Search

Romani azi

Facebook Twitter Email

Un român, Bogdan Alin Ota face senzaţie la “Norvegienii au talent”. Ce spune tatăl pianistului: “România l-a respins” – VIDEO

Bogdan Alin Ota, un pianist din Botoşani, i-a uimit pe scandinavi interpretând o compoziţie proprie la preselecţiile organizate la Oslo, pentru show-ul “Norvegienii au talent”. Cu trei Da-uri obţinute din partea juriului, tânărul de 32 de ani, stabilit de 8 luni în Norvegia, s-a calificat în etapa următare a concursului. “Eşti minunat! Suntem atât de bucuroşi că eşti aici!”, i-au spusjuraţii românului, întrebându-l cum de nu l-a văzut România. Pianistul, angajat a o firmă de copiatoare, a răspuns că, deşi a fost văzut şi-n ţara natală, nu a fost “considerat interesant”. “Am un vis, iar visul meu este ca tu să-ţi laşi slujba de zi cu zi şi să te ocupi de muzică full-time”, i-a spus lui Bogdan Ota unul dintre juraţi. “Şi mai sper că România te va vedea!”, i-a urat acesta concurentului.

În România, vestea că un român face furori în Norvegia, la varianta locală a concursului “Got Talent”, a ajuns după patru zile. Chiar şi la Botoşani unde locuieşte tatăl lui Bogdan, Alexandru Ota. Medic primar ATI şi şef de secţie la Spitalul Judeţean Mavromati, doctorul evită să facă comentarii despre prestaţia fiului său. Invocă un contract de exclusivitate pe care Bogdan Ota îl are cu producătorii de la Oslo ai emisiunii şi spune că fiul său, pianist, şi-a încercat norocul în ţară înainte să o părăsească.”A încercat şi aici în România”, a declarat Alexandru Ota pentru gândul, “dar a fost respins. Aici se caută manelele, iar pe post apar femei mai mult dezbrăcate prezentate drept artiste”, mai spune acesta. E o tragedie ce se întâmplă în România, afirmă medicul, care are patru copii, din care trei sunt plecaţi în străinătate – doi în Canada, iar Bogdan – în Norvegia. “E o tragedie când copiii ajung să plece din ţară. Şi toţi sunt titraţi. Eu sunt prea bătrân ca să mai plec acum”, mai spune dr. Alexandru Ota. Acesta este un fost parlamentar în legislatura 1992 – 1996, din partea Partidului Democrat.

Bogdan Alin Ota a ajuns la preselcţiile pentru “Norvegienii au talent” la insistenţele şefului său, pe care îl numeşte “singurul lui prieten”. Acesta i-a arătat un afiş cu “Norske Talenter” şi ulterior l-a înscris online pe român la preselecţii, ba chiar l-a însoţit şi susţinut din culise. Aşa a ajuns absolventul de Conservator pe scena norvegiană. “Visul meu e să compun muzică”, le-a spus Bogdan Ota în interviul de prezentare. Concursul ăsta e şansa vieţii mele”, a afirmat tânărul, care cu trei de DA merge în următoarea etapă a competiţiei.

Sursa: gandul.info

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Intr-un cartier rezidential din Dubai, Don si Mariana se bucura de racoarea serii. El este instructor pentru piloti de avion, iar ea este director general la pe Orientul Mijlociu pentru o companie italieneasca de accesorii pentru femei. S-au cunoscut on-line in Dubai si s-au casatorit de curand.

Reportaj aici

Dar viata Marianei Gherasim a fost mai complicata. S-a casatorit la 18 ani cu un tanar arab pe care l-a cunoscut in orasul natal, la Iasi, si l-a urmat prin lume. Curand au avut si o fetita, pe Rawan, dar asta nu a impiedicat destramarea familiei.”Intr-un fel am ramas fara nimic peste noapte”, povesteste ea.

Romani in DUbai

O mama tanara, divortata, cu o fetita in Orientul Mijlociu. Nu lucrase niciodata pana atunci. Dupa o viata confortabila si sigura, a trebuit sa-si reconstruiasca viata. Pe Rowan a trimis-o acasa la Iasi, la bunici, iar ea a luat-o de la zero.

A aplicat la mai multe companii si in final s-a angajat vanzatoare in mall. Curand seriozitatea si ambitia au ridicat-o in ierarhia companiei. A urmat diverse cursuri, a fost chiar si la Paris, insa i-a fost foarte greu sa treaca peste divort. O apasa despartirea de Rawan.

 A ajuns unul din directorii Christian Dior in Dubai si de aici a fost mai usor. Acum conduce o companie italienaesca si dupa satisfactiile profesionale, au venit si cele in plan personal. L-a cunoscut pe Don, care a cerut-o pe Mariana de sotie in fata turnului Eiffel, in Paris. Cu viori cantand, cu petalele care cadeau. A planuit asta luni de zile iar apoi a dus-o cu elicopterul la un castel in sudul Parisului
Romani in DUbai

Intre timp, si fetita li s-a alaturat in Dubai. Dupa scoala generala pe care a facut-o in Iasi, Rawan este acum eleva la un liceu american in Dubai. Sunt inscrisi tineri din 67 de nationalitati si acum va trebui sa aduca si ea un steag al Romaniei, fiind prima eleva din tara noastra.

Rawan este foarte atasata de valorile in care a copilarit si spune ca in Romania unele dintre cele mai frumoase clipe din viata sa. Dar Romania este prezenta si in planurile lor de viitor: vor sa isi faca o ferma in tara. Cu experienta antreprenoriala castigata, Mariana vrea sa inceapa o afacere care sa lege Romania de Dubai. Sa aduca miere de acasa in Emiratele Arabe, pentru ca arabii iubesc acest produs

Suntem pe autostrada ce leaga Dubaiul de capitala Emiratelor Arabe Unite- Abu Dhabi. Gheorghe Seran este unul dintre cei mai buni agenti imobiliari din zona, el are in portofoliu proprietati exclusiviste de zeci de milione de dolari. El este cel care vinde casele extrem de scumpe, iar reteta succesului sau este simpla: „Incredere prosteasca in puterile tale. Sa crezi ca orice e posibil. Nu conteaza ce spune lumea ca poti sau ca nu poti. Atata timp cat ai incredere prosteasca in tine ca poti sa faci, de cele mai multe ori si reusesti. Daca n-ai incredere in tine mai bine sa nici nu incerci.”

Mister Seran, cum il cunosc toti in Dubai este reprezentantul celor mai mari dezvoltatori imobiliari din Orientul Mijlociu. Desi n-a venit decat de 8 ani aici, el are in ADN reusita si puterea de a te convinge sa cumperi.

Casa lui preferata este pe Nurai, o mica insula naturala, la 10 minute de mers cu barca de autostrada. Aici s-au construit doar 25 de vile extreme de spectaculoase si de scumpe si un hotel de 5 stele, cu case pe plaja.

romani in Dubai

Originea sa este un plus, arabii respecta foarte mult romanii. Asa ca are clientii si din famiile regale din Arbaia Saudita, Qatar sau Oman. Legile in Emirate sunt clare: cumparatorul plateste 2% din valoarea imobilului agentiei. Agentul primeste 1% sau peste, in functie de barem si de pragurile pe care le atinge.

In Romania, Gigi Seran era politist de frontiera in Arad. Si-a lasat cariera promitatoare in ministerul de interne pentru ca voia altceva. S-a educat in spiritul a ceea ce vroia sa devina: a citit autobiografiile unor oameni de succes.

Dupa o zi petrecuta printre imobile de lux, Gigi Seran isi gaseste echilibru acasam unde il astepta sotia si copii. O familie frumoasa care si-a luat propria Romanie si au dus-o in Dubai. Anda este dintr- familie mixta, mama fiind sasoaica. A trait ani de zile in Germania. „Eu spun ca la punctualitate sunt nemtoaica si la inima si suflet sunt din Romania”, spune ea.

Romani in Dubai

Gigi si Anda s-au cunoscut la frontiera. Ea era printre suspecti. Nu le-a luat mult sa se cunoasca, sa se indragosteasca si sa-si faca o familie. Parintii Andei le-au facut cadou luna de miere in Dubai. Decizia de a pleca din Romania au luat-o imediat dupa vacanta. In 2006, au emigrat. Principalul motor a fost dorinta lui Gigi de altceva, se saturase de sistemul de stat romanesc. ”Spaga nu luam, dar ma duceam cu valul, toti in Romania merg cu valul, daca mergi impotriva valului esti dat afara”.

Viitorul in Dubai nu este legat numai de imobiliare. Gigi a visat de mic sa devina actor. Ambitia de a juca intr-un film l-a impins sa se inscrie la un casting pentru scenele turnate in Dubai din Misiune imposibila 4. A jucat chiar intr-o scena cu Tom Cruise. Prilej cu care a mai invatat o lectie pe care s-o aplice- echipa filmului se plangea de inexistenta unor firme de casting pentru figuratie. Asa s-a creat o oportunitate pe care n-a ratat-o. A organizat o firma de casting pentru suport de film, in paralel cu cariera in imobiliare.

Dar vanzarile de apartamente si vile ii aduc deocamdata cele mai mari satisfactii. Initial a incercat sa isi faca propriul business, dar avea probleme mari cu banii. „La urma urmei, oamenii bogati folosesc branduri si firme mari”, explica el. Asa ca acum George este seful agentiei Sotheby’s in Dubai, cea mai mare firma internationala de proprietati.

Romani in DUbai

Fiecare nationalitate are calitatile ei, dar Seran este unul dintre agentii de top ai companiei. El este in topul celor mai buni 2,3 oameni din companie si asta datorita felului in care isi face treaba, datorita felului in care a muncit pe piata. Vinde apartamente care costa milioane de euro, dar poti fi si inchiriate cu 2-3000 de euro pe noapte.

A plecat din Romania pentru ca nu-si gasea locul, a visat si si-a implinit visurile. In numai 8 ani, Gheorghe Seran si-a indeplinit cele mai indraznete nazuinte – iar arma cea mai de pret i-a fost “increderea prosteasca in fortele sale”.

La cateva mii de kilometri de casa, o comunitate de oameni harnici si ambitiosi fac o alta imagine Romaniei. Creativi si seriosi, atasati de valori sanatoase invata sa ajunga pe culmile succesului. Pornesc de la 0 si gasesc curajul sa reziste. Si ajung sa isi depaseasca pana si visurile. Si isi doresc, ca intr-o buna zi, sa revina in Romania, pentru ca nu e nicaieri ca acasa.

Sursa: Pro TV
Citeste mai m
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Astazi ii vizitam pe romanii din Regatul Unit. Va invitam sa ii cunoasteti nu numai asa cum ii prezinta o parte din presa engleza. Sunt neoficial 300 de mii in Regatul Unit, si mai bine de jumatate sunt in zona capitalei. Este adevarat ca aici gasim hoti de buzunare romani, cersetori, prostituate sau zilieri care se vand ca sclavii, cu ziua. Dar nu ei ne reprezinta.

Cei mai multi romani din Marea Britanie, si mai ales cei din Londra s-au integrat perfect, fac cariera si exceleaza in domeniile lor. Incepem cu un grup de tineri care vad aporape zilnic o o nota de plata de 100 de mii de lire sterline. Sunt bodiguarzi pentru VIP-uri internationale, bogati ai lumii care isi pun viata si averile in mainile lor.

Chit ca nu sunt bogati, o nota de plata de peste o suta de mii de lire sterline dupa o noapte in club sau un weekend de huzur, la Saint Tropez, sunt deja banalitati pentru ei. E si firesc. Pentru ca ei sunt romanii care asigura protectia VIP-urilor de la Londra si au in grija de la actori si cantareti celebri, pana la fete regale si miliardari excentrici.

Bogatii lumii isi pun vietile si averile in mainile lor. Au si motive. Ai nostri sunt niste masini de lupta disciplinate, fosti sportivi de performanta, care au aparat seici si sefi de state de atacuri, ori i-au ferit de paparazzi pe Leonardo Di Caprio, Paris Hilton sau Rihanna.

 Muzica, strazi invadate de lumini, intersectii aglomerate. Vitrine stralucitoare, PUB-uri si cluburi care atrag ca un magnet zeci si sute de petrecareti. Oameni care se simt bine in locuri pentru toate buzunarele. Viata de noapte a Londrei incepe in milioane de glasuri si sunet de masini cu pretentii.

Cateva limuzine se aliniaza in fata unor hoteluri cu multe stele si arhitectura victoriana. De la volan coboara barbati masivi, la patru ace. Au costume scumpe si atitudine intimidanta. Toti sunt garzi de corp care ofera la Londra protectie VIP.

“Tu o sa fii cu Leit, preiei clientul de acasa. Zarcov, tu va trebui sa mergi la Project, acelasi client de saptamana trecuta. In seara asta vom fi la aceeasi masa, vom merge impreuna sa il preluam de acasa…”

Cel care le vorbeste este Ion, plecat din Suceava in urma cu multi ani. La Londra lumea il stie drept Yohan. Prin 2000 lucra la o firma de paza din Iasi, conducea o masina autohtona si castigurile erau mici. La un deceniu distanta, a cunoscut succesul in metropola britanica si are un portofoliu de clienti impresionant. A pazit indeaproape actori celebri, ca Leonardo Di Caprio, Mickey Rourke, Zack Efron sau Tamara Eclestone. A fost langa solistul Will I Am si langa multe vedete din sport. Lista se incheie cu seici si magnati cu afaceri care produc miliarde de de euro, dolari sau lire.

“Sunt vedete, sunt fotbalisti, lumea vrea sa faca poze cu ei, de obicei nu sunt de accord sa faca poze, poate sunt in stare de ebrietate, poate nu sunt intr-un moment prielnic si va spun voua ceva? Ei ne spun, in seara asta nu sunt poze. Deci noi…nu face nimeni poze. Vor discretie, vor sa aiba masa lor sa nu vina nimeni sa vorbeasca cu prietenele lor, sotiile lor, sa se impinga, sunt cluburi, aici intervine bautura, multa lume prinde curaj cand bea peste masura”, explica Yohan.

Romanii se impart pe echipe. Unii merg sa ia clientii de la hoteluri, altii ii asteapta la cluburi si restaurante. Yohan tine legatura cu clientii.

Si clientii vin. Cu masini scumpe, etaland multa opulenta. O scena de la intrarea unui club exclusivist: un important om de afaceri pakistanez si familia sa intra discret, in timp ce soferul ramane sa imparta cadouri scumpe valetilor de afara.

O ora mai tarziu, acelasi client comanda in club sampanie de 50 de mii de lire. Sunt 10 sticle de cate 5 mii fiecare si sunt aduse dupa un ritual aparte, sub ochii romanilor care asigura paza la masa.

DJ-ul opreste muzica si toti ochii sunt atintiti asupra celor care au facut comanda scumpa. Iar intr-o singura noapte, garzile de corp vad note de plata care, adunate, depasesc bugetul anual al unor spitale mari din Romania.

“Fac vanzare astia in 2 zile cat fac toate cluburile din Londra la un loc. Numai vinerea si sambata, dar sunt note de plata de 60 de mii, 80 de mii, 100 de mii. De lire, da”.

Daca nu ai vedea doi agenti de paza la intrare, nici nu ai zice ca intr-un anume loc e un club. Este extrem de silentios si pe cladire nu exista niciun panou care sa arate ca acolo urmeaza sa aiba loc o mare petrecere.

In lumea bogatilor nu e nevoie de reclama, pentru ca accesul se face pe baza unor carduri de membru. In o anumita seara petrec laolalta copii de premieri, descendenti ai unor caste indiene bogate, dar si oameni de afaceri de pe Wall Street. Cand merg la baie sau vor sa se plimbe prin club, romanii care ii pazesc le deschid calea si nu ii scapa din ochi.

“Eu cand incep munca imi fac switch off-ul, nu ma dor picioare, nu ma doare nimic. Nu beau apa, nu mananc, nu. Nu ai cum, daca ai baut trebuie sa mergi la baie si atunci si-o ia peste ochi. E un pic mai dificila munca, dar banoasa!”, explica un bodyguard.

Atunci cand unul dintre clienti vrea sa-si impresioneze o potentiala cucerire in club, romanii sunt trimisi sa le aduca de la garaj masinile de lux. Yohan spune ca de multe ori nu are suficient de multi baieti in echipa pentru cate solicitari are. Metropola aduna in weekenduri toata crema mondiala, oameni extrem de bogati, care vin din cele mai indepartate imperii financiare ale lumii. Iar romanii le sufla in ceafa la propriu.

“Noi suntem astia din Estul Europei, cam pe noi ne aleg”, spune un bodyguard.

Romanii sunt preferati pentru ca sunt seriosi si ofera siguranta. Marian Rusu, Mario pentru clienti. Cand nu e garda de corp, e sportiv de performanta. Concureaza in galele britanice de MMA, un sport de lupta sangeros, de pe urma caruia castiga frumos.

“Sincer, vor de toate intr-o persoana. Vor siguranta, privacy, ceea ce noi de asta suntem aici nu? Majoritatea clientilor, datorita sportului ma cauta, probabil si sportivii sunt mai seriosi si mai disciplinati. Ceea ce m-a ajutat foarte mult si knock-out-ul pe care l-am scos la 3,5 secunde, asta a contat foarte mult. Toti clientii ma intreaba cum a fost cu knock-out-ul cu…”, spune Marian Rusu.

Bogatii lumii isi pun viata si averile in mainile lor pentru ca le-au castigat increderea prin seriozitate, dar si prin forta. Marian e un tavalug in ring, dar si o masina de lupta foarte disciplinata in afara lui. Munca acestor gardieni de lux e remunerata foarte bine, pentru ca presupune si multe riscuri. Pot fi in pericol atunci cand apara clienti incomozi, care pot fi victime ale unor atacuri. Si nu de putine ori au fost nevoiti sa aplaneze conflicte cu membrii ai mafiei rusesti de la Londra, cu care clientii lor s-au sicanat in cluburi.

In cusca nu ii este frica de nimeni. In viata de noapte a Londrei, cu lux extrem, excentricitati si grandomanie, ii este cateodata teama sa nu piarda controlul realitatii in viata de zi cu zi. In care o cina nu costa zece mii de lire sterline, cum se intampla la locul de munca.

“Sunt ei bogati, eu sunt bogat ca am o familie, am un copil. Asta ma face mai bogat, nu banii”, spune Marian Rusu.

Are un baietel care creste la Targoviste, cu bunicii, dar pe care isi permite sa il vada foarte des. Se simte apreciat la Londra si castiga suficient cat sa-si permita o masina scumpa si o locuinta cu chirie intr-un cartier rezidential nou, in marele oras de pe Tamisa. Sotia lui Marian povesteste.

“Mergem foarte des, aproape la doua saptamani suntem in tara. Vara de obicei suntem in tara. De multe ori stau si ma gandesc, cand stai atat de mult intr-o tara, de multe ori nu stii ce sa faci, unde sa stai…”, spune sotia lui Marian.

“Sincer, mi-e dor de Romania foarte mult, mi-ar fi placut sa ma simt in Romania cum ma simt aici. Dar neavand posibilitatile de aici in Romania, din pacate merg in vizita in tara mea! Si asta e dureros”, spune Marian Rusu.

Merge in cantonamente, reuseste sa faca performanta si sa lupte in gale profesioniste, desi colegii sai de la firma de securitate stiu ce inseamna sa pazesti client mai multe nopti la rand.

“Se mai umfla picioarele? Vrei sa-ti arat?”

Rad, pentru ca munca e banoasa, iar ei muncesc in lux. O masina care costa cat 5 apartamente cu pretentii in Romania abia isi face loc pe strazile londoneze. La volan e Horatiu Pop, un clujean care cunoaste bine metropola Regatului Unit.

“Nu este foarte usor, dar dupa experienta totul este OK. Multa incredere. Incredere si garantie, cineva a garantat pentru mine. Premierul Turciei, printul Charles, foarte multe personalitati. Iti dai seama cine e, ca stii dinainte cine e. Si de multe ori e verificat de politie, inainte sa vina multe persoane. Sa stiti ca sunt foarte, nu sunt ca la televizor mari vedete, sunt foarte comunicativi, sunt OK”, spune Horatiu Pop.

Fie ca sunt politicieni, sportivi, fete regale sau vedete TV, Horatiu le face o incursiune pe strazile Londrei in cel mai luxos mod posibil. Vara, romanii ii urmeaza la Cannes, Monte Carlo si Saint Tropez. La petreceri pe yachturi si in localuri exclusiviste.

“Le oferim tot ce au nevoie, incepand de la rezervarea meselor pentru restaurant, rezervarea cluburilor, soferi, bodyguarzi, garda de corp in special, cam tot ce ar fi viata de noapte”, spune Ion Hartopean.

Ei sunt gladiatorii lumii moderne si si-au gasit un loc langa protipendada londoneza. Un univers la doi pasi, dar in acelasi timp foarte indepartat de lumea oamenilor obisnuiti, a tuturor celor care poarta grija chiriei si a locului de munca.

La Londra au aflat ca daca sunt sunt echilibrati si corecti, vor fi apreciati si recompensati. Au intrat intr-o lume in care seriozitatea, increderea si discretia sunt esentiale. Sa fie mereu in preajma unor oameni bogati si celebri, pentru ei, a devenit o rutina.

Sursa: Pro TV
Citeste mai mu
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email


Paul Hemerth este un sas intors acasa la Richis, in judetul Sibiu. Se lupta sa salveze casele traditionale, pe care le stia din copilarie si a restaurat impecabil mai multe dintre ele.

A adus cu el si alti straini impresionati de cultura si traditia locului, asa ca acum comunitatea este formata din 13 nationalitati.

Printre dealurile pe care odinioara se cultiva vita de vita, la cinci kilometri de Biertan se afla vechiul sat sasesc Richis sau satul celor bogati.

Dupa ’90, sasii de aici au plecat cu totii in vest, iar odata cu acest exod vechile case in care au crescut generatii intregi au ajuns niste ruine. De cativa ani, datorita unor straini, satul a prins din nou viata.

Nascut pe aceste meleaguri, la Medias, Paul a plecat in Germania impreuna cu parintii, pe cand avea opt ani. Prima casa pe care a cumparat-o aici l-a costat aproape 13.000 de marci.

Dupa cativa ani, Paul a mai cumparat alte doua case sasesti. Dupa ce le-a reconditionat, in una dintre ele a mutat-o pe mama lui, care locuia la Hamburg.

Pe perete stau la loc de cinste poze cu vechii proprietari, la vremea aceea cei mai avuti oameni din sat.

Paul a cumparat prima casa de la stranepotul lui Noah, Johann Schaas. Are 81 de ani si este ultimul sas din Richis.

In Richis, Paul si-a adus toti prietenii. Si ei au fost cuceriti pe loc de Romania frumoasa. Pe prispa casei, descult, un tata ii citeste copilului povesti in limba germana.

Familia Schops: “E absolut minunta, e incredibil. Zona e minunata, e calma, rurala si originala, iar casa e perfecta, nu ne-am asteptat la asta, dar e minunata”.

In timp ce se infrupta din produsele locale, Dorothea zambeste si spune ca atat de mult ii place aici ca vrea impreuna cu sotul ei sa isi cumpere si ei o casa in Richis.

Dorothea Muller, turist: “E ca si cum as fi copil si mi-as retrai copilaria. Casa e minunata, te poti relaxa. Zona e frumoasa, iar oamenii prietenosi. Poti obtine tot ce vrei, paine facuta in casa, oua de la gainile din curte, lapte proaspat si este o legatura intre vecini”.

Tot in Richis si familia Engbrenghof, din Olanda, si-a cumparat o casa saseasca pe care au reconditionat-o in cativa ani.

Martin Engbrenghof : “Ne-am indragostit pur si simplu de casa si de locul asta, de Romania“.

Si olandezii s-au sfatuit tot cu batranul sas, Johann Schaas. E pe pragul bisericii in fiecare zi si isi asteapta turistii curiosi sa afle despre biserica veche din sat. Altarul din biserica cistertiana e vechi de peste 600 de ani.

Batranul are si o mare suparare cand vede ca unele case din Richis sunt mutilate de cei care nu inteleg ca valoarea lor este inestimabila. Schaas il are alaturi si pe Paul.

Rares si Mugurel sunt singurii mesteri restauratori din zona. Ei se ocupa de restaurarea caselor traditionale asa cum e scris in carte. Ridica insa din umeri si isi pun mainile in cap cand vad ca unele modificari pot distruge o cultura veche de peste 100 de ani.

Paul Hemmerth este unul din exemplele de la care ar trebui sa invete fiecare dintre noi. Trebuie sa constientizam ca tot ce ne ramane este traditia, istoria si cultura noastra.

Sursa: protv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

 

Un român este deţinătorul celui mai recent record european de altitudine la salt cu paraşuta. Un echipaj al Aeroclubului României, împreună cu Federaţia Aeronautică Română, a făcut duminică un zbor cu balonul, urmat de un salt cu paraşuta de la peste 9.300 de metri, relatează Digi24.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

9 ani şi zeci de medalii are Ionuţ, un puşti din Dâmboviţa pentru care un poliţist din Ilfov a devenit un fel de părinte. Tot el îl şi antrenează şi încearcă să facă din micul campion unul mare. Băiatul are nevoie de sprijin din toate punctele de vedere.

Emisiune Video

-Vreau să ajung cineva în viaţă!
E gândul care îi dă întotdeauna putere lui Ionuţ atunci când e prins în strânsoarea adversarului.

Doar un an a trecut de când sensei Dumitru, poliţist la Serviciul Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Ilfov, dar şi antrenor de Kempo la asociaţia Club Sportiv Tărtăşeşti, a intrat pe uşa şcolii de la Brezoaele, în căutare de talente.

Astăzi, la colecţia de medalii, micul sportiv tocmai a mai adăugat una. De Campion Naţional!

În afara arenei sportive însă, pentru Ionuţ, lupta nu s-a terminat… Ca să-şi crească copiii singur, Gigel munceşte cu ziua. A căzut de pe schele acum câţiva ani, iar capacitatea lui fizică e la jumătate. În plus, sora băiatului e bolnavă. Dar tatăl nu se lasă.

Antrenorul poliţist se implică şi în creşterea lui Ionuţ. Îl sprijină financiar, îi asigură echipamentul şi i-a cumpărat chiar o bicicletă. Dar nevoile familiei sunt mari. Copilul îşi doreşte o baie unde să se poată spăla după antrenamente. Mai ales că munceşte atît de mult şi se vede asta în rezultate.

Ionuţ poate fi ajutat prin donaţii în contul RO66BRDE160SV39861261600, deschis la BRD pe numele FIRANTA GIGEL.

Sursa: observator

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
Avram Fitiu cu prietenii oieri vlahi din Polonia, la Sanok in regiunea administrativa Sandacia, august 2016: Foto Ileana Fitiu

În filmul de mai jos se poate vedea prestația Ansamblului VATRA din Polonia format din urmașii oierilor vlahi plecați de secole din Carpații României de astăzi până în Carpații păduroși din Polonia, Cehia și Slovacia.

Vă așteptăm pe cei interesați de acest subiect fie din punct de vedere cultural, economic sau turistic să ne urmăriți activitatea legată de acest subiect pe site-ul: www.oieriivlahi.ro

O primă provocare pentru voi cititorii ar putea fi petrecerea unui Wekend sau concediu cu familia în Carpații Păduroși. Pentru cei interesați vă putem ajuta cu contacte în zonă.

Sursa: romanianoastra

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

rares florescu

 Scris de Andrei Militaru

Rareş Mihai Florescu este un copil precoce, care a cunoscut popularitatea de mic. Are 12 ani şi cântă la 12 instrumente muzicale, dar vioara l-a făcut cunoscut şi de ea se simte cel mai ataşat. A început să înveţe acest instrument la vârsta de 6 ani, îndrumat de tatăl său, şi el muzician în timpul liber, dar de profesie învăţător. De la mama lui, bibliotecar de meserie, a găsit întotdeauna sprijinul necondiţionat pentru a deveni un violonist de talie mondială. Studiază la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice „Iosif Sava”, unde a obţinut numeroase premii la concursuri şi olimpiade naţionale de muzică instrumentală, secţiunea vioară. Acordurile viorii sale au trecut demult graniţele României, aşa încât a ajuns să-i încânte şi pe străini cu talentul său la spectacolele şi concertele la care a participat în Europa.

Rareş Mihai urmează cursurile unei şcoli private din Voluntari. Este un elev model. Participă la olimpiade şcolare de matematică şi învaţă două limbi străine, engleza şi germana. Cel mai mare succes al său până la această vârstă este o bursă de studiu obţinută la un concurs destinat tinerelor talente.  Spune despre el că e un patriot înflăcărat, îşi doreşte să devină dirijor de orchestră când va fi mare şi nu concepe să plece vreodată din România, în ciuda mirajului irezistibil al Occidentului.

Timpul său este comprimat la maximum, dar asta nu-l face să simtă îngrădit în vreun fel, deoarece „când faci ceva cu plăcere, nu simţi nicio presiune”. Dezinvoltura şi delicateţea cu care cântă la vioară orice gen muzical, dar şi la alte 11 instrumente, par să fie cheia succesului său timpuriu. Ascensiunea lui a început la 6 ani, când s-a înscris la o şcoală de muzică. Acolo a participat la diverse activităţi muzicale, descoperind prima dată pianul, după care a pus mână pe vioară şi nu i-a mai dat drumul. Sub îndrumarea profesoarei Marta Bădărău a învăţat primele acorduri şi a început să exerseze susţinut şi continuu. În clasa a doua a participat la primele concursuri de vioară şi tot atunci au apărut şi primele rezultate care l-au motivat şi încurajat să meargă mai departe.

20393_1602499603300396_2819525500372754779_n

A devenit apoi elev la Şcoala de Muzică „Iosif Sava”, fiind îndrumat în prezent de profesoara Diana Jipa. În afară de studiile de la Sava, Rareş Mihai face parte şi din Ansamblul Ciocârlia Junior, dar îşi doreşte ca atunci când va împlini 18 ani să ajungă la Ansamblul Ciocârlia senior. Deşi vioara este preferata lui, nu ezită să-şi arate măiestria şi la alte instrumente precum muzicuţa, mandolina, chitara, fluierul, pianul, orga, acordeonul, balalaika sau banjoul. „Tatăl meu cântă şi el la aceste instrumente, de la el am învăţat. Fluierul este singurul instrument pe care l-am învăţat singur. Dar vioara îmi place cel mai mult, după care urmează chitara, pianul şi orga. Din păcate la celelalte instrumente nu am timp să studiez cum o fac la vioară. Tata are un ansamblu de copii la Săftica şi cântă cu ei. Din acest ansamblu fac si eu parte. Pasiunea mea pentru muzică provine şi de la tata. Gena muzicală s-a transmis ereditar”, spune băiatul.

Copilul talentat la toate

Rareş Mihai este elev în clasa a 6-a la Olga Guddyn International School, o şcoală bilingvă din Voluntari, cu predare în limba engleză. Recent a câştigat o bursă de 36.000 de euro, care acoperă costurile studiilor până în clasa a 8-a. „Şcoala noastră a organizat un concurs de talente, iar marele premiu a fost această bursă. Am participat la concurs cântând la vioară şi l-am câştigat.”

Bursa de studiu îi facilitează lui Rareş dorinţa de a-şi perfecţiona limbile străine şi a cultiva pasiunea pentru matematică. De altfel, la şcoală studiază pentru al doilea an consecutiv germana, materie la care a susţinut deja un examen pentru obţinerea unui certificat lingvistic la Institutul Goethe. „Am vrut să studiez această limbă pentru că e foarte vorbită în lume şi îmi va prinde bine pe viitor. De asemenea, îmi place mult matematica, drept pentru care am participat la olimpiada de matematică, unde am ajuns până la faza judeţeană”, povesteşte băiatul care dezvăluie totodată cum arată o zi din viaţa lui: „La vioară studiez aproximativ două ore pe zi, după şcoală. La şcoală sunt de la 8 la 17, iar când vin acasă îmi place să joc tenis de masă, să mă dau cu trotineta şi skateboardul sau să joc fotbal. Găsesc timp pentru orice activitate.”

Talentul lui Rareş Mihai nu a trecut neobservat. Atât în România, cât şi în străinătate acest copil energic şi ambiţios s-a făcut remarcat şi preţuit de publicul larg. În ţară aproape că nu trece o săptămână fără ca el să cânte la evenimente, spectacole sau concerte. Abilităţile sale au putut fi apreciate de admiratori inclusiv într-o emisiune televizată, Next Star la Antena 1, unde a ajuns până în finala serii de concurs. „A fost o experienţă interesantă şi utilă pentru mine, ceva în plus”.

Sunetele pe care Rareş Mihai le scoate din vioara sa au ajuns şi la urechile străinilor. Fără un PR profesionist, aşa cum au marii artişti, băiatul se promovează doar pe reţelele de socializare. Dar asta nu-l împiedică să aibă destui fani virtuali, iar videoclipurile lui să fie vizualizate de mii de utilizatori. De fapt, în acest fel a ajuns să cânte la nenumărate spectacole şi concerte internaţionale, toate acţiunile fiind intermediate de tatăl său. „Am fost în aproape toată Europa. Oamenii din străinătate mă urmăresc pe Facebook şi mă invită la evenimente, iar mai departe se ocupă tatăl meu.”

15492320_1499477430076353_3986501455055155997_n

Carisma şi mişcările scenice naturale, atuurile popularităţii

Deşi are 12 ani, lui Rareş i s-a dezvoltat un profund sentiment de apartenenţă națională. România e ţara lui şi aici îşi propune să creeze, să cânte şi să-i încânte pe românii lui. „La spectacole mă voi duce în străinătate, dar de profesat o voi face doar aici”, își face tânărul planurile.

Şi chiar are cu ce să-i bucure pe oameni, deoarece interprezează partituri din cele mai diverse şi complicate arii, deşi recunoaşte că are o înclinaţie vădită spre muzica populară. „La vioară cânt absolut orice gen de muzică, dar cel mai mult îmi place muzica populară, mă atrage mai mult, sună mai bine, deşi am mai mult succes cu melodiile de muzică uşoară. Populara e mai melodioasă, are acorduri mai fine, pe când muzica uşoară e mai comercială. Melodiile populare au reguli bine definite, sunt mai stricte. Dintre toate regiunile populare ale României, mă simt mai atras de Oltenia, deoarece are cântece foarte ritmate.”

Pe de altă parte, Marius Florescu, tatăl lui Rareş Mihai, se consideră un părinte binecuvântat de Dumnezeu pentru că are un asemenea băiat, dar asta comportă răspunderi pe măsură.

„Pentru noi e o bucurie uriaşă să avem un copil atât de talentat. Pe de altă parte avem o responsabilitate la fel de mare. Trebuie să fim foarte precauţi când se joacă sau când face orice altă activitate. El studiază în fiecare zi la vioară, iar o mână în ghips, Doamne fereşte!, ar însemna o perioadă lungă de inactivitate”, menţionează cel care îi este impresar, şofer şi îndrumător micului violonist.

Florescu senior îşi doreşte deopotrivă ca fiul lui să rămână în România, deoarece „poate avea succes şi aici, nu doar în străinătate. “Are deja foarte mulţi fani pe Facebook, iar pentru noi este o mare mândrie. Are o carismă aparte, mişcări scenice care atrag şi astfel a devenit apreciat. La el totul este natural”, mai spune tatăl micului violonist.

CITAT: “La vioară cânt absolut orice gen de muzică, dar cel mai mult îmi place muzica populară, mă atrage mai mult“. Rareş Mihai Florescu, elev.

22494_1602499579967065_1572858960224009565_n

Sursa: viitorulromaniei

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Se autointitulează „Un trio formidabil – doi Lăcătuşi şi un Tudor”, însă din spatele ironiei lor răzbate un mare adevăr, şi anume acela că – Nicuşor Lăcătuş – 48 de ani, Alexandru Lacatos – 38 şi Tudor Siminic- 28 -cu toții crescuţi la Casa Copilului, fac de ani de zile adevărate minuni în municipiul Câmpia Turzii, fără un sprijin semnificativ de la autorităţile oraşului. Singurii care i-au ajutat au fost totuşi cei de la Fundaţia „Ion Raţiu” din Londra care le-au procurat aparatura necesară pentru activităţile lor.  Astfel, pe lângă munca de voluntariat, cu rezultate de răsunet, Nicuşor pregăteşte zeci de artişti la Palatul Copiilor din Câmpia Turzii, pe care i-a lansat în concursuri din ţară şi străinătate.

Nicusor LacatusNicuşor, fiu de primar, abandonat la Casa de copii

Viaţa celor trei foşti defavorizaţi ai soartei poate deveni oricând subiectul de inspiraţie a unui  film, fiindcă sunt legaţi indestructibil – ca printr-un cordon ombilical – de un destin comun: cu toţii şi-au petrecut copilăria în căminele de copii, de unde s-au ridicat pe propriile puteri, au făcut şcoală şi apoi au împărtăşit şi altora din experienţa dobândită, cu un altruism de care pot fi în stare doar cei crescuţi în casele de copii. Cel mai în vârstă dintre ei şi lider  incontestabil este Nicuşor Lăcătuş care îşi rememorează, la rugămintea noastră – sâmbătă 25 martie, la Câmpia Turzii, imediat după încheierea spectacolului-preselecţie pentru finala concursului „Copiii au talent” – povestea vieţii sale pline de încercări.  Începe acesta: „Sunt copilul născut prematur, la Stolna, al primarului comunei Săvădisla de acum 48 de ani. Acesta, rămas văduv la vârsta de 50 de ani a avut o slujnicuţă de 17, pe mama şi aşa am apărut eu pe lume, când ea a împlinit 18 ani. A ieşit atunci un scandal îngrozitor fiindcă primarul mai avea doi copii. Apoi, au contat vorbele oamenilor din sat, plus faptul că bunica a vrut să-l omoare, efectiv, pe primar fiindcă şi-a bătut joc de fiica ei, așa că toate au contribuit la trimiterea mea la Casa de Copii din Cluj. În orice caz, mama nu avea posibilităţi pe atunci să mă crească, iar bunica era bolnavă. Mama a murit în anul 2009, la 49 de ani, după ce-a avut toată viaţa probleme cu inima…Iar pe cei doi fraţi ai mei de tată i-am văzut recent, la înmormântarea bunicii, după 23 de ani, sunt amândoi în Irlanda.” Trece apoi la relatarea, detaliată, a vieţii sale chinuite: „De la Casa de Copii din Cluj am ajuns la Prundu Bârgăului, unde am rămas până la vârsta de şase ani. Eram acolo, într-o fostă unitate militară, vreo cinci mii de copii, comasaţi, cu toţii originari din zona Ardealului. La câțiva ani după invadarea Cehoslovaciei de către ruşi din 1968 instituţia respectivă a redevenit unitate militară şi noi am fost trimişi care încotro, iar eu am ajuns la Casa Copilului din Câmpia Turzii. Nicusor Lacatus impreuna cu colegiiAici am avut parte de un personal calificat şi surprinzător de bun pentru acele vremuri, totul pentru că directorul Eugen Rusu a fost cel care a ştiut să ţină în frâu  orice abatere disciplinară sau încercare de abuz a vreunui coleg asupra altuia, iar când se petrecea aşa ceva, respectivul era „ejectat” urgent. Marea majoritate a celor care am crescut sub îndrumarea lui au ieşit oameni onorabili. Am fost coleg cu şeful ISU Timişoara, altul a ajuns şeful gărzii Guvernului, altul, Ovidiu Chifor consilier local. Se înnegurează pentru o clipă şi continuă: „Un lucru mă deranjează însă tare de tot. Din acea perioadă mai am doar o fotografie cu mine, în rest, pauză.

Alexandra LacatosMi s-a născut fetiţa, care are acum 16 ani şi nu poate vedea în niciun chip cum am arătat eu în copilărie şi cât de mult semănăm între noi.”În continuare Nicușor absolvă zece clase ajungând la Liceul „Unirea” din Cluj-Napoca, unde se califică în meseria de sudor. Munceşte apoi patru ani la ”Electrometal” Cluj, de unde este şi încorporat. Îşi satisface stagiul militar abia la 24 de ani, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii după ce autorităţile i-au rătăcit actele de la Prundu Bârgăului. Spune că, paradoxal, pentru el acest lucru a reprezentat un avantaj: „Cei din leatul meu au fost cu toţii militari în perioada revoluţiei şi au trecut prin momente extrem de grele, iar eu am scăpat.”Nicusor la casatorie

Intră în prezentarea domeniului care i-a ghidat dintotdeauna viaţa: muzica. Arată că muzica a reprezentat dintotdeauna viaţa lui, făcând parte de 34 de ani din fanfara municipiului Câmpia Turzii, dar a colaborat şi cu diverse alte trupe, cea mai importantă fiind formaţia clujeană de jazz, „Gaio”, a profesorului Ştefan Vannai. Povesteşte Nicuşor, zâmbind nostalgic: „N-o să uit niciodată gestul acestui om formidabil care prin 1988, în vacanţa de vară îmi permitea să dorm pe canapelele de la Casa Pionierului, unde făceam repetiţii pentru Galele Jazz-ului de la Costineşti. Internatul Liceului „Unirea” era închis pe timpul verii şi era prea dificil ca să fac naveta între Cluj şi Casa de copii din Câmpia Turzii, mai ales că nu dispuneam de niciun ban”…  Din 1995 este încadrat pe post de militar profesionist, sanitar, la Baza 71 Aeriană, unde munceşte şi la această oră. Însă punctul său forte îl reprezintă munca sa de voluntariat laborioasă şi  de-a dreptul incredibilă!

Nicusor langa scena„Voluntar universal”, împreună cu prietenii săi

Îşi continuă Nicuşor confesiunea: „În anul 2002 am auzit de la un coleg de serviciu că există în Câmpia Turzii o fundaţie care are ca scop prevenirea abandonului şcolar, F.R.C.C.F. – Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie. Aşa că am venit în fundaţie pe bază de voluntariat şi am organizat grupul vocal „Melody”, care funcţionează şi în prezent. Iar după anul 2009, când F.R.C.F.F. şi-a închis sediile, am fost primiţi cu braţele deschise de Clubul Copiilor din Câmpia Turzii, prin d-na director Simona Şandor, iar de-a lungul anilor pot spune că am pregătit câteva sute de copii la disciplina canto-vocal.  De pildă, numai la această oră am treizeci şi şapte de copii, pe care-i pregătesc zilnic”. Referindu-se la evenimente mai speciale petrecute în anii respectivi, Nicuşor îşi aminteşte un episod chiar luminos petrecut în anul 2005: „Primisem o invitaţie să ne deplasăm în Polonia, la un festival, din partea fundaţiei „Every Child” şi am dus cu mine opt copii, foarte talentaţi, care făceau parte din familii extrem de sărace. Unul dintre ei era o fetiţă, care promititea, a unui fost coleg de la casa de copii, care în perioada copilăriei mele mă bătea permanent. După ani, nu m-am răzbunat pe el – şi drept mulţumire i-am pregătit fiica! Acolo, în Polonia am cântat cu orchestra Academiei „Fr. Chopin”, iar la repetiţii, dirijorul mi-a transmis, la un moment dat: „Maestre, opt măsuri”. Ce opt măsuri să ia bieţii copii, când habar n-aveau ce-nseamnă asta. Eu ştiam, desigur, dar ei le-au „luat” instinctiv, astfel că până la urmă concertul a reprezentat un uriaş triumf pentru noi – iar „ieşirea” din Polonia le-a adus amintiri de neuitat acestor copii”! Arată, totodată, că deşi începuse să întocmească diverse proiecte de finanţare nerambursabilă pentru diverse activități cu impact social ale sale, autorităţile din Câmpia Turzii l-au onorat doar o singură dată, prin regretatul primar Vasinca, în rest toate proiectele concepute de către el, începând din 2012 şi până-n 2015 i-au fost respinse. „Culmea, acelaşi proiect l-am depus la Fundaţia „Ion Raţiu” din Londra şi am primit instantaneu finanţare pentru aceste activităţi, inclusiv pentru a ne procura un mixer, microfoane, boxele necesare spectacolelor noastre”. Şi, culmea, deşi nu primise niciodată bani de la autorităţi, acestea l-au distins mereu la Zilele Muncipiului pentru „activism civic”. O nesperată bucurie  i-a făcut şi Statul Major al Forţelor Aeriene Române, care l-a distins în 2014 cu titlul de „Omul Anului – credinţă şi altruism”, pentru meritele sale ca voluntar, în cadrul societăţii civile. În toate aceste activităţi era însoţit deja de cei doi mari prieteni ai săi, Alexandru Lacatos şi Tudor Siminic, care provin şi ei de la Casa copilului! Şi tot împreună cu aceştia a continuat să organizeze diverse activităţi socio-educative, cu efecte extraordinare în rândul cetăţenilor municipiului: de la campanii antidrog până la „Primăvara Muzicală”, „Sanitarii Iscusiţi”, „Copiii au talent”, „Toamna Arieşană” – ajuns la ediţia a V-a, singurul festival folcloric din ţară fără taxă de înscriere – „Let`s Do It, Romania”, etc.

Tulburătoarea poveste a celorlalţi „muşchetari”: Alexandru şi Tudor

Un trio formidabil

Intervine în discuţie şi Alexandru Lacatos, cel care până în acel moment ascultase, respectuos, povestea prietenului său: „Eu am crescut în Şcoala Specială din Huedin, sub o teroare de neînchipuit, apoi am continuat la Şcoala Profesională Zalău, după care am muncit 15 ani la o fundaţie, la Luncani şi apoi şi la Piatra Neamţ. Eu fac parte din generaţia mijlocie, Nicuşor a fost generaţia veche iar Tudor – aici de faţă și el, care provine din Centrul Câmpia Turzii – din cea nouă, având 28 de ani, cu zece mai puţini decât mine. Împreună muncim actualmente şi în A.C.I.A.C. – Asociaţia Civică pentru Iniţiativă şi Acţiune Comunitară, pentru binele celor necăjiţi, aşa cum am fost noi”. Vorbind de greutăţile prin care a trecut, Alexandru mărturiseşte la început că atunci, în Ardeal preselecţia se făcea pentru trei instituţi destinate copiilor defavorizaţi: Şcoala Specială Huedin, Centrul din Gherla şi Centrul Câmpia Turzii, unde exista şi o şcoală generală şi internat. Îşi aminteşte apoi de privaţiunile îndurate la Şcoala Specială din Huedin: „Am fost introdus la clasa de mozaicari-faianţeri doar pentru a se îndeplini numărul de elevi cerut de clase. Eram duşi să facem baie prin nămeţi, desculţi, circa 400 de metri – de la sala de clasă a internatului până la baie – asta în cazul în care nu eram bătuţi şi maltrataţi. Unii din colegii mei au fost atât de tare agresaţi de către pedagogi încât se urinau pe ei şi au rămas cu sechele. Asta la Şcoala specială din Huedin, fiindcă la Zalău a fost mai bine, pentru că ne aflam deja după comunism. Pe mine, m-a salvat  profesional faptul că pe diploma de absolvire nu scria Şcoala Specială, ci Şcoala Profesională nr. 13 Zalău, element care mi-a permis să mă înscriu la cursurile seral”. Arată mai departe că fetiţa lui, Alexandra i s-a născut în urmă cu zece ani, însă a fost nevoit s-o crească singur deoarece mama acesteia l-a părăsit. Aşa că Alexandra s-a refugit, încă de la vârsta de şase ani, în muzică şi a reuşit până acum – prin meritul lui Nicuşor Lăcătuş, care a pregătit-o la început, iar apoi al profesorului Cornel Pop, de la „Bella Musica” – să obţină rezultate incredibile: participarea la concursul internaţional „Shining Star” – Turcia, de unde s-a întors cu Trofeul Televiziunii Turciei, apoi locul I în Ucraina, la „Bravissimo Festival” şi altele, în Letonia, Slovenia, etc.  Puse cap la cap, douăsprezece prezenţe internaţionale, însă la mult lăudatele concursuri televizate din ţară, „Vocea României”, „Românii au talent” sau „Next Star” n-a fost ascultată decât telegrafic. Confirmă şi Alexandra, cu tristeţe: „Tata n-a avut valută şi relaţiile necesare ca să merg mai departe. S-a văzut de la distanţă că ce se petrece acolo nu-i deloc pe bune”. Revine Alexandru: „Tocmai pentru că nu avem un viitor în România, suntem hotărâţi să ne mutăm – eu şi fiica mea – în Germania, unde am promisiuni pentru un loc de muncă”. Vine rândul lui Tudor, inginerul de sunet să-şi povestească, telegrafic, viaţa: „Sunt originar din comuna Mărişel. Mi-am cunoscut părinţii, însă aceştia n-au avut posibilităţi să mă întreţină, pe mine şi pe cei doi fraţi ai mei, aşa că am ajuns cu toţii în plasament. Am ajuns apoi la Şcoala „Mihai Viteazu”, din zonă, în continuare la Cluj la Liceul „Anghel Saligny”, fiind admis  la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Inginerie Construcţii Civile, pe care am absolvit-o în 2015. Actualmente muncesc în calitate de învăţător, la Şcoala „Traian Dârjan” din Cluj-Napoca, unde lucrează şi fraţii mei şi fac voluntariat aici, la Câmpia Turzii, alături de Nicușor și Alexandru”. Revine curând Nicuşor, trecând din nou la problemele serioase pe care le are de rezolvat în cadrul activităţilor din cadrul A.C.I.A.C.: „Acum pregătim o acţiune, „Rolul societăţii în cazul unei eleve însărcinate”, la care vor participa elevi de la Liceul „Pavel Dan”, preoţi, asistenţi sociali, psihologi – totul bazat pe o scenetă realizată de voluntarii A.C.I.A.C. Clubul „Rotary” a promis că ne ajută – şi tot el se va implica şi în finala Festivalului „Copiii au talent”- dar şi Fundaţia „Ion Raţiu”. Dar mai avem un „of”! Mi-aş dori să ne îmbunătăţim aparatura din punct de vedere tehnic, pentru o mai bună calitate a actului artistic, însă deocamdată acest lucru e dificil de îndeplinit. Dar vom trăi şi vom vedea ce va mai fi. Oricum, sănătoşi să fim ca să le putem duce pe toate”!

Sursa: gazetadecluj

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

“În momentul în care ea cântă la pian, în sala de concurs doar se respiră”. Aşa vorbeşte profesoara Carmen Socaciu, de la Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”, din Târgovişte, despre eleva sa pe care a pregătit-o o perioadă scurtă de timp, doar un an, dar suficient pentru a o transforma în pianista de azi.

Denisa a avut o copilărie mai puţin fericită. Mama sa a plecat de lângă ea pe când avea doar trei anişori, în Spania. Foarte rar mai întreabă de ea. A rămas în grija tatălui, care s-a născut cu parapareză, o paralizie incompletă a membrelor inferioare. El este singurul sprijin al ei şi tot el a încurajat-o să îşi urmeze visul: acela de a deveni o artistă completă.

Mai multe detalii pe adevarul

 

 

 

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva