Search

Prahova

Facebook Twitter Email

Muzeul Ceasului din municipiul Ploiești, singurul de acest fel din România, a primit din partea TripAdvisor ‘Certificatul de excelență 2015’, ca urmare a recenziilor favorabile ale turiștilor.

Potrivit unui comunicat de presă remis, duminică, de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, în cadrul căruia Muzeul Ceasului funcționează ca secție, premiul a fost câștigat de această instituție după monitorizarea, pe o perioadă de minim 12 luni, a recenziilor turiștilor care au apreciat atât valoarea patrimoniului, cât și activitatea personalului.

Sediul Muzeului Ceasului a fost închis, în august 2013, clădirea fiind supusă unui proces de restaurare și consolidare în cadrul unui proiect de aproximativ 8 milioane de lei fiind finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

În aceste condiții, activitatea muzeului se desfășoară în două spații distincte, respectiv în sala ‘Auditorium’ a Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova, unde se află expoziția de bază, și la Muzeul Memorial ‘Nicolae Iorga’ din Vălenii de Munte.

Muzeul Ceasului și-a deschis porțile în anul 1963, într-o sală a Palatului Culturii din Ploiești, prin grija profesorului Nicolae Simache, director al Muzeului de Istorie între anii 1954 și 1971.

Ulterior, colecția de ceasornice a fost adusă într-o clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Patrimoniul Muzeului Ceasului ‘Nicolae Simache’ numără în prezent peste 4.000 de piese și componente specifice ilustrând evoluția sistemelor de măsurat timpul.

AGERPRES/(AS—autor: Anamaria Toma, editor: Adrian Drăguț)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Muzeul Trenulețelor din Sinaia prezintă o impresionantă colecție de trenulețe în miniatură active, machete complexe, având în compoziție gări, depouri, tunele, viaducte și garnituri, copii ale unor gări din Elveția și Italia, reproduse în detaliu respectând modelele după care au fost inspirate, potrivit siteurilor worldwideromania.com. și cesavezi.ro.

Foto: (c) www.worldwideromania.com

Înființat în anul 2009, muzeul este adăpostit de clădirea Gării din localitatea Sinai, județul Prahova, prima Gară Regală din România, construită de direcția generală a Căilor Ferate Române, în anul 1886, pentru regele Carol I.

Foto: (c) www.primariasinaia.ro

Colecția muzeului cuprinde, potrivit surselor amintite, un sistem feroviar alcătuit din 150 de vagoane, 70 de locomotive și 300 de metri de linie ferată. Machetele sunt opera italianului Alberto Drera, pasionat de obiecte în miniatură, care s-a stabilit la Sinaia și a dorit să deschidă o expoziție. Înainte de a-și vedea visul împlinit acesta a murit, iar machetele au fost donate de fiica sa gării din Sinaia.

Foto: (c) www.worldwideromania.com

Vizitatorul poate urmări traseul trenulețelor prin tuneluri printre arbori și munți, oprirea lor în gări unde oameni așteaptă pe peron. Sunt realizate localități, cartiere peisaje de vară sau de iarnă, pe fundalul unor scene din viață cotidiană.

Foto: (c) www.worldwideromania.com

Într-una dintre stații se află și renumitul Orient Express, care a fost pentru prima dată pus în circulație la data de 5 iunie 1883 și a unit Parisul de Constantinopole prin Nancy — Strasbourg — München — Viena — Budapesta — Szeged — Jimbolia — Timișoara — Caransebeș — Vârciorova — Craiova — Piatra Olt — Pitești — București — Giurgiu — Smârda.

Colecția, care se îmbogățește continuu, a fost întregită cu instalații vechi de locomotivă, ceasuri și telefoane din patrimoniul CFR.

În cadrul muzeului există și un loc dedicat jocurilor și machetelor LEGO, unde sunt create diverse forme, jucării, mașini etc.

La ieșirea din clădirea muzeului sunt expuse două drezine vechi, și poate fi admirată mașina-drezină a Anei Pauker. Aceasta este un Mercedes căruia i-au fost montate roți speciale de tren, i-au fost blindate ușile cu plumb și a fost folosit circulația pe calea ferată.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Când spui Valea Prahovei, gândul fuge la stațiunea Sinaia, la Casa Regală și la Castelul Peleș, o construcție impresionată considerată o perlă a turismului românesc, ea fiind unicată prin premierele marcate odată cu realizarea sa.

PUBLICITATE

Este un “must” ca turistul care ajunge la Sinaia să își ia porția de regalitate, să se piardă în istorie, urcând pe vechea alee pavată cu dale de piatră ce poartă urmele vremii și ascultând susurul pârâului Peleș care pare să aibă multe de povestit, pentru a ajunge apoi în luminișul în care se odihnește, de peste o sută de ani, Castelul Peleș.

Nu mulți sunt aceia care știu despre reședința de vară a regelui Carol I că aceasta a marcat multe premiere pentru vremea la care a fost construită, că este un muzeu “viu” ce a putut fi vizitat încă de pe vremea regelui sau că a găzduit ședințe de spiritism despre care Carol a afirmat că “îți fac părul măciucă”.

V-ați întrebat vreodată cum au fost aduse la Sinaia faimoasele oglinzi venețiene, care au dimensiuni impresionante, sau în ce condiții speciale a fost transportat aici serviciul de cafea de porțelan japonez numit “coajă de ou”?

Înainte de a dezvălui câte ceva din toate acestea, trebuie menționat că piatra de temelie a acestui impresionat castel aflat în topul celor mai vizitate muzee din România a fost pusă în anul 1875, clădirea care are 160 de încăperi, dintre care 30 sunt săli de baie, fiind complet finalizată în anul 1914.

“Este construit în amfiladă, tocmai pentru a permite accesul publicului. El a fost gândit ca muzeu și vizitat încă de pe vremea regelui Carol I, deschis publicului încă de pe vremea sa. Se plătea o taxă, se vizita doar partea oficială, respectiv parterul, iar banii din aceste taxe erau folosiți pentru ajutarea săracilor, iar regina Elisabeta își desfășura activitatea de caritate din aceste sume. Suprapapucii se purtau încă de pe vremea lui Carol I ca să protejeze covoarele”, explică muzeograful Ionuț Banu.

Și pentru că vorbim despre o reședință a familiei regale, nu lipsesc, desigur, premierele și “superlativele” care nu sunt puține la număr.

Astfel, Castelul Peleș a fost prima clădire din România ridicată pe o fundație din beton armat și prima construcție din țară care a beneficiat de curent electric, de apă curentă rece și caldă, de un sistem de încălzire centrală, care funcționează și în prezent, însă cu gaz, nu cu lemn, așa cum se întâmpla în epoca suveranului, dar și de un sistem mural pentru aspirația prafului, care este și acum utilizat.

Totodată, Peleșul este unicul depozitar din țară al picturilor semnate de Gustav Klimt, fosta reședință de vară a regelui Carol I având și o colecție de aproximativ 800 de vitralii lucrate atât în Germania, cât și în Austria, cea mai mare din țară.

Revenind la întrebările de mai sus, muzeografii spun că oglinzile venețiene au o istorie aparte. Este vorba despre șase oglinzi cu dimensiuni mari, de peste trei metri pătrați, cea mai mare dintre ele având cinci metri înălțime și fiind formată dintr-o singură foaie.

Chiar și în zilele noastre, transportul unor astfel de obiecte fragile în condiții de siguranță pe distanțe atât de lungi poate pune probleme. La acea vreme, oglinzile realizate în Veneția pentru Castelul Peleș au fost transportate pe Dunăre cu vaporul până la Brăila, din Brăila până la Sinaia cu trenul, iar din gara Sinaia până la Castelul Peleș au fost transportate în care cu fân trase de boi.

Rămânem pe aceeași linie și ne îndreptăm privirile și curiozitatea spre atelierul de pictură al reginei, unde se găsește un serviciu de cafea din porțelan japonez numit “coajă de ou”, caracterizat prin faptul că este atât de subțire, încât este translucid. Se presupune că a fost transportat în… unt, pentru ca finul porțelan să nu fie afectat pe parcursul traseului.

“Fiecare ceșcuță și fiecare farfurioară sunt pictate manual cu motive florale. Te poți uita prin interior și vezi modelul de la exterior, atât este de subțire materialul. Se presupune că serviciul a fost transportat în unt. Untul cald era turnat peste piesă, se lăsa într-un cub ca să se întărească și transportul era astfel mult mai ușor”, explică muzeograful Corina Dumitrache.

Un subiect de “culoare” puțin cunoscut este cel legat de ședințele de spiritism ale reginei Elisabeta, care le organiza cu ajutorul Elenei Văcărescu, domnișoara sa de companie, pentru a “vorbi” cu fiica sa Maria, decedată la o vârstă fragedă.

“Regina își nota aceste ședințe într-un caiet special, iar Carol este de-a dreptul șocat când află: Caietul cu însemnările reginei este ars de dentistul Casei Regale Române, dar lui Carol îi parvin niște copii ale acestui caiet. Carol declară către Leopold că e în posesia copiilor notițelor reginei Elisabeta care ‘îți fac părul măciucă’. Nu se știe ce s-a întâmplat cu acele copii pe care le avea Carol I”, povestește Corina Dumitrache.

Castelul Peleș adăpostește aproximativ 60.000 de obiecte de artă care fie au fost moștenite, fie achiziționate pe parcursul domniei sau primite în dar de la diverse oficialități care au trecut pragul castelului.

Acestea se constituie în mai multe colecții, Peleșul fiind unul dintre muzeele cu cele mai diverse colecții din țară, între care menționăm colecția de arme, de mobilier, de artă decorativă, de artă plastică, de vitralii, de textile, dar și decorațiile exterioare din piatră, marmură și ceramică (statuile și basoreliefurile de pe terase).

Camerele de la Peleș sunt amenajate acum ca pe vremea regelui, astfel că timpul pare să fi stat pe loc, iar vizitatorul poate avea impresia că de undeva, din spatele vreunei uși, poate oricând să apară suveranul…

AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O siluetă a cărei culoare albă contrastează cu verdele brazilor maiestuoși care o ”protejează” și o despart de lume se odihnește pe malul râului Prahova, undeva în stațiunea Sinaia. Aici, între zidurile acestei case care parcă vibrează încă de puternice acorduri de pian, maestrul George Enescu s-a odihnit și a compus o parte a operei sale preferate, Oedip.

Foto: (c) Anamaria TOMA / AGERPRES FOTO

“Simplitatea în viață este adevărata libertate”, spunea George Enescu, iar Vila Luminiș din Sinaia, loc de inspirație și recreere pentru Enescu, stă drept mărturie pentru crezul său.

George Enescu s-a născut într-un mic sat din Moldova, însă el a fost puternic atras de pitorescul Văii Prahovei, cu atât mai mult cu cât a fost un apropiat al Casei Regale, fiind unul dintre muzicienii favoriți ai reginei Elisabeta, cunoscută sub pseudonimul Carmen Sylva, pe versurile căreia a și compus o serie de lieduri.

De altfel, regina îl considera pe Enescu drept copilul său de suflet, sprijinindu-l chiar pentru a-și termina studiile. Fiind un apropiat al Casei Regale, Enescu avea propriul său apartament la mansarda Castelului Peleș, unde deseori era invitat să susțină recitaluri.

Foto: (c) Anamaria TOMA / AGERPRES FOTO

Legătura sa strânsă cu micul oraș Sinaia, în care s-au născut multe dintre operele sale, l-a determinat pe Enescu să își construiască aici, în afara actualei zone turistice a stațiunii, o casă după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu, pe care a numit-o Vila Luminiș.

Casa în care maestrul a locuit din 1926 până în 1946, cu intermitențe explicabile prin ampla sa activitate concertistică și componistică, este realizată într-un stil autentic românesc, brâncovenesc, fiind singura pe care George Enescu a construit-o din banii săi câștigați din primele sale turnee în America.

Vila Luminiș, înconjurată de brazi, mulți plantați chiar de Enescu, nu este spectaculoasă, ci mai degrabă simplă, sobră și în același timp strălucitoare, definind foarte bine chiar personalitatea celui care a locuit-o.

Foto: (c) Anamaria TOMA / AGERPRES FOTO

O importanță deosebită în construcția acestei case a avut-o dispunerea ferestrelor, maestrul fiind extrem de preocupat de modul în care cădea lumina, mai ales la apus.

Potrivit muzeografului Teodora Focșăneanu, se pare că a existat o corespondență între arhitectul Radu Octavian Dudescu și Enescu pe această temă.

“Avea lumină aproape în tot timpul zilei. Pe cât era de modest, pe atât era de preocupat de lumină. La vremea aceea exista o priveliște minunată — elementele noi au luat din valoarea ei — râul Prahova, Munții Bucegi, pădurea de brazi, natura fiind o sursă inepuizabilă de inspirație pentru maestru”, povestește muzeograful.

Aproximativ 60% din aranjamentul casei este cel autentic și a fost realizat după câteva fotografii care au existat la secția colecții speciale, multe piese fiind adăugate pe vremea când vila nu avea statutul de muzeu.

Spațiile cele mai generoase sunt sufrageria și salonul de muzică, ce găzduiesc piese originale de o mare valoare, între care pianul marca “Ibach” realizat la Lausanne, pe care Enescu l-a folosit atât ca interpret, cât și în tumultul frământărilor date de activitatea sa componistică.

Foto: (c) Anamaria TOMA / AGERPRES FOTO

Camera în care se află pianul este încărcată de emoție, iar vizitatorul pășește cu grijă parcă pe parchetul care scârțâie, așteptându-se cumva să fie întâmpinat de acorduri care zboară de sub degetele maestrului alergând pe clapele instrumentului.

Deasupra pianului se află partitura în facsimil a operei Oedip, parțial compusă la Sinaia, despre care Enescu spunea că îi era cea mai dragă, pentru că a investit în ea “ani de muncă și nopți de neliniște”.

Foto: (c) Anamaria TOMA / AGERPRES FOTO

Se presupune că pianul nu a părăsit casa timp de aproape 100 de ani, până în momentul în care a fost dus la restaurat, în cursul anului 2014. O cameră cu totul specială în Vila Luminiș este chiar dormitorul lui Enescu. Atât de mic, atât de simplu, încât el este numit, pe bună dreptate, ”chilia maestrului”.

Această cameră de dimensiuni reduse, extrem de simplă, decorată în stil pur românesc, în totală opoziție cu dormitorul soției sale, îl reprezintă foarte bine pe muzician, despre care se știe că a fost un om pe cât de genial, pe atât de modest. De altfel, el le spunea prietenilor săi în diferite ocazii că simplitatea în viață este adevărata libertate.

Foto: (c) Anamaria TOMA / AGERPRES FOTO

“Maestrul nu dormea cu soția, ci aveau dormitoare separate. Poate viața alături de un geniu presupune și anumite sacrificii. Maestrul simțea nevoia să aibă liniște și poate că o idee trebuia așternută chiar atunci când ea prindea viață”, explică muzeograful.

Un loc drag lui Enescu este terasa casei, care oferă o priveliște spre Munții Bucegi, spre râul Prahova și calea ferată din zonă. Aici, maestrul se odihnea, servind ceaiul, stând pe un fotoliu de rafie păstrat încă de muzeografi.

Despărțirea definitivă a lui George Enescu de Vila Luminiș s-a produs în anul 1947, când el a donat casa statului român, aceasta transformându-se într-un loc de odihnă pentru artiști. Din 1995, ea devine Casa Memorială ”George Enescu”, iar din anul 2007 este secție a Muzeului Național ”George Enescu”.

Foto: (c) Anamaria TOMA / AGERPRES FOTO

Potrivit muzeografului Teodora Focșăneanu, pe tot parcursul lunii mai vor fi organizate la Vila Luminiș diverse evenimente în cadrul proiectului ”Luna Enescu”.

AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma, editor: Mihai Simionescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Plaiul Hoților sau Punctul fosilifer Plaiul Hoților este o rezervație naturală de tip paleontologic aflată în județul Prahova, pe teritoriul administrativ al orașului Sinaia, în partea de sud-vest a acestui oraș, lângă drumul național DN71 ce leagă județul Prahova de județul Dâmbovița.

Foto: (c) cesavezi.ro


Aflată la 1.100 de metri altitudine, această rezervație se întinde pe o suprafață de aproximativ șase hectare pe o culme în prelungirea Munților Păduchiosul și este inclusă în Parcul Natural Bucegi, așa cum arată turism.bzi.ro.

Plaiul Hoților a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului național de amenajare a teritoriului național — Secțiunea a III-a) și reprezintă o zonă de abrupturi calcaroase, cu formațiuni de flișuri cretacice stratificate, alcătuite din roci argilo-marnoase de culoare cenușiu-gălbui, marne tari și conglomerate tilloide.

Principalul obiectiv ocrotit în cadrul acestei rezervații este reprezentat, potrivit www.looms.ro, de blocurile mari de calcar de Stamberg în care au fost determinate peste 250 de specii de fosile ale unor organisme ce trăiau acum zeci de mii de ani în acest areal, ceea ce face din această arie protejată una dintre cele mai importante rezervații din Parcul Național Bucegi. Între speciile de fosile determinate se numără 80 de specii de bivalve (moluște), 60 de specii de gasteropode precum și specii de decapode (crustacee), cefalopode, branhiopode, corali, hidrozoare și spongieri.

Foto: (c) cesavezi.ro

Rocile din Plaiul Hoților păstrează, de asemenea, numeroase fosilele vegetale ce se amestecă printre fosilele de origine animală, alcătuind un areal unic prin bogăția datelor oferite cercetătorilor.

Pot fi observate astfel, în cadrul formațiunilor cretacice, roci argilo-marnoase, de culoare cenușiu-gălbui, acoperite de marne tari, de cărbuni de pământ și de conglomerate tilloide. De asemenea, pot fi observate șisturi marno-argiloase cu inserții de calcit, cu bogate depozite de faună fosilă, precum și cu depozite de resturi fosile de plante.

Locul fosilifer Plaiul Hoților rămâne un obiectiv turistic deosebit, din Valea Prahovei, atât din punct de vedere paleontologic, cât și peisagistic. Este deschis turiștilor fără taxă de vizitare și fără condiții de campare.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Peste 7.500 de credincioși din Prahova, dar și din împrejurimi au participat, vineri, cu ocazia sărbătorii Izvorul Tămăduirii, la hramul Mănăstirii Ghighiu, una dintre cele mai cunoscute din județ, unde se află un izvor despre a cărui apă se spune că are proprietăți tămăduitoare, dar și o icoană făcătoare de minuni veche de peste patru sute de ani.

Fotografii: (c) Anamaria TOMA / AGERPRES FOTO

Încă de la primele ore ale zilei, când soarele nu își arătase încă primele raze, credincioșii au început să sosească la Ghighiu, astfel încât, ca de fiecare dată de Izvorul Tămăduirii, curtea mănăstirii a fost plină de mii de enoriași.

Copii, tineri și bătrâni, unii sănătoși, alții cu probleme grave de sănătate, toți s-au adunat aici, cu infinite speranțe de mai bine, pentru a participa la slujba religioasă susținută de un sobor de preoți și pentru a lua agheasmă.

Nici multele ore petrecute în picioare la cozile formate între gardurile de protecție ale jandarmilor fie pentru a aprinde doar o lumânare pentru cei vii sau morți, fie pentru a primi una dintre cele 10.000 de sticle cu apă sfințită pregătite de măicuțele de la mănăstire sau pentru a aștepta răbdători ca vestitul izvor tămăduitor să picure strop cu strop în căni ori bidoane de plastic, nici temperatura de peste 25 de grade, foarte ridicată pentru o zi de primăvară, nu i-a făcut pe enoriașii veniți din tot județul Prahova, dar și din București și din împrejurimi să părăsească lăcașul de cult.

Dacă adulții și vârstnicii au suportat cu stoicism orele de așteptare, copiii au optat pentru jocul cu mingea la iarbă verde sub privirile îngăduitoare ale jandarmilor.

Și, ca la orice sărbătoare de hram, așa cum se obișnuiește în fiecare biserică la astfel de ocazii, și la mănăstirea Ghighiu credincioșii au primit de mâncare, respectiv 2.300 de porții pește fript la grătar și mămăligă.

Mănăstirea Ghighiu este situată la câțiva kilometri distanță de municipiul Ploiești, ea fiind foarte cunoscută inclusiv pentru că multe vedete autohtone au declarat că vin aici să se roage pentru trup și suflet, pentru a găsit pacea sau chiar pentru vindecări ori alte minuni.

La această mănăstire există un izvor cu apă tămăduitoare, de la care lăcașul de cult și-a luat hramul, de-a lungul vremii fiind culese mărturii ale unor oameni care ar fi consumat această apă, vindecându-se de diferite boli.

De asemenea, credincioși din toată țara vin la Ghighiu pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni “Maica Domnului Siriaca”, veche de peste 400 de ani, care se află la acest lăcaș de cult din anul 1958.

În timpul manifestărilor de la Mănăstirea Ghighiu, circulația în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe ambele sensuri de mers, mașinile rulând în coloană pe o distanță de aproximativ trei kilometri.

La fața locului s-au aflat zeci de polițiști rutieri și de ordine publică, dar și aproximativ 130 de jandarmi de la Gruparea Mobilă “Matei Basarab” Ploiești, aceștia din urmă montând în curtea mănăstirii garduri de protecție și formând culoare speciale prin care enoriașii au fost dirijați pentru a lua apă sfințită, astfel încât să fie evitate busculadele.

AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Considerat de secole ca fiind Athosul României, Muntele Ceahlău oferă, în locuri știute doar de călugări, o plantă cu proprietăți miraculoase asemănătoare ginsengului. Schinducul, așa cum se numește această plantă, a fost adusă de călugări chiar de pe Athos și aclimatizată pe Ceahlău, aici fiind de altfel singurul loc din România unde poate fi găsită.

Foto: (c) CRISTIAN LUPASCU/Arhiva AGERPRES

Chiar și așa, locurile în care se găsește schinducul nu este la îndemâna oricui. Doar monahii din Durău știu unde, în urmă cu mai bine de o sută de ani, au fost plantate răsadurile aduse din Grecia. Iar acest secret este transmis doar în mediile monahale.

Călugării pun această plantă la macerat în țuica de prune, iar băutura devine, în urma acestui proces, un întăritor al organismului, datorită proprietăților miraculoase ale plantei.

”Schinducul este o plantă întăritoare, folosită mai ales în perioadele de post sau primăvara când omul iese slăbit din iarnă. Țuica de prune se face toamna, apoi planta respectivă este culeasă de pe Ceahlău și se pune în sticlă, la macerat, câteva luni. Țuica cu schinduc are o culoare gălbuie și un gust deosebit pentru că dispare gustul de prune și capătă un parfum delicat. Această băutură se face în special în mediile monahale.

Se spune despre schinduc că este ginsengul României. Dar schinducul este o plantă care crește doar în anumite zone de pe Ceahlău, știute în special de călugări, care păstrează însă secretul”, a declarat, pentru AGERPRES, Florentina Buzenschi, directorul Muzeului Județean de Etnografie.

Schinduc este o plantă erbacee cu florile alb-verzui, cu fructe ovale, aromatice, cu un miros care are o tentă de pătrunjel. La prepararea băuturii se folosesc în special rădăcina plantei și o mică parte din tulpină, fără frunze și fructe.

Această băutură nu se găsește în comerț și este oferită pelerinilor de către călugării de la Schitul de la Dochia sau de la Mănăstirea Durău. De asemenea, unii dintre proprietarii de pensiuni din zona masivului Ceahlău au schinduc pe care îl scot și îl oferă turiștilor doar la momentele festive din an.

AGERPRES/(AS — autor: Gabriel Apetrii, editor: Georgiana Tănăsescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Muzeul Sării din Slănic Prahova, unul dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Teleajenului, este situat în apropierea Salinei, pe strada 23 August, din localitatea Slănic Prahova, județul Prahova.

Foto: incomod.ph

Foto: amfostacolo.ro

Inaugurat la 13 mai 2003, prezintă evoluția metodelor de extracție și prelucrare a sării, formarea zăcămintelor, unelte și utilaje, cristale de sare și planșe geologice, dar și floră și faună din zonă.

Muzeul este găzduit de “Casa Cămărășiei”, clădire monument istoric construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, reședință a funcționarului domnesc, cel care se ocupa cu strângerea taxelor pe sare, aflate sub monopol domnesc.

Foto: infopensiuni.ro

Casa a fost complet refăcută între anii 2002-2003, folosindu-se tehnici și metode tradiționale așa cum s-au folosit în vechime, cu pământ bătătorit între cofraje de nuiele împletite și cu cuie de lemn.

Într-una din încăperile de la etaj a fost reconstituit biroul cămărașului. Cămărașul, echivalentul managerului de azi, era tezaurarul particular al domnitorului, mai marele peste ocne, cel care răspundea direct în fața domnitorului.

Foto: wikimapia.org


În prezent, muzeul expune documente și reconstituiri privind istoria prelucrării sării la Slănic, unelte și utilaje ale vremii, cristale de sare diverse, planșe geologice ale zonei, precum și date despre flora și fauna din zonă.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Muzeul Memorial “Cezar Petrescu”, amplasat pe strada Tudor Vladimirescu nr. 1 din Bușteni, județul Prahova, este casa în care prozatorul, gazetar și publicist Cezar Petrescu s-a statornicit în anul 1937 și a creat cea mai mare parte a operei sale.

Foto: ghidulmuzeelor.cimec.ro

Născut la 1 decembrie 1892 la Hodora-Cotnari, Cezar Petrescu s-a stabilit la Bușteni, în anul 1937, pentru tot restul vieții, după ce la 45 de ani publicase peste 20 de volume și depusese o vastă activitate în presă.

Foto: (c) REPRODUCERE/ AGERPRES ARHIVA

Muzeul a fost înființat la 17 decembrie 1967 și este secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Clădirea ce îl adăpostește este o casă impunătoare declarată monument istoric, ridicată pe trei nivele din care doar parterul și primul etaj sunt deschise publicului. A fost construită în stil românesc orășenesc, în 1918 de familia avocaților Elena și Dionisie Hobilescu. Aceștia au locuit aici până în anul 1937, când a fost cumpărată de Cezar Petrescu, care a locuit împreună cu familia până în anul 1961.

Odată cu stingerea din viață a scriitorului la 9 martie 1961, succesorii au donat statului casa cu tot ce se afla în interiorul său, cu condiția să fie realizat un așezământ de cultură. Astfel, interiorul casei păstrează în starea lor originală o bogată colecție de mobilier rustic, scoarțe vechi românești ceramică, statui și tablouri purtând semnături cunoscute precum și o vastă bibliotecă cuprinzând peste 10000 de volume, ziare și reviste, toate donate de urmașii scriitorului, toate dezvăluind două trăsături majore ale scriitorului: prețuirea pentru arta populară și marea-i pasiune pentru carte.

Foto: histmuseumph.ro

Intrarea în muzeu întâmpină vizitatorul cu o inscripție semnată de scriitorul Demostene Botez : “Aici, sub cerul acesta pur, Cezar Petrescu a cinstit, ca într-o ceremonie antica, Arta, Munca, Dreptatea și Omenia. Fie ca poporul românesc să-și aducă aminte de el, atâta timp cât Caraimanul își va întinde în fiecare seară umbra pe casa aceasta, ca pe o imaterială lespede neagră, uriașa, pe măsura muncii și operei sale. INTRAȚI! Veți găsi prezenta unui om care v-a iubit, … care a iubit pe toți oamenii.”

De asemenea, intrarea în muzeu dezvăluie semne ale prieteniei lui Cezar Petrescu cu artiștii plastici ai epocii, fiind expuse statuile celor trei martiri Horia, Cloșca și Crișan, dăruite scriitorului de sculptorul Oscar Han, sau tablouri semnate Iser, Jiquidi ori Demian.

De o parte și de alta a holului de la intrare se află dormitorul mamei și cel al soției scriitorului, biroul de primire și sufrageria. Prin obiectele expuse în Sufragerie este ilustrată dragostea scriitorului pentru arta populară și bunul gust: mobilier lucrat în stil popular, ceramică din Transilvania, o icoană pe sticlă, două tablouri semnate Bilțiu-Dăncuș. Mobilierul din biroul de primire a fost comandat special după gustul scriitorului, iar covorul a fost realizat în cel mai autentic stil oltenesc și perdelele lucrate ornamental pe pânză topită.

Foto: histmuseumph.ro

Etajul I adăpostește, alături de încăperile rămase intacte, expoziția documentară prezentând documente originale, acte de familie și de stare civilă, corespondența și manuscrise inedite, fotografii, opera scriitorului în ediții princeps. Aceasta a fost amenajată prin dezafectarea a două dormitoare și înzestrarea cu fotografii și piese de grafică realizate de scriitor.
Foto: histmuseumph.ro

Etajul al II-lea al este spațiul unde scriitorul se retrăgea să lucreze. Aici se află Camera de lucru (biroul de iarnă) ce păstrează masa de lucru a scriitorului, fotoliul și uneltele zilnice de scris, scrumiera, ibricul și serviciul de cafea. Aici se regăsesc două categorii distincte de cărți: cărțile cu dedicație (aproximativ 600 de volume) și clasicii români în vechi ediții. Pe Verandă se află biroul de vară, unde pe masa de lucru a rămas un ultim articol, iar alături, pe o măsuță rotundă, veghează și astăzi serviciul de cafea, alături de țigări și medicamente.

Foto: histmuseumph.ro

Tot la etajul al-II-lea este amenajat un cabinet de presă, în care sunt conservate și prezentate colecțiile de ziare și reviste ale celui care care timp de peste 40 de ani a fost gazetar și publicist, întemeietor de ziare și reviste. În această încăpere sunt prezentate colecțiile de ziare și reviste pe care Cezar Petrescu le-a adunat începând din primii ani de liceu și până în ultimul ceas al vieții și care i-au servit drept sursă de informație, atât în activitatea de publicist, cât și în cea de romancier. Printre colecțiile prezentate aici se află: “Adevărul”, “Dimineața”, “Gândirea”, “Convorbiri Literare”, “Revista Fundațiilor Regale”.

Foto: histmuseumph.ro

Cu excepția dormitorului, în toate încăperile de la acest nivel al casei sunt biblioteci, adăpostind cele peste 10000 volume, cât numără biblioteca scriitorului.

Așadar aceasta este casa lui Cezar Petrescu, un inestimabil patrimoniu cultural, un locaș de evocare și aducere aminte, un omagiu personalității și operei sale.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva