Search

arheologie

Facebook Twitter Email

Confecţionate din sticlă, ceramică sau metal, precum argintul, fructierele sunt nelipsite din seturile de bucătărie ale gospodinelor din zilele noastre. Puţini ştiu că vase cu picior, asemenea fructierelor, erau folosite cu mii de ani în urmă, de strămoşii daci, ca recipient pentru diverse mâncăruri. O astfel de piesă a fost descoperită într-un sit arheologic din judeţul Buzău.

 Potrivit specialiştilor din Muzeul Judeţean Buzău, vasul asemănător fructierei a fost descoperit în cursul săpăturilor arheologice desfăşurate în anul 1973 în aşezarea de tip dava de la Cârlomăneşti.
 Dava getică de la Cârlomăneşti a fost un important centru politic, economic şi cultural-religios al geto-dacilor din zona Buzăului. În şantierul arheologic situat pe raza satului Mierea, comuna Verneşti, localizat la 4 kilometri nord-vest de municipiul Buzău, s-au făcut săpături sistematice între 1967 şi 2006.   În cele patru decenii de săpături, au fost înregistrate descoperiri de o remarcabilă valoare ştiinţifică, făcând din această aşezare un loc bine definit astăzi în sistemul de cunoştinţe privind arheologia şi numismatica epocii geto-dace clasice, nu numai pe plan local sau regional, ci şi pe ansamblul întregului spaţiu cultural al Daciei preromane.
 Printre artefactele dezgropate de arheologi, la Cârlomăneşti, se află şi vasul cu picior, denumit de cercetători ”fructieră”. Vasul are înălţimea de 35 de centimetri şi un diametru al gurii de 51 de centimetri. Cupa are o formă tronconică, cu buza lată, iar piciorul este prevăzut cu ferestre triunghiulare decupate.    ”Vasul a fost confecţionat dintr-o argilă comună iar suprafaţa acestuia a fost acoperită cu un strat subţire din lut, ulterior lustruit. Graţie acestui procedeu, după ardere, suprafaţa vasului a căpătat o culoare maronie cu aspect metalizat. Piesa  se datează undeva în intervalul 120 – 80 a. Chr. În privinţa denumirii acestui vas majoritatea cercetătorilor îl numesc fructieră, graţie asemănărilor cu fructiera din zilele noastre, deşi acest vas nu a avut funcţia unei fructiere ci a fost folosit pentru consumul mâncării”, precizează Sebastian Matei, cercetător în cadrul Muzeului Judeţean Buzău.
  Potrivit arheologului buzoian, vase cu picior, asemănătoare fructierelor, sunt cunoscute şi în epoci mai vechi, însă în număr mult mai mic decât în epoca geto-dacică.   ”O  constatare interesantă este apariţia bruscă cândva în jurul anului 150 a. Chr., a acestor recipiente, care cunosc în perioada următoare o adevărată explozie în privinţa cantităţii în care acestea au fost produse, fiind răspândite în toată aria culturi geto-dacice. De asemenea, această evoluţie s-a făcut în acelaşi timp cu o diminuare a recipientelor tradiţionale utilizate pentru consumul mâncării cum ar fi străchinile şi castroanele”, precizează Sebastian Matei.
   Cercetătorul susţine că apariţia fructierei coincide oarecum cu o serie de prefaceri în viaţa spirituală a geto-dacilor cum ar fi dispariţia necropolelor şi apariţia sanctuarelor şi a altarelor decorate, ceea ce arată că s-a produs o adevărată transformare la nivelul credinţelor religioase.    La început, geto-dacii fabricau fructierele pentru diverse ritualuri iar în timp au ajuns să le utilizeze pentru consumul hranei, în detrimentul străchinilor, care erau mult mai simple de folosit şi mai uşor de produs. ”Putem presupune că, iniţial acest vas a avut un rol important în sfera cultică sau poate legat de anumite consumaţii rituale de alimente cu prilejul diverselor ceremonii, însă în timp el a devenit foarte popular şi la modă, nelipsind practic din nicio gospodărie dacică.
 O altă întrebare care se pune este în ce măsură fructiera, ca vas utilizat pentru consumul hranei, era folosit zilnic sau doar în anumite momente legate de diverse practici religioase sau funerare. Fără doar şi poate că răspunsul la această întrebare este greu de dat, dar un lucru cert este că, utilizarea acestor recipiente pentru consumul alimentelor nu poate fi pus la îndoială”, spune cercetătorul Sebastian Matei, de la Muzeul Judeţean Buzău. De menţionat că, în acea perioadă, hrana oamenilor era compusă din principalele plante cultivate precum grâul, ovăzul, meiul, şi legumele precum spanacul, sfecla şi loboda. De asemenea, consumau carne de vită, oaie şi porc, lactate şi ouă.
 Situl arheologic de la Cârlomăneşti este unul dintre cele mai generoase, fiind descoperite vestigii ale culturii Monteoru din epoca bronzului şi ale civilizaţiei fierului din prima epocă, Hallstatt. Din perioada dacică au fost cercetate trei sanctuare şi numeroase construcţii civile, a fost descoperit un tezaur de monede din argint şi celebrele statuete din lut, cunoscute astăzi în toată lumea drept ”plastica de la Cârlomăneşt”’, dintre care se detaşează ”Lupul”, piesă de tezaur.
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Un vas de ceramică vechi de circa 4.000 de ani care are sculptată deasupra o figură umanoidă a fost găsit în orașul israelian Yehud. Artefactul a fost descoperit de către proprietarii unui teren care au excavat zona pentru a-și putea construi o nouă casă.

Vasul neobișnuit are 18 cm înălțime și un diametru de 13 cm. Partea superioară a ulciorului are forma unui om, similară cu lucrarea Gânditorul, realizată de celebrul pictor francez Auguste Rodin în 1880 sau cu cea a Gânditorului din Hamangia, sculptură descoperită în localitatea Hamangia, Dobrogea, în 1956. Despre Gânditorul de la Hamangia cercetătorii susțin că ar avea o vărstă de peste 6.000 de ani. Alături de acesta, în România avem și un Gânditor aparținând culturii Cucuteni, de asemenea cu o vârstă de peste 6.000 de ani…
Ganditorul de la Hamangia si femeia luiGanditorul de la Hamangia si femeia lui

ganditorul-cucuteni
G
anditorul de la Cucuteni

Revenind la Gânditorul din Yehud, acesta a fost descoperit alături de câteva pumnale și mai multe vârfuri de săgeți, lucru ce îi determină pe arheologi să afirme faptul că obiectele au fost îngropate împreună, drept ofrandă funerară pentru un membru respectat al înaltei societăți din epoca bronzului.

„Nivelul de precizie și atenția pentru detalii în crearea acestei sculpturi de 4.000 de ani, este impresionant. Cel mai probabil vasul din ceramică a fost făcut la comandă și depus la mormântul unui important membru al societății din această regiune”, a declarat arheologul Gilad Itach, membru al Israel Antiquities Authority.

vas2

wyyugfagagah

sursa: livescience.com/

sursa: /ro.wikipedia.org

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

Sursa: cunoastelumea

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

de Adina Stănilă

Cea mai veche reprezentare a astrelor cunoscută până acum, un disc pe care sunt reproduse în aur Soarele, Luna și stelele, a fost descoperită lângă localitatea Nebra din Germania. Obiectul are o poveste fascinantă și taine care țin de istoria strămoșilor noștri.

Un obiect rotund, de mărimea unui disc de vinil, decorat cu un simț artistic deosebit și cu foiță de aur atent lucrată, a fost găsit în anul 1999 de căutătorii de comori din Germania, în apropierea unui observator astronomic antic. Este una dintre cele mai fascinante descoperiri arheologice din ultimii ani, nu doar prin importanța sa majoră, ci și prin povestea plină de aventuri prin care a trecut. Studiat în amănunțime la Institutul Halle pentru Cercetări Arheologice din Germania, s-a dovedit că discul din bronz și aur a fost realizat prin anii 1600 î.H. și este cea mai veche reprezentare a cerului descoperită până acum. Discul de culoare verde este decorat cu elemente din foiță de aur care închipuie Soarele sau Luna plină, Luna nouă și 23 de stele care par așezate la întâmplare. Între cele din urmă a fost identificat doar un un grup de șapte stele care par să reproducă poziția constelației Pleiadelor. La marginea discului este adăugată o bandă curbată și subțire din aur care ar putea reprezenta linia orizontului.

Agenții poliției și-au pus viața în joc să recupereze discul

Descoperirea și recuperarea Discului Cerului din Nebra este o poveste plină de mister și suspans, cu urmăriri ca în filmele polițiste și agenți secreți. El a fost descoperit în anul 1999 de către doi căutători de comori, înarmați cu aparatură de detectare a metalelor prețioase. Cei doi cunoșteau legenda locurilor pline de comori din apropierea orașului Nebra și se așteptau la o descoperire epocală, mai ales că în apropiere se află cel mai vechi observator astronomic din Europa, un fel de Stonehenge al Germaniei. După ce l-au descoperit, jefuitorii l-au ascuns o perioadă, apoi au încercat să îl vândă pe piața neagră a colecționarilor de antichități. Astfel, discul a ajuns în mâna unor anticari cu experiență care i-au avertizat că el este de fapt proprietatea statului Saxonia și ar trebui predat autorităților. În cele din urmă, un agent al poliției elvețiene, care s-a dat drept colecționar, a reușit să dea de urma discului, iar profitorii au fost arestați după o urmărire ca în filme în subsolul unui bar din Baden.

Discul Cerului conține aur din Carpații României

Celebrul disc s-a întors acasă, în Germania, unde a fost studiat în amănunțime. Cercetătorii de la Institutul Halle consideră că este cea mai veche reprezentare a cerului cunoscută până acum și că a funcționat ca un instrument de calcul al timpului, ca un calendar. Datează, probabil, din epoca Bronzului, când agricultorii din acele vremuri își construiau temple monumentale pentru a marca solstițiile de vară și de iarnă. Multe dintre ele pot fi văzute și azi, așa cum este Stonehenge în Marea Britanie sau Newgrange în Irlanda. Templul similar din Germania, de lângă Nebra, este însă și mai vechi, ridicat probabil în jurul anului 5.000 î.H. Profesorul Wolfard Schlosser de la Universitatea din Bochum a demonstrat că poziția soarelui pe discul din Nebra descrie călătoria lui de la solstițiul de vară la cel de iarnă, adică 82 de grade de-a lungul orizontului. Fascinant este faptul că, strict deasupra Europei centrale, soarele descrie într-adevăr un arc de 82 de grade. Uimitoare este și compoziția discului, făcut din bronz de proveniență locală, dar decorat cu elemente din aur adus din Carpați. Se știe că aurul din țara noastră are o compoziție unică, deoarece conține stibiu și telur. În vremurile vechi, străbunii noștri foloseau aurul doar pentru obiecte de cult, considerându-l înzestrat cu proprietăți magice, de proveniență divină. Aceeași semnificație a fost moștenită mai târziu și de geto-daci, care lucrau aurul cu o venerație nemaiîntâlnită decât la egiptenii antici. Metalul de o frumusețe rară, care îi putea pune în legătură cu zeii, era firesc să fie folosit la cele mai importante obiecte legate de astre de către populațiile vechi din Germania. Există dovezi că aurul Carpaților a ajuns nu doar în regiunile vecine, ci și în templele din Abydos, Egipt, și chiar în Troia cântată de Homer.

sursa foto: Rainer Zenz/Wikipedia.org

Sursa: libertatepentrufemei

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Ultimele descoperiri arheologice înregistrate în timpul cercetărilor efectuate în anul 2013 în cetatea Enisala sunt prezentate într-o carte semnată de Sorin-Cristian Ailincăi, care a fost lansată joi seara, la Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea.

Volumul ‘Trăind cu morții. Înmormântări în așezările de la începutul epocii fierului între Carpați, Tisa și Nistru’ prezintă descoperiri inedite din arheologia funerară din spațiul amintit, cele de la Enisala fiind considerate de autor drept ‘spectaculoase’.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Arheologii Muzeului Județean Mureș au reușit să scoată la lumină peste 600 de metri pătrați din termele sau băile Castrului Roman de la Călugăreni, prima clădire de acest fel identificată și cercetată pe teritoriul județului, în cadrul proiectului Limesul estic al Daciei Romane pe teritoriul județului Mureș.

Șefa Secției de Arheologie a Muzeului Județean Mureș, Nicoleta Man, a declarat, pentru AGERPRES, că până acum au fost decopertate șapte încăperi dintre care patru sunt prevăzute cu sistem de hypocaust (încălzire sub pardoseală) și trei încăperi neîncălzite, un prefurnium (un cuptor care asigura încălzirea aerului și a apei), două bazine și trei canale pentru aducțiunea apei în bazine.

”Deși este o clădire cu o funcție standard și funcționalitate pentru întreaga lume romană este destul de dificil de stabilit funcționalitatea fiecărei încăperi.

Zidurile (multe din ele cu elevația bine conservată) sunt făcute în tehnica opus incertum, specifică epocii imperiale romane, cu o grosime de 0,90 m — 1,00 m.

Sistemul de hypocaust s-a păstrat destul de bine, fiind construit pe o fundație de piatră de râu, peste care s-a suprapus un nivel de lut, pe care au fost fixate pilele de hypocaust. Podeaua se păstrează în încăperile care nu erau prevăzute cu hypocaust. Starea de conservare este precară pe alocuri din cauza exploatării medievale a zidurilor, dar au rămas multe elemente destul de bine conservate.

Despre planimetria construcției, în această fază a cercetării, putem susține că face parte din categoria termelor cu un traseu circular, în care camere și bazinele încălzite erau dispuse mai aproape de prefurnium iar încăperile neîncălzite mai departe. Pe teritoriul județului Mureș este prima clădire de acest fel identificată și cercetată’, a arătat Nicoleta Man.

Aceasta a spus că echipa de arheologi a Muzeului Județean Mureș a efectuat săpăturile în perioada iulie-octombrie și că deși până acum a fost decopertată o suprafață de 600 de metri pătrați, încă nu s-a ajuns la marginile exterioare ale construcției.

”Termele sau băile reprezintă un simbol al civilizației romane, putând fi încadrate între serviciu public și o instituție în sine. Termele romane sunt construcții des întâlnite în orașe, pe lângă castre sau vilae romane.

Cele mai importante construcții balneare de pe teritoriul Daciei sunt cele descoperite la Apulum, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Drobeta, Romula și castrul legionar de la Potaissa. Și castrele auxiliare, adică cele la scară mai mică, dispuneau de asemenea facilități. Astfel de descoperiri au fost făcute la Micia, Ilișua, Slăveni, Brețcu, Inlăceni, Orheiu Bistriței. Termele de la Călugăreni sunt cunoscute din literatura arheologică mai veche, fără a se fi efectuat cercetări arheologice. Cercetările arheologice sistematice au început în 2013, până acum fiind decopertată o suprafață de 600 mp. Marginile exterioare încă nu au fost identificate, deci putem afirma că ne aflăm în fața unei clădiri de mari dimensiuni’, a subliniat Nicoleta Man.

Castrul roman de la Călugăreni, a mai arătat arheologul, a fost foarte bine surprins de prospecțiile geomagnetice care au conturat elementele sistemului defensiv și planimetria internă a edificiului, cu principalele clădiri componente, principia (clădirea comandamentului), praetoriul (locuința comandantului), barăcile soldaților, valetudinarium-ul (spitalul), horeea (hambarele), cât și sistemul intern de drumuri.

În acest an au continuat cercetările din interiorul principiei, pentru a se clarifica fazele de construcție ale clădirii, punându-se accent pe cercetarea zonei adiacente principiei pentru a se stabili modalitățile prin care poate fi amplasată în teren o construcție de protecție în viitorul apropiat.

Situl arheologic roman de la Călugăreni — unul dintre siturile arheologice reprezentative ale județului Mureș — este compus din ruinele castrului roman, băile castrului și așezarea militară adiacentă și se întinde pe o suprafață de câteva hectare între satele Călugăreni și Dămieni.

”Cercetările arheologice de mare anvergură organizate de Muzeul Județean Mureș au fost reluate în anul 2013. În principia cercetările au debutat în anul 2013 și au continuat în anii următori, până în prezent fiind decopertat aedesul, două încăperi dinspre nord și basilica clădirii.

Campania din 2014 s-a axat pe fazele de demolare și de utilizare a clădirii în ultimele sale etape de funcționare. Una dintre cele mai importante aspecte care au fost documentate (în partea exterioară a clădirii, birourile din spate) este reprezentată de o distrugere târzie cauzată de un incendiu care a afectat clădirea până la sfârșitul ultimei faze de utilizare. În partea vestică a șanțului de fundație a zidului exterior au fost surprinse urme de bârne orizontale arse, care pot fi corelate cu existența unei faze de lemn a construcției.

Urme ale unei demolări masive au fost evidențiate și în exteriorul principiei, unde există un strat gros de țigle și olane care provin din prăbușirea acoperișului clădirii. În colțul de sud-est al zidului din fața aedesului a fost descoperit un bloc de piatră rectangular cu o nișă de prindere la mijloc, încastrat în structura zidului, probabil din rațiuni arhitecturale. Zidul, probabil din cărămidă, nu s-a păstrat, dar împreună cu baza de altar alcătuia o mică intrare monumentală între basilica și aedes. Fragmentele de gresie, profilate și inscripționate, descoperite în fața blocului rectangular, dovedesc că acestea făceau parte din altar sau dintr-o bază de statuie”, a spus arheologul.

Printre descoperirile arheologice remarcabile din această toamnă se numără și identificarea unei construcții — posibil o locuință — de mari dimensiuni în vicusul militar, cercetările în jurul acesteia urmând să se finalizeze anul viitor.

Nicoleta Man a precizat că în această campanie de săpături au fost descoperite în jur de 2000 de obiecte, majoritatea specifice pentru astfel de situri: monede romane din bronz și argint, piese cu caracter militar: arme, fragmente de zale, aplici, pandantive, piese de podoabă — mărgele din sticlă, fibule, ace de păr din bronz, mult material de construcție: cărămizi ștampilate, fragmente de podea și câteva fragmente de tencuială vopsite cu roșu pompeian.

În stadiul actual al cercetării, susține Man, specialiștii dispun de suficiente elemente pentru realizarea unor proiecte de conservare, restaurare, construire a unor clădiri de protecție, atât pentru principia castrului, cât și a termelor, astfel încât în următorii 5 ani, în județul Mureș să existe primul parc arheologic deschis vizitatorilor pe toată perioada anului.

La săpăturile arheologice de la Călugăreni au participat, alături de Nicoleta Man, arheologii Daniel Cioată, Szilamer Panczel, Silvia Mustață, Dobos Alpar, Szido Katalin, David Petruț și Vass Lorand, plus o serie de specialiști din Cluj-Napoca, studenți și profesori din Germania.

Directorul Muzeului Județean Mureș, Zoltan Soos, a arătat că cercetările arheologice de la Călugăreni sunt prioritare pentru instituție, întrucât este unul dintre puținele situri peste care nu s-au suprapus construcții ulterioare, cum s-a întâmplat la Sărățeni și Brâncovenești. Acesta a subliniat că atât castrul, cât și termele de la Călugăreni pot fi conservate in situ și că acestea este unul dintre obiectivele muzeului, care și-a concentrat atenția pe zonele care pot fi conservate, astfel încât să se poată înființa un parc arheologic. El a spus că pentru promovarea acestor vestigii la Călugăreni se organizează, de trei ani, un festival roman.

În plus, în apropierea termelor și a vicus-ului se construiesc două clădiri din lemn, care vor servi ca observatoare și vor oferi o proiecție despre cum arătau obiectivele în perioada lor de glorie, în interiorul cărora vor fi expuse obiectele arheologice descoperite pe acest sit.

În plus, a spus Soos, peste terme va fi construit un acoperiș astfel încât zidurile să fie protejate, iar pe dealul din apropiere va fi construit un foișor, astfel încât turiștii să poată avea o vedere panoramică asupra castrului roman.

Specialiștii susțin că limes-ul, ca graniță a Imperiului Roman, a avut cea mai mare întindere în sec. al II-lea d. Hr., având o lungime de peste 5000 kilometri, începând de la malul atlantic al Scoției, acesta a străbătut întreaga Europă, a atins Marea Neagră, a continuat până la Marea Roșie, a parcurs nordul Africii, pentru a ajunge înapoi la malul Oceanului Atlantic.

În prezent, de-a lungul limes-ului estic al Daciei, sunt cunoscute 12 tabere în care au staționat trupele militare auxiliare — Livezile, Orheiu Bistriței, Brâncovenești, Călugăreni, Sărățeni, Inlăceni, Odorheiu Secuiesc, Sânpaul, Olteni, Comalău, Boroșneu Mare și Brețcu. Paza și protecția sectorului de graniță a fost asigurată printr-un sistem complex compus din șanțuri și valuri de pământ, turnuri de pază și de semnalizare.

Pe limes-ul de pe raza județului Mureș s-au identificat trei castre auxiliare, la Brâncovenești, Călugăreni și Sărățeni, în apropierea cărora au existat mici așezări unde s-au stabilit familiile soldaților, dar și negustori și meșteșugari care deserveau nevoile armatei. Taberele au fost legate între ele prin drumul limes-ului, care a asigurat aprovizionarea armatei și mișcarea rapidă a trupelor. Pe lângă cele trei castre auxiliare de pe raza județului Mureș au fost identificate și șase turnuri de pază care se găsesc pe teritoriul localităților Vătava, Ideciu de Sus, Ibănești, Chiheru de Jos și Eremitu.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Adrian Drăguț)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

bucuresti http://www.pmb.ro/cultura_agrement/monumente/docs/bucuresti.pdf

neamt http://www.ijsunt.ro/pub/doc/ip/pregatirea_populatiei/Lista_Monumentelor_istorice_2010_%20NEAMT.pdf

sibiu http://www.sibiu.ro/ro2/pdf/2009/monumente/Orasul%20Sibiu%20-%20Lista%20Monumente.pdf

timis http://www.gtztm.ro/media/dms/File/lista%20monumentelor%20istorice%20timis.pdf

prahova https://www.siugrc-cjph.ro/documents/10157/271518/PRAHOVA_LMI.pdf

iasi http://www.uaiasi.ro/POSDRU/Proiect_10106/documente/botosani.pdf

campulung muscel http://www.primariacampulung.ro/fisiere/file/LISTA%20MONUMENTE-CAMPULUNG-2010.pdf

alba http://www.cjalba.ro/wp-content/uploads/2011/06/LMI_alba.pdf

giurgiu http://www.primariagiurgiu.ro/portal/giurgiu/primarie/portal.nsf/0/91B80F30CE44082D4225799500281C67/$FILE/Lista%20monumente%20municipiul%20Giurgiu.pdf

gorj http://www.alziar.ro/resurse/gorj_monumente.pdf

arad http://www.cjarad.ro/uploads/files/Serv_amen.ter.urbanism/PATJ%20ARAD%202010%2004.MAR.2010%20-%20pdf/STUDIU%20ISTORIC%20-%202009%20-/02.5.j%20Propuneri%20LMI%209.pdf

horezu http://www.galmicroregiuneahorezu.ro/static/docs/anexa-nr–3-lista-monum–istorice-.pdf

bistrita nasaud http://portal.prefecturabn.ro/pref/portal.nsf/5B0DA79FA10DDC1CC2257E7B003FBB4E/$FILE/Lista%20monumente%20istorice%20BN%202010.pdf

harghita http://www.csikleader.ro/docs/LMI-2010_HR.pdf

 

 

 

 

 

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Echipa de arheologi a prof. Constantin Bărbulescu a stabilit, în urma săpăturilor efectuate în această vară, că așezarea daco-romană situată pe malul pârâului Sărat în Ocnele Mari ar fi fost distrusă în urma unui incendiu devastator în secolul al II-lea d. Hr.

“Săpăturile noastre din această vară din perimetrul văii pârâului Sărat a scos la iveală mai multe artefacte daco-romane din secolelor I și II. Se știa că dacii buri din zona Ocnelor Mari avea stabilite relații comerciale cu Imperiul Roman înaintea războaielor. Pentru că obiectele găsite aici datează de dinaintea acestor războaie și sunt un amestec al celor două culturi. De la ceramică până la obiecte de uz casnic. Cert este însă că la toate locuințele găsite aici am găsit un strat de arsură iar deasupra nu mai există nimic. Dar vorbim de un incendiu de proporții. am găsit multe lucruri vitrificate. Nu știm acum cu exactitate dacă acest incendiu produs între anii 150-200 după Hristos a dus la dispariția acestei așezări, deși concluziile preliminare spre asta se îndreaptă”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, prof. Bărbulescu.

În urmă cu patru ani, în imediata apropiere a acestui șantier, o echipă de arheologi a găsit centrul acestei așezări cu o clădire de tip administrativ având de asemenea urmele unui incendiu.

“Această așezare, dacă folosim datele pe care le avem acum și aproximăm matematic, ar rezulta peste 100 de locuințe dispuse în ava și amonte de aici în valea pârâului Sărat. Anul viitor vor fi reluate cercetările în zonă pentru a afla mai multe detalii despre istoria antică a Ocnelor”, a mai adăugat prof Bărbulescu.

Ocnele Mari este considerat cel mai vechi oraș al județului, fiind atestat de acum 2.000 de ani ca un important centru minier, sarea exploatată aici fiind transportată cu plutele pe Olt și apoi pe Dunăre în Imperiul Roman.

AGERPRES / (AS — Liviu Popescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Un centru tribal din mileniul I î.Hr. a fost descoperit pe raza comunei sătmărene Căuaș, prin scanare geomagnetică, cercetarea fiind continuată de arheologii sătmăreni împreună cu cei de la Universitatea Koln din Germania.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Potrivit unui comunicat de presă, Muzeul Județean Satu Mare desfășoară un amplu proiect de cercetare arheologică ce are ca principal obiectiv așezarea fortificată din mileniul I î.Hr. de la Căuaș-Sighet, proiectul de scanare fiind început în urmă cu șapte ani pe raza județului și în alte situri arheologice.

“Prin scanare geomagnetică s-a constatat că aici a existat un centru tribal, ce se întindea pe o suprafață de 56 ha, într-o zonă fortificată natural prin revărsarea a două pâraie în valea Ierului. Întreaga suprafață a fost fortificată printr-un efort ce dovedește posibilități impresionante ale comunității care a trăit în așezare. Un aspect extrem de important se desprinde acum la finalul cercetărilor: sutele de construcții de pe suprafața sitului sunt aranjate pe șiruri, dovedind că locuințele au fost construite după un plan prestabilit. Acest sistem complex de amenajare, ce a fost definit ca fiind protourban, este cunoscut doar la vestitul centru tribal din localitatea Biskupin (Polonia). Situația de la Căuaș dovedește că ar putea fi un fenomen european, databil în sec. X-VIII î.Hr., care însă s-a prezervat și poate fi reconstituit în puține cazuri”, se precizează în comunicat.

Un alt element deosebit surprins în acest an este acela al unor planuri de construcții cu o latură arcuită (absidate) de foarte mari dimensiuni. Construcții identice ca formă și dimensiuni au fost descoperite recent la Lăpuș, acest sit având clare conotații cultice.

“Clădirile absidate de la Căuaș (datate în sec. X-VIII î.Hr.) generează o legătură temporară între monumentele similare din epoca târzie a bronzului de la Lăpuș (sec. XII î.Hr.) și templele absidate din civilizația geto-dacică (sec. V î.Hr.—I d.Hr.)”, arată sursa citată.

AGERPRES/(AS — autor: Gheorghe Pietrar, editor: Ștefan Gabrea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Who, as a child, hasn’t dreamed at least once to be the companion of the mythical Captain Nemo or a diver onboard the Nautilus, exploring the secrets of the lost civilizations hidden by the planetary ocean, while emotionally leafing through Jules Verne’s novels ‘Twenty Thousand Leagues under the Sea’ or ‘The Mysterious Island’? Or was there a Romanian not to wait aglow with excitement to live on TV the thrills of the underwater expeditions of famous French oceangrapher Jacques-Yves Cousteau and the crew of Calypso, in their perpetual quest for the Atlantis that took them even to the western shores of Pontus Euxinos, at the mouths of the ancient Danubius?

Photo credit (c): LUISIANA BIGEA / AGERPRES STREAM

But as of summer next year, the underwater forays into archaeological sites on the Black Sea continental shelf off Dobrogea, as it stretches along the Romanian and Bulgarian coastline, will be accessible to tourists, sea and history lovers, thanks to the HERAS project—”The Submarine Archaeological Heritage of the Western Black Sea Shelf”, initiated by the National Institute for Research and Development of Marine Geology and Geoecology (GeoEcoMar) in collaboration with the Constanta National Museum of History and Archaeology, the Respiro Underwater Dive Center, the Kavarna History Museum and the Varna Institute of Oceanology, under the Cross-border cooperation programme Romania — Bulgaria 2007-2013, funded with more than 1.4 million euros.

Coordinator of the HERAS project, PhD Associate Professor Glicherie Caraivan, says that we actually witness the fulfillment of the dream of the early ?60s nurtured by the pioneer of Romanian underwater archaeology, commander Constantin Scarlat, to whom we also owe the first map of the submarine relief and of the resources of the Black Sea continental shelf. ‘HERAS is an interdisciplinary geo-archaeological project aimed at the study of archaeological sites in the western basin of the Black Sea that will be introduced in the cultural heritage. As a matter of fact, its main objective is the identification of targets that have so far been located based on primary, even empirical observations of witnesses like fishermen, for instance; they will next be charted and promoted as objectives of interest of the underwater heritage, to be offered to the seekers of adventure tourism or divers. Visiting these sites can have both a scientific and a recreational purpose, for the track record — in the case of certain divers, or for viewing these heritage assets,” says Glicherie Caraivan.

The greatest part of the project consists of the conduct of on-site campaigns, which entail about 90 percent of the work of the Bulgarian and Romanian researchers. And for a better understanding of the scope of such work, it should be mentioned that until the start of this initiative, archaeologists and marine researchers were unanimous on the fact that the underwater cultural heritage is known, located and researched to an extent of merely 5 percent, in the area of the Romanian-Bulgarian seaside.

In turn Dr. Constantin Chera, researcher at the Museum of National History and Archaeology in Constanta says that in the first stage, the work of the HERAS team — that of collecting information, inventory-making and mapping — began in the northernmost areas of the Romanian seaside, which are known to have been home to human settlements from ancient times.

‘This is the case of the Histria Fortress — where there’s a genuine submerged city, off the Corbu beach, where magnetometric and electrometric investigations reveal the continuity of the sites along the shoreline, of Navodari, the Ostrov Island on the Tasaul Lake, where there is a prehistoric submerged settlement, of Tomis — where quarters of the fortress lie below the sea level, just as at Callatis, Tuzla, 23 August, Eforie and beyond the Romanian border, beginning from Durankulak, the site of the biggest prehistoric necropolis in the world,’ Chera underscores.

But how deep will research on the Black Sea continental shelf go anyway? “Down to the 40-metre isobath, that is to the limit where experienced scuba divers can reach. “We do electromagnetic and magnetographic investigations with geophysical equipment, with remotely operated vehicle (ROV) side scan sonar, and even with a submarine — used by our Bulgarian colleagues. We start from approximately 1,000 possible targets reported by fishermen as so-called ‘hooks’ — these are the first indications that these areas could hide potential objects of interest for underwater archeology, wrecks of ships, aircraft or ancient habitation areas. Then there are the cave areas, fewer on the Romanian territory, more numerous at the Bulgarians, and these too could arouse the interest of diving fans, as they are a perfect goal for adventure tourism,” concluded Dr. Glicherie Caraivan.

And as researchers are generally far-sighted people whose main work commandment is that of shining the best light on these awesome heritage treasures and particularly the preservation of the identified sites, the HERAS project also has an important training component for the guides who will be authorized to work with the future “map of submarine treasures which are now being charted. “In Romania, some 20 diving clubs are entered in the official records and as the magic of underwater treasures always inflames passions — sometimes even dangerous ones — we also conceived this project with a formative dimension under which we train and certify divers who will have access to the map of the submerged heritage sites and who will be solely authorized to assist adventure tourism enthusiasts during the dives to the sites. They also complete a module of training in underwater archeology, legislation on protected national heritage, in-depth study of a best practice guide, so that after the certification exam they will be the only ones making sure that visits to these objectives in the company of underwater wanderlusters unfold according to the book,’ explained Caraivan.

The authorities’ intention is that in the end the HERAS project — “Submarine Archaeological Heritage of the Western Black Sea Shelf” be interconnected with a leisure tourism circuit on the Black Sea littoral that combines events or objectives of cultural, religious, folklore relevance, festivals, terrestrial archeological sites or museums in Romania and Bulgaria, including the organisation of a permanent exhibition of archaeological discoveries, artefacts acquired under this project and the relevant investigation methods.

This is also highlighted by president of the Respiro Underwater Research Society Mircea Popa, who opines that the most important aspect of this project resides in the preservation, restoration, cataloguing of artefacts and the analysis of the results by experts; the data obtained will be presented to scientific and informative research journals as well as in thematic exhibitions displaying the material collected from each archeological site (eg the Tomis area) or from several archaeological sites in a themed display — such as commercial maritime routes in the Black Sea, for example. “HERAS is a joint project between the Romanian and Bulgarian scientists, whereby we intend to investigate the western plateau of the Black Sea from the Danube to Cape Kaliakra. The goals of the project are to discover, preserve and promote the underwater archaeological heritage of this region. Dozens, perhaps hundreds of shipwrecks and archaeological sites are waiting to be explored. Beginning with the sites of the Greek and Roman period to modern wrecks, this area has never been explored in a scientific and comprehensive manner. As a way of approaching the issue, the ethics of the HERAS project is to analyze the archives and old documents in order to determine the probable locations of the archaeological vestiges. For this purpose we use nonintrusive technologies for charting the sites and the archaeological work is performed at the highest standards, using specific databases, archaeological inventories, drawings, mapping, photographing, filming and photogrammetric analysis,” Mircea Popa concluded. AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Fossilized bones of a new type of pterosaur were discovered in Romania; there was a flying reptile that lived in dinosaur-era about 68 million ago and had a wingspan of about three feet

Pieces  from this medium sized pterosaur skeleton were discovered in Sebeş-Glod, in Podişul Transilvaniei, a region famous for the variety of fossils from the late Cretaceous (about 68 million years ago) which were found here such as the crocodile-morphs (ancient relatives of crocodiles), mammals, turtles and dinosaurs as dwarf small sauropod (Magyarosaurus Dacus) and Stocky Dragon (Dragon Dromaeosaur), according to livescience.com.

Information was published by researchers from Romania Ardeal Museum Society, Southampton University – Great Britain, and Rio de Janeiro National Museum – Brasil. The study which presents the new pterosaur type was published online on 30th of January, in science journal PLOS One.

Science people have decided that this new type of flying reptile would get the name of Eurazhdarcho langendorfensis and state that this being belonged to a group of pterosaurs named Azhdarchidae.

Pterosaurs lived in the same time with dinosaurs and disappeared also in the same time but they were not dinosaurs. Sometimes, in a wrong way, they were called pterodactiles but this word describes only the first type of pterosaur discovered by science people in XVIIth century. Small pterosaurs appeared in triasic, 230 million years ago. Then, in jurassic and cretaceous, more advanced type of flying reptiles developed, as Azhdarchidae.

“These were pterosaurs with long necks and long beaks, their wings were adapted for plan flight” researcher Darren Naish declared, a paleontologist at the University of Southampton in the UK. “Some features of bones and hind wings indicate that these creatures could raise their wings and walk, if necessary, on all their four feet,” he said.


DESCOPERIRE INEDITĂ în România: Fosilele unei reptile zburătoare, ce a trăit în urmă  68 de milioane de ani 
Oasele fosilizate ale unui nou tip de pterozaur, o reptilă zburătoare din epoca dinozaurilor, care a trăit în urmă cu circa 68 de milioane de ani şi avea o anvergură a aripilor de aproape trei metri, au fost descoperite în România.

Fragmente din scheletul acestui pterozaur de talie medie au fost descoperite în Sebeş-Glod, în Podişul Transilvaniei, o regiune faimoasă pentru varietatea de fosile din cretacicul târziu (în urmă cu aproximativ 68 de milioane de ani) pe care le adăposteşte, precum cele de crocodilomorfi (rude străvechi ale crocodililor), mamifere, broaşte ţestoase şi dinozauri ca Sauropodul pitic (Magyarosaurus dacus) şi Balaurul bondoc (dromaeosaur Balaur), relatează livescience.com.

Informaţiile au fost făcute publice de cercetători de la Societatea Muzeului Ardelean din România, Universitatea din Southampton, Marea Britanie, şi Museau Nacional din Rio de Janeiro, Brazilia. Studiul care prezintă noul tip de pterozaur a fost publicat pe 30 ianuarie, online, în jurnalul de ştiinţă PLOS One.

Oamenii de ştiinţă au decis ca noul tip de reptilă zburătoare să se numească de acum înainte Eurazhdarcho langendorfensis şi afirmă că această vieţuitoare a făcut parte dintr-un grup de pterozauri denumit Azhdarchidae.

Pterozaurii au trăit alături de dinozauri şi au dispărut aproximativ în aceeaşi perioadă cu aceştia, dar nu erau dinozauri. Pterozaurii sunt denumiţi uneori, în mod eronat, pterodactili, însă acest termen descrie doar primul gen de pterozaur, descoperit de oamenii de ştiinţă în secolul al XVIII-lea. Pterozauri de talie mică au apărut în triasic, în urmă cu 230 de milioane de ani. Ulterior, în jurasic şi în cretacic, au început să se dezvolte forme mai avansate de reptile zburătoare, precum Azhdarchidae.

“Aceştia erau pterozauri cu gâturi lungi şi ciocuri lungi, aripile lor erau adaptate pentru zborul planat”, a declarat cercetătorul Darren Naish, paleontolog la Universitatea Southampton din Marea Britanie. “Anumite caracteristici ale oaselor aripilor şi ale membrelor posterioare indică faptul că aceste vieţuitoare puteau să îşi strângă aripile şi să meargă, la nevoie, pe toate cele patru membre”, a mai spus acesta.

Anvergura aripilor exemplarelor din clasa Eurazhdarcho langendorfensis indică faptul că aceşti pterozauri erau “mari, dar nu uriaşi”, în comparaţie cu unii dintre verişorii lor, afirmă Darren Naish. De exemplu, un ahzdarchid uriaş, Hatzegopteryx thambema, ale cărui oase au fost descoperite tot în România, în apropiere de Haţeg, avea o anvergură a aripilor de 11 metri.

Sursa: Business Herald

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva