Search

Romani celebri – alimentar

Facebook Twitter Email

Alexandru Tudor, semifinalist în acest an la Bols Around the World, cea mai prestigioasă competiţie de bartending dinlume, este primul român calificat în această etapă a competiţiei şi, practic, cel mai bun barman în 2013 din Europa de Est şi cel mai bun barman român din lume.

Tudor are 23 de ani şi este barman profesionist de trei ani, iar în prezent este bar trainer în cadrul Barmania. Este licenţiat al Academiei de Studii Economice şi urmează cursurile de masterat în Analiză financiară şi evaluare imobiliară.

“Acest concurs este foarte important pentru mine, este rezultatul muncii mele de până acum. Este o împlinire personală, în primul rând, şi cel mai mult mă entuziasmează, dincolo de mediatizarea intensă a competiţiei, probele care vor fi în Olanda şi pentru care mă pregătesc intens pentru că voi concura cu cei mai buni din domeniu”, spune Alexandru Tudor.

Din totalul de concurenţi, numai 20 de barmani din toată lumea au reuşit să se califice în semifinala de la Amsterdam ce va avea loc pe 1 mai, în urma căreia doar 12 vor avea şansa să acceadă în Marea Finală din 7 mai pentru râvnitul loc întâi. Pentru selecţia celor 20 de semifinalişti, 16 regiuni din întreaga lume şi-au desemnat câştigătorii zonali. Ceilalţi 4 concurenţi provin din rândurile a peste 500 de tineri barmani, dintre care Bols Bartending Academy a făcut selecţia. Până acum, numele a 18 semifinalişti au fost făcute publice, după ce aceştia au fost puşi la încercare la trei probe dificile începând cu 1 decembrie 2012. Printre semifinaliştii nominalizaţi se numără 14 câştigători regionali, care vor concura în Amsterdam pentru a fi unul dintre cei 11 finalişti, şi 4 tinere talente (Young Talents). Dintre tinerele talente doar unul are şansa să acceadă în finală alături de cei 11 barmani experimentaţi. Tânărul barman finalist va beneficia de training suplimentar din partea Bols Bartending Academy pentru a putea concura la acelaşi nivel de expertiză cu ceilalţi 11 barmani.

Aflat la a şaptea ediţie, Bols Around the World este concursul care îşi propune să identifice cei mai talentaţi barmani din 66 de ţări şi care va culmina cu Marea Finală ce va fi organizată la Amsterdam pe 7 mai, unde cel mai bun barman va fi desemnat Bols Bartending World Champion 2013.

Seminfinaliştii Bols Around The World 2013:
Regiunea 1 Canada: Jenner Cormier (The Middle Spoon, Noble)
Regiunea 2 SUA: Tom Richter (The Beagle – NYC)
Regiunea 3 America Centrală & Caraibe- Curacao: Luuk Gerritsen (Vegas 360 Curacao)
Regiunea 4 Argentina: Va fi anunţat pe 17 aprilie la finala naţională BATW  din Buenos Aires
Regiunea 5 Marea Britanie: Rusty Cerven – (The Connaught Bar, London)
Regiunea 6 Scandinavia – Danemarca: Leszek Stachura (The Union, Copenhagen)
Regiunea 7 Germania: André Pintz (Steigenberger Grandhotel Handelshof Leipzig)
Regiunea 8 Italia: Tiziana Borreani (Cafè del mar – Savona)
Regiunea 9 Europa de Vest – Olanda: Ciro de Georgio (Dvars, Amsterdam)
Regiunea 10 Europa de Est – România: Alexandru Tudor  (Barmania Bucharest)
Regiunea 11 Rusia – Va fi anunţat pe 12 aprilie după finala naţională BATW din St. Petersburg
Regiunea 12 Polonia: Mateusz Szuchnik (Pies Czy Suka Pure Bar, Pogorzel)
Regiunea 13 Japonia: Michie Nishida-(Bar Open Door B2 Osaka)
Regiunea 14 Orientul Mijlociu & Africa-Dubai: Jimmy Barrat (Zuma, Dubai)
Regiunea 15 Asia – Coreea de Sud: Seongha Lee (Kap Bar & Dining, Seoul)
Regiunea 16 Australia & Noua Zeelandă: Australia, Benjamin Tua (Mechanics Institute, Perth)
Young Talent Olanda: Stefan van Zuijlen (Jersey, Goes)
Young Talent Europa – Ungaria: Fanni Lajkó (Boutiq’ Bar, Budapest)
Young Talent America – Brazilia: José Kennedy Nascimento (MyNYbar, Sao Paolo)
Young Talent Australasia & Africa – Hong Kong: Nokoy Mak (Quinary, Hong Kong)

Câştigătorul va fi încoronat Bols Bartending World Champion 2013 şi va beneficia de o excursie de opt zile în jurul lumii, având posibilitatea să-şi aleagă patru destinaţii, respectiv metropole recunoscute în domeniul cocktailurilor. În plus, va câştiga şi o excursie la Tales of the Cocktail în New Orleans, la ediţia din vara acestui an. Toţi cei 21 de semifinalişti vor deveni Bols Brand Ambassadors şi vor câştiga o a doua excursie la Amsterdam (pe lângă cea din cadrul competiţiei) pentru un program unic de training la Bols Bartending Academy.

 Autor: Razvan Muresan

Sursa: Business Magazin

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Rucsandra Hurezeanu a dezvoltat un model de afacere neobişnuit: dermatocosmeticele Ivatherm sunt produse în Franţa şi vândute în România. Pentru 2013 antreprenoarea şi-a propus o creştere de 20% a vânzărilor şi să cucerească piaţa asiatică. Ce şanse are?

“IN DOMENIUL DERMATOCOSMETICELOR NU SE SIMTE CRIZA”, spune Rucsandra Hurezeanu, antreprenoarea care a construit marca Ivatherm. La 39 de ani, ea conduce o afacere care a crescut în primele trei luni ale anului cu 10% faţă de perioada similară a anului trecut, când cifra de afaceri a companiei a depăşit 2 milioane de euro. Ivatherm a externalizat distribuţia, renunţând la agenţii proprii; lucrează acum cu Mediplus şi Farmexpert şi, spune antreprenoarea, „prezenţa la raft s-a îmbunătăţit„. De pildă, dacă anul trecut treceau chiar şi două-trei zile până la livrarea comenzilor, acum aprovizionarea se face chiar şi în aceeaşi zi. Cele 44 de produse Ivatherm se găsesc pe rafturile a 1.000 de farmacii în întreaga ţară, acesta fiind singurul canal de desfacere al companiei. Argumentul stă în însăşi poziţionarea mărcii pe zona de dermatocosmetice. „Un medic dermatolog nu recomandă un produs pentru care vede reclamă la televizor„, argumentează Hurezeanu. La nivel mondial, povesteşte ea, sunt în jur de 10-12 mărci de dermatocosmetice, iar concurenţa este acerbă mai cu seamă în pieţele mature. Iar piaţa este în permanentă creştere peste tot în lume, pentru că „tot mai mulţi clienţi vor să cumpere produse sigure, fără parabeni”, spune antreprenoarea.

CA UN SIMPLU EXEMPLU, dimensiunea pieţei la nivel mondial a continuat să crească în ultimii ani faţă de 2008. Rucsandra Hurezeanu crede că incidenţa alergiilor va continua să crească, motiv pentru care se declară foarte optimistă în ce priveşte evoluţia viitoare a afacerii. Pentru anul în curs se aşteaptă la un avans de circa 20% faţă de nivelul vânzărilor înregistrate anul trecut. În 2012 Ivatherm a vândut în jur de 200.000 de produse, iar Hurezeanu spune că sunt deja clienţi fideli mărcii care se întorc în farmacii pentru acelaşi produs. În supermarketuri oferta este depersonalizată, pot fi găsite cam aceleaşi produse. Anual firma lansează patru sau cinci produse, segmentul de profil fiind foarte dinamic. În plus, „pe lângă apa termală de la Herculane am căutat ingredienţi activi noi şi performanţi”.

Cât priveşte exporturile, interesul principal se îndreaptă către piaţa asiatică, care deşi este destul de închisă şi greu accesibilă, face să merite furcile caudine prin care sunt nevoiţi să treacă firmele care vor să-şi vândă acolo produsele. La sfârşit de aprilie în agenda antreprenoarei figurează o deplasare în China, cu o misiune economică, tocmai pentru a iniţia demersurile de export în această piaţă. „Nu e uşor să exportăm pentru că produsele trebuie înregistrate şi în China, procesul durează un an, iar chinezii sunt protecţionişti cu brandurile lor.”

MARCA PE CARE A CONSTRUIT-O, plecând de la calităţile apei termale de la Herculane, este singura afacere românească de profil în ciuda faptului că sunt şi alte companii care s-au dezvoltat şi menţinut în domeniul cosmetic. Ţinta companiei este ca anul acesta exporturile să aibă un aport de 10% la cifra de afaceri.

De formaţie profesională medic, Rucsandra Hurezeanu a pornit afacerea Ivatherm în 2005, după experienţa unui MBA în marketing în Franţa şi un stagiu în cadrul companiei producătoare de medicamente Servier. „Un loc de muncă în Franţa îţi dă foarte multă încredere în forţele proprii”, povesteşte ea. La întoarcerea în România a lucrat în farma. „Într-o multinaţională există avantaje şi dezavantaje, iar după câţiva ani mi-a venit ideea că pot încerca să construiesc ceva al meu.„ Inspiraţia sa a fost stimulată de proprietăţile apei termale ale apelor minerale de la Herculane.

A concesionat în 2005 un izvor – Hercules 1, singurul izvor termosalin; apa ajunge la suprafaţă de la o adâncime de 2.000 m şi este, conform analizelor, microbiologic pură; este îmbuteliată şi transportată, cam o dată pe lună sau la două luni, la două fabrici din Franţa, care sunt contractate de Ivatherm. Apa este folosită pentru fabricarea produselor Ivatherm, ambalate în ceea ce se numeşte ambalajul „primar„ (cutia sau flaconul de cremă), iar apoi aduse la depozitul central de la Târgu-Mureş, unde sunt puse în cutii, li se adaugă prospectele şi îşi încep drumul către rafturile farmaciilor. „Nu am avut probleme să ajungem la vânzare în farmacii; România oferă oportunităţi, nefiind o ţară matură”, spune antreprenoarea, care recunoaşte că nu ar fi fost la fel de facil să dezvolte afacerea în Franţa, unde se lansează în fiecare an zeci de noi mărci. În România, ritmul de creştere al segmentului de dermatocosmetice este favorizat şi de dimensiunile reduse ale acestuia: 15-20 de jucători se luptă pentru vânzări estimate la circa 20 de milioane de euro. Chiar dacă avansul anual se plasează la 5-10% în plină recesiune, situaţia este radical diferită de pieţele mature, unde deopotrivă ponderea consumatorilor, dar şi cheltuielile medii sunt mai mari decât cele de pe plan local.

DESPRE ÎNCEPUTULE AFACERII ANTREPRENOAREA ÎŞI AMINTEŞTE CĂ A FOST O PERIOADĂ CU O MULŢIME DE FRUSTRĂRI. „Încasările nu erau suficient de mari pentru a acoperi cheltuielile şi tot timpul trebuia să aduc bani «de acasă».” A ales din start poziţionarea produselor în zona beneficiilor medicale, iar acum firma are o întreagă echipă care se ocupă de promovarea produselor la medicii dermatologi din întreaga ţară. Dovadă că alegerea a fost potrivită este că pe anumite categorii de produse (cum ar fi dermatita seboreică şi cuperoza), marca Ivatherm este lider, chiar dacă se duelează cu nume sonore la nivel mondial, ca Avene, Bioderma, Roche Posay, Skincode etc.

DESPRE PREFERINŢELE ROMÂNILOR, spune că Moldova este „de departe cea mai bună regiune„ în ce priveşte volumul vânzărilor; în Bucureşti, în schimb, clienţii sunt mai dificili.

Paşii pentru lansarea unui produs sunt clar definiţi, iar întregul proces durează cel puţin opt luni. Mai întâi, Ivatherm face o cercetare de marketing care să arate ce produs şi-ar găsi locul pe piaţă; în funcţie de care companiile franceze de cercetare fac propuneri de substanţe active, texturi, parfumuri. Francezii fac propuneri de ingrediente, echipa din România alege; urmează o etapă în care sunt trimise în ţară eşantioane cu propuneri de produse pentru a fi testate şi abia apoi este stabilit produsul final.

Şi dacă alte companii din România lucrează pentru companii consacrate în industrii de tot felul – de la automobile la îmbrăcăminte, încălţăminte şi mobilă – modelul ales de antreprenoarea româncă este exact contrar. Afacerea este unul din puţinele exemple care aleg pentru producţie unităţi din străinătate. În acest domeniu, argumentează Hurezeanu, nici n-ar putea fi altfel. „În Franţa există o întreagă industrie pentru ingrediente şi a companiilor care fac cercetare pentru formule. În România nu am fi avut astfel de specialişti„, explică antreprenoarea, care îşi caracterizează afacerea drept o firmă dezvoltată cu resurse locale şi tehnologie avansată din ţări vestice. Pe de altă parte, Rucsandra Hurezeanu spune că ar fi dispusă, la un moment dat, să vândă afacerea, mai cu seamă că are multe alte idei de afaceri tot în domeniul frumuseţii, cărora nu are timp să le dedice.

Autor: Ioana Mihai

Sursa: Business Magazin

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Un cetăţean român angajat într-o pizzerie din Ferrara, regiunea Emilia Romagna, a restituit un plic cu 32.000 de euro primiţi cadou de la un italian. Mai multe publicații italiene au scris despre gestul românului, iar carabinierii italieni au remis un comunicat în care îl laudă.

Alin Cioacă, în vârstă de 28 de ani locuiește de zece ani în Italia, este căsătorit și are şase copii mici. Angajat al unui restaurant, românul a primit un plic cu 32.000 de euro de la un client bogat al localului.

Când am deschis plicul, credeam că este bacșișul meu. Dar am văzut toți acei bani și m-am speriat. Nimeni nu văzuse că am luat plicul, aș fi putut să-i păstrez, dar am hotărât că nu era corect și m-am dus la carabinieri fără să stau pe gânduri”, a declarat românul, potrivit publicației La Nuova Ferrara.

Poliția l-a identificat pe italianul generos și i-a returnat banii. Nu se cunosc însă motivele gestului său.

Carabinierii au fost impresionați de fapta românului și au scris că el este o dovadă “a faptului că există şi oameni oneşti, indiferent de naţionalitatea lor”.

“Prea des ne facem vinovaţi de faptul că ne amintim de ei doar în ştiri care îi au protagonişti în sens negativ. Este vorba despre un gest civic, de mare generozitate. Şi mai este o demonstraţie a faptului că onestitatea nu are graniţe. Îi mulţumim lui Alin Cioacă pentru colaborarea cu forţele de ordine din Italia”, se arată într-un comunicat al autorităților locale.

Autor:  Cristina Botezatu
EVZ.ro 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Gabi Georgiu, în vârstă de 24 de ani, lucrează de şapte ani la un restaurant japonez din Cluj-Napoca şi a reuşit să câştige titulatura de cel mai bun bucătar de sushi din lume. Este primul român care se întoarce în ţară de la o competiţie internaţională de gătit cu titlul de „Head chef sushi“.

Tânărul bucătar a obţinut două medalii de aur la probele „Individual“ şi „Restaurant“ în cadrul Concursului Internaţional de Sushi „World Sushi Cup“ din Japonia, competiţie aflată la prima ediţie.

„Concursul a avut două secţiuni: cea individual şi cea adresată restaurantelor. La prima secţiune, au participat concurenţi din 12 ţări din afara Japoniei, iar la cea de-a doua secţiune, lupta s-a dat între reprezentanţii a opt restaurante din lume.

La prima probă, bucătarul clujean a obţinut ”Gold Sushi Restaurant Award” pentru platoul cu sushi, pe tema “trecerii de la iarnă la primăvară” cu somon, ton, caracatiţă, peşti japonezi şi …mărar, iar la a doua, pentru Draculla Roll cu somon, sos de roşii, cascaval şi usturoi.

La secţiunea individuală, premiul a fost oferit de către Chiba Kogyo Bank, iar la secţiunea pe restaurante a fost acordat de Norwegian Seafood Council“, potrivit foodandbar.ro.

”De la fiecare om am avut ce învăţa în cadrul acestui concurs. Cum să fii creativ,  răbdător şi cum să îţi gestionezi timpul. Am mai spus şi de fiecare dată când vom aborda acest subiect o s-o repet: pentru mine a fost o oportunitate!

Îi mulţumesc bucătarului-chef Tsuchiya Naofumi pentru încredere şi pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine în toţi aceşti ani. Îmi doresc să devin din ce în ce mai bun şi să cunosc cât mai mult din tainele bucătariei japoneze”, a afirmat Gabi Georgiu.

Acesta a fost şi cel mai tânăr concurent la acea competiţie internaţională. Lucrează de 7 ani la Tokyo Japanese Restaurant din Cluj-Napoca Competiţia a fost jurizată de maeştri bucătari de sushi recunoscuţi pe plan international. Premiul a fost materializat în diplome recunoscute de Asociaţia de Sushi din Japonia, iar România a primit alături de trofeu şi un cutit profesional pentru sushi

Sursa: Adevarul

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
Povestea unui român în China te poate duce cu gândul la aproape orice, mai puţin la afaceri. Însă Liviu Savu, de 21 de ani şi de doi ani în China, chiar asta face – afaceri. Pentru început s-a gândit ce şi-ar putea dori chinezii şi nu au: vin adevărat. Nu merge, iar acum caută noi oportunităţi.
Român în China – cu brandul de ţară în piept şi cu mintea la afaceri profitabile cu chinezii (Imagine: Alina Dan/Mediafax.ro)

A cunoscut-o pe Loretta în faţa blocului unde locuia, de pe şoseaua Panduri din Bucureşti, şi a decis, în scurt timp, că micuţa chinezoaică, mai în vârstă decât el cu patru ani, îi poate fi parteneră de viaţă şi de afaceri.

“Ne-am văzut la mine în faţa blocului şi am intrat în vorbă. În scurt timp am venit aici în China, la ea, să facem afaceri cu vin românesc”, povesteşte Liviu pentru Mediafax.

Pe cartea lui de vizită, bilingvă, este stilizat un pahar de vin cu picior, în care pare că pluteşte un dragon mic şi negru, simbol de care chinezii sunt foarte mândri. Tricolorul românesc este înghesuit timid, în partea de jos a desenului.

  Explicaţia se deduce din spusele lui Liviu: “Chinezii nu fac afaceri cu străinii. Adică preferă să bată palma cu unul de-al lor şi de aceea, atunci când este vorba despre contracte, Loretta este cea care duce greul. Ea vorbeşte, ea face contractele, ea bate palma. Pe mine mă prezintă ca partener de afaceri şi atât. Nu e bine să ştie că suntem un cuplu, pentru că nu ar mai avea încredere în noi. Sunt suspicioşi cu străinii”.

În plus, Liviu nu are nici până acum toate actele pentru a obţine rezidenţa în China. Nu vorbeşte limba chineză, iar cu Loretta se înţelege în engleză. “Mai am de luat acte din România – diplome şi restul – dar nu mă duc prea des pentru că drumul e lung şi scump. Nu am avut probleme cu autorităţile, pentru că sunt în baza lor de date, ştiu de mine, iar eu îmi văd de treabă”, spune Liviu.

“E frumos, nu?”, întreabă Loretta, venind râzând către masa pe care sunt expuse vinuri, la Ambasada României din Beijing. Chinezoaica nu are mai mult de un metru şaizeci, cu tot cu tocuri, şi vorbeşte o engleză aproape impecabilă. Nu ştii dacă se referă la iubitul ei sau la context. Râde mai tot timpul – veselia dovedindu-se a fi o trăsătură a poporului chinez – şi pare mulţumită de ambele – iubit şi context. Este la ea acasă, la o petrecere oficială, îşi poate promova afacerea. Loretta şi Liviu sunt o pereche exotică. Exotismul vine însă de la românul înalt ca bradul, care poartă la rever frunza cea verde a brandului de ţară – un european în China este o prezenţă destul de rară şi de neratat, localnicii fiind bucuroşi să se fotografieze cu cei veniţi de pe bătrânul continent.

  Revenind însă la Loretta, afli că şi pe ea tot afacerile au adus-o în România. Are un stand în centrul comercial chinezesc de la marginea Bucureştiului. Inevitabil, întrebi de ce aduc marfă proastă în România, pentru ca realitatea din China e cu totul altfel. “Nu aducem marfă proastă. Aducem ce ni se cere. Voi vreţi mult şi ieftin”, a răspuns chinezoaica apărându-şi afacerea.

Cu vinurile este altă poveste. Judecând după frecvenţa cu care invitaţii veneau să le fie umplute paharele cu vin şi după mulţumirea afişată, ai zice că afacerea le este înfloritoare.

“Urmează să mă apuc de alt business, de aceea nu am ce să spun prea mult despre afacerea asta care merge tot mai prost”, spune, surprinzător, românul. Motivaţia vine imediat, seacă: “Chinezii nu ştiu să bea vinul nostru. Ei au moutai-ul lor, băutura aia cu gust de ţuică slabă, din orez, pe care o consumă din păhăruţe cât un degetar şi pe care o dau pe gât toată odată. Când le pui în faţă un pahar cu vin, ori îl dau pe gât ca pe moutai şi se îmbată, ori îl ţin până se încălzeşte şi nu mai e bun”, adaugă el. De aceea vrea să se reprofileze, dar, din superstiţie, nu dezvăluie care va fi următoarea afacere. “S-o văd eu începută şi o să ştiu eu să o promovez aşa cum trebuie”, mai spune el.

Lui Liviu Savu îi este dor de ţară, dar este tânăr şi are treburi de rezolvat. Mai urgente decât rezidenţa chineză, diplome şi petreceri în faţa blocului din Dealul Spirii sunt afacerile. Chiar şi la mii de kilometri distanţă de România, unde oamenii zâmbesc mult şi beau vinul din orez cu viteza cu care românii dau pe gât cinzeaca.

de Alina Dan

Mediafax

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Reteta de business a unei afaceri din Ardeal care si-a dublat profitul in criza

Producatorul de paste fainoase Hutton din Satu Mare, o afacere de familie inceputa acum 20 de ani, a reusit in anii crizei sa isi creasca cu peste 100% cifra de afaceri si profitul.

Afacerile companiei din Ardeal au crescut in ultimii 5 ani de la an la an, iar anul trecut firma a investit aproape 5 mil. euro in extinderea capacitatii de productie, ceea ce va permite anul acesta o crestere de 20%, fata de anul trecut.

Astfel, producatorul din Satu Mare vrea o crestere de 20% a vanzarilor in 2013, mizand pe extinderea capacitatii de productie si largirea portofoliului de produse, prin pastele lungi.

Hutton a inregistrat in anul 2012 o cifra de afaceri de 8,3 milioane lei, in crestere cu 7% fata de anul precedent, cand cifra de afaceri a companiei a fost de aproximativ 7,8 milioane lei. Afacerile companiei au fost in permanenta crestere de la an la an, in 2007, spre exemplu, compania raportand la ministerul de finante o cifra de afaceri de 3,6 mil. lei si un profit de sub 500.000 lei. In perioada 2009-2011, compania a avut anual un profit de peste 1 mil. euro, cu mici diferente in plus sau in minus de la an la an.

Cum a reusit compania de familie, care isi fabrica pastele dupa o reteta de familie, sa creasca in aceasta perioada. In primul rand a extins gama de produse, astfel incat in 2006-2012 a lansat pastele scurte si medii, dupa ce in primii ani, producea doar paste in forma de romburi, fruzulite si taitei lati. Cresterea din anii de criza a fost determinata si de incheierea de parteneriate cu firme de distributie din Ardeal, dar si intrarea in key accounts la nivel local si regional. Cresterea gamei si a distributie a atras dupa sine in aceasta perioada si investitii in parcul auto, depozitare, iar anul trecut si productie.

Compania a inregistrat la OSIM si un brand propriu, taietei de nunta.

In anul 2012, Hutton a investit 4,7 milioane euro in construirea unei noi hale de productie si in dezvoltarea unei linii continue de productie paste lungi cu capacitate de 600 kg/ora, plus o linie de ambalare si cartonare, silozuri interioare pentru faina cu capacitate de stocare de 150 t, linie de spargere si dozare oua si alte utilaje si tehnologii specifice de ultima generatie. Aceasta noua linie dubleaza capacitatea de productie a fabricii Hutton situata in Satu Mare, introducand un nou sortiment in portofoliul companiei, pastele lungi. Fabrica Hutton mai include inca doua linii de productie, una pentru paste scurte si una pentru paste speciale (romburi, frunzulite, melcisori etc), capacitatea acestor doua utilaje fiind de 550 kg/ora.

Hutton este cel mai mare producator de paste fainoase cu capital 100% romanesc din Ardeal si se afla in top 10 producatori de paste din Romania. Hutton produce si comercializeaza paste scurte, medii si lungi, cu si fara oua, dintr-un amestec propriu de fainuri speciale. Portofoliul Hutton include 22 de forme de paste si 50 de SKU. Produsele companiei sunt prezente in 15 judete din vestul si centrul Romaniei.

Sursa: Wall Street

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Românii deţin cele mai mari exploataţii agricole din ţară, însă străinii vin tare din urmă

Fermierii locali conduc în topul celor mai mari exploataţii agricole din România, ocupând primele trei poziţii cu suprafeţe de peste 50.000 ha. Anul 2012 a adus câteva schimbări importante în clasamentul celor mai mari exploataţii agricole.
Pe prima poziţie a trecut Agricost din Iaşi, o firmă mai puţin cunoscută, dar care a „reuşit” să concesioneze anul trecut de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS) cele 57.000 de hectare din Insula Mare a Brăilei (IMB) pentru 49 de ani. Terenul este exploatat însă în continuare de Culiţă Tărâţă, proprietarul TCE 3 Brazi care, după ce le-a lucrat mai bine de zece ani, a ajuns cel mai mare datornic al ADS.
Următoarele două poziţii în top sunt disputate de Ioan Niculae, patronul Interagro şi Adrian Porumboiu, proprietarul grupului Racova. În primii cinci mai intră şi doi străini: un libanez şi un austriac.

Cele mai mari 10 exploataţii agricole din România exploatează împreună circa 326.000 hectare de teren agricol, ceea ce reprezintă circa 3% din terenul arabil al ţării. Cât despre străini, aceştia au ajuns deja la circa 800.000 ha în România şi se apropie încet – încet de 10% din totalul suprafeţei arabile.

Top 10 exploataţii agricole din România

Agricost Iaşi – 57.000 ha
Agricost Iaşi, firma cu capital româno-olandez a concesionat anul trecut de la ADS pentru 49 de ani suprafaţa de 57.000 ha de teren agricol în Insula Mare a Brăilei. Agricost a obţinut acest drept în urma unui proces cu ADS. Dacă teoretic Agricost este beneficiarul terenurilor din IMB, în practică, cel care le munceşte este în continuare Culiţă Tărâţă, proprietarul TCE 3 Brazi, unul dintre cei mai mari datornici ai ADS.
Cât despre legătura dintre cele două firme, vorbim mai degrabă de „o relaţie de colaborare”, care n-ar fi exclus să se menţină şi în viitor, susţine acţionarul majoritar al Agricost, Constantin Duluţe. El spune că deocamdată n-a intrat în insulă, pentru că TCE 3 Brazi are înfiinţate culturi de rapiţă şi grâu. În primăvară, îşi va pune şi el culturile lui şi va apela probabil tot la serviciile firmei controlate de familia lui Culiţă Tarâţă.

Ioan Niculae – 55.000 ha
Omul de afaceri, patronul Interagro, exploatează cele 55.000 ha de teren agricol, în mai multe judeţe din sudul ţării, din care aproximativ 19.000 ha sunt în proprietate. Niculae deţine şi o reţea importantă de silozuri, numărându- se printre agricultorii români care au câştigat cel mai mult de pe urma fluctaţiilor de preţuri la cereale din ultima vreme.
În 2010, de exemplu, a dat lovitura la grâu. El dispune de un sistem de producţie integrat, care merge de la cultura vegetală, până la procesare. Niculae a intrat în urmă cu câţiva ani şi pe piaţa vinurilor. Niculae este unul dintre cei mai bogaţi români, cu afaceri de circa 1 miliard de euro.
Pe lista investiţiilor realizate de Interagro se află şi fabrica de bioetanol de la Zimnicea, realizată în urma unei investiţii de 82 milioane de euro.

Adrian Porumboiu – 54.000 ha
proprietarul grupului de firme Racova, administrează suprafaţa de teren agricol menţionată mai sus în zona Moldovei, fiind cel mai mare proprietar de teren din ţară. Fostul arbitru spune că nu are de gând să se oprească cu achiziţiile aici, motiv pentru care este şi foarte atent la orice oportunitate apare în piaţă.
El deţine şi o reţea importantă de silozuri, a cărei capacitate vrea să o extindă la 350.000 de tone. Producţia de cereale este valorificată prin reţeaua proprie, mai ales că Porumboiu dispune de mai multe unităţi de procesare.
Omul de afaceri a reuşit să construiască în timp o afacere integrată de succes mergând de la agricultură, industria alimentară, turism până la comerţ sau construcţii, care îi aduc împreună o cifră de afaceri de peste 140 milioane de euro.

Jihad El Khalil- 35.000 ha
Omul de afaceri libanez se numără printre cei mai mari deţinători de terenuri agricole din România (situate în judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Timiş). El mai are în portofoliu şi mai multe ferme de animale, un abator şi o reţea importantă de silozuri. Pe lista companiilor la care este acţionar se numără Agro Chirnogi, o companie cu o cifră de afaceri de 265 milioane de euro în 2011 şi un profit de 4,9 milioane de euro, precum şi Maria Trading – cu afaceri de 34,4 milioane de euro şi profit de circa 1 milion de euro. Anul trecut, DIICOT anunţa că Jihad El Khalil face parte dintr-un grup infracţional care ar fi prejudiciat statul cu 30 de milioane de euro. El era suspectat alături de alţi 19 cetăţeni români şi libanezi că ar fi săvârşit infracţiuni de evaziune fiscală, contrabandă şi spălare de bani în domeniul operaţiunilor comerciale cu cereale.

Bardeau Holding – 26.000 ha
Grupul de firme Bardeau, deţinut de contele austriac Andreas von Bardeau, îşi desfăşoară activitatea în zona de vest a ţării, în judeţele Arad, Timiş şi Caraş Severin, având profil vegetal şi zootehnic. Grupul dispune de structuri proprii de depozitare, comercializare cereale şi transport. Potrivit datelor furnizate de grup, Bardeau are în proprietate 15.600 ha, la care se adaugă circa 5.900 ha concesionate de la ADS, în timp ce 4.500 ha sunt arendate de la proprietari particulari. Principalele culturi înfiinţate sunt cele de grâu, orzoaică, rapiţă, floarea soarelui, porumb şi orez. Grupul are mai multe ferme de animale (vaci, oi şi capre). Contele austriac mai deţine în România şi circa 5.000 hectare de pădure. Achiziţia de terenuri a adus celor de la Bardeau numeroase acţiuni în instanţă.

Mihai Anghel- 25.000 ha
Mihai Anghel, patronul Cerealcom Dolj, se numără printre cei mai mari cultivatori de cereale din România, deţinând o reţea importantă de silozuri – capacitate de 450.000 de tone. În 2012, seceta i-a afectat circa 10.000 hectare de porumb şi floarea soarelui care au fost calamitate în totalitate, ceea ce i-a adus pagube de aproximativ 20 milioane de euro. La grâu, în schimb, productia a fost bună, media pe cele 13.000 de hectare fiind de 5,5 tone la hectar. Agricultorul doljean este prezent şi pe piaţa vinurilor, Domeniul Coroanei aducându-i anual încasări de aproximativ zece milioane de euro. Investiţiile în via de la Segarcea depăşesc 30 milioane de euro, pe rod fiind aproximativ 300 ha de vie.

Martifer – 25.000 ha
Portughezii de la Martifer au anunţat în urmă cu doi ani că exploatează în România circa 25.000 hectare de teren agricol în estul ţării, de pe care este obţinută materia primă pentru fabrica de ulei vegetal de la Lehliu. Surse din piaţă susţin însă că suprafaţa administrată de Martifer s-a redus în ultima vreme până la circa 15.000 ha. Cea mai mare parte a suprafeţelor reprezintă culturi de floarea soarelui şi rapiţă. Anul trecut, Prio Foods, parte a grupului portughez Martifer, a încheiat un joint – venture cu firma americană Bunge, principalul jucător pe piaţa locală a uleiului vegetal. Portughezii au investit peste 90 de milioane de euro la Lehliu Gară într-o unitate specializată în pro¬cesarea seminţelor şi producţia de ulei vegetal, în scopuri industriale şi de consum. Martifer a mai anunţat că vrea să investească şi în zootehnie în România.

Spearhead International – 17.800 ha
După ce a cumpărat spre sfârşitul anului trecut circa 3.000 de hectare de teren agricol în Dolj, fondul de investiţii britanic Spearhead International Ltd a ajuns să lucreze în România 17.800 ha de teren agricol în Dolj şi Teleorman. Fondul a intrat pe piaţa locală în 2008, în urma preluării unui pachet de 70% din acţiunile Agrinatura, o firmă din Teleorman, de la omul de afaceri Eugen Pena. România a reprezentat în ultimii ani, alături de Polonia, una dintre principalele ţinte de achiziţii ale britanicilor. În prezent, Spearhead exploatează circa 80.000 ha de teren agricol la nivel european.

Ştefan Poienaru – 17.000 ha
Ştefan Poienaru, proprietarul Agrofam Feteşti, administrează circa 17.000 hectare de teren agricol şi deţine silozuri cu o capacitate de depozitare de circa 100.000 tone. Agricultorul are planificate investiţii de circa două milioane de euro pentru extinderea capacităţii de depozitare. Poienaru cultivă cereale în general, dar a încercat şi plantele energetice cum ar fi anghinarea, dar cultura nu s-a aclimatizat. Nu renunţă însă la rapiţă, chiar dacă a avut şi ani mai proşti. Omul de afaceri nu crede însă că pe termen lung culturile energetice vor avea succes, deoarece preţurile atractive la cereale îi vor determina pe agricultori să aleagă grâul.

A&S International 2000 – 15.000 ha
A&S International, parte a grupului A&S Holding (cu capital româno-american), are terenuri concesionate în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, mai precis în Balta Ialomiţei (între Braţul Borcea şi Dunăre), unde cultivă, în principal cereale şi plante oleaginoase. A&S Internaţional 2000 are un portofoliu variat de afaceri, de la managementul grupului, producţie farmaceutică, până la aparatură medicală

Viorela Pitulice 

Sursa: Agrointel

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

A făcut primul pas în business cu un magazin în care vindea tablă zincată, a trecut la o afacere de prestări servicii în agricultură, dar grosul banilor pe care i-a câştigat au fost cei din cereale produse de terenurile sale. După 20 de ani de “aventuri” în businessul românesc a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi fermieri români şi proprietarul unui business ce i-a adus în ultimii cinci ani un profit net cumulat de 2,5 milioane de euro.

Nicolae Sitaru (54 de ani), unul dintre cei mai cunoscuţi fermieri români şi fost preşedinte al LAPAR, una dintre cele mai mari organizaţii ale fermierilor, a început afacerile în 1993 cu un mic magazin unde vindea tablă zincată în acelaşi timp în care era angajat la o fabrică de nutreţuri din judeţul Ialomiţa.

“Vindeam tablă zincată şi în paralel mă duceam şi la servici, lucram la porci la FNC (fabrica de nutreţuri com­binate – n. red.). Era o afacere simplă şi nu îmi ocupa mult timp.”
Pasul în afacerea cu tablă zincată l-a determinat pe Nicolae Sitaru să se avânte tot mai mult, astfel că antre­prenorul a decis să cumpere câteva tractoare pentru a lucra contra cost terenurile fermierilor din Ialomiţa.
“Am luat câteva tractoare U650 de la Braşov, îmi amintesc şi acum că au costat 48 milioane de lei, cred că însemna undeva la 20.000 de dolari şi am început să fac prestări servicii pentru fermieri.”
După câţiva ani de lucrat terenurile altora, Sitaru, care este inginer de tractoare agricole, a reuşit să îşi facă ferma sa cu 80 de hectare de teren luate în arendă în Ciochina, o localitate la graniţa dintre judeţele Călăraşi şi Ialomiţa.
Sitaru a avansat încet în afaceri în următorii ani, a avut răbdare, iar oportunitatea pentru extinderea masivă a apărut la începutul anilor 2000 odată cu desfinţarea I.A.S.-urilor (ferme de tip cooperativist deţinute de stat). Atunci el a arendat o bună parte din terenurile fostei ferme de stat, făcând astfel saltul în categoria fermierilor de nivel mediu.
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Mâncarea și energia înseamnă viitorul în business, spunea deunăzi Radu Timiș, unul dintre cei mai mari jucători din industria locală a cărnii. Dacă în domeniul alimentar afacerea grupului Cris-Tim se consolidează, în ceea ce privește energia primul megawat va fi produs în ianuarie 2013.

Circulă o vorbă. Dacă Martin Luther King ar fi spus „am un plan”, nu ar fi reușit să inspire și să mobilizeze doar cu niște cuvinte atâtea milioane de oameni. Dar a spus „am un vis” și un capitol de istorie s‑a scris altfel. Unul dintre cei mai experimentați oameni de afaceri locali, Radu Timiș, cofondatorul Cris-Tim, se încadrează perfect în această filosofie.
Important pentru el este visul, cifrele vin abia pe locul doi. La opt ani după ce s‑a retras din managementul executiv al companiei și la mai bine de trei ani de la revenirea la cârma afacerii fondate în 1994 împreună cu soția sa, Cristina, Timiș face anul acesta noi pași către visul cu care a pornit: să le dea oamenilor o mâncare cât mai bună.
Dacă la începutul afacerii mai bună a însemnat mai gustoasă, de calitate mai bună, în ultima vreme mai bun înseamnă pentru Timiș mai sănătos. Fără aditivi și fără conservanți. „Dacă anul trecut cuvintele de ordine au fost eficiență și productivitate, anul acesta sunt mâncare mai sănătoasă și export”, rezuma Timiș (50 de ani), în prima discuție dintre cele două pe care le‑a avut vara aceasta cu MONEY Magazine.
BIO‑BUSINESS. Întors în februarie 2009 la conducerea executivă a companiei, Timiș a trebuit, mai întâi de toate, să‑și însănătoșească propriul business, care în primul an de criză înregistra deja pierderi de peste 600.000 de euro. Și a revenit cu ideea de transformare a afacerii.
A restructurat și eficientizat, astfel că în doi ani a reușit să crească productivitatea pe angajat de patru ori și să revină pe profit. „Ca profitabilitate, nici un an de boom economic nu mi‑a adus profitabilitatea pe care o am acum”, spune Timiș.
A dublat măsurile de optimizare cu noi linii de business, dar nu în sensul unei diversificări eterogene, ci al unei complementarități. Într‑o paradigmă economică nouă, în care rege nu par să mai fie nici „cash‑ul”, nici profitul, ci antreprenorul care reușește cu înțelepciune să scadă costurile, noua abordare a lui Timiș devine destul de clară: în ultimii doi ani a pregătit și construit mici afaceri noi în jurul celei centrale – cea cu mezeluri – gândite să îl ajute să‑și optimizeze cât mai mult costurile și în același timp să impulsioneze o creștere mai consistentă a afacerii pe piață în scădere cu două cifre de la începerea crizei în toamna lui 2008 (de la 1 mld. euro la 650 mil. euro anul acesta). Ținta: 400 de milioane de euro peste zece ani, de la 80 mil. euro, cât este acum întregul business al grupului Cris-Tim. Are nevoie așadar de o rată de creștere anuală între 25 și 35% pentru a mări de cinci ori o afacere deja mare, într‑o economie în care nimeni nu știe când se va relansa consumul.
După perioada de însănătoșire a afacerii, Timiș a trecut la revigorare și creștere. După un an și jumătate de la achiziționarea unei tehnologii de înaltă presiune – presupune scufundarea în apă a produsului deja ambalat și etichetat la o presiune de 6.000 de bari (spre comparație, un automat espresso are 15 bari) –, vara aceasta Cris-Tim a lansat gama Vitality. Este vorba de 12 sortimente de mezeluri fără aditivi și conservanți care să îi aducă Cris-Tim‑ului o parte din cei 25% dintre românii care nu consumă deloc mezeluri pe motiv că nu ar fi sănătoase. De altfel, campania negativă începută prin primăvara acestui an împotriva întregii industrii a mezelurilor a dat o lovitură grea tututor jucătorilor. Afacerea lui Timiș a scăzut cu până la 50% în trei săptămâni, la începutul verii.
Cu aceeași tehnologie și în interiorul aceleași filosofii de business, Timiș dorește să „curețe” toate sortimentele de mezeluri pe care le produce fabrica sa (cca 40.000 de tone pe an). Până acum, a ajuns la 60%, iar procesul de reetichetare va fi încheiat toamna aceasta, asigură antreprenorul.
Sunt mutări prin care Timiș acțio­nea­ză însă contra curentului. Pe o piață care este sensibilă la preț în mod tradițional, iar în anii de criză cu atât mai mult, afacerile s‑au adaptat noilor obiceiuri de consum ale clienților: tendința clară a acestora este de a alege produse cu valoare adăugată mai mică, spune chiar Timiș, invocând un studiou recent. Iar la nivel de producători, presiunea prețului și a condițiilor impuse de comerțul modern duce în majoritatea cazurilor la scăderea calității. Unul dintre efectele acestui fenomen: proliferarea mărcilor private (private label), concept care permite volume mari, „dar în care nu prea face nimeni bani”, formulează Timiș.
Președintele Cris-Tim propune însă altceva, într‑o direcție opusă. În loc de „private label” și produse cu valoare adăugată mică, lansează conceptul de „green label” (gama Vitality) și produse cu valoare adăugată tot mai mare. Pe lângă gama Vitality lansată la sfârșit de august, în această toamnă Cris-Tim lansează un nou brand superpremium de specialități: Bunea Haiducul. Acesta se alătură brandului de lux Matache Măcelaru, pe care Cris-Tim și le‑a adus în portofoliu prin achiziție de la compania Principal deținută de frații Dobronăuțeanu, care controlează și producătorul de vin Murfatlar.
Făcând aceste mutări, Timiș nu pierde din vedere lecția costurilor mici. Costurile mai mari pe care le are la producție cu aceste produse „mai curate” se amortizează pe termen scurt prin beneficiul unui termen mult mai mare de garanție (cu până la 300%), ceea ce sprijină componenta de export a afacerii, iar pe termen lung, prin consolidarea brandului din punctul de vedere al calității.
Tot pentru costuri mai mici, noua filosofie „verde” a lui Timiș a mai născut un business complementar. Până în decembrie spune că va definitiva stația de biogaz, o investiție 50–50 cu Dietrich de 4,2 milioane de euro. Este vorba de o stație pe biomasă amplasată lângă fabrica de mezeluri din Filipeștii de Pădure. Biomasa este o sursă neconvențională de combustibil solid, cu putere calorică mare, ce poate consta în deșeuri organice din industria alimentară, reziduuri din culturi vegetale, reziduuri zootehnice etc. Stația de la Filipești are o capacitate de 1,5 MW, cu posibilitatea de a fi îmbunătățită pentru a produce maximum 2 MW, iar din ianuarie, ar urma să fie funcțională, spune Timiș. A ales Filipeștii de Pădure, și nu ferma din Boldești, pentru că la fabrica de mezeluri consumul de abur și energie este mai mare. „Noi vom păstra aburul, iar energia o vom da în sistem”, adaugă antreprenorul. Ca beneficii, stația va aduce o scădere a costurilor cu aburul (folosit pentru fierberea mezelurilor) cu 25%, iar a celor cu energia electrică cu 10%. Timiș îl consideră un proiect‑pilot care, dacă decurge bine, va fi clonat și la Boldești, unde antreprenorul deține peste 1.000 de hectare, în mare parte în regim de arendă. Pentru că stația generează în mare parte abur, ceea ce va fi producție excedentară va fi folosită pentru alimentarea unor alte mici businessuri de nișă la care Timiș s‑a gândit deja: uscătoare pentru cherestea și sere.
Nu este sigur dacă va lansa aceste două noi afaceri anul viitor, cert este că în prima parte a lunii octombrie va da drumul la un business deja anunțat: laptele premium sub brandul Mândruța, produs la ferma din Boldești, unde la anul speră să dubleze ce are în prezent: peste 200 de vaci și o producție de 5.000 de litri pe zi. Iar peste trei ani speră să obțină și pentru acest produs eticheta bio.
Și Timiș mai are un business cert pentru 2013, când va da în folosință stația de vinificație de la Ceptura, unde deține 33 de hectare de vie. 80% din vinul produs sub brandul „Doña Cristina” va fi roșu și în mare parte va ajunge pe rafturile propriilor magazine.
Apropo de magazine, dacă pe partea de producție planurile lui Timiș încep să se materializeze de anul acesta mai ales, dezvoltarea rețelei proprii de retail (25 de magazine proprii) a stagnat în mare măsură. Iar căruțele vieneze, proiectul de retail care ar fi făcut din Cris-Tim un jucător extrem de important în piața locală de profil și cu care antreprenorul își propusese să schimbe modul de a face comerț de proximitate și stradal în București, în primă fază „a fost înghețat vara aceasta”. Parțial, motivele țin și de contextul politic extrem de instabil din ultima perioadă, dar și de faptul că, în România, comerțul stradal este foarte puțin fiscalizat. Prin urmare un business corect ar putea fi cu greu competitiv.
Timiș de altfel nici nu a dorit să mai vorbească despre acest proiect care pare să fi fost pus la sertar multă vreme de acum înainte. Singura mutare importantă pe zona de retail pe care o face anul acesta este reamenajarea magazinului Cris-Tim din piața Domenii (60 mp) și transformarea lui într‑un magazin de mezeluri de lux în care vor exista produse tradiționale de carne și lactate produse exclusiv de Cris-Tim. Ar urma să intre în concurență cu afaceri lansate deja, precum măcelăria Le Boucherie Française, operată de partenerii Hugo Desnoyer și Cristian Preotu.
LA EXPORT. Mult mai preocupat este în acest moment Timiș de intrarea pe piața rusească și cea chineză. La mijlocul lunii octombrie, omul de afaceri va participa alături de o delegație a Ministerului Agriculturii la un târg agricol de la Moscova, unde Cris-Tim va avea și un stand de prezentare. „De doi ani tot încercăm să intrăm pe piața rusească”, spune Timiș, care a pregătit deja site‑ul oficial al companiei pentru o eventuală deschidere a acestei piețe (include pe lângă versiunea în română și engleză și o variantă în limba rusă). După Moscova, urmează, la sfârșit de octombrie, plecarea în China. O deschidere a acestor piețe imense ar putea aduce și creșteri de 50% pentru afacerea sa. Exact de ce are nevoie pentru a putea folosi la maximum capacitatea fabricii de la Filipești, care acum produce la jumătate, pentru că piața nu poate absorbi mai mult. Deocamdată, ponderea exportului în veniturile afacerii este 15–16%, precizează președintele companiei.
Pe exporturi au mizat mai toți marii jucători ai pieței, în condițiile în care contractarea pieței a dus la scăderea rulajelor pentru majoritatea dintre ei. De altfel, cei patru ani de criză au înjumătățit numărul producătorilor locali – „Au mai rămas doar în jur de 200″, spune Timiș, care este și președintele Asociației Române a Cărnii (ARC). Pe lângă exporturi, competitorii lui Timiș au încercat să com­penseze scăderea core‑businessului prin proiecte în segmente conexe (lactate, agricultură).
AFACEREA DE O SUTĂ DE ANI. Nu este sigur însă că exporturile și noile linii de business vor reuși creșterea pe care Timiș și‑o dorește. Fără o achiziție va fi dificil, iar Timiș nu o exclude. Nu înainte de a ajunge să folosească la maximum capacitatea de producție, asigură el. Exclude însă aducerea vreunui manager din afara companiei, greșeală pe care spune că nu o va mai face niciodată.
Cel mai probabil, succesorul va fi cres­cut din interiorul companiei. Sau din interiorul familiei, pentru că băiatul lui cel mare urmează cursu­rile unui MBA cu profil antreprenorial la Madrid. Ironic sau nu, ținând cont că singura tranzacție în care Timiș a fost foarte aproape să o încheie a fost cu spaniolii de la Campofrio, cărora ar fi urmat să le cedeze 51% din Cris-Tim contra 49% din Campofrio. Cel mai probabil, visul lui Timiș este ca afacerea să rămână în familie și să fie dusă mai departe de cei patru băieți pe care îi are. De fapt, un vis care să continue visul.

Autor: Mimi Pasere și Diana Drinceanu | Sursa: Money.ro

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

„Săptămâna Verde”, considerată cel mai mare eveniment de specialitate în domeniul alimentar şi agricol din Europa, se desfăşoară în perioada 20-29 ianuarie 2012 şi a ajuns la cea de-a 77-a ediţie.

În fiecare an, Germania are ca partener în organizarea acestui eveniment o ţară participant, România fiind cea onorată cu acest statut la această ediţie. În cadrul pavilionului ţării noastre au fost reprezentate toate zonele ţării, firmele noastre fascinându-i pe vizitatori cu specialităţi tradiţionale româneşti, precum produse din peşte, brânzeturi, miere şi produse apicole, conserve de fructe şi legume, carne şi produse din carne, produse de panificaţie, vinuri, pălincă, sucuri naturale, produse din lemn cioplit, ţesături.

Compania Doripesco, din Braşov, a fost unica reprezentantă a României pe produse din peşte. Doripesco i-a încântat pe vizitatori cu produse tradiţionele româneşti din peşte, precum: delicioase salate din icre de crap, produse afumate din păstrăv şi crap, pastă din păstrăv,aceasta terminându-se încă din prima zi, notează newsbv.ro.

„Pentru Doripesco, participarea la Săptămâna Verde a reprezentat un adevărat succes, datorită feedback-ului primit atât din partea consumatorilor germani ce au degustat produsele noastre pentru prima oară, cât şi a reacţiei românilor stabiliţi în Germania ce au venit la standul Doripesco pentru că abia aşteptau să-şi aline dorul gustului icrelor de acasă. În plus, am demarat primul parteneriat cu două magazine din Munchen specializate pe produse tradiţionale româneşti”, a declarat Ruxandra Coc, director de dezvoltare la Doripesco S.A, pentru sursa citată.

Sursa: http://www.adevarul.ro Autor: Flavia Cistian

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva