Search
Facebook Twitter Email

Podgoria Lechința este situată în nord-estul Podișului Transilvaniei, în regiunea deluroasă a Someșului Mare și a Mureșului. Este formată din vii dispuse destul de răzleț pe suprafața județului Bistrița-Năsăud, cu o mică pătrundere în nordul județului Mureș.

Selecție de vinuri de Lechința, 1988

Podgoria Lechința cuprinde patru centre viticole: Lechința, Teaca, Bistrița și Batoș, cel din urmă fiind situat în județul Mureș, notează oenologul Mihai Macici în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”.

Acest areal viticol se caracterizează prin condiții termice mai puțin prielnice decât în restul Transilvaniei, ceea ce a condus la alegerea atentă a unor locuri prielnice pentru cultura viței-de-vie. Astfel, au fost alese coastele sudice ale dealurilor, cu expunere la soare și la lumină. Prin urmare, viile nu sunt unite pe suprafețe mari, ci mai degrabă dau aspectul unor oaze. Ele au, însă, o serie de proprietăți comune, ceea ce justifică încadrarea lor în aceeași podgorie.

Cultura viței-de-vie are o lungă tradiție în această zonă. Ea era practicată de către daci și s-a dezvoltat, ulterior, sub stăpânirea romană, îndeosebi în perioada în care s-au construit drumuri, care serveau atât scopurilor militare, cât și negoțului, una dintre căi fiind descoperită la Teaca, important centru viticol. În secolele XII-XIII, viticultura a trecut printr-o nouă perioadă importantă de dezvoltare, odată cu venirea sașilor din părțile Rinului și Moselei. Se spune că vinul din această zonă era preferat de Casa Regală austriacă, de unde a și primit numele de ”vinul împăraților”.

În anul 1361, localitatea era menționată ca vamă, după cum menționează Ilse Schliessleder și R. Fronius (1989). În Evul Mediu, Teaca devenise deja un important centru viticol, fapt susținut de Robert Fronius (1989), care afirma că ”din orice direcție veneai spre Teaca te întâmpinau viile în pantă”. Istoricul Liviu Botezan (1971) susținea că ”Podgoria Lechința s-a conturat la actualele dimensiuni în perioada de înflorire a feudalismului, impunându-se, ca și podgoria Târnave, în producerea de vinuri de calitate superioară”.

Butoaie cu vin în podgoria Lechința, 1968

Academicianul Valeriu Cotea și colaboratorii consemnează, în volumul ”Podgoriile și vinurile României”, câteva aspecte relatate de Robert Fronius în lucrarea ”Tekendorf in Nordsiebenburgen-Ortsmonographie”. Astfel, înainte de apariția filoxerei, renumele vinului de Teaca se datora soiului Fetească albă, dar din acesta nu se obțineau cantități mari. Prin urmare, în ultimii ani, i-au luat locul soiurile Neuburger și Konigsast (Fetească regală). Pe lângă acestea, s-au mai cultivat soiurile: Welshriesling (Riesling italian), Rulander (Pinot gris), Traminer, Muscat Ottonel; Gutedel (Chasselas dore), pentru struguri de masă; Perla de Csaba, ca strugure timpuriu; Gornescher și Honiger, ca producător de larg consum, în mică măsură, iar ca soi pentru vin roșu — Oporto.

Referitor la schimburile comerciale dintre Transilvania, pe de o parte, și Muntenia și Moldova, pe de alta, N. Iorga (1925) aprecia ”…că banul se poate căpăta printr-un spor la vamă, constând într-un florin de fiecare vas de vin”. Totodată, el consemnează că, pe vremea lui Alexandru Ipsilante, domn al Țării Românești (1774-1782 și 1796-1797) și al Moldovei (1786-1788), comerțul cu vin a devenit ”mai liber”, iar Alexandru Lăpușneanu, domn al Moldovei (1552-1561 și 1564-1568), cerea ”…bistrițenilor din Transilvania vin scump pentru hramuri”.

După dezastrul filoxeric de la sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a folosit, pentru altoire, vița americană. Tânărul învățător Ștefan Fronius a fost trimis la întreprinderea ”Teleki”, pentru a desprinde tehnica altoirii. Ulterior, avea să se înființeze școala viticolă particulară Schuster și Fronius din Transilvania, iar câțiva ani mai târziu, Johann Hartig a întemeiat o altă școală viticolă.

Academicianul Valeriu Cotea consemnează, de asemenea, un extras din Monografia economică a județului Năsăud din 1938, în care se arată că, în perioada 1932-1937, suprafața viticolă totală a județului era de circa 1.000 ha, din care circa 900 ha erau plantate cu viță nobilă, iar producția medie de struguri era de aproximativ 5.000 kg/ha. Aceștia erau folosiți îndeosebi pentru producerea de vinuri. Peste 50% din vinul obținut, de calitate foarte bună, era comercializat în alte zone, îndeosebi în Bucovina, restul fiind folosit pentru consumul propriu.

În prezent, printre vinurile produse la Lechința, se remarcă Feteasca albă, soi rezistent la temperaturile mai scăzute din timpul iernii, cu o bună capacitate de acumulare a zahărului în struguri. Sunt vinuri de înaltă calitate, ce pot fi seci sau demiseci. Acestora li se adaugă vinurile de Pinot gris, Riesling italian și Muscat Ottonel, aproape întotdeauna de calitate superioară, precum și cele de Fetească regală, care pot fi vinuri de calitate, dar și vinuri de masă. În comuna Viișoara din centrul viticol Bistrița, așezată pe un deal cunoscut sub numele de ”Steiniger”, se cultivă o vie din care se obține un vin de Fetească albă de o calitate excepțională, notează oenologul Mihai Macici, în volumul menționat anterior.

Toate vinurile din această podgorie se comercializează sub denumirea zonală ”Lechința”, alături de care mai pot apărea suplimentar și denumirile plaiurilor viticole: Vermeș, Sâniacob, Sângeorzu Nou, Teaca, Urmeniș, Dumitra, Viișoara, (Steiniger), Batoș, Culpiu.

Podgoria Lechința este strâns legată și de momente importante din istoria poporului român. Printre altele, se spune că retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul românesc ar fi fost negociată aici. În octombrie 1957, Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunist al României, l-a invitat la o vânătoare de urși pe conducătorul sovietic, Nikita Hrusciov. În sprijinul acestei afirmații stau notele ambasadorului Olandei la București, C. M. Hanswlick De Jonge, care a fost invitat de onoare la vânătoarea de urși. Au poposit la cabana Teaca, unde s-a dat un ospăț copios, încununat cu un vin alb sec, celebrul vin de Lechința. Încântat de această primire, Hrusciov l-a întrebat pe Dej ce ar putea face pentru România, pentru a se revanșa. Dej l-a asigurat atunci de loialitatea românilor, dar a insistat asupra faptului că staționarea trupelor sovietice pe teritoriul nostru nu este necesară, mai mult decât atât, ar putea chiar să știrbească încrederea românilor în Uniunea Sovietică. Hrusciov i-a promis că va înștiința Sovietul Suprem asupra acestei probleme și a dat asigurări că, în proporție de 90%, trupele sovietice vor fi retrase într-un an, ceea ce s-a și întâmplat.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva