Search
Facebook Twitter Email

Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării este un organ judiciar independent creat prin Convenția Națiunilor Unite pentru Dreptul Mării în scopul aducerii la cunoștință a diferendelor care ar putea să apară prin interpretarea și aplicarea Convenției, potrivit site-ului instituției.

Foto: (c) www.itlos.org

Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării este constituit și funcționează conform dispozițiilor Convenției și Statutului și are sediul în Hamburg, Germania. Potrivit articolului 21 din Statut, competența acestuia privește toate diferendele și cererile care îi sunt supuse în conformitate cu Convenția, precum și toate chestiunile prevăzute în mod expres în orice acord care conferă competență Tribunalului. Sesizarea tribunalului cu privire la un diferend se face conform dispozițiilor părților a XI-a și a XV-a ale Convenției. Potrivit Statutului, Tribunalul stabilește printr-un regulament modul în care își exercită atribuțiile, adoptând reguli de procedură.

Tribunalul este compus din 21 de membri independenți, aleși prin vot secret. Fiecare din statele părți la Convenție poate desemna doi candidați, aleși dintre persoanele care se bucură de cea mai înaltă reputație de imparțialitate și integritate și care au o competență recunoscută în domeniul dreptului mării.. Este necesar un cvorum de 11 membri pentru a constitui tribunalul.

Dezbaterile sunt conduse de către președinte sau de către vicepreședinte, iar în lipsa acestora — de către cel mai vechi dintre judecătorii prezenți ai tribunalului. Dezbaterile sunt publice, cu excepția situațiilor în care tribunalul decide altfel sau în care părțile solicită ca ședințele să fie închise.

Președintele și vicepreședintele sunt aleși de tribunal, prin vot secret, de către majoritatea membrilor, pentru o perioadă de 3 ani și sunt reeligibili. Președintele prezidează toate ședințele tribunalului. De asemenea, tribunalul numește un grefier. Atât președintele cât și grefierul au reședința la sediul tribunalului.

În prezent, președinte este Vladimir Vladimirovich Golitsyn (Federația Rusă), iar vice-președinte este Boualem Bouguetaia (Algeria).

Tribunalul poate să constituie Camere pentru soluționarea anumitor categorii de diferende, dacă părțile o cer. Există o Cameră pentru rezolvarea diferendelor referitoare la teritoriile submarine, înființată în 1997. De asemenea, au fost stabilit șase comisii care să se ocupe de probleme specifice legate de funcționarea Tribunalului.

Tribunalul ține anual două sesiuni administrative, în scopul de a îndeplini anumite sarcini, care nu sunt neapărat legate de activitățile sale, sarcini care privesc în special stabilirea proiectului de buget, adoptarea textului raportului anual prezentat la reuniunea statelor părți, examinarea problemelor de organizare și de procedură care privesc Tribunalul, precum și pregătirea diverselor rapoarte și publicații.

Foto: (c) www.itlos.org

Convenția Națiunilor Unite pentru Dreptul Mării își are originea în discursul rostit de Arvid Pardo, ambasadorul Maltei, la 1 noiembrie 1967, în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite. Acesta a solicitat înființarea unui ”regim internațional eficient privind fundul mării și oceanele, dincolo de o jurisdicție națională clar definită”. Această propunere a dus la convocarea, în 1973, a celei de-a treia Conferințe a Națiunilor Unite pentru Dreptul Mării care, după nouă ani de negocieri, a adoptat Convenția, precizează site-ul amintit.

La 22 septembrie 1980, la New York, a fost adoptat numele organismului judiciar creat de Convenție: Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării, iar la 21 august 1981, tot la New York, sediul tribunalului a fost stabilit la Hamburg.

Convenția Națiunilor Unite pentru Dreptul Mării a fost deschisă spre semnare la Montego Bay (Jamaica), la 10 decembrie 1982, și a intrat în vigoare la 16 noiembrie 1994. La 22 noiembrie 1994 a avut loc, la New York, prima Reuniune a Părților la Convenția Națiunilor Unite pentru Dreptul Mării.

Ceremonia inaugurării Tribunalului a avut loc la 18 octombrie 1996, la Hamburg, în prezența Secretarului general al Națiunilor Unite, Boutros Boutros-Ghali. La 28 octombrie 1997, Tribunalul a adoptat Regulamentul său, iar la 3 iulie 2000 a fost inaugurat la Hamburg noul sediu permanent al Tribunalului.

Convenția stabilește un cadru juridic global care reglementează toate spațiile maritime, precum și utilizările și resursele mării. Ea conține, între altele, dispoziții referitoare la marea teritorială, la zona contiguă, la platoul continental sau la zona economică exclusivă. De asemenea, conține dispoziții referitoare la protecția și conservarea mediului marin, la cercetarea științifică, precum și la dezvoltarea și la transferul de tehnologie marină. Una dintre părțile cele mai importante ale Convenției se referă la explorarea și exploatarea resurselor miniere aflate pe fundul mării și subsol, dincolo de limitele jurisdicției naționale. Potrivit Convenției, zona fundului mărilor și oceanelor, precum și subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicției naționale, și resursele acestei zone sunt ”patrimoniul comun al umanității”.

Partea a XV-a a Convenției definește un sistem global pentru reglementarea diferendelor la care pot da naștere interpretarea și aplicarea Convenției. Acest sistem solicită statelor să-și reglementeze diferendele privind interpretarea sau aplicarea Convenției prin mijloace pașnice, după cum se menționează în Carta ONU. Totuși, dacă părțile aflate în diferend nu ajung la o rezolvare prin mijloace pașnice la alegerea lor, ele vor fi obligate să recurgă la o procedură obligatorie de reglementare a diferendului, din care rezultă decizii cu caracter obligatoriu, sub rezerva limitărilor și excepțiilor prevăzute în Convenție.

Mecanismul stabilit de Convenție pentru reglementarea acestor diferende prevede patru mijloace de reglementare, la alegere: Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării, Curtea Internațională de Justiție, arbitrajul, în conformitate cu dispozițiile din anexa VII a Convenției, sau arbitrajul special în cadrul anexei VIII a Convenției.

Un acord privind cooperarea și relațiile dintre Organizația Națiunilor Unite și Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării a fost semnat la 18 decembrie 1997, la New York, de către secretarul general al ONU și președintele Tribunalului. Acest acord, care a intrat în vigoare la 8 septembrie 1998, instituie un mecanism de cooperare între cele două instituții.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a acordat Tribunalului statutul de observator (prin Rezoluția A/RES/51/204 a Adunării Generale din 17 decembrie 1996), statut ce-i permite să ia parte la dezbaterile Adunării generale, când sunt examinate probleme de interes pentru acesta.

AGERPRES/ (Documentare: Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva