Facebook Twitter Email

 Dacă treci cu trenul prin Toplița, județul Harghita, dinspre Miercurea Ciuc în direcția Târgu Mureș, ai face bine să nu te uiți pe geam. Pentru că, cu puțin timp înainte de a ajunge în gară, vei zări ceva pe geam care te va face să-ți pară rău că nu poți coborî. Dacă vii cu mașina în oraș, o să blestemi drumul infect care te duce spre acea minunăție și vei fi pe punctul de a renunța. 

Indiferent cum ajungi în Toplița, trebuie musai să-ți faci drum până aici și să te îndrepți spre obiectivul unic în România – Cascada cu apă termală!
cascada termala toplita

Imediat cum te apropii de ea, pe lângă înfățișarea extrem de interesantă, simți că ceva este în neregulă. Te-a lovit un val de căldură subită. Nu din cauza emoțiilor, ci… chiar cascada emană o boare încântătoare, apa care-i curge pe chipul desăvârșit păstrând o temperatură constantă, indiferent de anotimp, de 26-28 grade Celsius! Ai în față o minune a naturii, cum nu mai există alta pe întreg teritoriul românesc, o cascadă cu apă termală! Pe deasupra, își mai schimbă înfățișarea, când este albă, când se întunecă, devenind brună, starea schimbătoare datorându-se curgerii peste roci de travertin.

Dacă reușești, cumva, să-i întorci spatele, vei fi din nou copleșit de larga deschidere spre oraș, liniștitul peisaj și Munții Călimani care se proiectează deasupra blocurilor, atât de aproape.

cascada termala toplita cascada termala toplita cascada termala toplita
cascada termala toplita cascada termala toplita cascada termala toplita
cascada termala toplita panorama toplita cascada termala toplita
cascada termala toplita cascada termala toplita cascada termala toplita
panorama toplita cascada termala toplita cascada termala toplita
cascada termala toplita



Cum ajungi?

Din centrul orașului (unde se află Parcul Central și Casa de Cultură) pornește strada Nicolae Bălcescu. Se recunoaște ușor după blocurile extrem de colorate. Mergând pe ea, se trece peste Mureș și calea ferată, urmându-se apoi spre stânga indicatorul spre stațiunea Bradul. După 150 m, strada asfaltată dă să urce, iar una de pământ o ia în jos, pe lângă calea ferată. Din păcate, trebuie urmat drumul prost, dar după circa 200 m, pe dreapta, se ajunge la cascadă, care te face să uiți de tot, chiar și de drumul dezastruos!
Sursa: hailabord
Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva