Search

Romani celebri – economie

Facebook Twitter Email

Vă scriam ieri despre Silk Ventures, un fond de investiții susținut de guvernul din China care are de dat o jumătate de miliard de dolari startup-urilor europene și americane care doresc să se dezvolte pe piața chineză.

Angelica Anton, românca din fruntea unui fond cu 500 de mil. de dolari

Silk Ventures este condus de o româncă, Angelica Anton, absolventă de Oxford, scrie Tech City News. Angelica a studiat matematică și computer science, iar la 18 ani ajungea să lucreze pentru un proiect NASA (un proiect de design pentru o stație spațială). În 2008 s-a mutat în Marea Britanie pentru a studia business management și comunicare în cadrul Universității din Birmingham, iar acela a fost momentul în care și-a dat seama cât de mult o fascinează tot ceea ce ține de cultura chineză. ”Aproape imediat ce am absolvit, m-am urcat într-un avion și am plecat acolo”, spune Angelica Anton, citată de Tech City News.

Pasiunea pentru China și cultura ei

A avut un internship în cadrul unei publicații academice axată pe informații economice din China, China Economic Review, și pentru că trebuia să scrie despre guvernul acestei țări și nu găsea informații suficiente, a decis că trebuie să găsească un job conex, pentru a afla mai multe despre economia acestei țări. Așa a ajuns să lucreze ca și consultant în investiții pentru guvernul chinez, ajutând managerii companiilor străine să înțeleagă cum funcționează mediul economic din China.

În momentul în care a primit o bursă la Oxford, pentru un program de masterat specializându-se pe zona de politici economice a Chinei, guvernul chinez a încurajat-o și și-a manifestat deschiderea de a-i oferi un nou post după absolvire.

La Oxford a devenit președintele grupului de antreprenori din universitate și a creat o rețea de contacte în sectorul tech, al startup-urilor și al fondurilor de investiții specializate în acest domeniu.

Primul job pentru un fond de investiții

A ajuns să lucreze pentru o firmă de investiții din Londra, QVentures, pentru că a fost ofertată. ”Nu am aplicat niciodată la ei. M-au întrebat dacă nu aș vrea să lucrez pentru ei și, cum doream să lucrez pentru o firmă de venture capital, am acceptat”, mai spune Angelica.

În timp ce lucra pentru Qventures, ministrul chinez al comerțului a făcut o vizită în Marea Britanie și i-a propus să pună pe picioare un parteneriat între cele două țări.

Ce face Silk Ventures

Așa a apărut, în 2015, Silk Ventures, o companie creată cu scopul de a ajuta startup-urile să intre pe piața chineză. Anul trecut, Silk a funcționat ca și program de accelerare, ajutând 15 companii să ajungă în China.

Silk are acum birouri atât în Londra, cât și în Beijing, Silicon Valley și Shenzhen. Fondul în valoare de 500 de milioane de dolari a fost anunțat în luna decembrie a anului trecut, iar de acum a devenit oficial. Va oferi banii startup-urilor europene și americane ce dezvoltă produse pe zona de deep tech (adică inteligență artificială, robotică, internet of things), fintech, și health tech, care vor să-și extindă business-urile în Asia.

Angelica Anton nu este singura româncă aflată la conducerea unui fond de investiții renumit. În luna ianuarie, Luciana Lixandru devenea partener al uneia dintre cele mai mari firme de investiții în startup-uri, Accel Partners. Înainte de acest moment, Lixandru a fost investitor principal. Accel e o firmă care investește în startup-uri la început de drum, având pe lista de investiții niște nume foarte mari din tech: Facebook, Supercell, Dropbox, Deliveroo, Slack, Atlassian, Spotify sau Flipkart.

Autor : 

 Sursa foto: http://techcitynews.com

Sursa: sturt-up 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Că noi, românii, suntem muncitori și ne facem apreciați peste tot în lume, o știm cu toții demult dar mai greu este să o și dovedim. Totuși, poveștile unor români plecați la muncă peste hotare, care au reușit să impresioneze atât de tare străinii pe la care au lucrat încât aceștia să nu vrea să renunțe la serviciile lor, dovedesc acest lucru cu vârf și îndesat.

O astfel de poveste este cea a lui Vasile Constantin, maistru prelucrător de metale cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, însă, într-un domeniu pe care în România nu se prea pune preț.

Vasile Constantin a lucrat la Fortus Iași, o fabrică producătoare de utilaj tehnologic greu, însă cu câțiva ani în urmă a decis să plece la muncă în străinătate, ca noi toți, pentru un viitor mai bun. Așa a ajuns în Italia, la Treviso mai exact, unde s-a făcut remarcat prin muncă, profesionalism și seriozitate și unde el și cu colegii săi români au reușit să mărească în mod considerabil profitul firmei italiene.

După câțiva ani de muncă în Italia, Vasile decide să se întoarcă definitiv în România. Dar patronii firmei italiene refuză să se lipsească de experiența și profesionalismul conaționalului nostru, motiv pentru care decid să deschidă o fabrică la Iași și să-i încredințeze gestiunea lui Vasile, drept răsplată pentru munca depusă pentru aceștia în Italia.

„Foştii colaboratori din Italia, când au văzut că nu rămân acolo şi că mă întorc definitiv au zis că, bun, atunci mutăm şi noi o parte din producţie în România. Am pornit cu investiţii destul de modeste, să vadă cumva și cum ne descurcăm aici, legislaţia destul de încâlcită la momentul respectiv…”, a declarat pentru TVR Vasile Constantin.

„Te stimăm foarte mult și avem încredere în capacitățile tale tehnice și organizatorice. Ești o persoană care a lucrat deja cu noi, cunoști filozofia noastră și știi cum să ne duci planurile la bun sfârșit”, spune Renato da Ross, managerul firmei din Italia, adresându-se conaționalului nostru prin intermediul camerelor de filmat ale Televiziunii Române.

Inițial, planul era ca italienii să investească în vechea secție de la Fortus Iași, unde Vasile a lucrat înainte de a veni în Italia, însă această secție a fost distrusă cu timpul. Așadar, italienii au investit într-o hală din comuna Lețcani, în același județ, unde au decis să deschidă o fabrică de piese auto.

Alături de Vasile, la fabrica din Lețcani, lucrează și Bogdan, un tânăr care a terminat Facultatea de Construcții de Mașini din Iași unde a fost șef de promoție și care a refuzat să se angajeze la firmele multinaționale cu care a intrat în contact, acesta dorind să i se alăture maistrului Vasile Constantin.

„Spunea că eu aș fi ultima persoană care ar putea să-l mai învețe ceva în domeniul respectiv”, citează Vasile vorbele tânărului care vrea să calce pe urmele sale.

Cât despre cum merg lucrurile în România, în comparație cu situația din Italia, Vasile Constantin spune că și-ar dori ca o parte din aceste lucruri să fie ca în Italia.

„Dintr-un singur motiv: acolo muncește toată lumea. Și asta face toată diferența”, a încheiat Vasile referitor la cum se muncește în Italia.

Scris de: Mihai Diaconu

Sursa: rotalianul.ro

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Deşertul care ameninţă 100.000 de hec­tare de teren în sudul Olteniei bate în retragere. De trei ani, plantări succesive au făcut ca aproape 4.000 de hectare de teren degradat să fie acum acoperite cu păduri. S-a ocupat Dan Popescu, un ingi-ner silvic care a ştiut să strângă în jurul său locuitorii satelor din apro­pierea de­şertului, pe primarii acestora, dar şi au­to­ri­tăţile centrale şi locale.

O arată datele Agenţiei Europene pentru Mediu: din cauza încălzirii globale şi a defrişărilor masive, tot sudul României se deşertifică. Deocamdată, afectate grav sunt aproximativ 100.000 de hectare de teren din Olt, Dolj şi Mehedinţi.

Fenomenul se extinde cu rapiditate, astfel încât modelele realizate de experţii europeni arată că, până în anul 2035, întreaga parte de sud a Româ­ni­ei, de la Drobeta Turnu-Severin la Ga­laţi, se va transforma în deşert. Copiii europeni studiază la geo­gra­fie despre felul cum se deşertifică Ro­mâ­nia şi despre cauzele care au dus la această si­tuaţie gravă.

În România se ştie foarte pu­ţin despre pericolul care pân­deş­te so­lu­r­i­le din partea de sud a ţării. Ca în toate do­me­niile, guvernanţii s-au ocupat şi nu prea. Există o strategie naţio­na­lă, există şi bani pentru stoparea feno­me­nului (până acum bugetul a fost asigurat de Ministe­rul Agriculturii, acum bani mai sunt doar la Ministerul Mediului).

Documentele ara­tă că în toată România sunt circa două milioane de hectare de terenuri degrada­te, iar în situaţia cea mai gravă se află 100.000 de hectare din cele trei judeţe din Oltenia, unde nisipurile au pus deja stăpânire.

Împădurirea este soluţia cea mai la îndemână, avantajele ei fiind rapide şi incontestabile. “Problema cu aceste împăduriri este că în momentul de faţă, în România, nu prea mai ai unde să îm­pădureşti. ­Terenuri degradate se mai află, ici şi colo, la Agenţia Domeniilor Statului.

Cheia rezolvării problemei se află la proprietari, la oamenii obişnuiţi proprietari de terenuri. Asta a fost ideea mea şi pe baza ei am realizat proiectul împăduri­rilor din Sahara Olteniei”, îşi începe povestea inginerul silvic Dan Popescu.

“UNIREA TERENURILOR”
La jumătatea anilor 2000, după o lungă carieră la “stat”, olteanul a decis să re­nun­ţe la postul pe care îl avea şi să se dedice unei afaceri private, încercându-şi noro­cul pe cont propriu. A găsit imediat “piaţă de desfacere” pentru puieţii pe care îi cul­tiva: terenurile deşertificate. A început în 2006, iar acum sunt aproape 4.000 de hectare de pădure care cresc văzând cu ochii, aducând ploaia în zonă şi “înfrân­gând” nisipul.

“Sunt 100.000 de hectare în partea de sud a Olteniei care au nevoie de îngrijire imediată. Am început să pros­pec­tez lucrurile, am luat legătura cu mai mulţi primari din zonele afectate şi le-am propus să lucrăm împreună la acest proiect care, iată, după ce a fost pus în practică, ne aduce tuturor o multitudine de beneficii. Ideea a fost de a-i convinge pe oameni să îşi «unească» terenurile, astfel încât să obţinem parcele suficient de mari pentru a deveni păduri”, po­ves­teşte Dan Popescu.

La început circumspecţi, primarii olteni au început să creadă apoi din ce în ce mai mult în ideea ingi­ne­rului silvic. După aceea a urmat pasul cel mai important: convingerea oamenilor. “Cum să le ceri oamenilor să-ţi dea pământul? Chiar dacă era numai nisip şi nu creştea nimic acolo, ei tot nu voiau, cre­deau că vrem să facem o nouă colectivizare”, îşi aduce aminte Ion Spiridon, primarul comunei Urzica (Olt), unul dintre primii susţinători ai proiec­tu­lui de reîmpădurire. A mers împreună cu Dan Popescu la fiecare familie în par­te, le-a vorbit şi la biserică, a insistat chiar şi la serbările care se organizau în sat. Oame­nii au început să fie de acord unul câte unul, în faţa promisiunii că pe te­re­nul lor, acum plin de nisip, vor avea în câţiva ani o pădure pe care o vor putea exploata.

Aceleaşi demersuri urmate de rezultate încurajatoare şi la Mârşani şi Daneţi, în judeţul Dolj. În toamna lui 2006 s-a trecut la împădurirea cu salcâmi, plopi şi alte specii puţin pretenţioase. Aşa se face că după o lună încheiată de muncă, în Urzica s-au plantat 188 de hectare, la Mârşani alte 431 de hectare, iar la Daneţi alte 450 de hectare. Încurajaţi de rezultatele foarte bune, operaţiunile au continuat, astfel că în 2008 s-au împădurit 2.422 de hectare în Olt şi Dolj.

În cifre, asta înseamnă că în următorii 20 de ani vor fi absorbite câte 10 tone de dioxid de carbon/hectar în fiecare an. Acumularea totală de CO2 (gaz cu efect de seră, res­pon­sabil pentru schimbările clima­tice) este de 240.000 de tone pentru urmă­toa­rele două decenii. Din punct de vedere al masei lemnoase obţinute, se estimează că producţia totală pentru perimetrele existente va fi de 230.100 de metri cubi de lemn, adică 95 de metri cubi pe fiecare hectar.

Din această producţie, proprie­ta­rii pădurii vor putea folosi lemnul şi pentru foc. Estimările arată că fiecare familie consumă în fiecare an pentru încălzirea locuinţei şi gătit circa 5 metri cubi de lemn. Asta înseamnă că populaţia va consuma doar 35.900 de metri cubi de lemn pentru foc, restul până la 230.000 de me­tri cubi putând fi folosit pentru alte acti­vităţi industriale.

În momentul de faţă, s-au indentificat 4.316 de hectare de teren degradabil perimetre ce pot fi plantate. Dintre acestea, aproximativ 800 de hectare au documentaţia întocmită şi aşteaptă banii pentru a putea fi împădurite. Proiectele întocmite de primării au fost până acum finanţate dintr-un fond al Ministerului Agriculturii, care însă nu mai poate fi accesat. Doar Ministerul Mediului mai pune la dispoziţie bani pentru împăduriri atât prin fonduri de la buget, cât şi prin fonduri structurale.
Bogdan Iuraşcu/Jurnalul NaţionaOmul care a adus ploaia în Sahara Olteniei

ASOCIAŢIA ASOCIAŢIILOR
Asociaţiile Mârşani, Urzica, Daneţii şi Celaru au format o asociaţie-mamă, de­nu­mită “Renaşterea Pădurii”. “Oamenii care lucrează la stat şi ar trebui să apere pă­du­rea, s-o îngrijească, nu-şi fac treaba cum trebuie. Este o bătaie de joc şi acest lucru mă supără foarte tare. Noi, prin aceste asociaţii, am reuşit să remediem această situaţie şi nu ne vom opri aici”, spune Alexandru Dunoiu, de la asociaţia de proprietari din Mârşani. Mai trebuie spus că toată campania de împă­du­riri nu a beneficiat de participarea vreunei ve­de­te sau a vreunui politician. O cam­panie similară, mediatizată excesiv de un post tv a dus la plantarea a doar 30 de hectare de pădure.

Sursa: jurnalul 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Viticultura românească, cândva înfloritoare, a suferit un declin între anii 1990-1996 după ce proprietarii au fost schimbați iar marile plantații au rămas neexploatate corespunzător. În timp, lucrurile au degenerat iar plantațiile nu au mai putut fi readuse la o producție normală. Ministerul Agriculturii a venit în sprijinul viticultorilor cu Programul de reconversie, măsură ce are drept scop refacerea principalelor plantații prin plantarea de soiuri noi care să corespundă cererilor pieții.

Vasile Lungu lucrează în comuna Bivolari, județul Iași 135 de hectare de viță de vie dintre care 125 “beneficiare” ale Programului de reconversie. “Sunt înființate prin folosirea de fonduri europene pentru refacerea patrimoniului viticol”, ne-a declarat viticultorul.

15.000 de euro pe hectar, obținuți prin fonduri europene

Vasile Lungu este cunoscut printre fermierii ieșeni ca unul dintre cei mai activi agricultori din județ. Face viticultură, cultură mare, zootehnie, horticultură și turism. Despre prima spune că în 2011 a investit circa 22.000 de euro pe hectar, 15.000 accesați prin Programul de reconversie viticolă iar restul din resurse proprii.

“Acest proiect de reconversie a creat premizele înființării unei plantații noi foarte moderne unde dispunem de ultima tehnologie în domeniu în privința utilajelor și a lucrărilor. Noi am adus cele mai noi clone și soiuri de pe piață dar și în cazul tehnologiei am vrut să aplicăm la fel, elementul de noutate. Materialul săditor l-am procurat din Italia dar și sistemul de susținere integral. Eu sunt un bun patriot dar atunci când nu găsesc ce trebuie pe piață sunt nevoit să cumpăr din altă parte. Și ca mine sunt mulți viticultori sau agricultori”, ne-a declarat fermierul.

El spune că dacă vrei să faci tehnologie de vârf nu ai cum să faci rabat și ești nevoit să apelezi la furnizori străini. “Plantația este după regulile standard dar gama de mașini pe care noi o utilizăm sunt de ultimă generație atât în ceea ce privesc lucrările solului în plantația viticolă, de tăiere în verde, în uscat, protecția culturii cu pompe speciale etc”, ne-a mai spune fermierul.

Grație programului s-au replantat 35.00 de hectare

Vasile Lungu precizează că noile formații sunt înființate cu soiuri și clone productive și mai ales mult mai rezistente la boli. “Asigură un vin de foarte bună calitate pentru că au fost îmbunătățite principiile care se găsesc în struguri și mai departe în vinuri și aici mă refer la arome în mod deosebit. Programul a fost deosebit de bun și este un progres foarte important pentru viticultura românească și pentru consumatori până la urmă. Din câte știu eu mulțumită programului au fost replantate 35.000 de hectare de viță de vie”, ne-a mai povestit fermierul.

Utilaje noi, tehnologie veche

Deși utilajele și soiurile sunt cele mai noi de pe piață, viticultorul spune că tăierile și lucrările solului sunt aplicate ca acum ceva ani și în acest caz nu au intervenit mari noutăți.

“Deși facultatea am făcut-o în perioadat 1979-1983 nu s-au schimbat prea mult sistemele de tăiere, de susținere sau lucrările. Noi sigur că folosim toate informațiile mai vechi sau mai noi de la Universitatea Agronomică din Iași cu care colaborăm foarte apropiat și consider că a evoluat tehnica de producere a strugurilor pentru vin dar nu capital. Ce am învățat acum 30-32 de ani se aplică și acum cu câteva particularități”, ne-a mai explicat fermierul.

Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul MADR, pentru anul 2016 este alocată pentru reconversia podgoriilor suma de 35212,47 de euro. “Datorită impactului deosebit al Programului Naţional Suport 2009 – 2013 asupra sectorul vitivinicol, care a absorbit, în proporţie de 100% fondurile F.E.G.A. puse la dispoziţie de Comisia Europeană, prin noul Regulament (UE) nr. 1308/2013, România beneficiază de o alocare financiară mărită pentru sectorul vitivinicol, în cuantum de 47,7 milioane euro anual”, se mai arată pe site-ul citat.

Vasile Lungu este prezent și anul acesta în Top 100 cei mai puternici fermieri, clasament realizat de revista Agrointeligența și unde, în ediția pe 2015, ocupă locul 84.

de  Roxana Dobre

sursa: agrointel

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

modelmic+editorial-Recovered

Munții Banatului oferă întregului mapamond apă minerală cu coloizi de aur și argint, vândută la preț de lux peste hotare, dar îmbuteliată la doi pași de Reșița, la Ocna de Fier.

Mai exact, este vorba despre afacerea Aur’a, pusă pe picioare de trei investitori din Timișoara care au decis să valorifice bogățiile naturii cărășene. Aceștia au demarat o adevărată afacere de lux cu nimic mai mult decât apă minerală din izvorul Ursoarea din Munții Dognecea, apă bogată în coloizi de aur și argint.

De asemenea, apa din Munții Dognecea are un pH ridicat, adică este natural alcalină, proprietăți care o fac din apă minerală naturală,  apă de lux comercializată la prețuri bombă. Mai mult, pentru a-i fi păstrate calitățile, apa nu va fi îmbuteliată în plastic, ci doar în sticlă, la 0,75 litri şi 0,33 litri.

Investiţia în fabrica de apă de lux din localitatea cărăşeană Ocna de Fier a fost pusă pe picioare în luna iunie a acestui an, având o valoare de 5.000.000 de euro şi o capacitate de două milioane de sticle lunar.

„Prima etapă, care a inclus lucrările de proiectare, documentele, analizele, avizele, autorizaţiile, hala de producţie, linia de îmbuteliere, realizarea branding-ului, dar şi construcţia efectivă şi amenajările, a fost gata în luna februarie a acestui an. Fabrica a început să producă în luna iunie şi are o capacitate de 2 milioane de sticle pe lună”, a declarat Horaţiu Rada, unul dintre investitorii timişoreni, citat de adevărul.ro.

Cu toate că provine și este îmbuteliată chiar în inima județului, cărășenii nu se pot bucura pe deplin d luxul de a consuma apa pe care străinii dau zeci de euro, și asta pentru că aproximativ 80% din producţie se duce la export.

De asemenea, cu toate că o sticlă iese pe poarta fabricii cu 5 euro, ea ajunge să coste și până la 25 de euro la distribuitorii străini, și asta pentru că adaosul comercianților este de la 200 la 500 la sută.

Apa de la Ocna de Fier cucerește piața externă! China, principala țintă!

Cei trei afaceriști care au pus pe picioare brandul de lux născut în inima munților cărășeni se axează în principal pe piața externă, având deja câteva contracte serioase în China, Germania, Cehia, Slovacia, Belgia şi Austria.

UPDATE: Apă cu aur și la Reșița

Cu toate că mare parte din producție se duce spre piața externă, apa de lux se găsește și la Reșița, incepand cu data de 29 septembrie prin intermediul magazinului de produse naturiste PRO HOLISTIC PLUS SRL (Bd-ul Revoluția din Decembrie , nr.5, zona Complex). Prețul unei sticle de 0,75 litri este de 10 lei.

627x0

Alexandra JURCA

Sursa: reper24

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

eminescu brazilia

Prima reacție la o astfel de știre poate să fie cea de neîncredere. Vorba aia, Eminescu a fost poet. Ce treabă ar avea el cu avântul economic al unui stat modern?!

Ei bine, Eminescu a fost și jurnalist, a fost și sociolog, chiar și politician…

Puțini știu că printre studiile geniului român se află și unul care poartă numele de Teoria Statului Organic, viziune care a stat la baza exploziei economice a Braziliei in perioada 2000 – 2012.

Ca o confirmare a acestui lucru, Jeronimo Moscardo, ambasador al Braziliei în România, a făcut în anul 2003, cu ocazia decernării de către Academia Română a titlului Doctor Honoris Cauza, o afirmație cel puțin surprinzătoare pentru noi: “Mulțumesc României și în special domnului Eminescu pentru faptul că Brazilia a cunoscut cea mai mare creștere economică din lume.”

Invitat în emisiunea mea, ADEVĂRURI TULBURĂTOARE (Nașul tv), jurnalistul Miron Manega, un om care a investigat afirmația ambasadorului brazilian, ne împărtășește ce a descoperit: Mihail Manoilescu unul dintre cei mai mari economiști români, fost Guvernator al Băncii Naționale, a încorporat într-o celebră lucrarea de-a sa, Noua teorie a protecționismului economic internațional”, Teoria Statului Organic a lui Eminescu.

Cartea lui Mihail Manoilescu, publicată în anul 1932, este tradusă în portugheză, ajunge în Brazilia unde devine curs universitar, din anii 1970 program economic al țării, iar în perioada 2000-2012 transformă radical Brazilia, generând o creștere economică spectaculoasă…

Acum, dacă teoria lui Eminescu despre Statului Organic, dezvoltată de Mihail Manoilescu în Noua teorie a protecționismului economic internațional”, a ajuns să fie program economic de succes al unei țări cu o suprafață aproape cât a Europei, ne-am putea întreba de ce nu o aducem în dezbaterea publică din România și apoi să o folosim pentru progresul economic al țării?

Ei bine, nu avem voie! Evreii de la Institutul Elie Wiesel au făcut spume la gură atunci când Banca Națională a emis o monedă comemorativă pentru Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari economiști ai lumii, ucis de comuniștii bolșevici!. Așadar, un alt mare gânditor român pe care acești indivizi vor să ni-l șteargă din memorie și ale cărui studii ar vrea să le interzică.

Mai rămâne ca cei de la Elie Wiesel să ceară și scoaterea lui Eminescu din manuale – doar a fost foarte critic cu evreii din vremea lui!

Până una alta, vă invit să urmăriți emisiunea unde l-am avut invitat pe jurnalistul Miron Manega, pentru a afla și alte lucruri cu adevărat inedite despre viața și faptele lui Eminescu. Vă asigur că merită!

Vizionare cu folos!

Autor Daniel Roxin

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

ie ponoare (3)

Frumoasa ie românească cusută la Ponoarele de Mehedinţi ajunge în toate colţurile lumii datorită unei tinere din zonă, care a pus bazele unei afaceri inedite. A deschis un atelier în care femeile satului lucrează cu spor la obiectele vestimentare tradiţionale.

Fiecare ie creată în atelierul Iuliei Martinescu poartă amprenta zonei de nord a judeţului Mehedinţi, dar evident şi a femeilor care le creează. Sunt cusute cu multă pasiune de ponorence, după modelele din lăzile de zestre ale bătrânelor satului, care ascund pe lângă alte comori, şi adevărate vedete ale portului femeiesc. De altfel, aici, la Ponoarele, lada de zestre este un obiect sfânt şi nu există o casă fără acest obiect tradiţional. De mai multă vreme, Iulia Martinescu se gândea la un proiect care să scoată această zonă spectaculoasă a Mehedinţiului dintr-un nemeritat con de umbră. Aşa se face că în urmă cu trei a pus bazele unui atelier în satul său natal, în Ponoare. „M-am născut aici la sat şi sunt mândră, îmi iubesc oamenii şi locurile. Îmi doream foarte mult să promovez această zonă. Aşa că am putut să profit de ceea ce zona mi-a oferit, aveam nevoie de un fundament, acesta a fost şi stătea în mâinile femeilor care cu pricepere şi migală au dobândit din mamă în fiică această îndeletnicire. Îmi doresc ca această afacere să nu rezume doar la partea materială, vreau ca tinerii de vârsta mea şi nu numai să înceapă să facă diferenţa, să aprecieze valorile, să promovăm tradiţia, portul popular”, spune Iulia, în vârstă de 24 de ani, absolventă a Facultăţii de Drept din Craiova.

ie ponoare (2)

Valori inestimabile

A reuşit în felul acesta să dea de muncă unor femei care nici măcar nu visau la un loc de muncă. „Noi ne mândrim că lumea satelor din România de aici din Mehedinţi a păstrat aceste valori care sunt inestimabile şi le ţinem strânse în lada de zestre a bunicelor. Noi sperăm să le preia şi copiii noştri şi suntem mândri că ia a devenit o adevărată vedetă şi la noi şi peste hotare. Lucrăm cu aceeaşi pasiune cu care au lucrat mamele noastre şi suntem mulţumite, în special pentru noi femeile care am rămas la vatra satului, aici lângă familie este un lucru benefic. Aici la sat este mai greu să obţii un loc de muncă, dar acum cu ajutorul domnişoarei a venit cu un lucru bun şi benefic pentru noi femeile de la sat”, spune Nicu Simona, de 48 de ani.

A dat de muncă la 10 femei

Plăcerea şi mândria de a scoate din mâinile lor aceste bijuterii vestimentare depăşeşte cu mult bucuria de a câştiga un ban. „Faptul că putem lucra în acest atelier pentru noi este o plăcere, îmi place portul naţional. Mama mea a cusut şi de la dumneai am început  să îndrăgesc această preocupare. Nu muncesc neapărat pentru bani, dar este şi o plăcere, suntem mândre că iile noastre ajung în toată lumea”, spune şi Condescu Ronica. În prezent în atelierul Iuliei lucrează zece femei, dar planurile acestei tinere ambiţioase sunt mari şi speră că în viitor va putea să creeze noi locuri de muncă:

„În atelierul meu lucrează zece femei, îmi doresc foarte mult ca numărul lor să se mărească, vrem să rămânem la nivelul de lucru manual, nu vrem modernizare, nu vrem maşini de cusut, nu vrem maşini de brodat. Vreau ca prin această activitate pe are o desfăşor să creez cât mai multe locuri de muncă, este principala activitate din care femeiele câştigă un ban”.

ie ponoare (1)

Apreciate atât de români, cât şi de străini

Iile create aici, la Ponoarele de Mehedinţi, ajung în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, în Italia, Spania, Elveţia ori America, iar clienţi nu sunt doar românii stabiliţi în străinătate, dar şi cetăţeni străini care ştiu să aprecieze un lucru de calitate. „Am contracte încheiate pentru export, dar nu numai. Noi românii, oameni cu bun gust apreciem aceste ii şi reuşim să facem diferenţa dintre lucrul manual şi cele lucrate la maşină.  Uimitor primesc comenzi din toate colţurile lumii, săptămâna trecută am expediat un colet în America, la români plecaţi în afară, dar nu numai, avem clienţi şi străini care convieţuiesc cu românii şi apreciază ceea ce noi facem. Pentru mine ia nu este doar un obiect vestimentar adus în actualitate, e un simbol şi ne defineşte pe noi ca şi români”, mai spune Iulia Martinescu.

Autor Corina Macavei

Sursa: buletindemehedinti

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Pentru cei care caută idei de succes, tocmai a fost găsită una: la Stuttgart s-a deschis cafeneaua “Da”, denumită aşa după cuvântul afirmativ din limba română.

Stuttgart Journal a vorbit despre succesul pe care îl are “Café Da”, situată în centrul orașului (Stuttgart-Mitte).

Clienţii sunt foarte plăcuţi impresionaţi de curăţenie, decoruri şi atmosfera caldă.

Proprietara cafenelei, Daniela Emrich, povesteşte că l-a întâlnit pe partenerul ei la București. Împreună au decis să folosească cuvântul românesc “Da” (şi nu germanul JA) pentru a denumi noua afacere, care are un mare potenţial.

“Da” exprimă atitudinea pozitivă faţă de viaţă a proprietarului. În local se servesc feluri vegetariene, prăjituri de casă, cornuri cu unt și gem, ouă cu şuncă, fulgi de cereale de casă.

“Cafeneaua Da merită cu siguranţă o vizită”, mai scrie Stuttgart Journal, avertizând că sâmbăta este extrem de aglomerat.

Café Da, Brenner Straße 29, 70173 Stuttgart-Mitte

Orar Marti-Vineri 9-18, sâmbăta 9-17

Sursa: ziarulromanesc.de

 

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

IMG_0060

 Scris de Jana Popa
Schimbările adevărate şi norocul se trag din mari frustrări, spune Paul Balogh, confondatoul unei companii care produce material educaţional digital pentru Eton College, cel mai prestigios liceu din Marea Britanie, şcoala aristocraţilor şi a familiei regale. El a povestit pentru Viitorul României că Learn Forward s-a născut dintr-o frustrare, aceea că sistemul educaţional românesc trebuie să se schimbe, să meargă înainte, să ţină pasul cu evoluţia tehnologică. Lucrul acesta este posibil, mai ales cu tinerii de astăzi, care au potenţialul să producă schimbări majore. A ales să îşi continue afacerea la Londra din motive care ţin de realitatea administrativă a României, fiindcă, să fim sinceri, nu a ajuns strada să schimbe Guvernul pentru că lucrurile merg bine la nivel administrativ. Dar, spune Paul Balogh, la nivel uman suntem o ţară occidentală, cu tineri plini de potenţial, iar schimbarea socială este iminentă cu o asemenea forţă care vine din urmă. Ce ne va trebui, însă, este multă răbdare, fiindcă nu se va schimba ţara peste noapte, poate peste o generaţie.

Viitorul României: Cum a început povestea Read Forward?

Paul Balogh: Cred că mai toate lucrurile bune pornesc dintr-o frustrare. Te apuci să faci ceva cu un elan uneori negativ în sensul că ai vrut să faci ceva anterior, nu a funcţionat aşa cum ai vrut din diferite condiţii şi la un moment dat îţi spui “La naiba, trebuie să fac lucrurile pe cont propriu!”. Asta depinde şi de cum sunt structurile individuale, dar funcţionează. Am văzut de multe ori că o echipă care este faţă în faţă unei adversităţi funcţionează mai bine decât o echipă care nu înfruntă o provocare.

Adică să fie unită împotriva a ceva?

Da. Am văzut sistemul acesta funcţionând foarte bine la Humanitas cu echipa de online. Cred că zilele trecute am văzut pe undeva zicala asta – dacă vrei să construieşti o barcă având la dispoziţie puţine resurse, nu trebuie să le spui foarte precis oamenilor ce fel de lemn să aibă sau cum să-l prelucreze, trebuie doar să le explici de ce trebuie să meargă pe mare.

Să-i motivezi.

Mda, deşi “a motiva” e un cuvânt cu multe înţelesuri. Spre exemplu, poţi să motivezi pe cineva financiar, dar… Adică, dacă vrei să faci micromanagement până în pânzele albe, trebuie să ai un scop comun. Şi, uneori, un scop comun poate să însemne un inamic comun, adică să fiu mai tare decât “ăia”, mereu te lupţi cu cineva. Ce vreau să spun este că poţi să construieşti lucruri pozitive pe un fond de negativitate. Spre exemplu, eu şi oamenii cu care lucrez nu prea suntem produsul sistemului educaţional din România. Suntem oarecum împotriva sistemului educaţional de aici. Dacă sistemele au intenţii, adică sunt gândite în aşa fel încât să producă un anumit tip de oameni la final, dacă te uiţi cum era educaţia făcută în perioada noastră de şcolarizare (anii 1990 şi începutul anilor 2000), rezultatul pe care sistemul educaţional îl dorea era să producă copii obedienţi, care nu ies din norma lor, care ascultă de profesori (adică nu pun întrebări) etc. Noi nu suntem produsul acestui sistem, suntem produsul unor profesori absolut excepţionali. Îmi este limpede acum că ei sunt accidente biografice, s-au întâmplat să fie în şcoli, nu este pentru că un sistem i-a promovat sau i-a pus unde sunt.

Uitându-te acum în urmă, ce ai vrea să schimbi la sistemul de educaţie?

În 2012, când, împreună cu Dinu (Cristian Dinu, cofondator Read Forward – n.r.), am zis hai să facem Read Forward, povestea a pornit dintr-o frustrare destul de adâncă. Ceea ce vedem în jur în domeniile culturii şi educaţiei nu se potrivește cu tehnologia din zilele noastre, care a avansat foarte mult într-un timp foarte scurt. Am pornit la drum cu gândul să construim un pod între aria culturii şi a educaţiei şi aria tehnologiei. Produsele educaţionale nu sunt tocmai compatibile cu tehnologia de astăzi.

Dacă te uiţi la cum este construită organizarea într-un liceu, o să observi că sistemul este gândit să producă copii obedienţi, care nu pun întrebări, practic nu au o minte proprie. Printre primele lucruri care se duce naibii este instinctul de a te întreba, de a pune întrebări.

Şi voi ce vreţi să faceţi pentru a îndrepta asta?

Ne e clar că nu putem avea decât o contribuţie mică, nu facem reforme educaţionale. Sincer, nu ştiu dacă România ar putea supravieţui unei alte reforme educaţionale. Contribuţia noastră este în zona conţinutului educaţional. În România, asta înseamnă manuale, iar în Marea Britanie, lecţiile făcute de profesori pentru studenţi.

De ce aţi plecat din România şi aţi rebranduit firma din Read Forward în Learn Forward?

Sunt două motive. În România, dacă vrei să te ocupi de o nişă precum manuale digitale rişti să mori sufocat fiindcă nu ai destule proiecte ca să poţi supravieţui financiar. În zona educaţională, sistemul este centralizat, drept urmare orice ai vrea să faci, trebuie să treci pe la minister. Uşile sunt cumva tot timpul închise. Chiar dacă sunt edituri foarte faine, ele nu pot avea impact la nivel naţional fără să treacă pe la Ministerul Educaţiei. Asta ne-a făcut să căutăm activ o soluţie de investiţie sau de relocare într-o altă ţară, să ieşim cumva la nivel european. Am avut orgoliul să credem că totuşi ceea ce avem este un produs competitiv nu doar la nivelul României, ci la nivel european. Pornind de la asta, uitându-ne ce alte idei mai sunt pe piaţă în privinţa manualelor digitale, am văzut că stăm destul de bine, adică avem o şansă egală cu ceilalţi pe piaţa europeană. Aşa că anul trecut, am început să căutăm colaboratori în Marea Britanie, mai ales în Scoţia. Între timp, s-a întâmplat un accident. În noiembrie 2014 am primit un mail de la un accelerator de business (Emerge Education) din Londra, nici nu ştiam că există acceleratoare de business specializate pe educaţie, care ne-au invitat să aplicăm la proiectul lor. Aşa că am aplicat, eram 150 de firme în competiţie. Evident, nu credeam că avem vreo şansă reală pentru că na, e Londra, competiţia este enormă, şi dacă vrei să faci ceva semnificativ pe piaţa europeană, Londra e locul cel mai bun unde să mergi, e şi poarta spre America. Londra e o oportunitate extraordinară. Ne-a fost teamă, nu am crezut că o să luăm. Am primit răspunsul final pe 13 decembrie 2014. Câştigasem.

IMG_20151201_182406

Cum aţi reacţionat când aţi aflat că aţi câştigat?

Ştii care e senzaţia? E extraordinar de stranie. Hmm, când ne uităm în viitor la viaţa noastră ne facem planuri, ştim că vom face asta sau aia peste o zi, peste o săptămână, peste o lună, ai un orizont de timp în faţă cât de cât clar. În momentul în care am primit răspunsul, am realizat că se va schimba tot acest orizont, că ni se va schimba viaţa, că ne vom muta în alt oraş, într-o altă ţară cu o cultură diferită, că vom interacţiona cu alţi oameni într-un teritoriu total nou. Te trezeşti practic că nu mai ştii cum arată teritoriul din faţa ta şi tu eşti ca într-o super expediţie. Habar nu ai ce se va întâmpla. Senzaţia… e foarte multă adrenalină, m-a făcut să înţeleg de ce nu toată lumea vrea să fie antreprenor, e momentul în care îţi pui întrebarea “Și acum ce?“.

E frumos la Londra?

Ah, e foarte fain. Când ajungi acolo, după ce te obişnuieşti cu oamenii, cu locul, cu stilul de lucru, ai senzaţia că aşa trebuie să fie lucrurile, ai senzaţia de normalitate. Şi da, la început ţi se pare extraordinar.

Dar în România?

Suntem o societate europeană, în special la nivel uman, suntem foarte comparabili cu occidentalii. Avem diferenţe care ţin de educaţie, spre exemplu noi nu ştim să facem prezentări, ei ştiu, fiindcă au învăţat la şcoală. Compatibilitatea noastră cu ei este mult mai mare decât incompatibilitatea. Dacă este să ne ia cineva de aici şi să ne planteze în Anglia, nu am avea nicio problemă de acomodare. Lor li se pare interesant acest haos balcanic din zonă, e diferit de ce e la ei.

Unde apar diferenţele?

La nivel macro, de mecanisme generale administrative. Aici este paralizia: faptul că în România mersul autobuzelor este imprevizibi, că poţi să stai blocat ore întregi, că metrourile sunt subdimensionate, faptul că banca îţi ia bani ca să-ţi verifici soldul, lucru fundamental absurd.

Dar ce e bun la noi şi nu găsim la ei?

Ah, viteza internetului! E o eternă frustrare acolo.

Ne mai mișcăm și noi, lucrurile au început să se mai miște…

Da, au început. Aud de iniţiative, de startupuri, de acceleratoare de business. Sunt paşi către ceva, dar suntem încă departe. La ei, oamenii investesc tot timpul, la ei a apărut cultura asta astart-upurilor şi statul îi încurajează prin legi care generează o super cultură a investiţiei. Aşa se face că la ei există 150 de site-uri de crowdfunding, ceea ce e şocant pentru o insulă de dimensiunea Marii Britanii. Întorcându-ne la România, am văzut că în utimul timp s-a mai schimbat ceva în societatea românească, civismul, lumea participă mai mult la problemele cetăţii.

Ce sfat ai pentru tineri?

Să se ducă până la maximum de pontenţial şi să nu se limiteze la România, să intre în competiţia de pe piaţa mondială. Give it a try! E posibil să ai o idee absolut fantastică, care are în ea potenţialul să schimbe ceva la nivel internaţional.

CITAT: “Tinerii români trebuie să încerce să intre în competiţie pe piaţa mondială, pot veni cu idei fantastice”. Paul Balogh, cofondator Read Forward

Foto: Arhiva personală

Sursa: viitorulromaniei

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Dorin Oancea

Românul care a făcut înconjorul lumii de trei ori şi a creat industria aventurii pe mare
Românul care a făcut înconjorul lumii de trei ori şi a creat…

Jimmy Cornell, navigator de origine română, a creat o industrie a aventurii pe mare; povestea sa este emblematică.

Jimmy Cornell este pesudonimul lui Dragoş Cişmaşu, născut în 1940, fiul administratorului domeniului regal de la Săvârşin. A scris 16 cărţi legate de yachting, iar siteul cornellsailing.com spune că a navigat 200.000 de mile, incluzând trei călătorii în jurul globului, dar şi drumuri spre Antarctica, Patagonia, Alaska, Groenlanda, Canada sau Insulele Spitzbergen. Cartea sa “World Cruising Routes” a inspirat mii de navigatori; a fost tipărită în şapte ediţii şi s-a vândut în sute de mii de exemplare.

Pasiunea pentru călătorii i-a stârnit-o navigatorul norvegian Thor Hayerdal, care a călătorit cu pluta Kon-Tiki, în 1947, din America de Sud până în insulele polineziene.  Tatăl său a fost o victimă a comunismului şi a pierit în 1959 la Jilava; Jimmy a plecat în Marea Britanie după ce a încercat să îşi termine studiile universitare şi după ce a lucrat o vreme la studiourile cinematografice Buftea.

O cunoaşte pe Gwenda, venită ca turist în România, şi, după doi ani de discuţii cu autorităţile române, reuşeşte să plece din ţară, în Marea Britanie. Lucrează ca reporter pentru BBC. În 1975 începe prima sa călătorie în jurul lumii, împrună cu soţia sa Gwenda şi cei doi copii, Doina şi Ivan. Drumul a durat şase ani, a totalizat 68.000 de mile şi au văzut 70 de ţări.

Primul său vas, Aventura I, avea sub piciorul catargului o monedă de argint din vremea lui Cuza.

În anii 90 Cornell porneşte în al doilea drum în jurul lumii, iar în 1992 organizează evenimentul care i-a adus nominalizarea în Guiness Book; este vorba de cea mai mare cursă transoceanică cu yachturi din lume. În timp a organizat şi alte manifestări: ARC (Atlantic Rally for Cruisers), din Insulele Canare până în Caraibe, Millennium Odyssey, din 1998 până în 2000, cursă menită să sărbătorească noul mileniu, Blue Planet Odyssey, care vrea să atragă atenţia asupra încălzirii globale, Atlantic Odyssey, Islands Odyssey şi Canaries Odyssey. În 2014 a lansat la apă al patrulea yacht Aventura, un vas de 14 metri construit de Garcia, ales de două publicaţii drept vasul anului 2015 şi nominalizat la “European Boat of the Year”.

Sursa: Businessmgazin

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva