Search
Facebook Twitter Email

În vederea lărgirii sortimentului de struguri pentru masă și a adaptării la noile cerințe ale consumatorilor, în România au fost create numeroase soiuri noi, prin lucrări de ameliorare genetică a viței-de-vie, desfășurate în țara noastră în ultimele decenii. Aceste soiuri noi se extind în cultură alături de cele vechi, iar Tamina și Xenia sunt două exemple edificatoare în acest sens.

Soiurile Tamina și Xenia au fost obținute la fosta Stațiune de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație de la Greaca. Aceasta era specializată pentru această direcție de producție, îndeplinind condiții favorabile pentru cultura soiurilor de masă.

Tamina a fost obținut prin hibridare sexuată între soiurile Bicane și Muscat Hamburg, având ca autori pe Gr. Gorodea, I. Boian și Z. Lumânare și a fost omologat în anul 1984, notează prof. Adriana Indreaș și Luminița Vișan, în volumul ”Principalele soiuri de struguri de masă cultivate în România” (2000). Strugurii sunt de dimensiuni foarte mari, uneori depășind chiar 400-500 grame, au boabe foarte mari (6-7 g), ușor ovale, cu pielița colorată roșu-violaceu, miez cărnos și aroma fină de muscat. Ajung la maturare în cursul lunii septembrie, cu producții ce pot depăși 20 tone/ha.

Xenia a fost obținut prin încrucișarea acelorași soiuri, Bicane și Muscat Hamburg, de către Gr. Gorodea și Z. Lumânare. Este un soi valoros, productiv, cu calități gustative deosebite, omologat în anul 1983. Are și el struguri de dimensiuni mari, de 250-300 g, rămuroși, lacși, cu boabe foarte mari, de 4-5,5 g, de formă cilindrică și culoare galben-verzui. Au miezul moale, semicărnos. Soiul ajunge la maturitate deplină în a doua jumătate a lunii septembrie, iar producțiile depășesc 20 tone/hectar, potrivit prof. Adriana Indreaș și Luminița Vișan, în volumul menționat mai sus.

Cele două soiuri s-au detașat, prin calitățile organoleptice și comerciale deosebite, la concursurile anuale și la expozițiile de struguri pentru masă organizate de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, multe probe ale producătorilor particulari și ale unităților de cercetare fiind premiate.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva