Search

Romani celebri – femei

Facebook Twitter Email

 

 

Despre comuna Lunca Ilvei din județul Bistrița Năsăud se zice că „se află la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord”, ceea ce îi conferă o poziție privilegiată. Prin performanțele sale universitare, una dintre fiicele acestei comune se îndreaptă cu pași hotărâți către „polul excelenței”, locul de întâlnire al tuturor celor care s-au remarcat și au devenit faimoși în domeniul loc, grație inteligenței și activității susținute.

Provenită dintr-o familie simplă de români din Lunca Ilvei, tânăra Andreea Grad urmează, în momentul de față, cursurile corespunzătoare unui dublu masterat – Universitatea Sorbona și Universitatea Pantheon-Assas, Paris. Remarcabil este faptul că, anterior, a devenit șefă de promoție la una dintre cele mai prestigioase și mai vechi universități ale lumii: Universite Paris-Sorbonne!

ag-4

Mama sa a lucrat în trecut ca secretară și apoi s-a dedicat totalmente familiei și gospodăriei, în vreme ce tatăl său desfășoară solicitanta activitate de pădurar într-o zonă montană. Ambii părinți au susținut din răsputeri eforturile tinerei de a avansa pe drumul cunoașterii. Andreea are acum 21 de ani și s-a integrat perfect în mediul universitar parizian.

Drumul care avea să o ducă la Sorbona a pornit de la dragostea deosebită a fetei pentru limba franceză, care s-a dezvoltat pe când urma cursurile C.N. „Andrei Mureșanu” din Bistrița. Marea atracție pentru graiul lui Voltaire i-a deschis cu ușurință calea către Franța, țară cu ale cărei realități culturale a avut prilejul să ia contact încă din anii de liceu. Pe de altă parte, ca elevă de liceu a fost nelipsită de la fazele naționale ale olimpiadelor de limba franceză din România.

ag-2

Să fii admis într-o facultate din cadrul Universității Sorbona nu este, s-o recunoaștem, la îndemâna oricui, dar Andreea Grad a dovedit că este suficient să știi cu claritate ceea ce vrei și să perseverezi pe drumul ales pentru a ajunge… chiar mai departe decât îți propuseseși inițial. Sorbona nu-i accesibilă tuturor și indiferent de rezultatele la învățătur, iar statutul de șef de promoție obținut în această universitate este un obiectiv la care mulți dintre tinerii Europei nici măcar nu îndrăznesc să viseze.

După cum mărturisea Andreea, acomodarea la Sorbona n-a fost deosebit de dificilă, dar mediul de instruire și de viață nou în care s-a plasat după plecarea din România i-a pus puțin la încercare abilitățile de adaptare în primul an universitar, lucru care însă n-a împiedicat-o, nici atunci, să obțină performanțe universitare aflate cu mult peste medie.

ag-3

După ce acomodarea a avut loc, tânăra plecată din Lunca Ilvei și-a arătat însă adevărata capacitate. Andreea se afla de multă vreme în competiție cu ea însăși, într-un constant efort de autodepășire, dar într-al doilea an de facultate cei mai buni dintre colegii săi își vedeau deja periclitate pozițiile din ierarhia universitară.

Tânăra mărturisește că nu satisfacția oferită de notele mari a impulsionat-o cel mai mult, ci puternica dorință de a fi admisă la programul masteral pe care îl urmează în prezent. Un program masteral la care, de asemenea, accesul este condiționat de rezultatele excelente la învățătură, numărul de locuri fiind redus… și concurența acerbă.

ag-2

Anul ultim de facultate l-a petrecut pregătindu-se pentru admiterea la acest dublu masterat, ce are ca obiect de studiu relațiile internaționale și științele politice. Statutul de șefă de promoție l-a dobândit doar ca un efect colateral și ca o încununare a muncii asidue de autoinstruire, nefiind vreodată unul dintre obiectivele sale principale. Cu puțină vreme înainte de absolvire, Andreea a aflat că este șefă de promoție la Sorbona, lucru pe care nu l-a considerat extraordinar… Cu toate că este!

Tinerii de acest fel sunt cei mai buni ambasadori ai României peste hotare. Poate că, într-o zi, ei vor conduce ambasadele unei Românii demne și respectate în comunitatea internațională!

ag-1

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: cunoastelumea

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
  • Povestea Zinaidei Chilari se deosebește de cea a miilor de basarabence, nevoite să zboare peste mări și țări în căutarea unor condiții mai bune de trai. De când s-a stabilit în orașul german Offenbach am Main, visează în fiecare zi că se va întoarce în Moldova și crede cu tărie că acest lucru se va întâmpla. Alături de soț, Zinaida și-a deschis o „plăcintărie pe roți”. Dragostea și dăruirea o ajută să-i încânte pe nemți cu plăcinte moldovenești, care se bucură de tot mai multă popularitate. Noi am găsit-o după o apariție a sa într-o publicație locală din Germania. „Să revenim acasă este cel mai mare vis pe care îl avem”, ne-a mărturisit iscusita moldoveancă, în interviul oferit pentru EA.md.

Dragă Zinaida, cum s-a întâmplat să ajungeți în Germania și cum v-a întâmpinat acest stat aparent „rece”, din spusele celor deja ajunși acolo?

15825846_2007207486086951_702898979718361374_n

Draga mea Daniela, vreau să încep cu aceea că niciodată nu mi-am dorit să plec de acasă, Moldova e locul meu drag, în care mereu revin cu dor. Am ajuns peste hotare pentru că acolo era soțul meu, am plecat cu gândul că stăm 1-2 ani și venim acasă, dar nu a fost să fie.

Toți mă întreabă „Cum e Germania? Este rece?” Nu… este doar un stat în care se simte ordine, stat în care te simți în siguranță. Da… nu sunt așa petrecăreți ca noi, sunt mai conservatori, au alte tradiții, deprinderi, alt stil vestimentar, dar în schimb eu aici am întâlnit oameni foarte buni, oameni care m-au susținut, oameni simpli.

Necunoscând limba germană, îmi venea greu să mă exprim, dar ei cu răbdare îmi explicau totul, încurajându-mă că vorbesc foarte bine și că sunt bravă; oameni cărora le povestesc cu drag de unde venim.

O a doua întrebare firească e legată, evident, de bucătăre. Cine v-a învățat să gătiți cu atâta măiestrie și de la cine ați moștenit „taina” plăcintelor moldovenești autentice?

Măiestrie nu se poate numi, pentru că nu am atins acest nivel, fac doar ceea ce-mi place și o fac cu mare drag. La noi în familie, cea mai gustoasă pâine și cele mai bune plăcinte le făcea bunica. Sunt cu ea la telefon dacă nu știu cum să fac ceva; ea de mică mă lua pe lângă cuptor și poate de acolo s-a început tot.

page

Presupun că nu e nici pe departe ușor să lansezi o afacere în străinătate. Cum v-a venit ideea lansării unui start-up gastronomic și cu ce succese se pot „lăuda” astăzi arătoasele plăcinte by Zinaida Chilari?

Majoritatea nemților pe care i-am întâlnit nu știau de Moldova; nici chiar unde se află. Încercam mereu să le explic și neapărat pomeneam de bucătăria noastră. Astfel, mi-a venit ideea să le vorbesc altfel despre Moldova, nu doar geografic, dar și gastronomic. Sper să-mi reușescă și mai departe.

17264219_1110071682471555_5912215024413518245_n

Intuiesc că germanii văd, în plăcintele noastre, o formă de fastfood. Cu ce impresii rămân băștinașii, ori de câte ori vă gustă capodoperele?

Nu m-am așteptat că nemților o să le placă; sunt impresionați de plăcintele noastre cu cartofi și vișină, spun unii că așa le faceau și bunicile lor pe timpuri, doar că se numeau altfel și aveau altă formă.

Este adevărat că aluatul combinat cu diferite legume sau fructe este baza comună a istoriei culinare a multor neamuri; spun că le aduce aminte de copilarie. Așa am început să caut rețete vechi ale nemților și am găsit una aproape identică cu a noastră. Se numește „punga cu cartofi” și era consumată cu mousse de măr. Ei vizual poate nu înțeleg, dar după ce gustă, spun că simt gust de casă.

15940894_2011572102317156_1136194725584590514_n

Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați? Sunteți adepta „credinței în vis” – ca și formulă a succesului?

Da, sunt o visătoare, eu cred foarte mult în Dumnezeu și cred că tot ceea ce-ți dorești cu adevărat, dacă ai scop frumos în care investești dragoste și suflet, neapărat o să se îndeplinească.

Noi nu am făcut nimic deosebit, este o simplă rulotă în care facem plăcinte; este ceva mic, după puterile noastre, care cu mare drag ne trezește dimineața să mergem la muncă. Asta mă face fericită și-mi dă un imbold să cred că orice provocare merită acestă satisfacție pe care o am, când un client este mulțumit.

15826485_147893709037596_4307112331006692119_n

Nu vom pătrunde acum în „taina comercială”. Vă rugăm doar să ne spuneți un secret al celor mai bune plăcinte din lume.

Secretul este același: „tot ceea ce faci, să faci cu drag”Credeți-mă: eu nu fac plăcinte deosebite de cele ale altor gospodine și nu folosesc o rețetă mai specială; doar că le fac în felul meu și o fac din inimă.

17362602_1110073442471379_7314659432216718452_n

Vorbiți-ne despre colaborarea recentă cu o publicație germană, pe paginile căreia ați apărut grație poveștii de succes.

17155801_1110080532470670_6277484259742838104_n

Da, a fost o zi interesantă pentru mine. Inițial credeam că a venit vreun control, nu-mi puteam explica altfel de ce doamna, cu un pix și o foaie, îmi punea atâtea întrebări. Dar când mi-a spus că este jurnalistă, a mâncat plăcinte de la noi, i-au plăcut și a decis să scrie un asticol despre asta, am rămas foarte surprinsă.

După ce a ieșit articolul în ziar, au venit nemți care cumpărau plăcinte și încercam să le explic că acesta este un produs tradițional, că se numește „plăcintă”, la care ei îmi răspundeau: „Dar noi știm, noi am citit”.

Mă bucură faptul că acest articol, dacă nu a făcut un neamț să vină să guste plăcintele, măcar a provocat pe cineva să caute pe Google unde este Moldova.

16507913_1079634732181917_9054223601293746784_n

Cine sunt oamenii cărora ați dori să le mulțumiți pentru tot sprijinul, inspirația și umărul pe care vi l-au oferit ori de câte ori ați simțit nevoia?

În primul rând vreau să-i mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat familia pe care o am, familie care m-a susținut și mă susține, iar pentru asta îi mulțumesc enorm. Sper că într-o zi o să le întorc osteneala și să pot să le dau copiilor mei atâta susținere, câtă îmi dau ei mie.

15965794_147893702370930_5661299897655281860_n

Admiteți că ați putea reveni acasă, pentru a continua aceeași idee de business?

Să revenim acasă este cel mai mare vis pe care îl avem și sunt sigură că asta se va întâmpla. Pentru că acolo-mi sunt rădăcinile, acolo-mi am părinții care vorbesc în limba maternă!

ds

17308942_1110079579137432_3620594058485450874_nPentru că înțelegeți nu din auzite cât de important este sprijinul cuiva, atunci când ești departe, vă rog să lăsați un mesaj pentru toate femeile din diasporă, care au ajuns să citească aceste rânduri.

Desigur… fiți așa cum sunteți, găsiți lucrul care vă face plăcere, pentru că nimic nu este imposibil atunci când este dorință și dăruire. Nimic și niciunde nu e rece, depinde din ce colț ne uităm și cum vrem să vedem noi lucrurile.

Zinaida, vă mulțumim pentru acest interviu! Fie ca orice vis pe care îl aveți încolțit în inimă să înflorească și să vă aducă roade bogate!

Foto: Arhiva personală, Plăcinte Moldovenești

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Medic român declarat „angajatul lunii“ la cel mai mare spital din Londra: „Am fost educată să fiu corectă şi mereu am avut necazuri din acest motiv în România“

Roxana Hotoboc este foarte apreciată de conducerea celui mai mare spital din Londra Un medic din Gorj, care a fost timp de doi ani ani director al Serviciului de Ambulanţă Gorj, a primit distincţia de cel mai bun angajat al lunii februarie al celui mai mare spital din Londra, St. Thomas’ Hospital.

 Roxana Hotoboc, în vârstă de 57 de ani, a emigrat în Anglia în urmă cu zece ani. Distincţia primită este cu atât mai importantă cu cât aceasta nu este angajata spitalului, ci o colaboratoare care îşi oferă serviciile pentru a acoperi personalul insuficient pentru anumite departamente.

Ea lucrează ca medic specialist senior la Departamentul de Urgenţă al spitalului St Thomas’ din Londra. „Ştiam că sunt apreciată, pentru că am văzut cum se poartă colegii cu mine şi cum interacţionezi cu toţi ceilalţi din jurul tău, dar nu mă aşteptam să primesc această distincţie pentru că sunt „external“, nu sunt angajată a spitalului. Lucrez de mulţi ani şi full time în cadrul spitalului, iar, până acum, nu s-a mai întâmplat ca un colaborator din afara spitalului să primească acest titlul.

Evaluările acestea se fac pe departament cu bileţele de la toţi salariaţi care propun o persoană care merită să fie salariatul lunii respective. Toate propunerile sunt analizate şi se stabileşte angajatul lunii. Este o formă de stimulare a angajaţilor“, ne explică Roxana Hotoboc.

Consultă cel mai mare număr de asistenţi

Premiul oferit înseamnă pentru medicul gorjean o mai mare responsabilitate, pentru că nu vrea să dezamăgească: „Este o responsabilitate mai mare, pentru că nu vreau să dezamăgesc,  şi mă mulţumeşte sufleteşte. Este foarte greu să se facă o distincţie pentru că toţi îşi fac datoria şi sunt foarte mulţi medici şi asistenţi deosebiţi. Contează şi numărul de pacienţi pe care-i tratezi. Mi s-a spus de către mai mulţi asistenţi că sunt medicul care consultă cel mai mare număr de pacienţi pe schimb din tot trustul, care înseamnă două spitale, sau că, atunci când sunt la serviciu, toată lumea este fericită. Muncesc foarte mult. Uneori, nu reuşesc să am o pauză după opt ore de lucru“.

„În România mă tot băteam cu morile de vânt

Roxana Hortopan s-a născut în Târgu Jiu şi a absolvit Facultatea de Medicină din Timişoara şi a fost, apoi, timp de şapte ani, medic generalist la dispensarul din comuna Urdari. „Am finalizat specialitatea de urgenţă şi am început să lucrez din anul 1995 la Serviciul de Ambulanţă Gorj. În anul 2007 am luat decizia de emigra în Anglia, iar principalul motiv a fost acela de a le da o şansă copiilor mei, să-şi schimbe viitorul şi să trăiască într-o altfel de societate, acolo unde se pot ridica pe picioarele lor şi pe propriile lor merite. Acesta a fost motivul numărul unu. Am avut şi nemţumiri profesionale. Toată viaţa am fost o luptătoare şi în România mă tot băteam cu morile de vânt. Am fost educată să fiu corectă şi mereu am avut necazuri din acest motiv. Nu m-am integrat în sistemul din România şi am renunţat, dorind să schimb viitorul copiilor“, ne povesteşte Roxana Hotoboc. Acum, fiica sa este avocată şi face parte din conducerea unei firme de avocatură, iar băiatul este angajat la o firmă de training, specialist în managementul afacerilor.

„Aici nu se face rabat de la calitate“

Medicul gorjean a reuşit să se adapteze la sistemul medical din Anglia, deşi avea o vârstă înaintată. „A fost o diferenţă şocantă pentru mine. M-am ajutat de experienţa căpătată, pentru că am plecat la o vârstă destul de înaintată. A fost greu pentru că nu eram pregătită şi nu ştiam prea multe amănuntă despre sistemul de sănătate şi cunoşteam doar limba la nivel «basic». Limbajul profesional l-am prins destul de repede şi nu am avut dificultăţi. Am deprins protocoalele şi a trebuit să învăţ multe lucruri, să lucrez în sistem informatizat. În primele luni a trebuit să studiez. Aveam într-o mână cartea medicală de urgenţă engleză şi în cealaltă pe cea românească. Cea mai mare diferenţă între sistemele de sănătate din România şi Anglia este că aici nu se face rabat de la calitate şi se fac investiţii pentru calitatea medicală. Se investeşte foarte mult în materiale, partea tehnică şi resursele umane“, mai spune medicul gorjean.

Este medic privat

Roxana Hotoboc a lucrat la început în cadrul sistemului public de sănătate din Anglia, dar, ulterior, şi-a dat seama că este mult mai avantajos să lucreze pe cont propriu: „Sunt medic privat pentru că am propria mea companie şi închei contract cu spitalul din sistemul public. Se fac verificări periodice de către Colegiul Medicilor şi în fiecare an avem obligaţia să urmăm cursuri şi să acumulăm un punctaj. Este puţin similar cu ceea ce este în ţară.

Suntem evaluaţi în fiecare an, iar la fiecare cinci ani ni se actualizează dreptul la practică medicală“.

„Educaţia face diferenţa dintre oameni“

Roxana Hotoboc spune că nu s-a simţit vreodată marginalizată pentru că vine din România, pentru că în Anglia contează cel mai mult educaţia: „Diferenţa dintre oameni nu o face altceva decât educaţie primită. Nu o face nici locul în care s-au născut, culoarea pielii sau altceva de genul acesta“.

de: alin Ion

Sursa: adevarul

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Armina-Letiţia Popeanu este de profesie arhitect, a lucrat ca profesoară de germană şi are mai multe specializări în design. Însă actuala sa activitate are la bază un hobby din facultate, pe care l-a transformat în afacere în urmă cu aproximativ trei ani – genţile pictate manual. Astăzi, tânăra de 27 de ani vinde poşete de circa 30.000 de lei pe lună şi a încheiat 2016 cu o cifră de afaceri de 100.000 de euro. Până la finele acestui an, ţinteşte plusuri de aproximativ 40%.

Această româncă şi-a transformat pasiunea într-o afacere. Vinde obiecte de care nicio femeie nu se desparte, în valoare de 100.000 de euro
Această româncă şi-a transformat pasiunea într-o afacere. Vinde…

„Încă din facultate îmi personalizam elementele din garderobă. Fie că era vorba de haine sau de accesorii, le căutam pe cele mai neobişnuite, colorate sau cu tăieturi şi croiuri speciale, le purtam o perioadă, apoi le «îmbunătăţeam», astfel încât să se plieze pe personalitatea mea”, povesteşte Armina Popeanu despre ideea care a stat la baza înfiinţării Lyria. Tânăra este de profesie arhitect, cu mai multe specializări în design, iar în cazul său antreprenoriatul este o prelungire a pasiunii sale sau, mai popular spus, îmbinarea utilului cu plăcutul. „În materie de genţi, mi le achiziţionam, le purtam o perioadă scurtă, apoi le pictam cu povestea mea din acel moment.

Aşadar, domeniul fashion handmade a fost ales cumva natural”, spune ea. Primul gând de a-şi transforma pasiunea în afacere a apărut în mai 2014, după ce mai multe prietene au apelat la ea pentru a-şi personaliza poşetele. Simţind potenţialul unei afaceri, în acelaşi an, la sfârşitul lui august, Armina Popeanu avea deja 35 de genţi pictate listate pe o platformă online, „gata pentru a-şi găsi perechea”. A plecat la drum cu 2.000 de euro, iar prima comandă a venit la trei luni de la lansarea Lyria ca magazin online.

„Cea mai mare provocare a fost relaţia cu furnizorii”, îşi aminteşte tânăra. „Trecuse jumătate de an, Lyria era online şi începea să prindă avânt, iar eu nu mă puteam baza până la capăt pe cei cu care începusem să lucrez”, explică antreprenoarea. Iniţial, a căutat pentru colaborări fabrici şi ateliere din ţară, dorindu-şi ca produsele Lyria să fie 100% româneşti, însă acestea nu au reuşit să se plieze pe criteriile sale. „Din păcate, nu am găsit furnizori de genţi care să se încadreze în specifiicaţile şi timpul de producţie, nici producători deschişi pentru o colaborare pe termen lung”, povesteşte Popeanu. De aceea, împreună cu soţul său, a luat decizia de a achiziţiona o fabrică de profil, cu tradiţie de peste 15 ani în producţia articolelor de marochinărie, atât pentru piaţa internă, cât şi cea externă.

Aşa a luat naştere, în noiembrie 2015, brandul Desirette, care a devenit şi furnizor pentru Lyria. În prezent, toate genţile şi accesoriile Lyria sunt realizate în atelierul propriu, unde are libertatea deplină în transpunerea ideilor din schiţă în realitate. „Aici, cu ajutorul unei echipe entuziaste, am reuşit să manufacturez modelele pe care le doream în parametrii necesari de design şi calitate”, explică ea. Pe de altă parte, toată materia primă necesară este cumpărată din tăbăcăriile italieneşti, iar antreprenoarea călătoreşte de câteva ori pe an pentru a le alege. Cea mai comandată geantă este modelul Sebille Red Poppies – aflată în prezent la un preţ de 459 lei, conform site-ului propriu – , pe care fondatoarea Lyria o descrie ca „echilibrată”. „Are un balans optim între cromatica poveştii, forma şi culoarea genţii. De asemenea, este povestea cu care majoritatea clientelor noastre se identifică şi, ca o confesiune, mărturisesc că a fost prima poveste pictată din istoria Lyria”, declară antreprenoarea. Însă produsele sunt disponibile şi în colecţii de genţi nepictate, dar speciale prin alăturarea unor piei naturale cu texturi, culori şi forme îndrăzneţe, mai precizează aceasta.

În medie, Lyria primeşte un număr de circa 70-80 de comenzi pe lună, iar valoarea medie a unei comenzi este de 400 de lei, spune fondatoarea; conform site-ului propriu, genţile Lyria se găsesc la preţuri cuprinse între 200 şi 600 de lei. Cea mai mare comandă a fost din partea unei iubitoare de artă din SUA, valoarea totală fiind de circa 2.000 de dolari. Dacă ar fi să stabilească un profil al clientelor Lyria, acesta ar cuprinde femei cu studii superioare, între 35 şi 54 de ani, cu venituri medii spre mari şi, mai ales, cu un stil unic şi nonconformist, având în vedere că produsele Lyria nu sunt de serie. De asemenea, poziţionarea Lyriei în ceea ce ţine de preţuri este una medie. „Elementul diferenţiator faţă de concurenţă este, cu siguranţă, pictura manuală a fiecărei poveşti din spatele genţilor Lyria”, ţine ea să precizeze.

După doi ani de activitate, Lyria a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de circa 100.000 de euro şi a înregistrat o creştere de circa 60% faţă de anul precedent. Pentru 2017 îşi propune lansarea unor noi colecţii şi linii de produse, „care să ducă povestea Lyria mai departe”, spune antreprenoarea. De asemenea, în ceea ce priveşte creşterea, ţinteşte plusuri de aproximativ 40% până la finele anului. Antreprenoarea este optimistă şi în ce priveşte planurile pe termen lung: „Atenţia cumpărătorilor s-a mutat în ultimii ani în online – segmentul de cumpărături online a crescut în 2016 cu 30% mai mult ca în anul anterior, atingând aproximativ 1,8 miliarde de euro, potrivit raportărilor principalelor magazine online”.

Cu toate acestea, antreprenoarea este conştientă că un magazin fizic ar consolida imaginea brandului. Aşadar, are în plan deschiderea unui concept store în Bucureşti, care „să invite clienţii în universul Lyria şi să le ofere o întreagă experienţă”.
Până atunci însă, începând cu luna aceasta, Lyria şi Dessirette vor fi disponibile în ediţie limitată într‑un magazin multibrand din Bucureşti dedicat designerilor români. Pe termen lung, Armina Popeanu consideră că femeile din România se vor îndepărta treptat de brandurile de masă şi vor începe din ce în ce mai mult să caute acele branduri care să le definească personalitatea şi să se fie un statement al stilului propriu. „Piaţa de fashion din România este în continuă creştere – de circa 15 – 25% în fiecare dintre ultimii ani”, observă antreprenoarea.

Datele arată că apetitul românilor către fashion se află într-o continuă creştere, deşi alături de Bulgaria, România are cea mai scăzută putere de cumpărare din UE. Cu toate acestea, românii au cheltuit 16 miliarde de lei în 2015, faţă de 15,2 miliarde de lei în anul anterior, conform Ziarului Financiar. Din totalul sumei, circa 65% a mers către achiziţiile de haine, 28% către încălţăminte, iar restul către articole sportive. Piaţa locală de modă este dominată de grupurile Inditex (Zara, Massimo Dutti), H&M şi C&A, care sunt, în această ordine, liderii pieţei. Cu salarii de opt ori mai mici decât în Germania, dar cu preţuri similare la haine şi pantofi, românii ajung să aloce lunar cea mai mare pondere din venit pentru achiziţiile de modă. Astfel, un român cheltuie lunar circa 77 de lei pentru achiziţia de haine şi pantofi, cu 30% mai puţin decât un ceh sau un polonez şi de cinci ori mai puţin decât un neamţ.

Autor: Georgiana Călin

Sursa: businessmagazin

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

El salveaza vieti in operatii, iar ea, la fel, in dosare din justitie. Povestea succesului familiei Trandafirescu, in SUA

Adriana Trandafirescu lucraza la etajul 68, in Empire State Building, una dintre cele mai cunoscute cladiri din Manhattan, in timp ce sotul ei este un faimos medic roman de la New York.
Au trei copii pe care ii educa frumos, dupa traditii romanesti si amandoi isi onoreaza cu brio si rolul de parinte, si pe cel de profesionist. Ei si multi altii ca ei, sunt imaginea Romaniei peste ocean. O imagine a oamenilor care demonstreaza ca au ce trebuie, sa aiba succes.

Indiferent de anotimp, de luna sau interval orar, Manhattanul straluceste. Central Park, Time Square, podurile care fac legatura intre insula si restul New York-ului, multimea de cladiri impozante desavarsesc un tablou impresionant in orasul care nu doarme niciodata.

Intersectia binecunoscutei Fifth Avenue cu strada 34 e dominata de Empire State Building. La cea mai apropiata statie de metrou din zona e forfota mare la prima ora. Printre calatori, e si Adriana Trandafirescu, de profesie avocat, cu birou la mare inaltime, in celebra Empire State Building.

Adriana Trandafirescu

Adriana Trandafirescu, avocat la New York: “Am dus copiii la scoala, acum dam jos palaria de mama si imbracam haina de avocat.”

Cadouri Pentru Ea: martie este luna dedicate ei, surprinde-o!

La New York si in toata America romanii sunt bine vazuti. Adriana e casatorita cu un medic chirurg, tot roman, si au impreuna trei copii. Au o stabilitate financiara care le permite o casa cocheta in cartierul Queens, o locuinta de vacanta la ocean si un apartament in Manhattan. La serviciu, Adriana nu vine cu masina.

Adriana Trandafirescu, avocat la New York: “Vin numai cu metroul: e usor si rapid. Masina o las la intrare in Manhattan. Nu e fita cu masina? Nu e deloc fita.”

Isi ia o cafea si urca in cladire. La etajul 68, are birou cu ca mai frumoasa vedere asupra insulei. Adriana e specialist in emigrari si face parte dintr-o casa de avocatura cu renume in Statele Unite.

Adriana Trandafirescu, avocat la New York: “Avem clienti care sunt listati la bursa cu un miliard de dolari si am si clienti mai mici. Aici se tin sedintele, suntem o echipa si fiecare vine cu expertiza lui.”

Firma de avocatura a fuzionat cu o mare firma de contabilitate si impreuna detin intreg etajul. Patronul companiei stie ca e romanca si pomeneste faptul ca Adriana a fost inclusa in 2016 in topul primilor 40 de avocati din statul New York.

Adriana Trandafirescu

“Face o treaba remarcabila, e foarte pregatita, stiu ca sunt multi clienti care cer sa ajunga la ea”, spune seful Adrianei.

Colegii avocati americani stiu ca Adriana e romanca, ii cunosc familia si spun ca venind dintr-o alta tara o ajuta in munca ei de avocat pentru imigranti.

Adriana e printre cei mai vechi angajati din companie, desi, culmea, e cea mai tanara, printre colegii ei. Si este mandra ca se afla in elita avocatilor din America, o lume dominata de barbati.

“Imi place… Vin dimineata, toata lumea ma stie pe nume, portarul imi da ‘Buna ziua’…” – spune ea.

A lucrat si lucreaza cu romani din America. A ajutat tineri sclipitori de la NASA ori din Silicon Valley sa isi ia viza exceptionala, pe care autoritatile americane o acorda celor cu performante deosebite. Povesteste ca isi educa si copiii in spiritul studiului.

Adriana Trandafirescu“Le spun ca trebuie sa aiba mereu optiunea sa aleaga ce vor cu timpul lor si ce vor in viata. Vor sa aiba ceva, sa calatoreasca, sa decida pentru ei, trebuie sa invete. Daca nu invata, vor avea meserii si pozitii in societate in care altii vor decide pentru ei.”

Adriana Trandafirescu

In timp ce Adriana e inca la birou, fiica ea, Ana, se intoarce acasa, in cartierul Queens, cu metroul. E copilul mijlociu din familie si zilnic face o ora si jumatate pana acasa. E motivul pentru care sotii Trandafirescu au cumparat un apartament in buricul insulei si acolo mezinul familiei petrece cateva ore dupa amiaza cu o matusa care il pune la somn. Seara ajunge si el acasa, pentru ca are ore de pian.

Adriana se intoarce seara tarziu de la serviciu, dar isi face mereu timp sa ajute copii la teme, dar si sa pregateasca cina. Gateste romaneste si il asteapta la masa si pe sotul ei, Teo, cel care ajunge de obicei cel mai tarziu acasa.

E chirurg, preda si face si garzi intr-un mare spital din New York. Teo Trandafirescu a devenit presedintele Asociatiei Medicilor Romani de la New York, iar in spitalul unde lucreaza a primit si sarcina de a face interviurile pentru angajare cu tinerii rezidenti veniti din toata lumea. Multi sefi de sectii il stiu de 15 ani, de cand, la randul sau, era un rezident ambitios, venit de la Constanta.

Adriana Trandafirescu

Sotii Trandafirescu sunt americani, daca ii vezi prin prisma rutinei si a traiului cu ipoteci, de la New York. Dar sunt romani, daca ii vezi alaturi de multi alti conationali stabiliti dincolo de ocean, romani cu care se vad lunar, in America. Sau daca afli ca au mers in Franta, ca sa ii sustina pe tricolori la campionatul de fotbal, bucurosi ca nationala s-a calificat dupa multi ani. Teo are parintii in Constanta, sunt pensionari si locuiesc la bloc. El vine in fiecare vara in Romania si o data la doi ani aduce si copiii, cu care insista sa vorbeasca in casa numai in romaneste.

“Eu si Adriana suntem singuri la parinti. Poate de asta avem si 3 copii”, spune Teo.

La Bucuresti si-a facut prieteni medici, pe care ii tine la curent cu tot ce e nou in spitalele americane, in privinta dotarilor si a protocolului. Stie ca nu avem unitati sanitare ca in America, citeste presa romaneasca si se informeaza permanent despre haosul si nemultumirile de la noi. Sotii Trandafirescu spun ca marele pariu al Romaniei sunt tinerii, generatia nascuta dupa 1989, care nu a cunoscut comunismul.

Adriana Trandafirescu

Teo Trandafirescu, chirurg la New York: “De peste ocean, Romania se vede foarte bine, o generatie tanara…”

Adriana Trandafirescu“Romanii au ce trebuie, au o inteligenta nativa, au incredere, au ce trebuie!”

Un avocat si un medic, la New York. Ei si multi alti romani din Statele Unite sunt imaginea Romaniei pe pamant american. Traiesc si muncesc in locuri in care de cele mai multe ori se da ora exacta in domenii importante. Prin intermediul lor, America si o lume intreaga afla ca romanii sunt seriosi si ambitiosi.

Sursa: romaniateiubesc

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

La nici 30 de ani, Anda are o afacere uriasa in domeniul IT, in New York, si vrea sa se extinda la Cluj. Cum a inceput totul

La nici 30 de ani are o afacere in domeniul IT care a accesat deja finantari de peste 10 milioane de dolari si planuieste sa aiba o cifra de afaceri de 10 ori mai mare, in urmatorii 5 ani.

Anda Gansca a studiat la Stanford si are birouri pe ambele coaste ale Americii. Am filmat-o la New York, pe cand punea la cale un nou parteneriat cu o faimoasa firma de marketing. Vrea sa isi extinda afacerea si la Cluj, oras natal, unde isi aduce in fiecare an angajatii si colaboratorii de peste ocean.

In Manhattan traiesc 1,5 milioane de oameni. Lor li se adauga alti 1,9 milioane, cei care vin sa lucreze aici. Sunt in total 350.000 de firme, printre ele, si unele detinute sau conduse de romani.

E o sedinta obisnuita de lucru, intr-o cladire din Lower Manhattan. Doua tinere pun cap la cap programul de intalniri pentru saptamana care abia incepe, in timp ce alti 20 de tineri sunt concentrati asupra calculatoarelor. Toti fac parte dintr-o firma din domeniul IT, care anul trecut a accesat o finantare de aproape 15 milioane de dolari. Patroana companiei este romanca Anda Gansca. E clujeanca si la nici 30 de ani isi imparte programul intre biroul din New York si cel din Silicon Valley. Compania ei are la baza o platforma pentru marile companii din marketing. Anda a gandit initial o aplicatie cu care poti aprecia si clasifica orice din mediul online, prin intermediul culorilor, de la articole de ziar, la locuri, produse si persoane.

anda gansca

Anda Gansca: “M-am uitat la copiii mici si asa mi-a venit ideea, cei mici vad culori, si sunt atrasi de culori.”

I-a venit ideea dupa ce tocmai absolvise Universitatea Stanford si s-a mutat in Silicon Valley. A studiat economie si relatii internationale, dar ulterior a fost pasionata de analiza datelor. Astazi are un plan elaborat, de business, care prevede noi ramuri ale companiei in toata America, dar si un sediu la Cluj-Napoca, unde vrea sa atraga tineri destepti, interesati de IT.

“Planuim ca in 5 ani sa facem 30 de milioane de dolari si 100 de milioane in urmatorii 10 ani”, spune Anda.

Are antreprenoriatul in sange si a dovedit asta inca de cand a semnat primele contracte din America, in urma cu 3 ani. A numit aplicatia – Knotch, adica “scrijelitura”, in traducere, pentru ca a fost gandita in joaca. Da la aplicatie a construit o afacere de care sunt interesate tot mai multe agentii de publicitate din toata lumea. Ideea a propulsat-o pe Anda, in 2016, in topul Forbes al celor mai talentati tineri din America.

Anda Gansca vine dintr-o familie instarita, antreprenori in domeniul constructiilor din Transilvania. Povesteste ca acasa nu a avut niciodata problema banilor, nu i-a lipsit nimic, si partea financiara a fost pe ultimul plan, in afacerile ei. Si-a propus inca din liceu sa fie propriul patron, sa nu depinda de parinti, sa-I depaseasca in planurile de peste ocean.

anda gansca

Anda Gansca“De la tatal meu mostenesc antreprenoriatul, stiu insa ca nici el nu a constientizat ca ot face cu adevarat ceva, cand au venit la absolvire la Stanford si profersorul meu i-a stras mana si i-a spus despre mine, desi nu a inteles el engleza, i-au dat lacrimile.”

Prima finantarea initiala, de peste un milion de dolari, a obtinut-o chiar de la Universitatea unde absolvise. Insa pana acolo, pentru a pune la punct aplicatia, primii bani i-a cerut de la bunica de la Cluj. A cooptat-o astfel in actionariatul companiei, unde in prezent se afla o firma mare de marketing, dar si un fond de investitii.

In prezent incurajeaza tineri pasionati de IT de la Cluj sa studieze in Statele Unite si mai apoi sa-si deschida propriile afaceri in Sillicon Valley. Iar pe partenerii americani ii convinge de cativa ani sa vina in vacanta in Romania. Itinerariul prin Transilvania include casa de vacanta a parintilor ei, unde vizitatorii sunt cuceriti cu slana si ceapa.

Toti cei din firma sunt tineri, multi abia iesiti de pe bancile facultatii. Si glumesc des.

Anda Gansca: “Le spun tinerilor sa aiba mereu curaj sa isi duca la indeplinire planurile. Ma uit la ei si vad cat sunt de indrazneti, vin si te intreaba, iti comunica imediat o idee.”

E vegana de cand a venit in America si de curand si-a convins si mama sa renunte la carne. Are un iubit american, insa despre viata privata nu doreste sa vorbeasca deloc, mai ales in fata celor din firma. Ii prieste New York-ul si la 30 de ani, are birouri pe ambele coaste ale Americii. Obtine finantari generoase pentru ideile ei, isi vede afacerea crescand de la an la an si pune Romania si Clujul in planurile de viitor.

Sursa: romaniateiubesc

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

„Daţi-mi timp şi vă voi da o revoluţie”, spunea Alexander McQueen când îşi descria creaţiile. La fel ca şi celebrul designer britanic (care i-a fost şi mentor), Andreea Bădală şi-a început parcursul în industria de fashion încă din copilărie. Drumul ei din demisolul propriei case spre scena internaţională a industriei de fashion a fost ghidat de perseverenţă, de o preocupare constantă de dezvoltare şi de zile de lucru de peste 12 ore.

Povestea româncei care îşi vinde produsele în cele mai importante oraşe din lume şi are clienţi precum Madonna sau Beyonce
Povestea româncei care îşi vinde produsele în cele mai importante…
„Un om de business care începe o activitate în domeniul acesta şi un om de design sunt complet diferiţi: fiecare dintre activităţi are frumuseţea ei, dar pentru un om de afaceri care începe într-un astfel de domeniu, tot timpul cifrele vor fi targetul; pentru un om de creaţie care începe un brand, tot timpul întâi identitatea şi poziţionarea contează”, explică designerul Andreea Bădală raţionamentul pentru care nu se consideră un om de business, chiar şi după ce brandul de fashion creat de ea a ajuns cunoscut în toată lumea. Ea a lansat Murmur în 2011, iar acum articolele care poartă acest nume se vând la nivel global prin trei canale – în retail, prin showroomuri, unul în Bucureşti şi al doilea la Hollywood şi printr-un shop online (ţările care comandă cel mai mult sunt SUA, UK, Rusia, Franţa şi alte oraşe din România), prin vânzarea wholesale în toată lumea, în magazinele care solicită produse Murmur (şi sunt evaluate drept potrivite de către reprezentanţii mărcii; în prezent livrează astfel în Europa – în ţări ca Franţa, Belgia, Olanda, Germania, dar şi în SUA, Rusia, Asia).

Pe piaţa locală, în afară de magazinul online şi showroom, marca este prezentă în concept store-urile Victoria 46 şi Molecule F. Cel mai recent anunţ legat de prezenţa internaţională a mărcii se referă la includerea într-un pop up store din Galeriile Lafayette din Paris, cel mai cunoscut department store din Franţa. Până acum, vedete internaţionale precum Katy Perry, Madonna, Kylie Jenner, Beyoncé, Lady Gaga au ales să poarte piese Murmur pentru proiecte renumite sau în cadrul apariţiilor publice. Investiţia iniţială în Murmur a fost de 27.000 de euro, iar businessul din jurul creaţiilor Andreei Bădală a crescut de la an la an: cu 44% faţă de 2014 şi cu 31% anul trecut faţă de 2015, spune ea, fără să ofere detalii concrete despre dimensiunea acestuia. În România, preţurile pentru creaţiile ei variază între 600 de lei şi peste 5.000 de lei, potrivit informaţiilor de pe site-ul Murmur; aceste valori sunt însă adaptate fiecărei pieţe pe care ajung.

Andreea Bădală a fost ghidată mereu de întrebarea  „Ce caracterizează ceea ce fac?”. „Nu pot să renunţ la ambiţia de a avea un produs altfel şi de a crea o fantezie, tot brandul este o fantezie, care să nu fie ca altele – poate să aibă lucruri asemănătoare, că nimeni nu mai inventează roata, nu o să inventez altă mânecă, de pildă, în contextul în care construcţia actuală este deja bună”, îşi descrie ea preocupările legate de profesie. Dorinţa de a crea ceva original este de fapt sursa ei permanentă de inspiraţie. „Este un foc care arde în tine, alimentat de faptul că vezi cum ce ai creat nu mai există în piaţă; într-o astfel de activitate nu te poţi duce într-o zonă în care să fii «money oriented» din prima. Faci transferul încet, pe măsură ce începi să fii apreciat”, explică ea. Tânăra de puţin peste 30 de ani se autodescrie ca fiind una dintre persoanele norocoase, care a ştiut întotdeauna ceea ce vrea. „Nu aş putea defini exact momentul, dar înainte să încep şcoala şi să scriu şi să citesc făceam haine; evident, într-un mod foarte amuzant.”

Mai târziu, a conştientizat clar obiectivul de a-şi construi o carieră de designer, iar toate alegerile sale s-au concentrat spre îndeplinirea acesteia: de la  alegerea studiului de fashion design la Universitatea de Arte din Bucureşti (2002-2006), aprofundarea aspectelor tehnice şi de construcţie a hainei, la London College of Fashion (2007-2008) sau perioada stagiilor de practică pentru designeri cunoscuţi precum Richard Nicoll (2007-2008) sau Alexander McQueen (2009-2010). „Am ajuns să lucrez cu ei ca toată lumea, cum se ajunge peste tot – am aplicat, am dat multe telefoane de follow-up, până când am reuşit să obţin un interviu. Am mers la interviu, mi s-a spus după două săptămâni că pot să vin, după care au urmat multe alte telefoane”, descrie ea paşii care au dus-o spre stagiile de practică internaţionale.

Nu a ezitat niciodată când a venit vorba de accesarea oportunităţilor de dezvoltare, indiferent de rezultat. „Dacă îţi doreşti ceva, poţi să încerci şi să ai conştienţa propriilor dorinţe, să le urmezi, să nu te gândeşti că nu e posibil sau e greu, cum să zici asta înainte să încerci? Am aplicat şi la alte stagii, pur şi simplu nu înseamnă că dacă nu ţi se răspunde, nu eşti bun; poate nu eşti potrivit pentru locul respectiv la acel moment.” În toată perioada în care s-au derulat aceste experienţe, şi-a conturat ideile legate de dezvoltarea propriului brand, vis pe care îl au majoritatea celor care încep o carieră în domeniu, potrivit lui Bădală, fără să ia în calcul, de multe ori, ce presupune un astfel de drum. Astfel, după stagiile de practică, între alternativa de a rămâne în străinătate şi a lucra ca designer pentru nume celebre şi venirea în România, pentru dezvoltarea propriului brand, a ales-o în mod evident pe a doua.

De altfel, ideea propriului brand începuse să prindă contur cu trei ani înainte de lansarea proiectului. Avea chiar şi o serie de notiţe despre cum avea să arate acesta. După întoarcerea în ţară, timp de un an a lucrat pentru a construi prima colecţie şi identitatea brandului, de la nume, descriere, ce îşi propune acesta, cum ar trebui să fie clienta, prima colecţie; „în continuare cred în ea şi cred că este o rădăcină din care s-a dezvoltat brandul mai departe”, descrie Bădală colecţia iniţială. Povesteşte că de când era mică a fost atrasă de aspectele feminităţii şi de lenjerie, astfel că alegerea conceptului pe care se bazează în continuare a fost una naturală. „Am simţit că dacă aş aduce lenjeria din interior spre exterior, dacă aş aduce lenjeria în portabilitate şi aş extinde conceptul acesta, aş face ceva nou ca designer.” În termeni specifici domeniului, colecţiile ei se definesc ca „un concept unic de prêt-à-porter cu influenţe retro”.

Autor: Ioana Matei sursa: bussinesmagazin

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Din elev corigent, student eminent. O tânără din România a avut un destin rupt parcă din filme. Abandonată de părinţi într-un orfelinat, fata a fost salvată de un cuplu care a luat-o acasă şi a avut grijă de ea ca de propriul copil. Tânăra este acum studentă la Sorbona şi lucrează la una din cele mai mari bănci din Franţa.

Eliza a intrat în familia Vătavu pe când avea 8 ani. Era în clasa a doua şi stătea la un centru de plasament. Nu prea îi plăcea şcoala, iar rezultatele la învăţătură erau foarte slabe. Cu răbdare şi înţelegere, părinţii adoptivi i-au insuflat dragostea pentru carte şi au convins-o cât de importantă este educaţia.

„În dezvoltarea mea personală au contribuit mai mult decât 100%. Nu cred că aş fi ajuns aici fără ei, fără suportul lor, fără eforturile lor, fără tot ce au făcut ei pentru mine. Nu sunt cuvinte pentru a-i descrie, pentru că sunt oameni cât 10 la un loc”, spune Eliza Claudia Chiriac.

Eliza a recuperat rapid şi în câţiva ani a ajuns un elev premiant.

„Ca elevă, Eliza Chiriac era ambiţioasă, muncitoare şi de asemenea ştia foarte bine care este interesul atât personal, cât şi cel pentru carieră, spune Constantin Chirilă, directorul liceul G. Ibrăileanu.

Acum, Eliza este studentă în ultimul an la limbi străine la celebra universitate Sorbona din Paris. Între timp s-a şi angajat. Şi nu oriunde, ci la una din cele mai mari bănci din Franţa. Mândria din ochii mamei care a crescut-o nu poate fi descrisă în cuvinte.

„Sunt mândră de ea pentru că este un copil deosebit. Ea face parte din familia noastră şi va face parte toată viaţa din familia noastră. Ea are deja un viitor asigurat. Nu ne este teamă că îi este frică de ziua de mâine”, spune Eugenia Vătavu, mama Elizei.

Eliza este un exemplu şi pentru specialişti.

„În momentul în care e preluat şi este introdus într-o familie, chiar dacă vorbim de asistență maternală, este un model de familie da, copilul primeşte afecţiune, primeşte înţelegere, primeşte acceptare, primeşte modele de conduită, primeşte atenţie poate chiar şi dragoste din partea lor”, spune Roxana Mihai, psiholog.

Iar în casa familiei Vătavu, dragostea e din belşug. Pe lângă Eliza, cei doi soţi le-au dat o şansă altor şase copiii din plasament.

„Satisfacţia cea mai mare este atunci când îi vezi reuşit în viaţă, când îi vezi că au scăpat de povara cea urâtă a suferinţelor”, spune Gheorghe Vătavu, tatăl Elizei.

În judeţul Iaşi sunt peste 1.400 de copii care au acum o familie, datorită altor oameni altruişti precum soţii Vătavu.

Sursa: digi24

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Avem români cu care să ne mândrim. O româncă a obţinut o poziţie în conducerea Agenţiei Spaţiale Japoneze.

La numai 33 de ani, Aurora Simionescu a fost numită profesor asociat la Agenţia Spaţială Japoneză.

Este prima dată când o persoană de altă naţionalitate decât cea japoneză primeşte o asemenea funcţie.

Brăileanca Aurora Simionescu e astrofizician, cu un CV bogat.

În timp ce îşi făcea doctoratul în Germania, ea a primit o bursă de studii de 3 ani de la NASA. Tot o bursă a adus-o la Agenţia Spaţială Japoneză, în 2013.

Românca declara recent, pentru o publicaţie germană că, zilnic, încearcă să depăşească limitele cunoaşterii sale şi să înţeleagă mai bine Universul în care trăim.

Tinerei românce îi revin meritele unei descoperiri importante. A făcut parte dintr-o echipă de cercetatori care au putut observa pentru prima dată unul din filamentele de gaz care leagă roiurile de galaxii. Aurora Simionescu este una dintre cele 10 persoane din lume alese pentru bursa Einstein Fellowship, parte din programul NASA. De asemenea, cercetătoarea face parte din topul celor 100 de lideri ai inovaţiei din Europa Centrală şi de Sud.

Sursa: stiriletvr

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Ne mândrim deseori cu faptul că româncele sunt printre cele mai frumoase femei din lume. E un adevăr care nu poate fi contestat şi e într-adevăr un motiv de mândrie naţională. Totuşi, poate uităm uneori că nu doar frumuseţea caracterizează o femeie. Şi sunt femei care au reuşit să se impună şi chiar să schimbe lumea, mai mult decât mulţi dintre bărbaţi.

Iar dacă bărbaţii români, caracterizaţi de o doză destul de mare de misoginism, nu le acordă femeilor respectul pe care îl merită, iată că o fac străinii. Într-un top 60 al femeilor de pretutindeni care au schimbat lumea figurează 6 românce (10% !).

Smaranda Brăescu

smaranda-braescuPe locul 2 în acest top o găsim pe Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento, SUA).

Între anii 1924-1928 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică, iar la 5 iulie 1928 a executat primul salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri.

La 2 octombrie 1931 câștigă titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri, depășind și recordul american de 5384 metri. În urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.

Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez și un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore și 10 minute, străbătând distanța de 1100 km, între Roma și Tripoli. În acealași an 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o parașută de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute, acest record fiind depășit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani. Recordul său a fost omologat de aeroclubul din Washington. Recordul precedent, deținut de un american, fusese de 7233 de metri.

A fost una din puținii instructori de parașutiști militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa.

În timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit. Semnatară, alături de alte 11 personalități, a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic, a fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie. Ascunsă de oameni de suflet, nu a mai fost găsită niciodată. O versiune acceptată în general este că a decedat pe data de 2 februarie 1948, la Cluj.

Ana Aslan

ana-aslanÎn topul american, pe locul 7 o întâlnim pe Ana Aslan, medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 – 1988).

A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

Printre numeroase premii şi titluri acordate de universităţi şi institute de cercetare, în 1952 este recompensată cu Premiul internațional și medalia „Leon Bernard”, prestigioasă distincție acordată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei.

Eliza Leonida Zamfirescu

Elisa_Leonida_ZamfirescuPe locul 11 în top o întâlnim pe Eliza Leonida Zamfirescu, o ingineră și inventatoare din România, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României. A fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume.

După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. Aceste prejudecăți nu au oprit-o însă din opțiunea de au urma o facultate de inginerie. Astfel, în anul 1909, pleacă la Berlin și se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități.

Dar și acolo a fost acceptată cu greu, din cauza acelorași prejudecăți. Rectorul s-a simțit obligat să-i atragă ferm atenția că „nu cumva să dea prilej de nemulțumire, ea fiind un caz aparte”. La cererea ei de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esențială a femeii, cei trei K – Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria). Același decan, dar și alți profesori, în timpul studiilor și în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezența. Cu răbdare, cu dârzenie și cu silință, a transformat prejudecățile, ostilitatea și privirile batjocoritoare în admirația generala și chiar a decanului Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat, printre altele: „Die Fleissigste der Fleissigsten” (cea mai silitoare dintre silitori).

Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, așa cum făceau cei mai mulți dintre tinerii români care studiau în străinătate. A reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București.

Contribuția sa la cercetarea bogățiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale științei naționale, europene și mondiale.

În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare de la Lancester House din Londra, insistând asupra pericolului armei atomice. Aceasta intervenție a fost comunicată oficial la ONU.

Nadia Comăneci

Nadia_ComaneciPe locul 31 în top se află Nadia Comăneci, prima gimnastă din lume care a reuşit să obţină nota 10. Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comăneci a fost câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o „Atleta Anului”.

La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

Sofia Ionescu-Ogrezeanu

sofia-ionescuO altă româncă inclusă în top, pe poziţia 38, este Sofia Ionescu-Ogrezeanu. Supranumită “doamna neurochirurgiei româneşti”, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a devenit prima femeie neurochirurg din lume după o operaţie făcută în al doilea război mondial, recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. La 17 septembrie 2005 la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc (Marakesh) a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.

În anul V de facultate, în 1944, a făcut prima sa operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenţia sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. Reuşita a îndemnat-o să facă o carieră în neurochirurgie.

A făcut parte din prima echipă neurchirurgicală, considerată echipa de aur, alături de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti şi doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (care i-a devenit ulterior soţ).

În 1945 şi-a luat licenţa şi un an mai târziu, şi-a susţinut doctoratul în medicină şi chirurgie. Primul stagiu de practică din studenţie l-a făcut la secţia de oftalmologie, al doilea stagiu fiind realizat în calitate de medic de circă rurală în comuna Baia, de lângă Fălticeni.

A făcut echipă cu Constantin Arseni şi Ion Ionescu, soţul ei, la Spitalul Nr. 9 din Capitală, unde a activat până în 1990.

A avut pacienţi celebri, soţul Mariei-Tănase, soţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre soţiile şeicului Zaed-Bin sultan al Nohaian din Abu-Dhabi, artişti, prinţi, poeţi.

Sarmiza Bilcescu

Sarmiza_BilcescuPe poziţia imediat următoare, 39, o întâlnim pe Sarmiza Bilcescu, prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în drept.

S-a născut la București la data de 27 aprilie 1867, în familia lui Dumitru Bilcescu (din Bilcești-Mușcel), fost șef al Controlului Finanțelor în vremea domnitorului Barbu Știrbey. A obținut licența în științe juridice în 1887. În 1890, în vremea când 71% dintre studentele din universitățile franceze proveneau din alte țări, Sarmiza Bilcescu a fost prima femeie din Europa care a obținut un doctorat în drept. Teza sa s-a intitulat De la condition légale de la mère („Condiția juridică a mamei”).

În 1891, ca urmare a unei campanii derulate în favoarea sa de renumitul jurist român Constantin Dissescu, Sarmiza Bilcescu a fost admisă în Baroul Ilfov (care, la acea vreme, includea și Bucureștiul), și era prezidat de renumitul avocat și om politic Take Ionescu).

S-a numărat printre fondatoarele Societății Domnișoarelor Române care își propunea să lupte pentru creșterea gradului de educație în rândul femeilor.

Sursa: banatulazi

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva