Search

alba

Facebook Twitter Email

Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, cea mai mare cetate de tip Vauban din sud-estul Europei, care se întinde pe 110 hectare, a fost înconjurată, miercuri, de un şnur de mărţişor lung de trei kilometri, împletit de aproape 300 de persoane.

Cetatea din Alba Iulia înconjurată de un şnur de mărţişor lung de trei kilometri

La acţiune au participat foarte mulţi elevi de la şcolile şi liceele din Alba, cât şi copii din centre de plasament, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Am considerat că la început de primăvară este bine ca atât copiii din centrele de plasament şi tinerii din localităţile din judeţul Alba să iasă în cea mai mare Cetate din România pentru o activitate de ordin civic şi tradiţional. Prin această acţiune am vrut să punem în valoare şi Cetatea Alba Carolina”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, Adrian Simion, unul dintre organizatori.

Pe lângă elevi, la acţiune au participat şi locuitori din Alba Iulia, care au aflat de ea din presa locală, în total şnurul fiind împletit de aproape 300 de persoane.

Mai multe detalii pe mediafax

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cand aveti cateva zile libere, dati o fuga pana la Rimet, o comuna din Alba, unde casele au acoperisul din paie, ca acum cateva secole, si par scoase din povestile fratilor Grimm.

Strainii care au vizitat locul au fost impresionati si au postat sute de fotografii pe internet. La 40 de kilometri de acest paradis, in acelasi peisaj de vis, se afla o localitate care a ajuns cunoscuta in toata lumea dupa ce actorul Jeremy Irons a poposit in zona.

La numai 55 de kilometri de Alba Iulia, la Rimet, parca am ajuns in alta lume. Casele sunt imprastiate ca un pumn de mici pietre pretioase aruncate intr-un spatiu mirific.

Locuinte mici, ridicate din lemn in urma cu peste 160 de ani seamana cu niste casute din povesti. Asta au crezut si strainii care le-au facut poze impresionati de constructiile speciale.

Valeria Gradea, localnica: “De la Bucuresti, din Israel, din toate felurile au venit, din Ungaria, din Germania. Le-a placut, au filmat si au ramas impresionati ca au zis ca nu au mai vazut din astea.”

Autoritatile locale se straduiesc sa salveze de la distrugere intregul patrimoniu. Vor sa acceseze bani europeni cu care sa ii ajute pe localnici sa conserve constructile.

Primarul comunei Rimet: “Suntem comuna cu cele mai multe case cu acoperisuri din paie, poate, din tara. Vrem sa le conservam, sa le pastram, sa mai ramana cineva sa vada de ele, pentru comunitatea europeana sunt foarte valoroase sunt vizitate de turisti, o sa fie si mai multi.”

Apoi, primaria va plati din bugetul propriu intabularea multor terenuri pentru care proprietarii nu au acte. Oamenii trebuie sa dea insa in scris ca nu vor schimba nimic din arhitectura locului si vor folosi doar materiale traditionale.

Daniela Gligor, inspector primarie: “Dorim sa pastram aceasta traditie, sa atragem turisti, dorim sa conservam aceste imobile.”

Casele cu aceste acoprisuri speciale au si proprietati aparte, iarna pastreaza caldura, iar vara sunt racoroase si sanatoase.

Un alt loc fabulos, in apropiere de Rimet, este comuna Rimetea, aflata la 40 de kilometri departare, care ar putea deveni prima localitate aflata integral sub patrimoniu UNESCO. Aici, celebrul actor Jeremy Irons a petrecut, acum trei ani, in casa unui gospodar, primit cu palinca si bucate alese.

La fel ca si in comuna vecina, satenii au avut grija sa-si conserve casele vechi, din secoul 19, cele albe cu obloane verzi si flori la ferestre sunt in patrimoniul national.

Sursa: stileprotv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
Sursa: 

Un sat din judeţul Alba este considerat printre cele mai frumoase din România, şi asta nu o spun redactorii ziarului „Unirea” ci redactorii celor de la mondonews, care au realizat un reportaj extraordinar despre localitatea Rimetea, o aşezare renumita pentru istoria sa zbuciumata, arhitectura unică, precum şi pentru peisajul mirific care se deschide cât vezi cu ochii.

l_13249

Situată în judeţul Alba, localitatea RIMETEA se afla la poalele munţilor Trascău, de la care se trage şi vechea denumire. RIMETEA  s-a numit Trascău până prin anii 1960, iar mai apoi şi-a schimbat numele in Torocko. În ultimele două decenii satul
rămâne cu denumirea de RIMETEA, deşi germanii îl cunosc si sub denumirea de Eisenmarkt sau Eisenburg.

Cu o poziţie naturală privilegiata, RIMETEA  este cunoscut drept satul cu case albe, ascuns într-o imensa căldare de granit. Este prima localitate rurala care a fost distinsa din parteaRIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA2Comisiei Europene, in 1999, cu premiul „Europa Nostra” pentru conservarea patrimoniului cultural si arhitectonic.

Comuna RIMETEA se află în nordul Depresiunii Trascăului, înconjurată de masive montane care domina cu 500 – 600 metri printr-o serie de abrupturi pitoreşti. Localitatea se individualizează ca o arie depresionara tipica, iar masivele calcaroase din jurul depresiunii sunt mai împădurite în partea vestica Vf. Cornului (1238 metri), Ardascheia (1250 metri), Dealul Băieşilor (1010 metri) şi mai golaşe iî est unde domina Piatra Secuiului (1128) si apoi Tarsa (999 metri).

Teritoriul administrativ al comunei are o suprafaţă de 5737 ha, ceea ce reprezintă 0.9 RIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA3% din suprafaţa judeţului Alba. Rimetea se afla la o distanta de 56 km de municipiul Alba Iulia, reşedinţa judeţului si 25 km de Aiud, orasul cel mai apropiat.

Comuna Rimetea este legata de reţeaua de drumuri nationale prin drumul judeţean DJ 107 M, care porneste de la limita judetului Cluj, unde este legat prin alt drum judetean DN 75 si care debuseaza in DN 1A (E 60 A) pe teritoriul municipiului Aiud. Drumul judetean traverseaza cele doua localitati ale comunei: resedinta de comuna Rimetea si satul apartinator Coltesti.

RIMETEA, satul cu case albe si ferestre verzi

rimetea1a

Localitatea RIMETEA din judeţul Alba are o arhitectura unică, de secol XIX. Casele albe cu ferestre verzi, neschimbate de peste 100 de ani, sunt mai puţin cunoscute romanilor, însă reprezintă un punct de atracţie pentru turiştii din străinătate.

RIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA4Când ajungi la Rimetea ai impresia ca ai intrat intr-o alta lume. Dintre cele aproximativ 300 de case, mai bine de jumătate sunt albe, păstrând arhitectura secolului XIX.

Si actorul britanic Jeremy Irons a fost impresionat de frumuseţea localităţii RIMETEA, spun localnicii.

Un arhitect UNESCO a ajuns aici in 1999 si, fermecat de ce-a văzut, a propus localitatea pentru a intra in Patrimoniul Mondial. În fiecare an, localnicii primesc sume de bani de la cetăţenii unui sector din Budapesta pentru a-şi improspata faţadele caselor si pentru a le păstra stilul autentic. Localnicii se consideră norocoşi ca pot beneficia de pe urmaRIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA5turismului, neavând altă opţiune de a câştiga un bănuţ.

Satul RIMETEA, unic in Romania din punct de vedere al arhitecturii

În urma cu aproape 150 de ani, satul RIMETEA a fost in pericol sa dispara. Un incendiu puternic a distrus toate casele si, ca prin minune, minerii de aici au reuşit sa le reconstruiască.

Din evul mediu pana in anul 1876, localitatea a făcut parte din Scaunul Secuiesc al Arieşului. In cele opt secole de locuire neîntrerupta, Rimetea a cunoscut mai multe perioade antagonice, oscilând de la starea de sat medieval oarecare la aceea de oraş RIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA1infloritor in secolele XVII-XVIII si având parte de un lung declin de la sfârşitul secolului al XIX-lea pana la sfârşitul secolului al XX-lea, cand reajunsese un sat oarecare de la poalele Muntilor Apuseni.

Incepand cu anii 1996-1997, localnicii din RIMETEA au inceput sa-si valorizeze patrimoniul arhitectural (in principal casele construite in secolele XVII-XIX), sa puna pret pe renovarea patrimoniului in defavoarea inlocuirii vechilor edificii cu altele noi, sa se mandreasca cu el si sa invete cum sa-l pastreze nesufocat de noile interventii urbanistice.

Case-traditionale-din-Rimetea

In octombrie 2000, Oficiului National al Monumentelor Istorice a desemnat localitatea Rimetea drept zona arhitecturala si urbana protejata.

Sa urmarim acest material video !

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Consiliul Județean (CJ) Alba a lansat marți o serie de DVD-uri din ciclul “Purtătorii de datini” – “Ocupații și meșteșuguri”, “Dansuri populare din județul Alba” și “Gastronomie tradițională din județul Alba”, cuprinzând peste 370 de filme, fiind realizată astfel o descărcare de sarcină etnografică sistematică la nivelul județului, probabil un demers unic în țară.

‘Au fost lansate trei lucrări monografice de natură etnografică, cuprinzând în total 372 de filme, din care 103 filme legate de meșteșugurile populare, 137 de filme despre dansurile populare și 132 de filme legate de gastronomia tradițională. Filmele au o durată cuprinsă între 20 și 40 de minute, fiind lucrări de mare anvergură’, a declarat, pentru AGERPRES, Gheorghe Nedea, consilier la compartimentul Cultură al CJ Alba.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Rezervația naturală de tip paleontologic Dealul cu melci este un unicat geologic, fiind, totodată, unul dintre cele mai spectaculoase puncte fosilifere din Transilvania. Rezervația naturală a fost înființată în anul 1954 și declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate).

Sursa: Captură foto / youtube.com

Cu o vechime de 65-70 milioane de ani, Dealul cu melci, din punct de vedere geologic reprezintă un conglomerat de gresii și marne în care au fost încrustate zeci de specii de moluște. Gasteropodul dominant în aceste straturi de gresii fosilifere este “Acteonella giganteea”, o scoică cu cochilie în forma de melc, potrivit www.welcometoromania.ro.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Zona a fost declarată rezervație naturală datorită valorii sale științifice reprezentată de sedimentele Cretacicului superior, formate în fundul stâncos al unei mări. Din cauza presiunii și a acțiunii timpului, în milioane de ani, bancuri imense de melci s-au pietrificat, rezultând rezervația din prezent. Cu ușurință se pot observa formele și mărimile diferite de melci cimentați în stâncă, în straturi ce variază între 8 și 10 m grosime. Rezervația se întinde pe 0,67 hectare, iar aria protejată științifică ajunge la 4,30 hectare.

Rezervația paleontologică Dealul cu melci este situată la o altitudine de 650 m, în județul Alba, comuna Vidra — sat Nemeși — pe stânga văii Arieșului Mic — la 15 kilometri de orașul Câmpeni și 10 kilometri de centrul comunei Vidra.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Rezervația Dealul cu melci, potrivit site-ului www.worldwideromania.com, face parte dintr-un traseu turistic ce include mai multe obiective turistice importante din această regiune. Traseul începe în Arieșeni și continuă cu Barajul Mihoiești — Cheile Văii Morii — Cascada Pișoaia (Vidra) — Dealul cu melci — Casa Memorială ”Avram Iancu”, unde sunt expuse artefacte istorice, de port popular, unelte agricole și creații meșteșugărești — Muntele Găina cu faimosul său Târg de Fete. Biserica veche din Vidra, ridicată în anul 1712, reprezintă, de asemenea, o altă atracție turistică a acestei zone.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Stejarul lui Avram Iancu, cel mai cunoscut monument al naturii din municipiul Blaj, județul Alba, are o vechime de peste 600 de ani. Un exemplar aproape unic din această specie în țara noastră, stejarul se află pe Bulevardul Republicii, în Parcul Avram Iancu, un complex natural și antropic, care, pe vremuri, forma grădina episcopiei greco-catolice. Denumirea i-a fost dată de localnici, după anul 1849, în semn de omagiu față de “Crăișorul Munților”.

Viguros și impunător, cu o circumferință de aproape șase metri și jumătate, arborele multisecular a fost, de-a lungul vremii, martorul a numeroase evenimente istorice, precum semnarea, în apropierea sa, la 27 octombrie 1687, a Tratatului de la Blaj, între Imperiul Habsburgic și Principatul Autonom al Transilvaniei, prin care Imperiul Habsburgic recunoștea privilegiile țării și domnia ereditară a lui Mihail Apafi, iar Transilvania se obliga la plata a 700.000 de florini. Un an mai târziu, Transilvania renunța la suzeranitatea Porții Otomane și accepta protecția Austriei.

Tot la umbra acestui stejar au fost schițate și definitivate, în anul 1737, planurile orașului Blaj de către întemeietorul acestuia, episcopul Inocențiu Micu Klein, potrivit www.voceatransilvaniei.ro.

Cu rădăcini adânc înfipte în pământ, cu o tulpină puternică și cu o coroană bogată, stejarul a fost și martorul discuțiilor purtate la umbra sa de numeroase generații de profesori și elevi ai “Școlii Blajului”, cei care au făcut ca orașul să fie multă vreme principalul centru cultural și politic al românilor din Transilvania. De asemenea a fost martorul discuțiilor despre marile probleme naționale cu care se confruntau românii din Transilvania, purtate de Avram Iancu cu prietenul său din copilărie, episcopul greco-catolic Alexandru Șterca Șuluțiu.

Stejarul lui Avram Iancu ascunde sub coronamentul său bogat numeroase legende, cea mai frumoasă fiind legată, însă, de Revoluția de la 1848, fiindu-i dată această denumire în amintirea celor peste 6.000 de moți prezenți la Blaj la adunările din mai și septembrie 1848. Se mai spune că la umbra bătrânului copac, Avram Iancu obișnuia să stea și să cânte cântece de jale, așa cum arată și www.blajinfo.ro.

Mărețul arbore a fost mereu mândria Blajului, astfel că, prin 1970, era înfățișat într-o fotografie tip carte poștală, pentru a atrage vizitatorii.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță; editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Prăjiturile și tortul miresei sunt printre cele mai ”gustate” produse culinare la o nuntă, iar orice eveniment de acest gen are, de regulă, și un candy bar, mai mare sau mai mic, după posibilități.

Din volumul ‘Din patrimoniul culinar … preparate din grâu și făină’, editat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Asociația Tradition Group, aflăm că în Ocoliș, o așezare de pe Valea Arieșului, tortul miresei se numea pogăcie.

Rețeta acestuia a fost detaliată, în volumul amintit, de către Ileana Chirica: ”Se frământă un kilogram de făină cu apă, drojdie și puțină sare, până devine un aluat mai moale, care să se poată rula timp de 25-30 de minute. Se lasă apoi 10 minute să stea, după care se lățește (întinde) cu mămăligoiul (sucitorul) o foaie din tot aluatul, care se unge cu ulei și unt și se adaugă cuișoare și zahăr. Peste aceasta se presară un pumn de făină, apoi se rulează și se lasă la înmuiat (crescut) o jumătate de oră. Aluatul se împarte în douăsprezece părți. Fiecare bucată se “lățește” separat, după care se întinde din nou, cât permite aluatul, punând din nou ulei, unt și condimente. Se ‘clădesc’ apoi una peste alta în tava unsă bine, iar deasupra se unge cu gălbenuș de ou. Se dă tava la cuptor cam o oră, apoi se scoate și se acoperă cu o față de masă ‘, a explicat gospodina modul de preparare a pogăciei.

Cu o denumire asemănătoare, pogacea era o prăjitură servită la nunți în Bucium, un sat din Apuseni. De fapt, pogacea era oferită de către rudeniile miresei, împreună cu alte cadouri de nuntă.

‘Strigarea cinstei era făcută de vornic: Hai mătuși, veri, verișoare, nu stați cu pogăcile susioară (subsoară—n.r.). De la vornic, pogacea era luată de vifeli (cei mai arătoși tineri din sat — n.r.), apoi de misorlene (domnișoarele de onoare — n.r.) și consumată a doua zi cu câte un pahar cu vin. Adeseori, mirii nu mai ajungeau la pogace, ea fiind împărțită în primul rând nuntașilor’, a menționat, în volumul menționat, Victoria Crișan, din Bucium.

Pogăcile se fac din făină, smântână, unt, zahăr, ouă, scorțișoară, cuișoare, piper, puțină drojdie și sare.

Tot în Bucium se mai făcea la nunți o prăjitură denumită poronio, a cărei rețetă a fost prezentată, în aceeași carte, de către Aurelia Macavei. ‘Se face un aluat fraged din făină albă, smântână, unt, zahăr, ouă, scorțișoară, cuișoare, piper, puțină drojdie și sare. Se întinde o foaie în tavă, care se unge cu magiun de prune. Din restul de aluat se întind fâșii subțiri, care se așează peste dulceață în tavă sub forma unui grilaj rombic. Se coace la cuptor’, a explicat Aurelia Macavei.

Într-o altă așezare de pe Valea Arieșului, în Sălciua de Jos, gospodinele preparau tortată, care se ducea ‘cinste la uspăț (nuntă — n.r.)’, după cum a precizat Ileana Bolog. Tortata se făcea de obicei din cinci ouă, cinci linguri de zahăr și cinci linguri de făină. ‘Se bat albușurile spumă cu zahărul, apoi cu lingura de lemn se amestecă gălbenușurile și făina. Se toarnă compoziția într-o cratiță unsă cu unsoare și bătută cu făină. După coacere este întoarsă pe un blid lat (farfurie întinsă — n.r.) și unsă cu un albuș frecat spumă cu zahăr’, a explicat gospodina din Sălciua de Jos.

AGERPRES/ (AS — autor: Marinela Brumar, editor: Adrian Drăguț)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Una dintre cele mai impresionante peșteri din România, Huda lui Papară (5.200 m) reunește o serie de caracteristici, după cum se menționează pe site-ul www.turistghid.ro. Astfel, peștera este catalogată ca fiind cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran al unui râu, dar și cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, dar și cu cel mai mare depozit de chiropterit, precum și cu cele mai lungi și mai numeroase excentrite (monocristale de calcit crescute excentric pe pereți sau tavan și care provin din depunerea calcitului dintr-o apă peliculară care îmbracă întreaga formă) din România.


Intrarea în Peștera Huda lui Papară din Munții Trascăului, jud. Alba

Declarată rezervație speologică, peștera este situată în Munții Trascăului, pe cursul unui afluent al râului Arieș (Valea Morilor), în județul Alba, pe teritoriul satului Sub Piatră (comuna Sălciua), potrivit site-ului www.ropedia.ro.

Peștera s-a format în calcarele masive ale Jurasicului Superior și este parcursă de un râu lung de 2.022 m format din unirea pârâurilor Valea Poienii, Valea Ponorului și Valea Seacă.

Accesul în Peștera Huda lui Papară se află la o altitudine de 567 m, fiind reprezentat de un portal impresionat, o uriașă și îngustă despicătură, cu o înălțime de 37 m, în peretele masiv de calcar, se menționează pe același site. La 50 de m după intrarea în peșteră, se află Cascada Evantai, o cascadă de mari dimensiuni formată de căderea apei de pe un bloc de stâncă. Trecerea de cascadă este anevoioasă, fiind necesară escaladarea sa. Urmează o stâncă mare lipită de pereții galeriei, ce poartă numele Inima de Piatră.

În Sala Minunilor se ajunge după escaladarea unor blocuri masive de piatră numite Baricada și traversarea a două lacuri subterane. Sala imensă uimește prin înălțimea sa de 102 m. Aici este locul în care hibernează cea mai mare colonie de lilieci din Europa, datorită temperaturilor propice cuprinse între 10 și 20 grade C. Tavanul sălii este presărat cu stalactite, unele chiar de dimensiuni mari.

Fauna cavernicolă este în curs de cercetare, se arată pe site-ul oficial al acestei peșteri, www.hudaluipapara.com. Cercetările conduse de profesorul universitar Ioan Coroiu de la Facultatea de biologie a Universității din Cluj Napoca, au început în 1998, iar măsurătorile propriu-zise din 1999. Atunci au fost identificați 5.000-6.000 de indivizi, din 6 specii. În iarna lui 2007-2008, numărătoarea a indicat aproximativ 84.000 de lilieci din 9 specii.

Captură foto: YouTube

Huda lui Papară este, astfel, singura peșteră europeană unde numărul chiropterelor cunoaște o evoluție pozitivă și constantă. În peșteră au mai fost semnalate gasteropode, păianjeni, pseudoscorpioni, coleoptere carabide și diverse rozătoare.

În Huda lui Papară mai există o serie de locuri cunoscute sub numele de La Lanțuri, Sala Virgină, Sala Tăcerii, Sala Crucii, Sifonul, Groapa Leilor, Cascada Gemânată, Lumea Frământată etc.

În 1986 peștera a fost amenajată pentru vizitare, dar multele viituri au distrus sistemul de acces. În prezent, peștera a fost închis, accesul fiind interzis.

Mediul subteran al Peșterii Huda lui Papară este un mediu dificil de parcurs, nu are ghid și vizitarea ei poate fi făcută numai de speologi foarte experimentați. În caz de ploaie torențială sau topirea bruscă a zăpezii debitul râului subteran poate crește amenințător, punând viața celor aflați în interior în pericol.

Captură foto: YouTube

Principala cale de acces către Peștera Huda lui Papară este din localitatea Salciua de Jos (45 km de Turda), aflată pe DN75 Turda — Câmpeni. De aici, se urmează drumul comunal parțial asfaltat, circa 5 km, până în cătunul Sub Piatră. Există și câteva trasee montane care ajung la peșteră, cel mai important fiind traseul Cabana Râmeț — Cheile Râmețului — Cheia — Peștera Huda lui Papară, marcat cu cruce albastră, care recomandat doar turiștilor experimentați.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Una dintre cele mai importante peșteri din România, care adăpostește cel mai mare ghețar din țara noastră (75.000 mc), și al doilea din Europa (după peștera Dobsina din Slovacia, cu aproximativ 145.000 mc) este Peștera Scărișoara sau Peștera Ghețarul de la Scărișoara, potrivit www.travelguideromania.com.

Peștera Scărișoara se găsește în aria Parcului Natural Apuseni, în apropierea comunei Garda de Sus (cătunul Ghețari), județul Alba, și face parte din sistemul carstic Ocoale-Ghețar-Dobrești.

Nu se știe data la care peștera a fost descoperită, însă primele observații și prima hartă a Peșterii Scărișoara au fost realizate de geograful austriac Adolf Schmidl în 1863. Primele cercetări științifice au fost făcute de marele speolog Emil Racoviță, care între anii 1921-1923 a vizitat de mai multe ori peștera. Constatările și ipotezele sale au fost publicate într-o lucrare, în 1927, precizează site-ulwww.travelguideromania.com.

Peștera Ghețarul de la Scărișoara a fost declarată monument al naturii și rezervație speologică, în 1938, devenind astfel primul obiectiv speologic din România. Următoarele etape ale studierii peșterii s-au desfășurat între anii 1963-1968 și 1982-1992.

Peștera se găsește la o altitudine de 1.165 m, la marginea platoului carstic Scărișoara. Lungimea totală a peșterii este de 720 m, având o adâncime maximă de 105 m. Caracteristica peșterii este dată de prezența, în interiorul ei, a unui ghețar cu o vechime de peste 3.000 de ani. Accesul se face printr-un aven (intrare verticală de peșteră) de 48 de metri adâncime și 60 de metri în diametru. Marginea estică a avenului este amenajată cu scări pentru a ușura accesul în peșteră. Sectorul turistic ce poate fi vizitat măsoară 260 m, reprezentând avenul, Sala Mare și Biserica, restul de până la 720 m fiind deschis doar speologilor.

La baza avenului se găsește poarta propriu-zisă a peșterii care dă acces la o sală imensă, numită Sala Mare, cu un diametru de aproximativ 47 m, ce se continuă spre NV cu alte două săli dispuse una în continuarea celeilalte: Sala Mică și Biserica, se arată pe site-ul www.parcapuseni.ro. În partea de sud a Sălii Mari se deschide intrarea largă de 15 m și înaltă de 7 m a Galeriei ”Maxim Pop”, care după ce coboară 68 m, continuă cu Rezervația Mare a peșterii.

Se urcă, apoi, în Catedrala lipsită de gheață, dar cu multe concrețiuni. Din Catedrală se trece în Culoarul Coman, cel mai cald sector al peșterii (5 grade Celsius) și, de asemenea, lipsit de gheață, dar bogat în concrețiuni calcitice. Tot din Sala Mare se ajunge în Rezervația Mică, prin coborârea unei faleze de gheață înaltă de 14 m. În sectorul nord-estic al Rezervației Mici se găsește Palatul Sânzienei, lipsit de gheață și concreționat. În faleza de gheață de-a lungul căreia se coboară în peșteră, se observă benzi orizontale de impurități, situate la niveluri diferite, pe baza cărora s-a putut stabili vechimea ghețarului.

Impresionantul bloc de gheață are o suprafață de 5.500 mp, un volum de circa 75.000 mc și o grosime medie de 16 m, care, pe alocuri, depășește 200 m. Ghețarul se află în Sala Mare, formând podeaua acestei săli, de unde se prelungește sub forma unor limbi de gheață în Rezervația Mare, Biserică și Rezervația Mică. În aceste trei săli se dezvoltă stalagmite de gheață, cu dimensiuni variabile, de la câțiva cm la peste 10 m. Acestea se pot topi de la un an la altul, dar se și pot reface, sau chiar dispărea cu desăvârșire în unele perioade.

Formarea și menținerea ghețarului timp de mii de ani se datorează condițiilor unui regim de ventilație special care determină un topoclimat subteran de factură glaciară, potrivitwww.travelguideromania.com. În timpul iernii, aerul de la exterior este mai rece și are o densitate mai mare decât cel din subteran, pătrunzând în peșteră. Curentul relativ mai cald iese la suprafață. În timpul verii, raportul termic se inversează. Schimburile de aer nu se mai efectuează, aerul rece din subteran fiind mai greu, nu se mai poate ridica la suprafață. Iarna, datorită schimburilor de aer cu exteriorul, temperatura poate să scadă extrem de mult. Cea mai joasă temperatură constatată a fost de minus 20 grade Celsius. În cursul verii, temperatura din peșteră este de aproximativ 0,5 grade Celsius.

Avenul peșterii se remarcă printr-o vegetație variată care, datorită adâncimii mari, este dispusă într-un mod caracteristic, diferențiată pe mai multe niveluri. În ceea ce privește fauna, cea mai reprezentativă este o mică insectă Pholeuon proserpinae glaciale, de numai 2-3 mm lungime.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva