Search

Dulciuri

Facebook Twitter Email

мед не портится

Mierea este magică. Pe lângă gustul ei delicios, ea este cam singurul aliment care nu se strică atunci când se află în stare comestibilă. Dar de fapt de ce nu se strică mierea? Mierea are o mulţime de proprietăţi incredibile.

Ea a fost folosită şi cercetată pentru calităţile sale medicinale din cele mai vechi timpuri, în special în ceea ce priveşte tratamentul rănilor deschise. Herodot povestea cum babilonienii îşi îngropau morţii în miere, iar Alexandru cel Mare se spune că ar fi fost îmbălsămat într-un sicriu plin cu miere.

Cea mai veche miere din lume a fost cea descoperită în urma excavaţiilor din Georgia şi datează de 5.000 de ani. Deci dacă aţi avea miere cu o vechime de 5.000 de ani, aţi putea să o consumaţi? Ei bine…

Proprietăţile chimice ale mierii

Mierea este zahăr. Poate aţi auzit tot felul de lucruri despre beneficiile pe care substituirea zahărului cu mierea  le are pentru sănătate. Ele s-ar putea sau nu să fie adevărate. Deşi mierea nu este obişnuitul zahăr alb, granulat, ea este totuşi zahăr. Iar zaharurile sunt  hidroscopice – termen ce înseamnă că în starea lor naturală conţin foarte puţină apă. Şi foarte puţine bacterii şi microorganisme pot trăi într-un mediu cu umiditate scăzută.
Amina Harris, director executiv la Centrul pentru Miere şi Polenizare din cadrul Institutului Robert  Mondavi al Universităţii California  a declarat că “Mierea în starea sa naturală are o umiditate foarte scăzută. Foarte puţine bacterii şi microorganisme pot supravieţui într-un astfel de mediu, deci ele pur şi simplu mor. Sunt de fapt sufocate în miere”. Faptul că microorganismele nu pot supravieţui mult timp în miere înseamnă că nu apucă să o deterioreze.

O altă trăsătură care diferenţiază mierea de alte zaharuri este aciditatea. PH-ul mierii este între 3 şi 4,5 (sau mai precis   3,26-4,48),  ceea ce, de asemenea, omoară orice organism care ar încerca să se încuibeze în miere. Şi mai sunt şi alţi câţiva factori care explică conţinutul de umiditate scăzută în miere, cum puteţi vedea în continuare.
Albinele

În primul rând albinele contribuie la conţinutul scăzut de apă din miere atunci când dau din aripioare ca să usuce nectarul. În al doilea rând,  albinele introduc nectarul în fagurii de miere vomitându-l acolo. Acest lucru sună foarte grosolan, dar alcătuirea chimică a stomacului albinelor contribuie, de asemenea, la durabilitatea mierii pentru o perioadă foarte lungă de depozitare.
Stomacul albinelor conţine oxidază, o enzimă de glucoză, care se adaugă la miere atunci când nectarul este regurgitat. Enzima şi  nectarul se amestecă pentru a crea acidul gluconic şi peroxidul de hidrogen. Peroxidul de hidrogen este, de asemenea, o forţă ostilă pentru orice microorganism care ar încerca să se dezvolte în miere (deşi s-ar putea să nu fie aşa de eficient în tratarea tăieturilor).
Depozitarea

Aceasta este importantă. Faptul că mierea este hidroscopică înseamnă că în starea ei naturală conţine foarte puţină apă, dar ea poate absorbi apa cu uşurinţă dacă este expusă la aceasta. Dacă se întâmplă acest lucru, mierea s-ar putea strica. Deci secretul ca mierea să nu se strice este să ne asigurăm că o depozităm bine sigilată şi în locuri ferite de umezeală.
Cristalizarea

Cristalizarea sau ”zaharisirea” mierii este şi ea legată de condiţiile de depozitare. Atenţie: mierea zaharisită nu este neapărat o miere stricată, chiar invers. Americanii consideră că mierea zaharisită este stricată, astfel încât marile companii de ambalare filtrează mierea pentru a înlătura orice particule care ar putea cauza cristalizarea. Mierea brută şi mierea organică nu trec prin acest proces, dar asta nu înseamnă că se va strica. De asemenea, tipurile diferite de miere au rate diferite de cristalizare. Aşa că se poate întâmpla să aveţi o miere mai predispusă la cristalizare.

Deci cristalizarea nu înseamnă că mierea dumneavoastră nu mai este în regulă – dar dacă nu vă place, secretul este să nu o puneţi la frigider. Sub 10 grade Celsius cristalizarea încetineşte, aşa că puteţi să puneţi mierea la congelator. La temperaturi de peste  25°C, mierea rezistă cel mai bine procesului de zaharisire. Dar ea se cristalizează cel mai repede la temperaturi cuprinse între 10 şi 15° C.  Aşa că, dacă doriţi să evitaţi să vă încălziţi mierea ca să îndepărtaţi cristalele (se pare că o căldură uşoară şi indirectă este indicată), evitaţi să o depozitaţi la frigider.
Avertisment copiilor

« Se pregătesc aceste „dulceţuri” un pic diferit, dar toate sunt pe bază de miere. Mierea este componenta de conservare a remediilor populare din Siberia. Şi nu aveţi nevoie să fierbeţi nimic, aşa că este o gustare delicioasă pentru raw foodişti. »
Dulceaţă pe bază de miere

Deci mierea, într-adevăr, nu se strică. Cu toate acestea, ea poate conţine spori de clostridium botulinum. Acesta nu este dăunător pentru adulţi şi pentru copiii trecuţi de vârsta de un an, al căror tract gastrointestinal s-a dezvoltat îndeajuns pentru a avea de a face cu sporii.  Dar  pentru copiii  sub un an există riscul de botulism infantil, aşa că mierea nu e bună pentru bebeluşul dumneavoastră.

Deci aţi avea voie să mâncaţi miere veche de 5.000 de ani?  Ei bine, dacă în tot acest timp a fost sigilată şi depozitată într-un loc ferit de umezeală, răspunsul este da. Dacă este zaharisită, nu este stricată, trebuie doar să o încălziţi şi să o adăugaţi pe lista preferinţelor alimentare. Asta numai dacă nu cumva mai aveţi până să împliniţi  vârsta de  un an. În acest caz va trebui să mai aşteptaţi puţin până veţi putea consuma miere în siguranţă.

sursa: lupul dacic

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Gutuile aurii care au adunat în coaja lor toată strălucirea soarelui de peste vară le îmbie acum, la sosirea toamnei, pe cele mai vrednice gospodine din comuna Frătești, județul Giurgiu, la prepararea dulcețurilor și a compoturilor. O rețetă preferată de acestea – și mai ales de nepoții sosiți în vizită – este pelteaua de gutui.

‘Eu am patru nepoți și îmi place să gătesc pentru ei, dar și să le prepar produse mai deosebite. Una dintre preferatele nepoțeilor mei este pelteaua de gutui, pe care o pregătesc după o rețetă păstrată de la bunica mea, Ecaterina. Îmi amintesc că eram copil și în serile târzii de toamnă, bunica ne îmbia cu gutui coapte în cuptor sau cu peltea de gutui, care era preferata mea. Mă amuza mereu cum tremură ca o piftie — cred că era aceeași plăcere pe care o au copiii de astăzi în fața jeleurilor — și îmi plăcea gustul ei dulce-acrișor. De aceea i-am cerut această rețetă, am pregătit-o pentru copiii mei și acum o pregătesc cu plăcere și pentru nepoți’, povestește pentru AGERPRES doamna Veronica din comuna Frătești.

Pentru a prepara pelteaua de gutui avem nevoie de gutui foarte bine coapte, două kilograme, potrivit gospodinei din Frătești, și tot atâtea kilograme de zahăr.

Gutuile se spală bine și se șterg de puful care le protejează, apoi se taie felii, păstrând atât coaja cât și sâmburii. Acestea este secretul preparării de peltea, dezvăluie doamna Veronica, coaja, dar mai ales cotoarele și sâmburii de gutui fac ca pelteaua să se lege.

‘Într-o oală încăpătoare se pun gutuile astfel tăiate, peste care se adaugă apă atât cât să fie acoperite, să depășească cu o palmă stratul de fructe. Preparatul astfel pregătit se pune la fiert la foc moale și se lasă la fiert până când gutuile se înmoaie. În acest timp, nu se amestecă în oală pentru a nu tulbura zeama, ca de compot’, completează bunica Veronica.

Lichidul astfel obținut se strecoară printr-o sită foarte fină pentru că trebuie să fie limpede și se amestecă în proporții egale cu zahărul.

Acest amestec se pune la fiert la foc moale și se amestecă până când se obține o consistență ca de miere, care să nu cadă de pe lingură când se ia din cratiță.

Aceasta este pelteaua “tare” care, pusă în borcan, are o consistență ca de piftie. Se poate fierbe însă mai puțin și atunci se obține o peltea de o consistență mai slabă, care curge și care poate fi folosită la prepararea prăjiturilor de casă, a tartelor și a savarinelor sau pentru budinci.

‘Acest jeleu obținut se toarnă fierbinte în borcane ( n.r.—aveți grijă ca acestea să nu se spargă atunci când turnați lichidul fierbinte și puneți sub ele lama unui cuțit) și eu prefer să le pun capacele tot atunci când preparatul este fierbinte, alte gospodine mai lasă să se răcească puțin. Bunica mea lega borcanele cu foi de celofan prinse cu elastic sau cu șnururi colorate, care te îmbiau să le desfaci numaidecât. Odată i-am desfăcut bunicii toate borcanele de dulceață pentru a gusta câte puțin din fiecare și le-am legat la loc, crezând că fapta mea va rămâne nedescoperită, dar asta este o altă poveste’, mărturisește gospodina din Frătești.

Unele gospodine folosesc la peltea doar cotoarele și coaja rămasă de la gutui atunci când au preparat dulceața de gutui.

‘Un secret al bunicii mele era acela de a fierbe în această compoziție și cotoare de pere și coajă de măr roșu pentru ca pelteaua să aibă o consistență mai tare (dată de cotoare) și o culoare mai roșiatică, împrumutată din coaja de măr și astfel să fie mai atractivă pentru copii și pentru musafiri’, a mai spus experta în peltea de gutui.

AGERPRES/(AS-autor: Camelia Bigan, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cei care vor să își aducă aminte de copilărie pot să încerce acest desert delicios, pe care cu toții îl așteptam cu sufletul la gură atunci când bunicile ne răsfățau cu ceva dulce, respectiv cu ciocolată de casă.

Este un desert simplu de preparat, dar cu un gust inconfundabil, după cum ne explică doamna Jana din Târgu-Jiu.

Ingredientele necesare sunt următoarele: 250 de grame de lapte praf, o jumătate de kilogram de zahăr, 200 de grame de unt și 100 de grame de cacao.

“Se pune zahărul pe foc la legat cu un pahar cu apă și să lasă să fiarbă până face “bășici” la suprafață. Se adaugă laptele praf amestecat cu cacaua și cu untul tăiat cubulețe. Se lasă să dea în clocot de câteva ori și apoi se răstoarnă într-o tavă”, ne explică doamna Jana.

Se dă la rece, apoi se porționează și se servește. Dacă doriți, puteți să adăugați în compoziție și câțiva sâmburi de nucă prăjiți în cuptor și zdrobiți.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Popescu, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Trandafirii se numără, de departe, printre florile preferate ale marii majorități a femeilor, datorită formelor lor, culorilor atrăgătoare și, mai ales, mirosului. Dar ce miroase bine trebuie să aibă și un gust bun, și-au spus gastronomii, așa că trandafirii sunt acum ingredient de bază pentru unele dintre cele mai aromate dulcețuri și siropuri.

Doamna Irina Orza din Bistrița — sau buni Nina, cum îi spun cei din familie și apropiații — abia așteaptă lunile mai și iunie, pentru ca trandafirii din grădina proprie să înflorească, ca mai apoi să le culeagă petalele și să le transforme într-o dulceață apreciată de toți cei care au gustat-o.

Rețeta pentru această dulceață nu conține decât cinci ingrediente și este una accesibilă ca preț pentru toate gospodinele.

“Se aleg petale de trandafir, foarte, foarte parfumate, roșii, care se curăță de partea albă de lângă tulpină. Se trec apoi printr-un jet de apă rece și se lasă un pic la zvântat. Pentru 250 grame de petale, este nevoie de un litru de apă, 1 1/4 kilograme zahăr, o jumătate de lingură de sare de lămâie și o linguriță de zeamă de la o lămâie. Apoi se freacă petalele cu sarea de lămâie. Se fierbe apa cu zahărul, se adaugă petalele, apoi sucul de lămâie. Se fierb până se leagă, cam vreo 45 minute, iar petalele sunt tari”, spune buni Nina.

Dulceața astfel rezultată se toarnă în borcane sterilizate, închise cu capac sau acoperite cu celofan, și reprezintă un desert extrem de aromat, numai bun de servit vara, în grădină, alături de un pahar de apă rece sau de limonadă.

AGERPRES/(AS — autor: Tina Țucui, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Povila de Bârgău este magiunul de prune produs pe Valea Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud, care are un termen de valabilitate de invidiat – de minimum doi ani, fără ca în prepararea acestuia să se folosească zahăr sau conservanți.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Povila de Bârgău este produsă exclusiv din prune bistrițene — unul dintre soiurile cele mai apreciate, datorită miezului cărnos, aromat și dulce. Prunele coapte, odată culese, se spală bine, se scot sâmburii, iar apoi se așază în cazane de alamă și se pun la fiert. Simplu, fără să fie mărunțite, fără să se adauge îndulcitori.

După ce se atinge consistența dorită, magiunul de prune este turnat fie în oale de lut, fie în borcane și este unul dintre produsele pe care gospodinele îl păstrează în cămară, fără să se altereze, mult timp. Nu curge, poate fi servit la micul dejun sau folosit în compoziția unor prăjituri.

Povila de Bârgău a fost atestată ca produs tradițional în luna august a anului 2013, fiind fabricată de către Asociația AFI ProFamilia din Bistrița, la întreprinderea socială deschisă în baza unui proiect cu fonduri europene, în comuna Bistrița Bârgăului.

Magiunul cu prune de pe Valea Bârgăului a fost promovat, apoi, la târgurile de produse tradiționale la care asociația bistrițeană s-a prezentat și, astfel, s-au vândut și primele borcane cu povilă de Bârgău.

Președintele Asociației AFI ProFamilia Bistrița, Doina Monda, spune că, deocamdată, cantitatea de magiun produsă este una limitată, având în vedere că fondurile pentru achiziționarea de fructe sunt reduse, însă speră ca acest lucru să se schimbe odată cu implementarea unui nou proiect, care ar putea asigura locuri de muncă pentru mai multe femei de pe Valea Bârgăului.

AGERPRES/(AS — autor: Tina Țucui, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva