Search

Vin

Facebook Twitter Email

Podgoria Nicorești este situată în estul României, între râurile Siret și Bârlad, în nord-vestul județului Galați, în apropierea orașului Tecuci și la 50 km de orașul Galați. Plantațiile de viță-de-vie ale podgoriei se grupează în două centre viticole: Nicorești, în sud și Buciumeni, în nord.

Foto: (c) Vasile MOLDOVAN / Arhiva AGERPRES

Relieful are aspectul unui platou, care se înclină ușor, de la 250-300 m altitudine în N și NV până la 80-100 m altitudine în E și SE.

Așezarea ce poartă în prezent numele de Nicorești se numea, în trecut, Policin, notează prof. Mihai Macici, în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”. Cel care i-a dat actualul nume se pare că a fost chiar domnul Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504), care, după lupta de la Podul Înalt, în care i-a biruit pe turci, a făcut un popas pe dealul comunei Țepu, în locul numit ”Cornul Dracului”. Hatmanul Nicoară, comandantul oștirilor din ținutul de margine al Moldovei, ar fi dat un ospăț pentru a sărbători victoria, la care a servit un vin roșu produs pe acele meleaguri. Vinul i-a plăcut atât de mult domnului, încât a hotărât ca așezarea să poarte numele de Nicorești, în cinstea hatmanului.

Cea mai veche atestare documentară a Nicoreștilor datează din anul 1572, când este menționat la o vânzare din ținutul Fălciului, potrivit site-ului www.oniv.ro. De altfel, majoritatea documentelor Nicoreștilor fac referire la tranzacții cu vii. În secolul al XVIII-lea, podgoria este menționată de Dimitrie Cantemir, în lucrarea ”Descrierea Moldovei” (1716), ca fiind cea de-a IV-a din Moldova, în ordinea importanței, după Cotnari, Huși și Odobești. La vremea aceea, suprafețele cu viță-de-vie și numărul proprietarilor erau în continuă creștere. De-a lungul timpului, Nicoreștiul a avut mai mulți proprietari, printre care familiile boierești Catargiu, Sturza, Racoviță, Donici, Papadopol, Conachi, iar o perioadă a fost în proprietatea mănăstirilor Văratec și Agapia, notează site-ul experience-romania.ro.

Foto: (c) Arhiva AGERPRES

Podgoria este renumită pentru obținerea unor vinuri roșii de calitate foarte bună. Pe lângă vechile soiuri românești Băbească neagră și Fetească neagră, în sortimentul pentru vinuri roșii de la Nicorești au intrat, după invazia filoxerei, și soiurile Cabernet Sauvignon și Merlot. Într-o descriere a vinurilor produse la Nicorești, prezentată pe site-ulwww.oniv.ro, regăsim următoarele:

Băbeasca neagră este vinul cel mai reprezentativ nu numai pentru vinurile roșii, ci pentru întreaga gamă de vinuri produse în podgoria Nicorești. Este un vin sec, de culoare roșie strălucitoare de coacăze și cu aromă de strugure bine copt. Cabernet Sauvignon este un vin roșu-rubiniu închis, care se caracterizează printr-o notă robustă, ceea ce face ca acest vin să fie o excepție a vinurilor de Nicorești. Feteasca neagră are o culoare roșu-cărămiziu, intensă, care se datorează vinificării prin macerație de lungă durată, căpătând astfel tipicitatea de Nicorești. Merlot este un vin roșu, de intensitate intermediară între cea a vinului de Cabernet și cea a vinului de Băbească neagră. Este folosit și în amestec tehnologic sau cupaj, fie cu Băbeasca neagră și cu Cabernet Sauvignon, fie cu Oporto și Băbească neagră, notează www.oniv.ro. Oporto este un vin roșu, de o culoare cu o intensitate moderată, cu aromă delicată de afine și gust plăcut.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Dintre soiurile pentru vinuri albe, cel mai reprezentativ pentru Nicorești este Feteasca albă. Se caracterizează printr-o onctuozitate gustativă și senzație de catifelare, exprimând aroma soiului. Feteasca regală este un vin alb, cu o aciditate mai ridicată decât a vinului de Fetească albă. Riesling-ul italian este, de asemenea, unul din cele mai bune vinuri ale podgoriei Nicorești, caracterizat prin fructuozitate, prospețime și o aromă deosebită. Aligote este un vin alb, de culoare galben-pai cu nuanțe verzui. De regulă este un vin sec, echilibrat și armonios, dar se recomandă a fi vinificat cu struguri din soiurile Muscat Ottonel și Chasselas, pentru obținerea unor vinuri foarte bune.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, redactor arhivă foto: Mihaela Tufega; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Băbească neagră este un vechi soi românesc, descendent direct din vița sălbatică Vitis vinifera ssp. sylvestris. Se cultivă în podgoriile din sudul Moldovei, dar și la Dealu Mare, Odobești, Cotești, în podgoriile Vrancei, însă cea mai înaltă calitate a vinului de Băbească neagră se obține în podgoria Nicorești. Potrivit Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole, în anul 2012, suprafața ocupată cu acest soi era de peste 2.700 ha.

Foto: (c) Constantin DUMA / Arhiva AGERPRES

Legenda spune că acest soi și-a primit denumirea de pe vremea domnului Moldovei Ștefan cel Mare (1457-1504), potrivit volumului ”Metamorfozele vinului. Legende și povestiri despre vița-de-vie și despre vin”, scrisă de acad. Gherasim Constantinescu, împreună cu Adrian Alexandru Heraru. Se spune că, într-o toamnă, pe vremea culesului viei, Ștefan cel Mare a pornit prin țară alături de garda sa personală. Într-o seară, mai marele gărzilor i-a dat voie unuia dintre ostași, pe nume Răzvan, care era din Nicorești, să meargă să-și vadă iubita, cu condiția ca la revărsatul zorilor să fie înapoi. Pe drumul de întoarcere, Răzvan a fost oprit de o bătrânică, care i-a oferit un pahar cu vin în amintirea fiului său, ucis de turci. Neputând să întârzie, Răzvan a refuzat, dar bătrânica a insistat să-i dea două ploști cu vin, să le ducă și celorlalți ostași. Răzvan a ajuns înapoi în tabără în zorii zilei, dar Ștefan cel Mare a remarcat că lipsise toată noaptea. Povestindu-i de ce plecase și pentru a-l îmbuna pe domn, Răzvan i-a oferit niște vin de Nicorești, din cel pe care-l primise. Vinul i-a plăcut de îndată domnului și, aflând că a fost trimis de o bătrână din Nicorești, a zis: ”Păi, atunci să-i zicem Băbească de Nicorești și să mai golim o cupă!” Și de atunci, vinul poartă numele Băbească.

Vinul de Băbească neagră s-a bucurat de aprecierea personalităților timpului. I.C. Teodorescu amintește că, la începutul secolului al XVII-lea, Richelieu (1585-1642), cardinalul Franței, elogia vinul de Nicorești, adică vinul de Băbească neagră.

Băbească neagră a fost cunoscut, de-a lungul timpului, sub mai multe denumiri: Neagră băbească, Crăcană — la Odobești, Crangană — la Panciu, Căldărușe sau Căldărușă — la Iași, Rară neagră — la Chișinău și, de-a lungul Nistrului, Rășchirată. Denumirea Băbească neagră s-a generalizat în toată România în jurul anului 1950. Soiul este cunoscut și în Ucraina, sub numele de Sereksia.

Foto: (c) Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

Strugurii de Băbească neagră sunt rămuroși, cu boabe rare neomogene, ce seamănă cu dantura fracturată a unei bătrâne. Această asemănare ar putea fi o altă explicație pentru denumirea pe care o poartă. Strugurii acumulează peste 180 g/l zaharuri, ajungând chiar la 210-220 g/l.

Vinurile de Băbească neagră sunt vinuri roșii ușoare, cu o tărie alcoolică medie de 10-11,5% vol. și o aciditate ridicată, de peste 5-6 g/l, caracteristică ce le conferă multă vioiciune și prospețime. De asemenea, datorită acestei acidități ridicate, aceste vinuri pot constitui materie primă pentru vinuri spumante roze și roșii.

Caracteristic acestor vinuri este faptul că dezvoltă o aromă specifică, ușor de recunoscut, asemănătoare strugurilor din care provin și un gust plăcut și armonios, care se datorează conținutului moderat în alcool. Vinurile sunt seci și suple, se beau ușor chiar în primul an după obținerea lor, lucru mai rar întâlnit la vinurile roșii, dar evoluează foarte bine și la învechire nu prea lungă la vas și sticle, notează prof. Mihai Macici în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”. Culoarea vinurilor de Băbească neagră este roșu-rubiniu, în primul an de la preparare, nu foarte intensă, dar vie și strălucitoare.

Vinurile de Băbească neagră se recomandă a fi servite la temperaturi situate între 10 și 15 grade Celsius și se asociază foarte bine cu preparate din carne. Friptura de curcan, pasărea la cuptor, puiul la frigare, rața cu măsline, dar și mâncărurile din carne de porc și de miel pretind vinuri roșii ușoare, printre care Băbească neagră de Nicorești. De asemenea, sarmalele, chiar și cele recomandate de Păstorel Teodoreanu, din carne de porc și vițel, fierte în vin alb și rumenite la cuptor sunt cel mai bine apreciate alături de un vin roșu precum Băbească de Nicorești sau de Odobești. Băbeasca neagră este recomandat și pentru cârnații de Pleșcoi, cârnații oltenești, ghiudem, salam de Sibiu, frigărui de berbec, ostropel de pui, tochitură măcelărească, pârjoale moldovenești, friptură de miel, ied, vițel, iepure de câmp, vânat cu pene, drob și stufatul de miel, dar și la peștele prăjit.

Foto: (c) Paula NEAMȚU / Arhiva AGERPRES

Acad. V. D. Cotea spunea că vinul de Băbească neagră obținut la Nicorești “constituie atracția multor consumatori pentru un vin roșu — oferă o senzație de plinătate și căldură, cu astringență ce impresionează plăcut cavitatea și cerul gurii, fără a-i diminua caracterul de lunecare. Ca vin tânăr păstrează din gustul și aroma strugurelui, are o vinozitate accentuată, impunându-se mai ales printr-o indiscutabilă prospețime, fapt ce-l face să fie deosebit de apreciat pentru consum în timpul mesei”.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Consumul de bere ar crește riscul de gonartroză (artroza genunchiului) și de coxartroză (de șold), în timp ce vinul, dimpotrivă, ar avea un efect protector – arată un studiu realizat de cercetătorii britanici pe 3.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 45 și 86 de ani.

Foto: (c) Silviu MATEI / Arhiva AGERPRES

Două treimi din acestea aveau artroză a șoldului sau a genunchiului, cu simptome evidente și semne radiologice clare, în timp ce celelalte erau sănătoase, relatează marți passionsante.be. Cercetătorii le-au pus întrebări participanților cu privire la consumul de alcool — bere și vin — între 21 și 50 de ani.

Rezultatele au arătat că, spre deosebire de participanții la studiu care nu consumau niciodată alcool, cei care consumau 20 de beri sau mai multe pe săptămână se expuneau — în medie — unui risc de două ori mai mare de a suferi de gonartroză sau de coxartroză (riscul suplimentar, foarte modest totuși, s-a observat de la un consum săptămânal de opt beri). Dimpotrivă, cei care beau între patru și șase pahare de vin pe săptămână (ca unic aport de alcool) prezentau un risc de artroză a genunchiului redus la jumătate față de cei care nu consumau vin (influența vinului asupra artrozei șoldului nu este semnificativă).

Sunt date statistice și “nu se dă nicio explicație fiziologică. În interpretarea acestor observații se impune prudență”, susține dr. Roseline Peluchon de la Journal International de Médecine. Autorii avansează ipoteza creșterii producerii de acid uric la consumatorii de bere, care favorizează artroza. Se pare că nu este valabilă ideea volumului abdominal (și greutății suplimentare suportate de articulații), în condițiile în care această relație persistă indiferent de indicele de masă corporală (IMC), de circumferința taliei și a bazinului.

Este însă important de știut că oamenii pot suferi de gonartroză și de coxartroză chiar dacă nu sunt consumatori de bere, dar că aceia care au tendința de a bea prea mult trebuie să se mai abțină. Un pahar de vin pe zi, în schimb, nu este deloc o idee proastă, rezumă passionsante.be.

AGERPRES/ (AS — autor: Lelia Bretan, editor: Ana Bîgu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Pe lângă rolul viței-de-vie și al vinului în viața noastră de zi cu zi, aceste două elemente dețin valențe religioase deosebite pentru orice creștin. În sprijinul acestei afirmații amintim faptul că, spre deosebire de alte plante de cultură, vița-de-vie și vinul sunt menționate în Biblie de peste 500 de ori.

Foto: (c) Eugenia PAȘCA / Arhiva AGERPRES

Atât Vechiul cât și Noul Testament evidențiază diferite etape ale producerii strugurilor și vinului, notează prof. dr. Liviu Dejeu, pornind de la plantarea viței-de-vie și întreținerea ei (”șase ani să semeni ogorul tău, șase ani să lucrezi via ta și să aduni roadele lor”, Leviticul 25: 3; ”Orice mlădiță care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; și orice mlădiță care aduce roadă, El o curățește, ca mai multă roadă să aducă”, Ioan 15: 2), la culesul strugurilor, zdrobirea lor, producerea vinurilor (”La teascul bogatului, ei storc untdelemnul, ei calcă jghiaburile cu struguri și tânjesc de sete”, Iov 24: 11; ”Câmpiile Heșbonului au sărăcit, asemenea și via de la Sibma; stăpânitorul popoarelor a distrus cele mai bune vițe ale ei, care se întinseseră până la Iazer și acoperiseră pustiul; lăstarii lor se întinseseră și trecuseră marea”, Isaia 16: 8; ”De aceea, spune-le cuvântul acesta: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Tot urciorul se umple de vin. Și ei toți vor zice: Au doară noi nu știm că tot urciorul se umple de vin?”, Ieremia 13: 12) și până la păstrarea acestora (”Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; alminterea burdufurile crapă: vinul se varsă și burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi și amândouă se păstrează împreună”, Matei 9: 17).

Vinul este amintit în Sfânta Scriptură abia după potop, când dreptul Noe, primul viticultor, a început să muncească pământul, împreună cu fiii săi, sădind și vița-de-vie, notează site-ul www.crestinortodox.ro. Însă, acesta a băut din vin și s-a îmbătat, stând gol înaintea fiilor săi: “Atunci a început Noe să fie lucrător de pământ și a sădit vie. A băut vin și, îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său” (Facerea 9: 20, 21).

În Biblie, se vorbește despre vin sub două aspecte: ca băutură sacră, simbol al legăturii dintre om și Dumnezeu, dar și ca atenționare asupra riscului abuzurilor, cu numeroase referiri la pericolul consumului excesiv de vin, care-l duce pe om în păcat: ”Și nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 5: 18).

Vinul poate fi asociat cu bucuria: ”Du-te și mănâncă cu bucurie pâinea ta și bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale’ (Ecleziastul 9: 7); ”Și Efraim va fi ca un viteaz. Inima lor se va bucura ca de vin și copiii lor vor vedea și se vor bucura și inima lor va tresălta de bucurie în Domnul” (Zaharia, 10: 7).

În Vechiul Testament, Sfântul Proroc Moise a trimis emisari care să descopere Țara Făgăduinței, iar Caleb și Iosua s-au întors cu un strugure uriaș, legat de o prăjină și purtat pe umeri, din Valea Eschol, din ținutul Cannanului.

În Cartea Judecătorilor se povestește că s-au dus odată copacii să-și ungă împărat peste ei ”și au zis către vița de vie: vino tu de domnește peste noi! Și vița de vie a zis către ei: Cum să-mi las eu mustul meu care veselește pe Dumnezeu și pe oameni și să mă duc să cârmuiesc copacii ?” (Cartea Judecătorilor 9: 12, 13).

Vița-de-vie este unul dintre simbolurile care exprimă relația dintre Dumnezeu și poporul său: ”Dumnezeul puterilor, întoarce-Te dar, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta,…. și o desăvârșește pe ea, pe care a sădit-o Dreapta Ta, și pe fiul omului pe care l-ai întărit ție” (Psalmi 79: 15, 16).

Foto: (c)crestinortodox.ro

În Biserica Creștină, fără Hristos nu se poate face nimic, căci din El și prin El avem viață, notează site-ul citat. Aceasta reiese chiar din vorbele Mântuitorului: “Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul (…) Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roada de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădița și se usucă; și le adună și le aruncă în foc și ard. Dacă rămâneți întru Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți ceea ce voiți și se va da vouă” (Ioan 15: 1, 4,5,6,7).

Nu întâmplător este aleasă această plantă de Iisus Hristos, vița-de-vie având nevoie de ajutorul omului pentru a se dezvolta, precum și omul are nevoie de Hristos.

Vinul apare în Noul Testament în repetate rânduri, unul din aceste momente este cel al transformării miraculoase a apei în vin la Nunta din Cana. Dar vinul este mai cu seamă legat de Sfânta Euharistie, instituită de Hristos la Cina cea de Taină.

Foto: (c) crestinortodox.ro

Cina cea de Taină, evocată în Noul Testament, a avut loc în joia dinaintea Paștilor, astăzi Joia Mare. Atunci, Iisus, înconjurat de apostoli, a prefăcut pâinea în Trupul Său, iar vinul în Sângele Său. ”Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.” (Matei 26: 26, 27, 28).

Vinul împreună cu pâinea servesc la săvârșirea Tainei Euharistiei. Pâinea se preface în Trupul Mântuitorului, iar vinul se preface in Sângele Mântuitorului, cu care se împărtășesc astăzi creștinii. Apostolii și urmașii lor, respectiv episcopii și preoții, îl folosesc în cadrul Sfintei Liturghii, urmând, astfel, porunca Domnului: “Aceasta să faceți spre pomenirea Mea” (Luca 22: 19).

Vinul servește însă drept materie liturgică și la alte slujbe, precum la Cununie, la Litie, la sfințirea unei biserici, la înmormântări și la parastase. Vinul liturgic trebuie să fie asemănător cu cel folosit de Însuși Mântuitorul la Cina cea de Taină, adică un vin curat, roșu și dulce. El trebuie să fie numai din struguri, neoțetit, fără niciun adaos suplimentar. Începând din secolul al XIII-lea, în apus se folosește și vinul alb.

Dar al lui Dumnezeu făcut omului, vinul este asociat binefacerilor dumnezeiești: ”Ce fericire și ce belșug va fi atunci. Grâul va veseli pe flăcăii lui și vinul pe fecioarele lui” (Zaharia 9: 17); ”Să-ți dea ție Dumnezeu din roua cerului și din belșugul pământului, pâine multă și vin” (Geneza 27: 28); ”Și Domnul Savaot va pregăti în muntele acesta pentru toate popoarele un ospăț de cărnuri grase, un ospăț cu vinuri bune, cărnuri grase cu măduvă, vinuri bune, limpezite!” (Isaia 25: 6).

Foto: (c) Romulus BRUMĂ / Arhiva AGERPRES

Vinul de inspirație biblică a constituit tema multor capodopere ale picturii universale, el fiind prezent în capodopere semnate de Michelangelo, Leonardo da Vinci, Veronese și mulți alții.

Vița-de-vie este foarte bine reprezentată atât în iconografia românească, cât și ca element decorativ în biserici din toate regiunile țării. Ea apare și pe multe dintre catapetesmele vechilor biserici, ilustrând mlădițe care îmbrățișează icoanele împărătești, pe ale Sfinților Apostoli și pe ale celorlalți sfinți. O altă reprezentare este aceea în care Hristos este înfățișat ca tulpina, iar Sfinții Apostoli sunt reprezentați ca mlădițe. În bisericile maramureșene, în icoane este reprezentat un ciorchine mare de strugure, purtat pe o prăjină sprijinită pe umerii a doi oameni.

Foto: (c)crestinortodox.ro

Una dintre temele principale abordate, însă, de pictorii bisericești este ”Iisus și vița-de-vie”, care face trimitere la Jertfa mântuitoare, drept pentru care ea este zugrăvită îndeosebi în Sfântul Altar, în zona Proscomidiarului, notează site-ul citat. În aceste icoane, este reprezentat Iisus, așezat pe o ladă ce simbolizează mormântul, în fața Sfintei Cruci. Trupul Său este înfățișat ca în momentul răstignirii, având numai un acoperământ, iar din coasta Lui iese un butuc de viță-de-vie ce se înfășoară în jurul Crucii, apoi coboară cu vârful in jos. Iisus Însuși presează strugurele într-un pahar al suferinței și al mântuirii, simbolizând sacrificiul Mântuitorului, dătător de viață.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

În toate zonele României, sărbătoarea Sfintelor Paști cuprinde, pe lângă primenirea spirituală, și o serie de pregătiri legate de masa tradițională, la care participă, de regulă, toți membrii familiei. Cu ocazia acestei sărbători, gospodinele prepară bucate specifice din carne de miel, pască, cozonaci și, bineînțeles, ouă roșii. Se știe, însă, că armonizarea mâncărurilor cu un vin potrivit potențează calitățile gustative ale celor dintâi, după cum și preparatele culinare pot evidenția savoarea vinului.

Foto: (c) Oana POPESCU / Arhiva AGERPRES

Conform prof. dr. Liviu Dejeu (în cartea ”Vinul și sănătatea”), în mod obișnuit, la o masă se beau între unu și trei tipuri de vin, în funcție de preferințele consumatorilor, de posibilități și de caracterul mesei, dacă aceasta se servește în familie, între prieteni, este o masă festivă, o masă tradițională etc.

Mâncărurile se servesc la masă într-o anumită ordine, respectându-se o anumită gradare a gusturilor, și anume: nu se servesc la începutul mesei mâncărurile foarte condimentate, felurile de mâncare sărate le preced pe cele dulci etc. Tot așa, și vinurile trebuie să respecte anumite reguli: vinurile tinere se servesc înaintea celor vechi, cele ușoare înaintea celor mai corpolente; cele reci înaintea celor aduse la temperatura camerei; cele seci se servesc întotdeauna înaintea celor demiseci, demidulci și dulci; vinurile albe seci, înaintea celor roșii; iar cele roșii înaintea celor albe dulci. Respectarea acestor reguli generale se bazează pe principiul că “un vin pe care îl bem nu trebuie să ne facă să-l regretăm pe cel pe care l-am băut anterior”.

În țara noastră, există obiceiul ca înainte de masă să se servească ca aperitiv o băutură spirtoasă, în special țuica, “băutură eminamente națională”, cum o numea epigramistul Păstorel Teodoreanu, dar în țările occidentale se consideră că acestea sunt prea “agresive” pentru bolta palatină. Prin urmare, este de preferat ca, în așteptarea mesei, să se servească un vin spumant sec sau vinuri licoroase.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / Arhiva AGERPRES

Aperitivele, fie ele calde sau reci, se armonizează foarte bine cu vinuri albe seci, cum ar fi Fetească albă, Fetească regală, Riesling italian, Traminer, Aligoté, Galbenă de Odobești, Zghihară de Huși etc. La masa de Paști, însă, principalul aperitiv este reprezentat de ouăle roșii, care se asociază tot cu vinurile albe seci, tinere, cum ar fi Fetească regală, Frâncușă, Crâmpoșie, Galbenă de Odobești, Zghihară de Huși, Mustoasă de Măderat. Un alt preparat tradițional pentru masa de Paști este reprezentat de drobul de miel, care se armonizează cu vinurile albe demiseci, cum ar fi Fetească albă, Pinot gris, Sauvignon, Traminer. Drobul de miel, însă, poate fi servit atât ca aperitiv, cât și alături de friptură, situație în care va fi însoțit de un vin roșu.

La supe, ciorbe, creme, de obicei nu se recomandă vinuri, iar borșul de miel servit la masa de Paști se înscrie în aceeași categorie. Excepție fac doar anumite ciorbe concentrate din pește, care pot fi însoțite de un vin alb sec, tare, sau de vinul care va acompania felul următor de mâncare.

Pentru mâncărurile din carne de miel, cum ar fi stufatul de miel, se servesc vinuri roșii ușoare: Cadarcă, Băbească neagră, Pinot noir și Fetească neagră. De regulă, vinurile roșii extractive, robuste, intens colorate, cum ar fi Cabernet Sauvignon și Merlot se armonizează cu mâncărurile mai grele, picante, preparate cu sosuri colorate, din carne de vită sau de oaie.

Foto: (c) Tina ȚUCUI / Arhiva AGERPRES

De la masa de Paști nu pot lipsi tradiționalele sarmale, care sunt cel mai bine apreciate alături de un Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră sau Băbească neagră. Mai mult decât atât, epigramistul Păstorel Teodoreanu recomandă ca sarmalele din carne de porc și vițel să fie fierte în vin alb și rumenite la cuptor.

Friptura de miel la tavă se însoțește de vinuri roșii precum Fetească neagră, Cabernet Sauvignon sau Merlot.

Scriitorul Radu Anton Roman, care a dedicat un amplu spațiu din opera sa culturii gastronomice românești, tratând probleme de istorie, antropologie, etnografie și eco-geografie, propunea asocierea anumitor vinuri pentru preparatele tradiționale românești. Astfel, pentru drobul de miel, Radu Anton Roman propunea vinul Pelin de mai, pentru stufatul de miel — vinurile Fetească neagră de Odobești și Cabernet Sauvignon de Odobești, iar pentru mielul la tavă — Fetească neagră de Urlați.

Și, pentru că orice masă se încheie cu un desert, și masa de Paști este încununată de servirea tradiționalelor copturi pascale, respectiv pasca și cozonacii. Acestea se servesc cu vinuri albe sau roze, dulci, precum Grasă de Cotnari, Tămâioasă românească, Busuioacă de Bohotin.

Foto: (c) George CĂLIN / Arhiva AGERPRES

La sfârșitul mesei, vinarsul sau coniacul va însoți cafeaua, ele îndeplinind și funcția de băutură digestivă.

Prin urmare, atunci când se stabilește un meniu, trebuie avute în vedere și vinuri, care să se armonizeze cu felurile de mâncare. Desigur, primul criteriu îl reprezintă subiectivitatea, prin alegerea unui vin care ne place, dar un rol important îl are și tradiția locală. Este de preferat ca, la mâncărurile specifice unei anumite regiuni să se servească vinuri din aceeași regiune. De asemenea, trebuie să avem în vedere că un fel de mâncare mai delicat se armonizează foarte bine cu un vin fin, pe când mâncărurile mai grele necesită asocierea cu un vin mai corpolent. Paleta coloristică a preparatelor culinare trebuie și ea să fie în armonie cu cea a vinurilor. Astfel, vinurile albe se armonizează cu mâncărurile puțin colorate.

Foto: (c) Silviu MATEI / Arhiva AGERPRES

Apoi, trebuie ținut cont și de temperatura la care se servește vinul. În principiu, cu cât un vin este mai dulce, cu atât el trebuie servit mai rece, notează prof. dr. Liviu Dejeu. Totodată, vinurile tinere se servesc întotdeauna mai reci decât cele vechi. Ca o regulă generală, vinurile albe și roze se servesc la temperaturi cuprinse între 10 și 12 grade Celsius, iar cele albe mai extractive și catifelate pot ajunge până la 13-14 grade Celsius. Vinurile albe dulci se servesc la temperaturi de 7-9 grade Celsius. În privința vinurilor roșii, acestea se servesc la 15-18 grade Celsius. În trecut, se recomanda consumarea acestora la “temperatura camerei”, dar pe atunci temperaturile din locuințe se situau în jur de 17-18 grade Celsius, prin urmare în prezent acest concept nu mai este relevant. Vinurile roșii mai ușoare sunt puse mai bine în valoare la temperaturi mai scăzute, între 12-14 grade Celsius. Cât privește vinurile spumante, acestea se servesc la temperaturi de 6-8 grade Celsius, această temperatură permițând o perlare (degajare a bulelor) de lungă durată.

Pentru răcirea sticlelor de vin, se recomandă introducerea lor în frigider sau în frapiere, umplute pe jumătate cu gheață și apă. Nu se recomandă introducerea sticlelor în congelator, pentru că aceasta generează o răcire bruscă, defavorabilă calităților vinului. În cazul vinurilor roșii care sunt păstrate la o temperatură mai joasă decât cea la care se recomandă servirea, acestea sunt aduse din timp pentru ridicarea temperaturii. În cazul în care nu este suficient timp, se poate aplica pe sticlă un șervet înmuiat în apă caldă, sau după ce a fost pus în pahar, se agită ușor, după care paharul este ținut câteva momente în mâini pentru a-i transmite puțină căldură. Nu se recomandă sub nicio formă apropierea de surse de căldură, pentru că o supraîncălzire îl compromite iremediabil.

Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Un alt element important în servirea vinului îl constituie paharul. Acesta trebuie să fie mai larg la bază și îngustat la gură, permițând astfel concentrarea aromelor, și trebuie să aibă un picior subțire, dar solid, suficient de înalt pentru a putea fi ținut în mână. De asemenea, paharul poate fi ținut și de talpa piciorului, dar nu se recomandă contactul mâinii cu cupa paharului, pentru a nu-i modifica temperatura.

Vinul se consumă neamestecat cu apă minerală sau cu sifon. Epigramistul Păstorel Teodoreanu, fin cunoscător al vinurilor românești, spunea că, dacă în unele țări ale Europei răsăritene se preferă “șprițul”, în majoritatea țărilor occidentale această practică este considerată o adevărată erezie.

Prin urmare, alegerea și servirea vinului la masă joacă un rol foarte important, căci, potrivit scriitorului francez Alexandre Dumas (tatăl), ”Vinul este partea intelectuală a unei mese, iar mâncarea, numai suportul ei material.”

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Chiar și cei care nu sunt experți în vinuri au auzit probabil că vinul roșu ar trebui să fie asociat cu carnea roșie, iar peștele are un gust mai bun cu un pahar de vin alb. Și aceasta nu este doar o legendă, ci o regulă culinară susținută de știință.

Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

Experții în vinuri spun că această asociere fericită se datorează substanțelor chimice și procesului de fermentație al vinului, precum și diferiților compuși care se găsesc în carne și pește.

În special friptura se asociază bine cu vin roșu, deoarece moleculele din vin numite taninuri reacționează cu grăsimea din carne, eliberându-i aromele. La rândul său, această grăsime reduce astringența vinului, favorizând eliberarea aromelor băuturii. Vinuri ca Malbec argentinian se potrivesc foarte bine cu friptura pentru că au niveluri mari de tanin.

‘Ceea ce se obține (din această asociere) este că taninul din vin înmoaie carnea, iar grăsimea din carne înmoaie vinul. O situație de tip câștig-câștig’, a declarat Federico Lleonart, ambasador global al vinului de la Graffigna Wines.

Puțină sare și piper pe friptură vor spori și mai mult gustul vinului, punându-i în valoare aroma.

Taninul este un polifenol natural care se găsește în plante, lemn, frunze și coji de fructe, în special struguri. Polifenolii sunt formați din fenoli, legături complexe de molecule de oxigen și hidrogen. Fenolii sunt comuni în vinurile roșii, deoarece aceste vinuri sunt de obicei fermentate cu coaja și semințele mai mult decât vinurile albe.

Vinurile își iau taninurile din fructe, dar și din butoaiele de lemn în care sunt depozitate. Acesta este motivul pentru care taninurile, deși la niveluri mai reduse, se găsesc și în vinurile albe. Butoaiele de stejar sunt o alegere populară, deoarece acestea adaugă o aromă cunoscută sub numele de vanilină, de exemplu. Taninurile dau vinului roșu gustul sec și astringent, care se simte în mod deosebit pe vârful și centrul limbii.

Prin comparație, vinul alb este mai acid și are calitatea de a reduce mirosul ‘de pește’ al preparatelor marine. Acest miros este cauzat de amine cu greutate moleculară mică. Acestea sunt molecule alcaline, care sunt considerate volatile — pentru că se evaporă ușor — și care creează o concentrație suficient de puternică pentru a fi detectată de nas. Vinul roșu nu se combină așa de bine ca vinul alb în cazul acestor preparate, deoarece taninurile pot acoperi aromele mai delicate ale peștelui.

Rezultatul unei asocieri a vinului roșu cu preparate marine este un gust “metalic” neplăcut, a explicat Ray O’Connor, director la Naked Wine’s.

Există multe studii care arată că acest lucru este legat de conținutul ridicat de fier din vinul roșu, care accentuează și intensifică gustul de pește.

În funcție de pește, se poate opta pentru diverse tipuri de vin alb: cu gust de lămâie răcoritor pentru peștele oceanic, aromat intens pentru pește cu textură medie, precum păstrăvul sau halibutul, și vinuri albe bogate sau chiar unele tipuri de vin roșu sărace în tanin pentru peștii mai cărnoși, precum peștele spadă și tonul.

Cu cât peștele este mai proaspăt cu atât miroase mai puțin. Mirosul este cel care influențează, în cele din urmă, cum reacționează papilele gustative la pește, așa încât, dacă mirosul este puternic, gustul preparatului este considerat slab.

Mulți bucătari storc lămâie peste pește pentru a reduce acest miros, deoarece aciditatea din lămâie transformă amina într-o sare de amoniu, care este mai puțin volatilă și mai puțin probabil să se răspândească în aer. Vin alb este de obicei mai acid și, prin urmare, acționează într-un mod similar cu zeama de lămâie.

AGERPRES/(AS — autor: Mariana Ionescu, editor: Codruț Bălu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Feteasca regală este un soi relativ nou de struguri, datând din jurul anilor 1920 și își are originea în Transilvania, în podgoria Târnave, mai exact în comuna Daneș din județul Mureș. De aici derivă și numele sub care a fost cunoscut inițial: Dănășană, Dănășeană, Daneșană, uneori chiar Galbenă de Ardeal. Feteasca regală s-a răspândit foarte repede datorită calităților sale, ajungând să fie, în prezent, soiul cel mai răspândit din țara noastră, cu peste 13.000 ha, fiind cultivat în toate regiunile viticole românești. Este, de asemenea, răspândit în Ungaria, sub denumirea Kiralyleanyka, în Republica Moldova, și cultivat și în alte țări viticole europene.

Foto: (c) Silviu MATEI / Arhiva AGERPRES

Mulți specialiști susțin că soiul este rezultatul încrucișării naturale a soiurilor Fetească albă și Grasă. Încrucișarea naturală este reprezentată de polenizare liberă, făcută de vânt sau insecte. Cercetările moderne de genetică moleculară efectuate în Ungaria atestă însă faptul că soiul provine din Feteasca albă, dar Grasa de Cotnari nu este cel de-al doilea genitor.

Dr. oenolog Ioan Buia consideră că apariția soiului Fetească regală reprezintă o evoluție genetică a soiului Fetească albă, apărută în mod natural. El povestește despre originea acestui soi următoarele: “Până în perioada interbelică, acest soi era necunoscut. Însă, în anii 1920, o bătrânică din comuna Daneș, de lângă Sighișoara, a mers la piață cu un coș de struguri recoltați din gospodăria ei. Întâmplarea a făcut ca acești struguri să fie cumpărați de un specialist, care și-a dat seama că strugurii nu sunt Fetească albă”.

Foto: (c) Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

Denumirea de Fetească regală a fost dată acestui soi în semn de prețuire față de Casa Regală a României, care, după Primul Război Mondial, i-a împroprietărit pe fermieri, stimulând totodată refacerea viticulturii în sudul Transilvaniei. Vinul a fost prezentat pentru prima dată sub această denumire la Expoziția Națională de Vinuri și Fructe de la București, din anul 1928.

Cultivat inițial în podgoriile transilvănene, soiul Fetească regală dădea vinuri foarte apreciate de consumatori. Se spune că episcopul romano-catolic maghiar de Alba Iulia, Marton Aron, a cumpărat în perioada interbelică o cantitate însemnată de vin de Blaj, unde se cultiva îndeosebi Fetească regală. În timpul ofensivei româno-sovietice din Transilvania, în toamna anului 1944, episcopul le-ar fi oferit soldaților sovietici câteva butoaie de vin. Aceștia au fost atât de încântați, încât s-au întors de câteva ori de la Turda, ca să mai ia vin. Locuitorii din Alba Iulia, deranjați de aceste vizite ale sovieticilor, au făcut o chetă publică și au cumpărat tot vinul episcopului, pe care l-au oferit soldaților sovietici, pentru ca aceștia să nu se mai întoarcă în oraș.

Foto: (c) Arhiva AGERPRES

Vinurile de Fetească sunt, de regulă, seci, dar se pot obține și vinuri demiseci sau chiar dulci. Au o culoare alb-verzui, cu nuanțe gălbui sau galben-verzui, care, pe măsura maturării, respectiv după 1-2 ani, își schimbă ușor nuanța spre galben-pai sau chiar în galben-auriu. Este un vin de calitate superioară, cu o tărie alcoolică moderată, între 10,5 și 11,5 % vol., este ușor, echilibrat, cu o aromă specifică florală. Vinul de Fetească regală este, de fapt, un vin semiaromat, cu un gust plăcut, bine conturat, plin de finețe, ușor acrișor, aducând cu cel al unui măr românesc de vară. Este foarte apreciat vinul tânăr, care nu are o vechime mai mare de un an, pentru că păstrează aroma originală, elegantă, de tip floral, nealterată de timp, cu prospețimea și vioiciunea specifice, date de o aciditate mai ridicată.

Toate cele trei denumiri, respectiv Feteasca neagră, Feteasca albă și Feteasca regală, reprezintă nume de fete sau caracteristic fetelor, sugerând astfel delicatețea, finețea, savoarea și eleganța acestor vinuri.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Vinurile de Fetească regală se asociază foarte bine cu gustările servite la începutul mesei, ca aperitiv, sau pot acompania majoritatea mâncărurilor pe bază de pește sau fructe de mare. Peștele de apă dulce, cum ar fi crapul, păstrăvul, șalăul, scrumbia, aproape întotdeauna mai delicat, va fi însoțit de vinuri albe tinere, cu tăria alcoolică mai redusă, printre care și Feteasca regală. De asemenea, vinul de Fetească regală se asociază cu brânzeturi dulci nefermentate, cu fructe proaspete la sfârșitul mesei, dar și cu mâncăruri mai grele, mai complexe, cum ar fi jumări, mititei ardelenești sau purcel la cuptor. Specialiștii recomandă ca vinurile albe și roze să se servească la temperatura de 10-12 grade Celsius, doar cele dulci fiind servite la temperaturi de 7-9 grade Celsius.

Vinurile, fie ele albe, roșii sau roze, s-au bucurat, de-a lungul timpului, nu numai de aprecierea specialiștilor, ci și de cea a scriitorilor. Astfel, Feteasca este și ea amintită într-o serie de scrieri, printre care se numără și câteva epigrame. Păstorel Teodoreanu, avocat și scriitor român, renumit epigramist, gurmand și iubitor de vinuri, scria: ”(…)/ Mi-a spus o babă la români,/ ”Băbeasca” place mult la tineri,/ Pe când ”Feteasca” la bătrâni.”

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Feteasca albă este unul dintre cele mai valoroase soiuri de struguri românești, cu rădăcini milenare. Feteasca albă deține cele mai mari suprafețe în viticultura românească, alături de Feteasca regală, un soi mult mai nou.

Foto: (c) ALEX TUDOR/Arhiva AGERPRES

În prezent, se cultivă în majoritatea podgoriilor, îndeosebi în Moldova și în Transilvania, fiind bine adaptat condițiilor de climă din țara noastră.

În Moldova, îl găsim în podgoriile Cotnari, Odobești, Cotești, Panciu, Vaslui, Covurlui; în Muntenia: la Dealul Mare și la Ștefănești-Argeș; în Transilvania: la Alba, Târnave, Sebeș, Aiud, Lechința; în Crișana și Maramureș: la Diosig și Silvania. Este un soi cu o largă răspândire în România, ocupând o suprafață de peste 10.000 ha.

În privința originii acestui soi, specialiștii și-au exprimat mai multe păreri. Una dintre variante ar fi că Feteasca albă ar fi fost obținută în Moldova, printr-o meticuloasă selecție populară, din soiul Fetească neagră, încă de pe vremea dacilor. O altă variantă este cea conform căreia soiul ar fi fost adus în Transilvania din Germania și Boemia.

Alți specialiști presupun că este vorba despre un soi roman, originar din Spania și adus în Dacia de coloniștii lui Traian. Indiferent pe care dintre aceste variante o luăm în considerare, cert este faptul că Feteasca albă este un vechi soi românesc, cu o tradiție milenară pe meleagurile noastre.

Este cultivat și în alte țări viticole europene, cum ar fi Ungaria, unde poartă denumirea de Leanyka, în Republica Moldova, în Ucraina sau în Germania.

Foto: (c) CORNEL MOCANU/Arhiva AGERPRES

În Moldova și în Transilvania, soiului Fetească albă i se mai spune Păsărească albă sau Poamă păsărească, din cauza faptului că, la maturare, strugurii săi erau preferați de păsări.

Pe de altă parte, Feteasca albă poartă și numele populare Poama fetei și Fetișoară, denumiri care fac trimitere la delicatețea și la dulceața deosebite ale strugurilor. Feteasca albă este menționată de la întemeierea vestitelor podgorii din Moldova (Cotnari, Odobești), descrise de Dimitrie Cantemir, iar în Muntenia, Oltenia și Dobrogea, a apărut mai târziu.

Soiul Fetească albă se caracterizează prin faptul că are o perioadă scurtă de vegetație, fiind numit de specialiști ”soi de zile lungi”, adică de zile calde.

De obicei, strugurii se maturează în luna septembrie. Strugurii sunt cilindro-conici, adesea uniaripați, cu boabe mici, dese, având punctul pistilar evident, cu o culoare verde-gălbui rumenită, care, la maturare, au o formă sferică. Feteasca albă are o mare putere de acumulare a zaharurilor în struguri.

Foto: (c) ANDREEA ONOGEA/Arhiva AGERPRES

Vinurile obținute din Fetească albă sunt, de regulă, seci, dar pot fi și demiseci sau demidulci, cu un conținut echilibrat în alcool, având o tărie de 11,5-12% vol.

Este un vin de o finețe deosebită, catifelat, cu un gust echilibrat și delicat.

Prezintă o aromă caracteristică ce amintește de cea a fagurilor de miere. Vinul tânăr de Fetească albă are o aromă secundară de fermentație foarte plăcută. În unele zone, în funcție de condițiile climatice, vinurile se lasă la învechire, fie prin maturare în butoaie de stejar, fie prin învechire la sticle, dobândind astfel o aromă asemănătoare cu cea a fructelor uscate și o culoare care trece de la galben-verzui la galben-auriu. Vinurile de Fetească albă obținute în zonele mai răcoroase prezintă o aciditate mai ridicată, iar din ele se pot obține spumante de o calitate deosebită.

Vinul de Fetească albă se bucură de aprecierea unor reputați specialiști români. Astfel, academicianul Gherasim Constantinescu aprecia vinul de Fetească albă de Lechința și Teaca având “o aromă plăcută, nu pregnantă, dar fructuoasă, plină de generozitate și finețe, cu o aciditate moderată.

Este un vin de tip reductiv și demisec sau chiar dulce, având culoarea galben-verzuie, chiar aurie, bogată în reflexe, aroma amintind de parfumul florilor de viță”. Vinul de Fetească albă de Bucium este “un vin năvalnic, mai fin, amintind de mătasea de porumb. Feteasca de Bucium este un vin spiritual și muzical, mai zburdalnic decât toate celelalte vinuri albe din această podgorie”.

Academicianul Valeriu D. Cotea susținea că: ”Feteasca albă se impune printre cele mai bune vinuri albe ce se produc în podgoria Odobești. Impresionează mai ales prin aroma sa specifică, fină, deosebită de a altor vinuri, prin buchetul său armonios, discret, sugerând ideea de vin afrodisiac.

De altfel, mulți compară calitățile sale cu cele ale unei fete, ajunsă la vârsta formelor frumoase, de unde probabil și denumirea de fetească. Pentru a nu-i pune la îndoială calitatea și pentru a zăbovi cât mai mult în preajma lui, se cere ca vinul Fetească albă de Odobești să fie suficient de sec și nu prea bătrân”. ”Aroma discretă a florilor de viță ce îl însoțește oriunde și gustul său suav îi dau totdeauna o notă originală, inconfundabilă”.


Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/Arhiva AGERPRES

În ceea ce privește asocierea vinurilor cu mâncărurile, prof. dr. Liviu Dejeu scrie, în cartea ”Vinul și sănătatea” (2011), că vinurile seci, printre care și cele de Fetească albă, sunt recomandate pentru gustările servite la începutul mesei, fie calde sau reci (ficăței de pasăre cu ciuperci, bulete de creier, pateuri mici cu brânză, chifteluțe, roșii umplute cu salată de vinete, ardei umpluți cu pastă de brânză, piftie, icre, brânzeturi, măsline, mezeluri, cârnăciori etc).

La antreurile care apar în meniu după gustare sau supă, după preparate din pește și sunt constituite din paste făinoase (spaghete), pizza, sufleuri de legume și brânzeturi, drob de miel, ficat, creier, se recomandă vinurile albe demiseci, printre care și cele de Fetească albă. De asemenea, acestea se asociază foarte bine cu preparate din pește, pui, cu aperitivele din brânză proaspătă și cu fructele de mare.

În general, vinurile albe sunt preferate în anotimpurile de vară și de toamnă, când meniurile sunt preparate cu multe legume proaspete și carne albă de pasăre, mâncăruri pe bază de pește, brânzeturi. Acestea sunt mai ușoare și răcoritoare, datorită acidității.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Ne îndreptăm către comuna Pleașa, județul Prahova, pe varianta spre Buzău, la ieșirea din Ploiești, lăsând în urmă DN1 și aglomerata zonă comercială de nord a orașului.

Foto: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

Trebuie să ajungem în inima arealului Dealu Mare, străbătut de Paralela 45, unde se află Distileriile Alexandrion, la Bucov — Pleașa, care se întind pe o suprafață de 200.000 de metri pătrați.

Aici, patronul sirian Nawaf Salameh a readus istoria în prezent, omagiindu-l pe fostul domnitor al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, cu vinarsul autentic românesc ‘Brâncoveanu XO’, în semn de respect pentru cel sub a cărui domnie cultura românească a cunoscut o dezvoltare fără precedent.

Autocarul se târăște cu 20 de kilometri pe oră, prin traficul ultra-aglomerat. Intersecția cu drumul vechi de centură, nemodernizat, al orașului strangulează efectiv circulația.

Parcurgem câteva sute de metri și întâlnim un șantier care stă. Imaginea a ceea ce ar fi urmat să fie, probabil, un pasaj suprateran contrastează puternic cu peisajul. Pe stânga și pe dreapta șoselei, cu asfaltul mâncat, vezi pământ calcinat, grămezi de moloz, fier forjat contorsionat. Ne întâmpină o pădure de picioare de pod groase, înfipte răzleț pe marginea drumului, amenințător pentru trafic. Încă o dată mai înalte decât autocarul, cândva vopsite în alb, dar acum corodate de vreme, coloanele ce s-a dorit a fi fost picioare de pod, agresează privirea. Totul pare abandonat. ‘Lucrarea de artă’ așteaptă încă să fie terminată, pentru a fluidiza traficul în această intersecție intens circulată de autovehicule de transport greu ale companiilor din zonă.

Situații ca aceasta creează mari probleme investitorilor, oamenilor de afaceri locali, dar în egală măsură și locuitorilor orașului.

Ajungem la Distileriile Alexandrion care sărbătoresc 20 de ani de activitate în industria locală a alcoolului.

La prima vedere nu pare nimic spectaculos. Două hale mari, nu mai înalte de 20 de metri, vopsite în alb și bleu, și un sediu administrativ, în fața căruia flutură steaguri cu brandul companiei, pot fi văzute imediat la intrarea pe poarta distileriei.

Cum aveam să constat mai târziu, spectacolul începe abia după ce cobori la adâncimea de zece metri în cramă. Aici vezi șiruri lungi de butoaie cu capacitatea de sute de litri fiecare, stivuite ordonat în formă de piramidă, unde se ‘odihnește’ materia primă — distilatul de alcool din care vor fi obținute băuturile după maturare.

Foto: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

Afacerile distileriei au început prin achiziția unui brand, în urmă cu 20 de ani, iar ulterior s-au dezvoltat pe baze proprii. A apărut o fabrică nouă, investiție derulată între anii 2008 — 2010, în valoare de 20 de milioane de euro. Au fost, de asemenea, dezvoltate dotări suplimentare legate de cramă și o distilerie de fructe și alte elemente de infrastructură, referitoare la organizarea depozitelor și a distribuției.

Începând din septembrie 2014, Distileriile Alexandrion au lansat un proiect pentru obținerea de produse tradiționale românești, prin distilatele de fructe pe care le procesează în fabrică.

Ne aflăm în secția de procesare fructe, un spațiu din beton exclusiv, unde sunt depozitate și fructele destinate prelucrării.

‘În fiecare zi, aici procesăm circa 20 de tone de fructe. Mere, prune, cireșe, orice fel de fruct cu pulpă sau cu sâmbure, pentru obținerea plămezilor, care prin fermentație urmează în final să fie distilate și transformate în alcool etilic din fructe’, ne explică unul dintre inginerii specialiști ai distileriei.

Foto: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

Instalația de distilat, un joc de puzzle din țevi, alambicuri și recipienți este unică în România și a fost importată din Slovenia. Sistemul facilitează pregătirea plămezilor ce vor fi introduse în procesul de fermentație. Sistemul multifuncțional poate fi asamblat astfel încât poate procesa toate categoriile de fructe care există în agricultura românească.

‘În sezonul de iarnă, pregătirea plămezilor pentru maturare este, de asemenea, o altă activitate care se desfășoară în acest loc. Debitul de procesare a fructelor pe această instalație este de 3.600 de kilograme masă de fruct tocat pe oră și, de regulă, lucrăm 14 ore pe zi și reușim să procesăm 18 — 20 de tone de fructe’, explică inginerul care ne însoțește în facilitățile de producție.

Intru în hala rezervoarelor de fermentație.

Foto: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

Aici sunt dispuși linear, pe patru rânduri, cilindri înalți de inox, cu capacitatea de 22.000 de litri fiecare. Tancurile se încarcă până la două-treimi din capacitate, pentru a avea condiții propice extragerii alcoolului din fermentația primară. Utilajele sunt provenite din Italia și Bulgaria. În procesul de fermentație nu se adaugă nici un fel de substanță chimică, fermentația este 100 la sută naturală și durează în jur de 15 — 16 zile, ne dau asigurări specialiștii Alexandrion.

La sfârșitul unui ciclu de fermentație, plămezile din tancurile de fermentație se transferă, printr-un sistem de conducte, în fierbătoare, la secția de distilare propriu-zisă. Hala de distilare este dominată de patru rezervoare de înălțimea unui vagon de cale ferată, jumătate din alamă și jumătate din inox, strălucind ca oglinda, cu scări de acces laterale.

Foto: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

Terminațiile înalte, prelungite cu țevi de alambicuri, amintesc de vapoarele cu aburi și zbaturi ce străbăteau fluviul Mississippi în romanele lui Mark Twain, pe la 1850. Văd ‘burțile’ uriașe în care fructele macerate puse la ‘fiert’ vor deveni mai târziu coniac, votcă sau rachiu. Imaginea mă duce cu gândul la povestirile cu Gargantua și Pantagruel, al căror apetit era greu de stăpânit.

Aici, în hala distileriei, se prelucrează, la temperaturi controlate, plămada, din ai cărei aburi încinși picură, prin condensare, produsul primar de alcool. Tancurile sunt supravegheate de computer, care urmărește evoluția procesului tehnologic — temperatură de fierbere și presiune. În această hală automatizată operează maximum doi sau trei muncitori pe schimb.

Foto: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

Ajungem în cramă. Coborâm într-un subsol la 10 metri adâncime. Spațiul subteran are o capacitate de 3.000 de butoaie în care este maturat alcoolul, care va fi pus în sticle în secția de îmbuteliere, unde suprafața de producție este de 10.000 de metri pătrați.

Crama găzduiește și o mini-expoziție cu butoaie pe post de mese, pe care sunt dispuse circular paharele speciale de coniac pentru degustare. Temperatura de aici este constantă, la 9 — 12 grade celsius, iar vara temperatura nu trece de 14 grade.

Pe o masă lungă rustică, din buștean cioplit, sunt aliniate soldățește sticle de diferite forme și mărimi, care prezintă producția distileriei, 10 branduri de produse, între care vinarsul Brâncoveanu XO și VSOP, Alexandrion de 5 și 7 stele, Vodka Alexander, Kreskova, afinată tradițională și vișinata Saber Premium.

Foto: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

‘Recent crama a fost vizitată de clienți din Emirate. Vinarsul Brâncoveanu este exportat în cantități importante în China. Chinezii sunt mari amatori și băutori de coniac. Brandul Brâncoveanu este promovat astfel în lume, pentru a aminti de istoria României’, explică gazda noastră.

În 2014, Distileriile Alexandrion au vândut 12 milioane de sticle și au avut o producție de 8 milioane de litri de alcool, iar 650 de milioane de sticle au fost exportate. În cei 20 de ani de activitate în România, Distileriile Alexandrion au vândut peste 223 milioane de sticle de băuturi alcoolice și au avut o producție de 120 de milioane de litri. Vinarsul Brâncoveanu, marcă premium a companiei a reprezentat 470.000 de sticle din total.

‘Pentru excelență a fost motto-ul care ne-a ghidat în toți acești ani. Iar excelența se obține prin eforturi însemnate, sacrificii și perseverență. Lucrurile perfecte nu se nasc de pe o zi pe alta, iar rafinamentul este o virtute pe cât de greu de atins, pe tot atât de demnă de cei care prețuiesc valorile care contează de-a lungul timpului… După 20 de ani, Distileriile Alexandrion reprezintă nu doar o companie românească puternică, ci un model de business matur, un reper al competenței și seriozității în producția băuturilor alcoolice de calitate’, arată Nawaf Salameh, fondator și președinte al Distileriilor Alexandrion.

Distileriile au lansat în septembrie 2014 un proiect nou care vizează realizarea de produse tradiționale românești de tip țuică, rachiu de mere și palincă. Pentru acest proiect au fost culese informații și au fost purtate discuții cu producătorii locali din Ardeal, din Prahova, din mai multe zone unde există această tradiție.

Foto: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

‘Prahova este o zonă foarte ofertantă și sperăm să avem aici bazele pentru obținerea băuturilor de tip țuică și rachiu de mere, pe baza achiziției de fructe din această regiune. Din păcate, anul trecut, pe fondul unei scăderi a interesului cultivatorilor față de producția de prune, am găsit în toată țara un singur furnizor pentru o cantitate infimă de prune pe care am putut să o procesăm experimental. Iar merele pe care le-am achiziționat, au fost aduse de la Bacău și din Bistrița, și cu mare dificultate am găsit cantitățile necesare.Interesul pentru pomicultură a scăzut foarte mult în ultimii ani, și atunci te întrebi, oare ce consumăm noi, atâta timp cât magazinele sunt pline de așa zise băuturi naturale din mere. Noi n-am putut găsi mere în cantități suficiente pentru a putea asigura procesarea. Ca să putem fi rentabili, trebuie să procesăm într-o zi 18-20 de tone de mere. Am achiziționat aproape 1.000 de kilograme de mere de la doi furnizori pe care i-am găsit cu greu. Întrebarea pe care o punem este dacă ceea ce consumă populația României în momentul de față sub genericul de suc de mere sau de prune, este într-adevăr suc’, spune inginerul de producție care ne însoțește.

Acesta arată că din cauza sărăciei și lipsei de educație, oamenii consumă încă băuturi contrafăcute, care reprezintă peste 90% din piața de alcool românească.

‘Rețeta noastră a fost aprobată de autorități și dacă o încalc sunt amendat sau chiar scos de pe piață. Falsificatorii, până sunt prinși, cauzează consumatorului probleme mari de sănătate. Este foarte greu să-i depistăm, dar suntem foarte sensibili la informația care vizează apariția unui produs falsificat sub marca noastră. S-a ajuns până și la falsificarea etichetei. Pierderea noastră vine din faptul că clienții noștri își pierd încrederea. În prezent, 90% este piață neagră, la băuturile alcoolice’, subliniază interlocutorul nostru, care a ținut să nu-i fie făcut public numele, cu toate că se vede că este unul dintre specialiștii de marcă ai fabricii.

Foto: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

Distileriile Alexandrion beneficiază de consultanța cunoscutului expert francez în coniac Gerard Joumier, care are cu acestea un contract de colaborare.

‘De circa 15 ani, Alexandrion beneficiază de suportul unui specialist în coniac, este vorba de domnul Joumier, care este angajat cu contract la Alexandrion, în vederea certificării calității la produsul vinars Brâncoveanu XO. Și Joumier și alți specialiști sunt de acord că acest vinars XO este un brandy de foarte bună calitate. Totul depinde la orice brandy la calitatea distilatului de vin pe care îl utilizezi. Cu cât este distilatul de vin mai savuros, mai catifelat, și coniacul este mai vandabil. Produsul Brâncoveanu XO are o trasabilitate la învechire de 7 ani. Amestecul de diferite distilate este o operă de artă, care aparține degustătorilor pe care îi are Alexandrion. În România acest distilat se numește Vinars, dar este cognac 100%. Distilatul nu poate depăși 42 de grade, pentru că atunci nu mai este coniac. Învechirea se realizează în butoaie românești din lemn de stejar, iar păstrarea timp de peste 7 ani în acestea duce la dezvoltarea unor arome unice. Aromele adună în buchetul lor miros de vanilie, nuci proaspete. Distilatul îmbină savoarea fructelor uscate și aroma boabelor de strugure. Culoarea este de ambră milenară. Brâncoveanu XO este un omagiu adus fostului domnitor al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, sub a cărui domnie cultura românească a cunoscut o dezvoltare fără precedent’, potrivit directorului de marketing al Distileriilor Alexandrion, Simona Popescu.

Foto: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

Pleci de la Distileriile Alexandrion cu imaginea chimiei complicate prin care trec băuturile alcoolice distilate.

În laboratorul de cercetări faci cunoștință cu spectrometrul cu absorbție atomică, noțiuni la care nici nu te-ai fi gândit că ar exista într-o distilerie de alcool. Spectometrul determină posibilele metale grele din materiile prime — distilatul de vin și distilatul de prune. Inclusiv apa, extrasă din puțuri proprii de la 200 de metri adâncime, este purificată, pentru a nu modifica proprietățile materiei prime. Distilatul nu este așa cum ne-am fi închipuit, colorat cum îl vedem în sticle. Este incolor, iar după o lună de maturare începe să-și schimbe culoarea.

Nu avem timp să așteptăm maturarea produsului finit și ne limităm la o degustare, prin care vinarsul XO aduce în prezent istoria brâncovenilor.

AGERPRES/(A — AS editor George Andrei)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

With Moldova having Odobesti and Muntenia having Dealu mare, Oltenia in its turn has an important, old and traditional wine region: Dragasani. Located in the south of the Valcea County, where ‘the sun loves the most the mild hills of the Olt River meadows,’ lives surrounded by worldwide awarded wine varieties.

Photo credit: (c) Vasile MOLDOVAN / AGERPRES ARCHIVE

Confined to a relatively small area, the Dragasani wine region spreads west and north of the Dragasani city, including several viticultural areas corresponding to the following localities: Dealul Oltului, Dragasani, Calina, Prundeni, Zavideni, Orlesti and Scundu, Sutesti, Verdea and Mitrofani, Creteni, Nemolu, Aninoasa and Olteanca.

‘Dragasani vineyard has an over 500 year old tradition. Among the properties in this area, there were the vines of Ban Buzescu, Ban Ghica, Clucereasa. Princes Bibescu and Stirbei, same as many old noble families also owned famous vines in the aforementioned areas. A first US grafted vine was planted in Baratia in 1895 by the Valcea Prefect at that time, Dumitru Gheorge Simulescu, at the initiative of Ioan C. Bratianu, who also brought some Vermorel atomizers for spraying the vines against mildew, after they proved to give good results in Florica (Muscel),’ says Gheorghe Iordache, former mayor of the city of vines and one of the greatest viticulturists in the area.

According to him, French ampelography specialist J. Roy Chevier, speaking about Romania’s old vineyards, pointed out that here the rulers, the boyars and the monasteries had outstanding vines and produced good table and export wines. J. Roy Chevier also says that ‘the wine of Cramposie of Dragasani was tried out for turning it to champagne in Stuttgart by N. Berger, with the best results.’

The wines of Dragasani received awards in France, where German chemist Dr. C. Bischof, a member of the jury, while analysing them, said: ‘The Romanian white wine is a normal, excellent wine, which must be taken into account as a clean, natural wine. The red wine shows, in all essential analysis norms, it has the same quality as the French wines, especially the Bordeaux wines and the best red wines.’

The wines were appreciated again at the Paris’ World Fair of 1900, when, among others, I. C. Bratianu’s white, red and muscatel wines of the 1886 and 1889 crops were awarded medals, the same M. C. Danaricu’s muscatel and white wines of the 1890 and 1896 crops.

The beginnings of the wine industrialisation have as initiator Joseph Condemine, a French tradesman who exported oak wood for barrels to France. He settled in Dragasani in 1846 and on March 4, 1849, he drew up the statutes of an anonymous enterprise called ‘The Oenology Company,’ engaged in wine trading on Wallachia’s territory, with its headquarters in Dragasani. Among the shareholders there were rulers Barbu Stirbey, boyars Ioan Filipinescu, Ioan Otetelisanu, Constantin Sutu, Bengescu and a few Frenchmen, among whom Labouret (married to one of Condemine’s daughters, Fairon).

The oldest viticultural station of Romania was established in Dragasani in 1936, under the coordination of the Agriculture Ministry. Among the wine varieties created by the Viticultural Station in the over 80 years of activity, it is worth mentioning varieties for table grapes with early ripening, present and acknowledged national and international wide, Azur, Calina, selected Cramposie, Vilarom, Novac, Negru de Dragasani, Alutus, as well as clonal selections — Sauvignon 62, Romanian muscatel 104, Cabernet Sauvignon 7.

The nationalisation, fortunately didn’t harm the wine varieties, but caused much damage to land owners. Among those who lost everything was Princess Maria Stirbey, who inherited the largest viticultural area of the country that went to the property of Dragasani State-Owned Enterprise (IAS). However, as a paradox, the communists respected the viticultural industry and preferred to bring specialists to this IAS and to the research station.

‘After 1990, the wine industry of Dragasani had entered a declining trend and even worse was that upon recovering their plots of land people started to take out the noble vines and plant corn instead,’ Dragasani Municipality current mayor Cristian Nedelcu underscores.

This disaster lasted almost 10 years, he says, but with the retrocession law, the heirs of those who owned renowned vineyards managed to be repossessed and to revive the viticultural tradition.

In 2001, the vineyards and the wine cellar of Stirbey were restored to the rightful heirs. Baroness Ileana Kripp, Princess Stirbey’s granddaughter, in her desire to revive this family tradition, together with her husband renewed the vineyards and equipped the wine cellar with modern technology, for improving the performance of the wine making process and for providing the customers with best quality wines from the Stirbey domains of Dragasani.

Together with the Stirbey vineyards, Dragasani also hosts the Isarescu House of Wines, the Iordache Wine Cellars, or the Avincis Wine Cellars (belonging to Valeriu Stoica).

‘The aristocratic complexion of the wines of Dragasani sells the wines very well. In the modern and globalised world, the nobiliary distinction associated to some common goods is a significant marketing element,’ Nedelcu says.

At present, according to the statistic data, Cramposia de Dragasani sells best in Austria and France and the Romanian muscatel of Dragasani is the vineyard’s best sold wine in France. On the French market, the wines of Dragasani are ranked — at least in terms of prices — on an average level. They are sold for 11-12 euros a bottle.

On Dealul Viilor (Vines’ Hill), resembling the region of Tuscany, according to specialists, the town hall initiated a niche tourism project. The vine and wine road will cross almost 300 hectares of vine and will connect four wine cellars. The entire promotion was made on Government and European funds. An amount of 5 million lei will be invested in the vine and wine road, and one million euros has already been used to restore a unique museum of the vine and wine, which will become another tourist attraction of the area.

‘For Dragasani, the greatest challenge is thus the promotion of the viticultural tourism in occidental manner. In the current context, the viticultural tourism represents a necessity to Dragasani, therefore it has an imperative nature. Dragasani has the potential of the French, the Italian, the Spanish areas. Dragasani’s prosperity widely depends on its economic development,’ believed the mayor of Dragasani.

The wine cellar owners have built guest houses and expect tourists, who want to breathe the fairy-tale aroma of the noble wine of Dragasani, while taking a walk through the vines, witnessing the harvesting, the making and the tasting of the wondrous liquor.AGERPRES

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva