Search

Caras Severin

Facebook Twitter Email

Turismul pe bicicletă este promovat, în Banatul Montan, prin intermediul unui proiect european, derulat de Primăria Berzasca din Caraș-Severin, Asociația Bike Attack din Reșița și Primăria Golubăț din Serbia, în cadrul acestuia dorindu-se a fi reluat, în acest an, Banat Mountain Bike Maraton.

“Noi am gândit o serie de evenimente. Unul și cel mai important este Banat Mountain Bike Maraton, care va avea o nouă ediție în acest an, după o pauză de aproape patru ani. Dacă până acum a avut loc în zona Gărâna — Semenic, acum, acest eveniment se va desfășura la Dunăre, în zona clisurii, a comunei Berzasca. Apoi, vom organiza tabere educative, cu tineri din România și Serbia, folosind metode de educație în natură, promovând evenimente culturale locale, de fiecare parte a graniței. De asemenea, vom marca cel puțin cinci trasee în România și Serbia, care vor fi folosite și pentru marele eveniment Banat Mountain Bike Maraton”, a declarat Cătălin Gavrilă, managerul proiectului și președinte al Asociației Bike Attack Reșița.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Stațiunea Băile Herculane are un renume în toată lumea, numai că, din păcate, epoca glorioasă de altădată a apus. Strălucirea aristocrației europene s-a stins, an de an, însă au rămas superbele clădiri istorice, una dintre acestea fiind cazinoul din Băile Herculane, locul unde la începutul anilor 1900 a fost compus un vals dedicat stațiunii de pe Cerna și care a ajuns să fie cântat pe mai multe meridiane.

Construit între anii 1862 — 1864 în stil baroc austriac, sub îndrumarea arhitectului Wilhelm von Doderer, Cazinoul cu coloane, așa cum era cunoscut, era frecventat în special de elita aristocrației imperiale de la Viena. Clădirea cazinoului a cuprins o sală de spectacole, un restaurant și bazarul cu 14 bolți și 12 ferestre. La etaj se afla ‘Sala de Argint’, unde se jucau ruleta și alte jocuri de noroc.

Pe terasa Cazinoului din stațiunea Băile Herculane, altădată se organizau baluri și se dansau valsuri, iar în salonul de cură s-a compus celebrul vals ‘Suvenir de Hercules Bath’.

‘În vara anului 1903, compozitorul și dirijorul austriac Iakob Patzaler, care dirija Fanfara Regimentului 33 Infanterie din Arad, susținea concerte în pavilionul muzical din Parcul central în sezonul estival. Având un moment de pauză, s-a dus în salonul de cură al cazinoului, s-a așezat relaxat la pian și a început să improvizeze câteva note muzicale. La un moment dat, a observat că din improvizațiile sale a rezultat o temă interesantă, care în cele din urmă s-a dezvoltat într-un vals. În câteva zile, premiera valsului a avut loc chiar la cazinoul din Băile Herculane.

Audiența a fost extraordinar de impresionată. Desigur că la aceasta a contribuit și atmosfera locului’, a declarat, pentru AGERPRES, istoricul Dorin Bălteanu.

Surpriza a fost că, în scurt timp, acest vals a avut un succes cu totul și cu totul neașteptat. S-a cântat la Budapesta, la Viena, Leipzig, Stockholm, la Chicago — SUA, în Japonia, la Tokio. Ziariștii l-au întrebat pe compozitor dacă a avut vreodată senzația că a compus ceva extraordinar, care îl va face faimos în întreaga lume.

‘Răspunsul a fost unul sincer și scurt: Nu! Iakob Patzaler a răspuns că a mai compus multe valsuri, unele poate chiar mai frumoase, însă nimeni nu a observat. În schimb, audiența de la Băile Herculane a fost foarte impresionată. Faima stațiunii, la acel sfârșit de secol al XIX-lea, a adus și faima valsului ‘Suvenir de Hercules Bath’. Nepotul compozitorului, Friederich Patzaler, din Baden-Baden — Germania, mi-a propus să scriu despre acest vals și să reînviu această poveste fascinantă a valsului dedicat stațiunii Băile Herculane, precum și despre bunicul său, compozitorul Iakob Patzaler, lucru pe care îl voi realiza într-o lucrare a mea viitoare. Din păcate, în perioada comunistă, acest vals și această poveste a stațiunii au fost neglijate’, a subliniat Bălteanu.

Intrarea în salonul cazinoului se făcea de pe o terasă acoperită, iar printr-un coridor se comunica și cu actualele hoteluri Decebal și Traian.

În anul 1956, clădirea cazinoului a fost cuprinsă de un puternic incendiu, în urma căruia au căzut cinci statui de pe frontispiciu. Din păcate, refacerea interioară a imobilului nu a mai redat întocmai aspectul inițial al cazinoului. Atunci au dispărut și balcoanele din salon. Pe unul din pereții cazinoului trona un portret de mari dimensiuni al împăratului Franz Iosef, pictură care deși a supraviețuit incendiului din 1956, nu a rezistat și furiei comuniștilor care au acoperit-o cu alte decorațiuni, desigur în încercarea de a șterge orice urmă a măreției vremurilor trecute.

Cazinoul din Băile Herculane este monument istoric.

Renumita stațiune este atestată documentar din anul 153 și își trage numele de la Hercules, care era protectorul familiei romane a împăratului Ulpius Traianus, acest loc. Inspirați de frumusețea locurilor și de poveștile acestor meleaguri, mulți poeți și scriitori și-au dedicat creațiile acestei stațiuni, printre care Cristian Andersen, Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Al. Petofi, Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga, N. Xenopol, M. Sadoveanu, I. Minulescu, I. Slavici, Lucian Blaga și mulți alții.

AGERPRES (AS — autor: Paula Neamțu, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Lacul Ochiul Beiului, monument al naturii, de o culoare turcoaz, aproape ireală, este alimentat de un izvor carstic subteran și nu îngheață în anotimpurile reci.

Aflat în Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița, din județul Caraș-Severin, la limita Munților Aninei cu Munții Locvei, pe Valea Râului Beiu, crează un cadru de poveste alături de Cascada Beușnița și Cascada Bigăr, așa cum arată www.ghiduri-turistice.info.

Situat la o altitudine de 310 metri, lacul are forma unui crater oval, sau a unui ochi, cu un diametru de 15 metri și o adâncime maximă de 3,5 metri. Apa acestui lac nu îngheață niciodată, datorită izvorului carstic subteran care îl alimentează în permanență. Temperatura rămâne constantă tot timpul anului, între 4 și 8 grade Celsius, fapt ce a determinat ca lacul să devină un adăpost pentru păsări migratoare precum stârci cenușii ori rațe sălbatice.

De asemenea, apa sa este atât de curată, încât păstrăvii care înoată în el pot fi admirați în toată splendoarea lor. Transparența aparte a apei în care se oglindește peisajul sălbatic din zonă și culoarea sa turcoaz fac din acest loc unul magic, potrivit siteului www.turistderomania.ro. În zonă se spune că, dacă fiecare român ar trece măcar o dată pe an pe la Lacul Ochiul Beiului, ar fi mult mai sănătos, iar depresia, o boală tot mai la modă, ar rămâne o necunoscută.

În privința formării Lacului Beiului circulă și câteva legende. Conform DEX, termenul ”bei” înseamnă guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu Otoman. Una dintre aceste legende spune că lacul s-ar fi format în urmă cu câteva sute de ani, după ce fiul unui renumit bei turc, pe nume Beg, ce domnea asupra ținutului, s-a îndrăgostit de fiica unui păstor, în timp ce se afla la vânătoare. A răpit-o și a închis-o în Turnul Mare din Cheile Nerei. În timpul nopții însă, cu ajutorul unei funii împletită din propria-i rochie, fata reușește să scape și să fugă, venind la baza stâncii, în Valea Nerei. Acest lucru nu a fost pe placul beiului, fapt pentru care a ordonat ca fata să fie omorâtă. De atâta amărăciune, fiul beiului a vărsat atâtea lacrimi, încât a umplut lacul ce astăzi îi poartă numele, dar și culoarea ochilor tânărului. Disperat că fata nu mai poate fi readusă la viață, fiul beiului și-a pus, în același loc, capăt zilelor. Se mai spune că fata s-a transformat în râu — Râul Beușnița, iar tânărul, în lac — Lacul Ochiul Beiului.

O altă legendă spune că în noaptea de Sânziene (24 iunie), în jurul lacului se strâng ielele, care sunt foarte frumoase și care îi vrăjesc pe bărbați prin farmecul lor. Ele sfârșesc jocul înainte de ultimul cântat al cocoșilor, din ograda pădurarului de la cantonul silvic Bei. Localnicii leagă dispariția celor plecați și pierduți prin pădurea virgină, de puterea amăgitoare a celor șapte iele.

Se mai spune că zona este bântuită de vrăjitoarele ce vin la cules de plante cu puteri miraculoase, între Sânziene (24 iunie) și Sfânta Maria Mare (15 august), buruieni și plante de leac crescute din… lacrimile beiului.

Lacul Ochiul Beiului rămâne unul dintre cele mai atractive obiective turistice din județul Caraș-Severin. Accesul spre acest monument al naturii se face pe traseul pentru Cascada Beușnița, din DN57 (Oravița — Moldova Nouă) spre Sasca Montană, prin localitatea Potoc, până la Podul Bei. De aici se poate urca cu mașina până la Păstrăvărie pe un drum forestier, de-a lungul Văii Bei.

AGERPRES (Documentare-Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Muzeul Monetăriei Imperiale, cel mai recent muzeu inaugurat în țara noastră, și-a deschis porțile la 20 august 2015, în Oravița, județul Caraș-Severin. Amplasat pe Strada 1 Decembrie, lângă Biblioteca Orășenească, acesta este axat pe valorificarea istoriei orașului alături de alte peste 10 secții ale centrului cultural oravițean, cu statut independent de muzeu ce urmează a a fi deschise în cadrul unui proiect derulat de primăria orașului.

Oravița și localitățile din zonă au reprezentat, la mijlocul anilor 1800, importante centre în care erau bătute monedele vremii. În Banatul imperial, pentru prima dată s-a bătut monedă în 1811 la Ciclova Montană, care acum aparține de orașul Oravița. Aici resursele erau importante, astfel că s-a hotărât ridicarea unei monetării, pentru moneda ieftină din Imperiu, adică de aramă, categoriile fiind argintul și florinii de aur. În acest fel, orașul Oravița, care la vremea aceea era un habitat extrem de important, a intrat sub un control și un interes mai direct al Vienei.

Așadar Monetăria imperială din Oravița (“Bănăria” de la Ciclova Montană), prima de acest gen, a fost înființată prin decret imperial, în anul 1811, pe când când primar al orașului era Ion Constantin, având la bază Ordonanță Imperială din 1809. Monedele erau realizate din cupru extras din zona Oraviței, aveau imprimate pe ele semnul ”O” și aveau mai multe diviziuni. În 1811 s-au imprimat peste 3500 de bucăți în valoare de 3 creițari, iar în anul următor, alte 3.585 de monede în valoare de o coroană. În anul 1816 s-au imprimat 3.587 de monede în valoare de jumătate coroană și alte 3.588 de bucăți, cu valoarea de un sfert de coroană, așa cum relata, la inaugurarea muzeului, directorul Ionel Bota.

Monetăria a funcționat până în anul 1855, având ca stemă un ciocan și un târnăcop încrucișate în interiorul unei roți dințate înconjurată de o cunună formată, pe o parte, din frunze de laur, iar pe cealaltă parte, din frunze de stejar. În perioada interbelică, în locul acesteia a funcționat celebra moară a lui Iacob Stoian.

În Muzeul Monetăriei Imperiale de la Oravița sunt expuse sute de monede și de bancnote, documente ale vremii, înscrisuri oficiale care certifică o importantă activitate de natură monetară în această parte a fostului imperiu. Expozițiile cuprind și monede bătute între anii 1815 și 1854 la “Bănăria” din Ciclova.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Privit din punctele cardinale care îl îngrădesc, Parcul Național Domogled – Valea Cernei adună laolaltă trei istorii, trei fragmente de obiceiuri, frânturi de viață într-o singură carapace. Inundat de metereze semețe, acompaniate de zgomotul cascadelor lucitoare și pline de personalitate, Cociu și Vănturătoarea, peisajul natural străjuit de județele Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj dă tonul fiecărui anotimp prin acordurile viețuitoarelor care și-au găsit căminul potrivit pentru mult timp.

Foto: (c) Administrația Parcului Național Domogled — Valea Cernei

‘Ierbarul’ Parcului Național Domogled — Valea Cernei se poate lăuda cu peste 1.100 de specii floristice, în timp ce peșterile termale din zonă aduc unicitate locului, la nivel mondial. Cătunele cu aură de poveste dezvăluie oameni, caractere și obiceiuri cum mai pe nicăieri nu găsești. Așa auzim de Ineleț, Scărișoara, Prisăcina sau Dobraia…

Despre istoria locului scrisă în zeci de ani, despre modul în care s-au menținut nealterate peisajele mirifice, dar și despre situația actuală și planurile pe termen mediu, a vorbit pentru AGERPRES administratorul Parcului Național din inima Cheilor Țesnei, Ioan Gașpar.

Radiografia istorică a locului

În urmă cu 83 de ani, în 1932, este oficializată înființarea Rezervației floristice și peisagistice Muntele Domogled, una dintre cele 11 rezervații din interiorul Parcului Național Domogled-Valea Cernei. Până la semnătura prin care zona avea să fie cunoscută sub titulatura Parcul Național Domogled-Valea Cernei trec 58 de ani, astfel încât, în anul 1990, se întâmplă și acest proces. Ulterior, în anul 2003, se constituie Administrația Parcului Național Domogled — Valea Cernei.

Foto: (c) Administrația Parcului Național Domogled — Valea Cernei

Locul de poveste întins, astăzi, pe 61.211 de hectare este situat în extremitatea sud-vestică a Carpaților Meridionali, acoperind în acest crâmpei trei județe: estul județului Caraș-Severin (23.185 hectare), vestul județului Mehedinți (8.220 hectare) și vestul județului Gorj (29.806 hectare).

‘Parcul Național Domogled — Valea Cernei este o arie naturală protejată înzestrată cu o mare diversitate de valori naturale. Datorită complexității aspectelor staționale, fizico-geografice și climatice, Parcul Național Domogled — Valea Cernei este caracterizat de o diversitate floristică remarcabilă, inventarul însumând circa 1.110 specii. Așadar, și-au găsit refugiul în această regiune, îndeosebi pe calcare, inul galben de Banat, ciuboțica cucului bănățean, pojarnița lui Rochel sau scaunul cucului’, menționează Ioan Gașpar, șeful administrației Parcului Național Domogled — Valea Cernei.

Foto: (c) Administrația Parcului Național Domogled — Valea Cernei

Un alt detaliu care prinde viață și trebuie amintit se referă la îmbinarea diverselor elemente naturale. Peșterile termale unice în România și foarte rare pe glob, alături de făgetele nepătrunse de intervenția omului, care dăinuie de veacuri, și cascadele zgomotoase redau o desfășurare altitudinală spectaculoasă ariei naturale protejate, între 170 și peste 2.000 de metri.

Bogăție faunistică și florală în acord cu natura

Un lucru interesant este pomenit pe pagina oficială a ariei naturale protejate, domogled-cerna.ro: primele date privind cercetarea faunei (insecte, păsări) din regiunea Parcului Național Domogled-Valea Cernei apar încă din anul 1794 și îi aparțin lui Johann Centurius von Hofmannsegg din Dresda.

Cele peste 1.500 de specii de fluturi continuă de ani buni să se prindă într-un dans frenetic la răscrucea dintre înălțimi. De altfel, datele oficiale arată că zona deține cea mai ridicată biodiversitate din punctul de vedere al lepidopterelor sau fluturilor, 45% din această faună cunoscută la nivel național fiind concentrata în Parcul Național Domogled — Valea Cernei.

Reptilele sunt și ele prezente destul de frecvent, începând cu etajul alpin al locului, la fel și amfibienii. De asemenea, prin apele râurilor în zona din amonte de Băile Herculane pot fi observați păstrăvi indigeni, lipani sau mrene.

Nu mai departe de segmentul faunistic regăsim ursul brun, râsul sau capra neagră. Mamiferele sălbatice mari reușesc să conviețuiască în zonă, dar stăpân peste aceste meleaguri este, de departe, ursul…

Pe de altă parte, fauna guanoului de liliac este bine reprezentată într-una dintre peșterile termale ale parcului — Peștera lui Adam — situată pe versantul drept al Cernei, sub vârful Ciorici, care conține cele mai mari depozite de guano din peșterile românești.

La nivel peisagistic, Parcul Național Domogled — Valea Cernei excelează, fără doar și poate, prin combinația armonioasă dintre relieful carstic și vegetație, îndeosebi cu aportul speciei Pinul negru de Banat.

Foto: (c) Administrația Parcului Național Domogled — Valea Cernei

Încă din secolul trecut, de la începutul anului 1800, bogăția inegalabilă a florei din acest areal a fost descoperită de către Kitaibell. La ora actuală, conform datelor de specialitate, din totalul celor 1.100 de specii de plante superioare existente în Parcul Național Domogled-Valea Cernei, 66 de specii sunt taxoni periclitați, rari și în parte endemici. De asemenea, specii rare necunoscute în alte părți ale țării fac onoare locului: borceagul balcanic, barba caprei balcanică, cornutul bănățean sau urzica moartă, originară din Bithynia.

Pe de altă parte, la nivelul comunităților din interiorul Parcului Național, cătunele aparținătoare comunei Cornereva din județul Caraș-Severin (Ineleț, Scărișoara, Prisăcina, Dobraia etc.) reprezintă o atractivitate cu totul specială, datorită oamenilor care trăiesc în condiții modeste și, totuși, în armonie cu natura.

Fonduri pentru dezvoltarea zonei

Din punct de vedere al fondurilor pe care Regia Națională a Pădurilor — Romsilva le alocă Parcului Național Domogled — Valea Cernei, datele oficiale arată că bugetul minim se ridică la valoarea de 630.000 de lei. Suma este acordată în baza contractului de administrare încheiat între Romsilva și Administrația Parcului Național.

Cât despre investiții, în anii următori sunt propuse proiecte pentru refacerea infrastructurii turistice, respectiv trasee turistice, dar și pentru construirea sau amenajarea punctelor de informare în cele trei județe care își pun amprenta pe frumusețile locului, respectiv Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj.

Foto: (c) Administrația Parcului Național Domogled — Valea Cernei

În acest context investițional, începând din anul 2003 și până în prezent, patru proiecte majore au primit finanțare europeană. Este vorba despre: inițiativa ,,Pădurile cu pin negru de Banat” — parte a Rețelei Natura2000 (finalizare de proiect în anul 2007), proiectul ‘Educație ecologică pe traseul Domogled’ (derulat pe parcursul anului 2006), proiectul ‘Explore nature across borders’ (încheiat la finele anului 2014) și, nu în ultimul rând, proiectul ‘Managementul conservării biodiversității în Parcul Național Domogled-Valea Cernei, ca sit Natura 2000’, ce are ca dată-limită de finalizare anul 2015.

‘Valoarea fondurilor europene și naționale atrase până în prezent este de 3.019.971 euro. Acestea au fost orientate către menținerea sau îmbunătățirea stării de conservare a habitatelor și speciilor, elaborarea sau revizuirea planului de management, investiții în infrastructura turistică și cea pentru uz public orientată spre protecția și gestionarea mediului, activități de instruire și creștere a capacitătii instituționale de gestionare a ariilor naturale protejate și dezvoltarea turismului în zona de graniță România-Serbia. De asemenea, banii au fost utilizați pentru activități de consultare, conștientizare și informare’, a subliniat directorul Parcului Național Domogled-Valea Cernei.

Pe urmele turiștilor…

Pașii fiecărui vizitator urmează, în fiecare zi, potecile și văile pline de viață ale Domogledului și Cernei. Natura, în strânsă legătură cu omul, modelează ceea ce fiecare dintre noi admirăm în poze, filmulețe sau, pur și simplu, la fața locului. Fără tăgadă, Domogledul și Valea Cernei au nevoie de turiști, au nevoie de viață, de admirație, de frumos…

Fascinația fiecărui drumeț dintre cei 10.000 care pășesc, anual, în Parcul Național Domogled — Valea Cernei este infinită. Orice colțișor fotografiat pe cele 34 de trasee turistice, în mare parte marcate, înseamnă o natură redescoperită.

Foto: (c) Administrația Parcului Național Domogled — Valea Cernei

‘În Parcul Național Domogled-Valea Cernei există 34 de trasee turistice în majoritate cu marcajele turistice refăcute și prevăzute cu săgeți indicatoare, din care 20 sunt omologate. Aceste trasee sunt de diferite grade de dificultate și înzestrate cu diverse obiective turistice (…) Numărul aproximativ de turiști care intră în Parcul Național Domogled-Valea Cernei este de peste 10.000, anual. Însă, numărul de turiști care vizitează aria naturală protejată poate să fie mult mai mare, ținând cont de faptul că majoritatea acestora aleg ca destinație principală stațiunea Băile-Herculane și zonele aferente acesteia, iar pe parcursul șederii lor în zonă vizitează și obiectivele turistice din parcul național’, povestește Ioan Gașpar.

Ineditul de la Moara dracilor, localizat în rezervația Cheile Țesnei, este că roata morii se învârte invers acelor de ceasornic. La fel de interesantă este și legenda care dăinuie asupra Cheilor Corcoaiei. Despre aspectul acestui loc se spune că eroul mitic Iovan Iorgovan a spintecat muntele în două cu sabia lui.

Abrupturile calcaroase cu Pinul negru de Banat și vârfurile bogate în vegetație sub-mediteraneană par desprinse dintr-o altă lume, din alte sfere…

Tot la nivel turistic, cătunele localizate în Munții Cernei fac tranziția și conexiunea cu tradițiile și modul modest și simplu de trai în armonie cu natura. Nu trebuie uitată, de asemenea, Piatra Pușcată, obiectivul care stăruie de pe vremea Imperiului Austro-Ungar fiind săpat în stâncă de calcar. O altă atracție ce nu trebuie ratată este Izbucul Cernei, considerat cel mai puternic izvor din România, cu un debit de 1,5 — 1,6 mc/secundă.

‘Vedetele’ zonei sunt de departe peșterile și cascadele. Dacă prima categorie, în care sunt prinse peste 400 de asemenea locuri, inclusiv peșteri termale, aduc unicitate României la nivel global, cascadele sunt dintre cele mai spectaculoase. Aici amintim Cascada Vânturătoarea, cu a sa cădere de apă de 40 de metri. În același timp, Cascada Cociu al cărei salt al apei de la 120 metri înălțime face din aceasta, după unele scrieri, drept cea mai înaltă cascadă din țară.

La vremuri noi, probleme vechi

În orice sistem de arii protejate, managementul se face diferențiat, în funcție de caracteristicile acestora. Măsurile active de gospodărire vizează menținerea habitatelor, protejarea anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice.

‘Pe lângă activitățile științifice, după caz, pot fi admise activități turistice, educaționale, organizate, chiar și unele activități umane de exploatare a resurselor sau de dezvoltare. Sunt admise unele activități de valorificare durabilă a unor resurse naturale și sunt interzise folosințe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite. Activitățile din teren au pus în evidență anumite activități umane care pot pune în pericol integritatea ariei protejate, a habitatelor și speciilor existente în cadrul acesteia. Astfel, principalele activități umane care pot prejudicia biodiversitatea sunt: exploatările forestiere ilegale, pășunatul intensiv, activități turistice haotice, braconajul, abandonarea deșeurilor, construcțiile ilegale etc’, notează directorul Administrației Parcului Național Domogled — Valea Cernei.

Foto: (c) Administrația Parcului Național Domogled — Valea Cernei

Acesta a adăugat că ‘o soluționare a acestor probleme este impunerea măsurilor necesare pentru prevenirea activităților mai sus menționate și informarea tuturor factorilor interesați cu privire la măsurile stabilite’.

Cu alte cuvinte, educația joacă un rol esențial în existența unei zone naturale, mai ales protejate. Sunt de evitat acele momente în care batjocorirea naturii poate să devină într-un mod rapid sport național, iar pentru asta sancțiunile pecuniare pot fi binevenite.

Colțul de natură pe care stă România la ora actuală reprezintă o comoară națională pe care multe alte țări și-ar dori să o aibă. Culorile sau nuanțele ce ne înconjoară la fiecare pas pot face diferența între respectul față de natură și indiferența celor care bat drumurile Carpaților…

AGERPRES/(AS — autori: Mariana Nica, Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Pe drumul dintre orașele Reșița și Buziaș, departe de forfota orașului, se află Biserica de Lemn de la Ersig, declarată monument istoric, ce poartă hramul “Adormirea Maicii Domnului”.

“Bisericuța de lemn este singurul lăcaș de cult ortodox din Ersig, un sat situat la granița dintre județele Caraș-Severin și Timiș. În cei peste 300 de ani de existență, biserica a trecut prin mai multe etape de reabilitare”, spune Cătălin Florea, preot paroh la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”.

Bisericuța din Ersig este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din lemn din Banat, care încă se mai păstrează și în ziua de astăzi și se află pe lista monumentelor istorice.

La Ersig, de peste 300 de ani întreaga viață spirituală a micii comunități este legată de această bisericuță. Una dintre sătence, Mărioara Foale, știe întreaga “rânduială” a bisericii, pe care o îngrijește de peste 25 de ani.

“La sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, bisericuța noastră a împlinit 302 ani. În anii 1978 — 1979 a fost renovată din temelie. Noi ne ocupăm de ea, o îngrijim, pentru că vine destulă lume aici să se roage, dar șindrila ar trebui din nou schimbată, iar bolta refăcută. Steagurile au fost schimbate, icoanele sunt noi… Aceasta este, de fapt, și singura biserică din sat unde se fac și nunți, și botezuri și înmormântări”, a declarat Mărioara Foale.

Biserica a fost construită în anul 1713, iar prima renovare a avut loc în anul 1888. În 1950 s-a schimbat acoperișul acesteia, când din șindrilă s-a pus hârtie gudronată, ceea ce a făcut să se deterioreze pictura din interior. În anul 1979 s-au executat lucrări pentru încă o reparație capitală la acest monument istoric. Mai exact, s-a schimbat din nou acoperișul, s-a săpat o nouă fundație și s-au ridicat noi pereți din lemn. Boltă și iconostasul din altar au rămas aceleași.

“Scaunele au fost cumpărate. Așa e la noi, la sat. Cei care vor să stea și să participe la slujbe, își cumpără scaunul, practic, și-l plătește anual. De asemenea, în 2010 a fost refăcută și clopotnița. Chiar eu bat clopotele. Așa anunț toate momentele importante din sat, că a doua zi e sărbătoare, ori dacă a murit cineva. Dacă a murit un bărbat, bat clopotul mare de trei ori, întrerupt, iar dacă e femeie, bat la fel, dar clopotul mic. Lumea știe toate astea”, spune Mărioara Foale.

Bisericuța este o mândrie pentru toți localnicii și atrage, pe tot parcursul anului, vizitatori.

În Caraș-Severin mai sunt încă trei biserici de lemn, la Calina, Valea Mare și Surducu Mare, însă doar cea de la Ersig este declarată monument istoric, după cum a declarat, pentru AGERPRES, Liubița Raichici, directorul Direcției pentru Cultură Caraș-Severin.

AGERPRES (AS — autor: Paula Neamțu, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Muzeul de Istorie a Teatrului și a Orașului Oravița este găzduit de clădirea Teatrului Mihai Eminescu din Oravița, cel mai vechi teatru din România și din sud-estul Europei. Aici, în 1868 a avut reprezentație trupa Pascaly alături de care s-a aflat și poetul Mihai Eminescu. În amintirea acestui eveniment, teatrul a purtat numele poetului. A mai primit pe scena sa personalități precum Ciprian Porumbescu, George Enescu, Constantin Nottara sau Zaharia Bârsan. Au avut loc spectacole importante ale unor trupe din țări ca Ungaria, Austria și Germania, dar și ale trupelor de la Teatrul Național din București.

Considerată o bijuterie arhitecturală, clădirea muzeului este amplasată pe strada Mihai Eminescu nr. 8 din Oravița, județul Caraș-Severin. A fost construită în anul 1817, în stil baroc vienez, după modelul teatrului din Viena și după planul arhitectului imperial Ion Niuni. Se remarcă și ca fiind prima clădire din România executată din piatră și prima din țară și din Europa care a fost luminată cu lămpi de acetilenă, așa cum arată și siteul www.descoperimlumeaimpreuna.ro.

Clădirea are o lungime de 36 m și o lățime de 15 m. La parter se găsește “cercul locurilor bune” și o sală mare, pentru recepții și baluri, iar alături, un foaier de unde se ajunge și la balconul sprijinit pe coloane. Sala de spectacole, în formă de semicerc, are loji, atât la parter, cât și la etaj. Cortina mare a fost pictată de Francisc Zech, directorul Școlii Gimnaziale din Oravița, iar o ornamentele sunt în stil rococo, în culorile roșu și auriu.

Muzeul de Istorie a Teatrului și a Orașului Oravița funcționează în această clădire din anul 1968, când a luat ființă expoziția permanentă de istoria culturii, reorganizată în anii 1973 și 1982. Expoziția valorifica tipărituri, manuscrise, afișe, documente, costume, recuzită, accesorii, texte, fotografii. Muzeul are secții de istorie, etnografie-folclor, geografie istorică, arhive documentare și biblioteca de carte și presă veche intitulată “Sim Sam Moldovan — Ionel Bota”.

Sunt expuse tipărituri, manuscrise, afișe, documente, costume, recuzită, obiecte casnice, accesorii, texte, fotografii. Printre piesele de excepție se remarcă lista originală de subscripție pentru construcția teatrului (1817) și afișele trupei G. A. Petculescu, prima trupa profesională din Ardeal și Banat. De asemenea, este expusă Cartea de oaspeți care are prima însemnare din anul 1870, potrivitwww.welcometoromania.ro. și www.hoinari.ro.

Unul dintre cei care și-au dedicat viața cercetării istoriei culturii și tradițiilor artistice din Caraș-Severin este profesorul Ionel Bota, director al Teatrului Mihai Eminescu. Acesta a scris, potrivit surselor amintite, numeroase cărți și articole esențiale pentru descoperirea istoriei celui mai vechi teatru din țară, de la etapele construirii, la renovările de care a avut parte, de-a lungul timpului și până la felul în care s-a impus și s-a păstrat ca un loc central în viața culturală a Banatului.

AGERPRES (Documentare-Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cea mai veche cortină de teatru din țara noastră se păstrează la Oravița, fiind realizată în anii 1830 într-un atelier din Viena specializat în decoruri și mai apoi, timp de mai bine de un secol, aceasta s-a ridicat, la teatrul din localitate, pentru sute de spectacole la care au participat, ca protagoniști sau spectatori, mari personalități ale vremii.

‘Este, de fapt, partea de cortină pe care au văzut-o ochii lui Eminescu, atunci când, la sfârșitul lunii august și primele două zile din septembrie ale anului 1868, a fost prezent aici împreună cu trupa lui Mihail Pascaly. Sigur, putem merge mai departe și putem spune că aceeași cortină a fost văzută și de George Enescu, la concertul din 5 noiembrie 1931, iar în iunie 1933, pe scena teatrului orăvițean, au ținut discursuri, în fața elitei intelectuale a fostului județ Caraș, Regele Carol al II-lea și, pe atunci Voievodul Mihai de Alba Iulia, care, aici la teatru, dobândește și titlul de cnez de Banat’, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Ionel Bota, directorul Teatrului Vechi Mihai Eminescu din Oravița.

În cadrul clădirii Teatrului Mihai Eminescu funcționează un muzeu cu elemente de cultură locală, unde se află și această cortină, care, la prima vedere pare doar o bucată de pânză veche, decolorată. Numai că, de fapt, este vorba despre prima cortină a celui mai vechi teatru din România.

‘Prin anii 1830, se pictează cortina pentru care se apelează la o făbricuță de la nivelul Imperiului, ce avea o astfel de specializare, ale cărei coordonate, imprimate pe pânză se pot citi și astăzi. În prezent se mai păstrează doar partea de sus a cortinei. Sigur, este un miracol păstrarea ei, în situația în care, vreme de 50 de ani, vigilii vechii ideologii comuniste nu prea agreau asftel de obiecte care purtau însemne amintind de vechiul Imperiu austro-ungar. Dar iată, încă un miracol în această clădire, care mai adaugă un plus istoriei sale culturale românești și, sigur, europene’, afirmă dr. Ionel Bota.

Vizitatorii teatrului, interesați de istoria acestui edificiu, mai pot vedea și o bucată din scândura pe care a fost prinsă vechea cortină.

‘Mai avem și butaforia scenei, practic, scândura de care era prinsă cortina. La restaurarea din 1872 — 1873, scândura a fost redecorată de pictorul local Iosif Rosenberg, care chiar și semnează pe această bucată de lemn’, explică directorul Teatrului Vechi Mihai Eminescu din Oravița.

Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oravița este inclus pe lista monumentelor istorice din România. Construit în anul 1817 după proiectele arhitectului Ion Niuni, este primul teatru din România. Teatrul e ridicat în stilul barocului vienez, imită vechiul Burgtheater al Vienei care, nemaiexistând efectiv din anii 1889-1890, sporește valoarea de unicat a teatrului din Oravița. De asemenea, este prima clădire de teatru din sud-estul Europei executată din piatră și de asemenea prima clădire de teatru din Europa iluminată cu lămpi de acetilenă.

Din păcate, păstrarea elementelor valoroase ale celui mai vechi teatru din țară devine din ce în ce mai dificilă, în lipsa unor fonduri și, probabil, a unei promovări adecvate a acestui obiectiv de patrimoniu.

AGERPRES / (AS — autor: Paula Neamțu, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Fiecare amintire are aroma unui fel de mâncare, fiecare gest domestic este legat de pregătirea mesei, care cuprinde nu doar actul în sine al tăierii alimentelor și al combinării lor, ci mai ales ceremonia care le însoțește, afirmă doamna Viorica Cheregi, o apreciată autoare de cărți gastronomice din Reșița, care cuprind nu numai rețete ci și mici secrete în bucătărie.

Viorica Cheregi

De exemplu, Viorica Cheregi spune că “singurul mod în care morcovii îți pot da satisfacția totală este soteul”.

Acesta se face foarte ușor. Morcovul se dă pe răzătoare și se pune în cratiță cu puțină apă, pentru că se evaporă repede, sau o picătură de ulei și puțină sare. Sub tigaie se pune o sită, ca să nu se prindă.

În opinia gospodinei, soteul de morcovi se combină, cel mai bine, cu friptura de miel.

Sau, o mâncare deosebită în opinia Vioricăi Cheregi este varza cu șampanie. Aceasta se gătește simplu și rapid, numai că, în loc de puțin oțet, se pune șampanie, dar și măr.

‘Rețetele mele sunt foarte vechi, iar acum, toate au poate un alt accent. Am preparat, în decursul vieții, rețete vechi, însă m-am adaptat și am gătit și mâncăruri, să le spun așa, moderne”, spune Viorica Cheregi.

AGERPRES/(AS — autor: Paula Neamțu, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Unic în sud-estul Europei, muzeul-parc de la Gărâna, județul Caraș-Severin, cuprinde exponate din lemn pietrificat cu o vechime de peste 18 milioane de ani.

Foto: (c) Paula NEAMȚU / Arhiva AGERPRES

Muzeul de la Gărâna a fost înființat în anul 2012 de inginerul geolog Tiberiu Stoia. Pasionat de mineralogie și călătorii, Tiberiu Stoia a avut ocazia, prin natura meseriei, să viziteze peste 50 de țări din Europa și alte continente, colecționând roci, minerale, pietre semiprețioase, dar și lemne pietrificate, vechi de milioane de ani.

Pădurea de lemne fosilizate de la Gărâna se află în Poiana Lupului, unde se desfășoară anual renumitul festival de jazz din Munții Banatului. Muzeul deținea, la deschidere, peste douăzeci exponate aduse din Banat, Țara Almăjului sau din zona Bozovici. Au fost expuse, de asemenea, fosile din Munții Apuseni, din Țara Hațegului, de la Roșia Montană, zona Maramureș, precum și o piesă achiziționată din Austria.

Primele lemne transformate în piatră au fost descoperite de geologul bănățean în fostele mine de la Bozovici, de pe Valea Almăjului, având o vechime de 18 milioane de ani. Este vorba despre Chiparosul de baltă care, potrivit geologului, în prezent mai există în formă de pădure doar în nordul Mexicului și sudul Statelor Unite ale Americii. În rest, se mai găsește doar ca și copac ornamental.

inginerul geolog Tiberiu Stoia
Foto: (c) Paula NEAMȚU / Arhiva AGERPRES

Buștenii sunt cu adevărat spectaculoși întrucât arată precum lemnul, dar sunt de fapt pietre. Cel mai mare are doi metri lungime și un diametru de aproape un metru. Potrivit inițiatorului muzeului, în anii 80, din cauza unui copac pietrificat foarte dur, cu o lungime de șase-șapte metri, a fost necesară devierea galeriei de la Bozovici, întrucât acesta nu a putu fi distrus nici cu dinamita.

Vizitatorii muzeului în aer liber de la Gărâna sunt surprinși de imaginea “pădurii împietrite” și, ascultându-l pe Tiberiu Stoia, pot afla detalii despre felul în care aceste lemne au ajuns să se pietrifice. ”Dacă te uiți atent la aceste lemne, se văd încă inelele, forma lemnului, tot, însă, acestea sunt doar pietre acum. Deocamdată, muzeul este mic, dar îl voi crește din an în an”, preciza Stoia la deschiderea muzeului.

Foto: (c) Paula NEAMȚU / Arhiva AGERPRES

Lemnele pietrificate sunt rezultatul acțiunii silicei (dioxid de siliciu), care în soluție apoasă a substituit moleculele lemnului original. Altfel spus, aceste lemne, aflate de obicei în zone vulcanice, din cauza emisiilor de soluții fierbinți, numite silicite, s-au silicifiat, adică în loc să putrezească, s-au pietrificat. De-a lungul a milioane de ani, țesutul lemnos a tot fost acoperit de straturi de sediment, iar materialul organic a fost parțial înlocuit de silice. Lemne pietrificate se găsesc majoritar în SUA, dar și în alte zone din întreaga lume, în special în cele vulcanice, dar și în râuri, în foste cariere de cărbune.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva