Search

arad

Facebook Twitter Email

 De Valentin Goran

 

Cei mai înalți și cei mai bătrâni de pe planetă, la Arad!
Vă invităm la o lectură inedită despre cel mai mare și cel mai bătrân arbore de pe Pământ, arborele Sequoia. Un exemplar poate fi văzut în municipiu la Lacul Pădurice, iar alții doi la 40 de kilometri de Arad, la Măderat.
  • Sunt adevărate monumente ale naturii și sunt oglindirea perfectă a forței și a echilibrului perfect al naturii. Este vorba de arborele Sequoia, cel mai bătrân și cel mai mare de pe Pământ, denumit și „arborele mamut”. Arborii sequoia pot atinge înălţimi de 145 metri la maturitate, iar circumferinţa trunchiului poate ajunge la 40 metri, încât abia poate fi cuprins de 30 de oameni cu braţele deschise.

Rădăcinile acestui arbore au o grosime de 3 metri şi o lungime de 50 – 60 metri. Cel mai vechi arbore de pe planetă, Sequoia Gigant, are 3.500 de ani – vârstă calculată prin numărarea inelelor trunchiului, iar cel mai înalt copac din lume este Arborele Hyperion (115 m) – din specia Sequoia Sempervirens. Numele “sequoia” a fost dat în cinstea liderului indienilor cherokee Sequoyah (1776–1842), cel care a inventat un alfabet unic, învăţând-şi poporul să citească şi să scrie. Una din primele cărţi scrise în limba cherokee a fost Biblia (1825).

2

Aduși în România

Deşi habitatul natural al arborilor sequoia este în California, aceşti copaci magnifici au fost cultivaţi în toată lumea, chiar şi în România. Oradea este oraşul cu cei mai mulţi arbori Sequoia din ţara noastră (trei arbori Sequoia gigant, ce au o vechime de peste 100 de ani), dar astfel de arbori mai pot fi găsiți la Băile Herculane şi în sate din judeţele Cluj şi Arad. În municipiu, un exemplar poate fi admirat în Parcul Pădurice, iar alte două exemplare la Măderat.

5

Două exemplare la Măderat

„Potrivit localnicilor, baronul Dietrich Jozsef, proprietarul unei podgorii din această zonă, a adus din California, în anul 1845, trei puieţi de sequoia gigantea pe care i-a plantat pe Dealul Mare din apropierea localităţii Măderat. Cu toate că, pentru a-şi întinde rădăcinile şi pentru a se dezvolta, arborele avea nevoie de un strat de pământ cu o grosime de cel puţin 10 metri, el s-a adaptat foarte bine în localitatea arădeană unde solul are o adâncime de numai 2 metri. Toţi trei puieţii s-au prins şi s-au dezvoltat normal, însă, în urmă cu mai mulţi ani, unul dintre ei a fost lovit de un fulger şi s-a uscat. Ceilalţi doi, însă, care se constituie într-un adevărat punct turistic, au aproximativ 35 de metri înălţime, iar circumferinţa lor a ajuns să măsoare peste 5 metri, putând fi cuprinşi cu greu de patru oameni cu braţele deschise”, se arată pe www.sequoia.ro.

6

De zece ori mai mare decât balena albastră

Pe platforma netezită a unui ciot de Sequoia Gigantea, cu un diametru de 16 metri, pot staționa comod până la 12 limuzine, ori se poate improviza un ring de dans, unde, alături de orchestră, încap 30 de perechi de dansatori. Recordul oficial al mărimii este deţinut de un sequoia gigant, numit „General Sherman”, ce se găseşte în Parcul Naţional Sequoia din California. Se ridică la 83,8 m (cât un bloc cu 36 de etaje), are 31,3 m la bază şi (cu posibila excepţie a unei reţele subterane de fungi – ciuperci) este cel mai mare organism existent pe Pământ. Grosimea lui este de mai bine de zece ori mai mare decât cea a unei balene albastre. La cei 1.486 metri cubi estimați, el conţine suficient material lemnos cât să se poată zidi 40 de case cu câte 5 camere fiecare. Despre scoarţa sa exterioară se spune că are mai mult de 1,3 m grosime.

8

Șitați că?

– Lemnul arborelui sequoia este foarte dur, deoarece este îmbibat puternic cu răşină. S-au descoperit cioturi de sequoia de la începutul paleoliticului (cea mai veche epocă din istoria omenirii, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră cioplită) – resturi ce nu au putut fi distruse în mii de ani nici de agenţii chimici din sol, nici de cei atmosferici.

– Scoarţa unui arbore sequoia este impregnată cu un tanin al cărui miros alungă insectele.

– Din cauza structurii spongioase a scoarţei lor, arborii sequoia au o rezistenţă la foc aproape identică cu cea a azbestului. Incendiile forestiere nu numai că nu doboară aceşti arbori uriaşi, ci chiar favorizează înmulţirea şi regenerarea lor, deoarece inhibă dezvoltarea vegetaţiei la sol, favorizând astfel vlăstarii de Sequoia în perioada de creştere. De asemenea, aerul cald generat de foc usucă şi deschide conurile, care eliberează cantităţi mari de seminţe peste solul optim dezvoltării vlăstarilor. Un exemplar matur poate avea aproximativ 11.000 de conuri. Datorită înălțimii impresionante, sămânța poate fi purtată de vânt pană la 200 metri distanță. Incendiile de pădure mai ajută şi prin cenuşa de la sol, care protejează seminţele de sequoia de razele ultraviolet.

Sursa: aradon

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Podgoria Miniș-Măderat, una dintre cele mai vechi podgorii de pe teritoriul țării noastre, este situată la 20 km de municipiul Arad, pe dealurile de la marginea vestică a munților Zarandului, întinzându-se pe o lungime de aproximativ 50 de kilometri și pe lățimi cuprinse între unu și patru kilometri, între apele Mureșului și ale Crișului alb.

Peisaj de toamnă în Podgoria Miniș-Măderat

Cele mai vechi mărturii existente cu privire la această podgorie datează din prima jumătate a secolului al XI-lea. Înainte de anul 1038, Gizella, prima regină a Ungariei, a dăruit, cu încuviințarea soțului său, Ștefan I, ”opt vii”, situate pe dealul Macra (Mocrea), din hotarul Minișului […], abației din Bakanybel […], după înfrângerea voievodului Ahtum, descendentul lui Glad, notează E Gluck, în 1983. În secolele al XII-lea și al XIII-lea, existența viilor în satele de la poalele Zarandului este atestată de noi documente. La Pâncota, la Măderat, la Ghioroc, la Miniș etc. viile produceau vin pentru mănăstirile catolice de la Mocrea, Pâncota și Arad, notează site-ul www.pivnitelebirauas.ro/istoric/.

De-a lungul timpului, viticultura acestei podgorii s-a dezvoltat treptat, vinul devenind o necesitate în secolele XV-XVI, când asigura 80% din veniturile domeniilor și ale cetățenilor, precizează site-ul www.oniv.ro. Suprafața cultivată cu viță-de-vie a oscilat, în funcție de stăpânire, fie ea otomană sau austriacă, de la 700 ha, în anul 1562, la 2.100-2.800 ha, în 1746 și până la 6.540 ha, în anul 1880, iar între anii 1907 și 1944, a oscilat între 5.570 și 6.248 ha. Cele mai importante transformări au avut loc după Unirea Transilvaniei cu țara și îndeosebi după reforma agrară din 1921.

Podgoria Miniș-Măderat a dat, în secolele trecute, unul dintre vinurile preferate ale Curții Imperiale de la Viena. Începând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Miniș a devenit cunoscut datorită vinurilor sale roșii. În 1744, s-a produs aici, pentru prima dată, un vin roșu dulce de Cadarcă din boabe stafidite, de tip ”Aszu”, care concura îndeaproape cu vinurile de Tokay. După Rapaics Raymond, ”Cadarca de Miniș a devenit renumită datorită strugurilor stafidiți, dat fiind că acest soi, pe aceste dealuri, se stafidește ușor”.

Una dintre personalitățile viticulturii românești, care a acordat un spațiu amplu studiului acestei podgorii, este oenologul Alexandru Mihalca. Într-una dintre lucrările sale, acesta îl citează pe I.C. Teodorescu, care, referindu-se la calitatea vinurilor roșii de Miniș, în 1964, îi citează la rândul lui pe Schams și pe Fabian G. (1835): ”La concursul vinurilor, între ‘aszu’ de Tokay și cel de Miniș este greu de decis, depinzând de gust; amândouă pun câte o piatră prețioasă pe cununa lui Bachus, ocupând locuri alăturate: diamantul și rubinul”. ”Minișul … concurează cu cele mai scumpe vinuri din străinătate în rang și renume”. Tot Al. Mihalca amintește aprecierea lui Martin Schwartner, care, în 1798, susținea că ”Nobilitatea vinului de Miniș este de dată mai recentă, dar datorită dulceții lui, culorii frumoase roșu-negru, a început să întunece renumele celorlalte vinuri și este considerat de unii în rang, chiar peste cel de Tokay. Viile de la Miniș sunt lucrate de români”.

Plantații viticole în Dealurile Minișului, județul Arad

Potrivit spuselor lui N. Perentsenyi, pe vremuri exista o zicală care spunea că ”vinurile de Tokay sunt bune pentru bolnavi, iar cele de Miniș pentru cei sănătoși”, iar naturalistul Grossinger afirma, pe la 1779, că: ”Cine este setos de vin roșu și negru să meargă mai întâi în Comitatul Arad, la Miniș, Mocrea și la Pâncota, unde găsește un asemenea vin nobil, după care rămâne mult în urmă vinul de Burgundia și alte vinuri renumite”.

În anul 1749, contele Grassalkovich a construit la Miniș o pivniță de mare capacitate, care există și astăzi. De altfel, în localitățile podgoriei se întâlnesc numeroase pivnițe vechi, denumite de localnici ”colne”, ceea ce constituie o dovadă în plus a dezvoltării viticulturii pe aceste meleaguri.

Vinurile de Miniș au fost premiate la diferite concursuri, la Londra (1862, 1876), în Polonia (1865), la Budapesta (1875, 1884) ș.a., pătrunzând pe piața externă în numeroase țări.

Podgoria este formată din două centre viticole: Miniș, în sud, și Măderat, în nord. Ioan Slavici, originar din Șiria, descrie frumusețea acestor locuri în romanul său ”Mara”: ”De la Radna înainte, un lung șir de dealuri acoperite cu vii. Cale de o zi bună, până la Măderat, la poalele dealurilor, sat se-nșiră de sat, iar printre vii sunt risipite colnele, pe care nimeni n-a încercat încă să le numere.” Slavici surprinde și atmosfera din timpul culesului viei: ”Ce-i aici în timpul culesului, pe la începutul lui octombrie, aceasta nu poate s-o știe decât cel ce-a văzut cu ochii lui. Serile, viind dinspre Arad, pe șesul neted, vezi în fața ta parcă un alt cer, focurile ce ard la crame, prin păduri și pe fânețele acum cosite și lăsate pășune. Din când în când răsună prelungit câte o pușcă descărcată, ori se ridică pe ici pe colo câte o rachetă, încât simți pe nevăzute că e lume-lume, multă lume, risipită pe acolo, pe dealuri și văi.”

Cele două centre viticole, Miniș și Măderat, cu toate că sunt apropiate, prezintă diferențe mari. La Miniș, condițiile de climă și de sol favorizează producerea vinurilor roșii de calitate, iar la Măderat, situat mai la nord, climatul mai puțin darnic și solurile mai adânci și mai fertile favorizează obținerea unor vinuri albe și roșii mai puțin bogate, apropiate de categoria celor de consum curent, notează oenologul Mihai Macici în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”.

Degustare de vinuri în podgoria Miniș-Măderat

Centrul viticol Miniș este recunoscut pentru producerea de vinuri roșii de cea mai înaltă calitate. Din sortiment face parte, în continuare, soiul Cadarcă, renumit și în trecut, la care s-au adăugat, după filoxeră, și câteva soiuri negre de mare valoare, cultivate și în alte zone, precum Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir și Burgund mare. Cu toate că s-a renunțat la valorificarea soiului Cadarcă prin producerea de vinuri roșii dulci, din struguri stafidiți, acesta rămâne pe un loc onorant în sortimentul centrului viticol.

Vinurile roșii de Miniș se caracterizează printr-o colorație intensă, o aciditate mai mare față de a celor obținute în podgoriile sudice și prin conținutul lor ridicat în extract și glicerol, ceea ce le face mai corpolente, pline și în același timp catifelate. Aceste vinuri au o plăcută vioiciune gustativă și evoluează bine prin învechire, notează oenologul Mihai Macici.

La Miniș funcționează cea mai veche Vinotecă cu cel mai vechi vin, produs în 1926. Tot aici, a luat ființă, în anul 1957, Stațiunea Experimentală Viticolă Miniș (1957), care funcționează în prezent ca Stațiune de Cercetare — Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Miniș. În 1987, a fost deschis, în localitatea Miniș, Muzeul Viei și Vinului.

În centrul viticol Măderat se obțin atât vinuri de calitate superioară, albe și roșii, din soiurile Riesling italian, Sauvignon, Pinot gris, Furmint, Muscat Ottonel, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir și Burgund mare, precum și vinuri de masă de Mustoasă de Măderat, Fetească regală, Oporto și Sangiovese. Soiurile de calitate sunt cultivate pe terenurile în pantă cu expoziție sudică sau sud-estică, iar cele pentru vinuri de larg consum sunt cultivate pe suprafețele mai plane de la baza versanților, cu soluri adânci și relativ fertile.

Vinurile roșii obținute la Măderat din Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir și Burgund mare se situează puțin sub nivelul celor obținute la Miniș, fapt datorat, în mare parte, poziționării mai la nord a centrului viticol Măderat.

Totodată, este demn de amintit faptul că, în centrul viticol Măderat se remarcă vinurile albe obținute la Mocrea, de o calitate deosebită.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Taștele cu brânză sărată, ca la Nădlac, sunt un preparat pe cât de simplu de făcut, pe atât de delicios.

O gospodină de etnie slovacă, doamna Ana, a spus că ingredientele folosite pentru prepararea unei porții de taște cu brânză sărată sunt 250 grame de făină, un ou, o linguriță de sare, 50 ml de apă, 0,5 kg de brânză sărată (preferabil mai uscată), mărar, o ceapă, puțină boia și ulei.

În prima fază, din făină, ou, sare și apă se frământă un aluat din care se face o formă sferică, ca o minge, care se lasă apoi 10 — 15 minute. Între timp se rade brânza sărată pe răzătoarea mare și se amestecă cu mărarul tocat mărunt.

Mingea din aluat se întinde apoi cu făcălețul pe planșeta de lemn, până ce foaia ajunge să aibă o grosime de circa 2 mm, după care se taie în fâșii late de 10 cm fiecare. Pe marginea fâșiei se pune amestecul de brânză și mărar până la jumătatea ei, după care se acoperă cu cealaltă jumătate a fâșiei și se presează bine cu degetele pentru ca cele două fâșii între care se află brânza să se lipească bine. Apoi, cu coada unei linguri de lemn se apasă fâșia din loc în loc, la distanțe aproximativ egale, formând taștele care se taie ulterior cu cuțitul.

După aceea, taștele se așază pe planșeta tapetată cu făină, până după ce s-a preparat supa în care se vor fierbe.

Pentru preparare sunt necesari doi litri de apă, ulei, ceapă tăiată mărunt, puțină sare și puțină boia. Când supa începe să fiarbă, taștele se pun una câte una în apă și se fierb la foc mic. Sunt gata fierte când se ridică la suprafață.

AGERPRES /(AS — autor: Ioan Weisl; editor: Mihai Simionescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

A treia ediție a Târgului Regional de Inovare – Regiunea Vest, organizat de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest în parteneriat cu Asociația Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare și Transfer Tehnologic, s-a desfășurat, miercuri, la Expo Arad.

La evenimentul de inaugurare a târgului au fost prezenți primarul Gheorghe Falcă, Adrian Țolea, președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, Nial O’Brolchain, expert senior al Universității Naționale a Irlandei — Galway, precum și reprezentanți ai unor importante organizații și institute de cercetare din Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Norvegia, Serbia și Ungaria.

‘După cum se știe, Aradul candidează atât la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 și la cel de Capitală Verde a Europei, în ambele tentative noi având nevoie de inovare, de ceea ce înseamnă punerea în valoare a inteligenței umane. În cadrul târgului au putut fi văzute câteva realizări deosebite din partea celor două universități arădene (Universitatea ‘Aurel Vlaicu’ și Universitatea de Vest ‘Vasile Goldiș’. n.red.), care au accesat fonduri europene pentru realizarea unor proiecte de cercetare. Am văzut de asemenea și unele exponate în legătură directă cu administrația, au putut fi văzute două scutere electrice care pot constitui o soluție pentru transportul urban, etc… Practic, tot ceea ce înseamnă inovare poate fi ușor transpus în practică’, a spus primarul Gheorghe Falcă.

La rândul său, Sorin Maxim, director general al ADR Vest, a spus că în opinia sa ediția din acest a târgului este mai spectaculoasă decât edițiile precedente, în primul rând prin calitatea superioară a proiectelor, cu plusvaloare și inovare care pot duce spre un produs vandabil în piață.

‘Sunt între participanți tineri care au avut curajul și au investit foare mulți bani în prototipurile pe care le-au realizat și au chiar câteva produse vândute. Acestea sunt produsele pe care noi dorim să le stimulăm să continue cercetarea și, bineînțeles, să ajungă în piață ca produs finit. Pentru că fără o plusvaloare, inovarea este doar un exercițiu care nu poate aduce întotdeauna o binefacere regiunii. Aceasta și în contextul în care ADR Vest caută să atragă atenția asupra faptului că regiunea este una foarte bogată în ceea ce privește zona exporturilor, dar în zona de cercetare-inovare avem încă diferențe pe care trebuie să le recuperăm. Iar acest lucru nu se poate face decât prin a stimula mediul privat să fie interesat și să fie cointeresat să investească în acest domeniu’, a mai afirmat Sorin Maxim.

În cadrul târgului de la Arad, inovatorii și antreprenorii din Regiunea Vest au avut posibilitatea de a se întâlni cu reprezentanți ai diferitelor companii și organizații de cercetare din țări ca Estonia, Finlanda , Germania, Irlanda, Norvegia, Serbia și Ungaria.

La final, în cadrul unei festivități, au fost premiate cele mai zece valoroase invenții, autorii primind fiecare câte o diplomă. Trei dintre aceștia, autori ai celor trei inovații apreciate ca fiind cele mai valoroase, au primit și câte un premiu în bani, în cuantum de 10.000 de euro fiecare. Cele trei inovații clasate pe podium au fost: ‘Uradmonitor — Monitor de mediu portabil’, autor Radu Motișan, din Timișoara—locul 1; ‘ETA’U Business Objects — platforma de dezvoltare ultrarapidă a aplicațiilor software de business’ — autor ETA2U SRL Timișoara — autor Bogdan Grecu — locul 2; ‘Lighty’ — sistem de proiecție automat — autor Ovidiu Șandru, din Timișoara—locul 3.

Târgul Regional de Inovare are rol de a facilita realizarea de schimburi de informații între participanți și reprezentanți ai Comisiei Europene, ai administrației publice centrale și locale, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului universitar, organizații de cercetare, precum și alți actori cheie din domeniul inovării. De asemenea, în cadrul târgului, participanții au avut posibilitatea de a identifica potențialii colaboratori, competențele noi și soluțiile inovative cu potențial semnificativ de finanțare.

AGERPRES / (AS — autor: Ioan Weisl; editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Muzeul Memorial “Ioan Slavici și Emil Monția” din comuna Șiria, județul Arad, este dedicat scriitorului Ioan Slavici, născut în Șiria, precum și compozitorului Emil Monția, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale în această comună.

Amplasat pe strada Infanteriei nr. 185 din Șiria, muzeul este adăpostit de un castel construit în stil neoclasic în anul 1838, care a aparținut familiei nobiliare Bohuș, un monument arhitectonic și istoric. Baronul János Bohuș a fost înalt funcționar public al județului Arad, care a jucat un rol important în lupta pentru definirea națională din anii 1848-1849. Castelul Bohuș a fost transformat în muzeu în anul 1970, așa cum arată www.descoperimlumeaimpreuna.ro și www.cesavezi.ro.

Expoziția permanentă a muzeului, dedicată scriitorului Ioan Slavici (1848-1925), este prezentată în trei săli, prin fotografii de familie, diplome, premii, decorații, manuscrise, cărți, ziare, tablouri. Acestea evocă personalitatea complexă a scriitorului și prezintă succint viața sa, în diferite perioade, începând cu 18 ianuarie 1848 — data la care Slavici se năștea la Șiria; continuând cu perioada studiilor la Arad, Timișoara, Pesta și Viena; prietenia cu Eminescu și activitatea în cadrul României June; activitatea publicistică la ziarul Tribuna din Sibiu marcată de procesele de presă  și întemnițarea la Vacz; cariera didactică marcată de ocuparea funcției de profesor la Azilul Elena Doamna, și de cea de director al Institutului Oteteleșanu din Măgurele și profesor la Liceu German din București. De asemenea, un important segment al expoziției este dedicat operei scriitorului — nuvele, povești și romanul “Mara”— publicată în diferite limbi.

Printre exponatele ce pot fi admirate în cadrul acestei expoziții, se numără: fotocopia extrasului de naștere, o notiță a sa, scrisă de mână la vârsta de 10 ani, fotocopii după actele de școală, diplomele obținute la absolvirea cursurilor liceale, ediții princeps ale operei lui, manualele sale școlare (“Istoria universală”, “Evul mediu” și “Gramatica limbii române, etimologia”, unele numere din Revista copiilor și a tineretului, în care publica povestiri didactice.

Tot aici pot fi admirate, potrivit surselor amintite, documente despre istoricul comunei Șiria, manuscrise, fotografii, ziare, reviste, dar și biblioteca cu ediții valoroase ale operei lui Ioan Slavici. De o valoare deosebită rămâne însă o parte din mobilierul care s-a aflat biroul său din casa din București a scriitorului, mobilier ce a fost donat de familia sa, muzeului arădean.

Expoziția dedicată compozitorului Emil Monția (1887-1965), este prezentată în două săli și cuprinde mobilierul camerei sale de lucru, pianul și violoncelul compozitorului, partituri, precum și culegeri de folclor și diferite ediții ale principalelor sale lucrări: “Fata de la Cozia”, “Cercel”, “Moștenitorul”, “La fântâna cu găleată”.

În parcul muzeului sunt amplasate busturile lui Ioan Slavici — realizat în anul 1967 de sculptorul Ioan Tolan, Mihai Eminescu, Ioan Russu Sirianu, Nicolae Stefu, Emil Monția și statuia Antoniei Bohus.

Muzeul Memorial “Ioan Slavici și Emil Monția” se află sub administrarea Complexului Muzeal Arad și rămâne un important obiectiv turistic în Crișana.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Sopranei Felicia Filip i-a fost conferită, vineri, în cadrul unei festivități ce a avut loc în deschiderea ședinței Consiliului Județean (CJ), Distincția de Onoare a județului Arad, ‘în semn de recunoaștere a meritelor deosebite, a rezultatelor de excepție și a valorii artistice dovedite în domeniul muzicii, dar și pentru promovarea imaginii județului Arad în țară și în străinătate’, după cum a spus președintele CJ Arad, Nicolae Ioțcu, cu acest prilej.

În proiectul de hotărâre privind acordarea distincției, căruia i-a dat citire președintele administrației județene, se arată că ‘în ultimii ani, prin prezența sa în cadrul evenimentelor culturale derulate în județul Arad, dar și prin activitatea desfășurată, rezultatele de excepție și valoarea artistică dovedite în domeniul muzicii în care activează, doamna Felicia Filip promovează cu succes imaginea județului Arad’.

După prezentarea activității cunoscutei artiste lirice de către Rodica Tălmaciu, fost director al Filarmonicii de Stat Arad, președintele CJ Arad, Nicolae Ioțcu, i-a conferit Feliciei Filip Distinția de Onoare a județului Arad, respectiv o diplomă și o medalie care atestă primirea acestei distincții.

Cu acest prilej, Felicia Filip a susținut înființarea Clubului Centrului Cultural Județean Arad, pentru susținerea culturii județului, afirmând că dorește să fie prima persoană care semnează pentru înființarea acestuia.

‘Mulțumesc Aradului pentru această distincție și pentru onoarea ce mi s-a făcut. Mă onorează și, la rândul meu, sunt omul care sunt onorat în obligația de a reprezenta Aradul peste tot în țară și în lume, pentru că aici sunt lucruri minunate pe care le-am trăit pe pielea mea. Am fost invitată să particip la diverse festivaluri, întâlniri cu liceul de artă, apoi am fost invitată cu Opera comică pentru copii. Am fost fericită să văd, la spectacol, că sala este plină și că nu mai sunt locuri. Asta înseamnă că aici este nevoie, ca peste tot, de evenimente de calitate, de evenimente culturale. Noi, oamenii, avem nevoie de hrană spirituală, de cultură și aici, la Arad, acest lucru se întâmplă. Este un fel de miracol pe care îl simt, cu care mă mândresc. Dorim ca aici, la Arad, să existe Clubul susținătorilor culturii, susținătorilor Centrului Cultural Județean’, a spus Felicia Filip.

La rândul său, Nicolae Ioțcu, a făcut un apel către instituțiile și oamenii politici din România să-și îndrepte atenția către susținerea culturii și valorilor.

 

‘Fiecare instituție a statului român este obligată să facă în așa fel încât valorile să fie promovate. Faptul că astăzi avem onoarea să acordăm această distincție doamnei Felicia Filip este un lucru minunat pentru Arad. Este un lucru minunat pentru că, dincolo de activitatea noastră, prin spectacolele Teatrului de Vară facem în așa fel încât artiștii valoroși din România, oamenii de cultură, să fie evidențiați pentru a crea acel loc în care să se poată face educație prin cultură. Cred că este momentul în România să promovăm valorile și să promovăm tot ce are mai bun poporul român’, a afirmat Nicolae Ioțcu.

La finalul festivității, soprana Felicia Filip le-a oferit consilierilor un cadou simbolic, un puzzle pentru copii cu vârsta peste 3 ani, în care trebuie construită o imagine din povestea ‘Fetița cu chibriturile’, de Hans Christian Andersen, îndemnându-i pe aceștia ‘să fie copii’. 

Felicia Filip s-a născut în municipiul Slatina, la 20 martie 1959, unde a urmat Școala de Muzică, după care a urmat Liceul de Muzică din Pitești, cântând la vioară.

După ce a a absolvit Conservatorul ‘Ciprian Porumbescu’ din București, a debutat ca solistă vocală, în anul 1985, la Teatrul Liric din Brașov, în ‘Rigoletto’ și ‘Traviata’, apoi anul următor, la Opera Națională din București, în ‘Povestirile lui Hoffmann’.

În calitate de prim-solistă a Operei Naționale din București, artista are un repertoriu extrem de vast, care cuprinde lucrări ale marilor compozitori de operă, operetă, lieduri și muzică vocal simfonică — Verdi, Rossini, Donizetti, Bellini, Mozart, Bizet, Puccini, J. Strauss, J. Offenbach, Beethoven, Schubert, Schumann. Însă rolul cel mai important al carierei sale solistice este Violetta din ‘La Traviata’ de Verdi.

Felicia Filip a cântat pe mai toate marile scene ale lumii, colaborând în spectacole și concerte cu soliști ca Monserrat Caballe, Roberto Alagna, Francesco Araiza, Juan Pons, Franco Farina, Salvatore Fisichella, Marcelo Alvarez, Fabio Armiliato și mulți alții.

AGERPRES/(A, AS — autor: Ioan Weisl; editor: Diana Dumitru)

Etichete:
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Se apropie vara, adică perioada în care încep să se coacă prunele, motiv pentru care prezentăm rețeta unei delicatese gastronomice de sezon, adică gomboții cu prune.

Pentru a prezenta această rețetă am apelat la tanti Maria, o octogenară din Arad.

Mai întâi, iată ingredientele folosite: 0,600 kg cartofi, 150 grame de zahăr, un plic cu praf de scorțișoară, 150 grame făină, sare, 4 — 5 linguri de untură de porc, 3 — 4 linguri de pesmet, 0,5 kg prune fără sâmburi.

‘Fierbem cartofii în apă cu sare, îi facem piure, îi amestecăm cu făina, după care frământăm un aluat moale, pe care îl lăsăm mai apoi să se odihnească puțin’, spune tanti Maria.

În continuare, se taie prunele jumătăți și se scot sâmburii, iar pesmetul se pune într-o cratiță și rumenește în untură. ‘Punem aluatul pe o planșetă din lemn tapetată cu făină și îl întindem la o grosime de cca 0,5 — 1cm grosime., după care îl tăiem în pătrate cu latura de de 8 — 10 cm. În fiecare pătrat punem câte o jumătate de prună, în care punem puțin zahăr și praf de scorțișoară, după care formăm biluțe sferice de aceeași dimensiune, în măsura în care se poate’, a arătat tanti Maria.

Se pune pe foc o oală de mărime corespunzătoare, în care se pune la fiert apă în care s-a pus un praf de sare, oală în care se pun la fier gomboții.

‘După ce gomboții se ridică la suprafață, îi mai lăsăm să fiarbă circa 5 minute, iar mai apoi îi scoatem din apă cu paleta. Urmează ultima fază, în care gomboții sunt trecuți prin pesmet, acum fiind gata de a fi puși în farfurie, spre a fi mâncați’, a adăugat tanti Maria.

Gomboții pot fi umpluți și cu caise, sau chiar cu gem, nu doar cu prune.

AGERPRES/(AS — autor: Ioan Weisl, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

The Lunca Muresului Natural Park, located on the inferior course of Mures River, between the dams built on each side of the river and its high terraces, is a biodiversity paradise in a relatively confined area. The massive number of protected species of plants, as well as the over 200 bird species nesting in the park give a plus scientific value to the area, currently protected through a great number of domestic and international treaties.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

Inside the Lunca Muresului Natural Park, which has a 17,455.2 ha area and is spread on the territories of Arad and Timis Counties, its eastern border being only 4 km away from the centre of the Municipality of Arad, the river covers an 88 km distance, with a 120 metre average width, the last portion, from Nadlac to Cenad, representing the border between Romania and Hungary.

The floodplain of the inferior course of Mures River is a typical wetland ecosystem, with running waters, lakes, swamp forests, willow and poplar galleries, as well as riverside coppices and floodplains, unique in Romania for its natural beauty, an important nesting and passage place for a number of over 200 bird species, many of them under a strict international protection regime.

Photo credit: (c) Dorina BUZILA / AGERPRES ARCHIVE

According to Paul Hac, the Park Administration Director, the natural reserve area of Lunca Muresului initially covered less than 100 hectares and was located in the Prundul Mare zone, which was declared protected area in 1970, when, following some studies carried out by a group of experts, it was decided that the grey heron population needed to be protected. In 1988, the reserve area was extended to 12,000 hectares and, due to the diversity of the bird species and the international relevance of some of them, Bird Life International designated it Important Bird and Biodiversity Area.

The Lunca Muresului National Park (PNLM) has kept the present-day shape since 2005, when the authorities declared it protected area in its entirety of almost 17,500 hectares, being one of the four areas of Romania included on the RAMSAR List of Wetlands of International Importance, currently drawing tourists from all over the continent.

According to Paul Hac, the PNLM administration is more focused on conservation and protection rather than on development, taking into account that the confined area of the park itself is partly responsible for the biodiversity here.

The flora of the reserve is very diverse, with over 1,000 species and subspecies of woody and weedy plants, out of which a great number of plants are on the Red List of Threatened and Rare Species of Romania.

Photo credit: (c) Dorina MATIS / AGERPRES STREAM

The fauna of the protected area is rich and diverse, as consequence of the variety of the aquatic and land ecosystems, which ensure proper living conditions to many animal species, relevant in terms of hunting and science. It counts over ten thousand species, vertebrate and non-vertebrate, out of which a few thousands are part of the second category. Within the vertebrate category, birds are represented with over 200 species, fish, with 50, mammals, with 40, and amphibians, with 8-10 species.

The bird population of the park numbers a multitude of species. Some of the common species encountered here are: the great cormorant, the night heron, the little egret, the grey heron, the mallard, the black-headed gull, the coot, the plover and the bee-eater. But there are also bird species more rarely seen here, some only during the passage, such as: the white-tailed eagle, the common shelduck, the little grebe, the water rail, the purple heron, the great snipe, the common sandpiper, the lesser spotted eagle, the saker falcon and the black stork.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES STREAM

Among the various mammal species living in the park, it is worth mentioning the stag, the wild boar, the otter, the fox, the coypu, the European pond turtle, the crested newt and the ground squirrel.

Tourists can admire both the mammals and the birds from especially built places.

At the same time, in the running and still waters of the reserve, there are over 50 fish species, making it one of the richest areas on a river segment in Romania.

‘For the tourists wanting to spend a holiday surrounded by tranquillity, in a place where nature rules, the Lunca Muresului National Park provides 40 accommodation places in the Ceala Visiting Cenre, the Pecica Information Point and the Cenad Information Point, Timis County, and those who cannot give up comfort can find accommodation in one of the hotels of Arad Municipality,’ Paul Hac pointed out.

According to him, most tourists, who want to admire the special beauty of nature, take walks through the protected area, with their cameras hanging around their necks. Another option for those who want to stay on land is taking a bicycle ride, the cycling lovers being able to enjoy a 12.7 kilometre itinerary following the Mures River course, a marked route, with information panels on the tourist landmarks in the area along the way.

However, the ideal way of spending time in the reserve is going by boat on the river, the Park administration providing various types of boats for rent, from canoes or kayaks, to motor boats, at different prices, depending on the tourist package of choice.

It is worth mentioning that the Lunca Muresului Natural Park includes a wild area, called Balta Bezedin (Bezedin Marshland), where from May through September white water lilies cover the water surface.

Last but not least, the existence of two very old monasteries inside the Lunca Muresului Natural Park must be brought to mind. The first in terms of age, which was first mentioned in an official document in 1177 is Hodos — Bodorog Monastery, belonging to the Romanian Orthodox Church, the oldest monastic place on Romania’s territory, at about 10 kilometres away from Arad Municipality. The second, located at approximately 20 kilometres from the County Residence Municipality, is Bezdin Monastery, one of the few Serbian Orthodox monasteries of Romania, first mentioned in an official document in 1539. AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

On the left bank of the Mures River, some 15 km away from Arad City, there is the Hodos-Bodrog Monastery, one of Romania’s oldest monastic establishments still in existence.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

The monastery, which was mentioned for the first time in a written record more the eight hundred years ago where monastic life was uninterrupted all along, is one of the few old Mediaeval monuments still standing in the Lower Mures Valley, along with church groups in the Hateg Land and Zarand Land, also being the most important of them.

A valuable monument of ecclesiastic architecture, the monastery has preserved elements of the 14th century architecture, murals from the early 17th century, and many Slavic-Romanian manuscripts from the 15th-17th centuries and vestments from those very early times.

Legend has it that the monastery was founded by nearby believers on the site where previously a herd of cattle would pasture and where one day a bull dug out with his horns a golden shining icon of St. Mary. To honour the site of the discovery, the altar of a monastery was built at the scene and in order to strengthen tradition the petrified skull of the bull and the icon that is said to work miracles are displayed at the monastery. The icon painted on wood is not that old, probably just from the 16th century, depicting Madonna and Child, both wearing crowns.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

The first written recording of the monastery goes back to 1177, but local historians in the early 19th century claimed the monastery had been inhabited by monks of Eastern rite since the times of the voivodeships before the Magyar Conquest.

Other mentions are in documents from 1213, 1233, 1278, with derivations of the name of Hodos. In 1293, it was recorded as ‘Hudus-monostura,’ while in the next centuries the name of Hodos was generalised and in the 15th century the toponym Bodrog was added, which was more often used after the disappearance of the village of Hodos in the 18th century. In 1784 the two toponyms started being used again together.

The current monastic church going back to the second half of the 14th century, built in a tri-conic Byzantine style of Roman stone and brick, greatly resembles the similar churches at Vodita, Tismana, Cotmeana and Cozia, according to historian Nicolae Iorga, in the context of the existing relations back then between Wallachia and the Christian Orthodox of the Magyar Kingdom. It has undergone various changes in time, especially in the 18th century, when the old Byzantine structure was rounded up with Baroque elements, while preserving most of the initial structure.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

The monastery was built of carved stone and brick, the same as Wallachian churches, and much later, probably in the time of its restauration in the 18th century, some of its walls were plastered. In the church walls and an exterior pavement some Roman bricks have been identified that probably came from a Roman settlement which traces have been found close to Bodrogu Nou.

The interior was adorned with fresco paintings in 1658 by painter Nicodim Diaconul. In 1938 — 1940, renowned church painter Atanasie Demian cleaned the old mural paintings from the early 17th century and painted the ceiling and the walls of the narthex, which had been damaged in time, in the style of old paintings. Among the remarkable paintings are those depicting important church feasts, the Passions of Jesus, some of Jesus’ miracles and some themes from the Old Testament, all in a Byzantine iconographic design. A new restauration of the paintings took place in 2009-2010, conducted by restorers Adriana Scarlatescu and Marius Oprea.

In 1940, father superior Ieronim Balintoni sculpted the furniture and the iconostas of the monastic church at the monastery’s carving workshop.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

On the outside, the church is plastered on three sides, with the northern wall left un-plastered. It has exterior niches, some of which have fresco paintings by painter E. Profeta from 1968.

In the late 19th century, the ‘Hodos — egumen Mihail 1523’ inscription was still visible on the northern wall, while on the southern wall the year of the refurbishment, 1776, was carved. The current frame of the doors was made in 1766 (as the year carved above them says), while carved on two stones to the exterior of the straight apse are ‘1742 Nicolae Ioanovici am scris aicia’ (I, Nicolae Ivanovici wrote here in 1742) and ‘Ioan Dragoevici pravoslavnic român,’ (Ioan Dragoevic, Romanian Orthodox). In 1790-1976, the church also had a closed porch that was remade in 2000.

Many personalities have contributed in time to the edification of the monument: Sava Brancovici — 1607; Sofronie, bishop of Lipova and Gyula — 1651; Isaia Diacovici — 1690; Eugene of Savoy, who extended protection to the monastery in 1716; monk Naum Ramniceanu — 1788; Nicolae Iorga — 1906.

Left standing of the old structures are a belfry tower, the father superior’s headquarters and part of the interior wall, on the north side.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

In the 18th century, young people aspiring to become priests would come for apprenticeship here. Children of the peasants from nearby villages would also come here to learn how to read and write.

The monastery survived the Ottoman Conquest and it was refurbished in the early 17th century, playing an increasingly more important part in the religious life of western Romania. Another important refurbishment of the monastery occurred in the second half of the 18th century, while under Bishop Sinesie Jivanovici it became an important pilgrimage venue for monks from the principality of Transylvania, even for monks from Russia and Greece.

Archimandrite Nestor Iovan, the monastery’s father superior, says that one century ago, on the feast of the Dormition of the Holy Mother, thousands of pilgrims would come here from many settlements, some of which were quite afar. In late 19th century, the monastery was headed for more than 10 years by Bishop Ioan Mesianu, and his successor Augustin Hamsea conducted vast refurbishments of monastic buildings. Among the monks of the monastery, there were some of the most prominent personalities of the Romanian Christian Orthodox Church, including Romania’s first patriarch Miron Cristea and Roman Ciorogariu, promoted to bishop immediately after the 1918 Union. The monastery was taken good care of when the Arad eparchy was led by Bishop Nicolae Corneanu, who later on became metropolitan bishop of Banat, and Bishop Teoctist, who became the metropolitan bishop of Moldavia and later on the patriarch of the Romanian Christian Orthodox Church.

The Hodos-Bodrog Monastery has an old cache of arts from various eras: silverware, old icons, an important collection of Slavic-Romanian illustrated manuscripts and plated wares from the 16th century. The monastery also houses a valuable library of old ecclesiastic books that still keeps books and manuscripts from the 16th century, along with a rich archive from the first half of the 18th century that comprises Latin, German, Serbian, Hungarian and Romanian documents of great documentary significance.

The entire monastic compound has been overhauled over the past years, with a new room, a belfry tower and the entrance gate having been added. AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

The rural town of Savarsin, located 87 kilometers from the city of Arad and almost the same distance from the city of Deva on National Highway 7, lies at the foot of Metaliferi Mountains, where they join the Mures riverside.

Photo credit: (c) CONSTANTIN DUMA/ AGERPRES ARCHIVE

A medium-sized community of 3,290 locals according to the last census, Savarsin is nevertheless famous thanks to the Castle belonging to the Romanian Royal House. It lies near the entry to the rural town when coming from Deva and is located in the middle of a wonderful dendrology park.

Photo credit: (c) IOAN WEISL/ AGERPRES ARCHIVE

“For Savarsin locals, it is a special feeling that they are village fellows, if one may say so, with King Michael I and with the other members of the Royal House”, said rural town mayor Ioan Vodicean, who proudly calls himself ‘The King’s Mayor’.

He explained that the first record of the name of Zawasyn dates back to 1479, in a chancellery transcription of a royal notary. After the end of the Ottoman rule (1699), a salt office was set up in the area and after 1718, the year when the region of Banat was annexed to the Austrian-Hungarian Empire, the community that will be later named Savarsin was bestowed the rank of a market town (oppidum), thanks to the economic development and the surge in the number of locals.

Vodicean explained that in mid-18th century, at the center of the estate on which the current Royal Castle lies, there was a building raised in western baroque style (dating from 1680), that belonged to the local lord named Edelspacher.

The rural town gets the name of Soborszin in 1760 (from the Hungarian words soo — salt, bor — wine, szin — barn).

After having been set on fire in November 1784 by the peasants in the uprise led by Horia, Closca and Crisan, and needed being restored from the foundations, the castle had various owners, till 1858 when it became the possession of Leopold Nadasdy, the one who re-built it in its present form in 1860.

It was Leopold Nadasdy as well who built a clever system of underground networks for the collection of the underground waters and springs and brought a specialist to rearrange the park, which was finalised in 1876; the estate then covered around 500 hectares, most of it being forests.

In 1941, following an exchange of properties, the Castle becomes the property of Mocioni — Starcea family, who prepared the Castle for “Crown weekends”; in 1943, the Castle became the property of King Michael I, who was the king of Romania at that time.

After the communist-era nationalization, Savarsin Castle successively was a hospital of internal diseases, a tuberculosis sanatorium and nervous disorders sanatorium and in 1967 communist dictator Nicolae Ceausescu decided to turn it into a Guest House — a residence for heads of state, allotting more than 50 million lei for capital repair. Nevertheless, in spite of the huge spending and investments into the Castle, Ceausescu visited it only twice — in 1969 and 1979.

Photo credit: (c) CONSTANTIN DUMA/ AGERPRES ARCHIVE

After the 1989 Revolution, Savarsin Castle together with the surrounding park covering a total 16 hectares was turned to the Public Company for the Administration of the State Protocol Patrimony, which did everything it could to maintain it.

In the ensuing years, the Castle became one of the most interesting tourist attractions of Arad county. Those willing to spend a night in the Ceausescu’s bedroom could do so, since the Castle offered excellent accommodation in seven studios and three suites; festive dinners could also be organized.

Photo credit: (c) CONSTANTIN DUMA/ AGERPRES ARCHIVE

Photo credit: (c) CONSTANTIN DUMA/ AGERPRES ARCHIVE

Since 2001, after Savarsin Castle was returned to King Michael, the Castle can no longer be visited, but only admired by the tourists from a distance. Yet, on certain occasions, the Royal Estate gates open wide and the beautiful building can be seen from a closer distance.

Photo credit: (c) CONSTANTIN DUMA/ AGERPRES ARCHIVE

Photo credit: (c) IOAN WEISL/ AGERPRES ARCHIVE

Photo credit: (c) IOAN WEISL/ AGERPRES ARCHIVE

“Traditionally, the Royal Family spends the Winter Holidays at Savarsin, on which occasion many groups come to sing carols to the former sovereign. The carol singers come from the nearby villages, but also from other communities in Arad county as well as from the counties of Alba, Hunedoara and Timis. Also, on Christmas Day, the family members use to take part in the religious service at the Orthodox church in Savarsin. Also at Christmas, the Royal Family members offer gifts to needy families in this rural town. Another occasion on which the Castle gates open is the awards festivity of Dorel Sibii National Literature Festival held at Savarsin every year”, mayor Ioan Vodicean said.AGERPRES

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva