Search

Hunedoara

Facebook Twitter Email

by 

Pe la inceputul anilor ‘90, subsolul din zona Gradistei a fost scanat de un satelit rusesc. Ce s-a descoperit acolo ramane o mare taina caci, oficial, nu au fost date publicitatii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus ca rusii ar fi descoperit situri antice si preistorice necunoscute inca in zona. Se cunoaste totusi ca s-a intocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetari. Concluzia era una socanta: fortificatiile din zona Gradiste nu erau doar cetati dispuse pe culmile muntilor din jur, ciun imens ansamblu de 200 km patrati, foarte compact, care cuprindea o asezare militara, una civila montana, cu mai multe nuclee.

Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu.
Mai mult, pe o suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana. Prin anul 2001, Vasile Dragomirgeneral de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice, modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri anticeDe la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la Sarmizegetusa”, declara atunci generalul.

Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa. Ca este asa, ramane sa o confirme viitoarele cercetari, dar noi ne-am convins de existenta tunelurilor, in acest inceput de mai cand, ajunsi la Capalna, la un pahar de vorba, un localnic ne-a povestit cum cu ceva vreme in urma s-a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie.

Incinte sacre de dimensiuni impresionante, in sanctuare taiate din andezit, piatra pe care astazi o croiesti numai cu diamantul, cetati din blocuri de calcar carate de la zeci de kilometri, fasonate si imbinate perfect, dupa tehnici misterioase, podoabe din aur si argint, de mii de cosoni, furate din pamantul dacilor… hartacomorii.blogspot.com/2010/orasul-comorilor-de-sub-cetate

Sarmizegetusa_Regiasarmizegetusa harta 2

sites.google.com/site/dimensiuniparalele/sarmisegetusa-DACIA-CAPITALA Sarmizegetusa stă pe un oraş subteran de mărimea Bucureştiului. În 1993, România demara o amplă campanie de punere în valoare a cetăţilor dacice de la Grădiştea, fără ştirea opiniei publice. Un grup de oameni de ştiinţă români a efectuat la faţa locului, până în 1999, un studiu complex cu ajutorul unor aparate speciale de detectare a zidurilor şi a obiectelor îngropate. Aşa s-a pus în evidenţă faptul că sub Sarmizegetusa şi sub celelalte cetăţi dacice pe care le cunoaştem acum există un uriaş ansamblu arhitectonic militaro-civil, compact, cu mai multe nuclee, întins pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi, bogat în aur şi cu multe elemente anterioare civilizaţiei dacilor.

<< Acest articol este preluat de zeci de bloguri, sursa pare sa fie un articol semnat Dumitru Manolache in Gardianul in 08-05-2009 .>>

Editura Miracol a publicat citeva carti Dumintru Manolache: TEZAURUL DACIC DE LA SINAIA , Andrei, Apostolul Lupilor , Sfantul APOSTOL ANDREI si protocrestinismul in spatiul romanesc

victor-roncea.blogspot.com/2008/11/un-jurnalist-crestin-dumitru-manolache.html

Andrei Apostolul Dumitru Manolache

Autor a nu mai putin de noua volume de istorie, istoria crestinismului romanesc, teatru si beletristica, ziaristul Dumitru Manolache face parte din galeria acelor oameni pe care o mare sansa iti face bucuria de a-i intilni (asa cum a fost in cazul meu cind, in primii ani post-decembristi, am intrat in viltoarea presei). Publicate in ’’Tineretul Liber’’, ’’Evenimentul Zilei’’, ’’Romania Libera’’, ’’Adevarul’’, ’’Curentul’’, ’’Bucuresti Match’’, ’’Lumea credintei’’, ’’Gardianul’’ (unde semneaza saptaminal unica si cea mai longeviva pagina religioasa din presa laica centrala din Romania), miile sale de articole, anchete, reportaje si eseuri, impregnate de experienta jurnalistica de aproape trei decenii, au marcat cititorii cu amprenta cautatorului minutios si a exegetului de mare talent.
Dumitru Manolache cerceteaza de aproape 20 de ani problematica inceputului crestinismului romanesc, activitate concretizata in cartile: ’’Dervent, o poarta a crestinismului romanesc’’, ’’La portile luminii-Miracolele de la Dervent’’; ’’Lupii Mielului-Sf. Andrei si protocrestinismul in spatiul romanesc’’, ’’Andrei, Apostolul lupilor’’. Si, drept recunoastere a ineditului adus la lumina de autor, acest ultim volum, aparut in doua editii, prima la Editura Anastasia si a doua la Editura Dacica, a intrat in bibliografia obligatorie a facultatilor de Teologie de la Constanta si Sibiu – achizitionarea acestei carti se poate face de la Editura Dacica, consultind adresa 
http://www.dacica.ro.

Dumitru Manolache – secretar general de redactie al cotidianului   gardianul.md

enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2010/12/goana-dupa-aurul-sarmisegetusei In 1993, Romania demara o ampla campanie de punere in valoare a cetatilor dacice de la Gradistea. Un studiu multidisciplinar efectuat la fata locului a pus in evidenta faptul ca sub ceea ce este acum decopertat exista un urias ansamblu arhitectonic, un ansamblu militaro – civil compact, cu mai multe nuclee, intins pe o suprafata de peste 200 de kilometri patrati. Acest oras ingropat este predacic si e foarte bogat in aur. Specialistii romani au intocmit niste planuri de detaliu cu siturile subterane nedecopertate, pe care le-au strans intr-un dosar trimis Ministerului Culturii si Cultelor.O copie a planurilor a ajuns insa si la cautatorii clandestini de comori, care au relatii puternice in zona clasei politice. Hotii stiu acum cu exactitate unde sa caute.

In mod ciudat, posibilitatea ca vestigiile din Muntii Orastiei sa fie scoase de pe lista UNESCO, merge mana in mana cu deja celebrul scandal al bratarilor dacice. Dupa cum se stie, ele au fost gasite in siturile de la Gradistea de catre hotii de comori si scoase apoi clandestin din Romania. Au ajuns in Statele Unite, unde un colectionar american de buna credinta a anuntat oficialitatile ca aceste artefacte se comercializeaza pe piata neagra. Ulterior statul roman a recuperat o parte din ele si a demarat o ancheta. In mod uluitor, numele unor politicieni de calibru, precum Adrian Nastase si Dan Iosif au fost asociate cu disparitia bratarilor. Cei doi au fost banuiti ca ar fi intermediat traficarea in tara a doua tezaure sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, respectiv 15 bratari dacice de aur.

Conform unor informatii neoficiale, subsolul din zona Gradistei a fost sondat din satelit de catre rusi pe la inceputul anilor ‘90. Rusii vorbeau despre situri antice, dar si preistorice necunoscute inca in zona Gradistei. Coroborand aceste date cu informatiile unor scriitori antici, care spuneau ca dacii au taiat si au zidit muntii, Guvernul Romaniei a cerut aflarea adevarului. Astfel, intre anii 1993 si 1999, in perimetrul fortificatiilor dacice de la Gradistea s-au desfasurat cercetari pe mai multe discipline, pentru realizarea unui studiu de ansamblu privind zona arheologica. Cercetarile au fost demarate de Ministerul Lucrarilor Publice, Ministerul Culturii si Ministerul Cercetarii. Ele aveau drept scop delimitarea fizica a complexului de fortificatii prin alte metode decat sapaturile arheologice, si chiar elaborarea unei strategii de punere in valoare a constructiilor preistorice de la Gradistea.

Abia in urma acestui studiu, care sa detalieze ce si unde trebuie sapat, urma sa aiba loc decopertarea, restaurarea, conservarea siturilor si transformarea zonei intr-o rezervatie arheologica nationala, punct turistic de importanta deosebita, cu protectie armata din partea jandarmeriei, care urma sa opreasca ofensiva jefuitorilor de comori. Rezultatele, care nu au fost date oficial publicitatii, sunt uluitoare. Fortificatiile nu reprezinta doar cetati disparate asezate pe culmile muntilor, ci un ansamblu compact, o asezare militaro-civila montana, cu mai multe nuclee, intinsa pe o suprafata de 200 de kilometri patrati. Majoritatea vestigiilor sunt inca acoperite de pamant.

Din comisia formata au facut parte specialisti pentru detectarea straturilor de profunzime prin magnetometrie, specialisti in probleme hidrotehnice, arheologi, ingineri constructori, arhitecti si specialisti in geodezie. Ceea ce spuneau anticii s-a confirmat. Fortificatiile sunt deosebit de complexe si sunt suprapuse, in multe locuri, pe asezari mai vechi. Pentru a avea o imagine a modului in care s-a lucrat, dam exemplul grupului format dintr-un geodez si un specialist in magnetometrie.Geodezul, regretatul general de divizie Vasile Dragomir(foto) cauta zonele de relief care pareau transformate pentru utilitati militare. Al doilea instala magnetometrele si trasa profilul subsolului in zona indicata.


Magnetometrul este un aparat care poate radiografia si pune in evidenta elementele din subsol, la adancimea dorita de operator. In acest caz sondajul a mers pana la o adancime de opt metri. Asa au fost descoperite constructiile scufundate in pamant, dar si incintele subterane care i-au uluit pe cercetatori. Conform datelor din studiu, mega-asezarea regilor daci este situata pe masivul Sureanu, munte care coboara catre est, nord si vest in Podisul Transilvaniei, intre raurile Sebes si Strei.

„La inceput ne-am intrebat cum a fost posibil ca timp de cinci ani dacii sa poata tine piept asaltului unei armate uriase, bine inzestrate, cum era cea a romanilor. Mai ales ca era condusa de unul dintre cei mai buni strategi pe care i-a avut Roma vreodata. Raspunsul l-am gasit la fata locului: folosirea eficienta a terenului printr-un complex militaro-civil.Dacii au construit, in primul rand, la poalele muntelui, in nord si vest, un zid de aparare foarte lung, deoarece sistemul era cel mai vulnerabil in acea directie. Ceva in genul zidului lui Hadrian din Scotia, lung de 170 de km. In interior, fiecare inaltime a fost terasata de jos in sus. Fiecare terasa, cu latimi diferite, era aparata de ziduri. Pe culmi au fost construite una sau mai multe cetati fortificate, de diferite dimensiuni. S-a mers pana acolo incat fiecare cvartal al unei aglomeratii urbane mai mari era la randul lui aparat de un zid propriu. In studiu, eu numesc «modul» fiecare aglomerare urbana. Modulul poate fi inteles si ca un cartier mai mare, intins pe cateva hectare, al imensei fortificatii. In acest fel, un modul era aparat de mai multe ziduri dispuse concentric. Distantele de la o aglomerare urbana la alta sunt mici, in general de cateva zeci de metri. Distantele cele mai mari de la un nucleu fortificat la altul nu depasesc patru kilometri. Fiecare aglomerare are locuintele si sanctuarele ei, asa cum apar si la Sarmisegetuza Regia, cea cunoscuta pana acum. Intre aceste nuclee exista insa numeroase terase amenajate cu urme de locuire stravechi, mai vechi decat perioada dacica clasica. De asemenea, asezari civile se gasesc peste tot pe vaile apelor dintre munti. Totul pe o suprafata de aproximativ 200 de kilometri patrati. Intreaga zona este acoperita de un paienjenis de drumuri antice construite foarte interesant. Intr-o zi am stat mai bine de o jumatate de ora in ploaie pe un asemenea drum sa vad ce se intampla. Apa curgea la dreapta si la stanga, dar nu si pe drum, atat de bine este facut sistemul de drenaj de sub ele. Singura bresa a sistemului de fortificatii a fost neglijarea laturii sud-estice, considerandu-se ca panta abrupta a muntelui e un obstacol natural suficient. Aceasta neglijenta a fost fatala dacilor. Imparatul Traian a urcat cu trupele chiar pe acolo si a atacat apoi fortificatiile de sus in jos“, ne-a spus regretatul general de armata Vasile Dragomir.

drumul antic catre sarmisegetusa(peste 2000 de ani vechime)
discul solar-sarmisegetusa

Un oras predacic subteran. Cea mai importanta descoperire din Muntii Orastiei o reprezinta incintele subterane. In zona numita Vartoape, pe o suprafata de aproximativ patru kilometri patrati exista 75 de gropi conice, de diferite dimensiuni, unele cu diametre de pana la 70 de metri. Aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunica intre ele precum camerele unei locuinte. Este vorba de incinte naturale modificate de mana omului. Multe dintre ele comunica cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri catre muntii din apropiere, unele partial prabusite. Unul merge chiar catre sanctuarele din Sarmisegetuza Regia, unde, de asemenea, au fost detectate cateva incinte subterane. In urma masuratorilor a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mult mai mare deca cele de la Sarmisegetuza. Conform studiului itocmit, acest oras subteran si constructiile de la suprafata, mult mai numeroase decat cele de la Sarmisegetuza Regia, au constituit centrul fortificatiilor, cu alte cuvinte centrul mega-orasului regilor daci, sau al cui va fi fost mai inainte. Arheologii din zona au fost, si sunt, mai putin entuziasti in legatura cu aceasta descoperire si mai retinuti in declaratii.

„Pe Culmea Vartoapelor se afla o intinsa asezare dacica, iar culmea, stancoasa, calcaroasa, e impanzita de mici grote care uneori iau aspectul unor pesteri. Pe micile platouri de la gura catorva au fost descoperite fragmente ceramice dacice“, sustine arheologul Ioan Glodariu, muzeograf la muzeul din Deva. Acesta considera ca terasele si cetatile erau dens populate pe vremea dacilor. Mai mult, fiecare terasa locuita era aprovizionata cu apa, atat locuintele, cat ai atelierele de fierarie, prin conducte care captau izvoare de la distante apreciabile. Foarte interesant este faptul ca aceste conducte de apa subterane aveau, din loc in loc, chiar decantoare.

Hartile oficiale au ajuns la hotii de comori

Dosarul cu planurile siturilor antice nedecopertate, gasite de echipa speciala de cercetatori, a fost multiplicat in patru exemplare, care au fost trimise la MLPAT, Institutul Pro Domus, Ministerul Culturii si UNESCO. Alexandru Mironov a inclus cetatile pe listele UNESCO. Urma sa se initieze o ampla campanie de sapaturi arheologice si sa se realizeze un centru turistic exceptional. Programul a fost insa stopat, iar copii ale dosarului cu hartile siturilor au ajuns la hotii de comori. Astfel reusesc acesti hoti sa mearga la punct ochit, punct lovit, pe un teritoriu atat de mare. Singurul impediment in calea acestora este acum UNESCO, care e cu ochii pe siturile de la Gradistea. De aceea se tot lanseaza ideea, de origine romaneasca, cum ca cetatile vor fi radiate din patrimoniul mondial. „Nu se scoate nici un obiect UNESCO de pe liste. Asta e o prostie. Sigur cineva incearca sa vanda si Sarmisegetuza. Asta e singura explicatie“, este de parere Alexandru Mironov. Ramane insa o intrebare extrem de importanta: cine le-a dat hotilor planurile secrete ale complexului si, implicit, planurile comorilor de la Sarmisegetuza? Din analiza ulterioara a datelor a rezultat ca cea mai mare parte a acestei asezari, uriasa pentru antichitate, a fost construita inainte de perioada dacica. Mai mult, comorile cautate acum de hoti au fost ingropate inainte de perioada clasica a civilizatiei dacice. Lucru deductibil prin logica comuna: daca romanii cuceritori au strans tot aurul gasit la fata locului, de ce se mai gasesc comori de ordinul zecilor de kilograme in aceasta zona?

sursa: aleximreh
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Zece obiective naturale și culturale din Țara Hațegului, prezentate sub forma unor machete în miniatură, dar și fotografii mărite ale unor microorganisme și alge din Geoparcul Dinozaurilor, pot fi văzute în Casa Miniaturilor ce a fost deschisă luni în fosta școală din comuna hunedoreană Totești.

Foto: (c) Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului

Inaugurarea celui mai nou obiectiv turistic de pe teritoriul Geoparcului a avut loc în prezența a peste o sută de voluntari, cadre didactice și membri ai cluburilor Exploratorii — elevi ai școlilor primare și gimnaziale din Țara Hațegului cuprinse în Rețeaua EduGeoparc, care au participat direct la realizarea și amenajarea Casei Miniaturilor.

‘Casa Miniaturilor propune o expoziție inedită care se bazează pe un dublu joc al dimensiunilor: de la mare la mic și de la mic la mare. Pe de o parte, sunt prezente obiective culturale și naturale din Țara Hațegului realizate în miniatură, cu o mare atenție pentru detalii. Pe de altă parte, prin intermediul unei colecții de macrofotografii, vizitatorul face cunoștință cu forma și aspectul unor microalge și microorganisme, fosile extrem de mici, mărite cu ajutorul microscopului electronic’, a declarat purtătorul de cuvânt al Geoparcului Dinozaurilor, Adina Popa.

Realizarea miniaturilor este primul proiect major de voluntariat desfășurat în cadrul Rețelei EduGeoparc, ele fiind construite de voluntarii pentru Geoparc și de membrii cluburilor Exploratorii de la școlile din Hațeg și comunele Baru, Sîntămăria Orlea, Densuș, Răchitova, Râu de Mori și Sarmizegetusa.

Colecția de fotografii este realizată în colaborare cu Asociația Geobiota, are ca temă ‘Construcțiile naturii’ și invită privitorul să descopere adevărate opere de artă care sunt în realitate fosile microscopice. Fotografiile au fost realizate de prof. Jean-Paul Saint Martin, Simona Saint Martin, Maurice Loir și Alain Couté de la Muzeul de Istorie Naturală din Paris și au fost expuse public simultan la Totești (România) și Mennecy (Franța).

Acțiunea de voluntariat ‘Casa Miniaturilor’ este derulată de Asociația Drag de Hațeg și Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului — Universitatea din București prin Rețeaua EduGeoparc și s-a bucurat de sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Totești.

AGERPRES / (AS — autor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Parcul Național Defileul Jiului (PNDJ), constituit de-a lungul văii formate de râul Jiu, între Masivele Parâng și Vâlcan, ocupă o suprafață de peste 11.100 hectare, împărțită între județele Gorj și Hunedoara, zona fiind acoperită aproape în totalitate de păduri de fag și de gorun (85%). De altfel, o parte dintre aceste păduri sunt considerate virgine și cvasi-virgine.

Parcul cuprinde numeroase grote, forme carstice, puțuri naturale și avenuri, reprezentând, totodată, locul ideal pentru numeroase specii de animale, peste 400, dintre care unele pe cale de dispariție și protejate de legi naționale și internaționale, dar și peste 700 de specii de plante deosebite.

Despre minunățiile create de natură în Defileul Jiului, mai mult sau mai puțin cunoscute, despre locurile istorice sau de legendă, despre peisajele unice și impresionante care răsar de o parte și de alta a Jiului, dar și despre nevoile și necesitățile zonei, am stat de vorbă cu Marin Șerban, directorul Administrației Parcului Național Defileul Jiului.

Ecosistemul din defileu…
Acest râu sinuos, Jiul, cu apele sale deopotrivă zbuciumate și liniștite, străbate parcul pe o distanță de 30 de kilometri, de la nord la sud, oferind nu doar posibilități de cercetare științifică a ecosistemului acvatic, ci și unele dintre cele mai bune condiții pentru practicarea raftingului sau canoe, dar și de pescuit sportiv sau, de ce nu, de picnic.

Defileul Jiului este unul unul dintre cele mai spectaculoase și sălbatice defileuri din Munții Carpați, iar șoseaua și calea ferată ce-l străbat dezvăluie ochilor sectoare cu văi adânci de frumuseți copleșitoare, tunele și viaducte, practic un întreg univers oferit în primul rând de natură, dar și de iscusința omului de a construi una dintre cele mai spectaculoase căi de acces de pe teritoriul României.

Nu trebuie uitat faptul că Defileul Jiului a fost și locul unor bătălii crâncene între armata română și cea germană, iar în anul 1916 generalul Ion Dragalina a murit din cauza rănilor pricinuite în luptele ce s-au dat în aceste locuri, lângă Mănăstirea Lainici. Tot aici, la Mănăstirea Lainici, dar pe la 1817, Tudor Vladimirescu a încercat să se ascundă de turcii care îl urmăreau pentru că luptase împotriva lor, în perioada războiului ruso-turc, de la începutul secolului al XIX-lea.

Floră și faună în aria naturală Natura2000
Parcul Național Defileul Jiului este o arie protejată de interes național și european, recent constituită, fiind inclusă însă și în rețeaua de arii naturale de interes european — Natura 2000. Cu o suprafață totală de 11.109 hectare, situată în partea de vest a Carpaților Meridionali, între Munții Vâlcan și Munții Parâng și perimetrul adiacent din nordul județului Gorj și sudul județului Hunedoara, parcul natural cuprinde “cele mai sălbatice chei transversale ale Carpaților românești” (academician Constantin Orghidan, 1969—n.r.). Această arie protejată a fost înființată prin HG 1581/2005.

Teritoriul Parcului Național Defileul Jiului, amplasat într-un peisaj legendar, este străbătut de la sud la nord de DN 66 Filiași — Deva, cale de acces deschisă pentru prima dată pentru căruțe în secolul XIX, pentru automobile în perioada interbelică și asfaltat abia după anul 1960, dar și de calea ferată Bumbești Jiu-Livezeni, inaugurată în urmă cu 67 de ani.

“Cercetările științifice în zonă, începute în anul 2004, au stabilit un prim inventar al speciilor de floră și faună, dar și al celor mai importante habitate ce se pot întâlni în Parcul Național Defileul Jiului. Acest inventar cuprinde un număr total de 1.142 de specii, dintre care 441 specii de faună — 168 protejate — și 701 specii de floră, din care 35 protejate, atât la nivel național, cât și internațional”, explică Marin Șerban, directorul Parcului.

Dintre speciile de faună protejate, cele mai cunoscute sunt: ursul brun, lupul, râsul, vidra, în timp ce erbivorele sunt reprezentate de căprior, cerb și capră neagră, declarată monument al naturii. În pădurile Parcului trăiesc diferite specii de chiroptere, printre care se numără speciile vulnerabile: liliacul mare cu nas potcoavă, liliacul cârn, liliacul cu aripi lungi, dar și unele specii periclitate, precum liliacul mic cu urechi de șoarece sau liliacul mare cu bot ascuțit.

Totodată, Defileul Jiului este menționat în literatură ca fiind unul dintre principalele culoare de imigrație ale păsărilor, drept pentru care a fost denumit “drumul centro — europeano — bulgar”. Aici se pot întâlni exemplare de cocoș de munte, acvilă de munte și șoim călător, specii ocrotite prin legi naționale și internaționale.

Existența calcarelor în aceste locuri face ca zona să fie populată de reptile, cum sunt cele două specii de vipere: vipera cu corn — specie endemită pentru zonă — și vipera comună. De altfel, viperele sunt speciile de care locuitorii zonei se tem cel mai mult, deși nu au fost înregistrate cazuri de atacuri asupra celor care vin să caute fructe de pădure. Familia șerpilor întâlnită în Valea Jiului este completată de șarpele lui Esculap, șarpele de alun, șarpele de casă sau șarpele de apă.

La capitolul “insecte”, croitorul alpin este protejat la nivel național și internațional, această specie preferând habitatele de fag bine reprezentate în Parcul Național Defileul Jiului. De asemenea, a fost semnalată în zonă și prezența bine-cunoscutului croitor (Cerambyx cerdo), a rădașcăi și, nu în ultimul rând, cea a scorpionului carpatic — endemit carpatic românesc.

Nu trebuie uitate nici speciile vegetale protejate, precum garofița, ce se poate observa în zilele de vară pe taluzul stâncos din ampriza DN66, inul galben de Banat, crucea voinicului, clopoțelul sau ghiocelul.

Teritoriul parcului este acoperit aproape în totalitate de păduri (85%), iar o parte dintre acestea intră în categoria așa-numitelor “păduri virgine și cvasi-virgine”. Neacoperite sunt doar abrupturile și pajiștile montane. Pădurile naturale compacte sunt constituite din arborete în care predomină fagul și gorunul. Acestea adăpostesc și specii mediteraneene, precum carpenul și frasinul, dar și specii dacice ce fac din defileu “o adevărată grădină botanică didactică”.

“În ampriza DN 66, supraviețuiesc arbori aparent insignifianți, dar care, în realitate, sunt biotopuri tradiționale pentru insecte relictare (specifice unei lumi dispărute). Este cazul insectei Limoniscus violaceus, localizată în scorburile minerale, a gândacului sihastru (Osmoderma eremita), localizat în scorburile înalte sau Aggnathus decoratus, localizată strict în trunchiul arborilor de anin din defileu. Din aceste motive cred că putem spune că arborii reprezintă ‘mai mult decât o scândură sau un furnir'”, precizează Marin Șerban.

Habitatele reprezentative ale zonei sunt pădurile de fag, de gorun, pădurile aluviale de anin (arin) negru de pe cele două maluri ale Jiului și în vecinătatea DN 66 Bumbești Jiu — Petroșani, dar și pajiștile montane cu țăpoșică (Nardus stricta).

Turism, tradiție și istorie în Defileul Jiului
Pe raza parcului se află amenajate două trasee tematice: primul se află în zona Meri, cu punctul de plecare din gara Meri, și cel de-al doilea în zona Lainici, cu punctul de plecare în zona Mănăstirii Lainici, informațiile necesare pentru parcurgerea acestor trasee putându-se obține din pliante și broșuri sau de pe site-ul parcului național.

Începând cu luna octombrie 2014, funcționează și “Centrul de vizitare al Parcului Național Defileul Jiului”, situat în localitatea Bumbești Jiu din județul Gorj. Tarifele percepute pentru vizitarea parcului sunt de numai 5 lei de persoană pe săptămână sau de 25 de lei pe an, iar pentru grupurile mai mari de 10 persoane tarifele sunt de 3 lei/persoană/săptămână.

Potrivit datelor furnizate de directorul Parcului, în zona Lainici se află un monument al naturii și anume “Sfinxul Lainici” și rezervația naturală geologică “Stâncile Rafailă”. Tot aici, în ‘trecătoarea Lainici”, se poate vizita mănăstirea cu același nume, considerată de localnici ‘mireasa’ din Defileul Jiului, datorită fațadei sale de un alb puternic și strălucitor.
Mănăstirea a fost construită între anii 1812-1818, în vremea domnitorului Gheorghe Caragea, iar aici s-a ascuns, în anul 1817, Tudor Vladimirescu, îmbrăcat în haine călugărești, pentru a scăpa de urmărirea turcilor, împotriva cărora luptase în războiul ruso-turc din 1806-1812. Mănăstirea a fost desființată ca lăcaș de cult în anul 1961, însă, după 1990, s-a înălțat biserica nouă, lateral sud-est de vechea biserică, cu hramul Izvorul Tămăduirii.

Tot aici se pot vizita așezările ecumenice Schitul Locuri Rele (sau “Locurele”) și Schitul Pustnicului, dar și monumentul ridicat în onoarea generalului Dragalina. De asemenea, la intrarea în defileu, dinspre Târgu Jiu, se pot vizita locuri de o mare însemnătate istorică, dovadă a statuării pe aceste meleaguri a neamului românesc, precum “Castrul roman” sau Mănăstirea Vișina. Înălțată inițial din piatră, sub munte, de către domnitorul Mircea cel Bătrân, lângă un turn dacic de apărare, mănăstirea poate fi socotită printre cele mai vechi lăcașuri religioase din județul Gorj, chiar dacă a fost atestată documentar într-un hrisov din anul 1514, din vremea lui Neagoe Basarab.

Calea ferată Bumbești Jiu — Livezeni
Defileul Jiului nu poate fi întreg fără a menționa calea ferată care îl străbate și care unește Oltenia de Ardeal. Legătura feroviară dintre cele două stații din județele Gorj (Bumbești) și Hunedoara (Livezeni) oferă priveliști spectaculoase, însă reprezintă și un monument al tehnicii românești.

Ideea construirii unei legături între Oltenia și Ardeal apare pentru prima data în anul 1874 în textul ‘Convenției pentru joncțiunea feroviară între România și Austro-Ungaria’, însă abia după 74 de ani calea ferată a fost în întregime realizată. Drumul de fier din Defileul Jiului a fost construit în patru etape, respectiv 1924 — 1931, 1933 — 1934, 1941 — 1944 și ultima, 1 aprilie — 31 octombrie 1948, când au fost aduși nu mai puțin de 28.000 de muncitori pentru a finaliza lucrarea.

Calea ferată din ‘Marele canion al Carpaților Meridionali’ cuprinde de-a lungul celor 31 de kilometri ai traseului opt poduri mari, 27 de viaducte de coastă, 39 de tuneluri, 2.500 de metri de ziduri de sprijin și cinci stații și halte. Și în prezent, calea ferată Bumbești Jiu — Livezeni este de departe cea mai complexă și dificilă rută feroviară construită în România, deși au trecut 67 de ani de la inaugurarea ei.

Proiecte și fonduri pentru dezvoltare durabilă
Potrivit informațiilor furnizate de conducerea PNDJ, administrarea parcului în bune condiții necesită anual un buget estimat între 550.000 lei și 590.000 de lei care se aprobă de către RNP-Romsilva — administratorul celor 22 de parcuri naturale și naționale din România. Nu sunt de neglijat fondurile europene de aproape 3 milioane de lei atrase până în prezent pentru dezvoltarea infrastructurii de vizitare și a capacității instituționale a Administrației Parcului Național Defileul Jiului.

Începând cu anul 2004, când parcurile au intrat sub administrarea Romsilva, au fost derulate două proiecte finanțate din POS Mediu și anume “Măsuri de îmbunătățire a managementului și conștientizare publică în Parcul Național Defileul Jiului” în valoare de aproximativ 941.000 lei și “Elaborarea planurilor de monitoring pentru speciile Natura 2000, dezvoltarea infrastructurii de vizitare și a capacității instituționale a Administrației Parcului Național Defileul Jiului”, de 1,87 de milioane lei.

Fondurile primite în cadrul primului proiect au fost orientate spre serviciile de proiectare a centrului de vizitare al PNDJ, serviciile de cartare specii și habitate, echipamente și dotări, iar banii alocați prin cel de-al doilea proiect au vizat evaluarea stării de conservare și elaborarea planului de monitoring pentru speciile Natura 2000 în aria naturală protejată, elaborarea strategiei de comunicare și publicitate a proiectului, construcția efectivă a centrului de vizitare, echipamente, dotări, cursuri de pază și servicii audit proiect etc.

În ceea ce privește proiectele pe care administrația dorește să le implementeze în anii ce urmează, cu finanțare externă, acestea vor urmări monitorizarea stării de conservare a speciilor și habitatelor care au fost deja identificate și cartate, dezvoltarea infrastructurii turistice în defileul Jiului, continuarea cercetărilor științifice mai ales pe bază de voluntariat, dezvoltarea eco-turismului susținut de comunitățile locale și punerea în valoare a tradițiilor acestei comunități.

Soluții pentru protecția biodiversității
Parcurile naționale păstrează și protejează zone deosebite din punct de vedere al aspectului natural și al biodiversității, dar acest lucru este posibil “doar dacă reușim să reducem impactul antropic asupra lor”, consideră Marin Șerban.

“De aceea, încurajăm activitățile ecoturistice (petrecerea timpului liber în cort, în perioada de vară), cicloturismul, observarea faunei sălbatice, vizitarea parcului național sub îndrumarea unui ghid al administrației, vizitarea celor două trasee tematice din zonă, raftingul sub îndrumarea și supravegherea instructorilor autorizați, vizitarea obiectivelor religioase din zona defileului, excursiile cu rol științific pentru observarea speciilor de flora și a habitatelor, dar și taberele științifice cu voluntari”, explică șeful PNDJ.

Din păcate, activitatea umană din zona parcului își lasă amprenta și într-un mod negativ. Deșeurile menajere sau cele din construcții lăsate la voia întâmplării, introducerea unor specii invazive (ex. câini semi-sălbăticiți) sau poluarea provenită de la autovehiculele ce tranzitează calea rutieră sunt doar câteva dintre cauze. Trebuie menționate ca efecte negative pentru menținerea biodiversității parcului și construcțiile ilegale din zona parcului, tăierile accidentale și cele ilegale de masă lemnoasă, pășunatul excesiv, recoltarea excesivă a resurselor regenerabile (fructe de pădure, ciuperci), accesul necontrolat în aria protejată și incendiile iscate din neglijență.

Tocmai din aceste motive, administrația parcului desfășoară patrulări, acțiuni de supraveghere și control menite să asigure starea de conservare favorabilă a ecosistemelor și speciilor componente.

Indiferent de anotimp și de vremuri, Jiul continuă să curgă cu apele sale repezi prin albia sugrumată parcă de pereții verticali ai stâncilor oferind, acum, sau poate pentru totdeauna, priveliști copleșitoare prin defileul care îi poartă numele.

AGERPRES/(AS — autori: Daniel Badea, Mariana Nica, editor: Oana Tilică)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O nouă ediție a Marșului național “Avram Iancu”, organizat de scriitorul Laurian Stănchescu, va începe marți dimineața în satul Vidra, din județul Alba, de la casa în care s-a născut eroul moților din Apuseni, urmând să se încheie sâmbătă în cimitirul de la Țebea, la capătul a 100 de kilometri ce vor fi parcurși pe jos de către cei care se vor alătura acestei acțiuni.

Evenimentul va fi precedat luni seara de un priveghi de noapte ce va avea loc la casa lui Avram Iancu din Vidra, după care, marți dimineața, grupul condus de poetul român va pleca spre orașul Câmpeni, pentru ca în zilele următoare să treacă prin localitățile Abrud, Mihăileni, Crișcior, Brad și Țebea.

‘Vom străbate aproape 100 de kilometri până la Țebea. În toate locurile unde sunt statuile Iancului îl vom celebra, vom aprinde lumânări, vom face de gardă, iar în toate bisericile pe care le vom întâlni în cale vor fi oficiate slujbe pentru sufletul lui Avram Iancu. Grupul va ajunge sâmbătă după amiază la Țebea și acolo vom face de gardă, un priveghi pentru Avram Iancu, până duminică dimineața’, a declarat luni, la Deva, poetul Laurian Stănchescu.

În imagine: Poetul Laurian Stănchescu

El a menționat că va străbate desculț cei 100 de kilometri dintre Vidra și Țebea, în semn de omagiu față de personalitatea lui Avram Iancu, apreciat ca ‘una dintre marile conștiințe naționale’.

‘Fără Avram Iancu, astăzi Transilvania n-ar mai fi făcut parte din spiritualitatea și din istoria românească. Avram Iancu a fost cel care a despărțit neantul de lucrurile care s-au întâmplat în istoria noastră. El a dat la o parte neantul de pe existența națiuni române și a scos la iveală această strălucire umană care este România și românismul’, a spus Stănchescu.

Participarea la Marșul național ‘Avram Iancu’ este liberă, la edițiile trecute alăturându-se acestei acțiuni mai multe personalități culturale, dar și oameni simpli care trăiesc în localitățile situate pe traseul anunțat de organizatori.

‘Avram Iancu este unul dintre simbolurile cele mai puternice ale rezistenței împotriva disoluției valorilor identitare. Cred că fără Avram Iancu nu am mai vorbi de o Transilvanie românească, chiar dacă ea, în esență, ar mai rămâne’, a afirmat jurnalistul și scriitorul Miron Manega, unul dintre cei care vor porni în marș alături de Laurian Stănchescu.

Marșul național ‘Avram Iancu’ se află la ediția a cincea și precede Serbările Naționale de la Țebea, organizate anual în memoria eroului moților, în cea de-a doua duminică din septembrie.

AGERPRES/(A, AS — autor: Sorin Blada, editor: Mihai Simionescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Podul Natural de la Grohot este un monument al naturii, format prin prăbușirea, în timp, a tavanului unei vechi peșteri, potrivit site-ului www.turistintransilvania.ro. Unul dintre putinele poduri naturale din România, căutat de amatorii de drumeții pasionați de minuni ale naturii, acesta este situat în județul Hunedoara, pe valea Uibăreștilor, pe teritoriul satului Grohot din comuna Bulzeștii de Sus, la 15 kilometri de orașul Țebea.

Foto: (c) provinciacrisana.blogratuit.ro

Zona pe care se află monumentul este o rezervație naturală de tip geologic ce conservă podul propriu-zis și vegetația dezvoltată pe substrat calcaros cu numeroase elemente specifice zonei mediteraneene. O interesantă varietate de plante crește pe calcarul din zonă, între care se poate remarca, odată cu venirea primăverii, liliacul sălbatic.

Foto: (c) lataifas.ro

Potrivit unor informații geologice, aici ar fi existat, inițial, o peșteră, din care a mai rămas doar podul natural, săpat de ape. Dincolo de ipotezele științifice, priveliștea oferită de natură este impresionantă, așa cum arată site-urile www.speologie.org și www.infopensiuni.ro

Spectaculosul monument pare o șa imensă despre care legendele spun că ar fi aparținut, în vremuri de demult, uriașilor care păzeau minele de aur din apropiere ale dacilor. Alte istorisiri susțin, potrivit www. lataifas.ro, că stânca, în forma ei de odinioară, nesăpată de ape, a ajuns acolo în timpul erupțiilor vulcanice ale muntelui Caraci, aruncată la zeci de kilometri distanță de vulcanul, pe atunci, activ.

Foto: (c) speologie.org

Podul Grohot se întinde pe o suprafață de un hectar, are o lungime de 20 metri și o lățime de 12 metri, este acoperit cu copaci, iar pe sub el curge Pârâul Grohot.

Turiștii pot admira, potrivit surselor amintite, abrupturi desfășurate în întreaga lor splendoare, piscuri ascuțite, ravene în rocă sau grohotișuri mobile. În partea din amonte a Podului, tunelul subteran este mai larg, apele ocupând întreaga albie doar la viituri, iar în cea din aval lărgimea galeriei nu depășește cinci metri, fiind inundată în totalitate.

Podul natural de la Grohot rămâne unul dintre cele mai atractive obiective turistice din Hunedoara. În țara noastră mai există o singură formațiune asemănătoare, în comuna Ponoarele din județul Mehedinți, fenomenul fiind o raritate.

Foto: (c) speologie.org

Zona este inclusă într-un circuit turistic, numit Circuitul Cheilor: Țebea — Bulzeștii de Jos — Podul Grohotului — Cheile Uibăreștilor — Cheile Ribicioarei — Ribița — Țebea. Nu este amenajată turistic, dar constituie un spațiu perfect pentru amatorii de drumeții prin locuri sălbatice.

Priveliștea este impresionantă în lunile mai-octombrie, iar pasionații de ciclism, moticiclism cross sau enduro apreciază traseul plin de serpentine, cu urcușuri și coborâșuri, așa cum arată www.motociclism.ro

Accesul se face din nordul județului Hunedoara, pe drumul din comuna Baia de Criș spre Bulzeștii de Jos.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Prima ediție a Târgului European al Castelelor s-a deschis vineri la Castelul Corvinilor din Hunedoara, pe lista expozanților fiind cuprinse 21 de castele sau palate importante din șase țări europene, pe parcursul următoarelor trei zile acestea urmând să-și prezinte oferta turistică prin care speră să atragă un număr cât mai mare de vizitatori.

Foto: (c) Sorin BLADA / AGERPRES

În numai câteva ore de la inaugurarea oficială, pe la standurile amenajate în Sala Dietei au trecut sute de turiști atrași de ineditul eveniment, dar mai ales de posibilitatea de a cunoaște și alte locuri frumoase, potrivite ca viitoare destinații de vacanță.

Foto: (c) Sorin BLADA / AGERPRES

‘Târgul European al Castelelor este un eveniment deosebit pentru Castelul Corvinilor și pentru municipiul Hunedoara. Sperăm să devină o tradiție’, a declarat primarul localității, Viorel Arion, care s-a arătat încrezător în potențialul de dezvoltare economică al orașului văzut prin prisma turismului de nișă reprezentat de Castel.

‘Dacă până acum am trăit din metalurgie, este momentul să învățăm să trăim din turism. O spun în cunoștință de cauză, din păcate metalurgia nu mai are un viitor ca acum 20 de ani și este momentul să ne construim viitorul pe baza oportunităților pe care le avem’, a completat Arion.

Opinia sa este împărtășită și de primarul orașului Veles, Slacio Csadir, o localitate din centrul Macedoniei care a fost declarată Capitala Culturală a țării sale, în acest an. Prezent la deschiderea Târgului European al Castelelor, primarul macedonean a menționat că orașul Veles va organiza pe parcursul acestui an 222 de evenimente culturale.

‘Suntem un oraș cu o arhitectură foarte frumoasă și cu o moștenire culturală bogată. În discuțiile pe care le-am purtat cu primarul din Hunedoara și cu alți membri ai echipei sale, am descoperit că avem multe puncte în comun pe tărâmul cultural. Avem și un trecut industrial similar, Veles fiind al doilea centru industrial din fosta Iugoslavie’, a spus primarul orașului Veles, menționând că localitatea pe care o reprezintă este cunoscută turiștilor din România prin festivalurile ce au fost organizate acolo.

Foto: (c) Sorin BLADA / AGERPRES

Pregătirile pentru Târgul European al Castelelor au început încă de anul trecut, după o idee a autorităților locale, evenimentul fiind unic în Europa. Principalul câștig al Castelului Corvinilor din Hunedoara, dar și al celorlalți expozanți este unul de imagine, este de părere directorul acestuia, Costin Tinca. Acesta a declarat că are în plan constituirea unei asociații din care să facă parte castelele care au fost prezente la Hunedoara și care să organizeze acțiuni comune de promovare.

‘Este un câștig pentru că atât timp cât lucrăm împreună putem câștiga împreună. Ne dorim ca împreună cu expozanții prezenți la Târg să găsim o formă de asociere și să ne promovăm reciproc, să încercăm să dezvoltăm acest turism de nișă ce este reprezentat de castele și de monumentele istorice. La finalul târgului vom avea o întâlnire unde vom încerca să stabilim o formă de asociere și acțiunile viitoare’, a afirmat directorul Castelului Corvinilor.

Foto: (c) Sorin BLADA / AGERPRES

Printre castelele sau palatele reprezentate la ediția din acest a Târgului European al Castelelor se află nume cunoscute din România, cum sunt Palatul Brukenthal din Sibiu, Castelul Bran, Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, Turnul cu Ceas din Sighișoara, Cetatea Făgărașului sau Castelul Cantacuzino. De peste hotare au venit la târg reprezentanți ai Castelului de la Mota (Spania), Institutului Patrimoniului Național din Cehia, Palatul Regal din Godollo (Ungaria) sau ai Palatului Balchik (Bulgaria), alături de municipalitatea din Veles (Macedonia), Muzeul Rakoczi (Ungaria) sau Cetatea Shumen din Ungaria.

Cu toții și-au pregătit standuri cât mai atractive, cu pliante și filme de prezentare, iar o parte dintre ei au îmbrăcat ținute croite după modele medievale sau specifice zonei din care provin.

Turiștii sunt întâmpinați de cavalerii și domnițele de la Castelul Corvinilor, împreună cu care pot face fotografii sau pot atinge replicile unor arme folosite în Evul Mediu.

Foto: (c) Sorin BLADA / AGERPRES

Pentru zilele următoare, au mai fost pregătite lansări de carte, o expoziție de tablouri, audiții de muzică medievală sau o montare de teatru în stil medieval după piesa ‘A treia țeapă’ de Marin Sorescu. Sâmbătă seara va avea loc premiera filmului documentar ‘Istorii despre Vlad Voievod Drăculea’, iar apoi un bal medieval. Duminică sunt programate un turnir medieval, demonstrații și lecții de tir cu arcul.

Târgul European al Castelelor se va încheia duminică și poate fi vizitat zilnic între orele 9,00-17,00, fără nicio taxă suplimentară în afara biletului de intrare la Castelul Corvinilor.

AGERPRES / (A, AS — autor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Iubitorii sporturilor de iarnă cunosc, cu siguranță, că în Valea Jiului se află unele dintre cele mai bune pârtii de schi din România. Stațiunea Straja, din Masivul Vâlcan, căci despre ea este vorba, a reușit să atragă atenția turiștilor an de an, astfel că acum se poate demonstra, cu succes, că acolo unde există interes se poate realiza ceva bun.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Dovada că Straja este prezentă pe lista destinațiilor de schi din România este oferită de datele statistice care, cel puțin anul trecut, au înscris stațiunea de munte din județul Hunedoara pe locul al treilea în țară ca număr de turiști care au ales să vină aici pentru a se relaxa sau pentru mișcare.

Chiar dacă dezvoltarea stațiunii este relativ recentă, după anul 1990, Straja a reușit să se impună prin construirea durabilă a unui concept de turism ce a încercat să împrumute cât mai mult din ceea ce se întâmplă în alte țări cu tradiție în domeniu.

Situată la o altitudine de 1.445 de metri, în imediata apropiere a orașului Lupeni și a DN 66 Petroșani-Târgu Jiu, stațiunea Straja poate fi considerat locul ideal pentru o vacanță la schi. Așa cum este și normal, principala atracție sunt cele 12 pârtii de schi, echipate cu instalații de nocturnă, ceea ce face posibilă utilizarea acestora până la ore târzii din noapte. Pentru un schior reprezintă mare lucru să-și poată utiliza timpul liber — și așa puțin — la maxim. De aceea, vestea că pârtiile însumează acum 26 de kilometri de domeniu schiabil a fost foarte bine primită între schiori, mai ales că pârtiile sunt prevăzute cu instalații de transport pe cablu.

Cabanierii din Straja au înțeles foarte bine potențialul de care pot dispune și se preocupă pentru ca vacanțele turiștilor să fie așa cum și le-ar dori oricine. Pe lângă pârtiile existente, anul trecut, în zonă, a fost deschisă prima pistă de snow-tubbing, iar vechiul telescaun a fost înlocuit cu o modernă telegondolă. Acest ultim lucru a permis ca una dintre pârtii, ce pleacă de pe vârful Straja (1.868 m) să fie extinsă până la stația de îmbarcare a telegondolei, cu o lungime totală de 8,1 kilometri.

Foto: (c) Sorin BLADA / AGERPRES ARHIVĂ

Chiar dacă iarna trecută nu a fost una dintre cele mai fericite pentru cabanierii din Straja, aceștia ar putea spune că o parte din munca lor a fost salvată, în lipsa ninsorii, de tunurile cu zăpadă artificială. Extinderea acestora este prevăzută și pentru acest an, tocmai pentru ca sezonul de schi să se poată derula pe o perioadă mai mare de timp, iar sincopele care țin de vreme să fie mai greu sesizabile.

Concursurile și jocurile sportive reprezintă o constantă a turismului de iarnă practicat în Straja. Aici a fost construit cel mai mare om de zăpadă din România, cu o înălțime de peste opt metri, dar și un festival al oamenilor de zăpadă în care imaginația concurenților poate zburda liberă în încercarea de a găsi o formă originală de exprimare.

Dincolo de aceste remarci tehnice, legate de potențialul uneia dintre cele mai bune stațiuni de schi din România, rămâne calitatea oamenilor care lucrează în turismul din Straja. Oficial, capacitatea de cazare este de circa 3.000 de locuri în 210 cabane, case de vacanță, pensiuni și vile. Dintre acestea, aproape 40 au fost clasificate la 1,2 sau 3 stele, Straja fiind declarată stațiune de interes local în anul 2002.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Noua direcție pe care merge stațiunea indică o dezvoltare a serviciilor și pe timp de vară. Locul este superb, aerul extrem de curat, iar condițiile de cazare sunt bune. De aceea, în ultimii ani, în Straja au fost organizate mai multe tabere pentru elevi, iar una dintre ele este unicat în România. Ne referim aici la tabăra pentru copiii care au probleme cu greutatea și pentru care a fost gândită o lună de vacanță specială, menită să-i ajute să dea jos, într-un mod plăcut pentru ei, kilogramele pe care le-au acumulat în plus din cauza stilului de viață nesănătos.

“Conceptul taberei este ca acești copii să slăbească printr-un program de nutriție și mișcare gândit special pentru ei. Este un program pe care ne dorim să-l continue și acasă, după ce vor pleca de la Straja. În acest sens, ne bazăm pe experiența anilor trecuți, când au fost copii care au reușit să slăbească între 5 și 15 kilograme, prin continuarea celor învățate în tabără”, spunea directorul Taberei de sănătate Platoul Soarelui, Marius Fodoran, la debutul ediției din acest an.

De numele stațiunii Straja este legată și cea mai lungă procesiune religioasă din țară, ce are loc în Vinerea Mare, înainte de Sfintele Paște. “Drumul Crucii” se constituie ca un eveniment major pentru comunitatea religioasă din Valea Jiului. La procesiune participă preoți de la toate confesiunile, iar slujba este săvârșită în aer liber.

Foto: (c) Sorin BLADA / AGERPRES ARHIVĂ

Oamenii parcurg pe jos un traseu de 10,4 kilometri, care începe la biserica ortodoxă din orașul Lupeni și urcă apoi până în Masivul Vâlcan, la peste 1.400 de metri altitudine. Credincioșii poartă pe umeri o cruce din lemn de paltin, grea de o sută de kilograme, în care sunt încrustate locașe cu moaștele a 14 sfinți și un fragment din Crucea Mântuitorului.

Foto: (c) Sorin BLADA / AGERPRES ARHIVĂ

“Am decis să inițiem această procesiune în anul 2000, iar cei care parcurg ‘Drumul Crucii’ au timp să mediteze la chinurile la care a fost supus Mântuitorul Nostru pentru ca păcatele noastre să fie iertate. Noi credem că parcurgând ‘Drumul Crucii’, de la Lupeni, la Straja, cel mai lung din lume, Mântuitorul Nostru Isus Hristos ne va ierta măcar o parte din păcatele noastre'”, afirma inițiatorul procesiunii, omul de afaceri Emil Părău.

O excursie la Straja se poate încheia într-un ton mai vesel pentru că aici se află cel mai blând urs din România. Considerat mascota vie a stațiunii montane, ursul Baloo este sărbătorit în fiecare iarnă, în prezența turiștilor și mai ales a copiilor care vin la schi. Au trecut deja 15 ani de când Baloo, pe atunci un micuț pui de urs, a fost găsit singur și bolnav în pădurile din zonă, fiind adus la cabana Montana din Straja pentru a fi îngrijit. Nu a mai plecat de acolo, mulțumit de răsfățul pe care l-a primit din partea turiștilor.

Animalul este foarte blând, dar pentru siguranța turiștilor este ținut într-un țarc de 1.200 metri pătrați, dublu față de ceea ce prevăd normele europene. Aici ursul se poate juca în voie pe tot parcursul anului, mai ales că vara are la dispoziție o piscină pentru zilele călduroase, a precizat Emil Părău. Baloo este hrănit numai cu mâncare preparată, fructe și miere, iar pe timpul iernii hibernează doar câteva zile.

Straja mai are multe de oferit, dar este bine ca unele lucruri să fie descoperite de turiști, la fața locului. De aceea, ultima recomandare ține de accesul spre această stațiune de munte, unde se poate ajunge cu mașina pe DN 66 Simeria-Petroșani și, înainte de intrarea pe Defileul Jiului se urmează indicatorul spre Lupeni. Turiștii pot urca cu telegondola sau cu mașina pe un drum județean asfaltat.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Blada, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O senzație stranie te cuprinde atunci când, călător fiind, ajungi în satul Alun, din Ținutul Pădurenilor. Parcă ai fi într-un decor de film, în care se așteaptă cuvântul “motor” pentru ca viața să se pună în mișcare. Este un loc binecuvântat de Dumnezeu, dar părăsit de oamenii care au ales viața mai ușoară de la oraș. Cele aproape 80 de gospodării de acolo sunt aproape goale și rar dacă mai vezi un bătrân care să te întâmpine la poartă. De fapt, mai puțin de cinci suflete mai stau acum permanent în satul Alun, cu gândul la măreția pe care această așezare a cunoscut-o în anii ’50.

Foto: (c) http://terteci.blogspot.ro/

Supranumit “satul de marmură”, Alunul te întâmpină după un drum greu, care pornește din Hunedoara, trece prin comuna Ghelari și se îndreaptă spre comuna Bunila. Dacă până la Ghelari șoseaua se poate mândri cu un strop de asfalt peticit, mai încolo, spre Bunila, doar un drum pietruit ține cu scutul din fier al mașinii.

Ajungem în Bunila într-o zi de sărbătoare, iar la Alimentara din sat, tapetată și acum pe afară cu afișele decolorate ale unor candidați de la cine mai știe câte alegeri, o mână de oameni stau de povești. Sunt bărbați și femei așezați la câteva mese din metal, afară.

“Haideți, stați jos, că ați făcut drum lung până aici”, ne spune o femeie trecută bine de 60 de ani. Nu o poți refuza pentru că deja s-a ridicat de pe scaunul greu, făcut din șipci de lemn. Este o imagine pe care nu o poți șterge din amintiri foarte repede pentru că ea arată, încă o dată, bunul simț al omului din satul tradițional românesc, acolo unde starletele nu au reușit să le strice educația primită în copilărie.

“Dacă vreți să ajungeți la Alun, trebuie să vă întoarceți și să o luați pe drumul ăla care merge spre vale. Fiți atenți că-i tare îngust”, ne avertizează un bărbat și apoi ne arată arată cam pe unde ar trebui să ajungem. Cel mai bun punct de reper este însă biserica din Alun, care se vede strălucind în lumina soarelui de amiază.

Așadar, trecem din nou la drum și ajungem acolo de unde ar trebui să coborâm o pantă destul de abruptă. De pe culmea dealului se deschide o vale impresionantă, străbătută de o linie albă. Este drumul care duce spre Alun, dar până acolo mai trebuie să coborâm aproape 500 de metri, cu atenție și răbdare, așa cum fuseserăm sfătuiți. Ogașele făcute de torenți își fac simțită prezența, colțuri de pietre se freacă de metalul scutului mașinii și parcă nu poți să nu te crispezi la gândul că se află la numai câțiva centimetri de motor.

Drumul pe care coborâm separă cele două sate, Bunila și Alun, dar și terasele pe care gospodarii și le-au amenajat acum o jumătate de secol pentru a avea cât mai mult teren, atât de necesar pentru a-și planta în pământ culturile necesare traiului. Pavat cu pietre de culoare albă, drumul s-a păstrat într-o stare nesperat de bună, poate și datorită faptului că este circulat atât de puțin, dar și pentru că bucățile de rocă cu ajutorul cărora este pavat sunt așezate aproape simetric.

Ajungem în vale și apoi suntem nevoiți să o luăm la deal, spre Alun. Străjuit de un gard gros din piatră, drumul urcă șerpuitor spre satul despre care s-a vorbit atât de mult. O tablă de culoare verde, ascunsă într-un frunziș, ne anunță că am ajuns, iar în stânga se vede fosta carieră de marmură, în care piatra de culoare albă cu vinișoare ruginii te înconjoară din toate părțile.

Marmura de Alun este binecunoscută cioplitorilor din țară, fie că sunt constructori sau artiști. A fost folosită la construirea Casei Poporului din București, dar și pentru ridicarea uneia dintre cele două biserici din sat. Este prețuită și acum, iar artiștii spun că se poate compara cu marmura de Carrara prin granulația fină care permite o prelucrare ușoară.

Că este așa, stă mărturie Sergiu Tenț, un tânăr din satul Ghelari, care a avut ideea de a promova marmura de Alun printr-o tabără de creație pe care o organizează în fiecare an. A inițiat un proiect căruia i-a spus “Turism și Artă în Pădureni”, iar acum în curtea pensiunii sale vin studenți de la Facultatea de Arte din Timișoara care, timp de zece zile, în fiecare an, lucrează în bucățile de marmură pe care le primesc de la Alun. “Dorim să sprijinim cultura și pe tinerii artiști, dar doresc să atragem atenția și asupra calităților marmurei de Alun, atât de prețuită peste hotare și lăsată în uitare, pe nedrept, la noi în țară”, spunea Sergiu la debutul unei tabere de creație.

Lăsăm însă cariera și ne îndreptăm spre centrul satului. O singură mișcare se vede pe partea stângă: un bărbat culege niște mere. “Haideți, luați, că țin de sete”, ne îmbie omul, care ne spune că a plecat din sat, de tânăr, ca să lucreze la oțelăriile din municipiul Hunedoara, iar acum s-a întors în locurile natale, doar pentru câteva zile pe an, atunci când își adună câteva fructe din livadă.

Mulțumim frumos și încercăm să luăm pulsul unui sat peste care liniștea apasă într-un mod nefiresc. Ajunși în centrul localității, străzile pietruite parcă vin spre tine, călătorul aflat în căutarea de povești. Niciun alt sunet nu răzbate din curțile caselor care au fundația construită din bucăți de marmură în loc de piatră. Într-o livadă sunt doi cai, și atât. Te simți stingher într-o mare de liniște și te gândești că, obișnuit cu viața trepidantă a orașului, nu ai putea rezista aici mai mult de câteva zile.

Ușor, o luăm la pas prin Alun, cu speranța că poate mai vedem pe cineva. Un sunet răzbate din curtea unei case și cum știm că în satele de munte oaspeții sunt bineveniți întotdeauna, intrăm în curte și-i dăm “ziua bună” lui nenea Ghiorghiuț. Are 60 de ani și este cel mai tânăr din sat.

“Cred că oamenii stabili aici mai pot fi numărați pe degetele de la o mână, iar case în picioare, stabile, mai sunt vreo 60-70”, ne spune acest om care locuiește în sat de când se știe. “Vara mai vin acasă cei care sunt plecați la oraș, unii în concediu, alții să mai pună câte ceva în pământ”, adaugă bărbatul.

Văzuserăm doi cai într-o livadă și-l întrebăm pe gazda noastră dacă în sat mai sunt ceva animale. “Două vaci și trei cai”, ne răspunde râzând, pentru ca apoi să-și aducă aminte că “pe timpuri în sat erau două ciopoare de vaci și copiii stăteau zile întregi cu vitele la pășune”.

Foto: (c)http://terteci.blogspot.ro/

În satul care moare dăinuiește însă o biserică unicat în țară și a doua din Europa. Construită în totalitate din marmură extrasă din cariera satului, biserica a fost ridicată între anii 1937 și 1939 și a costat circa 500.000 de lei. Domină satul și este singura din România ale cărei ziduri au fost realizate din prețiosul material de construcții. A fost pictată între anii 1963 și 1966, iar acum este mult prea mare pentru cei câțiva bătrâni care mai trăiesc în Alun.

În sat mai este o biserică din lemn, declarată monument istoric și veche de aproape 300 de ani. Din păcate, bisericuța este într-un stadiu avansat de degradare și sunt slabe speranțe că se vor găsi bani pentru reabilitarea ei.

Acesta este Alunul, satul din Ținutul Pădurenilor despre care se spune că este construit din marmură. Un loc din care pădurenii au fost nevoiți plece cu sufletul strâns și să-și abandoneze casele pentru a-și căuta un destin mai fericit, condiționat însă de agitația orașelor.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Blada, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Amplasată inteligent la o altitudine de 1.200 de metri în Munții Orăștiei, pe un loc strategic al unui sistem de fortificații răsfirate pe culmile dealurilor din jur, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este o zonă în care istoria se împletește armonios cu frumusețea peisajelor din jur.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Cercetată sistematic de arheologic începând cu anul 1924, jefuită câteodată de căutătorii de comori, Sarmizegetusa Regia este locul în care turistul ajunge nu chiar foarte ușor și de care se desparte cu gândul că ar mai fi trebuit să afle ceva în plus.

Capitala Daciei este parte a unui ansamblu de fortificații ce ne arată forța poporului dac ce era condus acum 2.000 de ani de regii Burebista și Decebal. Importanța sistemului de cetăți dacice a făcut ca acestea să fie incluse pe lista patrimoniului UNESCO în anul 1999, sub denumirea de “Cetățile dacice din Munții Orăștiei”.

“Sistemul de fortificații realizat de regii daci în Munții Șureanu impresionează prin modul unitar al concepției care a dus la edificarea lui. Scopul este acela de a ridica un brâu de fortificații care să apere capitala religioasă, politică și economică a Regatului Dac — Sarmizegetusa Regia, azi Grădiștea de Munte, comuna Orăștioara de Sus. O serie de cetăți închid principalele căi de acces spre capitala Regatului Dac: Costești — Cetățuie, Blidaru, Bănița, Piatra Roșie, din județul Hunedoara, și Căpâlna din județul Alba; alături înflorind și așezări civile, iar zona fiind în antichitate mai dens locuită decât în prezent”, explică dr. Cristina Bodo, cercetător științific în cadrul secției de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva.

Specialistul spune că Sarmizegetusa Regia era formată din trei părți distincte, care, împreună, reprezintă o singură aglomerare de locuire din care făceau parte cetatea, zona sacră și “cartierele” cu construcții civile. Acestea din urmă sunt situate la est și vest de primele două.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Mai multe terase găzduiesc construcțiile civile, militare sau de cult ale cetății, însă numai cele religioase, situate în zona sacră, sunt susținute și protejate de ziduri puternice, despre care cercetătorii cred că au măsurat și 12-14 metri înălțime.

Pe unele dintre aceste terase construite de om a fost ridicată o impresionantă incintă sacră, unde, la un moment dat, au funcționat în paralel șapte temple, două circulare și cinci rectangulare, construite din calcar sau andezit, lemn și lut. Cele mai importante temple sunt localizate pe terasa a XI-a.

“Templul mare circular avea diametrul de 29,40 m; la exterior avem un cerc format din 104 blocuri de andezit așezate unul lângă altul. Lipit de acest șir de blocuri se află un al doilea cerc din stâlpi de andezit, grupați câte șase înguști și unul lat, aceasta repetându-se de 30 de ori. În interior au fost găsite urmele unor stâlpi de lemn placați cu lut care susțineau un perete circular întrerupt de patru intrări diametral opuse. Centrul său era ocupat de o încăpere cu absidă. Pe această terasă se află și Soarele de andezit, de fapt un altar din piatră. Diametrul total al altarului era de 6,98 m; se compune dintr-un disc central cu diametrul de 1,46 m și din zece raze lungi de 2,76 m”, detaliază dr. Cristina Bodo.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Aflăm că terasa a XI-a este străbătută de cele două ramuri ale unui canal din elemente din calcar în forma literei U. Acest canal pornea de lângă zidul care sprijinea terasa a X-a, trecea pe sub marginea altarului de andezit, colecta apa și alte lichide rezultate ale ritualurilor efectuate aici, apoi se vărsa dincolo de marginea terasei a XI-a, spre vale.

“Aceste temple au avut un final dramatic, ele fiind distruse sistematic de către romanii învingători, iar preoțimea, probabil, nimicită. Distrugerea s-a făcut prin incendiere și prin decapitarea pe loc a elementelor din piatră ale templelor”, adaugă specialistul MCDR Deva.

Toată piatra care s-a folosit la ridicarea impresionantelor monumente din Munții Șureanu este calcar extras de la Măgura Călanului și andezit adus din cariera Bejan, de lângă Deva.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Activitatea cetății era însă mult mai complexă. În așezarea civilă, care nu este deschisă vizitatorilor, au fost descoperite locuințe, hambare, ateliere, instalații de captare și transportare prin conducte de lut ars a apei potabile. Locuințele aveau două sau trei încăperi și erau de formă poligonală sau circulară.

Pe traseul actual al zidului dintre poarta de vest și poarta de sud al cetății s-au descoperit urmele unui atelier monetar dacic, iar dintr-o groapă au fost recuperate patru ștanțe cu care se băteau asemenea piese.

Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri științifice a avut loc în anul 2013. În urma unei furtuni puternice, un fag secular s-a prăbușit la pământ, iar la rădăcina sa a fost găsită o matriță complexă folosită la confecționarea bijuteriilor. Piesa din bronz, extrem de valoroasă, a fost ridicată de administratorul sitului arheologic și a fost predată istoricilor, care au început să o cerceteze în laboratoarele Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

“Este o piesă foarte frumoasă și importantă din punct de vedere istoric, demnă să facă parte din colecțiile celor mai importante muzee din lume. Matrița are o formă hexagonală, cu ornamente pe toate fețele, decorate în negativ. Peste aceste fețe erau așezate foițe din metal prețios, pe care se transfera apoi modelul din negativ”, a explicat, la finalul studiului, conf.univ.dr. Gelu Florea, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, coordonatorul științific al șantierului de la Sarmizegetusa Regia.

Matrița prezintă modele diverse, între care un cap de leu și o reprezentare a unui tigru.

“Apariția piesei la Sarmizegetusa Regia arată că acolo era un mediu cosmopolit, care își permitea ceea ce este mai bun”, a apreciat conf.univ.dr. Gelu Florea, în a cărui opinie matrița a fost adusă în cetatea dacică de un meșter bijutier din extremitatea estică a Mediteranei sau din orașele situate la nordul Mării Negre.

De fapt, cercetarea științifică este legată de comorile descoperite în Munții Orăștiei, după ce aici a fost găsit întâmplător un tezaur de monede. Mărturiile adunate în timp vorbesc despre “visele cu comori” ale țăranului David Albu, din satul Chitid, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, moment în care localnicii se duc pe munte, dar nu găsesc altceva decât niște “stâlpi rotunzi”. Câțiva ani mai târziu, un alt țăran din Ocolișu Mic găsește în munți mai multe monede vechi din aur.

“Conform mărturiilor culese, în 1802, s-a găsit o monedă în pământul scurmat de porci. Săpând, se va descoperi un tezaur de monede. Însă fiscul austriac află în cele din urmă și își trimite reprezentanții la cercetări — mineri sub conducerea lui B. Aigler, care semnalează în raport câteva monumente, cuptoare și obiecte din fier. În ciuda măsurilor dure luate de autoritățile austriece, cum se încălzea vremea satele din zonă se goleau, țăranii urcând spre munte pentru a căuta comori”, afirmă dr.Cristina Bodo.

Aurul dacic a înfierbântat mințile căutătorilor de comori și în zilele noastre. O amplă anchetă realizată de procurorii de la Curtea de Apel Alba Iulia a scos la iveală faptul că braconierii arheologici au descoperit monede și alte obiecte din aur și argint, între care se numără și celebrele brățări dacice din aur. Din cele 15 brățări din aur au fost recuperate 13 piese, iar 12 persoane au fost judecate în celebrul dosar “Aurul dacic”, ajuns acum pe rolul Instanței supreme.

Foto: (c) Mihaela LETA / AGERPRES ARHIVĂ

De un an, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a trecut în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, instituție care și-a propus să valorifice potențialul turistic al acestui monument. Accesul în perimetrul sitului istoric a fost reglementat, iar în zonă a fost instituită o pază organizată, inclusiv cu forțe ale Jandarmeriei Montane. Monumentul poate fi vizitat nouă luni pe an, după un orar strict, iar iarna este închis pentru lucrări ce țin de o bună administrare a locului.

În plus, drumul care duce de la Costești spre cetatea dacică va fi reabilitat în baza unei finanțări europene accesată de autoritățile județene din Hunedoara. Lucrările sunt prevăzute să se încheie în decembrie 2015.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Blada, editor: Ștefan Gabrea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O minune a lumii este Parcul Național Retezat cu ale sale 80 de lacuri și tăuri în care se oglindește cerul albastru, cu cele aproape 1.200 de specii de plante care cresc aici sau cu cele 185 de specii de păsări care trăiesc în Retezat.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Este un loc în care turistul copleșit de stresul cotidian își găsește echilibrul atât de necesar pentru a putea să o ia de la capăt.

Situat în Masivul Retezat, din Carpații Meridionali, Parcul Național Retezat se întinde pe o suprafață de peste 38.000 de hectare. Masivul Retezat se înalță între depresiunile Hațeg și Petroșani, fiind format din Retezatul Mare, bogat în roci cristaline, și partea sudică, Retezatul Mic, cu o structură calcaroasă. Cele două părți ale masivului se unesc în zona lacului Bucura, cel mai întins lac glaciar din România.

Parcul Național Retezat a fost înființat în anul 1935, iar din anul 1979 a obținut statutul de Rezervație a Biosferei. Pe teritoriul său se pot întâlni 20 de vârfuri cu înălțimea de peste 2.000 de metri, cele mai cunoscute fiind Peleaga (2.509 m), Păpușa (2.508 m), Retezat (2.482 m), Vârful Mare (2.463 m) și Judele (2.334 m).

În cei aproape 80 de ani de când există, Parcul Național Retezat s-a constituit ca locul în care natura a avut cel mai puțin de suferit din cauza oamenilor. Cele 1.190 de specii de plante care trăiesc aici reprezintă o treime din speciile de plante din România. Tot aici cresc 90 de specii de plante endemice, care nu mai pot fi văzute nicăieri în lume. Echilibrul natural s-a păstrat în Parcul Natural Retezat, în condițiile în care aici poți întâlni capre negre, cerbi, căprioare, iepuri sau mistreți, dar și urși, lupi și râși.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Pentru turistul care urcă în Retezat locul este unul special mai ales prin salba de lacuri glaciare pe care le poate întâlni pe traseele de munte. Sunt 80 la număr, iar unele, cum este Bucura, se poate lăuda cu statutul de cel mai întins lac glaciar din România. Aflat în căldarea Bucura, sub vârful Peleaga, la o altitudine de 2.040 metri, lacul Bucura are o suprafață de 8,9 hectare, iar ca să-l înconjori străbați 1.390 de metri. Adâncimea maximă a lacului este 15,5 metri, el fiind alimentat din cinci izvoare principale.

Cel mai adânc lac din Retezat este însă Zănoaga. Situat la o altitudine de 2.010 metri, în căldarea glaciară a Judelui, lacul Zănoaga are o adâncime de 29 de metri. Lacul se află la o distanță de trei ore de mers de lacul Bucura și oferă un peisaj deosebit, fiind vizitat de mulți turiști care își instalează corturile pe malul său ori se află în drumeții prin Retezat.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Sunt mii de turiști care au auzit sau au citit despre Parcul Național Retezat și au decis să-și petreacă vacanța aici. Accesul se poate face din depresiunea Hațegului, plecând de la Deva pe DN 66 sau dinspre Caransebeș, pe DN68. Din Valea Jiului, drumul te conduce pe DN 66, iar din Hațeg și Petroșani există mai multe variante de intrare în Parc. Cei care vin cu mașina pot urca până la Centrul de vizitare Nucșoara, unde primesc toate datele necesare și sunt îndrumați apoi pe trasee, în funcție de condiția fizică pe care o au. Cei care vin cu trenul, vor coborî la Ohaba de Sub Piatră și apoi transportul este asigurat de localnici până la Cârnic.

Trebuie știut că vizitarea Parcului Național Retezat se face în baza unui bilet de intrare care costă 10 lei de persoană și este valabil șapte zile, indiferent de numărul de intrări. Biletele pot fi obținute de la Centru de vizitare Nucșoara, Gura Apei, Cârnic, Cabana Pietrele, dar și la alte intrări marcate în parc. Una dintre recomandările importante pe care le veți primi la achitarea biletului de intrare este să nu aruncați gunoiul pe jos și să-l aduceți în afara parcului.

“După estimările noastre, între 15.000 și 18.000 de turiști vizitează, anual, Parcul Național Retezat”, spune directorul Administrației Parcului Național Retezat, Zoran Acimov. “Aici nu am inclus turiștii care vin iarna la schi în stațiunea Râușor și care se concentrează exclusiv pe sporturile specifice sezonului. Dintre turiștii care vin în Retezat, aproape un sfert sunt străini. Vin de peste tot din lume, sunt grupuri mari din Ungaria, din Cehia. Am avut turiști din Spania, Israel și chiar din Marea Britanie. Cu toții au aflat despre valorile naturale ale Parcului, despre peisajele excepționale de aici. Unii ne întreabă despre animalele care trăiesc pe teritoriul Parcului Național Retezat pentru că ar dori să le vadă”.

Pentru acei turiști care sunt obișnuiți cu biroul decât cu mișcarea fizică, au fost gândite câteva trasee tematice, cu diverse grade de dificultate și care pot fi străbătute într-un timp rezonabil.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Unul dintre acestea este “Traseul cu enigme”, pe parcursul căruia amatorii de drumeții sunt invitați să descopere flora, fauna și legendele unor obiective istorice, într-o călătorie care durează aproape patru ore. Lansat acum cinci ani, traseul a fost conceput de Administrația Parcului Național Retezat în parteneriat cu Asociația de Turism Retezat și Primăria comunei Sălașu de Sus.

Traseul începe la Centrul de vizitare Nucșoara, este de dificultate mică, iar turiștii trebuie să urmeze doar marcajul cu bandă albastră și săgețile indicatoare, pentru a nu se rătăci. Pe drum, vor întâlni șase panouri concepute pe înțelesul publicului larg pe care apar fotografii, desene și informații inedite despre animale și plante care trăiesc în Retezat și la poalele muntelui. Informațiile sunt completate cu date despre istoria și tradițiile locului.

“Pentru ca micuții să nu se plângă că-i dor piciorușele, îi facem curioși cu tot felul de enigme, imagini ghicitoare, povești și legende. Ca să găsești răspunsul la enigma de pe un panou trebuie neapărat să ajungi la panoul următor”, spunea, la inaugurarea traseului, Florina Crișan, unul dintre oamenii care au lucrat la acest proiect.

De anul trecut, patru noi trasee îi vor ajuta pe turiști să străbată zone pitorești, printre care și lacurile din căldarea glaciară Bucura, la peste 2.000 de metri altitudine. Traseele au un grad de dificultate scăzut, se pot parcurge în câteva ore, ele fiind pregătite și marcate de către membrii formațiilor Salvamont din județul Hunedoara.

Astfel, drumeții care doresc să vadă cât mai multe lacuri din căldarea glaciară Bucura, vor putea urma Traseul Lacurilor, ce poate fi parcurs în circa două ore și este relativ ușor. Traseul pleacă de la Lacul Bucura, din zona Refugiului Salvamont, și este conceput ca un circuit marcat cu punct roșu pe fond alb.

Un alt traseu pleacă din comuna Râu de Mori spre stațiunea Râușor, urmează Valea Vălăreasca și se încheie pe Vârful Retezat, prin culmea Prelupcele. Se parcurge o zonă de creastă frumoasă, din care se poate vedea Căldarea Șteviei, traseul fiind marcat cu triunghi roșu pe fond alb.

Cel de-al treilea traseu se deschide din zona Brazi, urcă spre barajul Gura Apei, după care, pe Valea Lăpușnicului Mare se ajunge în Poiana Pelegii și pe Șaua Pelegii. Marcajul este punct albastru pe fond alb. Este cel mai greu de străbătut, iar pe timp de iarnă accesul turiștilor pe acest traseu este interzis.

Ultimul traseu pleacă din satul Pui, urcă spre Hobița, Stâna de Râu și ajunge prin Tăul Țapului spre Porțile Închise.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

“Traseele sunt relativ ușor de parcurs, însă pe anumite porțiuni pot fi întâlnite zone cu un grad de dificultate mai ridicat. În rest, sunt accesibile și nu necesită echipamente pentru cățărat. Toate traseele sunt omologate”, a explicat șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

În final, câteva recomandări practice prind bine turiștilor care trebuie să știe că pentru parcurgerea unui traseu de munte este bine să se echipeze cu haine comode și să aibă încălțăminte de munte, antiderapantă. Din rucsac nu ar trebui să lipsească o sticlă cu apă și bomboane cu vitamina C, pentru a preveni febra musculară. Ar mai fi utile o pelerină, o pereche de ochelari de soare și o hartă.

Aruncarea oricăror ambalaje și resturi pe traseu este interzisă.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Blada, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva