Search

Romani celebri – management

Facebook Twitter Email

Alexandru Urdaş are 28 de ani şi s-a născut la Sibiu. Trăieşte acum la Paris. Este economist al unei asociaţii ataşate UNESCO şi co-fondator al Asociaţiei de Antreprenori Români în Franţa. Sebastian Perju a stat de vorbă cu el.

Alexandru Urdaş era doar un adolescent când a plecat din România. Nu căuta un trai mai bun, ci a luat decizia cu sufletul. Părinţii lui munceau de mai mult timp în străinătate şi s-a gândit că le va face mai uşoară viaţa printre străini dacă va fi alături de ei.

Alexandru Urdaş: „Am plecat din România la 17 ani după terminarea clasei a XI-a. Am plecat în vacanţă la mama şi tata, locuiau în Valencia, în 2004, să petrec vara, iniţial. Părinţii mei erau trişti acolo, am decis să rămân eu. M-am gândit că mă integrez mai uşor, sunt mai sociabil. Am făcut clasa a XII-a acolo. Am dat Bac-ul acolo, a fost intensiv, a trebuit să învăţ limba aproape de la 0”.

Şi-a continuat studiile la Universitatea din Valencia şi şi-a luat licenţa în Economie. A urmat un Master la o facultate din Danemarca. Şi s-a oprit la Paris.

Alexandru Urdaş: „Am ajuns cu un stagiu aici la UNESCO la Paris, în 2011, şi am rămas până azi. Mi-a fost uşor să mă adaptez. Sunt sociabil şi îmi place să mă pun în pielea celuilalt”.

Ce face acum? Dezvoltă proiecte prin care traiul altora poate deveni mai bun.

Alexandru Urdaş: „Sunt economist, lucrez în cadrul unei asociaţii ataşate UNESCO, numită Columbus. Mă ocup cu gestiunea de proiecte de dezvoltare instituţională. Lucrez cu universităţi, ministere de educaţie, cercetare, sănătate, camere de comerţ. Aceste proiecte sunt nişte consultanţe de nivel înalt cu scopul de a capacita managerii de top să-şi gestioneze instituţiile mai bine. Unele ar putea fi aplicate şi în România. De exemplu, am lucrat cu ministerul Educaţiei din Brazila pentru un proiect care constă în pregătirea spitalelor să-şi gestioneze la cele mai înalte standarde spitalele”.

Cea mai mare dorinţă a lui Alexandru Urdaş este ca într-o zi să facă astfel de proiecte şi pentru România.

Alexandru Urdaş: „Am reuşit să punem cap la cap un proiect de succes într-o ţară care se află pe aceeaşi poziţie cu România ca indice de corupţie. Deci, se poate, cu voinţă, şi în ţări etichetate ca fiind corupte, în care nimic nu pare posibil. România prezintă multe oportunităţi. Avem multe teme de făcut. E nevoie de oameni pregătiţi care să construiască împreună. Să lăsăm barierele şi ideile preconcepute şi să ne punem pe treabă. Rezultate şi reguli clare, bani sunt, europeni sau din alte părţi. Trebuie doar utilizaţi bine pentru a produce bunăstare”.

Cât de greu i-a fost să reuşească în Franţa?

Alexandru Urdaş: „N-am întâlnit piedici, doar comentarii răutăcioase, care nu m-au surprins şi pe care le-am contracarat cum am putut. În Franţa, să fii român era ultimul lucru pe care ţi-l doreai. Nu mi-a păsat”.

Era obişnuit. Prin fiecare ţară prin care a trecut, a descoperit alte tot soiul de prejudecăţi.

Alexandru Urdaş: „Am ajuns în Spania când nu era ceva extraordinar să fii romăn. Cei de-acolo ascundeau că sunt români. Erau cântece jignitoare despre români, dar am avut din primele două – trei luni zeci de prieteni spanioli. I-am înţeles şi pe ei. Asta le vindea lor presa. Nu mă supăram când făceau glume şi le-am câştigat încrederea. Apoi lumea a devenit ok. Toată lumea cunoştea un român care îşi facea treaba bine. În Danemarca, să fii român era super. În 2009, aveam o reputaţie de a fi muncitori foarte buni. La sfârşitul masterului, un val de furturi realizate de români ne-au afectat această imagine, transformată într-una negativă”.

Toată această luptă cu mentalităţile a avut şi părţile ei bune. A învăţat că trebuie să te implici social, pentru că doar aşa poţi schimba percepţia oamenilor despre tine şi despre locul din care vii.

„M-a preocupat foarte mult imaginea României în Franţa. Am realizat o înfrăţire între o zonă privilegiată a Parisului şi Vişeul de Sus din Maramureş, cu scopul de a arăta o imagine obiectivă a României. A fost îmbucurător să văd francezii bucurându-se de muzica populară, de dansurile populare româneşti…”, mai spune el.

Alexandru Urdaş cochetează cu gândul de a reveni într-o zi acasă chiar dacă în fiecare zi de la fereastra biroului său priveşte spre Turnul Eiffel.

„Am învăţat, m-am pregătit şi pot da multe pentru ţara mea. Putem construi împreună România viitorului unde părinţii noştri să trăiască decent. O ţară care n-are grijă de micuţii ei şi de bătrânii ei nu-şi merită o soartă decentă. Aş renunţa la confortul financiar din Franţa, dacă mi-aş putea permite să-mi plătesc o rată la casă, să pot duce viaţa liniştit, fără lipsuri, să mă ocup de copiii şi de soţia mea. Pentru 1000 de euro pe lună, m-aş întoarce pentru a fi aproape de familia mea, de neamul meu şi de patria mea şi mulţi tineri gândesc la fel. N-au neapărat problemă financiară, ci acel şoc de a nu a avea parte de o respingere pe genul “tu n-ai mâncat salam cu soia ca noi”.

Este convins însă că România are puterea de a se transforma pentru a deveni acea ţară din care oamenii nu îşi vor mai dori să plece.

Alexandru Urdaş: „Schimbarea profundă a României a început. Contăm pe trei calitaţi: oamenii să aibă caracter, competenţă şi pasiune”.

Sursa: digi24

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
Un fost corporatist şi un publicitar au devenit antreprenori şi au creat de la zero propria marcă de bere 100% românească

Tulceana, Parâng sau Arădeana sunt doar câteva dintre mărcile care au rămas doar cu numele în istoria berii româneşti. Un fost angajat de corporaţie şi un publicitar speră să revitalizeze tradiţia producţiei de bere în micile fabrici locale şi să îşi facă loc printre giganţii care domină piaţa.

„Ne-am identificat cu zăganul, o pasăre vânată până la dispariţie, atât datorită proximităţii de vârful Zăganu, unde se află microberăria, cât şi printr-o paralelă cu faptul că fabricile mici de bere din România au dispărut asemenea zăganului“, descriu Laurenţiu Bănescu şi Alexandru Geamănu alegerea numelui produsului creat prin start-up-ul lor, Fabrica de Bere Bună. Cei doi au investit 250.000 de euro în aceasta şi au ajuns la break-even după un an, ajungând să îşi aducă berea nepasteurizată, îmbuteliată şi etichetată manual în 120 de spaţii.

Microberăria aflată la poalele munţilor din Măneciu-Ungureni, cu o capacitate anuală de producţie de 4.000 de hectolitri, este „o picătură în oceanul berii de pe piaţa locală de 16 milioane de hectolitri“, după cum observă cei doi antreprenori.  Ideea „năstruşnică“, după cum le place să spună, de a începe o astfel de afacere le-a venit din dorinţa de a se lansa în antreprenoriat, cu un produs pe gustul lor, fără să aibă până în acel moment tangenţe cu producţia berii. Laurenţiu Bănescu a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune în cadrul Academiei de Studii Economice în 2001 şi, după absolvire, a lucrat vreme de zece ani pentru mai multe companii multinaţionale printre care Coca-Cola, Red Bull, Henkel şi Tuborg.

Alexandru Geamănu a studiat în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Nu a profesat niciodată însă în domeniu şi şi-a construit cariera în publicitate, în BTL, în agenţii precum D’Arcy, Saatchi & Saatchi, Mercury şi Odyssey. „Cred că a fost o combinaţie de timing foarte bun cu noroc şi perseverenţă“, descriu ei momentul când s-au hotărât să înceapă antreprenoriatul. De la prima discuţie, din decembrie 2012, a durat aproape un an până să vândă prima bere produsă în Fabrica de Bere Bună. Au căutat iniţial fabrici de bere din străinătate pe care să le aducă în România, dar costurile prea mari i-au îndemnat să îşi îndrepte atenţia spre piaţa locală.

Au găsit astfel fabrica de bere închisă, după ce îşi încetase producţia în urma unui faliment, şi aflată în conservare la poalele vârfului Zăganu (Carpaţii Orientali), aproape de staţiunea Cheia. Au descoperit pe parcurs că nu era foarte bine conservată, dar au reuşit să depăşească problemele echipamentelor, iar achiziţia şi modernizarea fabricii i-au costat aproximativ 250.000 de euro, parte fonduri proprii, iar restul, finanţare de la bănci. Primul pas în dezvoltarea afacerii a fost găsirea unui nume reprezentativ pentru berea lor, autentic şi românesc. „A fost un brainstorming intens, în care am trecut prin cel puţin 50 de nume, care mai de care mai neaoşe, iar în cele din urmă am ales să ne întoarcem la origini, la masivul Zăganu“, spun cei doi antreprenori. Au început producţia în extrasezon, în luna octombrie 2013, cu volume mici, din cauza autorizaţiei de a vinde berea primite după sezonul de vară, şi au reuşit să se apropie, în lunile de vară, de aproximativ 50% din capacitatea de producţie. În restul anului, produc la aproximativ 20% din capacitatea fabricii, îmbuteliind doar la cerere.

În procesul de fabricare a berii într-o astfel de întreprindere, un rol decisiv este dat, potrivit antreprenorilor, de „factorul uman“. Berea este îmbuteliată şi etichetată manual, inclusiv capsarea sticlelor făcându-se cu un dispozitiv activat cu piciorul. Producţia este asigurată de o echipă formată din nouă localnici din comuna Măneciu-Ungureni, dintre care câţiva au lucrat şi la vechea fabrică. În fruntea lor se află „doamna Ileana“, maestrul berar. Ea este responsabilă de procesul de producţie al fabricii, dar are şi un rol important în stabilirea reţetelor. „Noi i-am spus că vrem ca berea noastră să fie amară, dar nici foarte amară şi nici dulceagă, când eram destul de neiniţiaţi în procesul de producţie a berii. Am făcut mai multe încercări şi am stabilit reţeta împreună“, descriu ei munca alături de ea.

Maestrul berar „doamna Ileana“, alături de numele produsului şi de gustul berii nefiltrate sunt câteva dintre lucrurile pe care antreprenorii mizează în dezvoltarea brandului şi a produsului. Cei doi au observat că în ultimii ani a existat o tendinţă de promovare a brandurilor româneşti, pe care o consideră firească după invazia brandurilor străine de după Revoluţie. „Dacă până în ‘89 nu aveam acces la Coca-Cola, televizoare Sanyo, electronice JVC şi alte mărci străine, după Revoluţie a urmat o hemoragie de astfel de produse, în care toată lumea îşi dorea de la blugi turceşti până la maşini germane. Nu spunem că acestea sunt rele, dar la un moment dat lumea şi-a dat seama că există şi la noi produse de calitate. Nu ştiu dacă este un trend mondial, dar european este în mod sigur“, observă Geamănu. El exemplifică prin cultura francezilor şi germanilor, care sunt încurajaţi să cumpere produse locale, astfel încât să se susţină reciproc.

Pe lângă construirea unui produs nou, cei doi lucrează în paralel la construirea brandului. Fac asta în mod organic, sau, mai pe româneşte, promovându-se din gură-n gură: „Mergeam cu o sticlă de bere şi cu o carte de vizită într-un bar, încercam să găsim persoana care ar putea lua decizia cumpărării berii şi, dacă aveam norocul să o guste de faţă cu noi, erau două variante: dacă spunea că nu îi place berea, îi respectam alegerea, dar, dacă era pe gustul lui, devenea un vector de imagine pentru noi şi urma să ne promoveze mai departe“.

De la primul client, Bistro Smârdan din Centrul Istoric, au ajuns în prezent la aproximativ 120 de clienţi, fie baruri, restaurante şi bistrouri, fie băcănii, magazine de vin sau minimarketuri. „Sunt clienţi atipici, cu o deschidere mai mare către produsele artizanale“, descriu ei profilul clienţilor, printre care se află şi Acuarela, A1, 100 de beri. Berea lor ajunge şi în afara Capitalei, în sudul litoralului, pe perioada verii, în staţiuni precum Vama Veche, 2 Mai, Jupiter, dar şi în câteva localuri din Cluj-Napoca. În alte zone din ţară, Zăganu ajunge prin intermediul site-ului. „Avem cam patru clienţi zilnici din oraşe precum Baia Mare, Satu Mare, Botoşani, Vatra Dornei şi mai ales în Iaşi şi Braşov.“

Nu se sfiesc să recunoască faptul că pe piaţa de bere în România există o concurenţă acerbă, aceasta fiind dominată în prezent de cei patru producători mondiali.

„Nu ar trebui să se uite la noi ca la nişte competitori, noi producem altceva. E o bere românească, artizanală, pasteurizată, care, după cunoştinţele noastre, nu există în portofoliul lor“, spun antreprenorii. 97% din berea consumată de români este produsă local, potrivit datelor Asociaţiei Berarii României. Astfel, piaţa berii, evaluată la 1,8 miliarde de euro, este dominată de branduri româneşti, deşi toate sunt deţinute de giganţi internaţionali precum SABMiller, Heineken sau Molson Coors, potrivit ZF.

Pe lângă creşterea vânzărilor, printre planurile de viitor ale lui Bănescu şi Geamănu se numără producţia altor sortimente de bere. Până atunci, încearcă să nu uite lecţia învăţată de la fostul proprietar al fabricii: „Dom`le, cheia la o fabrică de bere e desfacerea. Noi am luat-o aşa, ca un fel de glumă, dar mare dreptate a avut că degeaba produci milioane de hectolitri, dacă lucrezi pe o piaţă care nu îţi este favorabilă“.

Autor: Ioana Matei

Sursa: Business magazin

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

UN ROMAN MISCA NEW YORK-UL

Pare ca traim un vesnic blestem, ce ne impiedica sa construim o infrastructura, si ne condamna sa ne multumim cu cele mai primitive sosele si cele mai rudimentare retele de transport in comun. Si creiere ar fi! Respins de autoritatile romane, Mihai Horodniceanu a condus ani de zile intreg traficul de suprafata al New York-ului. Acum, americanii i-au incredintat modernizarea intregii retele de metrou din metropola.

HRANA SANATOASA, UN LUX- Anca

Traim intr-o lume in care guverneaza banul, profitul si foamea! Mancarea sanatoasa, fara aditivi si fara pesticide, a devenit un lux! Cele mai multe alimente bio sunt de 10 ori mai scumpe decat cele din industria alimentara conventionala. Culmea e ca nici macar pretul urias nu iti da garantia ca mananci sanatos. Cat e eco, cat e bio sau organic? Ce inseamna traditional sau natural in marketing? Eco, bio, organic, taranesc, traditional, natural! Romanii sunt bombardati cu informatii despre mancarea care li se ofera – pe tarabe sau in magazine! Putina lume stie insa ca pana si in alimentele bio sunt permise E-urile – conform legislatiei europene! La fel, si in produsele traditionale – care-si pacalesc usor clientii! Iar adeptii curentului slow-food protesteaza fata de “conspiratia marketingului alimentar” care ii transforma pe romani in victime sigure.

Sursa: Pro TV

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Potrivit datelor comunicate luni, 17 noiembrie 2014, de Biroul Electoral Central, după centralizarea proceselor verbale din 18.673 secții de votare (până la ora 10,20), reprezentând 99,07%, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obținut 54,50% din voturi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale desfășurate la 16 noiembrie, iar reprezentantul Alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,49%.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FLUX

În primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie 2014, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obținut 30,37% (2.881.406 voturi), iar principalul său contracandidat, Victor Ponta (PSD-UNPR-PC) a obținut 40,44% (3.836.093 voturi). La nivelul întregii țări au votat 9.723.232 alegători. Prezența la vot a fost de 53,17% din totalul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente.

Klaus Werner Iohannis, s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni.

Între anii 1979-1983, a urmat cursurile Facultății de Fizică din cadrul Universității “Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. După absolvirea facultății, a fost profesor la diferite școli și licee din Sibiu (1983-1997), inclusiv la Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal”, al cărui elev a fost. A ocupat funcția de inspector școlar general adjunct (1997-1999) și apoi inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu (1999-2000).

Din 1990 este membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR). În 1997, a devenit membru în Comisia de învățământ a FDGR Transilvania, iar în 1998 a fost ales în Comitetul de conducere al FDGR Sibiu, precum și șeful Comisiei de învățământ a FDGR Sibiu. Între 2002-2013 îndeplinește funcția de președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, fiind reales în 2006 și 2010.

A fost ales primar al municipiului Sibiu, la 30 iunie 2000, în al doilea tur de scrutin, din partea FDGR. În 2004 a fost reales cu 88,7% din voturi. La alegerile locale din 2008 a obținut un nou mandat de primar, întrunind 83,2% din opțiuni. Reales în funcția de primar al Sibiului la alegerile locale din 10 iunie 2012.

A inițiat numeroase contacte cu investitori străini și cu oficiile Uniunii Europene. Sub angajamentul său, municipiul Sibiu a fost numit Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2007 (împreună cu Luxemburg).

În urma demiterii Guvernului Boc, prin adoptarea unei moțiuni de cenzură de către Parlament, Klaus Iohannis a fost propus, la 13 octombrie 2009, președintelui Traian Băsescu, de PNL, pentru funcția de prim-ministru al României, ca independent. Constituirea unui guvern format din tehnocrați a fost susținută și de PSD, PC și UDMR. Șeful statului a refuzat această propunere în două rânduri, nominalizându-i pe Lucian Croitoru (13 octombrie 2009) și Liviu Negoiță (6 noiembrie 2009). La 21 octombrie 2009, Parlamentul a adoptat declarația politică de susținere a lui Klaus Iohannis pentru funcția de prim-ministru cu 252 de voturi “pentru” și două “împotrivă”.

Klaus Iohannis s-a înscris în PNL, la 20 februarie 2013, rămânând și membru FDGR, dar renunțând la președinția Forumului. A fost prim-vicepreședinte al PNL, ales la 23 februarie 2013. La 26 mai 2014, și-a anunțat demisia din această funcție, precum și din Biroul Politic al partidului. La 2 iunie 2014, a fost ales președinte interimar al PNL. La 28 iunie 2014, în cadrul Congresului ordinar al PNL, a fost ales președinte al PNL. În cadrul aceluiași eveniment, a fost aprobată fuziunea dintre PNL și PDL, noul partid rezultat numindu-se tot PNL.

Liberalii și democrat-liberalii s-au reunit în congres comun, la 26 iulie 2014, pentru aprobarea statutului noii formațiuni rezultate în urma fuziunii și a noii alianțe electorale — Alianța Creștin Liberală Partidul Național Liberal-Partidul Democrat Liberal (ACL PNL-PDL).

La 11 august 2014, Biroul Politic Național comasat PNL-PDL, reunit la Palatul Parlamentului, a decis desemnarea liderului liberalilor, Klaus Iohannis, drept candidat al Alianței Creștin Liberale la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014. La 20 septembrie 2014, candidatul ACL la președinția României, Klaus Iohannis, și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central.

La 28 decembrie 2007 i-a fost conferit Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, iar în 2011, Ordinul National al României “Pentru Merit” în grad de Cavaler. În 2006, a primit Crucea Federală de Merit, oferită de Republica Federală Germania; în 2008 a primit Ordinul Național Italian — Steaua Solidarității Italiene, în grad de Comandor; în 2009 a primit Ordinul de Merit în grad de ofițer al Marelui Ducat de Luxemburg și, în același an, i-a fost acordat Ordinul de Merit “Marea Cruce de Argint” din partea statului Austriac precum și Ordinul de Ofițer al Coroanei Belgiene.

Vorbește fluent limbile germană și engleză. Este căsătorit.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Românul de 32 de ani care nu depinde de nimeni: munceşte cât vrea şi când vrea, nu ştie ce înseamnă să ai şef şi câştigă ENORM

Românul de 32 de ani care nu depinde de nimeni: munceşte cât vrea şi…

Tudor Maier şi-a construit o carieră la care mulţi angajaţi de multinaţională nici măcar nu visează. Nu depinde de nimeni în meseria lui, nu ştie ce înseamnă să ai un şef, îşi organizează timpul după bunul-plac fără să se spetească muncind şi, cel mai important dintre toate, câştigă suficient cât să ducă un trai mai mult decât decent, fără grija zilei de mâine. Tânărul în vârstă de 32 de ani este freelancer, liber-profesionist pe internet, dacă vreţi, şi încă unul dintre cel mai bine plătiţi din România, cu un salariu care se poate compara chiar cu unul de executiv – câteva zeci bune de mii de dolari pe an. “Niciun job din România, oricât de bine plătit ar fi, nu m-ar putea determina acum să renunţ la statutul de freelancer şi să devin angajat”, spune Maier.

Ce-i drept, aşa este obişnuit, pentru că a fost dintotdeauna antreprenor. După ce a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai de la Cluj, a avut timp de câţiva ani o firmă de publicitate în Alba Iulia şi mai apoi a publicat un ziar de anunţuri şi mică publicitate. Câştigurile ca antreprenor n-au fost însă strălucite, iar presiunea facturilor scadente a fost mereu o problemă, dar în 2008 a aflat pentru prima dată despre platformele unde freelancerii îşi pot găsi de lucru şi a decis să încerce şi el. “Începutul a fost foarte slab, cu doar două proiecte în primul an”, dezvăluie Tudor Maier, situaţie care arată acum cu totul altfel.

Tânărul este designer grafic şi lucrează, în cea mai mare parte a timpului, coperţi pentru cărţi, design de cărţi în format electronic, dar şi paginare şi design pentru reviste, cataloage, broşuri, afişe şi alte materiale de marketing printre care inclusiv ambalaje pentru diverse produse. Pentru munca lui cere cel puţin 20 de dolari pe oră şi lucrează în jur de 30 de ore pe săptămână, dar există şi proiecte pentru care este plătit în ansamblu, indiferent de numărul orelor lucrate. “Cel mai bun contract pe care l-am avut vreodată a fost cu o editură pentru care am lucrat designul a 20 de cărţi pentru 7.000 de dolari”, spune Maier despre unul dintre cele 200 de proiecte realizate în ultimii patru ani.

Ca el, zeci de milioane de oameni din toate colţurile lumii, între care şi câteva zeci de mii de români, îşi încearcă în permanenţă norocul pe cont propriu, pe platforme de freelancing precum Freelancer.com, Elance.com, oDesk.com sau vWorker.com. Speră, ca oricine de altfel, să găsească cheia banilor mulţi în schimbul muncii lor şi, deşi unii chiar reuşesc, trebuie spus de la bun început că freelancingul ca meserie nu-i chiar pentru oricine. Modul de funcţionare al platformelor de acest gen este destul de simplu – companii din toată lumea caută forţă de muncă bine pregătită şi mai ieftină decât ar găsi în ţara de unde provin pentru diverse proiecte specifice, iar freelancerii cei mulţi concurează unii cu ceilalţi folosind arme precum preţul, termenul de predare şi experienţa anterioară pentru a câştiga proiectele. De la sine înţeles că, pentru cineva de-abia pornit pe calea freelancingului, nici companiile nu se vor înghesui cu proiecte şi nici banii nu vor curge prea uşor, dar pentru cei care nu se lasă uşor descurajaţi, recompensele se pot dovedi mai mult decât suficiente pentru o viaţă relaxată.

Razvan Muresan

Sursa: business magazin

 

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Business Magazin l-a prezentat în urmă cu doi ani pe Călin Drăgan, liderul unei comunităţi de executivi care a dus limba română în jumătate din ţările lumii.

În 2012 îl prezentam pe Călin Drăgan, de la Coca-Cola Japonia….
În 2014, Drăgan conduce o afacere de 4 miliarde de euro, cu 8.000 de angajaţi şi a fost desemnat managerul anului de către revista japoneză Toyo Keyzai. Au fost luate în calcul nu numai evoluţia profitului şi preţul acţiunilor, ci şi gradul de satisfacţie al clienţilor şi angajaţilor.


Sunt mai multe filiere prin care companii din întreaga lume au ajuns să fie conduse de manageri români. Familiile emigrate înainte de ’89 au dat Americilor câţiva CEO preţioşi. Multinaţionalele care au venit în România în anii ’90 au dezvoltat adevărate pepiniere de lideri care au ajuns la cârma filialelor din alte ţări. Nu în ultimul rând, a fost şi valul entuziast de antreprenori români care a trecut hotarele şi a dezvoltat afaceri pe tărâmuri mai mult sau mai puţin exotice.

Cei mai vizibili executivi români aflaţi la cârma unor companii din alte ţări conduc afaceri mari, cu rulaje de miliarde de dolari, fiind foarte vizibili în organizaţii şi în comunitatea de business a ţărilor respective. În condiţiile în care imaginea românilor peste hotare a suferit mult în ultimii ani, rolul unor expaţi care au abilităţi de lider şi care au făcut dovada că pot conduce businessuri dificile este foarte important pentru România. Pot fi expaţii români vectori de imagine pentru România? Îşi doresc ca imaginea lor să fie legată de ţara natală? Dar, şi mai important, cât de mult conştientizează ei şi acest rol, pe lângă multiplele responsabilităţi pe care le au la cârma companiilor pe care le conduc?

„Cred că orice român aflat peste hotare se simte «ambasadorul» ţării. În ceea ce mă priveşte, sunt foarte mândră că România e ţara mea natală şi spun acest lucru tuturor celor cu care fac cunoştinţă aici, în Ungaria. Mă bucură, mă onorează, dar mă şi responsabilizează faptul că pot fi un ambasador al României. Din acest motiv, sunt mereu preocupată ca rezultatele mele profesionale să fie remarcabile, astfel încât să se răsfrângă şi asupra imaginii României, respectiv a tinerilor cu potenţial, pentru ca ei să fie apreciaţi peste hotare”, spune Cornelia Coman, director general, ING Asigurări de Viaţă şi Pensii Ungaria.

Tudor Marchiş, managing director, Thermo Control Services and Expertise, India, se consideră un ambasador mai eficient decât cei din corpurile diplomatice: „Am adus şi voi aduce oameni în ţara noastră care, până să mă fi cunoscut pe mine şi pe soţia mea, credeau că România e Dracula, orfelinat, ţiganiadă şi sărăcie”.

Angela Creţu, group vice president Europa de Est şi general manager Rusia al Avon, spune că „mulţi colegi de-ai mei din toate colţurile lumii au venit să ne viziteze ţara datorită poveştilor mele despre locurile şi cultura noastră”. Reputaţia unei persoane sau a unei ţări este indivizibilă: orice percepţie negativă asupra unui detaliu poate induce o generalizare periculoasă asupra întregului, spune şi Andrei Hareţ, managing director al SABMiller Ungaria.

„Percepţia oamenilor despre mine, despre ceea ce fac şi cum fac, se răsfrânge şi asupra României. Sper să transmit o imagine pozitivă”, spune Silviu Popovici, CEO al PepsiCo Rusia. În ultimii 15 ani de management în afara ţării, Popovici a observat managerii români şi a încercat să traseze un portret al acestora: „Sunt foarte muncitori, se adaptează şi învaţă repede, produc rezultate, nu sunt pretenţioşi„. „Aceste calităţi explică de ce un număr din ce în ce mai mare de români ajung să ocupe poziţii foarte înalte în multe companii în străinătate„, mai spune Silviu Popovici. Conectat fiind la comunitatea de români, managerul spune că în Rusia companii ca Inditex, BAT, IKEA, Western Union, PepsiCo, Coca-Cola Hellenic, General Electric şi multe altele au români în funcţii de conducere.

La o privire pe harta managementului românesc, vom vedea că cei mai mulţi expaţi români au ajuns în Rusia. Silviu Popovici crede că managerii români rezistă în Rusia pentru că sunt mai apropiaţi de cultura rusă, dar şi pentru că sunt mai maleabili, mai orientaţi către a demonstra ce  pot şi mai dispuşi să respecte tradiţiile locului.

Din punct de vedere geografic, dar şi al domeniilor în care românii au crescut ca manageri, Rusia şi respectiv FMCG-ul conduc detaşat. Cele două afaceri din băuturi răcoritoare conduse de români, Coca-Cola East Japan şi PepsiCo Rusia, cumulează peste 15 mili-arde de euro.

Vorbim despre volume de business pe care un manager le-ar fi atins cu greu în România, dat fiind că mai puţin de 30 de companii din numărul afacerilor locale au rulaj de peste un miliard de euro. Ieşirea peste hotare a fost aşadar o şansă ca mai mulţi manageri români să îşi poată demonstra potenţialul. În paginile următoare, vom face cunoştinţă cu 12 dintre cei mai cunoscuţi manageri români (sau de origine română) de peste hotare, cei care au dus limba română în mijlocul a mii de angajaţi din toate colţurile lumii.

Autor:Bogdan Angheluta

Sursa: business magazin

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Românul care a primit de la Bill Gates 27 de milioane de dolari pentru ţara lui

Românul care a primit de la Bill Gates 27 de milioane de dolari pentru…

Paul-Andrei Baran este născut în Los Angeles şi a administrat în ultimii trei ani programul Biblionet, de 26,9 milioane de dolari, al fundaţiei Bill & Melinda Gates, menit să reformeze bibliotecile publice din România.

Paul trăieşte şi munceşte în România de peste 12 ani, timp în care a oferit asistenţă tehnică pentru British Council în dezvoltarea centrelor de pregătire regionale ale administraţiei publice din România. Mai mult, a administrat programele de guvernanţă locală finanţate de USAID şi a fost consultant pentru guvernanţa locală al Preşedinţiei României.

Paul-Andrei Baran este directorul programului Biblionet, prin care bibliotecile publice sunt dotate cu calculatoare conectate la internet, dar şi “campion digital” al României – titlu acordat de fiecare stat membru UE unei persoane cu merite deosebite în promovarea digitalizării în ţara respectivă.

Prin programul Biblionet, în ultimii şase ani, 750.000 de români au avut pentru prima oară acces la internet, a spus Baran. De asemenea, prin acest program se încearcă şi îndrumarea oamenilor din mediul rural să înţeleagă lucruri precum online banking sau e-commerce.

Însă, din cele aproximativ 3.100 de comunităţi din România (numărul aproximativ al oraşelor şi comunelor din România, n.r.), numai 2.800 au biblioteci publice, a atras atenţia directorul Biblionet.

Programul a dotat deja peste 2.300 de biblioteci locale cu peste 9.790 de calculatoare şi echipamente aferente pentru a oferi acces gratuit la internet şi a instruit aproape 3.000 de bibliotecari pentru a iniţia şi asista utilizatori în accesarea informaţiei, potrivit unor date comunicate în septembrie anul trecut.

Lista completă a celor 100 de inovatori din Europa Centrală şi de Est este disponibilă la www.ne100.org şi a fost prezentată public în cadrul evenimentului European Forum for New Ideas (EFNI), din Sopot, Polonia.

autor : Bogdan Angheluta

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Un român este managerul anului în Japonia: are pe mână 4 miliarde de euro şi 8.000 de angajaţi

Călin Drăgan a plecat în Ţara Soarelui răsare în urmă cu trei ani şi a fost promovat de tot atâtea ori. Conduce o afacere de 4 miliarde de euro, cu 8.000 de angajaţi, iar anul acesta a fost desemnat managerul anului de către revista japoneză Toyo Keyzai. au fost luate în calcul nu numai evoluţia profitului şi preţul acţiunilor, ci şi gradul de satisfacţie al clienţilor şi angajaţilor.

Călin Drăgan este obişnuit cu premiile, ba chiar pe vremea când era CEO al îmbuteliatorului Coca-Cola în România a primit de la Business Magazin premiul pentru cel mai admirat manager din industria bunurilor de larg consum, la prima ediţie a Galei „Cei mai admiraţi CEO din România“, în urmă cu 5 ani. „Ce-am făcut să merit acest premiu?“ a fost prima sa replică, în discuţia informală ce a urmat după festivitate. Criteriile erau, şi se menţin, ca la fiecare ediţie, extrem de simple şi subiective: fusese votat de alţi membri ai mediului de afaceri.

Premiul pe care l-a obţinut acum de la revista japoneză este deosebit din mai multe puncte de vedere. Călin Drăgan a fost numit la 1 iulie anul trecut representative director, president şi CEO al Coca-Cola East Japan (CCEJ), o companie formată din fuziunea a patru îmbuteliatori din partea de est a Japoniei. Compania este în acest moment cel mai mare îmbuteliator din ţară şi al cincilea la nivel mondial, în funcţie de venituri. Previziunile pentru anul în curs se referă la o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de euro; spre comparaţie, piaţa băuturilor răcoritoare din România este evaluată la 1 miliard de euro. Drăgan este, astfel, cel mai puternic manager român din întreaga lume, aşa cum puncta Business Magazin la numirea sa, în urmă cu un an.

Revista japoneză Toyo Keyzai, care l-a desemnat pe Călin Drăgan preşedintele anului în mediul de afaceri japonez, a stabilit clasamentul luând în considerare reprezentanţi ai companiilor listate la bursa din Tokio, First Section. Clasamentul a fost stabilit în funcţie de creşterea capitalizării de piaţă a companiei de la momentul numirii până în prezent, dar au contat şi alţi factori. Demn de remarcat este faptul că revista japoneză a luat în considerare evoluţia companiei nu numai în ceea ce priveşte creşterea valorii, ci a acordat importanţă şi gradului de satisfacţie al clienţilor şi angajaţilor. Pentru evaluare au fost folosiţi cinci indici, între care se numără evoluţia acţiunilor la bursă pe parcursul ultimului an, profitabilitatea, rata plecărilor angajaţilor din companie pe parcursul ultimului an, precum şi un indice legat de activităţile de responsabilitate socială. „Clasamentul este bazat pe rezultate şi reprezintă o recunoaştere nu doar personală, ci a întregii echipe de aici, care reuşeşte să transforme un business stagnant deja de câteva decade. Coca-Cola EJ, Co. Ltd. reprezintă un exemplu pentru mediul de afaceri din Japonia, mediu care încearcă să găsească acum modele pentru repornirea motorelor economiei“, spune Drăgan.

Românul este, la 47 de ani, cel mai tânăr din clasament, „un fapt cu puţine precedente în Japonia, ţară în care este tradiţional acceptat faptul că maturitatea personală şi profesională vine mult mai târziu…“. Toţi ceilalţi reprezentanţi de companii din acelaşi clasament au peste 57 de ani. Totodată, Drăgan este şi singurul străin din acest top, „iar cei care cunosc realitatea mediului de afaceri din Japonia ştiu că acesta este unul extrem de conservator“, adaugă el. „Pentru mine, vestea desemnării ca «President of the Year» a fost o surpriză. Foarte plăcută, de altfel, din mai multe motive“, spune Călin Drăgan pentru Business Magazin, referindu-se deopotrivă la vârsta sa, la faptul că este expat, dar şi la aprecierea legată de evoluţia companiei. Este o confirmare a faptului că „un manager român poate livra rezultate oriunde în lume şi acestea sunt recunoscute. Cred că această nouă recunoaştere nu face decât să confirme, iar, acelaşi lucru“, adaugă Drăgan.

Toyo Keyzai nu este însă singura revistă japoneză care a scris despre el. Un alt exemplu este o revistă cu un profil similar cu al lui Business Magazin, care are un material intitulat „Reformatorul din România“. „M-a amuzat titlul, care nu este legat de Coca-Cola, ci este mai degrabă conexat de brandingul de ţară“, spune şeful Coca-Cola EJ. „Pentru cei mai mulţi japonezi, România este doar o ţară exotică, ascunsă bine după cortina socialismului. De fapt, este o ţară dinamică şi importantă pentru Coca-Cola în acea regiune a lumii, iar cariera dlui Drăgan s-a dezvoltat în timp ce lucra pentru Coca-Cola Hellenic Botteling Company“, spune revista japoneză editată de Nomura Group, care îi dedică românului mai multe pagini. „La 23 de ani, Călin Drăgan a trăit experienţa unei revoluţii care a schimbat deopotrivă întreaga lume dar şi cursul vieţii sale. Acum, Coca-Cola East Japan trebuie să se schimbe. Este foarte incitant de văzut ce va face Drăgan la Coca-Cola EJ şi dacă poate reforma compania, aşa cum a făcut istoria cu viaţa sa“, conchide revista japoneză.

Sursa: Business Magazin

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cornelia Coman are 39 de ani și lucrează în domeniul asigurărilor de viață de mai bine de 16 ani, iar din 2012 este directorul general al ING Asigurări de Viață și Pensii din Ungaria. Capital vă prezintă traseul profesional al româncei care a pornit de la un salariu de 250 de dolari pe lună și a ajuns să conducă o companie importantă în Ungaria.

Capital: Care a fost primul job?

Cornelia Coman: Am început să lucrez încă din timpul facultății, în departamentul financiar al unei companii de asigurări generale. Primul salariu a fost de 250 de dolari pe lună, dar după un an și jumătate ajunsesem să câștig dublu.

Capital:Cum ați ajuns să lucrați la compania pe care o conduceți acum?

Cornelia Coman: În perioadă în care lucrăm la compania de asigurări generale am participat la o întâlnire UNSAR unde am avut ocazia să-i întâlnesc pe CEO-ul și CFO-ul ING Asigurări de Viață (Nederlanden pe atunci) de la acea vreme, ambii expați. Profesionalismul lor demonstrat pe parcursul discuțiilor care s-au purtat la acea întâlnire m-a impresionat și m-a determinat să-mi doresc să fiu parte din echipă lor. În plus, în timpul studiilor îmi descoperisem pasiunea pentru actuariat și ING era singură companie de pe piață din România care avea un astfel de departament. Am aplicat și imediat după examenul meu de licență, am participat la un interviu pentru a obține postul de actuar deschis recent.

Capital: Cum era programul din România în comparație cu cel pe care îl aveți acum?

Cornelia Coman: Am preluat mandatul de CEO al ING Asigurări de Viață la sfârșitul anului 2008, după 10 ani în care m-am dezvoltat în companie și odată cu această. Am primit această responsabilitate nouă într-o perioadă în care debuta criză economică din România, iar pe plan personal deveneam mamă pentru a două oară. Perioadă care a urmat a fost, așadar, plină de provocări, pentru că efectele crizei se transpuneau în neîncrederea clienților în instituțiile financiare și, totodată, în îngrijorarea colegilor mei referitoare la locul lor de muncă. Rolul meu și al echipei de management a fost să transformăm această situație într-o oportunitate pentru business-ul nostru și să-i determinăm pe toți colegii noștri să adopte această schimbare de perspectivă asupra lucrurilor. A fost un mandat dificil, dar și o experiență care m-a ajutat să învăț lucruri pe care, într-o situație normală, probabil le-aș fi acumulat într-o perioadă mai îndelungată. În ceea ce privește timpul pe care îl petrec la birou, lucrăm în medie 10 ore pe zi în România și îmi păstrez acest program și în Ungaria, dar aloc întodeauna sfârșitul de săptămâna familiei mele.

Capital: Care sunt cele mai mari povocări pe care le-ați întâlnit în România?

Cornelia Coman: Principalele provocări ale pieței de asigurări de viață din România și implicit ale mandatului meu că CEO al ING Asigurări de Viață – au fost legate de nivelul redus al veniturilor disponibile populației, respectiv de procentul foarte mic sau chiar inexistent în multe cazuri alocat economisirii. În plus, clasă de mijloc ce începuse să se formeze în perioadă de boom economic – încă redusă prin comparație cu alte țări din regiune – a fost profund afectată în perioadă dificilă a crizei economice. Cea mai mare satisfacție a mea, legată de activitatea din România, o reprezintă faptul că organizația a reușit să traverseze cu brio provocările perioadei dificile pe care a parcurs-o economia în ultimii ani, și împreună, ca echipă, am reușit să construim de-a lungul timpului un business de succes, stabilind standarde de profesionalism, etică și oferind clienților beneficii adaptate nevoilor lor, contribuind astfel la dezvoltarea acestei industrii. Implicarea echipei și încrederea clienților noștri, pe care i-am ascultat permanent și care, nu de puține ori, ne-au inspirat în demersurile de a fi mai buni, ne-au ajutat să ne consolidam continuu poziția puternică atât în domeniul asigurărilor de viață cât și în zona de pensii private.

Capital: Ce calități v-au ajutat pe parcursul carierei?

Cornelia Coman: Întotdeauna am considerat că perseverență în atingerea obiectivelor, conștiinciozitatea și capacitatea de a vedea partea bună a fiecărui lucru sunt calități pe care un lider trebuie să le dovedească și să le insufle echipei sale. De aceea, am încercat permanent să îmi cultiv și dezvolt aceste comportamente. În plus, cred că mă caracterizează dorință de a ieși din zona de confort pentru a obține rezultatele dorite și ambiția de a găsi soluții chiar și în situațiile cele mai dificile, trăsături care mi-au fost utile atât în țara, dar și aici, în Ungaria.

Capital: V-ați schimbat părerea despre România, după ce v-ați mutat în țara adoptivă? În ce fel?

Cornelia Coman:Distanță de țara mă face să mă gândesc uneori cu nostalgie la „acasă” și să apreciez lucruri pe care, atunci când trăiam în România, le priveam că fiind firești și nici nu le observăm uneori. Privind România „de la distanță”, văd o țara foarte vie, cu oameni alerți și pasionați de ceea ce fac, foarte optimiști și capabili să găsească soluții în situațiile cele mai dificile.

Capital: Ce provocări v-a adus jobul din țara adoptivă?

Cornelia Coman: Mandatul din Ungaria este foarte intens și plin de provocări, dar totodată interesant. Pornind de la obiectivul de a readuce compania pe profit și creștere, una dintre provocări a fost legată de eficientizarea activității de distribuție. Apoi, așa cum știți, în Ungaria s-a aplicat decizia politică de „naționalizare” a sistemului privat de pensii, ceea ce a presupus, practic, transferul activelor din administrarea companiilor private către stat. Ca atare, o altă provocare recentă a fost legată de renunțarea de a mai fi prezenți în industria de pensii private. În primul an de mandat am stabilit împreună cu echipă de management direcția strategică pentru activitatea companiei din următorii cinci ani, activitatea din Ungaria concentrându-se în prezent foarte mult în zonă de asigurări de viață. Perspectivele sunt, cred eu, foarte bune, potențialul pieței fiind unul ridicata și aș nota, la acest capitol, faptul că, în Ungaria nivelul PIB/capita este dublu față de cel din România, ceea ce în final se reflectă în resursele disponibile pentru economisire.

Capital: Dacă ar fi să dați un sfat românilor, i-ați îndemna să aleagă calea străinătății? De ce?

Cornelia Coman: Interacțiunea cu o altă cultură și mentalitate este, cred eu, extrem de utilă la un anumit moment dat în carieră, deoarece este o sursă importantă de informație, de cunoaștere, te ajută să înțelegi evoluții și tendințe pe care nu le-ai întâlnit „acasa” sau, dimpotrivă, situații comune care sunt abordate, poate, într-o altă manieră. Ca și manager străin, induci în mod firesc o schimbare, dar trebuie să te și adaptezi la specificul local, iar pentru un manager o astfel de experiență este o șansa de a-și dezvoltă calitățile de lider. Nu în ultimul rând, așa cum spuneam, de la distanță ajungi să apreciezi mai mult și să observi lucruri pe care nu le vedeai în trecut.

Capital: Este mai ușor să conduci un business în străinătate?

Cornelia Coman: Pot compară doar experiențele pe care le-am avut în cadrul grupului ING, în România și Ungaria, întreaga mea carieră fiind până în prezent legată de acest grup.

Pornind de la contextul economic diferit, și până la stadiile diferite de dezvoltare ale pieței și ale companiei (ING a inițiat activitățile de asigurări în Ungaria în 1991, cu șase ani mai devreme decât în România), atât provocările, cât și oportunitățile sunt diferite. Piața se găsește într-un alt stadiu de dezvoltare și a avut „motoare de creștere” diferite față de cea din România. Nivelul de penetrare al asigurărilor de viață în PIB este de circa șapte ori mai mare în Ungaria decât în România, iar susținerea de care a beneficiat industria din partea autorităților (prin acordarea de deductibilități fiscale) s-a resimțit pozitiv.

În plus, nivelul de trai mai ridicat în Ungaria presupune și resurse mai mari disponibile pentru economisire și, implicit, oportunități pentru o creștere mai rapidă a activității.

În ceea ce privește asemănările și diferențele intrinseci companiei, aș nota faptul că, la fel ca și în România, ING a reușit să atragă oameni profesioniști. Pe de altă parte, observ aici o disponibilitate mai redusă la schimbare din partea membrilor echipei mele fapt datorat, cred eu, vârstei medii a angajaților care este cu 10 ani mai mare decât în România.

Capital:Dacă România ar fi o companie, iar dumnevoastră ați fi managerul ei, ce decizii ați lua pentru companie?

Cornelia Coman: La fel cum, pentru a avea succes, o companie are nevoie de o echipă de management unită și cu o expertiză ridicată, cred că este important ca și la nivel de țară să existe o echipă de conducere extrem de competentă, cu calități desăvârșite din punctul de vedere al atitudinii, dar și al eticii. Astfel, dacă România ar fi o companie și eu managerul acesteia, prima decizie ar ține de formarea unei echipe alături de care să realizez și să implementez strategia pe termen lung a acestei țări.

Capital: Un mesaj pentru guvernul României?

Cornelia Coman: Mesajul pe care l-aș transmite guvernanților ar fi acela de a pune întotdeauna interesul țării mai presus de interesul personal și, totodată, de a acționa astfel încât această țară, atât de frumoasă și plină de resurse, și românii, oameni competenți și apreciați în întreagă lume, să simtă cu adevărat că fac parte din Uniunea Europeană.

Autor: Diana State Sursa: Capital 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

EXEMPLU Un român sadea a ajuns primar în Germania, ţară cunoscută pentru naţionalism şi pentru atitudinea rezervată faţă de străini. Printre atuurile lui Ştefan Guzu s-au numărat apropierea de comunitatea care l-a ales şi proiectele pe care le pregăteşte pentru comuna Ivenack, unde se află unii dintre cei mai bătrâni stejari din Europa.

Ştefan Guzu este un român care şi-a împlinit visul de a fi poliţist în Germania şi care, datorită inimii sale mari şi a implicării în tot felul de proiecte sociale, a câştigat încrederea nemţilor. Oamenii l-au ales, anul acesta, primar în comuna Ivenack, unde vieţuiesc cei mai bătrâni stejari din Europa.

Familie cu 13 copii

Guzu are 47 de ani şi provine din cea mai numeroasă familie din comuna bistriţeană Poiana Ilvei, o localitate pitorească de munte de la poalele Rodnei. Ştefan Guzu este al patrulea dintre cei 13 copii. Tatăl său, pe care îl cheamă tot Ştefan, are acum 67 de ani şi este mândru de cei nouă băieţi şi de cele patru fete care i-au dăruit, în total, 17 nepoţi. Aproape 50 de ani a muncit la cariera de piatră din comună. Niciunul dintre cei 13 copii nu l-a urmat la cariera de piatră, pentru că domnul Guzu a ţinut ca toţi să înveţe carte. Şapte dintre copiii săi s-au stabilit în alte ţări: trei în Italia, doi în Anglia, unul în Spania şi unul în Germania. Şase dintre copii încă se mai află în ţară: unul la Timişoara, iar cinci – în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Abia o dată la câţiva ani se întâlnesc toţi cei 13 copii acasă, la Poiana Ilvei, în căsuţa ridicată de bătrânul Guzu. Curtea se umple de viaţă, când cei 17 nepoţi ai săi născocesc te miri ce jocuri. Deşi este mândru de toţi copiii săi, Ştefan Guzu pare mai apropiat de fiul care îi şi poartă numele şi care a ajuns să fie ales primar într-o comună din Germania.

„S-a realizat fain. Nu şi-a găsit aici de lucru ce şi-a dorit şi a reuşit acolo. E un om deştept şi are capacitatea de a conduce”, ne spune Ştefan Guzu, care şi-a întâmpinat, cu lacrimi în ochi, fiul, la ultima vizită a acestuia acasă, în această lună.

Căsătorit cu o nemţoaică

Ştefan Guzu junior a plecat prima dată în Germania în iarna lui 1992, pe când avea doar 25 de ani. A cerut azil politic, însă după doi ani i s-a respins cererea şi a fost nevoit să se întoarcă. Înainte să ia calea străinătăţii, Ştefan era angajat al Regionalei CFR Iaşi ca simplu muncitor şi se ocupa de lucrări poduri şi alte construcţii.

În 1994 s-a întors în Germania. Divorţat de femeia cu care avea două fete (pe atunci în vârstă de doar câţiva ani), Ştefan Guzu cunoaşte o nemţoaică de care se îndrăgosteşte şi cu care se căsătoreşte în 1996. Soţia refuză să vină şi să locuiască în România, iar bărbatul se vede nevoit să se adapteze într-o naţie care nu-i privea pe români cu ochi buni şi care credea despre ei că sunt oameni care mai degrabă comit fărădelegi.

În căutarea jobului visat

Rămas în Germania, a început să-şi caute un loc de muncă. După ce şi-a trimis CV-uri cu zecile la firme nemţeşti, Guzu a apelat la ajutorul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la un departament special care ajuta străinii să se integreze în Germania.

„Nu aveam un loc de muncă şi am fost testat de agenţie pentru a se vedea ce meserie mi se potriveşte. Mi s-a propus să mă recalific în meşteşugărit şi atunci le-am spus că nu mă descurc pentru că am două mâini stângi”, îşi aminteşte, amuzat, el.

Visul său era să devină poliţist. Dorinţa i-a împărtăşit-o şi nemţoaicei de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă. „Femeia a zâmbit şi a spus: < >. N-a uitat însă de mine şi, după câteva luni, m-a sunat şi m-a rugat să merg la ea pentru că are o veste bună. Exista posibilitatea, cu aprobarea Ministerului de Interne, să-mi trimit actele pentru a da examene la Şcoala de Subofiţeri”, povesteşte bărbatul.

Poliţist prin excepţie

După nici două săptămâni, Ştefan Guzu are parte de o dezamăgire: e respins de Şcoala de Subofiţeri. Depăşise vârsta de înscriere cu un an, vârsta maximă fiind 28 de ani, iar el avea deja 29.

„Eram distrus”, îşi aminteşte primarul-poliţist. Socrul său, şi el fost şef de poliţie, a sunat la Şcoala de Subofiţeri şi a întrebat dacă nu există excepţii. Exista una, dar aceasta se făcea doar cu aprobarea Ministrului de Interne.
Bistriţeanul i-a trimis o cerere ministrului, iar în nici două săptămâni i s-a oferit posibilitatea să susţină examenele de intrare la Şcoala de Subofiţeri.

„Am fost 25 de persoane străine de şase naţionalităţi, turci, danezi, ruşi, o poloneză, un ucrainean şi eu. Doar 5 persoane din cele 25 au reuşit să treacă de acest examen, iar după doi ani, doar eu şi un coleg rus terminam şcoala şi deveneam poliţişti cu acte”, explică Ştefan Guzu.

Nu ştia o boabă germană

În 1992, când a ajuns prima dată în Germania, românul nu ştia o boabă de germană. În 1996 vorbea destul de bine, dar nu suficient de bine încât să poată termina Şcoala de Subofiţeri. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ au fost înţelegători şi i-au oferit inclusiv cursuri de limbă.

Au urmat cursuri de specializare, dar şi Şcoala de Ofiţeri pe care a terminat-o cu succes. Noua diplomă l-a ajutat să aibă funcţii de conducere din 2004 încoace – şef de cabinet, ofiţer de presă, dar şi şef de tură la poliţia de autostradă, funcţie pe care o îndeplineşte şi în prezent.

În timp ce era poliţist, Ştefan Guzu se implica foarte mult în comunitatea din Ivenack. Ajuta la diverse proiecte sociale şi sprijinea organizarea unor evenimente culturale, la cererea pompierilor voluntari din comună.

În luna mai a fost ales primar cu 58,6%

„În urmă cu 7-8 ani, pompierii voluntari mi-au sugerat să candidez pentru funcţia de primar, iar atunci i-am refuzat din lipsă de timp. Eram plecat 12-14 ore pe zi la muncă, iar la final de săptămână eram plecat în străinătate. Anul acesta, când mi s-a propus iarăşi, am spus să încerc, ca independent”, povesteşte Ştefan Guzu.

A urmat o campanie electorală ca la carte, cu pliante şi întâlniri cu locuitorii comunei. Alegerile au avut loc, anul acesta, pe 25 mai, odată cu alegerile europene.

Candidaţi pentru fotoliul de primar al comunei Ivenack au fost românul Ştefan Guzu şi neamţul Lüker Roland, ambii fără să aibă în spate vreun partid. Dintre cei 747 de cetăţeni cu drept de vot s-au prezentat la urne 455 de nemţi. 265, adică aproximativ 58,6%, i-au acordat votul românului, în timp ce Lüker Roland a fost votat de numai 187 de persoane.

„Nu a ştiut nimeni ce am de gând, nici fraţii mei,  nici prietenii nu mi-au cunoscut intenţiile. Abia după ce am ieşit primar le-am spus”, mărturiseşte Ştefan Guzu.

Mai neamţ decât nemţii

De la imigrantul care nu îşi găsea de lucru la poliţistul pe care nemţii l-au ales să-i conducă a fost cale lungă. Cum a reuşit Ştefan Guzu să-l învingă pe contracandidatul neamţ la alegerile locale şi să le cucerească inimile locuitorilor din Ivenack?

„Totul ţine de apropierea de oameni“, crede Ştefan Guzu, care spune că printre atuurile sale se numără apropierea de oameni, implicarea şi realismul proiectelor propuse. „Ca străin şi, în special, ca român nu a fost uşor. A fost un drum foarte lung, mi-a fost foarte greu să relizez tot ceea ce am făcut. Acum, după 18 ani, pot să spune că sunt mândru de realizările mele. Şi prietenii mei de acolo spun că pot să fiu mândru, fiindcă sunt nemţi care nu realizează ceea ce am reuşit eu”, adaugă Ştefan Guzu.

Atitudinea negativă a nemţilor faţă de români, alimentată de fărădelegile comise de conaţionalii noştri în Germania anilor ‘90, nu a fost uşor de înghiţit şi a fost simţită din plin de Ştefan, care spune că a izbutit prin corectitudine şi muncă.

“Prietenia se bazează, aici, pe fapte”

„La început am simţit că sunt reticienţi, însă apoi, pe măsură ce mă cunoşteau, dispărea acea reticienţă. Nemţii sunt atenţi cu cine se împrietenesc, iar când îţi acordă prietenia îţi dau practic tot ceea ce au. La ei, prietenia nu este doar un cuvânt, prietenia se bazează mult pe fapte”, explică primarul-poliţist.

Românul recunoaşte că atitudinea sa l-a ajutat să ajungă primar. „Prietenii îmi spun mai în glumă, mai în serios, că sunt mai neamţ decât nemţii”, completează Ştefan. Tot germanii i-au permis bistriţeanului să îşi îndeplinească visul şi să devină om al legii, după ce Poliţia Română îl respinsese pe motiv că este daltonist.

Care e programul zilnic al lui Ştefan Guzu? După 8 ore petrecute la secţia de poliţie, Ştefan Guzu ajunge la Primărie, unde este ajutat de 8 consilieri, cărora le-a trasat sarcini exacte. Primarii comunelor cu mai puţin de 5.000 de locuitori sunt numiţi în Germania „onorifici” şi li se permite să aibă şi alte job-uri în acelaşi timp. De asemenea, aceştia sunt plătiţi cu sume simbolice, care nu le permit să se întreţină.

Îi scoate pe nemţi la curăţenie

Guzu îşi propune ca în următorii cinci ani să atragă mai mulţi turişti în micuţa comună nemţească, dar şi investitori care să susţină economic zona. Românul vrea să dezvolte voluntariatul şi grupurile de acţiune locală care să îl ajute să păstreze legătura cu cetăţenii săi.

„Eu compar cetăţenii cu o familie. Am luat ca exemplu familia mea, care este una numeroasă. Încerc să fac o comunitate omogenă, în care oamenii să se sprijine şi să se ajute reciproc, exact cum am făcut şi eu cu familia mea. În fiecare sat am ţinut să se organizeze grupuri de iniţiativă, care să mă ajute să păstrez legătura cu comunitatea”, ne explică Ştefan.

Din cauza numărului mic de angajaţi la Primărie, Ştefan Guzu îşi scoate locuitorii la curăţenie de primăvară şi toamnă în sistem voluntar. Dacă românii fug de voluntariat, nemţii sunt încântaţi de iniţiativa primarului importat tocmai de la poalele Munţilor Rodnei.

Ivenack, comuna cu nici 1.000 de locuitori şi 50.000 de turişti pe an

La ultimul recensământ, comuna germană Ivenack, situată în nord-vestul Germaniei şi compusă din 6 sate, număra abia 800-900 de locuitori. Castelele vechilor nobili nemţi şi vestiţii stejari milenari din Ivenack, despre care se spune că sunt cei mai vechi din Europa, atrag anual în jur de 50.000 de turişti din toate colţurile Germaniei şi nu numai.

Cel mai bătrân şi viguros stejar care poate fi găsit la Ivenack are 1.200 de ani. Circumferinţa sa are 11 metri, iar dacă ar fi tăiat, cei 180 de metri cubi de lemn rezultaţi ar încăpea în două camioane de mărime medie.

Stejarii milenari de la Ivenack au rezistat de-a lungul timpului şi datorită parcului de căprioare creat în secolul al XVIII-lea. În anii 1900 mai existau 11 stejari milenari, iar acum mai sunt doar şase. Alături de aceşti şase stejari mai sunt câţiva „mai tineri“ – cu vârste cuprinse între 300 şi 500 de ani.

Ştefan Guzu nu a uitat de comunitatea de unde a plecat

Poliţistul-primar din Germania încearcă să sprijine cum poate judeţul natal. În 2003, bistriţeanul a intrat într-o asociaţie internaţională a poliţiştilor şi a reuşit să pună pe picioare o asociaţie de prietenie româno-germană, care sprijină relaţiile de colaborare între poliţia germană şi cea românească.

Asociaţia a ajutat însă mai multe instituţii din judeţul Bistriţa-Năsăud. În 2013, Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa primea de la asociaţie instrumente muzicale noi în valoare de 10.000 de euro, iar anul acesta, asociaţia a sprijinit Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi un azil de bătrâni cu 50 de cărucioare şi dispozitive pentru persoanele cu dizabilităţi.

Luna aceasta, primăria comunei Poiana Ilvei a primit o maşină de pompieri cu tracţiune 4X4, graţie Asociaţiei de Prietenie Româno-Germane, al cărei vicepreşedinte este tocmai Ştefan Guzu.

Autor Bianca Sara

Sursa: adevarul

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva