Search

agricultura

Facebook Twitter Email

 

Viticultura românească, cândva înfloritoare, a suferit un declin între anii 1990-1996 după ce proprietarii au fost schimbați iar marile plantații au rămas neexploatate corespunzător. În timp, lucrurile au degenerat iar plantațiile nu au mai putut fi readuse la o producție normală. Ministerul Agriculturii a venit în sprijinul viticultorilor cu Programul de reconversie, măsură ce are drept scop refacerea principalelor plantații prin plantarea de soiuri noi care să corespundă cererilor pieții.

Vasile Lungu lucrează în comuna Bivolari, județul Iași 135 de hectare de viță de vie dintre care 125 “beneficiare” ale Programului de reconversie. “Sunt înființate prin folosirea de fonduri europene pentru refacerea patrimoniului viticol”, ne-a declarat viticultorul.

15.000 de euro pe hectar, obținuți prin fonduri europene

Vasile Lungu este cunoscut printre fermierii ieșeni ca unul dintre cei mai activi agricultori din județ. Face viticultură, cultură mare, zootehnie, horticultură și turism. Despre prima spune că în 2011 a investit circa 22.000 de euro pe hectar, 15.000 accesați prin Programul de reconversie viticolă iar restul din resurse proprii.

“Acest proiect de reconversie a creat premizele înființării unei plantații noi foarte moderne unde dispunem de ultima tehnologie în domeniu în privința utilajelor și a lucrărilor. Noi am adus cele mai noi clone și soiuri de pe piață dar și în cazul tehnologiei am vrut să aplicăm la fel, elementul de noutate. Materialul săditor l-am procurat din Italia dar și sistemul de susținere integral. Eu sunt un bun patriot dar atunci când nu găsesc ce trebuie pe piață sunt nevoit să cumpăr din altă parte. Și ca mine sunt mulți viticultori sau agricultori”, ne-a declarat fermierul.

El spune că dacă vrei să faci tehnologie de vârf nu ai cum să faci rabat și ești nevoit să apelezi la furnizori străini. “Plantația este după regulile standard dar gama de mașini pe care noi o utilizăm sunt de ultimă generație atât în ceea ce privesc lucrările solului în plantația viticolă, de tăiere în verde, în uscat, protecția culturii cu pompe speciale etc”, ne-a mai spune fermierul.

Grație programului s-au replantat 35.00 de hectare

Vasile Lungu precizează că noile formații sunt înființate cu soiuri și clone productive și mai ales mult mai rezistente la boli. “Asigură un vin de foarte bună calitate pentru că au fost îmbunătățite principiile care se găsesc în struguri și mai departe în vinuri și aici mă refer la arome în mod deosebit. Programul a fost deosebit de bun și este un progres foarte important pentru viticultura românească și pentru consumatori până la urmă. Din câte știu eu mulțumită programului au fost replantate 35.000 de hectare de viță de vie”, ne-a mai povestit fermierul.

Utilaje noi, tehnologie veche

Deși utilajele și soiurile sunt cele mai noi de pe piață, viticultorul spune că tăierile și lucrările solului sunt aplicate ca acum ceva ani și în acest caz nu au intervenit mari noutăți.

“Deși facultatea am făcut-o în perioadat 1979-1983 nu s-au schimbat prea mult sistemele de tăiere, de susținere sau lucrările. Noi sigur că folosim toate informațiile mai vechi sau mai noi de la Universitatea Agronomică din Iași cu care colaborăm foarte apropiat și consider că a evoluat tehnica de producere a strugurilor pentru vin dar nu capital. Ce am învățat acum 30-32 de ani se aplică și acum cu câteva particularități”, ne-a mai explicat fermierul.

Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul MADR, pentru anul 2016 este alocată pentru reconversia podgoriilor suma de 35212,47 de euro. “Datorită impactului deosebit al Programului Naţional Suport 2009 – 2013 asupra sectorul vitivinicol, care a absorbit, în proporţie de 100% fondurile F.E.G.A. puse la dispoziţie de Comisia Europeană, prin noul Regulament (UE) nr. 1308/2013, România beneficiază de o alocare financiară mărită pentru sectorul vitivinicol, în cuantum de 47,7 milioane euro anual”, se mai arată pe site-ul citat.

Vasile Lungu este prezent și anul acesta în Top 100 cei mai puternici fermieri, clasament realizat de revista Agrointeligența și unde, în ediția pe 2015, ocupă locul 84.

de  Roxana Dobre

sursa: agrointel

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

A lasat o multinationala din Bucuresti pentru o afacere cu fructe de padure intr-un sat din judetul Iasi

Alin Aignatoaei (33 de ani) a pariat in urma cu trei ani pe o plantatie de zmeura, lasand in urma jobul dintr-o multinationala din Bucuresti pentru Poiana Deleni, judetul Iasi. A inceput cu o investitie relativ mica, de 3.000 de euro, extinzandu-se treptat si spre alte soiuri de fructe de padure.

A pornit in 2012 cu drajoni de zmeura si o suprafata de aproximativ 0,15 hectare. In primavara anului trecut a replantat zmeura si a infiintat o suprafata de 0,5 hectare. Tot in aceasta perioada, antreprenorul a reusit sa achizitioneze si sa planteze pe un teren de 0,3 hectare si alte fructe de padure (mure, afine, coacaze, agris), dar si capsuni. Investitia initiala a fost de aproximativ 3.000 euro, pe parcurs suma fiind reinvestita integral.

In acest moment plantatia detinuta de Alin Aignatoaei se intinde pe o suprafata de 0,8 hectare. In urmatorii 2-3 ani acesta spera sa se extinda pe toata suprafata pe care o detine (2 hectare) cu capsuni si celelalte fructe de padure.

Profit din legume bio: ce afaceri au corporatistii care au trecut la munca pamantului

Profit din legume bio: ce afaceri au corporatistii care au trecut…

“In Romania nu este foarte raspandit acest gen de afacere. Probabil si pentru faptul ca romanii sunt printre cei mai mici consumatori de fructe de padure din lume. Educatia la noi este concentrata pe consumul carnii, in special al celei de porc (daca ar fi alta si mai grasa, aia ar fi preferata). Probabil o frustrare ramasa din cauza fostului regim”, povesteste pentru wall-street.ro Alin Aignatoaei.

Potrivit acestuia, principala problema care poate aparea pe parcurs o reprezinta bolile plantelor, prezente chiar de la achizitionarea acestora sau prin contaminarea cu alte culturi de fructe si legume din vecinatate. Un alt aspect mentionat de agricultor il constituie furturile de pe plantatie. “In primavara lui 2014, imediat dupa ce am replantat zmeura, mi s-au furat sute de drajoni. Am depus reclamatie la politie. Autorii au ramas anonimi. Acest lucru a insemnat cateva cheltuieli suplimentare si anume paza, construirea unei colibe din baloti de paie. Am fost furat de 3 ori, iar terenul despre care e vorba nu se afla in camp, ci langa casa”, spune Aignatoaei.

Pe lista de investitii pentru acest an antreprenorul a trecut formarea unui iaz de circa 500 mp si construirea unui bazin de colectare a apei (acestea sunt necesare pentru ca urmareste marirea suprafetei cultivate), achizitionarea de alte plante pentru a se apropia de 1,5 hectare de cultura, achizitionarea de mici utilaje. “Pe termen mediu, urmaresc si achizitionarea de teren pentru a avea in final o plantatie de minim 5 ha”, completeaza Alin Aignatoaei.

In privinta profitului, antreprenorul spune ca a incheiat anul trecut cu o suma care i-a permis “sa traiasca onorabil”, estimarile pentru 2015 fiind de circa 12.000 de euro.

 “Profitul difera in functie de ce cultura de fructe de padure exista. Dar si de modul de valorificare a produselor. Daca vinzi la intermediari poti obtine un profit in jur de 10.000 si 15.000 euro/ha, iar daca vinzi cu pretul final, poate creste la 20.000-25.000. Am cunoscut persoane care se lauda ca au profituri mult mai mari. Cineva spunea ca are un profit de 50.000 euro la 1 ha de mure. Sunt foarte multi escroci care cauta sa vanda material saditor promitand oamenilor onesti ca vor avea productii mari si profituri la fel. Sunt minciuni, iar unii oameni cad in asemena capcane”, spune Aignatoaei.

Pana acum a vandut produsele la cateva cofetarii, la un intermediar, dar si la foarte multe persoane care au aflat de plantatie. “Cea mai mare cerere vine de la intermediari, dornici sa castige bani prin manevre usoare si putin stresante”, completeaza agricultorul.

In cazul fructelor de padure pretul en-gross variaza intre 10 si 14 lei/kg, in functie de perioada vanzarii. “Spre exemplu, eu am doua soiuri de zmeura remontanta. Ea produce fructe din iunie si pana vine inghetul. Acum 2 ani am mancat zmeura proaspata la inceputul lunii decembrie. Evident ca atunci este o cantitate mai mica de fructe, culesul e mai dificil si creste costul cu aceasta munca, dar si al fructelor. La persoanele care imi solicita fructe, vand cu acelasi pret ca si la intermediari. Pentru ca eu nu stau pe piata sa astept clientul, ci le furnizez direct si imediat cum le-am cules. Pretul capsunilor variaza, la fel, in functie de perioada. Am tot doua soiuri remontante si coacerea e pana la inghet. Vara, in plin sezon se vinde cu 4 lei/kg, urmand ca in lunile friguroase sa urce pana la 10lei/kg”, afirma Alin Aignatoaei.

El ofera cateva sfaturi celor care doresc sa inceapa o astfel de afacere. Astfel, o suma initiala avuta in vedere variaza intre 15.000 si 20.000 de euro, in functie de mai multi factori. “Daca se va lucra cu utilaje mari, se va planta mai putin material saditor. Daca se va actiona cu utilaje mici, eventual manipulate manual, distanta dintre randuri se poate micsora, iar asta permite plantarea unui numar mai mare de material saditor. Alt factor important este cel a speciei care urmeaza a fi plantata. Fiecare dintre plante are un anumit pret de achizitie. Un alt lucru important este acela al densitatii pe fiecare specie. Spre exemplu, la 1 ha de zmeura se poate planta un numar aproximativ de 8.000 de drajoni, pe cand murele necesita intre 3.500 si 4.000 de drajoni. La fel, la 1 ha de afin se poate planta pana in 3.000 de puieti, iar la coacaz sau agris peste 4.000. Investitia initiala inseamna costul plantelor, muncile agricole, instalatia de picurare, alte materiale”, detaliaza antreprenorul.

Costurile anuale reprezinta plata culesului si lucrarile de intretinere (cosirea buruienilor dintre randuri, smulgerea buruienilor de pe randul cu plante, tratamentele (unde este cazul), ingrasamintele). Investitia se poate amortiza in 2-3 ani in cazul fructelor de padure, la capsuni in anul 2, iar in unele cazuri chiar in primul an.

Autor Alina Stan
Sursa: wall street

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Judeţul Tulcea prezintă un potenţial deosebit pentru fermele ecologice, în condiţiile în care aproape 85% din suprafaţă este inclusă în reţeaua europeană a siturilor Natura 2000. De această oportunitate încep să profite tot mai multe persoane fizice sau private, 320 de operatori din judeţ punând în practică afaceri prietenoase cu mediul.

La începutul acestui an, potrivit datelor oficiale furnizate de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), pe 12% din suprafaţa arabilă a judeţului se practica agricultură biologică.

În anul 1857, geograful Ernst Won Sydow aprecia că Delta Dunării poate deveni ”grânarul Europei” prin transformarea unor suprafeţe întinse în terenuri agricole. Potrivit lucrării ”Delta Dunării — Rezervaţie a Biosferei”, prima lucrare de îndiguire în scop agricol derulată în România a fost realizată pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării de către inginerii Langeveldt, Olanda, şi Dither, Danemarca, în anul 1895, amenajare cunoscută şi astăzi sub numele de ”Grădina olandeză” şi care, potrivit datelor furnizate de DADR, este considerată în zilele noastre promotorul agriculturii ecologice din judeţ.

”Cele mai întinse suprafeţe sunt în zona Mahmudia-Murighiol, Frecăţei şi Luncaviţa, prima zonă menţionată fiind promotorul agriculturii ecologice din judeţ. În acest domeniu, predomină suprafeţele cultivate cu cereale şi oleaginoase, floarea-soarelui, rapiţă şi in”, a declarat directorul DADR, Georgeta Niţă.

În prezent, 301 din cei 320 de fermieri cu afaceri prietenoase cu mediul practică în judeţ agricultura ecologică şi cultivă o suprafaţă totală de 34.200 de hectare, pe 20.000 de hectare dintre acestea fiind cereale.

Lucrările de amenajare agricolă începute în 1895 au continuat în perioada 1938 — 1940 cu îndiguirea ostrovului Tătaru, pentru ca în anul 1962 un plan de amenajare a Deltei să prevadă ca 84% din suprafaţa actualei rezervaţii să rămână în stare naturală, iar 16% să fie valorificate — dintre acestea, în scop agricol, 12%, şi silvic, 4%. Programul de exploatare integrală a Deltei, pus la punct în anul 1983, preconiza ca suprafaţa amenajată pentru agricultură să ajungă la circa 144.000 de hectare, adică 25% din suprafaţa rezervaţiei.

Programul a fost stopat în anul 1990, iar în momentul de faţă terenurile agricole din Deltă ocupă o suprafaţă de 61.220 de hectare, 67,61% fiind terenuri arabile, iar 32,04% — pajişti naturale. Circa 63% din terenurile agricole aparţin domeniului public de interes judeţean, iar unele dintre ele sunt concesionate firmelor private.Autoritatea de mediu, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a impus restricţii privind utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a substanţelor fitofarmaceutice, iar terenurile de aici, potrivit unuia din pionierii agriculturii bio din judeţul Tulcea, Gheorghe Gheorghe, sunt cele mai mănoase.

”Terenul din baltă conţine humus foarte mult, iar producţiile ajung la 9 tone pe hectar”, declara Gheorghe Gheorghe.

Producţiile obţinute sunt vândute în străinătate la preţuri cel puţin duble faţă de cele practicate pentru culturile obişnuite.

La o dimensiune mai mică, situaţia din Delta Dunării se repetă şi în Parcul Naţional Munţii Măcinului.

Creşterea animalelor este o activitate tradiţională în judeţul Tulcea, cunoscut fiind faptul că traseul migraţiei periodice a turmelor de oi de altădată trecea prin această zonă. Temperaturile mai ridicate, numărul mic de zile de îngheţ, viscolele puţine, stratul de zăpadă subţire cu o persistenţă redusă au constituit dintotdeauna factori climatici favorizanţi pentru iernarea animalelor în rezervaţie, în comparaţie cu partea continentală unde sezonul rece se manifestă excesiv.

Specificul local al creşterii animalelor în Deltă constă în lăsarea acestora în libertate în tot cursul anului. Faţă de creşterea tradiţională a animalelor, în perioada 1955 — 1990, prin cooperativele agricole de producţie şi întreprinderile agricole de stat s-a practicat o zootehnie intensivă şi semiintensivă, unii localnici amintindu-şi totuşi de restricţiile pe care le aveau atunci în ceea ce priveşte deţinerea unei turme de oi şi creşterea animalelor în libertate.

În anul 1957, Dumitru Gigică, din satul Camena, comuna Baia, avea 300 de oi şi creştea animale de când se ştia.

”N-am să uit niciodată cum mi-au luat oile. Aveam 13 ani şi mi le-au luat pe toate. Patru ani apoi am stat în Insula Mare a Brăilei să-mi refac turma. Numai eu ştiu câte am îndurat, dar am mers înainte”, a declarat Dumitru Gigică, în vârstă de 74 de ani.

În anul 1991, a fost primul crescător de oi din România care a vândut animale fermierilor din Grecia, iar trei ani mai târziu numărul ovinelor deţinute a crescut la 3.000, după cum spune el. Acum are trei copii, şapte nepoţi şi un strănepot, iar unul dintre fiii săi a dezvoltat afacerea sa, cu sprijinul fondurilor europene înfiinţând lângă ferma care are are un rulaj anual de 200.000 de capete o fabrică de nutreţuri.

”Nu credeam că voi ajunge vreodată să văd asta. Un unchi care a fost închis la Jilava mi-a spus odată că o să-mi văd visul cu ochii, dar nu-l credeam. Abia aştept ca peste tot în curtea asta să fie asfalt”, a afirmat Dumitru Gigică, în timp ce se uita cu atenţie la muncitorii din jurul său.

Potrivit DADR, în judeţul Tulcea, 80 de capete de bovine şi 31.456 capete de ovine erau înscrise în fermele ecologice la începutul anului în curs. Și dacă în comparaţie cu anul 2012, numărul capetelor de bovine era constant, cel al ovinelor a crescut cu aproape 1.000.

* O creştere importantă se înregistrează în apicultură, domeniu în care numărul familiilor de albine a crescut în ultimii doi ani de la 6.034 la 8.790. În ciuda bazei melifere existente, albinăritul în Delta Dunării este practicat la scară destul de redusă.

Numărul mare de familii de albine din unele localităţi se datorează unor stupari care au făcut din creşterea albinelor o activitate de bază generatoare de venituri. Luncaviţa, Valea Teilor, Nifon şi Niculiţel sunt câteva dintre localităţile din nordul Dobrogei în care apicultorii au obţinut deja certificate ecologice pentru bazinele melifere din pădurile de tei şi câmpurile de floră spontană unde au amplasat stupii. Avantajele Deltei Dunării pentru apicultori constau în faptul că aceştia nu trebuie să se deplaseze la intervale scurte de timp dintr-un loc în altul, datorită perioadei mai mari în care plantele înfloresc.

* În anul 2012, pentru prima dată, 14 operatori în acvacultură s-au înregistrat în circuitul fermelor ecologice, ei menţinându-se şi în prezent, potrivit DADR.

Pescăriile din Deltă au fost în atenţia tuturor popoarelor care au stăpânit vremelnic zona, primele reguli de întreţinere a stării lacurilor fiind impuse de administraţia otomană. După revenirea Dobrogei la România, în anul 1896, savantul Grigore Antipa a propus prima lege a pescuitului, dreptul la pescuit fiind acordat pescarilor prin învoială, iar vânzarea peştelui fiind realizată prin licitaţie publică. Pescăriile din România erau apreciate atunci ca printre cele mai bine organizate din Europa, în anul 1914 în judeţul Tulcea înfiinţându-se prima cooperativă de pescuit din ţară.

Potrivit lucrării ”Delta Dunării — Rezervaţie a Biosferei”, după anul 1945, în majoritatea zonelor piscicole, s-au format cooperative de pescari, ce au devenit ulterior întreprinderi de stat, iar după anul 1990 s-au format 21 de societăţi comerciale de stat.

Unele dintre aceste societăţi care administrau şi luciuri de apă au fost privatizate, iar numărul lor a ajuns în anul 2002 la 120, pescarii primind dreptul de a captura peşte de la aceste firme private sau de stat până în luna august a anului 1997, când Administraţia Rezervaţiei a iniţiat primele demersuri de privatizare a dreptului de pescuit şi încurajare a constituirii asociaţiilor de pescari privaţi.

Amenajările piscicole însumează 27 de incinte cu o suprafaţă de 52.000 de hectare pentru creşterea puietului şi a peştelui pentru consum din specii de cultură cu potenţial ridicat de valorificare. Este însă cunoscut faptul că activitatea de piscicultură a fost întotdeauna susţinută financiar de stat, din cauza pierderilor anuale, semnificativ fiind faptul că în perioada 1970 — 1974 pierderile au reprezentat jumătate din profitul planificat. În acest context se înscriu subvenţiile primite de firmele din acvacultura tulceană din partea Uniunii Europene, judeţul Tulcea, datorită luciurilor de apă întinse, încasând cele mai mari finanţări alocate pentru sprijinirea fermelor piscicole din siturile Natura 2000.

De remarcat este faptul că doar o parte dintre fermierii tulceni care practică agricultura ecologică au beneficiat în anii trecuţi de plăţi pe măsura de Agro-Mediu din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală. Astfel, pentru anul 2013, 88 de fermieri, cu o suprafaţă totală de 14.162 de hectare, au beneficiat de subvenţii pentru agricultura ecologică, în timp ce în anul anterior numărul cererilor a fost de 66 pentru o suprafaţă totală de 12.992 hectare, potrivit Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

Subvenţiile din partea Uniunii Europene pentru dezvoltarea agriculturii ecologice sunt în valoare de 162 de euro pe hectar, însă anul acesta se vor plăti doar culturile care au fost înregistrate şi în anul 2013. În condiţiile în care tot mai mulţi fermieri se înscriu în circuitul agriculturii bio, este de aşteptat ca, anul viitor, numărul cererilor pentru subvenţiile europene să crească semnificativ.  (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Sursa: financiarul

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Statistica românească confirmă rezultatele excelente ale producţiei agricole de anul trecut. Suntem pe primul loc dintre statele UE la producţia de floarea soarelui şi pe locul doi la producţia de porumb, iar cantităţile de fructe şi legume au crescut cu până la 60%. Cu toate acestea, preţurile medii au scăzut în marea lor majoritate nesemnificativ sau chiar au crescut faţă de 2012.

Piata Sudului este cea mai ieftina din Bucuresti
Piata Sudului este cea mai ieftina din Bucuresti

2013 a fost un an agricol de exceţie pentru România. Ca urmare a condiţiilor meteo excelente, agricultorii au reuşit performanţa unor producţii record la hactar, fapt ce a compensat chiar şi în cazul acelor culturi care ocupă suprafeţe mai mici de teren. Cu toate acestea, în cazul mai multor legume şi cereale preţurile medii din pieţele agroalimentare au crescut anul trecut faţă de 2012. ECONOMICA.NET a analizat, pe baza informaţiilor remise de Institutul Naţional de Statistică, ce s-a întâmplat anul trecut comparativ cu anul anterior cu preţurile produselor vegetale cu cea mai mare creştere din punct de vedere al producţiei în 2013 faţă de 2012.  Preţurile furnizate de INS şi luate din pieţele agroalimentare din ţară reprezintă o medie din 2012 şi respectiv 2013.

Cartoful, record la creştere de preţ

Astfel, cea mai semnificativă creştere de preţ s-a putut constata la kilogramul de cartof, care s-a scumpit în medie cu 40%, de la 1,25 de lei kilogramul la 1,75 de lei kilogramul. Aceasta în condiţiile în care, potrivit statisticilor, producţia anului 2013 a fost de 3,25 milioane de tone cu 31,8% mai mare decât în 2012, datorită creşterii producţiei medii la hectar (plus 40%). Suprafeţele au scăzut uşor însă de la 224 de mii de hectare la 208 mii de hectare. Comparativ cu celelate state europene, în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată, România s-a situat pe poziţia a treia după Polonia şi Germania şi pe locul şase la producţie, datorită randamentului inferior. “În realitate, suprafaţa cultivată este mult mai mică faţă de cât a raportat Ministerul Agriculturii. Agenţia de Plăţi a făcut plăţi pentru 41.000 de hectare, astfel că suprafaţa cultivată o estimez la cel mult 60-65.000 de hectare. Productivitatea nu a depăşit  nici ea 18 tone la hectar, iar anul trecut producţia a fost mai mică, nu mai mare. Coroborat cu o creştere a cererii pe piaţă, s-a ajuns la o creştere a preţurilor care nu este suficientă. În ultima perioadă ne-au invadat importurile. Peste 60% din ce este pe piaţa provine din Polonia, Germania, Franţa, Olanda şi chiar Egipt. Sunt aduşi cartofi de dimensiuni foarte mari care nu se consumă în statele civilizate, pentru că se ştie că au o cantitate mare de substanţe chimice”, a explicat pentruECONOMICA.NETIoan Benea, preşedintele Federaţiei Naţionale Cartoful.

Citeşte şi

România, pe primul loc în UE la suprafaţa cultivată cu porumb, Locul doi la producţie, în 2013

Creşteri semnificative de preţ s-au raportat anul trecut faţă de 2012 şi la gogoşari (plus 32%) şi ardei capia (plus 15%), chiar dacă producţia de ardei (indiferent de sortiment) a fost cu 18.000 de tone mai mare (8,7%) decât în 2012. Suprafaţa cultivată a scăzut şi în acest caz cu 1 mie de hectare.

Românii au fost nevoiţi să plătească în medie cu 2,4% mai mult şi pentru ceapa uscată, care costa anul trecut 2,05 lei pe kilogram. Aceasta deşi s-au produs cu 35.000 de tone mai mult decât în 2012 (plus 10,1%).

Pepenele verde, cea mai semnificativă ieftinire

La polul opus, cea mai importantă ieftinire s-a resimţit la kilogramul de pepene verde. Costul mediu a scăzut într-un an cu 29,5%, până la sub 1 lei kilogramul. Preţul kilogramului de pepene galben a scăzut şi el cu 1,8%. Producţia de pepeni (galbeni şi verzi) a fost anul trecut cu 50.000 de tone superioară celei din 2012, iar suprafaţa cultivată a ajuns la 30.000 de hectare, comparativ cu 31.000 de hectare cu un an în urmă.

Citeşte şi România, campioana UE la suprafaţa cultivată şi la producţia de floarea soarelui, în 2013

Producţia de roşii cu 9,1% mai mare faţă de 2012 a dus la o scădere de preţ de 21%, până la 2,37 de lei kilogramul, în vreme ce preţul mediu la castraveţi a scăzut cu 1,81% ca urmare a unei creştere de 12,6% a producţiei.

Totodată, preţurile la grâu şi ovăz au scăzut cu 6,5% şi respectiv 7,4% în contextul în care producţia la grâu a crescut cu 2130 mii de tone şi cea de ovăz cu 36.000 de tone.

  | ECONOMICA.net

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

MARFĂ ÎN HAMBARE DE 1,5 MLD. EURO

România revine pe locul al doilea la porumb în UE. Va bate şi Franţa dacă va avea o producţie cu 40% mai mare la hectar

Foto Shutterstock

Agricultorii români vor strânge în toamnă o recoltă de porumb de 11,3 milioane de tone, de două ori mai mare decât cea din 2012, după ce productivitatea a crescut cu 92,5%, la 4,14 tone/ha, şi a ajuns la vârful ultimilor şapte ani, arată datele dintr-un raport pe iulie al Comi­-siei Europene, dat recent publicităţii.     

Agricultorii români vor strânge în toamnă o recoltă de porumb de 11,3 milioane de tone, de două ori mai mare decât cea din 2012, după ce productivitatea a crescut cu 92,5%, la 4,14 tone/ha, şi a ajuns la vârful ultimilor şapte ani, arată datele dintr-un raport pe iulie al Comi­-siei Europene, dat recent publicităţii.

Recolta de porumb va fi astfel o „gură de oxigen“ de 1,5 mld. euro pen­tru economie care va aduce rulaje în ferme şi va relaxa în acelaşi timp costurile jucătorilor din zootehnie şi ale procesatorilor de carne. Economia nu reuşeşte însă să beneficieze în totalitate de cantitatea mare de porumb pentru că o bună parte pleacă la export sub for­mă de materie primă. La exporturi agroalimentare totale de 4 mld. euro anual, jumătate sunt cereale şi animale vii.

La acest nivel producţia totală de porumb este aproape de cea din anul record 2011 şi este în ton cu estimările similare făcute anterior de fermieri.

România va reuşi astfel să ocupe al doilea loc în topul producătorilor de porumb din UE depăşind Ungaria (8,6 milioane de tone) şi Italia (8 milioane de tone). Fotoliul de lider va fi adjudecat în continuare de Franţa, cu o recoltă cu numai 25% mai mare decât cea locală. Creşterea din România a încins astfel lupta la vârful clasamentului după ce în 2012 raportul dintre producţia locală de porumb şi cea franceză a fost de unu la trei.

„În România cu irigaţiile puse la punct se poate face fără probleme o producţie medie de 6-8 tone/hectar“, a explicat antreprenorul francez Arnaud Perrein, administratorul Sopema Ialo­mi­ţa, o fermă de 3.500 de hectare cu afaceri de 3,2 mil. euro anul trecut.

Şi producătorul Gheorghe Ţuţu­ia­nu, preşedintele Cooperativei „Ileana“ din Călăraşi, cu un total de 20.000 ha puse împreună de un grup de 26 de fermieri, susţine că „producţia aşteptată este într-adevăr mare, dar preţurile sunt la jumătate faţă de cele de anul trecut“.

Primele contracte cu livrare la momentul recoltării indică o cotaţie de 130 euro/tonă la poarta fermei, cu 48% sub cea din perioada similară a sezonului precedent.

Avansul recoltei locale de porumb urmează să se producă pentru că productivitatea este aşteptată să se ma­joreze cu 92,5% în medie, la 4,14 tone/hectar, faţă de anul trecut. În agricultura de subzistenţă se fac 1,5-2 tone/hectar, iar în fermele mari de peste 1.000 de hectare orice rezultat sub 7 tone este considerat un eşec.

Creşterea mare de productivitate faţă de anul trecut este susţinută şi de faptul că în 2012 agricultorii au avut o producţie modestă după ce seceta a distrus o parte din cultură.

Creşterea este însă cea mai mare dintre toate cele 18 economii din UE care au plantat porumb, arată datele unui raport dat recent publicităţii de Comisia Europeană.

Cu toate acestea, România rămâne în continuare codaşa clasamentului cu o eficienţă de 2,5-3 ori mai mică decât cea din Belgia, Olanda sau Spania, liderii clasamentului. Ce trebuie făcut astfel ca România să facă pasul spre poziţia de lider al blocului comunitar?

„Diferenţa majoră dintre România şi Franţa la porumb este dată de climă. Francezii sunt şi mai bine organizaţi în cooperative, producti­vitatea mai mare fiind dată şi de utilizarea hibrizilor certificaţi şi nu a seminţelor din pătul. Cu irigaţii, în Franţa, fermierii scot şi 14 tone/hectar. În România, cu irigaţiile puse la punct se poate face fără probleme o pro­ducţie medie de 6-8 tone/hectar“, a explicat pentru ZF an­tre­prenorul francez Arnaud Perrein, admi­nistra­torul Sopema Ialo­miţa, o fermă de 3.500 de hectare cu afaceri de 3,2 milioane de euro anul trecut.

La o medie de 6 tone de porumb/hec­tar, cu 40% mai mare decât cea aşteptată în această toamnă, România ar strânge 16,4 milioane de tone, ar depăşi Franţa şi s-ar aşeza confortabil în fotoliul de lider al po­rumbului în Uniunea Europeană.

Victorie adusă de vremea bună

Rezultatele pozitive aşteptate pentru porumb în această toamnă nu vin însă pe fondul unor schimbări radicale de strategie agricolă sau ca urmare a unor investiţii mai mari făcute de agricultori.

Plusul aşteptat este generat în cea mai mare parte de condiţiile meteo favorabile – temperaturile mai scăzute faţă de vara trecută şi un nivel al precipitaţiilor mai ridicat. Raportul Comisiei Europene notează că nivelul umidităţii din sol este „favorabil şi va furniza o ofertă bună de apă“.

Contextul meteo bun este vizibil şi în rezultatele din regiune, având în vedere că în primele cinci economii cu cele mai mari creşteri de productivitate la porumb se găsesc, pe lângă Ro­mânia, alte două vecine: Ungaria (plus 74,2%) şi Bulgaria (plus 51,9%).

Rezultatele la porumb reprezintă un barometru sensibil pentru afacerile agricultorilor, având în vedere că această cultură este un adevărat centru de profit, dar şi un indicator de eficienţă pentru crescătorii de animale sau pentru procesatorii de carne.

O producţie record de porumb dă tonul pentru evoluţia viitoare a furajelor pentru animale şi, implicit, pentru nivelul la care se va tranzac­ţiona carnea.

Recoltă mare, preţuri mai mici

Mai mult, preţul porumbului este conectat de cel al grâului furajer şi parţial de cotaţia grâului de panificaţie. În condiţiile în care grâul se tran­zacţionează acum cu 680-700 lei/tonă (150 euro/tonă), cu 35% sub aceeaşi perioadă a anului trecut, primele calcule vor fi făcute pornind de la acest prag.

„Producţia aşteptată este mare. Preţurile estimate sunt undeva la 125-130 euro/tonă la poarta fermei, s-au făcut contracte cu traderii pentru livrarea la recoltă dar pe cantităţi mici, de circa 10% din producţie“, a spus şi Gheorghe Ţuţuianu,  preşe­dintele Cooperativei agricole „Ileana“ din Călăraşi, cu un total de 20.000 de hectare puse împreună de un grup de 26 de fermieri.

O cotaţie de 130 de euro/tonă la momentul recoltării porumbului ar însemna un minus de 48% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cu toate acestea, porumbul rămâne o cultură profitabilă pentru agricultorii cu suprafeţe de peste 1.000 de hectare din exploataţii semi-industriale şi industriale.

Spre exemplu, la o producţie de 8 tone/hectar înca­sările unei ferme ar urma să se ridice la 1.000 euro/hectar iar costurile sunt estimate la 500-600 de euro/hectar. Rezultă o marjă brută de profit de cel puţin 40%, cu aproape două treimi peste cea de la grâu sau de la orz.

Autor: Gabriel Razi

 

 Sursa: ZF.ro
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

imagine-articol-1

Trendul alert al răspândirii sistemului ecologic poate fi observat în creşterea cu 45% a suprafeţelor cultivate în 2012

Ritmul mediu anual de creştere este de 23%, dezvoltarea sectorului ecologic este dovedită în principal de creşterea numărului de producători implicaţi
Potenţialul enorm a făcut ca România să devină “Ţara anului” la cel mai mare târg de profil
Olteanu, UNPCPR: Sunt plăcut surprins să constat că s-a ajuns la aproximativ 50.000 de ferme care cultivă bio

Având un ritm mediu anual de creştere de 23%, dezvoltarea exponenţială a sectorului ecologic din România este dovedită în principal de creşterea numărului de producători implicaţi, concomitent cu multiplicarea suprafeţelor cultivate în sistem ecologic.
Preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR), Costel Olteanu, spune că în România creşterea ponderii agriculturii biologice a avut o evoluţie semnificativă, chiar spectaculoasă, deşi a fost văzut ca un segment de nişă. “Sunt plăcut surprins să constat că s-a ajuns la aproximativ 50.000 de ferme care cultivă bio, şi ceea ce îmi place şi mai mult este că doar 40% din producţia acestor ferme pleacă la export iar 60% se desface în piaţa românească, ceea ce înseamnă că românii au început să înţeleagă rostul unei alimentaţii sănătoase. O alimentaţie sănătoasă înseamnă un aliment certificat bio. Putem spune că orice produs pentru a fi bio este necesar să nu aibă contact de niciun fel cu produse chimice (îngrăşăminte, pesticide, fungicide), şi cu niciun agent poluant”, a declarat, pentru Curierul Naţional, preşedintele UNPCPR, Costel Olteanu.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că România ar trebui să orienteze măsurile de sprijin pe care le are la dispoziţie cu precădere către acele produse care au căutare pe piaţă, iar produsele ecologice se bucură de o piaţă de desfacere extraordinară.
Întrebat la ce nivel suntem comparativ cu celelalte ţări europene, Costel Olteanu a precizat că încă nu am ajuns la nivelul acestora, dar creşterea este rapidă şi probabil că datorită măsurilor de sprijin pe care Ministerul Agriculturii urmează să le facă publice ne vom apropia în curând de media europeană. “Ritmul de creştere poate fi accelerat dacă piaţa suportă în sensul de absorbţie a întregii cantităţi produse, şi semnalele sunt că piaţa este în creştere. În ceea ce priveşte certificarea, există un organism naţional de certificare. Procedura nu este foarte complicată, numai că sunt nişte etape obligatorii de parcurs care au un orizont de timp destul de lung şi nu se poate face rabat de la aceşti timpi. De altfel, vor continua măsurile de sprijin în favoarea fermierilor care trec de la agricultura industrială-tradiţională la agricultura biologică, măsuri care compensează pierderile suferite de aceştia în perioada de conformare şi după aceasta”, a precizat, pentru Curierul Naţional, Costel Olteanu.
Potrivit datelor ministerului Agriculturii, furnizate la solicitarea Curierului Naţional, dacă în anul 2010 existau 3.155 operatori în sectorul de agricultură ecologică, în 2011 numărul acestora a crescut de trei ori, pentru ca la nivelul anului trecut numărul acestora să crească de 11,8 ori faţă de nivelul anului 2010, fiind înregistraţi 26.736 operatori implicaţi în producţia, procesarea şi comercializarea produselor ecologice. În ceea ce priveşte suprafeţele exploatate în sistem ecologic, dacă în 2007 suprafaţa totală cultivată după metoda de producţie ecologică a fost de 131.448 ha (din care 46.865 suprafaţă în conversie şi 84.585 suprafaţă certificată ecologic), la nivelul lui  2012 suprafaţa cultivată în sistem ecologic se ridica la  450.000 ha, culturile din flora spontană fiind colectate de pe o suprafaţă de circa 520.000 ha. Trendul alert al răspândirii sistemului ecologic poate fi observat în creşterea cu 45% a suprafeţelor cultivate în 2012 faţă de anul precedent, 2011.
Dată fiind creşterea sectorului agriculturii ecologice atât sub raportul numărului celor implicaţi în acest sistem de agricultură, cât şi al suprafeţelor cultivate şi ţinând seama de trendul alert de creştere anuală de 23%, România şi-a manifestat dorinţa şi a reuşit să obţină statutul de “ţara anului” la Târgul BIOFACH – Nürnberg care se va desfăşura în perioada 13-16 februarie, prilej de a oferi o platformă fecundă de afaceri operatorilor economici în stabilirea de contacte şi încheierea de contracte care să le asigure implementarea planurilor de afaceri pe termen mediu şi lung.

Suprafaţa unei exploataţii în agricultura ecologică, în producţia vegetală variază de la circa 100 mp, pentru cultivarea legumelor în solarii, până la  aproximativ 2000 ha pentru cultivarea culturilor de câmp. Suprafaţa medie a unei exploataţii în anul 2011 a fost de circa 20 – 22 ha.
Cererea de produse certificate ecologic este într-o continuă creştere. În prezent, piaţa internă de produse ecologice este în extindere. Produsele ecologice sunt comercializate direct de la poarta fermei ori, prin magazine specializate, cât şi prin  reţeaua de supermarketuri.
Pe piaţa internă în anul 2011 s-au comercializat: legume si fructe proaspete, produse procesate din fructe si legume, ceaiuri de plante, pâine, paste făinoase, făină, produse procesate din lapte de vaca si oaie (unt, telemea de oaie) ouă, ulei, vin obţinut din struguri certificaţi ecologic, produse procesate din soia, miere etc. O mare parte a produselor obţinute din agricultura ecologică a fost destintă exportului. Un procentaj de circa 70 – 80% din producţia de produse ecologice a României este exportat anual. Importul de produse ecologice a crescut anual, prin implicarea hipermarket-urilor în distribuţia cu amănuntul a acestora. Astfel în anul 2007 valoarea importurilor era de aproximativ 5 milioane, iar la nivelul anului 2011, a ajuns la o valoare de cca. 75 mil. euro (estimări – conform datelor existente în piaţă).

Activitatea de inspecţie şi certificare a produselor ecologice este realizată de organisme de inspecţie şi certificare private, aprobate de Ministerul Agriculturii, şi Dezvoltării Rurale, în conformitate cu legislaţia comunitară şi naţională. În anul 2012, şi-au  desfăşurat activitatea 13 organisme de inspecţie şi certificare aprobate pe teritoriul României, în conformitate cu legislaţia naţională şi comunitară din domeniul agriculturii ecologice.

Suprafaţa totală cultivată după metoda de producţie ecologică

Din analiza suprafeţelor cultivate cu principalele culturi în anul 2007, se constată că 32.222 ha sunt suprafeţe ocupate cu cerealele şi cca. 27.713 ha oleaginoase şi proteice. Păşunile şi fîneţele deţin o suprafaţă de 57.600 ha.
Pentru anul 2012, suprafeţele de păşuni şi plante furajere deţin cea mai mare pondere in totalul suprafeţelor – 44% (cca. 165.000 ha) urmate de cereale – 29% (cca. 130.000 ha),  oleaginoase şi proteice 22%, (105.000 ha ). Suprafeţele cultivate cu pomi fructiferi, viţă de vie şi legume deţin ponderea cea mai scazută, 2%, respectiv 1%.
În sectorul animalier, în anul 2012 s-a înregistrat creşterea efectivelor de animale crescute după metoda de producţie ecologică, în special la ovine şi caprine – 160.000 capete, 85.000 capete găinile ouătoare şi 60.000 capete vaci de lapte. În ceea ce priveşte sectorul apicol, în anul 2012 au fost înregistrate un număr de 102.881 familii de albine. Din efectivele enunţate mai sus, efectivele certificate sunt constituite din efectivele aferente anului 2011, respectiv 130.015 ovine şi caprine, 19.487 vaci de lapte şi 58.203 găini ouătoare.
Numărul operatorilor (producători, procesatori şi comercianţi, importatori şi exportatori) înregistraţi în sistemul de agricultură ecologică la M.A.D.R în anul 2012 este de 26.736.
Numărul acestora s-ar putea micşora la finele anului 2012, după finalizarea inspecţiilor realizate de organismele de inspecţie şi certificare şi acordarea certificatelor. Începând cu anul 2010, numărul operatorilor a crescut anual de aproximativ trei ori faţă de anul precedent. Aceasta s-a datorat în special măsurilor de sprijin existente pentru perioada de conversie acordate în baza art. 68 al Regulamentului (CE) nr.73/2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori.
În anul 2012, din totalul de 26.736 producători: 103 reprezintă segmentul de procesare, 211 segmentul de comercializare şi 26.390 sunt producători agricoli.
În ceea ce priveşte sectorul de produse procesate, în anul 2012 s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de procesatori (de la 48 unităţi în anul 2007 la 103 în 2012) iar gama sortimentală de produse ecologice a fost mult mai diversificată cuprinzând: produse procesate din lapte de vacă şi oaie (telemea, swaitzer, unt, smântâna etc.), produse procesate din soia (lapte, tofu, pate, crochete), ulei din floarea soarelui, sortimente variate de produse de panificaţie (pâine, paste făinoase, fursecuri) produse procesate din orez, fulgi de cereale, ceaiuri din plante, sucuri din fructe de pădure, produse procesate din seminţe de cânepă, subproduse apicole (ceara, propolis, polen), produse procesate din carne de porc (cârnaţi, jambon) şi vin ecologic.

Evaluarea competitivităţii

Alături de produsele tradiţionale şi produsele cu denumiri de origine, produsele ecologice sunt produse cu un înalt nivel de valorizare. Produsele ecologice sunt produse cu avantaj competitiv.
În România, competitivitatea produselor ecologice este determinata de următorii factori:
– Numărul de operatori înregistraţi în acest sector este în continuă creştere şi se remarcă şi  creşterea numărului procesatorilor. Suprafaţa cultivată în agricultura ecologică înregistrează creştere de la an la an.
– Piaţa produselor ecologice este în extindere şi se caracterizează prin diversificarea ofertei de produse pe piaţă, de la an la an.
– Din ce în ce mai mult, consumatorii conştientizează că alături de calitatea şi valoarea produselor ecologice pentru sănătate, agricultura ecologică are o contribuţia majoră la dezvoltarea durabilă. Conştientizarea de către populaţie a importanţei practicării agriculturii ecologice în mediul rural, poate fi o soluţie de revitalizare a spaţiului rural. Modul de producţie ecologic, bazat pe neutilizarea de substanţe chimice de sinteză şi respectarea bunăstării animalelor este o soluţie de durabilitate.
Având în vedere competitivitatea produselor ecologice, potenţialul agricol şi cererea de produse ecologice in ce în ce mai mare în România, un factor important îl reprezintă continuarea susţinerii sectorului în direcţia acordării sprijinului financiar îndreptat către susţinerea producţiei ecologice şi totodată a sectorului de procesare.

Autor – Costin Niţu
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Românii deţin cele mai mari exploataţii agricole din ţară, însă străinii vin tare din urmă

Fermierii locali conduc în topul celor mai mari exploataţii agricole din România, ocupând primele trei poziţii cu suprafeţe de peste 50.000 ha. Anul 2012 a adus câteva schimbări importante în clasamentul celor mai mari exploataţii agricole.
Pe prima poziţie a trecut Agricost din Iaşi, o firmă mai puţin cunoscută, dar care a „reuşit” să concesioneze anul trecut de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS) cele 57.000 de hectare din Insula Mare a Brăilei (IMB) pentru 49 de ani. Terenul este exploatat însă în continuare de Culiţă Tărâţă, proprietarul TCE 3 Brazi care, după ce le-a lucrat mai bine de zece ani, a ajuns cel mai mare datornic al ADS.
Următoarele două poziţii în top sunt disputate de Ioan Niculae, patronul Interagro şi Adrian Porumboiu, proprietarul grupului Racova. În primii cinci mai intră şi doi străini: un libanez şi un austriac.

Cele mai mari 10 exploataţii agricole din România exploatează împreună circa 326.000 hectare de teren agricol, ceea ce reprezintă circa 3% din terenul arabil al ţării. Cât despre străini, aceştia au ajuns deja la circa 800.000 ha în România şi se apropie încet – încet de 10% din totalul suprafeţei arabile.

Top 10 exploataţii agricole din România

Agricost Iaşi – 57.000 ha
Agricost Iaşi, firma cu capital româno-olandez a concesionat anul trecut de la ADS pentru 49 de ani suprafaţa de 57.000 ha de teren agricol în Insula Mare a Brăilei. Agricost a obţinut acest drept în urma unui proces cu ADS. Dacă teoretic Agricost este beneficiarul terenurilor din IMB, în practică, cel care le munceşte este în continuare Culiţă Tărâţă, proprietarul TCE 3 Brazi, unul dintre cei mai mari datornici ai ADS.
Cât despre legătura dintre cele două firme, vorbim mai degrabă de „o relaţie de colaborare”, care n-ar fi exclus să se menţină şi în viitor, susţine acţionarul majoritar al Agricost, Constantin Duluţe. El spune că deocamdată n-a intrat în insulă, pentru că TCE 3 Brazi are înfiinţate culturi de rapiţă şi grâu. În primăvară, îşi va pune şi el culturile lui şi va apela probabil tot la serviciile firmei controlate de familia lui Culiţă Tarâţă.

Ioan Niculae – 55.000 ha
Omul de afaceri, patronul Interagro, exploatează cele 55.000 ha de teren agricol, în mai multe judeţe din sudul ţării, din care aproximativ 19.000 ha sunt în proprietate. Niculae deţine şi o reţea importantă de silozuri, numărându- se printre agricultorii români care au câştigat cel mai mult de pe urma fluctaţiilor de preţuri la cereale din ultima vreme.
În 2010, de exemplu, a dat lovitura la grâu. El dispune de un sistem de producţie integrat, care merge de la cultura vegetală, până la procesare. Niculae a intrat în urmă cu câţiva ani şi pe piaţa vinurilor. Niculae este unul dintre cei mai bogaţi români, cu afaceri de circa 1 miliard de euro.
Pe lista investiţiilor realizate de Interagro se află şi fabrica de bioetanol de la Zimnicea, realizată în urma unei investiţii de 82 milioane de euro.

Adrian Porumboiu – 54.000 ha
proprietarul grupului de firme Racova, administrează suprafaţa de teren agricol menţionată mai sus în zona Moldovei, fiind cel mai mare proprietar de teren din ţară. Fostul arbitru spune că nu are de gând să se oprească cu achiziţiile aici, motiv pentru care este şi foarte atent la orice oportunitate apare în piaţă.
El deţine şi o reţea importantă de silozuri, a cărei capacitate vrea să o extindă la 350.000 de tone. Producţia de cereale este valorificată prin reţeaua proprie, mai ales că Porumboiu dispune de mai multe unităţi de procesare.
Omul de afaceri a reuşit să construiască în timp o afacere integrată de succes mergând de la agricultură, industria alimentară, turism până la comerţ sau construcţii, care îi aduc împreună o cifră de afaceri de peste 140 milioane de euro.

Jihad El Khalil- 35.000 ha
Omul de afaceri libanez se numără printre cei mai mari deţinători de terenuri agricole din România (situate în judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Timiş). El mai are în portofoliu şi mai multe ferme de animale, un abator şi o reţea importantă de silozuri. Pe lista companiilor la care este acţionar se numără Agro Chirnogi, o companie cu o cifră de afaceri de 265 milioane de euro în 2011 şi un profit de 4,9 milioane de euro, precum şi Maria Trading – cu afaceri de 34,4 milioane de euro şi profit de circa 1 milion de euro. Anul trecut, DIICOT anunţa că Jihad El Khalil face parte dintr-un grup infracţional care ar fi prejudiciat statul cu 30 de milioane de euro. El era suspectat alături de alţi 19 cetăţeni români şi libanezi că ar fi săvârşit infracţiuni de evaziune fiscală, contrabandă şi spălare de bani în domeniul operaţiunilor comerciale cu cereale.

Bardeau Holding – 26.000 ha
Grupul de firme Bardeau, deţinut de contele austriac Andreas von Bardeau, îşi desfăşoară activitatea în zona de vest a ţării, în judeţele Arad, Timiş şi Caraş Severin, având profil vegetal şi zootehnic. Grupul dispune de structuri proprii de depozitare, comercializare cereale şi transport. Potrivit datelor furnizate de grup, Bardeau are în proprietate 15.600 ha, la care se adaugă circa 5.900 ha concesionate de la ADS, în timp ce 4.500 ha sunt arendate de la proprietari particulari. Principalele culturi înfiinţate sunt cele de grâu, orzoaică, rapiţă, floarea soarelui, porumb şi orez. Grupul are mai multe ferme de animale (vaci, oi şi capre). Contele austriac mai deţine în România şi circa 5.000 hectare de pădure. Achiziţia de terenuri a adus celor de la Bardeau numeroase acţiuni în instanţă.

Mihai Anghel- 25.000 ha
Mihai Anghel, patronul Cerealcom Dolj, se numără printre cei mai mari cultivatori de cereale din România, deţinând o reţea importantă de silozuri – capacitate de 450.000 de tone. În 2012, seceta i-a afectat circa 10.000 hectare de porumb şi floarea soarelui care au fost calamitate în totalitate, ceea ce i-a adus pagube de aproximativ 20 milioane de euro. La grâu, în schimb, productia a fost bună, media pe cele 13.000 de hectare fiind de 5,5 tone la hectar. Agricultorul doljean este prezent şi pe piaţa vinurilor, Domeniul Coroanei aducându-i anual încasări de aproximativ zece milioane de euro. Investiţiile în via de la Segarcea depăşesc 30 milioane de euro, pe rod fiind aproximativ 300 ha de vie.

Martifer – 25.000 ha
Portughezii de la Martifer au anunţat în urmă cu doi ani că exploatează în România circa 25.000 hectare de teren agricol în estul ţării, de pe care este obţinută materia primă pentru fabrica de ulei vegetal de la Lehliu. Surse din piaţă susţin însă că suprafaţa administrată de Martifer s-a redus în ultima vreme până la circa 15.000 ha. Cea mai mare parte a suprafeţelor reprezintă culturi de floarea soarelui şi rapiţă. Anul trecut, Prio Foods, parte a grupului portughez Martifer, a încheiat un joint – venture cu firma americană Bunge, principalul jucător pe piaţa locală a uleiului vegetal. Portughezii au investit peste 90 de milioane de euro la Lehliu Gară într-o unitate specializată în pro¬cesarea seminţelor şi producţia de ulei vegetal, în scopuri industriale şi de consum. Martifer a mai anunţat că vrea să investească şi în zootehnie în România.

Spearhead International – 17.800 ha
După ce a cumpărat spre sfârşitul anului trecut circa 3.000 de hectare de teren agricol în Dolj, fondul de investiţii britanic Spearhead International Ltd a ajuns să lucreze în România 17.800 ha de teren agricol în Dolj şi Teleorman. Fondul a intrat pe piaţa locală în 2008, în urma preluării unui pachet de 70% din acţiunile Agrinatura, o firmă din Teleorman, de la omul de afaceri Eugen Pena. România a reprezentat în ultimii ani, alături de Polonia, una dintre principalele ţinte de achiziţii ale britanicilor. În prezent, Spearhead exploatează circa 80.000 ha de teren agricol la nivel european.

Ştefan Poienaru – 17.000 ha
Ştefan Poienaru, proprietarul Agrofam Feteşti, administrează circa 17.000 hectare de teren agricol şi deţine silozuri cu o capacitate de depozitare de circa 100.000 tone. Agricultorul are planificate investiţii de circa două milioane de euro pentru extinderea capacităţii de depozitare. Poienaru cultivă cereale în general, dar a încercat şi plantele energetice cum ar fi anghinarea, dar cultura nu s-a aclimatizat. Nu renunţă însă la rapiţă, chiar dacă a avut şi ani mai proşti. Omul de afaceri nu crede însă că pe termen lung culturile energetice vor avea succes, deoarece preţurile atractive la cereale îi vor determina pe agricultori să aleagă grâul.

A&S International 2000 – 15.000 ha
A&S International, parte a grupului A&S Holding (cu capital româno-american), are terenuri concesionate în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, mai precis în Balta Ialomiţei (între Braţul Borcea şi Dunăre), unde cultivă, în principal cereale şi plante oleaginoase. A&S Internaţional 2000 are un portofoliu variat de afaceri, de la managementul grupului, producţie farmaceutică, până la aparatură medicală

Viorela Pitulice 

Sursa: Agrointel

 

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva