Facebook Twitter Email

Cornelia Coman are 39 de ani și lucrează în domeniul asigurărilor de viață de mai bine de 16 ani, iar din 2012 este directorul general al ING Asigurări de Viață și Pensii din Ungaria. Capital vă prezintă traseul profesional al româncei care a pornit de la un salariu de 250 de dolari pe lună și a ajuns să conducă o companie importantă în Ungaria.

Capital: Care a fost primul job?

Cornelia Coman: Am început să lucrez încă din timpul facultății, în departamentul financiar al unei companii de asigurări generale. Primul salariu a fost de 250 de dolari pe lună, dar după un an și jumătate ajunsesem să câștig dublu.

Capital:Cum ați ajuns să lucrați la compania pe care o conduceți acum?

Cornelia Coman: În perioadă în care lucrăm la compania de asigurări generale am participat la o întâlnire UNSAR unde am avut ocazia să-i întâlnesc pe CEO-ul și CFO-ul ING Asigurări de Viață (Nederlanden pe atunci) de la acea vreme, ambii expați. Profesionalismul lor demonstrat pe parcursul discuțiilor care s-au purtat la acea întâlnire m-a impresionat și m-a determinat să-mi doresc să fiu parte din echipă lor. În plus, în timpul studiilor îmi descoperisem pasiunea pentru actuariat și ING era singură companie de pe piață din România care avea un astfel de departament. Am aplicat și imediat după examenul meu de licență, am participat la un interviu pentru a obține postul de actuar deschis recent.

Capital: Cum era programul din România în comparație cu cel pe care îl aveți acum?

Cornelia Coman: Am preluat mandatul de CEO al ING Asigurări de Viață la sfârșitul anului 2008, după 10 ani în care m-am dezvoltat în companie și odată cu această. Am primit această responsabilitate nouă într-o perioadă în care debuta criză economică din România, iar pe plan personal deveneam mamă pentru a două oară. Perioadă care a urmat a fost, așadar, plină de provocări, pentru că efectele crizei se transpuneau în neîncrederea clienților în instituțiile financiare și, totodată, în îngrijorarea colegilor mei referitoare la locul lor de muncă. Rolul meu și al echipei de management a fost să transformăm această situație într-o oportunitate pentru business-ul nostru și să-i determinăm pe toți colegii noștri să adopte această schimbare de perspectivă asupra lucrurilor. A fost un mandat dificil, dar și o experiență care m-a ajutat să învăț lucruri pe care, într-o situație normală, probabil le-aș fi acumulat într-o perioadă mai îndelungată. În ceea ce privește timpul pe care îl petrec la birou, lucrăm în medie 10 ore pe zi în România și îmi păstrez acest program și în Ungaria, dar aloc întodeauna sfârșitul de săptămâna familiei mele.

Capital: Care sunt cele mai mari povocări pe care le-ați întâlnit în România?

Cornelia Coman: Principalele provocări ale pieței de asigurări de viață din România și implicit ale mandatului meu că CEO al ING Asigurări de Viață – au fost legate de nivelul redus al veniturilor disponibile populației, respectiv de procentul foarte mic sau chiar inexistent în multe cazuri alocat economisirii. În plus, clasă de mijloc ce începuse să se formeze în perioadă de boom economic – încă redusă prin comparație cu alte țări din regiune – a fost profund afectată în perioadă dificilă a crizei economice. Cea mai mare satisfacție a mea, legată de activitatea din România, o reprezintă faptul că organizația a reușit să traverseze cu brio provocările perioadei dificile pe care a parcurs-o economia în ultimii ani, și împreună, ca echipă, am reușit să construim de-a lungul timpului un business de succes, stabilind standarde de profesionalism, etică și oferind clienților beneficii adaptate nevoilor lor, contribuind astfel la dezvoltarea acestei industrii. Implicarea echipei și încrederea clienților noștri, pe care i-am ascultat permanent și care, nu de puține ori, ne-au inspirat în demersurile de a fi mai buni, ne-au ajutat să ne consolidam continuu poziția puternică atât în domeniul asigurărilor de viață cât și în zona de pensii private.

Capital: Ce calități v-au ajutat pe parcursul carierei?

Cornelia Coman: Întotdeauna am considerat că perseverență în atingerea obiectivelor, conștiinciozitatea și capacitatea de a vedea partea bună a fiecărui lucru sunt calități pe care un lider trebuie să le dovedească și să le insufle echipei sale. De aceea, am încercat permanent să îmi cultiv și dezvolt aceste comportamente. În plus, cred că mă caracterizează dorință de a ieși din zona de confort pentru a obține rezultatele dorite și ambiția de a găsi soluții chiar și în situațiile cele mai dificile, trăsături care mi-au fost utile atât în țara, dar și aici, în Ungaria.

Capital: V-ați schimbat părerea despre România, după ce v-ați mutat în țara adoptivă? În ce fel?

Cornelia Coman:Distanță de țara mă face să mă gândesc uneori cu nostalgie la „acasă” și să apreciez lucruri pe care, atunci când trăiam în România, le priveam că fiind firești și nici nu le observăm uneori. Privind România „de la distanță”, văd o țara foarte vie, cu oameni alerți și pasionați de ceea ce fac, foarte optimiști și capabili să găsească soluții în situațiile cele mai dificile.

Capital: Ce provocări v-a adus jobul din țara adoptivă?

Cornelia Coman: Mandatul din Ungaria este foarte intens și plin de provocări, dar totodată interesant. Pornind de la obiectivul de a readuce compania pe profit și creștere, una dintre provocări a fost legată de eficientizarea activității de distribuție. Apoi, așa cum știți, în Ungaria s-a aplicat decizia politică de „naționalizare” a sistemului privat de pensii, ceea ce a presupus, practic, transferul activelor din administrarea companiilor private către stat. Ca atare, o altă provocare recentă a fost legată de renunțarea de a mai fi prezenți în industria de pensii private. În primul an de mandat am stabilit împreună cu echipă de management direcția strategică pentru activitatea companiei din următorii cinci ani, activitatea din Ungaria concentrându-se în prezent foarte mult în zonă de asigurări de viață. Perspectivele sunt, cred eu, foarte bune, potențialul pieței fiind unul ridicata și aș nota, la acest capitol, faptul că, în Ungaria nivelul PIB/capita este dublu față de cel din România, ceea ce în final se reflectă în resursele disponibile pentru economisire.

Capital: Dacă ar fi să dați un sfat românilor, i-ați îndemna să aleagă calea străinătății? De ce?

Cornelia Coman: Interacțiunea cu o altă cultură și mentalitate este, cred eu, extrem de utilă la un anumit moment dat în carieră, deoarece este o sursă importantă de informație, de cunoaștere, te ajută să înțelegi evoluții și tendințe pe care nu le-ai întâlnit „acasa” sau, dimpotrivă, situații comune care sunt abordate, poate, într-o altă manieră. Ca și manager străin, induci în mod firesc o schimbare, dar trebuie să te și adaptezi la specificul local, iar pentru un manager o astfel de experiență este o șansa de a-și dezvoltă calitățile de lider. Nu în ultimul rând, așa cum spuneam, de la distanță ajungi să apreciezi mai mult și să observi lucruri pe care nu le vedeai în trecut.

Capital: Este mai ușor să conduci un business în străinătate?

Cornelia Coman: Pot compară doar experiențele pe care le-am avut în cadrul grupului ING, în România și Ungaria, întreaga mea carieră fiind până în prezent legată de acest grup.

Pornind de la contextul economic diferit, și până la stadiile diferite de dezvoltare ale pieței și ale companiei (ING a inițiat activitățile de asigurări în Ungaria în 1991, cu șase ani mai devreme decât în România), atât provocările, cât și oportunitățile sunt diferite. Piața se găsește într-un alt stadiu de dezvoltare și a avut „motoare de creștere” diferite față de cea din România. Nivelul de penetrare al asigurărilor de viață în PIB este de circa șapte ori mai mare în Ungaria decât în România, iar susținerea de care a beneficiat industria din partea autorităților (prin acordarea de deductibilități fiscale) s-a resimțit pozitiv.

În plus, nivelul de trai mai ridicat în Ungaria presupune și resurse mai mari disponibile pentru economisire și, implicit, oportunități pentru o creștere mai rapidă a activității.

În ceea ce privește asemănările și diferențele intrinseci companiei, aș nota faptul că, la fel ca și în România, ING a reușit să atragă oameni profesioniști. Pe de altă parte, observ aici o disponibilitate mai redusă la schimbare din partea membrilor echipei mele fapt datorat, cred eu, vârstei medii a angajaților care este cu 10 ani mai mare decât în România.

Capital:Dacă România ar fi o companie, iar dumnevoastră ați fi managerul ei, ce decizii ați lua pentru companie?

Cornelia Coman: La fel cum, pentru a avea succes, o companie are nevoie de o echipă de management unită și cu o expertiză ridicată, cred că este important ca și la nivel de țară să existe o echipă de conducere extrem de competentă, cu calități desăvârșite din punctul de vedere al atitudinii, dar și al eticii. Astfel, dacă România ar fi o companie și eu managerul acesteia, prima decizie ar ține de formarea unei echipe alături de care să realizez și să implementez strategia pe termen lung a acestei țări.

Capital: Un mesaj pentru guvernul României?

Cornelia Coman: Mesajul pe care l-aș transmite guvernanților ar fi acela de a pune întotdeauna interesul țării mai presus de interesul personal și, totodată, de a acționa astfel încât această țară, atât de frumoasă și plină de resurse, și românii, oameni competenți și apreciați în întreagă lume, să simtă cu adevărat că fac parte din Uniunea Europeană.

Autor: Diana State Sursa: Capital 

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva