Search

Romani celebri – femei

Facebook Twitter Email

Ne mândrim deseori cu faptul că româncele sunt printre cele mai frumoase femei din lume. E un adevăr care nu poate fi contestat şi e într-adevăr un motiv de mândrie naţională. Totuşi, poate uităm uneori că nu doar frumuseţea caracterizează o femeie. Şi sunt femei care au reuşit să se impună şi chiar să schimbe lumea, mai mult decât mulţi dintre bărbaţi.

Iar dacă bărbaţii români, caracterizaţi de o doză destul de mare de misoginism, nu le acordă femeilor respectul pe care îl merită, iată că o fac străinii. Într-un top 60 al femeilor de pretutindeni care au schimbat lumea figurează 6 românce (10% !).

Smaranda Brăescu

smaranda-braescuPe locul 2 în acest top o găsim pe Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento, SUA).

Între anii 1924-1928 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică, iar la 5 iulie 1928 a executat primul salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri.

La 2 octombrie 1931 câștigă titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri, depășind și recordul american de 5384 metri. În urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.

Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez și un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore și 10 minute, străbătând distanța de 1100 km, între Roma și Tripoli. În acealași an 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o parașută de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute, acest record fiind depășit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani. Recordul său a fost omologat de aeroclubul din Washington. Recordul precedent, deținut de un american, fusese de 7233 de metri.

A fost una din puținii instructori de parașutiști militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa.

În timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit. Semnatară, alături de alte 11 personalități, a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic, a fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie. Ascunsă de oameni de suflet, nu a mai fost găsită niciodată. O versiune acceptată în general este că a decedat pe data de 2 februarie 1948, la Cluj.

Ana Aslan

ana-aslanÎn topul american, pe locul 7 o întâlnim pe Ana Aslan, medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 – 1988).

A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

Printre numeroase premii şi titluri acordate de universităţi şi institute de cercetare, în 1952 este recompensată cu Premiul internațional și medalia „Leon Bernard”, prestigioasă distincție acordată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei.

Eliza Leonida Zamfirescu

Elisa_Leonida_ZamfirescuPe locul 11 în top o întâlnim pe Eliza Leonida Zamfirescu, o ingineră și inventatoare din România, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României. A fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume.

După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. Aceste prejudecăți nu au oprit-o însă din opțiunea de au urma o facultate de inginerie. Astfel, în anul 1909, pleacă la Berlin și se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități.

Dar și acolo a fost acceptată cu greu, din cauza acelorași prejudecăți. Rectorul s-a simțit obligat să-i atragă ferm atenția că „nu cumva să dea prilej de nemulțumire, ea fiind un caz aparte”. La cererea ei de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esențială a femeii, cei trei K – Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria). Același decan, dar și alți profesori, în timpul studiilor și în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezența. Cu răbdare, cu dârzenie și cu silință, a transformat prejudecățile, ostilitatea și privirile batjocoritoare în admirația generala și chiar a decanului Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat, printre altele: „Die Fleissigste der Fleissigsten” (cea mai silitoare dintre silitori).

Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, așa cum făceau cei mai mulți dintre tinerii români care studiau în străinătate. A reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București.

Contribuția sa la cercetarea bogățiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale științei naționale, europene și mondiale.

În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare de la Lancester House din Londra, insistând asupra pericolului armei atomice. Aceasta intervenție a fost comunicată oficial la ONU.

Nadia Comăneci

Nadia_ComaneciPe locul 31 în top se află Nadia Comăneci, prima gimnastă din lume care a reuşit să obţină nota 10. Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comăneci a fost câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o „Atleta Anului”.

La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

Sofia Ionescu-Ogrezeanu

sofia-ionescuO altă româncă inclusă în top, pe poziţia 38, este Sofia Ionescu-Ogrezeanu. Supranumită “doamna neurochirurgiei româneşti”, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a devenit prima femeie neurochirurg din lume după o operaţie făcută în al doilea război mondial, recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. La 17 septembrie 2005 la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc (Marakesh) a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.

În anul V de facultate, în 1944, a făcut prima sa operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenţia sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. Reuşita a îndemnat-o să facă o carieră în neurochirurgie.

A făcut parte din prima echipă neurchirurgicală, considerată echipa de aur, alături de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti şi doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (care i-a devenit ulterior soţ).

În 1945 şi-a luat licenţa şi un an mai târziu, şi-a susţinut doctoratul în medicină şi chirurgie. Primul stagiu de practică din studenţie l-a făcut la secţia de oftalmologie, al doilea stagiu fiind realizat în calitate de medic de circă rurală în comuna Baia, de lângă Fălticeni.

A făcut echipă cu Constantin Arseni şi Ion Ionescu, soţul ei, la Spitalul Nr. 9 din Capitală, unde a activat până în 1990.

A avut pacienţi celebri, soţul Mariei-Tănase, soţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre soţiile şeicului Zaed-Bin sultan al Nohaian din Abu-Dhabi, artişti, prinţi, poeţi.

Sarmiza Bilcescu

Sarmiza_BilcescuPe poziţia imediat următoare, 39, o întâlnim pe Sarmiza Bilcescu, prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în drept.

S-a născut la București la data de 27 aprilie 1867, în familia lui Dumitru Bilcescu (din Bilcești-Mușcel), fost șef al Controlului Finanțelor în vremea domnitorului Barbu Știrbey. A obținut licența în științe juridice în 1887. În 1890, în vremea când 71% dintre studentele din universitățile franceze proveneau din alte țări, Sarmiza Bilcescu a fost prima femeie din Europa care a obținut un doctorat în drept. Teza sa s-a intitulat De la condition légale de la mère („Condiția juridică a mamei”).

În 1891, ca urmare a unei campanii derulate în favoarea sa de renumitul jurist român Constantin Dissescu, Sarmiza Bilcescu a fost admisă în Baroul Ilfov (care, la acea vreme, includea și Bucureștiul), și era prezidat de renumitul avocat și om politic Take Ionescu).

S-a numărat printre fondatoarele Societății Domnișoarelor Române care își propunea să lupte pentru creșterea gradului de educație în rândul femeilor.

Sursa: banatulazi

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Româncele s-au făcut remarcate peste hotare atât prin frumuseţe cât şi prin ambiţie. Fie că sunt fotomodele, actriţe sau sportive, le cunoaşte şi le respectă o lume întreagă.

Catrinel Menghia a devenit cunoscută în lumea modellingului din Italia, dar şi din întreaga Europă pentru reclamele la costume de baie şi lenjerie intimă. Este una dintre cele mai frumoase şi celebre românce de peste hotare, frumuseţea ei impresionându-i pe cei de la Sports Illustrated din America de Sud, care au ales-o să le fie copertă în 2006.

La 29 de ani se simte o femeie împlinită: are o carieră de succes, o situaţie financiară de vis şi un mariaj cât se poate de fericit cu omul de afaceri italian Massimo Brambatti.

30044

Nadia Comăneci este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame. Succesul ei este unul colosal. “Întotdeauna am avut dorinţa de a excela. (…) Atunci când simţi că eşti la capătul puterilor trebuie să te gândeşti tot timpul la scopul tău, ‘de ce faci ceea ce faci?’ şi îţi cauţi pasiunea pentru ceea ce faci, iar dacă ai răspunsurile, de aici totul este foarte simplu“, declara Nadia într-un interviu acordat Eva.ro.

NadiaComaneci_MG_9576

Madalina Ghenea este una dintre cele mai apreciante fotomodele din Italia, are o carieră promiţătoare ca actriţă şi are dragostea unuia dintre cei mai vânaţi burlaci de la Hollywood. Românca Mădălina Ghenea, inclusă în “Top 100 cele mai frumoase femei din lume”, nu s-a născut celebră şi a fost nevoită să muncească mult pentru a cunoaşte succesul.

Cariera în modă a debutat la 15 ani. Mădălina a devenit celebră în Italia graţie spoturilor publicitare pentru o companie de telefonie mobilă în compania lui Raoul Bova şi a rolului din filmul “Razza Bastarda”. În 2010, ea a participat la concursul “Ballando con le stele”, difuzat de televiziunea italiană Rai Uno.

Madalina-Ghenea-mondeno.ro_

Monica Bârlădeanu sau Dean, aşa cum este cunoscută peste Ocean a ales să devină actriţă, după o carieră de succes de fotomodel în România. Este frumoasă şi extrem de ambiţioasă, figurând în topul celor mai sexy vedete din România. După ce a urmat câteva cursuri de actorie în SUA, Monica a avut o apariţie în serialul “Lost – Naufragiaţii”, a jucat rolul unei lesbine în ”Nip/Tuck” – ”Prietenie pe muchie de cuţit”, ca să amintim doar câteva succese de-ale ei.

2124056.monica-barladeanu-actrita

                                                                                                                                                                             

Ramona Bădescu a plecat în Italia la începutul anilor ’90 după ce a câştigat un concurs de miss în România.Pe meleaguri străine a cunoscut succesul foarte rapid, fiind prezentatoare TV, actriţă şi chiar implicându-se în politică. La primăria Romei a fost consilier şi a lucrat ca voluntar, luptând pentru a promova aspectele pozitive ale imigraţiei româneşti în Peninsulă. La cei 40 de ani este una dintre cele mai frumoase şi mai sexy femei din România şi din Italia.

Ramona-Badescu_1101-e1381500357770

Irina Lăzăreanu este unul dintre cele mai apreciate manechine din lume. A fost descoperită de Kate Moss, care a convins-o să pozeze în ediţia franceză a revistei Vogue. Au urmat prezentări pentru Chanel, Karl Lagerfeld, Christian Lacroix, Fendi, JP Gaultier, John Galliano, Kenzo, Cavalli, Louis Vuitton, Lanvin, Versace, Emilio Pucci, Balenciaga. Este şi o cântăreaţă foarte talentată, iar în 2008, împreună cu Sean Lennon, fiul lui John Lennon a lansat pe piaţă un album de muzică folk.

irina-kate

Inna este una dintre cele mai de succes cântăreţe ale momentului. Deşi este considerată “cel mai bun produs muzical de export al României”, Inna este o prezenţă discretă, apariţiile sale publice sau televizate fiind limitate. S-a lansat în 2008, băieţii de la Paly&Win fiind cei care au avut încredere în talentul ei.

În 2010, la 23 de ani, Inna ocupa primul loc în topul Billboard Hot Dance Airplay din America, devansând-o chiar şi pe Lady Gaga, poziţionată pe locul 6. În august 2010, cântareaţa acumulase, conform revistei Bravo, aproximativ 800.000 de euro, în doar doi ani de când a debutat în showbiz.

Inna ia pentru un concert cel puţin 10.000 de euro, iar pentru evenimentele de amploare din străinătate, românca are un tarif special, care poate depăşi chiar 40.000 de euro pentru o oră de concert.

INNA

Maria Lucia Hohan este o creatoare de moda care a reusit sa depaseasca barierele tarii, creatiile sale le-a cucerit pe celebritatile internationale. Unele dintre cele mai rasunatoare nume au aparut pe covorul rosu intr-o creatie a designer-ului roman. Selena Gomez, Kristin Cavallari, Sharon Osbourne, Nicole Scherzinger, Demi Lovato si Jennifer Hudson sunt doar cateva dintre celebritatile care au ales creatiile sale.

maria-lucia-hohan

Sursa – realitatea.net

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

La Vantaa, în Finlanda, a avut loc zilele trecute Campionatul European de Atletism destinat sportivilor cu transplant, competiţie la care a participat şi o fostă sportivă de performanţă de la CSS Constantin Istrati Câmpina, o fostă elevă a antrenorului Nicolae Pavel, Raluca Drăgan.

Acum în vârstă de 28 de ani, Raluca Drăgan este originară din Breaza, iar în perioada junioratului la CSS Constantin Istrati Câmpina, sub îndrumarea antrenorului Nicolae Pavel, a fost campioană naţională la juniori III în proba de aruncarea greutăţii şi multiplă medaliată în probele de aruncarea discului, aruncarea suliţei şi aruncarea greutăţii. După încheierea junioratului, la numai 19 ani, Raluca Drăgan a fost diagnosticată cu o insuficienţă renală cronică, în urma căreia a fost obligată să devină dependentă de dializă, iar apoi a suferit o operaţie pentru un transplant renal chiar de la mama sa.
Nu a putut rămâne departe de sport, participând în ultimii ani la numeroase competiţii de atletism dedicate sportivilor care au suferit un transplant. Acum, în Finlanda, Raluca Drăgan a participat la 5 probe sportive, maximul permis de regulamentul competiţiei, obţinând nu mai puţin de 4 medalii de aur (aruncarea suliţei, aruncarea discului, aruncarea greutăţii, aruncarea mingiei de oină) şi o medalie de argint (bowling). O performanţă remarcabilă care demonstrează că şcoala de atletism de la Câmpina a produs de-a lungul timpului nu numai sportivi de valoare, dar şi cu un caracter foarte puternic.

Sursa: campinatv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

În cadrul festivității de absolvire a Universității Tehnice din Koln au fost premiați cei mai buni studenți ai anului 2016.

În prezența a 114 absolvenți și peste 380 de invitați, campusul din Gummersbach s-a dovedit neîncăpător. Cea mai bună studentă a anului 2016 la facultatea de informatică a fost desemnată românca Teodora Roxana Petrișor, care a încheiat anul cu fabuloasa medie de 1.02 (1 fiind maximum).

Directorii instituției i-au decernat și premiul Ferchau în valoare de 500 de euro. Același premiu l-au primit și cei mai buni absolvenți ai facultăților “Designul produselor și dezvoltarea proceselor” și “Ingineria mașinilor”.

Tânăra din Cluj-Napoca a ajuns în urmă cu patru ani în Germania, prin intermediul programului Erasmus. Ea locuiește în Wiehl, în apropriere de Gummersbach. Limba germană și-a însușit-o la școală în România.

Conform oberberg-aktuell, șansele ca ea să revină în țară sunt însă minime, fiindcă directorii instituției i-au oferit încă din vară un motiv întemeiat de a continua în Gummersbach. A fost angajată în calitate de asistent universitar și cercetător.

În paralel, tânăra de 25 de ani urmează cursurile de master ale Universității, specializarea Softwareingineering.

  Istvan Deak

 

Sursa: miscareaderezistenta

 

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Filipineza Kylie Verzosa a fost încoronată Miss International 2016, joi 27 octombrie, la Tokyo, în timp ce Alina Chirciu, reprezentanta Republicii Moldova, a fost desemnată Miss Perfect Body (Miss Corp Perfect), unul dintre premiile speciale ale acestui concurs de frumuseţe.

Cea de-a 56-a ediţie a concursului internaţional de frumuseţe s-a desfăşurat la Tokyo Dome City Hall din Tokyo, Japonia, unde au fost reprezentate şaptezeci de ţări. Anul trecut, competiţia a fost câştigată de concurenta din Venezuela, Edymar Martínez.

Alina are 20 de ani şi este studentă la Jurnalism. Tânăra a obţinut şansa să reprezinte Moldova la Miss International, după ce a obţinut titlul de I Vice Miss în cadrul concursului Miss Moldova 2016.

Sursa: gazetaromaneasca

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Actrița Alexandra Maria Lara a avut o copilărie aparte. La vârsta de patru ani, părinții ei – Valentin și Doina Plătăreanu – s-au decis să fugă din România și de regimul crunt al lui Ceaușescu și să își caute refugiu în Germania, pentru a-i oferi fiicei lor un viitor mai bun.

Astăzi, Alexandra Maria Lara e una dintre actrițele cele mai cunoscute din Germania. Potrivit cotidianului german Bild, la festivalul internațional de film „Film ohne Grenzen“ care a avut loc la Bad Saarow și-a făcut apariția alături de tatăl ei.

Valentin Platareanu a povestit despre decizia dificilă pe care a trebuit s-o ia în anul 1984: „Am fugit din țară pentru a-i oferi Alexandrei un viitor mai bun. Hotărârea însă a fost greu de luat. Pe atunci, fusesem un actor celebru în România. Am purtat discuții lungi cu soția mea: Să părăsim, de dragul Alexandrei, această închisoare? Până la urmă, pentru ea, ne-am decis să alegem libertatea.”

Alexandra Maria Lara e extrem de recunoscătoare că părinții ei au luat această hotărâre.

„Când ești copil și te muți într-o țară străină, ai mult mai puține griji și probleme decât ai avea dacă ai face asta ca adult. A trecut o perioadă destul de îndelungată până să încep să pun întrebări despre originile mele românești. Deja trecusem de vârsta de 20 de ani când am ajuns să lucrez în România. Iar atunci, pentru prima dată, am simțit că de acolo vin și că acolo este locul de care aparțin. Odată cu înaintarea în vârstă înțelegem tot mai bine ce înseamnă conceptul de „acasă” și sentimentele pe care le asociem cu acesta”, a declarat actrița.

Românca a călătorit cu fiul ei Ben, în vârstă de doi ani, până în România. În timp ce se afla cu acesta în casa în care și-a petrecut primele veri din viață, a înțeles că a încheiat circuitul, a ajuns de unde a plecat.

Faimoasa actriță de origine română e fericită: și soțul ei, Sam Riley (36), care, la rândul lui, a părăsit Marea Britanie pentru persoana iubită, s-a îndrăgostit, la fel ca ea, de capitala germană.

Sursa: ziarulromanesc

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Femeia s-a întors. Este mesajul ascuns în fiecare ţesătură, fiecare croi, fiecare broderie din noua colecţie a Rozaliei Bot. Una pe care designerul din Oradea a lansat-o la unul dintre cele mai mari evenimente de profil din lume – Săptămâna Modei de la New York

Mai multe detalii dand click pe video 

Sursa: observator.tv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Laura Valeanu
 Scris de Andrei Militaru
Laura Văleanu este o tânără de 26 de ani, originară din Sibiu, a cărei viaţă este demnă de un scenariu de film. Pentru Laura viaţa a fost până acum o “aventură” plină de neprevăzut, cu măriri şi decăderi, în care a făcut ca imposibilul să devină posibil. Şi a reuşit când alţii nu-i dădeau nicio şansă. A reuşit pentru că ea este imaginea fidelă a curajului, ambiţiei, devotamentului, pasiunii, entuziasmului, toate adunate laolaltă.

Destinul Laurei a fost unul tragic. La vârsta de 16 ani a avut un teribil accident de motocicletă, în urma căruia i-a fost amputat un picior de la gambă în jos. În mod normal, o victimă a unui astfel de eveniment este, practic, condamnată să traiască toată viaţa într-un scaun cu rotile, stârnind compasiunea celor din jur. Nu a fost şi cazul Laurei, care a refuzat cu obstinaţie să accepte că viaţa ei poate deveni un calvar, a refuzat să se lamenteze. În ciuda infirmităţii, a continuat să lupte pentru visurile sale, conştientă fiind că are toată viaţa înainte. Ajutată de un psihic de fier, a depăşit acest moment de cumpănă şi nu a renunţat niciodată să spere că, într-o zi, va redeveni un om normal. Şi chiar a reuşit graţie unor oameni cu inimă mare. A primit o proteză cu ajutorul căreia a învăţat să meargă din nou. Dar dorinţa ei cea mai mare era să urce din nou pe schiuri, un sport care i-a marcat, în sens pozitiv, copilăria. Ar fi de prisos să spunem că a reuşit şi de această dată, ba mai mult, a făcut schi de performanţă, fiind cooptată în lotul paralimpic al României şi participând la Jocurile Paralimpice.

În paralel cu schiul, Laura a urmat cursurile Facultăţii de Medicină ale Universităţii din Munchen. Timp de cinci ani a studiat asiduu, iar de curând a devenit doctor patolog la institutul de specialitate din Munchen, preluând din mers şi activitatea de asistent universitar. Practic, timpul Laurei se împarte acum între laboratoarele medicale, tratate şi cursuri studenţeşti, rapoarte de cercetare şi pârtia de schi. Este un amestec straniu de activităţi, care defineşte existenţa acestui om minunat.

Laura Văleanu s-a născut în Sibiu, provenind dintr-o familie de intelectuali. La o vârstă la care alți copii abia învață să vorbească și să scrie, tânăra, motivată și îndrumată de tatăl său, a făcut cunoștință prima dată cu limba germană.

IMG_0016

În clasa a I-a am învăţat să scriem şi să citim în germană, iar în clasa a II-a am învăţat în română. În clasa a IV-a am dat test la germană pentru a intra la Liceul Brukenthal, pe care l-am și absolvit ulterior. Tata a avut foarte mulţi prieteni saşi și lui i se părea foarte important să învăț limba germană”, povestește tânăra.

În paralel cu studiul limbii lui Goethe, a deprins deopotrivă tainele schiului, încurajată tot de tatăl ei. A început să schieze la vârsta de cinci ani, iar de atunci acest sport a acaparat-o iremediabil. A ajuns să trăiască pentru schi, să se hrănească şi să respire aerul tare al schiului. “Am ajuns să iubesc acest sport mai mult decât aş putea iubi o fiinţă. Am ajuns să nu mai pot trăi fără schi, fără acea senzaţie care mi-o dă acest sport. Schiul a devenit drogul meu fără de care nu mai puteam trăi.”

Pe lângă rezultatele excelente obținute la școală, Laura a avut rezultate pe măsură și la schi. În scurt timp a devenit schioare profesionistă, iar la vârsta de 15 ani a câștigat primul ei titlul major în acest sport, titlul de campioană națională. În plus, a adoptat un stil de viaţă alert, combinând exerciţiul fizic cu cel mental. Practic, viaţa Laurei era perfectă, însă atipică pentru un adolescent de vârsta ei. “Aveam un sentiment ciudat atunci, deoarece îmi atinsesem toate scopurile şi totul era roz, dar parcă totuşi nu eram mulţumită pentru că voiam mai mult.

IMG_5478

Seara fatidică care i-a schimbat viața

Însă, aspirațiile Laurei s-au transformat fulgerător în fum din cauza unui teribil accident de motocicletă petrecut în Sibiu pe când avea 16 ani. “Era foarte aglomerat drumul, aşteptam să trec printr-o intersecţie şi am avut neşansa ca o maşină care venea din dreapta mea să intre direct în mine. M-a lovit în plin. Accidentul a avut loc la o lună după ce îmi luasem motorul”, își amintește cu seninătate tânăra. De aici înainte a urmat un adevărat calvar, cu zeci de zile petrecute în spitale, cu suferințe uriașe și operații nenumărate rămase fără rezultat, deoarece medicii nu i-au mai putut salva piciorul.

Am ajuns la spital, la Sibiu, și exact în aceeași noapte am fost transferată la Târgu Mureş cu o ambulanță, nu cu elicopterul. Nici până azi nu am înțeles de ce nu am mers cu elicopterul. La astfel de accidente, extremitățile sunt cele mai afectate, iar dacă nu intervii asupra lor în șase ore, nu mai ai ce să le faci. Am fost operată destul de târziu, deja şansele de reuşită erau destul de mici pentru că degetele deveniseră negre. Apoi am fost mutată la Cluj, mama mea fiind medic şi având foarte mulţi prieteni acolo. Din păcate era prea târziu, ajunsesem la faza în care rămăsesem doar cu călcâiul piciorului.

Într-o asemenea situație, Laura a avut de luat o decizie care avea să-i marcheze toată viața. A avut de ales între varianta unei reconstrucţii plastice prin acoperirea părţii afectate cu muşchi de pe spate sau de pe abdomen sau varianta amputării şi înlocuirea piciorului cu o proteză.

Când mă gândesc acum, mi se pare tare greu ca un copil de 16 ani să ia o astfel de decizie. Am luat decizia amputării de la nivelul gambei, deoarece nu doream să mai am parte de alte operaţii care ar fi urmat dacă aş fi ales varianta reconstrucţiei. Din primele clipe de când am ajuns la spital am ştiut că o să-mi amputeze piciorul, dar am fost mereu pozitivă şi optimistă.”

După accident nimic nu mai era perfect, ci totul trebuia luat de la zero. “Înainte de accident am avut 67 kg, după accident ajunsesem la 47 kg, mi se atrofiase musculatura destul de mult pentru că nu făceam nimic. Eu nu am trăit această experienţă neplăcută într-un mod negativ, ci am văzut-o ca pe o provocare. Atunci mi-am dat seama că fusesem degeaba nemulțumită anterior accidentului pentru că viaţa mea fusese perfectă, dar de multe lucruri în viaţa îţi dai seama prea târziu de anumite lucruri. Important e să înveţi din fiecare experienţă şi cel mai important e să ştii să-ţi controlezi stările cu ajutorul minţii, să fii propriul tău psiholog.”

După toate chinurile trăite în spital, la revenirea acasă, Laura a primit o proteză cu care nu s-a adaptat deloc la început. Trebuia să o schimbe săptămânal pentru că piciorul îi era umflat după operaţie. Apoi a început să o schimbe lunar, iar ulterior, cu ajutorul unei firme de specialitate din Oradea, a făcut rost de o proteză definitivă, specială pentru schi, care a costat 15.000 de euro. Totuși, și aceasta a avut nevoie de mai multe ajustări, până când Laura a simțit-o ca pe piciorul ei.

A durat câţiva ani până a învățat să meargă perfect, fără dureri şi disconfort. Însă marea ei dorință era să revină pe schiuri. “Grija mea a fost mereu să mai pot merge cu motorul şi să mai pot schia. Am avut accidentul în septembrie, iar în decembrie, când a dat prima zăpadă, nu mai puteam de nerăbdare să schiez din nou. Şi aici am plecat de la zero, am început pas cu pas, ca şi cu mersul pe jos. Am învăţat cu fosta mea antrenoare, în Păltiniş, pe pârtia mică, ca la cinci ani, atunci când am schiat prima oară în viaţa mea. După doar o zi pe pârtia mică eram deja pregătită să merg pe pârtia mare. A fost un sentiment foarte ciudat, dar în acelaşi timp am simţit acea satisfacţie pe care numai schiul mi-o putea da. Iar de acolo şi până la schiul de performanţă mă aştepta un drum lung și deloc uşor.

IMG_9669

Motto-ul Laurei: “Întâlnește oamenii potriviți la momentul potrivit”

La trei luni distanță de la accident și după ce a învățat să schieze din nou, viața Laurei a cunoscut o nouă turnură neașteptată. Povestea ei a ajuns la urechile unor jurnaliști de la o televiziune locală. Astfel, mai multe filmulețe cu Laura pe schiuri, ajutată de proteza specială, au fost vizionate de oficiali ai Comitetului Naţional Paralimpic (n.r. – for care se ocupă de coordonarea și pregătirea sportivilor cu dizabilități pentru întrecerile destinate acestora), care pregătește sportivii pentru Jocurile Paralimpice.

Eram în clasa a 12-a, înainte de Bacalaureat. M-au sunat şi m-au întrebat dacă vreau să merg anul următor, în 2010, la Jocurile Paralimpice de la Vancouver. Am acceptat, dar am mers fără prea multe antrenamente. Mi s-a părut foarte greu, în condiţiile în care la o competiţie de o asemenea anvergură nu poţi merge fără să te antrenezi temeinic. Totuși, am participat la primele mele Jocuri Paralimpice.  La Vancouver am întâlnit oamenii potriviți la momentul potrivit. Oamenii de acolo, atmosfera, tăria lor de caracter m-au făcut de 1.000 de ori mai puternică şi mi-au schimbat perspectiva despre viaţă. M-am schimbat acolo în două săptămâni cât alţii în ani. Am revenit la viaţa de zi cu zi mai puternică ca niciodată şi foarte încrezătoare în mine.

Ulterior, prin intermediul tatălui ei și al unui antrenor de schi german, Laura a făcut cunoștință cu actuala sa antrenoare de schi, o nemțoaică ce pregătește sportivi din lotul național paralimpic al Germaniei. Tinerei schioare i s-a reactivat licenţa de schi şi a redebutat la Campionatele Mondiale, în 2013. Practic, ea s-a pregătit cu lotul paralimpic al Germaniei şi a concurat pentru România la întrecerile internaționale.

Un an mai târziu, a urmat Olimpiada de la Soci, pentru care s-a pregătit un an întreg. Grație antrenamentelor intense efectuate sub stricta îndrumare și supraveghere a antrenoarei sale,  Laura s-a prezentat mult mai bine la Soci decât la Vancouver. “Am terminat pe locul 5, iar un an mai târziu, în 2015, am concurat la toate probele, inclusiv cele de viteză şi am terminat pe locul 3 în proba de slalom uriaș”, mai spune tânăra care acum se pregătește pentru  Jocurile Paralimpice din 2018, din Coreea de Sud.

Deși concurează sub tricolor la concursurile internaționale, dar se pregătește cu lotul paralimpic al Germaniei, Laura nu beneficiază de niciun sprijin din partea Federației Române de Schi Biatlon. Singurul sprijin îl are de la Comitetul Paralimpic Român, care o susține din punct de vedere logistic, nu și financiar. De altfel, ea beneficiază de bunăvoința antrenorilor de la lotul german, care o pregătesc benevol. “Comitetul Naţional Paralimpic nu dispune de fonduri să plătească antrenori, iar federația nu este interesată de soarta mea. Cu toate acestea, nu m-am gândit niciodată să concurez pentru Germania, chiar dacă este țara mea adoptivă, deoarece România este țara mea natală și pentru ea voi concura mereu.

IMG_1231

Absolventă de medicină a unei prestigioase universități europene

Dacă alți sportivi profesioniști își petrec toată viața în sălile de antrenament sau în cantonamente, preferând gloria efemeră, ei bine, Laura s-a gândit și la viitorul ei și la vremurile când nu va mai putea să facă sport de performanță. Influențată puternic de mama ei, medic de profesie, tânăra schioare a urmat cursurile Facultății de Medicină a Universității Ludwig-Maximilian din Munchen, facultate pe care a absolvit-o recent. Cum a ajuns să studieze în Munchen?

Încă din gimnaziu am început să facem schimburi de experienţă cu şcoli din Elveţia, Germania şi Austria. Eram fascinată de ţările acestea, de elevi, de mentalitatea oamenilor. Asta m-a determinat să-mi doresc să studiez într-una din aceste ţări. Iniţial am vrut să dau examen pentru Viena, m-am pregătit pentru acest examen, dar a coincis cu proba de sport de la bacalaureat şi nu am mai putut ajunge la examen. Apoi am optat pentru Munchen pentru că era cel mai aproape oraş de România, erau zboruri directe către Sibiu, aveam şi prieteni din ani mai mari care studiau acolo.

A fost admisă cu nota de la bacalaureat, s-a pregătit doi ani, după care a susținut examenul de admitere de stat, un examen pe care îl promovează, în medie, 50% dintre concurenţi. Apoi a urmat cursurile propriu-zise, care au durat trei ani, după care încă un an în care a făcut practică în spital la toate specializările. La final a dat un examen scris şi oral, pe care l-a promovat cu succes și astfel a devenit medic patolog. Acum lucrează la Institutul de Patologie din Munchen ca rezident și spune că este extrem de încântată de munca pe care o prestează. Lucrează mai bine de 12 ore pe zi și nu câștigă foarte mult raportat la orele lucrate, dar asta n-o împiedică pe Laura să fie mereu motivată.

IMG_9667

Întotdeauna am vrut să fac medicină, de când eram mică, mama mea fiind medic, probabil că m-a influenţat indirect. Studiul de medicină nu mi s-a părut greu. Atât de mult îmi place şi atât de mult mă pasionează, încât nu mi se pare greu că trebuie să învăţ tot timpul şi să mă pregătesc tot timpul. Nu mi-aş putea imagina să fac altceva, nici nu cred că aş fi bună de altceva.

În plus, pe lângă munca din Institutul de Patologie și antrenamentele de pe pârtia de schi, Laura a găsit timpul și resursele pentru a-și face intrarea și în mediul academic. “La clinica universitară unde lucrez acum este extraordinar pentru că, în afară de faptul că fac ceea ce face un patolog, am şi cursuri cu studenţii. Am început de curând să predau. Pe lângă muncă, activitate de predare şi schi, mai trebuie să facem şi partea de cercetare pentru că suntem la clinică universitară şi este obligatoriu să facem şi cercetare”, explică Laura, care mai spune că, deși timpul său este destul de comprimat, întotdeauna își găsește momente de relaxare în schi. “Am noroc că lucrez pe segmentul de patologie, drept urmare am weekend-urile libere şi mă pot pregăti. Zilnic fac câte 2-3 ore de antrenament. Acum, pe perioada verii, pregătirea se bazează foarte mult pe condiţie fizică, iar în weekend-uri merg şi schiez pe gheţar. Îmi place să fac lucruri grele doar pentru satisfacţia pe care o primesc la final.

CITAT: “Din primele clipe de când am ajuns la spital am ştiut că o să-mi amputeze piciorul, dar am fost mereu pozitivă şi optimistă.” Laura Văleanu, medic patolog și sportiv paralimpic

Sursa: viitorulromaniei

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Când am auzit despre un nou brand românesc de produse cosmetice, handmade și naturale, primul meu gând a fost „Încă unul?“. Apoi am intrat în povestea extraordinară, întinsă pe opt decenii, a farmacistei Mariei Ardelean.

Maria Ardelean 3
Nu știu alții cum sunt, dar pe mine m-au fascinat dintotdeauna farmaciile de modă-veche, cele în care bunica mă purta în copilărie și pe care mi le amintesc aievea și după mai bine de 20 de ani. Cu mirosul lor înțepător de plante și substanțe, cu imaginea farmacistelor în halate albe și cu infinitele sertărașe din care ieșeau pliculețe, flacoane și cutiuțe.

Am crescut imaginându-mi universul din culise, laboratoarele cu pahare Berzelius, unde aceleași doamne în halate albe amestecau substanțe și testau ingrediente, pentru a obține creme și leacuri pentru aproape orice. Pe vremea când nu existau brandurile de lux la care râvnim în prezent, mamele și bunicile noastre foloseau unguente, tincturi și creme preparate în farmacie, după rețete ieșite din imaginația unor femei inspirate și pasionate de munca lor. Femei precum Maria Ardelean, o farmacistă de 84 de ani, care și-a petrecut ultimii 60 de ani preparând creme și produse din ingrediente naturale.

Înainte s-o cunosc pe viu, am cunoscut-o din poveștile Suzanei Vasilescu, cea mai tânără protagonistă a poveștii numite „NN Natural Nutrition“ și cea care a făcut posibilă apariția brandului în sine. Având probleme cu tenul și fiind dezamăgită de produsele de pe piață, a încercat o mostră primită de la o prietenă… care avea o prietenă a cărei mamă își prepara singură cremele, în bucătărie, în Germania.

După ce starea tenului i s-a schimbat radical, tânăra de profesie istoric de artă și manager cultural a pus mâna pe telefon și a solicitat o întâlnire cu Cristina, fiica „doamnei cu cremele“. Fără vreun background în domeniu și fără nicio prospectare de piață, a abordat-o direct: „Nu vrei să investim și să facem un brand din aceste creme?“. Privind înapoi, știe că a fost un gest din impuls, care nu avea nimic de-a face cu planurile ei de viitor – o galerie de artă, respectiv un muzeu de istorie recentă – dar se felicită acum pentru inspirație.

În mai puțin de un an, apăreau pe piață produsele „NN Natural Nutrition“, realizate manual într-un laborator înființat de Suzana, Cristina și Maria la București. Creme nutritive cu ulei de argan și acid hialuronic, cu ulei de rosa mosqueta și colagen, ulei de chimen negru, pepene kalahari, extract de acmella și alte denumiri absolut fascinante, care populează lumea farmacistei Mariei Ardelean.

Cu ele în brațe, Suzana a bătut la ușa farmaciilor din București, pentru a le convinge să așeze pe rafturi și produsele „NN“. Chiar dacă, spre deosebire de alte branduri de cosmetice, cremele lor naturale expiră în jumătate de an, tocmai istoria lor și ingredientele inedite au convins marile lanțuri farmaceutice, precum Sensiblu, să le dea o șansă. „Mi-au spus că alte branduri se chinuiesc să creeze câte o poveste în jurul produselor lor, în timp ce noi avem povestea de-a gata, autentică“, explică Suzana, bucuroasă. Maria fiind, după cum aveam să aflu curând, o poveste în sine.

„Să știi că e mai modernă, conectată la nou și plină de energie decât oameni care au un sfert din vârsta ei“, mi-a zugrăvit-o Suzana, iar în momentul în care a apărut în fața mea, în cafeneaua bucureșteană în care ne-am dat întâlnire, mi-am dat seama că „modern“ era cuvântul corect, dar totuși incomplet. Unul mai potrivit fiind „cool“. Relaxată, cu ochelari mari de soare și purtând un compleu primăvăratic, s-a așezat la masă și mi s-a prezentat, cu un zâmbet larg, „Maria Ardelean, fostă farmacistă“. N-am îndrăznit s-o corectez, dar – va afla acum – nu sunt de acord nicidecum cu termenul de „fostă“.

Pentru cineva pentru care farmacia a fost o aspirație din copilărie, apoi o carieră și un mod de viață, o asemenea vocație nu poate deveni niciodată „fostă“. Niciodată. Absolventă a Facultății de Farmacie din Cluj, promoția 1956, doamna Maria recunoaște că și-a dorit de mică să lucreze cu substanțe, sticluțe și prafuri, o carieră care – i se părea ei atunci – i-ar fi asigurat independența.

„Tata fusese deportat, mama rămăsese cu doi copii, iar farmacia mi-a părut o profesiune potrivită pentru o femeie“, își amintește ea. „În plus, mă fascinau cele două farmacii din Făgăraș, unde am făcut liceul“. A intrat cu bursă la facultate și a avut ocazia să învețe de la unii dintre cei mai buni specialiști ai vremii – Erwin Popper, Cristian Maiorovici, Ionescu Stoian Petre – adevărate somități în domeniu.

A studiat cinci ani, cu tot cu stagiile în farmacie, partea practică reprezentând, de la bun început, cea mai mare atracție pentru tânăra farmacistă. „Studiam despre tincturi, cataplasme, pulberi, dar marele meu interes era pentru ceea ce în latină se numea unguenta“. Altfel spus, unguente medicinale, diferite de cremele clasice prin faptul că au mai puțină apă și principii active mai puternice.

Plăcerea de a lucra printre mensuri din porțelan și mojare nu avea legătură doar cu lumea substanțelor, ci și cu cochetăria nativă a Mariei. „Recunosc, mi-au plăcut mereu femeile aranjate“, zâmbește ea. „Nu femeile frumoase, ci acelea care știau cum să-și facă charisma, dregându-și neajunsurile prin creme“.

120 UNT CORP 01După un stagiu făcut la Târgul Cărbunești și mai multe experiențe ca diriginte de farmacie, atât în circuit închis (spital), cât și deschis, Maria a fost aleasă pentru a deschide și a conduce o farmacie nou-nouță în Craiova. Farmacia 13, cea mai mare din oraș. Regretă și acum că, după Revoluție, nu a reușit să-și îndeplinească visul de a o cumpăra, dar încă visează cu ochii deschiși la cele 14 încăperi largi, unde existau inclusiv un laborator, depozite, o cameră de spălat halatele și absolut tot ce trebuie într-o farmacie adevărată.

Deși făcea muncă de diriginte, momentele preferate din zi erau cele în care, odată terminate sarcinile administrative, se putea așeza la „receptură“, pentru a prepara rețetele. „Făceam foarte mult ceea ce se chema elaborare“, își amintește ea. „Când nu primeam medicamente și loțiuni, le preparam chiar noi în farmacie“. Făcea de toate, de la banalul Extraveral și până la ape de păr, infuzii sau preparate pentru transpirația picioarelor.

Fiindcă și produsele cosmetice erau puține la număr și se reduceau în principiu la paste de dinți și săpun, Maria a început, în anii ‘70, să prepare creme de față. „Făceam cremă de întreținere și așa-numita cremă de albit“ își amintește ea. „La acea vreme nu apăruse încă moda bronzului, iar femeile își doreau creme care să le facă pielea cât mai albă și curată“.

După ce s-a pensionat, la 55 de ani, Maria a plecat în Germania, luând viața – și studiile – de la capăt. Pentru că acolo vârsta de pensionare era mai înaintată, iar diploma ei era recunoscută doar pe jumătate, s-a înscris la facultate, unde a învățat, în germană, cot la cot cu studenți care aveau jumătate din vârsta ei. Și-a găsit apoi de lucru la o farmacie din Nürenberg, unde a continuat să lucreze încă zece ani, până la vârsta nemțească de pensionare, apoi încă vreo câțiva ani în regim de colaborare, în weekenduri. „A fost un efort pentru mine să bat la uși și să-mi caut job, în condițiile în care în România, pe vremea mea, totul se întâmpla cu repartizare“, recunoaște ea. „A fost o treabă cam aspră, dar m-am descurcat“.

La 84 de ani, Maria încă își dedică cel puțin 45 de minute pe zi masajului facial cu propriile creme („Foarte-foarte rar mai încerc câte ceva de la Shiseido, în rest nu“, zâmbește ea) și se plimbă ore în șir prin pădurea din apropierea casei. Întâlnirea noastră a avut loc de Paști, când venise pentru câteva zile în România, și mi-a mărturisit din start că în București îi lipsesc cel mai mult plimbările. Descoperise un parc frumos, dar de la ultima vizită încoace l-a găsit schimbat în rău, aproape distrus. E fericită, însă, că toate cremele pe care le lucrează de-o viață se găsesc acum în rafturile farmaciilor moderne. „Farmaciștii din ziua de azi au niște condiții extraordinare“, crede ea.

„Poți lucra atât de frumos, ai atâtea lucruri la dispoziție“. Din nefericire, acel gen de activități la care visează Maria s-a pierdut în prezent, în lumea brandurilor mari și a laboratoarelor industriale care aduc totul „de-a gata“. În timpurile pe care le-a trăit ea, farmacistul încă mai avea prestanța „poticarului“ de altădată, care știa exact ce să dea și să prepare ca să vindece diferite afecțiuni.

Își iubește amintirile, tot așa cum iubește să vindece în continuare, prin cremele ei, mici sau mari probleme ale tenului. „Am fost mereu ambițioasă, ceea ce în viață e bine și rău în același timp“, zâmbește ea. „Miza e foarte mare când îți dorești mult, pentru că și dezamăgirile pot fi pe măsură“.

Autor ,

Sursa: forbes

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Mihaela Cesa Goje este dirijor, una dintre puţinele femei dirijor din lume.

Are o pasiune teribilă pentru dirijat, deşi iniţial a studiat pentru ani buni pianul. Ideea de a deveni dirijor i-a insuflat-o Cornel Groza, dirijorul Corului Filarmonicii Transilvania şi astfel, după ce a rumegat timp de o vară propunerea, a dat admitere la dirijat.

La numai 37 de ani s-a aflat la pupitrul unor orchestre celebre pe mari scene ale lumii. A dirijat corul Academiei Regale din Londra şi a colaborat cu orchestra Colorado Symphony din SUA.

mihaela_cesa9
mihaela_cesa8
mihaela_cesa7
mihaela_cesa6
mihaela_cesa5
mihaela_cesa10

După ani de studii peste hotare, unde a acumulat experienţă în domeniu, Mihaela Cesa Goje s-a întors în România unde  îşi creşte fetiţa  alături de soţul ei. Este fericită pentru că a reuşit să îmbine cele 3 ipostaze ale unei femei: de a fi soţie, mamă şi a-şi dezvolta o carieră.

Interviul cu dirijoarea Mihaela Cesa Goje îl puteţi asculta în această seară de la ora 22 în emisiunea „Alternative Muzicale”.

Autor:Andreea Leonid

Sursa: radiocluj

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva