Search

Romani celebri – alimentar

Facebook Twitter Email

erfurt-2016-13

România a scris istorie astăzi la Olimpiada Culinară ERFURT 2016. Primul aur din istoria participărilor la Olimpiadele Gastronomice.

A doua zi la Erfurt. Prima zi de concurs pentru România și echipele Belvedere – Brașov și Delice – Câmpina . O zi stresantă , mai ales prin prisma emoțiilor care ne-au copleșit în așteptarea rezultatelor.
Astăzi au concurat la bucătărie caldă echipele naționale de seniori din Canada, Finlanda, Germania, Grecia, Hong Kong, Coreea de Sud, Scoția și Țara Galilor. Acestea au trebuit să pregătească 110 meniuri complete – antreu, fel principal și desert în 6 ore. Din echipele naționale de juniori au concurat Cehia, Polonia, Coreea de Sud , Tailanda și Țara Galilor . Sarcina lor a fost să pregătească fiecare 60 de meniuri complete.
Echipele de catering au gătit fiecare pentru 150 de porții complete pe care au trebuit să le servească începând cu ora 12.00.
Echipele noastre regionale Belvedere Restaurant Brasov și Delice România au expus alături de echipele Johnson County Community College – SUA, ACPP Portugalia, Narodowa Reprezentacja Polonia, Team Verona Italia, Italbel Belgia, Consus Polonia, Culinary Team Nova Scotia Canada, Team Costa del Cilento Italia, Hajdùsàg Regionàlis Culinary Ungaria, Polish Army Team Polonia, Varazdin County Regional Team Croția , Army Culinary Arts Team – SUA si Hungarian Army Culinary Team.
Victorie la Olimpiada Culinara Erfurt 2016 : Echipa Belvedere Brasov – medalie de aur – prima medalie de aur olimpica cucerita vreodata de Romania la Olimpiada Culinara și medalie de argint la Patiserie Echipa Belvedere Brasov – – Lady Chef Ghisoi Cornelia , Ioan Florescu, Paul Holhoș, Simona Preda, Toma Gabriela și Daniel Buzea.

 

Felicitari și îmbrățișări pentru echipa Delice – medalie de bronz. Carmela Dragomir, Hriapca Irina , Petronela Ciubotaru,Liviu Preda și Alexandru Chitic. 

A fost ziua Romaniei la Olimpiada Erfurt 2016.
Nu putem să îl uităm și pe Corradi Chef Alessandro, Chef la Hotel Ramada Brașov. Aflăm mâine ce premiu a câștigat italianul nostru.
Mâine intră în concurs și echipa Casa Boierului din Deal. Suntem aici să îi susținem !
Postăm și de la alte momente ale primei zile de concurs.

 

Integral FOTO AICI!

Chef Adrian NEAG

Sursa: gazetabrasovului

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Umberto Sorani este un reprezentant de seamă al inovaţiilor româneşti. Invenţiile lui au folosit omenirii şi au permis cu mult mai repede atingerea unor performanţe notabile în numeroase domenii de activitate.

Românul care a inventat maşina de curăţat cartofi. Utilajul a fost produs în serie în perioada interbelică

Sorani s-a născut în anul 1886, dintr-un tată italian, fost profesor al Colegiului Unirea, ajuns pe acest meleaguri ca refugiat, mama sa fiind focşăneancă get-beget. În ciuda faptului că provenea dintr-o familie numeroasă cu 22 de fraţi, Umberto Sorani a avut de mic o inteligenţă sclipitoare, fiind atras de ştiinţa mecanismelor şi a dispozitivelor.

Mai multe detalii pe adevarul

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Bucătarul-șef al unui nou restaurant cu specific nipon (izakaya), ce promite să se impună drept unul dintre cele mai bune localuri de acest fel din Londra, va fi un inginer mecanic român care s-a reprofilat în Marea Britanie în tainele “haute cuisine”, conform unui material publicat de Bloomberg.

Sursa foto: Freedigitalphotos.net

Alex Crăciun, de 30 de ani, este cel ales de chef-ul și patronul de restaurante Jason Atherton pentru a conduce bucătăria de la “Sosharu”, local ce se va deschide la Clerkenwell, în Londra, la 7 martie. Responsabilitatea va fi mare pentru Alex Crăciun. Jason Atherton este un chef celebru care și-a deschis recent un restaurant la Sydney și care deține un veritabil imperiu culinar cu locații în New York, Dubai, Shanghai, Singapore și Hong Kong. La Londra, el are cinci restaurante, printre care și cunoscutele “Pollen Street Social” și “Berners Tavern”. “Sosharu” va fi cel de-al șaselea său local din Londra, iar Atherton își face deja planuri pentru un al șaptelea restaurant.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Lanţul românesc de restaurante cu servire rapidă Salad Box se va extinde în Algeria, Marea Britanie şi Japonia, a anunţat vineri Dan Isai, CEO Salad Box, cu prilejul deschiderii oficiale a celui de-al 10-lea restaurant în Bucureşti, potrivit Agerpres.

salad box
Restaurantul Salad Box deschis vineri este situat în Centrul Vechi, fiind parte a francizei lansate în 2012 la Cluj-Napoca şi rezultatul unei investiţii de 70.000 euro.

Lanţul de restaurante Salad Box numără în prezent 37 de unităţi, iar veniturile în 2015 au totalizat 14 milioane de euro. Brand-ul românesc este prezent şi în Germania, cu un restaurant, şi în Ungaria, cu două restaurante şi alte trei în curs de amenajare.

Anul trecut, compania a deschis 11 restaurante, iar în 2016 vor fi deschise 15 noi unităţi. La finalul anului, Salad Box ar putea depăşi astfel KFC, ca număr de restaurante, devenind al doilea lanţ de restaurante fast-food din România.

Compania românească este în negocieri cu cel mai mare food-operator din Marea Britanie pentru a deschide restaurante în Londra, iar în Algeria sunt în lucru trei restaurante Salad Box, în zona aeroportului şi în mall-uri din Alger. De asemenea, Salad Box se numără printre brand-urile internaţionale selectate de guvernul japonez pentru a fi implementate pe piaţa niponă.

În următoarele două luni vor fi multe deschideri de restaurante Salad Box, iar pentru 2016 cifra de afaceri este estimată la 20-22 milioane euro, a declarat Dan Isai, unul dintre cei mai tineri şi de succes antreprenori români, cel care anul trecut a primit titlul de Emerging Entrepreneur Of The Year.

Bazat pe conceptul ”healthy food”, Salad Box oferă clienţilor atât hrană sănătoasă, proaspătă şi rapidă, la preţuri accesibile, cât şi controlul asupra mixului de ingrediente din salate. Clienţii îşi pot crea singuri, după preferinţe, propriile salate, din peste 40 de ingrediente. Acestea sunt întotdeauna la vedere, iar prepararea salatelor are loc în faţa clientului. Meniul Salad Box cuprinde, pe lângă salate, şi supe-cremă, deserturi pe bază de iaurt, freshuri şi limonade.

‘Este o provocare să vinzi salate pe piaţa românească. Foarte mulţi mai cred că salata este doar o garnitură pentru carne’, a spus Isai.

Despre restaurantele deschise în afara României, CEO-ul Salad Box spune că materia primă nu este mai scumpă ca în România, chiriile sunt chiar mai mici, dar costurile cu resursele umane sunt mai mari. Preţurile produselor vândute în restaurantele din afara României sunt mai mari de circa două ori decât pe piaţa autohtonă.

de

Sursa: stireazilei

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

In ultimii ani, statul roman i-a despagubit pe mostenitori cu cateva zeci de milioane de euro pentru averea lui Max Ausnit, iar Steven a intors o parte in tara. A investit intr-o afacere, a platit burse la Harvard studentilor romani, iar de curand a investit, alaturi de cumnata sa, intr-o scoala la Lugoj ce va purta numele tatalui sau.

Oameni de otel, oameni de plastic
In 1951, dupa 10 ani de la emigrarea in America, impreuna cu tatal si unchiul sau pornesc o afacere ce avea sa revolutioneze piata ambalajelor. Un japonez le-a prezentat o inventie care avea sa-i transforme in milionari. „Ne-a aratat un fermoar de plastic care era foarte interesant. N-avea dinti sa se prinda, se putea inchide cu mana. Si am zis ca e ceva foarte interesant, dar nu cunosteam nimic. Tatal meu si unchiul meu erau oameni de otel, habar nu aveam de fermoar sau de plastic.” Din pacate tatal sau n-a mai trait sa vada afacerea profitabila. A murti in 1953 de un atac de inima.

Au deschis fabrici si au lansat in lume un ambalaj pe care il folosesc azi milioane de oameni. In 1978 au vandut compania a carei cifra de afaceri ajunsese la 200 de milioane de dolari, dar a ramas la conducerea ei pana in 1989. Compania care a preluat afacerea a mutat fabrica in alt stat american, pastrand in New York doar birourile. Piata acestor ambalaje la nivel mondial a ajuns in zilele noastre la 2 miliarde de dolari. Iar Steven Ausnit e inca un jucator important in calitate de consultant si inventator de noi patente.

Are 165 de patente pe numele sau si alte cateva zeci in calitate de coinventator. Cand il intreaba cineva de avere raspunde simplu: nu sunt sarac. Traieste insa ca un om cu simtul masurii. Are o casa frumoasa in Manhattan in apropiere de Central Parc, o masina de 50.000 de dolari si cam atat . Restul averii e stocata in investitii: imobiliare si alte afaceri din care scoate profit

S-a speriat cand a revazut Bucurestiul
Averea si-a construit-o in America, dar a crescut-o revendicand munca tatalui sau. In 1993 s-a intors in tara. Printr-un concurs de imprejurari l-a cunoscut pe Ioan Adam, un resitean care l-a si ajutat sa se intoarca acasa. Pana atunci nu mai vorbise romaneste si a fost suprins sa realizeze pe aeroport ca nu-si uitase limba. „Aveam amintiri din Bucuresti din 1939 cand Bucurestiul era cunoscut ca Micul Paris din est, un oras frumos. Cand m-am intors prima data eram speriat de ce am vazut. A fost un soc”

A luat legatura cu avocati si a intentat proces statului roman in dorinta de a recupera averea tatalui sau: parte din uzinele Resita, fabricile Nadrag-Calan si casa din Aleea Alexandru. Urmasii familiei Ausnit au primit pentru actiunile de la Uzinele Resita doua milioane de dolari, iar pentru fabricile Nadrag-Titan-Calan, 37 de milioane, insa jumatate din suma s-a dus spre onorariul avocatilor.

Despagubirile le-a primit sub forma de actiuni la Fondul Proprietatea sau in bani. In natura a primit cateva blocuri de locuinte in Otelul Rosu pe care le-a donat chiriasilor in 2007 „Nu le vreau eu si nu vreau sa iau de la ei casele in care au trait toata viata”, spune Steven Ausnit.

Tot in natura i-a fost restitutita si casa din Aleea Alexandru pe care i-a vandut-o lui Gigi Becali. „A fost probabil cea mai usoara afacere din viata mea. Domnul Becali m-a contactat prin avocatul meu. Eram la Montreal si m-a chemat avocatul, ‚Am aici un domn, domnul Becali, si vrea sa cumpere casa’. Am vandut casa destul de scump. 5 sau 6 milioane de dolari, nu-mi aduc aminte. Bineinteles ca a trebuit sa impart cu fratele meu. Din nefericire a murit inainte, deci cu nevasta lui.” O parte din sumele obtinute ca despagubiri, Steven le-a intors in Romania, investind 2 milioane de euro intr-o afacere la Lugoj alaturi de un partener roman.

Mostenitorii unei averi fabuloase
Steven Ausnit si-a adus in Romania si fiicele, dar si nepotii ca sa-si cunoasca originile. I-am intalnit pe toti la New York veniti de prin toate colturile Americii. Suzanne, fiica cea mare, a fost jurnalist la o revista de calatorii si bucatarie, dar de cativa ani a devenit instructor de yoga. Fiica ei, Saskia, a mostenit talentul antreprenorial al bunicului, studiind afaceri la prestigioasa Universitate Marquet.

Fiica cea mica a lui Steven, Christine s-a specializat in matematica si IT la Harvard, iar fiul cel mare este absolventul aceleiasi universitati, fiind pasionat tot de calculatoare. Cel mic studiaza inca matematica la prestigioasa MIT si viseaza sa devina profesor. Stiu ca sunt mostenitorii unei averi fabuloase, dar e un subiect despre care nu se prea discuta.

Au un bunic multimilionar, dar nici unul n-are atitudinea celor care au primit totul pe tava. Muncesc, sunt pasionati de meseriile lor si se bucura de vacantele pe care le petrec cu totii in Romania. „Am fost in 2000 prima data si oamenii au fost asa de calzi acolo. Toata lumea era prietenoasa si cu casele deschise si eu ca femeie primeam constant flori si am zis e o traditie romaneasca”, spune Christine.

Iar ca sa ajute studentii romani, sotii Ausnit au decis la sfasitul anilor ’90 sa plateasca trei burse anual la Harvard. O data pe an vin in Romania sa revada prietenii ce le-au devenit familie. Steven Ausnit nu se pretind mare patriot ci mai degraba iubitor al oamenilor si locurilor pe care le-a redescoperit odata cu intoarcerea acasa la Resita, la locomotivele cu aburi de care era atat de pasionat in copilarie. Pentru el, Romania nu e doar locul nasterii sale ci si tara in care a intors parte din averea tatalui investind in locurile in care in urma cu 100 de ani Max Ausnit scria istorie.

Sursa: protv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Afacerea de familie începută de tatăl şi mama Feliciei în 1998 s-a dezvoltat spectaculos odată cu alăturea fiicei, în 2011

O tânără a renunţat la locul de muncă din Bucureşti şi s-a întors acasă, în Cluj, unde a dezvoltat spectaculos afacerea începută de tatăl său cu 16 ani în urmă. 

Familia Feliciei Tulai, originară din comuna clujeană Luna, produce ulei presat la rece încă din 1998. În 2011, Felicia, care lucrase timp de şapte ani în domeniul leasingului, a decis să se alăture afacerii de familie. “A fost anul în care m-am decis să îmi dau mie un an pentru a vedea dacă pot să creez un brand din munca părinţiilor mei”, spune Felicia, într-un interviu pentru digi24.ro.

Înainte ca Felicia să intre în afacere, tatăl ei vindea uleiul presat la rece numai vecinilor şi prietenilor. Acum, garajul a fost transformat în depozit, familia a început să producă şi alte tipuri de ulei presat la rece, iar produsele sunt prezente în mai multe magazine (în special magazine bio) din ţară.

În acest an, uleiul Luna Solai a primit premiul “Superior Taste Award” cu o stea din aur din partea Institutului de Calitate şi Gust de la Bruxelles.

Uleiul produs de familia clujeană se găseşte acum în magazine din nouă judeţe ale ţării, plus municipiul Bucureşti. Sunt obţinute, prin presare la rece, uleiuri de floarea soarelui, dovleac, in, nucă, rapiţă şi cânepă. Potrivit digi24.ro, uleiurile produse în comuna situată la 50 de kilometri de Cluj-Napoca vor fi prezente şi pe rafturile unor supermarketuri din Capitală.

Uleiul presat la rece este un produs obţinut prin zdrobirea seminţelor oleaginoase şi presarea lor fără să fie supuse unor procese termice. Folosirea căldurii la fabricarea uleiului sporeşte cantitatea de produs obţinută, însă reduce cantitatea de vitamine, minerale şi substanţe nutritive, modifică aroma naturală, calitatea lor şi aduce modificări organoleptice. Tehnologia aplicată ajută la păstrarea gustului natural, specific seminţelor, şi permite extragerea într-o proporţie mai mare a nutrienţilor, antioxidanţilor, vitaminelor, mineralelor, comparativ cu celelalte procedee.

sursa yahoo news

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Alice Constantin se numără printre cei peste zece mii de români cu vârste până în 40 de ani care au accesat bani europeni prin Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, scrie agrointel.ro

Cu cei 25.000 de euro primiţi în 2010, ea a pornit o afacere legumicolă în Fierbinţi, Ialomiţa, şi astăzi, la patru ani de la intrarea pe piaţă, este furnizorul unuia dintre liderii de retail din România.

Ceea ce a convins-o pe Alice ca, la doar 19 ani, să înceapă un business în agricultură a fost ”microbul” luat din familie.

”Provin dintr-o familie de fermieri, aşa că am fost implicată de mică în actvitatea agricolă. Mi-am dorit mult să încep o afacere proprie în domeniu, iar când am aflat că există şi oportunitatea de a beneficia de bani europeni pentru a demara producţia, nu am mai stat pe gânduri”, a povestit Alice în cadrul seminarului ”Mic producător, caut finanţare!”, organizat sâmbăta trecută de către Asociaţia Mici Producători şi în care tânăra fermieră este şi vicepreşedinte.

Alice recunoaşte că, deşi accesarea finanţării europene prin Măsura 112 nu a fost dificilă cu ajutorul unui consultant specializat, suma obţinută, de 25.000 de euro, nu a fost suficientă pentru proiectul pe care îl avea în gând.

”Totalul investiţiei a fost de 50.000 de euro, bani ce au fost recuperaţi la finele celui de-al doilea an de producţie”, a mărturisit tânăra care a început cu teren arendat.

”Acum avem 5,2 hectare de suprafaţă lucrată. Plantăm în spaţii protejate şi în câmp, pe un total de 5,2 hectare. În această iarnă am investit şi într-un sistem de încălzire pentru a avea producţie tot anul: roşii, castraveţi, varză, ardei gras, ardei capia sau vinete. Acum, spre exemplu, avem pe rod castraveţii şi ne aşteptăm la o producţie de circa 15 tone. Preţul de vânzare este, în prezent, de 8-9 lei pe kilogramul de catraveţi proaspeţi”, vorbeşte Alice despre afacerea sa în legumicultură.

Priceperea şi reuşitele ei au atras deja atenţia furnizorilor de seminţe şi echipamente, care i-au propus să testeze produsele lor, iar în mai şi în august, la exploataţia sa, Alice va organiza simpozioane ce vor include şi prezentarea legumelor rezultate din colaboarea cu firmele respective.

  • A convins marile magazine cu calitatea produselor

De doi ani, producţia obţinută de Alice ajunge pe rafturile unuia dintre cei mai mari retaileri din România, colaborare care a început cu dreptul între micul producător şi reprezentantul marelui lanţ de hypermarketuri.

”A contat foarte mult că la prima întâlnire m-am dus pregătită cu un coş mare cu legumele pe care le produceam. Ceea ce se caută este calitatea, dar şi seriozitatea, siguranţa că vei livra cantităţile convenite şi că vei selecţiona mereu produsele ca ele să fie conforme cu standardele dorite de comerciant”, a explicat Alice.

Ea spune că puterea de absorbţie a marelui retailer este extrem de ridicată şi că face cu greu faţă cererii.

”Am încercat să conving şi alţi producători de legume din zona Fierbinţi să ne asociem pentru a vinde cantităţi mai mari, împreună. Am avut neplăcuta supriză să descopăr că ceilalţi nu au dorit o colaborare în acest sens, invocând mai ales că ei vor să îşi vândă produsele cu banii pe loc. De la retailerul care îmi cumpără mie legumele, banii îmi vin în termen de 12 zile de la facturare. Nu sunt bani plătiţi pe loc, dar este un venit sigur, pe baza unui contract negociat la un preţ rezonabil”, mai spune tânăra fermieră.

O altă greşeală pe care mulţi producători mici şi nu numai o fac frecvent este calitatea diferenţiată pentru care, însă, cer acelaşi preţ.

”Este normal, spre exemplu, ca nu toate roşiile să aibă aceeaşi dimeniune sau ca la transport, unele să se altereze. Este anormal, însă, să crezi că un mare magazin îţi va lua marfa la pachet. Noi nu trimitem niciodată decât legumele de cea mai bună calitate. Ce nu se încadrează, ducem la fabrici de conserve, spre exemplu”, a arătat Alice Constantin.

Sursa: financiarul

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
  • Cei doi romani in magazinul lor din Franta
  • Yahoo News/Iulia Oprea – Cei doi romani in magazinul lor din Franta

  • Magazinul se afla la Châteauroux, într-un mic orăşel din FranţaVizualizare fotoMagazinul se afla la Châteauroux, într-un mic orăşel din Franţa

La Châteauroux, într-un orăşel din Franţa aflat lângă Valea Loarei, doi tineri români îi îndulcesc pe francezi. De aproape trei ani, în micul lor magazin vând cu succes ciocolată, înghețată, jeleuri și specialități din marțipan.

Soții Iulia și Adrian Oprea au găsit succesul în Franța, într-un domeniu despre care nu știau mai nimic.
Jurnalistă de meserie, în România, Iulia a lucrat pentru două posturi de televiziune, iar ulterior, mutată în Franța, a devenit grafician după ce a urmat o școală de profil.

Acum, cea de-a doua specializare o ajută să-și realizeze singură campaniile de publicitate pentru businessul ei, respectiv ciocolateria deschisă în franciză, Jeff de Bruges.

În ceea ce-l privește pe soțul ei, Adrian Oprea, nimic din ceea ce a făcut înainte nu părea să aibă vreo legătură cu antreprenoriatul în ciocolaterie.

Fost rugbyst profesionist, Adrian a devenit ulterior, în Franța, responsabil într-un hypermarket.

Azi, după zece ani de la mutarea sa în Franța, pe lângă magazinul Jeff de Bruges de care se ocupă, Adrian Oprea este președintele clubului de rugby în care joacă și președintele asociației de comercianți din galeria în care deține propriul business.

De la clienți, la francizați

“Soțul meu este în Franța din 2004, iar eu am venit în 2008. Dintotdeauna ne-am dorit să lucrăm împreună, să lucrăm pentru noi. Suntem gurmanzi amândoi, iar în Franța, Jeff de Bruges este paradisul gurmanzilor de ciocolată. Toți amatorii de ciocolată cunosc și consumă Jeff de Bruges. Am început ca simpli clienți, iar apoi am devenit francizați”, a povestit Iulia Oprea, pentru Yahoo! News.

Fondată în anul 1986 de un francez cu un nume deloc predestinat, Philippe Jambon, Jeff de Bruges s-a extins treptat și a devenit azi cea mai cunoscută franciză de ciocolată din Franța, și cu peste 400 de magazine care s-au extins în afara granițelor.

Azi, unul dintre magazinele Jeff de Bruges este condus cu succes, chiar acasă, de cei doi români.

Cursuri de organizare a plantației de cacao

Ca să își vadă visul cu ochii, Iulia Oprea a urmat cursuri intensive la sediul Jeff de Bruges de lângă Paris, timp de cinci săptămâni, câte 10 ore pe zi.

În toată această perioadă, a învățat de la organizarea unei plantații de cacao și până la rețetele fiecăreia din cele peste 50 de varietăți de ciocolată pe care le vinde azi în magazin.
Tot atunci, a acumulat cunoștințe precum cele despre gestiunea unui magazin sau ce înseamnă o campanie de publicitate națională, de la regulile de igienă din alimentație și până la atitudinea față de client. Teoria a fost urmată de o săptămână de practică, într-un magazin Jeff de Bruges.

Au urmat apoi multe nopți cu insomnii și sute de ore de lucru la amenajarea propriului magazin.


Afacere pornită pe credit

Ca să pună afacerea pe picioare, soții au contractat un credit de 190.000 de euro, sumă din care au investit 60.000 de euro pentru deschiderea magazinului.

“În Franța, francizele și băncile cer un aport de 30% din valoarea creditului. În plus, am obținut un credit cu dobândă zero de 25.000 de euro de la o organizație de stat care ajută noile firme să-și înceapă activitatea. Avem o rată de amortizare de cinci ani”, a explicat Iulia Oprea.

Când și-au întocmit studiul de fezabilitate, au estimat o cifră de afaceri de 230.000 euro pe an, cu o creștere de 10% pe an.

După primele 15 luni de activitate, business-ul lor le-a adus un volum al vânzărilor de peste 300. 000 de euro.

Potrivit antreprenoarei, până acum, cifra de afaceri din studiul de fezabilitate a fost depășită în fiecare lună.

“Ca în orice domeniu, de noi depinde cât de profitabilă este afacerea. Daca stai și aștepți clienții nu rezolvi nimic. Trebuie să ne căutăm clienții, iar apoi să-i fidelizăm. Un client mulțumit va vorbi despre tine, iar asta este cea mai bună și ieftină publicitate”, a afirmat deținătoarea francizei de ciocolată.

Potrivit acesteia, adaosul comercial practicat în magazinul lor este de 54 – 56 % pentru ciocolată și 80 % pentru înghețată.

Cei doi soți ne-au mai spus că magazinul le aduce un trai confortabil, dar ca să atingă un nivel superior al veniturilor trebuie să mai deschidă și alte magazine.

Fără impozite timp de cinci ani

În ceea ce privește cheltuielile de funcționare, chiria anuală pe care o plătesc pentru magazinul lor este de 320 de euro pe metru pătrat. Acesteia i se adaugă costurile cu salariile celor doi angajați. Mare avantaj este că în primii cinci ani de activitate, business-ul nu se impozitează.

Referitor la numărul de clienți, aceasta variază în funcție de sezon și perioadă. De exemplu, dacă în luna decembrie numărul lor este de peste 4.000, într-o lună de vară, cei care calcă pragul ciocolateriei sunt de patru ori mai puțini.

“Clienții unei ciocolaterii sunt din ce în ce mai tineri. Dacă la deschidere cumpărau ciocolată persoanele cu o medie de vârstă de 40 – 50 de ani, pe măsură ce trece timpul ne trec pragul clienți din ce în ce mai tineri. Tinerii care au deja un statut social cheltuiesc la fel de mult ca părinții lor, iar cei care înca nu lucrează , optează pentru produsele cu prețuri mici”, a mai spus Iulia Oprea.

Din magazinul său pot fi cumpărate dulciuri precum ciocolată, jeleuri, specialități pe bază de marțipan, drajeuri și înghețată.

Ciocolata este fabricată în Belgia, iar restul specialităților, în Franța.

Toate preparatele sunt realizate în magazin, în colecții permanente, dar și colecții în funcție de perioadă sau sărbătoare, precum cele de Paște, Crăciun, Sfântul Valentin sau Ziua Mamei.

Mai mult de trei sferturi din cifra de afaceri este realizată din vânzările de ciocolată, care costă 39,40 euro kilogramul.

O afacere meteodependentă

“Afacerea noastră este ghidată de sezonalitate. Cu cât este mai frig și urât afară, cu atât vindem mai multă ciocolată. De asemenea, cum se apropie o sărbătoare sau o perioadă specială a anului, clienții vin la noi în magazin pentru a căuta idei de cadou. Ciocolata a devenit un cadou la modă , nu doar o cheltuială bazată pe impuls, așa că prezentările sunt realizate în ton cu noile tendințe ale modei. Ciocolățile le aranjăm delicat în cutii fabricate din materiale fine ca dantela și mătasea. Clientul nostru ofera astfel un cadou dublu, un cadou care se păstrează pentru a deveni apoi un obiect de decor. Vara vindem mai mult specialitățile pe bază de fructe, drajeurile pentru ceremonii dar și, bineînțeles, înghețată”, a povestit deținătoarea francizei.

Sezonalitatea business-ului face ca în luna decembrie să se înregistreze cele mai mari vânzări, astfel că în doar câteva săptămâni se realizează 35 % din cifra de afaceri anuală.

Paștele este a doua perioadă importantă, cu circa 15 % din cifra de afaceri.

Totodată, pe lângă vânzările din magazin, de Paște și de Crăciun, franciza românilor din Franța vinde mult și firmelor, sindicatelor și autorităților.

“Le vindem mai ieftin, cu o reducere de circa 30%, dar compensăm prin volum. Până acum am vândut aproape 6 tone de ciocolată în afara magazinului” , a precizat Iulia Oprea.

De Ziua Naţională a României, Yahoo! News v-a pregătit o serie de articole dedicate frumuseţilor şi valorilor ţării noastre, dar și românilor care au reuşit să îşi croiască un drum de succes în străinătate.

Dacă v-a plăcut acest articol şi apreciaţi această campanie, vă invităm să vă alăturaţi, cu un simplu Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook. 

De Andreea Secrieru

Sursa:| Yahoo News 

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

A absolvit doar liceul, dar vorbeşte patru limbi străine, a tranzacţionat cereale de câteva zeci de milioane de euro şi face parte dintr-un „club” exclusivist, o lume a multinaţionalelor discrete, unde puţini români au reuşit să îşi facă loc la nivel înalt. Numele lui este Mihai Csabai, are 30 de ani şi este unul dintre cei câţiva români care au lucrat în biroul de trading „bursier” de materii prime agricole al VA Intertrading, jucător de top din această industrie. După patru ani în biroul din Linz al austriecilor a ales să plece şi să ia în mâini frâiele unei echipe de 50 de traderi dintr-un grup de agrobusiness local.

“TOTUL A FOST ÎNTÂMPLĂTOR. PĂRINŢII MEI AU EMIGRAT ÎN AUSTRIA ATUNCI CÂND EU ERAM FOARTE TÂNAR, PRACTIC M-AM TREZIT ACOLO. După liceu am avut un job de scurtă durată pentru ca apoi să ajung la VA Intertrading. La început am fost pe partea de execuţie a contractelor, iar din 2008 am intrat în trading desk (biroul de tranzacţionare – n.red.)”, îşi începe povestea Mihai Csabai.

Austriecii de la VA Intertrading, companie ce are în acţionariat grupul Voest Alpine şi Raiffeisen, i-au dat pe mână tânărului trader piaţa de achiziţii de cereale şi seminţe oleaginoase din România, iar ca ţintă Egiptul, o miză de două miliarde de euro pe an, având în vedere că guverul de la Cairo este cel mai mare importator de grâu la nivel mondial, iar marile multinaţionale din această industrie văd această piaţă, şi în general regiunea nordului Africii, ca pe un adevărat El Dorado. „Cred că m-au ales pentru piaţa românească şi pentru că vorbeam limba”, explică Csabai.

Deşi universul comerţului şi tranzacţiilor pe burse cu materii prime agricole nu este la fel de intens cum este cel al pieţelor de capital, iar aici traderii nu se „sting” la fel de repede, Mihai Csabai admite că telefonul său este tot timpul conectat la mişcările din pieţe şi că este tot timpul atent la direcţia în care merge piaţa, la deal-urile importante sau la ştirile venite din marile centre de producţie agricolă precum Statele Unite sau Marea Neagră.

„Presiunea este foarte mare. Zi şi noapte sunt cu ochii în cotaţii. Este posibil să ai o anumită poziţie în piaţă şi lucrurile să meargă într-o direcţie total opusă faţă de cea pe care ai estimat-o, astfel că trebuie să te mişti repede şi să găseşti o soluţie.”

Evită să vorbească în cifre foarte clare despre câştigurile sau pierderile pe care le-a marcat, dar recunoaste că victoriile au fost mai multe decât eşecurile. Partea goală a paharului şi intrarea „pe roşu„ nu sunt uitate, iar Csabai subliniază că cea mai usturătoare înfrângere a fost pariul pe porumb în ultimele luni ale anului trecut. Cu o producţie în scădere în mai toate centrele mari de producţie din economia mondială, toţi jucătorii au sperat că preţurile vor exploda, dar creşterea nu a mai apărut. În consecinţă, mulţi actori din piaţa cerealelor au fost prinşi de industrie pe poziţii greşite astfel că pierderile nu au întârziat să apară. „Câştigurile se fac greu în piaţă atunci când este volatilitate mică. De când cu criza financiară nu cred că vom mai vedea un an cu volatilitate redusă”, spune Csabai.

Pe bursa mondială a cerealelor diferenţa dintre profit şi pierdere poate apărea în câteva secunde şi după numai o decizie, dar Mihai Csabai notează că aproape totul depinde de puterea de anticipaţie a omului din spatele calculatoarelor, dar şi de informaţiile din piaţă pe baza cărora sunt fundamentate deciziile.

“ESTE FOARTE GREU SĂ FACI AFACERI DOAR PE «FEELING», DAR ŞI SĂ FACI AFACERI DOAR PE BAZA CIFRELOR. Importante sunt preţul zilei, evoluţia din ultimele zile şi ce vezi tu că o să se întâmple.” Pentru a se acoperi şi pentru a se proteja în faţa riscurilor la care este supus în permanenţă domeniul, traderul şi-a construit un sistem din care „stoarce„ în fiecare dimineată informaţiile pentru sesiunea de tranzacţionare.

   Autor: Gabriel Razi

Sursa: Business Magazin

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 O investiţie de cinci milioane de euro în domeniul vinurilor nu produce profit decât după ani buni. Via trebuie să ajungă la maturitate, iar vremea are un rol important. Oenologul Aurelia Vişinescu se aşteaptă ca 2013 să fie un an bun, ca vânzări, profit şi recoltă.

  Piaţa vinului, cu o valoare anuală estimată de 350 de milioane de euro pe an, a atras interes din partea mai multor antreprenoare.

OANA BELU

Controlează Domeniile Ostrov, firmă care a înregistrat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de 7,5 milioane de lei, în creştere cu peste 20% faţă de perioada similară a anului trecut. Podgoria Ostrov se întinde pe 1.300 de hectare. Alături de viţă-de-vie, compania mai deţine 500 de hectare cu pomi fructiferi şi 200 de hectare cultivate cu legume.

LUCHI GEORGESCU

Deţine afacerea Vincon, unul dintre cei mai mari producători de vin pe pe piaţa autohtonă. Cu o cifră de afaceri anuală ce se plasează în jurul a 30 de milioane de euro, compania are în portofoliu mărci ca Jad, Mioriţa sau Dorobanţ şi vinuri ca Beciul Domnesc, Comoara Pivniţei, Casa Vrancea 1949 sau 7 Păcate. Vincon are circa 2.000 ha în podgoriile Coteşti, Odobeşti, Panciu şi Huşi.

AURELIA VIŞINESCU

“Coordonez în detaliu producţia vinului, mai puţin via, pe care doar o supervizez”, spune Aurelia Vişinescu, oenolog care a fondat propria afacere, Domeniile Săhăteni. Face vinuri, spune ea, de 20 de ani, iar viaţa a dus-o în această direcţie: a crescut la 50 km de Bucureşti, „voiam flori şi am ales să studiez horticultura„. Era în anul doi de facultate când a venit Revoluţia; ar fi vrut să renunţe atunci la studii, dar a descoperit ce-i plăcea cel mai mult: viticultura, „pentru că este foarte multă ştiinţă în vin„. În plus, a ajuns să lucreze în oenologie, o adevărată şansă, după cum recunoaşte chiar ea, „pentru că majoritatea femeilor lucrau în laborator„. A lucrat în cadrul mai multor firme de profil, dar, „ca orice oenolog, visam să am propria vie şi să fac vinul aşa cum îmi doream”.

A lucrat în Africa, în Australia, dar nu-i place deloc în străinătate, departe de familie. „Am stat trei luni în Africa de Sud şi tăiam zilele de pe calendar; am plecat la aeroport cu 3-4 ore mai devreme pentru că nu mai aveam răbdare.” A cunoscut viile din toată ţara, dar a ales să investească în zona Dealu Mare, care se întinde pe teritorii din Prahova şi Buzău. „Pura întâmplare face ca Săhăteni să fie şi locul în care am produs primul vin, în 1993.„ Zona are cea mai mare densitate de crame, „numai pe străduţa noastră fiind cinci crame funcţionale şi încă două în plan”.

În acest moment, firma se autofinanţează cap-coadă, dar antreprenoarea spune că anii de început au fost foarte grei. „Au fost momente când dădeam cu capul din grindă în grindă, dar nu m-am gândit niciodată să renunţ. Cred foarte mult în mine şi asta m-a ajutat să nu renunţ.” Deţine jumătate din acţiunile firmei, partenerul fiind un membru al familiei despre care spune că îi „datorează acest start-up„, pentru că a asigurat finanţarea acestuia. Cinci milioane de euro este pragul la care a ajuns suma investiţiilor, incluzând două proiecte cu bani europeni pentru dezvoltarea cramei, în valoare de 1,3 milioane de euro. „Întotdeauna proiectele depăşesc bugetul, la fel ca şi construcţia unei case, pentru că apar cheltuieli neprevăzute.„ Antreprenoarea spune că investiţia proprie a depăşit 2,5 milioane de euro, apropiindu-se mai degrabă de 3 milioane de euro. Pentru dezvoltarea firmei a accesat şi credite bancare, acum închise, iar în finanţarea actuală a firmei un rol important îl are şi cash-ul care se eliberează din amortizări, mai spune ea. Domeniile Săhăteni a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste un milion de euro, iar pentru 2013 „cred că vom depăşi un plus de 30%”, apreciază antreprenoarea, care spune că firma a ajuns la break-even în momentul în care a atins rulaje de un milion.

„Marja brută este însă relativă, pentru că poate ajunge într-un an la 500%, iar în alt an să încheiem relativ pe pierdere.” Concret, în momentul în care este construit preţul de vânzare al unui vin, „trebuie să iei în considerare că măcar un an din zece este prost în recoltele de struguri„. Or, producătorii de vin s-au confruntat cu această problemă şi în 2010, dar şi în 2012. Valoarea anuală a pieţei vinului este estimată la 350 de milioane de euro, potrivit informaţiilor Patronatului Naţional al Viei şi Vinului, iar la nivelul întregii ţări sunt circa 180.000 de hectare de teren cultivate cu viţă-de-vie. Pe parcursul ultimilor ani, segmentul vinurilor ieftine a înregistrat scăderi în vânzări, în 2013, de pildă, cu peste 10%. Rulajele cresc în segmentele mediu şi superior, cu preţuri de peste 20 de lei pe sticla de 750 ml. Poate din acest motiv chiar şi producătorii cu volume mari se axează tot mai mult pe vinurile din segmentele superioare de preţ.

   Autor: Ioana Mihai

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva