Facebook Twitter Email

Exclusiv. MAŞINA ELECTRICĂ ROMÂNEASCĂ. Când şi unde ar putea testa românii, în premieră, Dacia Hamster. Caracteristicile tehnice ale hibridului diesel-electric

  • Românii ar putea admira şi testa în premieră hibridul diesel-electric Dacia Hamster în luna noiembrie, cu ocazia unei expoziţii internaţionale care va avea loc la Piteşti. « Prezentarea oficială a conceptului Hamster Electricway 4WD va avea loc la expozitia Congresului Internaţional de Autovehicule Rutiere CAR 2011 – Automobilul şi Mediul. Acest congres va fi organizat sub patronajul FISITA – Federaţia Internaţională a Societăţilor de Ingineria Automobilului – de către Universitatea din Piteşti, în 2-4 noiembrie 2011 », a declarat pentru gândul profesor doctor inginer Dan Marinescu, director executiv al Centrului de cercetare « Ingineria Automobilului » din cadrul Universităţii din Piteşti.

Până atunci, hibridul – despre care profesorul Marinescu spune că nu urmează să fie fabricat la Dacia, fiind doar un automobil “de laborator” – va fi supus la primele probe în cursul lunii iunie. Cu acest prilej vor fi determinate performanţele vehiculului în special în ceea ce priveşte consumul de combustibil şi nivelul emisiei de dioxid de carbon. “Probele se vor desfăşura pentru început pe standul cu rulouri din laboratorul « Sisteme Alternative de Propulsie pentru Automobile- Energii Alternative şi Regenerabile»”, ne-a spus Dan Marinescu.

Automobil cu emisii de dioxid de carbon de 99 g/km

Dacia Hamster Hybrid-Electricway 4WD reprezintă un studiu al Centrului de Cercetare Universitară Ingineria Automobilului, din cadrul Universităţii din Piteşti, având ca scop realizarea unui automobil cu emisii de dioxid de carbon de 99 g/km.

Recent, reprezentanţii Automobile Dacia Group Renault au precizat pentru gândul că Dacia Hamster nu este un vehicul dezvoltat de Dacia. “Dacia Hamster este un proiect universitar dezvoltat de Facultatea mecanică şi tehnologie a Universităţii din Piteşti, în colaborare cu Centrul Ingineria Automobilului. Lucrarea a fost realizată de studenţi masteranzi, în cadrul proiectului de cercetare dezvoltat de Universitatea din Piteşti”, ne-a declarat Luiza Domnişoru, şef Serviciu Comunicare Corporate şi Relaţii Publice în cadrul Grup Renault România.

Preţul ar depinde de furnizorii de echipamente

Cei care lucrează la proiect nu au dorit să facă o estimare a preţului hibridului Dacia Hamster, arătând că acesta ar depinde de mai mulţi factori, printre care şi costurile practicate de furnizorii de echipamente. « Nu putem face nicio afirmaţie în acest sens deoarece costurile sunt dependente, între altele, de furnizorii de echipamente, seria de fabricaţie », a comentat Dan Marinescu, întrebat care ar fi preţul estimativ al hibridului, în cazul în care acest autovehicul ar putea fi produs în serie şi comercializat.

Principalele caracteristici tehnice ale Dacia Hamster, aşa cum apar în lucrarea prezentată recent la o expoziţie internaţională de profil de la Monaco:

• Hamster Electricway 4WD este un concept de vehicul hibrid de tip « Plug-in » – cuplabil la reţea pentru realimentarea cu energie electrică. El este dezvoltat în cadrul Centrului de cercetare « Ingineria Automobilului » din Universitatea din Piteşti pe platforma tehnică a autoturismului Dacia Sandero.

• Sistemul hibrid de propulsie, numit simbolic EcoMatic Hybrid System (Energy conversion with autoMatic Hybrid System) are o arhitectură de tip paralel, cu doi arbori şi este organizat după soluţia divizată (E-4WD): grupul motopropulsor termic în faţă, în poziţia clasică; grupul motopropulsor electric în spate, sub planşeul portbagajului.
• Motorul termic este de tip diesel, Renault 1,5 dCi- K9K 892 EURO 5, 1461 cmc, cu injecţie common rail, supraalimentat. El este preluat din fabricaţia de serie, iar performanţele sale sunt – putere maximă 65 kW (90CP) la 3780 rot/min, moment motor maxim 200 Nm la 1750 rot/min. Cutia de viteze asociată acestuia are cinci trepte şi este cu comandă manuală. Pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon este prevăzut sistemul de preîncălzire ThermoSTART alimentat cu energie electrică fie de la reţea (220V 16 A), fie de la un panou cu celule fotovoltaice montat pe pavilion.
• Echipamentul electric de propulsie include un motor electric asincron şi un reductor mono-raport. Performanţele motorului electric sunt următoarele: putere maximă continuă 18 kW (24,5 CP), moment motor maxim continuu 90 Nm la 2850 rot/min; putere maximă de scurtă durată 31 kW (42 CP), moment motor maxim de scurtă durată 160 Nm la 1400 rot/min. Acest echipament este completat de o baterie de tracţiune pe bază de litiu şi un sistem de realimentare cu încărcător îmbarcat.

Automobil ecologic

• Pentru a fi discretă, versiunea 2011 a proiectului afişează la exterior posibilele performanţe ECO numai prin culoarea verde a literei « i » de la inscripţia « cdi » de pe hayon. La versiunea termică de serie este folosită culoarea roşie.
« Performanţele vehiculului, în ceea ce priveşte consumul de combustibil şi emisia de dioxid de carbon, vor fi determinate după efectuarea probelor în condiţii standard », a declarat pentru gândulDan Marinescu, profesorul care conduce echipa din Universitatea Piteşti care lucrează la proiectul hibridului Dacia.

Cu ce se diferenţiază de variantele Stepway aflate în circulaţie

Profesorul Dan Marinescu spune că Dacia Hamster se diferenţiază de variantele Stepway aflate în circulaţie în primul rând prin faptul că este un vehicul de laborator, destinat prezentării principiilor de bază privind propulsia hibridă în mediul universitar şi nu un vehicul comercializat.

« În al doilea rând, la funcţionarea în mod hibrid noul sistem îi va conferi calităţi de vehicul cu tracţiune integrală. Ea este obţinută pe cale electrică -Electricway 4WD, fără legătură mecanică rigidă între cele două punţi ca în cazul vehiculelor 4WD convenţionale », a adăugat Marinescu.

Pe de altă parte, nivelul emisiei de dioxid de carbon va fi sensibil diminuat. « Nivelul scăzut de emisii de dioxid de carbon se datorează modurilor specifice de funcţionare în care intervine motorul electric, printre care modul electric de autopropulsare şi frânarea recuperativă », a mai explicat Marinescu.

El spune că în ultimul an lucrările echipei pe care o conduce la Universitatea din Piteşti s-au concentrat pe finalizarea părţii mecanice specifice noii construcţii a vehiculului, precum şi pe realizarea echipamentului electric într-o arhitectură apropiată de cerinţele impuse de regulamente privind propulsia electrică şi hibridă. « În prezent colectivul lucrează la finalizarea construcţiei echipamentului electric de propulsie precum şi la punerea în funcţiune a acestuia în noua arhitectură », a mai arătat Marinescu.

Componente donate de Automobile Dacia Group Renault şi Renault Technologie Roumanie

Profesorul Marinescu spune că în ultima perioadă laboratoarele Facultăţii de Mecanică şi Tehnologie de la Universitatea din Piteşti au beneficiat de donaţii de componente auto şi de echipamente de laborator de la Automobile Dacia Group Renault şi Renault Technologie Roumanie. Printre acestea este şi laboratorul « Sisteme Alternative de Propulsie pentru Automobile – Energii Alternative şi Regenerabile » în cadrul căruia este dezvoltat proiectul.
« Concret, echipamentul electric constituit din componente achiziţionate în mare parte prin finanţarea MEC este implementat pe un vehicul construit în principal din componentele donate de aceste firme », a mai arătat profesorul Marinescu.

Istoria Hamster Electricway 4WD

Ideea proiectului Dacia Hamster se bazează pe două concepte de vehicule ecologice cu puntea din spate electrificată prezentate de Renault în anii 90 : Renault Next şi Renault Koleos.
« Iniţial ea a fost adoptată ca soluţie pentru implementarea pe conceptul NovaMatic CVT construit în cadrul grantului Autoturism cu transmisie automată cu variaţie continuă a raportului de transmitere (CVT). Vehiculul cu transmisie automată tip CVT fusese prezentat la Conferinţa Naţională a Cercetarii organizată la Universitatea din Piteşti în anul 2002. Din anul 2005, anul ieşirii din fabricaţie a autoturismului Dacia Solenza – versiunea evoluată a vehiculului Dacia Nova – proiectul a fost orientat către gama Logan”, au arătat reprezentanţii echipei care lucrează la proiectul Dacia Hamster.

• Hamster Electricway 4WD a fost construit ca vehicul de laborator începând cu februarie 2010. Ministerul Educatiei şi Cercetării, prin intermediul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice în Învăţământul Superior, a acordat trei granturi pentru proiectul Hamster.

“Deşi modestă în comparaţie cu proiecte internaţionale pe această temă, valoarea granturilor a fost stimulativă”, crede Marinescu.

Pe lângă profesorii de la Catedra Automobile a Facultăţii de Mecanică şi Tehnologie a Universităţii din Piteşti, în proiectul Dacia Hamster sunt implicaţi şi studenţi de la specializarea Autovehicule Rutiere, studenţi de la Masterul Optimizarea Constructivă a Automobilelor, dar şi doctoranzi cu teze cu subiecte din acest domeniu.

Cele mai recente vehicule hibride din lume

Specialiştii spun că există multe proiecte de vehicule hibride, fie aflate în fabricaţia de serie, fie în curs de dezvoltare sau cercetare în cadrul unor universităţi, chiar şi din România. Toate au aceeaşi ţintă: reducerea emisiilor de dioxid de carbon prin electrificarea parţială sau totală a sistemului de propulsie. « Aceasta este şi ideea proiectului nostru. Aici se opreşte însă « similaritatea » cu alte proiecte de vehicule hibride », spune Marinescu. El precizează că cele mai recente aplicaţii de serie a arhitecturii hibride de tip diesel-electric sunt Peugeot 308, 3008 şi Volvo V60, anunţate pentru 2011-2012.

de Loredana VOICULESCU

 

sursa:gandul

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva