea în clocot de câteva ori și apoi se răstoarnă într-o tavă”, ne explică doamna Jana.

Se dă la rece, apoi se porționează și se servește. Dacă doriți, puteți să adăugați în compoziție și câțiva sâmburi de nucă prăjiți în cuptor și zdrobiți.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Popescu, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Friptura de iepure sălbatic la cuptor este un preparat culinar deosebit, potrivit pentru o duminică în familie. Pe lângă faptul că este delicioasă, carnea de iepure este și foarte sănătoasă, având un colesterol scăzut, dar și un conținut ridicat de proteine, care sunt esențiale pentru funcțiile celulare.

Pentru prepararea acestei rețete, trebuie să ținem cont de faptul că iepurele trebuie lăsat timp de cel puțin 24 de ore într-un baiț pentru care avem nevoie de ceapă, usturoi, morcovi, boabe de piper negru, foi de dafin, vin și apă. Se porționează iepurele, se feliază cepele și morcovii, se zdrobește usturoiul, pe care putem să îl lăsăm în foi, se adaugă toate ingredientele într-un castron și apă cât să acopere carnea, după care se dă la rece, ne explică doamna Jana din Târgu-Jiu.

După marinare, carnea de iepure se spală, se tamponează cu șervețele de bucătărie, se sărează și se piperează, după care se lasă deoparte pentru pregătirea celorlalte ingrediente.

“În afară de iepure, rețeta mai necesită următoarele ingrediente: felii de slănină afumată cu care se vor acoperi bucățile de carne, usturoi, ulei și vin. Bucățile de carne se împănează din loc în loc cu usturoi, apoi se pun în tava în care am pus câteva linguri de ulei. Carnea se acoperă cu felii de slănină afumată pentru a nu se usca la suprafață, mai ales că necesită un timp mai îndelungat de coacere. În tavă se adaugă apă și se completează de câte ori este nevoie, până când iepurele devine fraged. La final, se pune un pahar cu vin și se lasă până scade și se formează un sos”, explică doamna Jana.

Ca și garnitură pentru acest preparat, putem servi ciuperci cu usturoi. Ciupercile se feliază și se călesc în ulei până scade lichidul lăsat de ele, iar apoi se adaugă câțiva căței de usturoi tăiați felii, sare, piper și verdeață.

AGERPRES/ (AS — autor: Oana Popescu, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Situată pe malul stâng al Motrului, în comuna Glogova, Casa Glogoveanu, înconjurată de arbori bătrâni, păstrează și astăzi vie amintirea unor vremuri demult apuse. Vechimea beciului se pierde în negura timpurilor, documentele atestând că acesta a fost construit undeva în secolele XVI-XVII, numeroasele guri de tragere ale beciului făcând dovada pronunțatului caracter de apărare al culei.

Sursa: kule.ro

Potrivit site-ului www.kule.ro, localitatea Glogova a jucat un rol politic important datorită boierilor din familia Glogoveanu care dețineau aici una din reședințe. O legendă locală spune că un negustor sârb cu numele de Glogovan s-ar fi așezat în această zonă și ar fi întemeiat localitatea, iar urmașii lui și-au luat numele de Glogoveanu, devenind boierii acestor locuri.

Arhitectul gorjean Iulian Cămui notează în ediția din 1982 a Revistei “Litua” că monumentul din Glogova nu s-a bucurat de prea multă atenție din partea specialiștilor. Considerată de mulți drept o casă întărită, clădirea dezminte această apreciere la o cercetare mai atentă.

“Tehnica construcției vizibilă la interior arată două etape distincte. Prima, pe care tradiția o atribuie lui Necula Glogoveanu (secolul XVII), e constituită din beciul a cărui vechime pare să se piardă în negura vremurilor, existența boierilor Glogoveni încă din secolul al XVI-lea justificându-ne acest lucru. Situat la nivelul solului, beciul este o construcție masivă din piatră și cărămidă cu asize alternante în ziduri de peste un metru grosime. Scara de acces la etaj era exterioară, aflându-se în porțiunea retrasă, dinspre sud-vest, unde se constată în prezent existența a două ziduri paralele, unul interior și altul exterior, care îl dublează pe primul și corespunde adaosurilor din secolul al XVIII-lea. Existența unei scări exterioare la clădirea Glogovenilor constituia un mare neajuns. În această situație, necesitatea unei scări interioare pare justificată, locul ei putând să fi fost în spațiul din mijlocul beciului, în porțiunea ce nu are boltă, ci tavan drept de lemn. Restaurând casa la începutul secolului al XVIII-lea, Matei Glogoveanu sau fiul său Ioniță regularizează planul culei și îl măresc, desființând vechea scară și înlocuind-o cu cea actuală de sub cerdac. Părțile adăugate în această perioadă se recunosc ușor, având ziduri mult mai subțiri, printre cărămizile de tip nou văzându-se și destule cărămizi de tip vechi, dovadă că zidarii au folosit și cărămizile rezultate din demolarea caturilor superioare”, arată arhitectul.

La etaj, cula are cinci camere, în care se intră dintr-un cerdac. Iulian Cămui amintește în scrierile sale și de existența unor pasaje subterane, folosite în cazul unor asedii prelungite.

“Etajul este puternic marcat de existența cerdacului, din care se intră într-o sală spațială din care se accede spre cele cinci odăi, câte două de fiecare parte și una spre spatele clădirii. Între cele două odăi dinspre stânga se trece pe sub o arcadă, într-o sală ce duce spre latrină. Numeroasele guri de tragere ale beciului atestă pronunțatul caracter de apărare al culei. Restaurarea făcută de Gheorghe Vernescu la sfârșitul secolului al XIX-lea impunea ca o necesitate a confortului mărirea ferestrelor, alterând caracterul de locuință fortificată. Tradiția amintește de existența unor subterane ce făceau legătura între culă și biserica paraclis din apropiere și dintre culă și un luminiș din apropierea Motrului, subterane folosite în cazul unui asediu prelungit”, povestește arhitectul.

Tot site-ul www.kule.ro notează că termenul culă derivă din cuvântul turcesc “kula”, care înseamnă turn. În arhitectura românească, definește un anumit tip de locuință fortificată, cu volumetrie simplă și compactă, cu plan pătrat sau dreptunghiular, având două sau trei nivele, cu rol de apărare și de veghe, dar și de locuire.

Culele sunt construcții cu pereți groși din piatră sau cărămidă, cu ferestre mici și metereze (guri de tragere), cu ușă de acces la nivelul parterului puternic întărită și numeroase ascunzători. Locuirea se realiza la etajele superioare, parterul fiind folosit pentru depozitarea proviziilor. Întotdeauna scara de acces la nivelele superioare este bine protejată, fiind amplasată în interiorul culei.

AGERPRES / (AS — autor: Oana Popescu, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Mănăstirea Tismana, considerată cea mai veche mănăstire din Țara Românească, se află pe teritoriul orașului Tismana, județul Gorj, aflat la 30 km față de municipiul Târgu-Jiu. Așezământul este o ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana ridicată pe stâncă. Cea mai veche mărturie despre mănăstire este consemnată de Paul de Alep, care împreună cu patriarhul Macarie al Antiohiei a vizitat acest lăcaș în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

Mănăstirea Tismana
Foto: (c) Oana POPESCU / Arhiva AGERPRES

Mănăstirea Tismana nu este o mănăstire construită întâmplător, sau în urma unui sfat lumesc, ci este zidită prin descoperire dumnezeiască și numai după zeci de ani de căutări ale unui om sfânt, Cuviosul Nicodim cel Sfințit, potrivit istoricului aflat pe site-ul oficial al Sfintei Mănăstiri.

Mănăstirea Tismana; racla de argint cu părticele de Sfinte Moaște de la Sfântul Nicodim, Sfântul Ignatie Teoforul și Sfântul Ioan Gura de Aur
Foto: (c) Oana POPESCU / Arhiva AGERPRES

Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana, pomenit în calendar în ziua de 26 decembrie, a fost unul dintre marii întemeietori de așezăminte monahale și duhovnici ai Țării Românești din secolul al XIV-lea. S-a născut în anul 1340, într-o familie de vlahi sud-dunăreni. În Țara Românească, Sfântul Nicodim a venit de la Muntele Athos prin chemare divină cu misiunea de a ridica o mănăstire. Potrivit agenției de știri Basilica, documentele istorice menționează mai multe mănăstiri ctitorii ale Sfântului Nicodim: Vratna și Mănăstirița (în Serbia), Vodița, Gura Motrului, Topolnița, Vișina, Aninoasa, Tismana (în Țara Românească) și Prislop (în Țara Hațegului).

Sfântul Nicodim este pomenit, pentru ultima dată, în timpul vieții sale la 23 noiembrie 1406, la Tismana, când mănăstirea a primit un nou hrisov de la Mircea cel Bătrân. A trecut la cele veșnice la 26 decembrie 1406 și a fost îngropat în mormântul dinainte pregătit în apropierea bisericii Mănăstirii Tismana.

Mănăstirea Tismana
Foto: (c) Oana POPESCU / Arhiva AGERPRES

Legenda susține că lăcașul ridicat pe apa Tismanei a fost construit din lemnului unui tis, o specie de conifer cu lemn tare, care împădurea pe vremea aceea zona, de la care ar proveni și numele mănăstirii. Se pare însă că aceasta este numai o poveste, biserica fiind de la început o construcție de zidărie, dat fiind importanța care s-a acordat de la bun început acestui așezământ de către domnitorii Țării Românești.

Încă de la început, așezământul a fost înzestrat printr-un hrisov de la Radu I, cu danii în pământ și venituri, care să asigure întreținerea monahilor ce se aflau sub stăreția Sfântului Nicodim. Acest hrisov nu s-a păstrat însă, în ce anume au constat acele donații a făcut cunoscut un alt document emis în 1385, de către fiului lui Radu I, Dan I.

Următorul document referitor la Tismana e datat din primul an al domniei lui Mircea cel Bătrîn, 1387, care reconfirmă posesiunile și drepturile.

Sub conducerea Sfântului Nicodim, colaborator al celor trei voievozi, care întrunea calități de cunoscător în meșteșugul zidirii, de caligraf și miniaturist, cu cele de organizator de viață bisericească, dar și de bun gospodar al averii mănăstirești, așezământul de la Tismana a devenit înfloritor. Mănăstirea Tismana a fost de la început o samovlastie, adică o comunitate monahală de sine stătătoare, nesupusă nici mitropolitului Ungrovlahiei, nici celui de Severin. Această rânduială s-a păstrat până târziu, fiind reamintită în toate hrisoavele domnești.

Mănăstirea Tismana
Foto: (c) Oana POPESCU / Arhiva AGERPRES

Existența bisericii ridicate de Sfântul Nicodim nu a fost însă de prea lungă durată. Deși din marele număr de hrisoave de întărire, păstrate din secolul XV reiese că mănăstirea și-a continuat neîntrerupt activitatea ca instituție, o cauză necunoscută a dus la ruinarea lăcașului și a făcut necesară o refacere totală a lui.

În acest sens, există date care arată că cea de-a doua construcție de la Tismana datează din vremea domniei lui Radu cel Mare (1495-1508). Această a doua construcție reprezenta unul din monumentele de seamă ale arhitecturii muntenești de la începutul secolului XVI, o biserică de mari dimensiuni pentru acele timpuri, compusă din altar, naos, pronaos și pridvor deschis, încununată cu trei turle.

Prin importanța și dimensiunile sale, cea de-a doua biserică de la Tismana făcea parte din seria monumentelor domnești de amploare, construite în secolul XV, și căreia îi aparțin bisericile mănăstirilor Dealu, Snagov și biserica episcopală din Curtea de Argeș.

Biserica de la Tismana se deosebește însă de ele prin materialele din care este construită. Zidurile sunt din blocuri de tuf calcaros, iar în locul paramentelor de piatră în întregime acoperite cu sculpturi de la Dealu și Argeș, la Tismana fațadele erau probabil simplu tencuite. Prin această tratare a materialelor, ca și prin unele trăsături ale planului, ea se apropie de o grupă de monumente contemporane din Serbia.

Mănăstirea Tismana
Foto: (c) Oana POPESCU / Arhiva AGERPRES

Mănăstirea Tismana a suferit în cursul veacurilor o serie de prefaceri, până când, în ziua de astăzi nu i se mai văd urmele, modificările monumentului, mai ales cele din fațade, refăcute de atâtea ori, i-au schimbat înfățișarea arhitectonică, potrivit istoricului de pe site-ul oficial al lăcașului.

Mănăstirea a fost silită de împrejurări, mai ales în secolele XVII și XVIII, când vechile fortărețe ale Țării Românești fuseseră distruse din ordinul Porții, să servească și drept cetate. În secolul XIX, la începutul mișcării pandurilor, Tudor Vladimirescu i-a închis aici pe ispravnicii din plasele Olteniei. Mai târziu, aici s-au unit două din detașamentele de panduri, conduse de D. Macedonski și D. Gîrbea. În 1821 multe mănăstiri, Strehaia, Cozia, Bistrița, Polovragi, au servit ca baze de rezistență ale pandurilor lui Tudor Vladimirescu, dar Tismana a fost fără îndoială cea mai importantă dintre ele.

În 1844 a început o epocă de mari transformări pentru vechiul monument, care n-au avut însă cel mai fericit rezultat. Pornite din inițiativa domnului regulamentar Gheorghe Bibescu de a restaura cele mai vechi și însemnate monumente istorice ale țării, aceste lucrări au fost executate de arhitecți străini, într-o vreme, când în Europa domnea stilul neogotic. În acest fel, pe lângă multe alte schimbări pe care le-a suferit vechiul lăcaș, bisericii i-a fost a provocată o pierdere ireparabilă, prin dărâmarea pridvorului deschis.

Timp de zece ani, între 1954-1964, Arhiepiscopia Craiovei a susținut lucrările de reconstituire a vechii înfățișări a Tismanei. În cadrul acestor lucrări, elementele decorative străine arhitecturii românești au fost îndepărtate, redându-i-se mănăstirii o înfățișare cât mai apropiată de cea de odinioară, se arată pe site-ul oficial.

În 1983 a fost reconstruit pridvorul bisericii pe vechile temelii, conducătorul lucrărilor fiind inginerul Ioan Sălăjan, actualul mitropolit al Banatului. Acesta a fost pictat în tehnica al fresco, între 1994 și 1996.

În prezent, Mănăstirea Tismana își etalează statutul de “monument de artă ” prin tot ceea ce reprezintă și există în ea. Tismana a fost și rămâne cea mai veche vatră de cultură, un uriaș muzeu al trecutului, un sanctuar al marilor arderi ale prezentului și o fereastră deschisă spre aspirațiile viitorului, potrivit istoricului său prezentat pe site-ul oficial.

AGERPRES/ (Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Unul dintre cele mai fascinante monumente ale naturii din România Peștera Muierilor este și prima peșteră electrificată din țara noastră.

Foto: (c) Nicolae BADEA / Arhiva AGERPRES

Aflată în comuna Baia de Fier din județul Gorj, aceasta a fost săpată în masivul calcaros Parâng (marginea sudică), de râul Galbenul, la o altitudine de 700 de metri, așa cum relatează www.novaciranca.ro.

Foto: (c) Nicolae BADEA / Arhiva AGERPRES

Declarată Rezervație Speologică în anul 1955 și Monument de Rezervație Naturală, Peștera Muierilor conține originale concrețiuni calcaroase care îi conferă unicitate și care sunt principalele atracții ale acesteia. După cum arată site-ul www.infoghidromania.com, aici se întâlnesc impresionante forme ale reliefului carstic precum Bazinele Mici, Orga, compusă din stalagmite unite cu stalactite, Domul Mic, ce are aspectul unui castel cu trepte formate din stalactite și stalagmite, Altarul cu stalagmite-coloane foarte apropiate între ele, Cupola altarului, asemănătoare unei catedrale, Amvonul, Cascadele Împietrite, Dantela de Piatră, Sala Turcului, Candelabrele Mari sau Vălul Miresei.

“Amvonul”
Foto: (c) Nicolae BADEA / Arhiva AGERPRES

Alte atracții ale peșterii sunt, potrivit surselor amintite, Bazinele Mari, Poarta, Sala cu Guano, Sala Roșie a Luminii, Sala Bolților, Coșul peșterii, imaginea Stâncii Însângerate, denumită astfel datorită scurgerilor oxidului de fier sau Galeria Urșilor unde s-au descoperit urși de cavernă complet pietrificați, dar și un adevărat cimitir de resturi de vulpi, lupi, capre sălbatice și mistreți.

“Galeria Urșilor”
Foto: (c) Zeno TUFEGA / Arhiva AGERPRES

De asemenea se remarcă Sala Musteriană unde s-au descoperit obiecte și unelte datând din Paleolitic, Sala Liliecilor care adăpostește numeroase colonii de lilieci din speciile Myotis, Miniopterus și Rhinolophus, Sala Minunilor unde se află formațiuni carstice precum Soacra, Japoneza, Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici sau Coloana cu meduze. Deosebite sunt și Sala Perlelor cu un tavan jos, chiar sub un metru în unele locuri, și o podea de forma unui mozaic, din cauza numeroaselor cristale și perle de peșteră, și nu în ultimul rând Galeria electrificată, galeria principală a Peșterii ce găzduiește structuri ca Bazinele Mici și Bazinele Mari care mai ales primăvara sunt pline cu apă.

“Bazinele Mici”
Foto: (c) Zeno TUFEGA / Arhiva AGERPRES

În anul 1952, au fost descoperite în această peșteră și fragmente de oase umane, între care fragmente de craniu aparținând unui individ de sex feminin ce au fost recent datate de către cercetători ca având o vechime de aproximativ 30.000 ani.

Cu o lungime de peste 3.500 de metri, Peștera Muierilor este compusă din patru Galerii dispuse pe două niveluri. Nivelul inferior constituie rezervația speologică împărțită în două sectoare — nord (1.500m) și sud (880m). Etajul superior are o lungime de peste 1.200 de metri și este compus dintr-o rețea de cavități și canale foarte greu accesibile. Pe acest nivel numai o porțiune de circa 550 de metri este vizitabilă fiind amenajată pentru turiști la o înălțime de 40 de metri.

În Cupola înaltă de 17 metri sunt întâlnite colonii de lilieci.

Denumirea Peșterii Muierilor (regionalismul ”muiere” înseamnă ”femeie căsătorită”) vine din timpuri străvechi, potrivit legendelor. Unele dintre acestea susțin că în timpul războaielor cu năvălitorii locurilor, pe când bărbații plecau la lupte, în această peșteră se adăposteau femeile cu copii și bătrânii. Alte legende datorează denumirea faptului în zilele uscate de secetă, femeile mergeau să toarcă la gura acestei peșteri, curentul de aer ce ieșea din interiorul ei ușurându-le munca.

Foto: (c) Nicolae BADEA / Arhiva AGERPRES

Primele informații scrise despre acest monument al naturii datează din anul 1870, când a fost menționat de arheologul Alexandru Odobescu  într-un chestionar arheologic, așa cum precizează site-ulwww.romanianmonasteries.org.

După electrificarea Peșterii, între anii 1963 și 1978 aceasta a devenit cel mai popular obiectiv turistic speologic al României, fiind vizitată anual de zeci de mii de turiști. Poate fi vizitată perioada mai-octombrie, iar la ea se poate ajunge din șoseaua (DN 67) care leagă Târgu Jiu de Râmnicu Vâlcea prin localitatea Poienari spre Baia de Fier.

Foto: (c) Nicolae BADEA / Arhiva AGERPRES

Peștera Muierilor rămâne un loc magic și plin de mistere. Se spune că aici se petrec minuni, iar femeile care nu pot avea copii își găsesc “leacul”. De asemenea, se pare că ar avea efecte curative pentru anumite afecțiuni, precum astm bronșic, diabet, reumatism, dereglări hormonale, depresii, stress sau insomnii.

AGERPRES (Documentare-Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

One of the greatest masterpieces of sculptor Constantin Brancusi, with which he blessed the Targu-Jiu city, is the Avenue of Heroes monumental ensemble, an homage paid to the heroes in the Gorj County, who gave their lives for their country during the World War One.

Photo credit: (c) Irina POENARU / AGERPRES PHOTO

The father of modern sculpture, as he is considered worldwide, Constantin Brancusi gifted the Targu-Jiu municipality, a few decades ago, when he decided to place here three of his works, with a very rare cultural destiny among the Romanian cities, and not only, succeeding thus in propelling it to the list of the localities with important tourism objectives, which is also proven by the large number of tourists interested in admiring and knowing the work of the famous sculptor.

Constantin Brancusi was born on February 19, 1876, in the Hobita village, near Perstisani and also not so far from the Tismana Monastery, a place which he used to visit very often together with his mother to attend the religious service.

As shown in Zenovie Carlugea’s documentary about the famous sculptor, Brancusi spent his childhood years surrounded by his father and the other fellow villagers who were used to making the objects that they needed in the household with their own hands. People made furniture, chairs and carved decorative elements into the wood and even houses, house pillars, which might be the source of inspiration for his famous work the Endless Column. His childhood was marked by a very close and beautiful relation he had with his mother, Maria, who was also the single one able to control him after the death of his father. After he graduated only three years of formal education, he ran away from home and went to Slatina, where he worked as a shop boy and later, in 1889 more precisely, he moved to Craiova, where he remained for several years, working as a waiter in various restaurants. One day, while he was working in a small public house near the Madonna Dudu Church, he took his clients completely by surprise when he showed up with a violin made by his own hands. The musicians working in the pub tried it to see how it sounded and, to the astonishment of all, the violin started to make harmonious sounds. The regulars of the pub, among whom a vestryman working at the church, sent him to the School of Arts and Crafts.

Brancusi was a hardworking student, and he finished the five years in just four. Already showing great skills as a woodcarver, he made painting frames and furniture. In 1898, he presented his first sculpture — the bust of Gheorghe Chitu — and two painting frames that can still be seen today at the first exhibition of the School of Arts and Crafts in the Dolj County, organised in the Bibescu Park in Craiova. In the same year he enrolled in the Bucharest School of Fine Arts, where he learnt from the best craftsmen of the beginning of the century in Romania, which gained him a lot of courage. He received mentions for his first works and he even got a medal, receiving many encouragements during the school year from his teacher Dimitrie Gerota, with whom he studied anatomy. He made a beautiful sculpture for which he received a prize — Ecorseul (ecorche — statue of a man with skin removed to reveal the muscles underneath), together with Gerota, PhD. In September 1902 he graduated from the School of Fine Arts. He travelled to Munich, but he didn’t feel good here and in 1904 he moved to Paris. A year later he was accepted at the Ecole Nationale des Beaux-Arts. Beginning with 1907, the great Romanian artist chose the nonfigurative art instead, becoming thus a familiar figure among the avant-garde artists in Paris.

It was his work the Kiss (1907) that finally individualized him from the other artists. The work came out as a huge surprise, since the technique was very innovative compared with Rodin’s art (Rodin was Brancusi’s former teacher). Through this work Brancusi managed to detach himself from the pattern of funerary monuments and such works that any of the amateur artists could make in fact at that time. His love affairs with Margit Pogany proved to be of great inspiration to him. The two had an exhibition together at the French Official Salon, and he made her, without her knowing, a portrait. Later he made a series of four variants to Mademoiselle Pogany. He gave one to her, he exhibited another one for the first time in 1913 at the Armony Show, from where an American citizen bought it immediately with 300 dollars, marking thus his entry to the art market in the United States and he brought another one to Bucharest, where he found no buyer, so that he gave it to the Storck family.


Photo credit: (c) Lucian TUDOSE / AGERPRES ARCHIVE

In 1926 he was involved in an unprecedented court battle with the US customs, when his work the Bird was subjected to customs duties. The law said that the works of art were exempted from paying the tax, but the customs officials refused to believe that the tall, thin piece of polished bronze was art and so imposed the tariff for manufactured metal objects. In the end, under pressure from the press and artists, the customs agreed that The Bird was a true work of art. Brancusi was 33 of age at the time, having his first personal exhibition in New York.

The important themes that captured his attention over the many decades of his career were — the Kiss, the Sleeping Muse, Mademoiselle Pogany, the Bird in Space, the Endless Column, the Danaide and the Cock.

In 1935, Arethia Tatarescu, the President of the National League of Women from Gorj, asked him to build a monument in Targu-Jiu in the memory of the heroes who sacrificed their lives for the country. It was something that he had been wanting to do for many years, as he confessed in a later to his former student, Milita Petrascu, who was in fact the very one who recommended him to Mrs. Tatarescu — ‘I cannot tell you how happy I am to make something at home.’ The artist didn’t accept any money for his work.

According to Sorin Lory Buliga, the representative of the Brancusi Cultural Centre, it seems that the initial name Brancusi gave to his ensemble was the Avenue Heroes’ Souls. The monumental ensemble the Avenue of Heroes is the modern name of the triptic made by the sculptor over 1937-1938. The ensemble was meant to praise the memory of the heroes from the Gorj County, who sacrificed themselves during the war, as the last of a series of works of art devoted to the memory of the heroes from Targu Jiu.

Professor Zenovie Carlugea also mentioned in his documentary that the years 1936, 1937 and 1938 were ones of great effervescence in Targu Jiu. In May 1936, the city was ranked as a tourist attraction, so that to be able to draw funds from the ministries for building the monuments. In 1937, Gheorghe Tatarescu obtained 5 million lei from the Ministry of Public Works for building the Avenue of Heroes, following a straight line, from the Jiu River floodplain, through the Public Garden, to a haymarket at the edge of the town.

They soon began to make the modules for the Column in the central workshop of Petrosani (Atelierele Centrale Petrosani), assembled by Brancusi’s friend engineer Stefan Georgescu-Gorjan. The travertine blocks brought from Banpotoc, Deva, were cut and put together under the direct guidance of Brancusi, who placed the Gate of the Kiss within the Public Garden, while the League of Women from Gorj County made available 750,000 lei for expropriations along the Avenue of Heroes and also for the construction of the St Apostles Church. In the same year’s autumn, under the coordination of engineer Stefan Georgescu-Gorjan, they laid the foundation for the Column, mounted the central pillar and then put together the elements: Brancusi attended the mounting of the first elements of the column.


Photo credit: (c) Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES ARCHIVE

Next year, he covered the Endless Column in metal; he sculpted and finished the Gate of the Kiss and the two banks which he placed on each side of the Gate. He also mounted the Table of Silence from two elements he previously ordered, the twelve round chairs around the table and the thirty square chairs along the alley between the Gate and the Table, specified Professor Zenovie Carlugea.

Sorin Buliga also mentioned that the sculptures in the Public Garden were made from travertine brought from Banpotoc, while the Column was made from 16 rhomboidal brass-clad, cast-iron modules, measuring 29.33 metres in height. Each module measures 1.80 metres in its height. The Gate of the Kiss measures 2.15 metres in its diameter and 0.88 metres in its height. The distance between The Table and The Gate is of 121 metres and that between The Gate and The Column is of 1,154 metres.


Photo credit: (c) Zeno TUFEGA / AGERPRES ARCHIVE

‘As regards the signification of the enigmatic elements of the Brancusian works, we know that they were the result of long and very profound meditations over the modality of reflecting (often symbolical) of the sacred in art. Although most of them have as deep source of inspiration the Romanian folklore art, they maintain at the same time a universal value, attracting artists, philosophers, scientists or simple admirers from all corners of our world,’ Sorin Buliga also said.

In the years that followed the completion of the monumental ensemble, Constatin Brancusi created just a few works, motivating that his work was already completed. Beginning with 1946, his health began to deteriorate; he retired in the loneliness of his workshop, among the sculptors that he liked to watch, as they remembered him about his life. His last exhibition while he was still alive was organised in New York, in 1955. Very ill, he refused to go to the hospital: ‘Well, I just prefer to wait for the Good God in my workshop.’ He died on March 16, 1957.

The manager of the ‘Constantin Brancusi’ Municipal Culture Centre, Doru Strambulescu, appreciated that the monumental ensemble had a sacred signification, all its elements representing a sacred cycle. ‘First of all, the monumental triptic ensemble the Avenue of Heroes has a sacred signification. It was made in the memory of the heroes from Gorj, who sacrificed their lives on the battlefield neat the Jiu River Bridge in the World War One, as an homage paid to these heroes. Of course, the symbolism of the ensemble as a whole is a vast one, if we consider all the studies that were made over the time related to it. We are talking about thousands of books, interpretations, but in its essence the Brancusian ensemble has a sacred signification. If we were to look into the water of the Jiu River, if we watch the Table of Silence, the Alley of the Chairs, the Gate of the Kiss, the St Apostles Church and the Endless Column, they all represent a sacred cycle,’ said Doru Strambulescu.


Photo credit: (c) Irina POENARU / AGERPRES PHOTO

He also said that in 1950 there was an attempt to dismount the Endless Column and use the material for other purposes, but the project failed. ‘In the 1950s the communist authorities were thinking to dismantle the Column and to use the material for user purposes. However, the project failed,’ Strambulescu said.

The Gorj county and local authorities wish that all the works related to Constantin Brancusi’s activity in the County could enjoy a better promotion. Te manager of the Municipal Culture Centre also said that, besides the idea of creating a museum to bear the name of the famous sculptor, there exist another plan to create a national institute and a big library to be dedicated to the sculptor’s memory. ‘So far, we have been discussing the plans related to the creation of the Constantin Brancusi museum. We want very much that all that we have in our country that is related to Constantin Brancusi to gain more visibility. Both at national and international level. Besides the museum we are thinking of creating a national institute and a big library where to bring documents about the great artist. I have nourished big hopes that the City Hall as well as the Ministry of Culture and the other institutes, such as the Romanian Academy, the Art Institute, will help us to think of a larger project. Besides the fact that Brancusi is a great personality, we need cultural marketing, we need to learn how to sell this image to the world,’ said Doru Strambulescu.


Photo credit: (c) Irina POENARU / AGERPRES ARCHIVE

About the memorial house of the sculptor in Hobita, the manager of the Culture Centre said that, unfortunately, it was left to ruin by the local and county authorities, from unknown reasons. Another construction close to the true memorial houses was presented to tourists as being the memorial house and the authorities left it like this. ‘The memorial house in Hobita is representative for the style of the peasants’ houses that were built at that time in the areas. The one that was left to ruin is the ruin and, unfortunately, time left its mark on what was left from the house [….] However, we still hope that we will be able to do something for the true house. Either we will try to rebuild it or just to stop the deterioration process and save what it’s left of it. I believe that the Romanian state, through its authorized bodies, should take more care of everything that is related to the life and work of the great sculptor. The Romanian state has a duty to honour the genius of Brancusi and all that he left to us as inheritance,’ Strambulescu also said.

In 2007, once Romania joined the European Union, the Avenue of Heroes monumental ensemble was included in the UNESCO’s European heritage. Subsequently, the relevant authorities have initiated the procedures to include the masterpieces on the list of the monuments that belong to the world heritage, following this to actually happen in 2025.

‘We already started the procedure to include the ensemble on the UNESCO list and we hope that in 2015 this will finally happen. The files are already following its course, we just received the approval after they passed the verification stage, but we don’t know exactly when the next stage will be. I don’t believe that we will encounter any problems, since the year 2015 is already announced as one when UNESCO will add new monuments to its list,’ Doru Strambulescu said.

The French say ‘Noblesse oblige’ and Romanians should learn to say ‘Brancusi oblige!’ And I don’t mean an effort of perception or interpretation of the sculptor’s work, but the greatness of it, in its entirety. Constantin Brancusi returned the Romanian spirituality to the universal one and left us a priceless inheritance: he made us citizens of this world. We own him not because he is Romania or French, but because, due to the greatness of his work, his huge value cannot be denied. Which is something that we cannot say about many Romanians today: Brancusi is a citizen of the universe and we have the duty to follow into his steps and to cherish him. AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

People keen on adventure from all around the country and even abroad can quench their thirst for adrenaline in Gorj’s mountains, possessors of an exquisite tourist potential, among the most complete and diverse in Romania, offering those interested dozens of tourist activities both in the summer and in the winter season.

Photo credit: (c) Sorin BLADA / AGERPRES ARCHIVE

Gorj was blessed with mountains, valleys, hills, caves, whitewater rivers and forests, all offering adventure sports aficionados the breath of fresh air they need when they want to escape the day to day rat race and retreat to nature where, for a few hours, they can clear their head and fill up their mind and body with fresh air and adrenaline.

The mountainous region situated to the north of the city of Targu Jiu, some 30-40 kilometres to the west and east, you are in mountain country where you can find hiking trails, areas to practice mountaineering and climbing, caves, ravines, canyons, waterfalls, biking and mountain-biking trails, places to raft and bodyraft, off-road, enduro, places for hang gliding and para gliding, scuba diving and cave diving, ski slopes, ice waterfalls and cross-country ski trails.


Photo credit: (c) George ONEA / AGERPRES ARCHIVE

According to head of the Mountain Rescue Service Gorj (SSG) Sabin Cornoiu, all these activities have stood as a basis for the establishment of ‘Romania-Gorj Adventure,’ the most complete and complex mountain adventure programme in Romania.

‘The over 25 tourist and sports activities for the summer and winter seasons of the programme, all exceptionally prepared on differing degrees of difficulty starting from minimum, initiation, adventure and up to extreme, make this programme be one of the most competitive programmes on a European level, most similar programmes putting forth a maximum of 5 to 6 activities. Remarkable in its development, the programme manages to harmoniously combine the tourist potential of the mountainous region with elements of tourist attraction from areas such as history, religion, culture and the arts, respecting the principles of durable development and protecting the exceptional natural environment of the area. The programme was initiated by Gorj’s mountain rescue personnel acting upon a wish to both promote and develop the tourist mountain region of Gorj, as well as present mountain sports practitioners with a space to practice these sports in conditions of maximum safety and appropriate equipment, thus avoiding mountain accidents. The programme is open in character, its initiators preparing it so that it may be taken over and developed by any tour-operator interested, conditioning them only to respect the necessary equipment level and respect measures to protect clients,’ says Sabin Cornoiu.

One of the most loved adventure sports that can be practised in Gorj County is canyoning, that can be practised in several places, the most attractive one being the Oltet Gorges, situated in the Parang Massif, and the Corcoaia Gorges in the Mehedinti Massif, that are particularly attractive and spectacular, lacking however sudden changes in altitude.

According to specialists in the domain, the most attractive and accessible circuit, maybe in all of Romania, remains the Sipot Valley in the Valcan Mountains, that not only offers easy access by car, but also a wonderful chain of six waterfalls, ranging in height from 7 to 35 metres, drops, cross-over and an exceptional aquatic route composed of sieves, rapids, natural obstructions and a pool of about 40 square metres, 4 to 5 metres deep where one could dive from as high as 10 metres.

‘Maximum adrenaline, the fight with the water torrent transformed into thousands of droplets, extraordinary sensations accessible to all practitioners, but only with adequate equipment and trained instructors,’ says Sabin Cornoiu of this sport that has attracted hundreds of tourists in Gorj County.

Rafting, maybe the best known adventure sport in Gorj County, brings to the attention of aficionados another view of the Jiu River, the most attractive for these activities.


Photo credit: (c) Sorin BLADA / AGERPRES ARCHIVE

‘Gorj holds an important aquatic potential for rafting, the Gilort River being mentioned in international specialized literature as the only river in Romania of the highest difficulty, class 6 [in the International Scale of River Difficulty], its flow allowing, in the spring months, descents with rafts holding up to six people. The most attractive however is the Jiu that most certainly is the river that is the fittest for practising rafting, be it recreational or sportive, river that following the change in the process of washing coal from the Jiu Valley has now reached an almost completely clear degree for its water flow. The navigable sector of the Jiu Valley is about 40 km long and a level difference of over 300 metres and can be defined into two subdivisions. The upper course, from Livezeni onward, has a length of around 20 km, class 4 difficulty level, with short spans of class 5 difficulty level, while the lower course starts around 10 km upstream from the Lainici Monastery, with a length of 22 km and a level difference of around 250 metres, class 3 or 4 [on the International Scale of River Difficulty], the highest admissible class in adventure tourism,’ added the SSG head.

The road that is always parallel to the river’s course, easy access and exit from the water, drops and 2 to 3 metre waves, rapid flow of water and exceptional scenery are what makes the course be exceptionally attractive. Descents are organized in boats of 6+1 (six oarsmen, one helmsman) and in two series by day and one by night. Night rafting, done with the help of head lamps and with light reflective equipment, being introduced for the first time in a tourist circuit in Romania here. The adrenaline rush, the need to coordinate rowing and a fast reaction to the helmsman’s order make this activity be highly appropriate for building team spirit.

Gorj County holds one of the highest tourist speleological potentials of the country with over 2,000 caves, two of them prepared and introduced in the general tourist circuit and several unprepared, featuring a 100 percent conservation state that were introduced in a restricted and well controlled tourist circuit, representing a perfect destination to practise speleology. Exceptionally attractive are the ravines that can be explored, ranging in depth from minus 10 to minus 150 metres, featuring horizontal tunnels that can go hundreds of metres in length. The feeling of exploring underground with your own flashlight, the crawl, the crossing of narrow sectors — all to discover a wonderful underground world that is now open to those that constantly wish to best themselves.

Another two adventure sports that are to the liking of adrenaline junkies are mountaineering and climbing. These can be practised on a multitude of trails prepared in special areas of the Oltet Gorges, Galbenului Gorges and Sohodol Gorges, the mountaineering trails being 10-12 cord lengths and a maximum difficulty level of 5B while the climbing trails have the highest difficulty 8.


Photo credit: (c) Zeno TUFEGA / AGERPRES ARCHIVE

‘But the potential of the area is immense; there are a lot of areas that permit the establishment of new trails, both for recreational activities and for competitive sports, Gorj being the host of the final stage of national and international competitions along the years. Special areas were established where recreational tourist activities can be performed, participants being able to learn, beside their initial steps into mountaineering and climbing, how to rappel or how to zip line up to 200 metres in length. Mountain-biking, off-roading and enduro are activities that have found here extraordinary conditions for practise, the long fields that lead to the alpine zones, the rich network of forest roads and mountain trails, some hundreds of years in age or abandoned for dozens of years, ensure not only technical elements increasing the difficulty, but also the discovery of exceptionally beautiful natural views. With a network spanning 700 kilometres of roads accessible for 4×4 and enduro, Gorj is host to numerous sports events of this type with Romanian or international participants year after year.

Diving in good conditions can be performed in the series of lakes in the subalpine region or in the natural reservoirs or glacial lakes of the Parang Massif at over 2,000 metre altitudes. The Izverna Cave, from the eponymous place, situated in the Mehedinti Mountains, offers some of the best conditions for cave diving, caverns reaching depths of 35 metres, series of underground lakes and the water’s clarity making this cave be one of the most sought out in Europe.

For hang gliding and paragliding, a lot of set off points exist, the best being Papusa peak near Ranca resort, a peak that features easy access by car and from its over 2,000 metre altitude insures that air currents make for exceptional flight conditions.


Photo credit: (c) Gina STEFAN /AGERPRES ARCHIVE

‘In recent years a series of sportive competitions, among which the finals for the National Championship were organized here. Trained instructors can teach you the basics of paragliding or can offer you a high-flying adrenaline rush with the tandem paragliders. Besides that, a number of very attractive activities such as rappelling, zip lining, body rafting, GPS orientation, transmitter hunting, photo hunting, ice climbing, ski touring and night time off-trail skiing,’ concluded the SSG head. AGERPRES

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva