Search

Romani celebri – film

Facebook Twitter Email

O tânără de doar 17 ani, Oana Grigoruț, născută în Negrești Oaș, se poate lăuda că își trăiește visul american. Oșanca a ajuns vedetă la Hollywood jucând în mai multe filme pentru copii care se difuzează în numeroase țări.

Foto: arviha personală a Oanei Grigoruț

Oana Grigoruț a ajuns în SUA la vârsta de șase ani, la părinții săi care erau plecați deja. Și-a început cariera în 2009, la 13 ani, și acum este una dintre cele mai bine cotate tinere artiste pentru rolurile din filme pentru copii.

Într-un interviu acordat AGERPRES, tânăra mărturisește că rolul care a făcut-o remarcată cel mai mult până în prezent este Amanda din serialul Crash and Bernstein, ce va putea fi văzut în curând și în România.

Tânăra actriță declară că singurul “dezavantaj” al faptului că este româncă a fost acela că, pentru a putea fi rostit ușor de americani, a trebuit să își schimbe numele de scenă din Oana Grigoruț în Oana Gregory.

AGERPRES: Cum v-ați adaptat în noua țară? A fost greu?
Oana Grigoruț: Adaptarea nu a fost chiar ușoară, nu știam limba și îmi lipseau mult bunicii mei. Părinții mei au plecat în America când eu aveam 2 ani și a durat patru ani să își legalizeze statutul ca să ne aducă la ei pe mine și fratele meu, Dorel. În tot acest timp bunicii mei de la Vama m-au crescut, deci când am plecat în SUA nu prea-i cunoșteam nici măcar pe părinții mei. Îmi amintesc că primele șase luni au fost mai grele până când am vorbit limba engleză și apoi am început să am prieteni la școală și pe strada unde locuiam. Am început lecțiile de balet și pian și așa încet, încet am început să mă adaptez la noul mod de viață.

AGERPRES: Cum ați ajuns să jucați în filme?
Oana Grigoruț: În urma unui concurs internațional de acting, unde am obținut cel mai bun scor la categoria mea de vârstă și peste 50 de oferte de la agenții din Hollywood care să mă reprezinte, mama mea a decis să venim la Hollywood pentru o perioadă. Nu știam nimic nici eu, nici mama despre ce este vorba, dar ea a renunțat la tot și de aici a început “aventura” visului american. Am început să merg la castinguri, în primii doi ani am făcut mult print modeling și reclame TV, apoi după ce mi-am dobândit experiența în fața camerei și agenția mea a fost sigură că sunt pregătită pentru următorul pas, am început castingurile pentru filme și seriale TV.

AGERPRES: Nu a fost un dezavantaj faptul că sunteți româncă? Visul american chiar se poate împlini?
Oana Grigoruț: Singurul dezavantaj, dacă se poate numi dezavantaj, a fost faptul că a trebuit să îmi adaptez numele din Grigoruț în Gregory pentru a fi mai ușor pentru americani de pronunțat. În rest nu am simțit niciodată să fiu dezavantajată. Dimpotrivă, americanii apreciază faptul că mai vorbesc o altă limba și acest lucru m-a ajutat de altfel la trei episoade pe care le-am filmat pentru Disney, unde am câteva replici în limba română și îmi folosesc accentul european. Părerea mea este că visul american se poate îndeplini, bineînțeles nu este nevoie numai de talent, este multă muncă și seriozitate și bineînțeles sacrificii. Poate chiar un pic de noroc… adică să fii în momentul potrivit unde trebuie.

AGERPRES: Care sunt cele mai importante roluri care v-au făcut celebră?
Oana Grigoruț: Toate rolurile pe care le-am avut până acum sunt importante pentru mine, dar cred că rolul care m-a remarcat cel mai mult până acum este rolul Amanda din serialul Crash and Bernstein, unde am filmat până în prezent două sezoane. Și bineînțeles că mai am multe proiecte pe viitor și sper că vor urma roluri multe și importante în cariera mea.

AGERPRES: Care vă sunt idolii și actorii preferați? Dar dintre cei români? Cu ce mari actori sau regizori ați avut legături până acum?
Oana Grigoruț: Dintre idolii mei preferați i-aș aminti pe Natalie Portman, Audrey Hepburn și Johnny Deep. Din România îmi plac multe cântăreața Andra și ca actriță din generația nouă o admir foarte mult pe Dana Rogoz. Toți regizorii cu care am lucrat până acum îmi sunt tare dragi și am învățat de la fiecare ceva nou și important pentru cariera mea. Cel mai faimos dintre toți este regizorul Rich Correll cu care am filmat mai multe episoade în Crash and Bernstein.

AGERPRES: Cum se văd România și lumea filmului românesc de la Hollywood?
Oana Grigoruț: Am întâlnit mulți oameni de film care au fost în România, unde au făcut filme în diferite locații. Ei au o părere foarte bună despre România și lumea filmului românesc. Cristian Mungiu, Cătălin Mitulescu, Radu Muntean, Florin Șerban și mulți alți regizori din România sunt nume cunoscute aici la Hollywood.

AGERPRES: Cum vi s-a schimbat viața?
Oana Grigoruț: Bineînțeles că viața mea s-a schimbat în bine. Pentru că fac cea ce îmi place mă simt tare norocoasă. Scrisorile pe care le primesc în fiecare zi de la fanii mei mă fac fericită să știu că milioane de copiii din toată lumea mă văd la TV. Nu știu exact ce cuvinte să folosesc, dar este plăcut.

AGERPRES: Când vă gândiți acum la România ce vă vine în minte?
Oana Grigoruț: România este prima mea țară. Când mă gândesc la România îmi vin în minte copilăria mea, copiii cu care mă jucam, casa bunicilor și bineînțeles familia mea care încă mai este acolo și de fiecare dată când pot și am timp mă întorc în România cu mult drag.

AGERPRES: Unde vă vedeți peste 10 sau 20 de ani?
Oana Grigoruț: Unde mă văd peste 20 de ani? O actriță de succes și un bun regizor. Îmi doresc în viitor să produc filme și facultatea pe care vreau să o urmez este regie și film. Și, de ce nu, îmi doresc și câteva Statuete Oscar pe biroul meu. AGERPRES (AS — autor: Gheorghe Pietrar)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cornel Todea, regizor de teatru, film și operă, realizator TV, s-a născut la 18 noiembrie 1935, la Cluj-Napoca. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L.Caragiale” din București, regie de teatru, în 1958.

Cornel Todea (13 dec.2005)

Om de teatru cu o carieră dedicată spectacolului în cele mai variate forme ale sale, Cornel Todea a abordat, în egală măsură și cu aceeași pasiune, atât spectacolul teatral (fie că este vorba de montări de piese de teatru sau de gale dedicate teatrului), cât și pe cel de televiziune sau filmul cinematografic.Cornel Todea are peste 50 de piese de teatru puse în scenă la Teatrul Național București, Teatrul Nottara, Teatrul Național Iași, Teatrul Național Cluj, Teatrul din Piatra Neamț, Teatrul Mic, Teatrul Bulandra și Teatrul ”Ion Creangă”.

A fost director al Studioului de film TV (1970-1972), în domeniul televiziunii datorându-i-se numeroase producții de film (”Fuga” (1967), ”Comoara din Carpați” (1975) și de teatru de televiziune, realizări pentru care deține importante premii. Ca regizor de film semnează lung-metrajele ”Adio, dragă Nela!” (1972), ”Singur printre prieteni” (1979), ”Dragostea mea călătoare” (1980).

Cornel Todea a debutat, în 1976, pe scena Teatrului ”Ion Creangă” din București, cu spectacolul ”Hocus pocus și-o găleată”, de A.E. Greidanus, scenografia Ion Dogar Marinescu, muzica Johnny Răducanu. În 1982, în regia sa se montează, într-o nouă formulă regizorală, ”Pinocchio”, cu Alexandrina Halic în rolul titular, spectacol care s-a bucurat de un mare succes într-un turneu în Italia și care a avut o existență îndelungată — mai mult de 500 de reprezentații.

Regizorul Cornel Todea la conferința de presă prilejuită de aniversarea a 40 de ani de la înfiinațarea Teatrului ”Ion Creangă”. (8 iun. 2005)

Din 1991 a fost director al Teatrului ”Ion Creangă”, la conducerea căruia a repurtat mari succese.

În 1993, spectacolul ”Ivan Turbincă”, de Alecu Popovici, dramatizare după basmul omonim al lui Ion Creangă, în regia lui Cornel Todea, participa la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii din Grecia. În 1994, a avut loc premiera spectacolului ”Furtuna”, de W. Shakespeare, tot în regia lui Cornel Todea, acest spectacol participând, în decembrie același an, la Festivalul Internațional de Teatru de la Taipei, Taiwan. Spectacolul în limba franceză ”Improvizație la Alma” (1995), în aceeași regie, care a avut premiera la Institutul Francez din Viena, a fost reprezentat pe scene din Franța, Belgia, Cehia, Egipt, Danemarca, Siria și Cipru.

Sub conducerea sa, Teatrul ”Ion Creangă” a devenit, din 1996, membru al EU NET ART, o rețea europeană cu sediul la Amsterdam, care reunește 100 de membri: teatre, asociații și organizații de profesioniști din lumea spectacolului, a căror activitate este destinată copiilor.

Cornel Todea (stg.) regizor și actorul Ion Lucian (dr.). (9 apr. 2002)

În anul 1999 a debutat ca regizor de operă, cu montarea spectacolului ”Elixirul tinereții” de Eugene Scribe, pe scena Operei Naționale Române. În 2003, noua premieră cu spectacolul ”Pinocchio”, la Teatrul ”Ion Creangă”, cu o trupă nouă (având-o pe Ani Crețu în rolul titular), scenariul și regia fiind semnate de Cornel Todea, a primit Premiul Național pentru Spectacol de Teatru pentru Copii, acordat de Ministerul Culturii. Anul 2005 a adus alte premii: la Gala UNITER, Teatrul ”Ion Creangă” prima ”Premiul Special pentru Teatru de Copii”, iar spectacolul “Harap Alb”, scenariul Cornel Todea, după Ion Creangă, a primit ”Premiul pentru cel mai bun spectacol” acordat de Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii “100, 1000, 1 000 000 de povești”, conform site-ului Teatrului ”Ion Creangă”.

Gala Tânărului Actor ‘HOP’ — Cornel Todea, vicepreședinte UNITER, directorul artistic al Galei.(31 aug. 2003)

A fost și director artistic al Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii ”100, 1000, 1.000.000 de povești”. Susținător al tinerelor talente, Cornel Todea a fost, începând din 1998, director artistic al ”Galei Tânărului Actor HOP”, organizată de UNITER.

A fost totodată membru al Uniunii Cineaștilor (UCIN), vicepreședinte al UNITER (Uniunea Teatrală din România), membru al Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România (APTR), al Asociației Ziariștilor din România (AZR).

În 2002 a fost distins cu Ordinul național ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler pentru activitatea din teatru.

Cornel Todea a încetat din viață la 30 august 2012 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu; redactor Arhivă foto:Vlad Rușeanu; editor: Cerasela Bădiță)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Dramaturgul și romancierul Tudor Mușatescu s-a născut la Câmpulung Muscel, la 22 februarie 1903. În ultimul interviu acordat în 1970, cu puțin timp înainte de a muri, dramaturgul spunea: “Dacă îmi recunosc un merit ca dramaturg este că oricare dintre personajele mele, înțepate cu un ac, va sângera sânge viu, uman”.

Dramaturgul Tudor Mușatescu, 12 martie 1969

A absolvit Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din cadrul Universității București, în 1924.

În intervalul 1930-1940, a fost profesor de franceză și avocat, inspector general al teatrelor.

A condus mai multe companii teatrale efemere: Teatrul din Sărindar (1940), Teatrul “Tudor Mușatescu” (1941-1942), Teatrul “C.A. Rosetti”, Teatrul Nostru și Teatrul Colorado (1943-1944). A fost membru în comitetul de conducere al Societății autorilor dramatici români, ales în 1945.

A scris schițe, romane, piese de teatru, însă adevărata sa vocație s-a dovedit a fi teatrul, în special comedia, Tudor Mușatescu fiind considerat de critici “un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialiene de moravuri” (Ovid S. Crohmălniceanu), prin tipologie, situații și dialoguri spirituale.

A colaborat regulat, din 1919, la revista “Rampa”, precum și la reviste umoristice și magazine ilustrate.

Ca dramaturg, a debutat în 1923 cu piesa “Focurile de pe comori”, scrisă în limba franceză și reprezentată la Paris. În 1925 au fost jucate pe scena Teatrului din Craiova alte două piese, “T.T.R.” și “Datoria”. Au urmat “Panțarola” (1928) și “Sosesc deseară” (1931), piese prin care a încercat o reabilitare a vodevilului.

S-a impus cu comedia în trei acte, “Titanic Vals”, care a avut premiera la 21 noiembrie 1932, la Teatrul Național din București, fiind reprezentată și în multe orașe europene.

În 1926 a publicat primul și singurul volum de versuri, “Vitrinele toamnei”. A continuat cu schițe (“Nudul lui Gogu”, 1928; “Ale vieții valuri”, 1932), proză de experiment sub formă epistolară (“Doresc ca micile mele rândulețe”, 1934; “Fiecare cu părerea lui”, 1970), romanul “Mica publicitate” (1935).

Piese la fel de apreciate au fost și satira dedicată politicii și politicienilor, “…Escu” (1933), dar și “Visul unei nopți de iarnă” (1937).

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Scriitorul Ioan Cărmăzan, cunoscut regizor și scenarist, una dintre personalitățile culturale care a adus contribuții importante la cultura și arta românească, a primit marți, la Reșița, titlul de Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin.

“Sunt foarte puține momentele festive la Consiliul Județean Caraș-Severin, în ultimul timp, ori acesta chiar a fost un moment deosebit prin care am completat pleiada de oameni reprezentativi pentru Caraș-Severin, cărora Consiliul Județean a hotărât să le decerneze titlul de Cetățeni de onoare.

Acum a fost unul dintre acele momente prin care a fost decernată diploma de Cetățean de onoare domnului Ioan Cărmăzan, a cărui activitate este atât de complexă, încât după părerea mea acest titlu este mult prea puțin pentru întreaga sa carieră, dar este maximum pe care Consiliul Județean Caraș-Severin a putut să-l ofere”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ilie Iova.

Ioan Cărmăzan este absolvent al Facultății de Matematică a Universității din Timișoara (1971). După ce a absolvit și regia de film la I.A.T.C. București (1978) s-a afirmat în cea de-a șaptea artă cu o serie de succese, între care filmele “Țapinarii” (1982), “Lișca” (1983), “Sania albastră” (1987), “Casa din vis” (1993), “Lotus” (2004), “Raport despre starea națiunii” (2004), “Cu inima îndoită” (2006), “Dragoste de mamă” (2006), “Margo” (2006), “O secundă de viață” (2009), “Oul de cuc” (2010), “Vlad nemuritorul” (2000), “În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură” (2002), “Orient Expres” (2004 — în colaborare cu Sergiu Nicolaescu), “Brâncuși — din eternitate” (2014).

A realizat și filme documentare, între care unul despre Bocșa, dar și scurtmetraje, dintre care unul este realizat chiar la Bocșa, județul Caraș-Severin (“Negustorul de amintiri” — 2009).

“Este o recunoaștere! Într-un fel sau altul te bucuri pentru că aparții acelui loc și pentru că într-un fel sau altul, fiecare loc are un centru, iar în momentul în care devii cetățean de onoare te apropii de centrul acela, centrul sufletesc, pulsul sufletesc al unui loc, al unui județ sau al unui oraș.

Mă simt onorat de povestea asta, dar din punctul meu de vedere de câte ori vin aici mă simt ca un copil, îmi retrăiesc tinerețea și revin de fiecare dată cu plăcere. Astăzi este o zi specială pentru mine, nu e la îndemână oricui, deși cred cu tărie că fiecare cetățean de onoare este un personaj care s-a ridicat singur, care într-un fel sau altul s-a ridicat pe o colină și a strigat iubesc județul Caraș-Severin. Eu iubesc Banatul, Banatul Montan, chiar îl iubesc!”, a afirmat, cu acest prilej, Ioan Cărmăzan.

Ioan Cărmăzan a declarat că în prezent are un film în lucru.

“Este un film despre Maria Tănase, care se naște greu, costă destul de mulți bani. Scenariul există, sunt și niște bani la Ministerul Culturii, dar sunt insuficienți. S-ar putea să îi obțin în toamna asta, s-ar putea să îi obțin în primăvară, dar responsabilitatea este destul de mare și nu pot să pornesc un film despre Maria Tănase cu puțini bani și să îl fac din sărăcie și să mă prefac că nu observ sărăcia”, a mai precizat Ioan Cărmăzan.

AGERPRES(AS — autor: Paula Neamțu, editor: Mihai Simionescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Regizoarea Brigitte Drodtloff, despre filmul Filtsch. Povestea copilului din Sebes care a unit Europa cu muzica sa

 29 Iun 2015  

Din micuțul Mühlbach, muzica l-a purtat în toată Europa, la Viena, Paris, Londra. I-a impresionat pe cei mai mari compozitori din prima jumătate a secolului XIX – Frédéric Chopin și Franz Liszt. „Doamne, ce copil! Nimeni nu m-a înțeles vreodată atât de bine”, spunea despre el Chopin. „Când acest copil va cânta în turnee, eu pot să închid prăvălia”, zicea Liszt. A devenit rapid unul dintre interpreții preferați ai Reginei Victoria. Existența sa a fost însă, pe cât de intensă, pe atât de scurtă, pentru că, fiind un copil mai sensibil și bolnăvicios, a murit la nici 15 ani.

Acesta este Carl Filtsch (1830-1845), copilul din Sebeș care a unit toată Europa cu muzica sa, acum aproape două secole. Compozițiile lui sunt încă înnebunitoare. Astăzi, un concurs de muzică îi poartă numele, la Sibiu, prezența i-a apărut prin câteva cărți și cam atât. Numele său nu stârnește reacții, așa cum făcea în 1840, de exemplu.

Povestea sa aproape uitată este, însă, pe cale de a redeveni cunoscută, printr-un film artistic. „Filtsch” va fi realizat de Brigitte Drodtloff, o regizoare de origine germană, care a crescut în România, însă acum trăiește la München. Din câte spune ea, va fi un film cu dragoste, cu răzbunare, cu intrigi și va apărea în primăvara-vara lui 2017.

În scurta ei vizită prin Alba, Brigitte Drodtloff, alături de producătoarea Gabriela Suciu de la Elefant Film, și-a făcut timp de un ceai și o poveste în Cetate.

Rep: Am auzit deja de anul trecut că se va face un film despre Carl Filtsch. „În sfârșit”, mi-am spus, dar în același timp mă gândeam că e o nebunie, că nu va fi deloc ușor de făcut…

Brigitte Drodtloff: E o nebunie totală. Am avut la Sebeș o întâlnire formidabilă cu un om care mi-a zis „necunoscutul să-l faci cunoscut”. Acesta e un fel de simbol al filmului nostru.

Filmul este un biopic despre Carl Filtsch. Băiețelul acesta, prin drumurile lui din țară în țară, a unit Europa cu muzica lui, acum aproximativ 180 de ani.

Era al nouălea copil al familiei. Tatăl lui i-a dat lecții, însă întreaga familie era foarte muzicală. Pe vremea aceea, sașii aveau la fiecare a doua casă un pian și învățau patru limbi străine.

Băiatul acesta era însă mai deosebit decât ceilalți. Se așeza la pian și începea să improvizeze, pentru că nu avea răbdare pentru structurile de muzică deja existente. A fost descoperit de soția contelui Banffy, care a vrut neapărat că îi dea o educație extraordinară. A plecat la Viena, însoțit de fratele lui care era cu 17 ani mai în vârstă, și el muzician. Acolo au găsit cei mai buni profesori, și au pornit în toată Europa. El a devenit elevul preferat al lui Chopin. Prin el a ajuns muzica lui Chopin în Anglia, pentru că Chopin nu prea era de acord să îi interpreteze nimeni muzica. A acceptat însă ca băiatul să plece în Londra și să cânte în fața Reginei Victoria. În tot acest timp, singura care își dădea seama că el nu o să reziste cu atâtea concerte în toată Europa, era mama lui, care știa că este un copil firav și sensibil. S-a îmbolnăvit din ce în ce mai rău. Unii spun că și din cauză că a lucrat atât de intens cu Chopin, care era bolnav de tuberculoză. L-au trimis la un moment dat la băi la Veneția, dar prea târziu. Cu două săptămâni înainte de a împlini 15 ani, a murit. Filmul va avea, însă, un final optimist.

Rep: Cum te-ai hotărât să faci filmul? De ce Filtsch?

Brigitte Drodtloff: Am ascultat întâi muzica lui, acum 12 ani. Am fost înnebunită și am început să mă întreb cine e băiatul ăsta. Când am auzit că a murit la 14 ani, eu, ca mamă de doi copii, am spus că nu se poate așa ceva. Am citit foarte mult despre el, a durat destul de mult până mi-am dat seama că se poate face un film artistic. Inițial am vrut să fac un documentar.

Scenariul l-am scris în 2013. Atunci încă nu voiam să fac regie. Pentru o vreme am căutat regizor și apoi am hotărât să îl fac eu. La urma urmei, e meseria mea. Și cred că eu aș interpreta cel mai bine ideile astea. Văd filmul înteg. De fapt filmul m-a găsit pe mine.

Rep: Cum te-ai documentat?

Brigitte Drodtloff: Am citit foarte multe cărți. În primul rând am pornit de la două biografii, una scrisă de Ertl și cealaltă de Peter Szaunig, care a inițiat și concursul de muzică Carl Filtsch care are loc în fiecare an la Sibiu. Am căutat în biografiile lui Chopin, au căutat peste tot ca să găsesc mai multe despre el din alte surse. Am citit toată istoria familiei Banffy, a Reginei Victoria, presa vremii, de la Arhivele din Londra, ca să văd exact ce ecou aveau concertele lui. Am pus totul cap la cap și m-am întrebat ce poți să dai publicului în ziua de azi. Ori faci un documentar, ori faci o chestie care prinde. Scenariul e gata, e în limba română, inițial a fost scris în limba germană, dar filmul îl vom face în engleză, ca să fie mai simplu de lansat în toată lumea. De la început mi-am dat seama că filmul ăsta își caută drumul lui.

Rep: Ați ales niște locații de filmare? Ați selectat actorii?

Brigitte Drodtloff: Actorii încă nu, depinde cum îl facem. Vom lua numai nume mari. Vom avea nevoie să căutăm un copil. De fapt, doi copii. Unul de 5-7 ani și unul de 10 ani. El nu a mai crescut de la 10 ani până la 14. Era un star. Era desenat și toate fetele aveau câte un portret mic de-al lui. Va trebui să căutăm un copil care, în primul rând, cântă la pian formidabil.

Rep: Ați găsit oameni, localnici, care ar putea să vă vorbească despre Carl Filtsch și familia lui?

Brigitte Drodtloff: Da, chiar am găsit un om la Sebeș, a cărui familie se cunoștea cu familia Filtsch și există urmași ai familiei.

Rep: Cam când ar începe filmările și când ar fi premiera?

Brigitte Drodtloff: Am vrea să filmăm vara viitoare. Vom lucra cu o compozitoare din Londra, care va face soundtrack-ul complet al filmului și un director de fotografie și operator principal extraordinar, din Germania, care a luat și Oscar. Și, desigur, cu Edi Schneider. Cel târziu în mai 2017 am vrea să avem premiera. Poate chiar în 28 mai, de ziua lui Carl Filtsch.

Brigitte Drodtloff spune despre ea că a „crescut în televiziune și radio”. A început la 6 ani cu emisiuni de limba germană, la radio-ul de lângă școală. A urmat studiile IATC (actual UNATC) la București, a plecat în Germania, a călătorit în toată lumea. A scris sute de scenarii pentru televiziune, filme și seriale, a regizat piese de teatru în limba germană la Sibiu. Anul trecut a lansat un scurt metraj – Omul – cu Marcel Iureș, care are un succes extraordinar. Filmul a circulat deja în toată lumea, se află în prezent la cel de-al 34-lea festival și i-a adus și un premiu la Festivalul Internațional de Film de la Rochester.

Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul filmului Filtsch.

Sursa: abcnews

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Catrinel Menghia trece de la moda direct pe platourile de filmare de la Hollywood. De curand, romanca a obtinut un rol in serialul de televiziune CSI: Las Vegas, care va fi difuzat anul viitor, incepand din luna ianuarie.

 Supermodelul va interpreta rolul unei italience focoase, aflata pe punctul de a se marita cu unul dintre cei mai cunoscuti criminalisti.

In film, Catrinel Menghia este Elisabeta, o italianca seducatoare care isi gaseste in sfarsit marea dragoste in persoana lui David.

Barbatul, un tehnician care lucreaza intr-un laborator de criminalistica, interpretat de Wallace Langhman, o intalneste pe bruneta intr-o vacanta in Toscana. Se indragosteste pe loc de ea si o cere de nevasta.

Se pare ca Menghia a ajuns deja la Universal Studios Hollywood . Vestea a fost postata acum doua zile pe contul ei de Facebook.

“Sunt foarte fericita sa fac parte din distributia CSI: Las Vegas“, a declarat romanca.

Mesajele fanilor nu au intarziat sa apara.

Fotomodelul cunoscuta sub numele de Catrinel Marlon va aparea in sezonul al 13 al serialului american“Crime Scene Investigation Las Vegas’‘. Practic o vom vedea in ianuarie, in episodul “Double Fault”.

Daca in cariera ii merge din plin si are toate sansele sa dea lovitura inclusiv in cinematografie, in viata privata, Carinel tocmai ce a trecut peste un hop.

Dupa un mariaj de 6 ani i-a spus adio sotului ei Massimo Brambati. Se pare ca italianul era extrem de gelos si desi romanca isi dorea un copil, el tot amana momentul.

Si cum lucrurile s-au schimbat radical, Catrinel va fi nevoita sa-si scoata si tatuajul pe care l-a facut special pentru fostul sot intr-o zona ascunsa privirilor: “Massimo per sempre!”

sursa: protv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Poveste de dragoste (titlul internaţional: Love Is a Story), cel mai nou lungmetraj al regizorului Cristina Iacob (#selfie), cu Dragoș Bucur și Raluca Aprodu în rolurile principale, a fost selectat la prestigiosul festival de film de la Montréal, ”Festival des Films du Monde”, în Canada.

Poveste de dragoste_2
Unul dintre cele mai vechi festivaluri de film din lume, Festivalul de la Montreal, fondat în 1977, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 39 și va avea loc în perioada 27 august – 7 septembrie. Prin selecţia de filme din peste 70 de ţări, festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din America de Nord. Spre deosebire de Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, omologul său din partea vorbitoare de engleză a Canadei, Festivalul de la Montreal, Quebec, prezintă diferite tipuri de filme din toată lumea şi foarte puţine sau deloc din cele produse la Hollywood.

Lungmetrajul Poveste de dragoste este un film despre iubirea dintre doi tineri artiști din zilele noastre.
În preajma sărbătorilor de iarnă, într-un oraș vechi și fermecător din Transilvania, Sebastian și Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste. Doar că nu e atât de simplu cum pare.
Aflată în aria de influență a trei bărbați cu personalități puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viața de adult și alegerile unei inimi de copilă. E vremea Crăciunului și viata îi rezervă acestei tinere frumoase și talentate doar cadourile pe care este suficient de puternică să le primească.
Dragostea învinge întotdeauna, sau nu?

Alături de Dragoş Bucur și de Raluca Aprodu, în film joacă Ducu Darie, Mimi Brănescu, Mirela Oprişor, Vlad Zamfirescu, Ionuț Bora, Gabriela Popescu.

“Poveste de dragoste este un film diferit de #Selfie, cu o poveste universală despre iubire și despre încercările prin care trebuie să treacă un cuplu. Selecția la Montreal, ca și cea de la Mons, este o reală bucurie pentru întreaga echipă a filmului, alături de care a fost o plăcere să lucrez. Acest film este pentru public, așa că juriul în fața căruia avem cele mai mari emoții este format din spectatorii din România, care vor putea vedea filmul în cinematografe la finalul acestui an”, a declarat regizoarea Cristina Iacob.

Poveste de dragoste a rulat în premieră internațională în cadrul Festivalului filmului de dragoste de la Mons, unde a fost selectat în competiția internațională.
La Montreal, filmul va rula pe 31 august, de la ora 12,30 și pe 1 septembrie, de la ora 21,30.

Scenariul filmului este semnat de Cristina Iacob și Dan Chiriac. Poveste de dragoste a avut parte de o echipă de excepție. Imaginea îi aparține lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele de Doina Levintza. Montajul a fost realizat de Ovidiu Văcaru și Cătălin Cristuțiu, iar muzica originală aparține HaHaHa Production. Sunet, Dragoș Stanomir, iar mixajul, Cristinel Șirli (Creative Sound). Poveste de dragoste este produs de MediaPro Entertainment și Zazu Film.

În România, lungmetrajul va fi lansat la finalul anului 2015, distribuit de Zazu Film.

Cristina Iacob
Filmografie

Licențiată în regie de film și absolventă a unui masterat în cinematografie în cadrul London Film School, Cristina Iacob (26 de ani) este unul dintre cei mai tineri regizori şi scenarişti români.

Ea a lansat în 2014 lungmetrajul #selfie, declarat oficial cel mai vizionat film românesc în cinematografe, cu peste 102.000 de spectatori în doar 25 de săptămâni cât a rulat pe marile ecrane româneşti, şi 80.000 de fani pe pagina de Facebook. (Pe locul al doilea s-a situat tot o comedie, cu 28.000 de spectatori.) Printre premiile internaţionale câştigate de #selfie se numără cele pentru Cel mai bun film, la The Broad Humor Film Festival din SUA, şi la Southampton International Film Festival din Marea Britanie.

În 2011, scurtmetrajul Zestrea / The Dowry, regizat de Cristina, a fost selecționat la Cannes Short Film Corner, precum şi la Festivalul Internațional Dakino, Festivalul Internațional de Film Cinemaiubit, Ruby Mountain Film Festival USA, unde a câștigat și premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj studențesc.

În film la Nașu’, mediumetrajul realizat în 2013, a fost selecționat la nenumărate festivaluri internaționale și a obținut premiul pentru pentru cel mai bun scurtmetraj de comedie la Eugene International Film Festival, în SUA.

Regizoarea a semnat de asemenea documentarul Mircea Veroiu și scurtmetrajul Raport despre indiferență. Înainte să devină regizor de film, ea a lucrat pentru câțiva ani în televiziune, în redacția de știri.

În 2011, Cristina Iacob înfiinţează casa de producţie Zazu Film, iar din 2012 este preşedintele Asociaţiei Scenariştilor Români (ASCER).

Poveste de dragoste / Love Is A Story
Durata filmului: 97 minute.
Proiecţiile Montreal: ….
Montreal ”Festival des Films du Monde”: http://www.ffm-montreal.org/

BY Sursa: romania pozitiva

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Îl cheamă Dan Iliuță. Are 17 ani și este elev la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București. Dar spre deosebire de alții de vârsta lui, el și-a manifestat pasiunile la nivel de excelență.

Alături de alți tineri, Dan a realizat un film ce s-a bucurat de o apreciere atât de mare, încât producția a fost selectată la Festivalul de la Cannes. „Tibi” este acum noua senzație a momentului, iar mulți așteaptă cu nerăbdare să îl vadă. Dan s-a întors de curând și a povestit o parte din experiența lui acolo.

Ce a însemnat Cannes pentru tine?

Călătoria la Cannes a fost o șansă spontană. Probabil e inutil să spun cât de imensă e lumea cinematografică, văzută prin ochii unui începător, la ce nivel de interacțiuni se poate ajunge între persoane total neașteptate, fiecare cu scopul său, țeluri spre care uneori tind mecanic, fără să mai guste plăcerea drumului până la împlinirea lor.

„Este ceva de neimaginat, grandios, impunător, restrictiv pentru „oamenii de rând”, dar și înălțător și provocator pentru progres în carieră.”

Fiind un participant în Short Film Corner, am avut acces în Marche du Film (Piața de filme), unul dintre cele mai mari târguri de distribuție/cumărare și vânzare de producții cinematografice, unde ai o șansă unică să înveți cum funcționează mecanismele din spatele aparențelor, din latura pragmatică a operelor de artă. E un paradis pentru lungmetraje și o stâncă numai bună de escaladat pentru autorii filmelor scurte. Depinde de tine ce reușești să faci și cu cine ajungi, din întâmplare sau nu, să intri în vorbă și să îi atragi atenția.

Citisem mai multe articole legate de experiența diverșilor filmmakeri din lume la Cannes, și în special și din secțiunea mea. Dar e total altceva când ajungi să o trăiești pe propria piele.

Cum s-a văzut totul prin ochii unui licean?

După o noapte în Nisa, echipă gură-cască, Mediterană, palmieri, lumini și exotic, am ajuns în Cannes.

„Eu eram țintit pe ce vreau să fac și simțeam că nimic nu îmi poate sta în cale. Îmi spuneam: Acum e acum, e o oportunitate pe care nu o pot rata, trebuie să intru în vorbă cu cât mai multă lume și să îmi formez o bază de date de persoane din care să cern viitori colaboratori pentru proiecte.”

Din momentul în care am coborât scările din Palais de Festival și am ajuns în zona de scurtmetraje, lucrurile au stat cu totul altfel.

„Pentru moment, am fost de-a dreptul copleșit de mulțimea de oameni, hărmălaia, agitația de tineri producători, regizori și actori, gata „să se vândă” și să facă exact aceleași lucruri pe care intenționam și eu cu atât de multă determinare și iluzie a unicității să le fac. Dar, cumva, era minunat. Eram acolo și asta însemna deja ceva.”

Cum arăta o zi a lui Dan Iliuță la Cannes?

Pentru următoarele două zile, am învățat (în mare, bineînțeles, pentru că festivalul e un loc imens), cum funcționează lucrurile și unde se desfășoară evenimentele importante.Am avut noroc cu cazarea, pentru că am stat aproape și nu îmi lua mult drumul până la Palais, dacă trebuia să îmi schimb vestimentația sau să iau materiale promoționale pentru film. Vlad și Radu, scenariștii filmului Tibi și colegii mei de clasă, s-au pus la cozi și au văzut filmele care aveau de obicei premiera cu o zi în urmă, pe când Vlad și Cezara (actorii) făceau cunoștință cu cât mai multe persoane cu care să împărtășească experiență. Eu am încercat să descopăr cât mai multe planuri pe care le pot dezvolta cu acest film, dar și cu proiecte viitoare, pentru că la vârsta mea, evoluția e cel mai important proces, și cred că experiențele trebuie luate progresiv. Sigur, ne-am înarmat cu cărți de vizită, cu flyere și afișe pentru film, și am pornit la treabă.

 

Ai avut parte de provocări?

O provocare destul de mare a fost să găsim medii prielnice pentru filmul nostru, care se clasează undeva în categoria de mediumetraj. Într-una dintre zile, ne-am împărțit pe două echipe și am pornit în două direcții: unii dintre noi am stat în Short Film Corner, cunoscând diverși distribuitori sau buyeri de filme, pe care să îi atragem spre filmul nostru și să îi determinăm să găsească un format potrivit pentru acesta, ceilalți dintre noi am urcat la etaj în Marche du Film și ne-am început „agățarea” interesaților, prezentându-ne filmul ca un lungmetraj.

„Am primit, de la fiecare persoană cu care am intrat în contact, sfaturi și puncte de vedere pe care cred că niciun alt mediu nu ni le-ar fi putut oferi, la acel nivel. Și cu această strategie cel puțin, au apărut câteva posibilități de distribuție mondială pe care nu putem să nu le luăm în calcul.”

Au fost și lucruri care nu te-au impresionat?

Dincolo de componenta business a festivalului, Cannes-ul este un loc magic. Premierele de film organizate cu mare fast, proiecțiile de seară, dress code-ul respectat, localurile elegante și vibe-ul strălucitor sunt toate părți ale unei tradiții care se succede în fiecare an cu o rigurozitate crucială, deși uneori teatrală. Pentru că, desigur, există și părți negative; din câte am înțeles de la participanți ai fostelor ediții, calitatea filmelor a scăzut considerabil. Am văzut producții cu o actorie impecabilă, însă uneori, cu povești, idei expuse și viziuni de la care cereai tacit mai multe, însă nu ți se oferea nimic, și rămâneai cu așteptarea nestinsă. Există aspecte care pot fi îmbunătățite, majoritatea care țin și de organizare.Două filme care mi-au captat atenția au fost „Youth”, în regia lui Paolo Sorrentino, care servește o combinație perfectă între cinism și sinceritate ascunsă în cel puțin două relații dintre personaje și Love-ul lui Gaspar Noe, dar și „Comoara”, pe care sper să o văd cât de curând în țară, pentru că acolo nu am apucat.

 

Cum v-au privit ceilalți?

La premiera scurtmetrajului nostru a fost prezentă și doamna Irina Margareta Nistor, de prezența căreia ne-am bucurat. Dumneaei ne-a felicitat pentru povestea frumoasă din „Tibi” și ne-a oferit la final, simbolic, o cutie de bomboane de la Lisabona, menită să ne aducă succes în tot ceea ce facem. Ne-am întâlnit cu nume mari din cinematografia românească și la pavilionul național, parte a „International Village”, cu toții curioși de filmul nostru și de acum invitați la premiera din București din această vară.

Ce impresii ați lăsat?

„Ni s-a spus în repetate rânduri că emanăm o stare de bine și un entuziasm pur, chiar și mergând pur și simplu pe Croazetă. Nu pot să contrazic nimic din remarca asta. E o experiență minunată, și am simțit asta din plin.”

 

Universul Cannes înseamnă doar strălucire?

În spatele acestor imagini de fațadă, se ascund multe întâmplări care denotă ipocrizie, capcane și interese pur egocentriste. Mașinile de lux, hotelurile și cluburile exclusiviste, vestimentațiile extravagante și întregul labirint de blizt-uri ale aparatelor de fotografiat sunt părți ale unui ritual exagerat, prezentate cu ingeniozitate. Credibil sau nu, și acel covor roșu este o simplă mochetă pe niște trepte. Cred că acesta a fost un motiv responsabil pentru ușoara melancolie a colegilor mei, nimic nu fiind relevant pentru adevărata valoare individuală a celor din industrie, sau chiar și din afara ei. Eu personal, am fost pregătit pentru a trage astfel de concluzii, chiar și dinainte de festival. E o lume aparte în anumite aspecte, însă izbitor de comună și lumească prin alte lucruri. Nu rămâne decât alegerea fiecăruia, dacă vrea să facă parte din ea sau nu. Până la urmă, e fascinația mea, o dedicare a vieții pe care o îmbrățișez, așa cum este.

„Dar atât timp cât suntem oameni și vom avea scopuri raționale, nimic nu va fi ideal sau perfect, și orice utopie își are ancorele pe un pământ pe care ne stau picioarele cu toții. Bucuria momentului a meritat totul.”

El e Dan. Elev în clasa a XI-a. Dar a demonstrat tuturor că orice este posibil dacă îți dorești cu adevărat. Și niciun vis nu este prea îndrăzneț, dacă faci totul cu pasiune.

 

Sursa: antena1

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Regizorul, actorul și producătorul Sergiu Nicolaescu s-a născut la 13 aprilie 1930, la Târgu-Jiu. La 5 ani a plecat din orașul natal împreună cu familia, care și-a stabilit reședința la Timișoara, orașul în care marele regizor a copilărit. Din acei ani ai copilăriei i-au plăcut filmele și a visat să joace într-o zi în filme. A făcut ultimele patru clase de liceu în 2 ani, potrivit cinemagia.ro.

Foto: (c) Lucian TUDOSE / Arhiva AGERPRES

În 1948, la terminarea liceului, a intrat la trei facultăți: Belle Arte, Politehnică și Școala de Ofițeri de Marină. A absolvit Politehnica în 1952, devenind inginer, meserie pe care a practicat-o la Studioul ”Al. Sahia” până în 1965, intrând astfel în lumea filmului.

Începuturile carierei sale regizorale sunt marcate de o serie de scurtmetraje — “Scoicile nu au vorbit niciodată”, “Memoria trandafirului”, o metaforă de 7 minute (1962), foarte curând ajungând să abordeze, ca profesionist, lungmetrajul.

”Eram inginer, am intrat foarte de tânăr în cinematografie, la 24 de ani, ca inginer, (…) mi-a plăcut această nouă lume. Eu am pornit, de fapt, pe un alt gen, filme de artă, scurtmetraje fără dialoguri la studiourile ‘Sahia’, unul dintre ele a ajuns chiar și la Cannes, și după aceea, timp de 10 ani, am văzut la Paris filmul, în perioada Crăciunului”, mărturisea marele regizor într-un interviu acordat AGERPRES, în 2010.

Scenă din filmul ”Mihai Viteazul”. Regizorul Sergiu Nicolaescu alături de actorii Amza Pellea și Olga Tudorache, 1970.
Foto: (c) Mihai ALEXE / Arhiva AGERPRES

Debutul în lungmetraj cu ”Dacii” (în coproducție cu Franco-London-Film, 1966), în care este și interpret, se dovedește a fi un mare succes românesc, ajungând să fie difuzat și în străinătate.

În anii ’70, demonstrează o reală voință de a-și însuși tehnici narative și de montaj preluate din cinematograful american comercial, pe care le aplică filmelor sale de acțiune și suspans.

Filmografia sa impresionantă cuprinde filme la care, în afară de regizor sau co-regizor, este în egală măsură actor sau scenarist cu certe calități. După numărul de filme realizate (peste 50 de lungmetraje), Sergiu Nicolaescu este, de departe, regizorul cel mai productiv din cinematografia autohtonă, situându-se în același timp la nivelul celor mai activi cineaști în plan internațional.

În timpul filmărilor la ”Mircea”, 1988.
Foto: (c) Mihai ALEXE / Arhiva AGERPRES

De-a lungul carierei, a abordat o largă arie tematică și de gen (inclusiv filmul de actualitate, serialul de televiziune, comedia, drama psihologică, filmul biografic), însă certa sa vocație se dovedește a fi superproducția de inspirație istorică și filmul de acțiune.

Din 1990, a fost directorul Studioului de creație ”Star 22”.

Selectiv, din filmografia sa amintim: ”Dacii” (1967), ”Mihai Viteazul” (1970), ”Cu mâinile curate” (1972), ”Chemarea aurului” (1973), ”Nemuritorii” (1974), ”Un comisar acuză” (1974), ”Accident” (1976), ”Osânda” (1976), ”Pentru patrie” (1978), ”Nea Mărin Miliardar” (1979), ”Revanșa” (1978), ”Ultima noapte de dragoste” (1979), ”Capcana mercenarilor” (1981), ”Wilhelm Cuceritorul” (serial TV, 1981), ”Ringul” (1983), ”Ciuleandra” (1984), ”Noi, cei din linia întâi” (1985), ”Francois Villon — poetul vagabond” (1987), ”Mircea” (1988), ”Coroana de foc” (1990), ”Oglinda — Începutul adevărului” (1993), ”Punctul zero” (1995), ”Triunghiul morții” (1999), ”Orient Expres” (2004), ”15” (2005), ”Supraviețuitorul” (2008), ”Carol I” (2009), ”Poker” (2010, cea de-a doua comedie din cariera sa regizorală, după ”Nea Mărin Miliardar”), ”Ultimul corupt din România” (2012).

”Sunt primul care a făcut școală de cascadori în România, pentru că am făcut filme mari istorice, mondiale. Am făcut ‘Dacii’, ‘Lupta pentru Roma’ cu Orson Welles și cu Laurence Harvey”, declara pentru AGERPRES maestrul Sergiu Nicolaescu, în 2010, adăugând că alegea actorii pentru roluri după o metodă proprie, fără a-i pune să dea probe: ”Cu tinerii am avut mână bună. Dar am și niște metode speciale. De pildă, pe copii când îi aleg îi pun să joace fotbal. Jucând fotbal îmi arată caracterul lor adevărat. La actori eu văd comportamentul, viața de toate zilele și îi iau pentru roluri potrivite pentru fiecare în parte. Eu nu le mai cer să participe la probe. Nu contează că sunt profesioniști sau nu, cu oricare am aceeași metodă”.

Filmul care l-a consacrat, la începuturile carierei, este ”Mihai Viteazul” (1970). În rolul principal l-am putut vedea pe Amza Pelea. Alte nume ale cinematografiei românești care au participat la realizarea acestui film au fost Ilarion Ciobanu, Florin Piersic, Mircea Albulescu, Olga Tudorache și Ion Besoiu. În ianuarie 2010, ”Mihai Viteazul” ocupa a treia poziție într-un clasament realizat de site-ul american de specialitate IMDb (Internet Movie Data base) la categoria ”Filme istorice”. Producția devine, astfel, cel mai vizionat film românesc în întreaga lume.

Filmul ”Cu mâinile curate” (1972) marchează debutul unei dintre cele mai îndrăgite serii de acțiune din cinematografia românească — seria Comisarului, îmbinând genul polițist cu intriga de timp politic.

”Nemuritorii” (1974) plasează acțiunea la zece ani de la uciderea lui Mihai Viteazul și are în prim-plan peripețiile unui grup de ostași devotați domnitorului, care încearcă să se întoarcă acasă aducând cu ei o ladă, împreună cu steagul celor trei țări unite (Moldova, Țara Românească și Transilvania). Coloana sonoră este semnată de trupa Phoenix.

Realizat de Sergiu Nicolaescu, după un scenariu de Emil Slotea, filmul ”Carol I” (2009) se referă la ultimele luni din viața regelui și la controversele dintre Carol și membrii Guvernului său, în contextul izbucnirii Primului Război Mondial. Regizorul dă viață regelui Carol, personaj pe care l-a mai interpretat și, în 1977, într-un alt film al său, ”Pentru patrie”.

Aniversarea regizorului Sergiu Nicolaescu, organizată de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film, 2008. 
Foto: (c) Lucian TUDOSE / Arhiva AGERPRES

Sergiu Nicolaescu a debutat în comedie cu ”Nea Marin Miliardar” (1979), după un scenariu semnat de scriitorul Vintilă Corbul. Din distribuție făceau parte Amza Pellea, Stela Popescu, Vasilica Tastaman, Jean Constantin, Draga Olteanu Matei, Sebastian Papaiani. Pelicula a fost vizionată de peste 14, 6 milioane de spectatori români.

În ”Mircea” (1989), Sergiu Nicolaescu a plasat acțiunea în jurul domnitorului Mircea cel Bătrân, un alt personaj emblematic al istoriei românilor. Filmul a fost realizat cu o distribuție de excepție: Șerban Ionescu, Adrian Pintea, Colea Răutu, Silviu Stănculescu, George Alexandru.

La ultimele producții, Sergiu Nicolaescu a colaborat cu mulți actori tineri și susținea că nu există un conflict între generații în cinematografie.

”Niciodată nu a existat un conflict între generații în cinematografie. Nu a existat, pentru că, îmi aduc aminte de începuturile meseriei mele, vorbeam cu respect, aveam respect pentru cei care (…) erau o generație înaintea mea, le respectam eforturile, greutățile pe care le au și încercam să îmbunătățesc atât situația noastră, cât și cea din viitor, pentru că nu poți să trăiești numai în prezent. Trebuie să vezi cine sunt cei din trecut”, spunea regizorul în interviul amintit.

”Poker” a fost filmat în 26 de zile și este o adaptare a piesei de teatru cu același nume a scenaristului Adrian Lustig. Sergiu Nicolaescu a reușit să aducă în sălile de cinema un număr impresionant de spectatori, în week-end-ul de lansare (9-11 aprilie 2010), ”Poker” fiind vizionat de 7.182 de spectatori, generând încasări de aproximativ 130.000 de lei.

La premiera filmului ”Ultimul corupt din România”, 2012.
Foto: (c) Emil BADEA / Arhiva AGERPRES

Cel din urmă film al lui Sergiu Nicolaescu, “Ultimul corupt din România”, o continuare a peliculei “Poker”, a avut premiera în februarie 2012. Filmul a avut, în același an, 13.195 de spectatori și încasări de 225.816 lei.

În ianuarie 2008, în urma unui accident provocat de o cădere, Sergiu Nicolaescu a suferit două intervenții pe creier. Regizorul, un adevărat luptător atât în viață, cât și în filmele sale, și-a revenit repede și a lansat pe piața cinematografică, trei luni mai târziu, la 11 aprilie 2008, un nou film din seria comisarului Moldovan, ”Supraviețuitorul”.

În 2009 a fost operat laparoscopic de colecistită acută, de o echipă de medici din cadrul Spitalului Elias din Capitală. La sfârșitul lunii aprilie 2010, Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca, după ce a căzut pe scări și s-a lovit la cap. În februarie 2011, regizorul a acuzat unele probleme de sănătate, fiind internat pentru câteva zile la Spitalul Elias din București.

La 28 decembrie 2012 a fost operat, pe cale laparoscopică, la Spitalul Elias, intervenția chirurgicală fiind impusă de evoluția clinică din ultimele 24 de ore, în contextul unei afecțiuni digestive cronice benigne. A murit câteva zile mai târziu, la 3 ianuarie 2013.

Cariera politică

După 1989, când a participat direct la evenimentele din București, se orientează spre viața politică: membru al CFSN (constituit în 22 decembrie 1989), se implică direct în constituirea organizațiilor Frontului Salvării Naționale (FSN) din țară; între 9 februarie — 11 mai 1990 este membru al CPUN.

La inițiativa sa, s-a înființat Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989.

În perioada 1990-1992 a fost senator FSN de Brașov, în legislaturile 1992-1996 și 1996-2000 a fost senator PDSR în circumscripția Vrancea, ulterior în legislatura 2000-2004 a fost senator PSD de Arad. La alegerile parlamentare din noiembrie 2004 nu a mai candidat.

În 2004 a fost numit de Ion Iliescu membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române. La alegerile de la 30 noiembrie 2008, a obținut cel de-al cincilea mandat în Parlament, devenind senator de București din partea PSD. În legislatura 2008-2012 a fost președintele Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă din Senat.

La 12 decembrie 2012, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu a mulțumit, în ultima ședință de plen a Camerei Superioare a Parlamentului, colegilor pentru cei patru ani “minunați” petrecuți împreună și a spus că nu a mai dorit să candideze pe 9 decembrie pentru că a vrut ca anii “puțini de trăit care i-au mai rămas” să “îi termine în profesia sa”.

A scris mai multe cărți referitoare la revoluția din 1989: ”Revoluția. Începutul adevărului” (1995); ”Un senator acuză” (1996; a 2-a ediție 1998); ”Cartea revoluției române. Decembrie ’89” (1999); ”Lupta pentru putere. Decembrie ’89” (2005), ”Mămăliga a explodat! Decembrie 1989” (2011).

Premii și distincții

Sergiu Nicolaescu a fost membru al SCAD (Societatea Autorilor de Film din Franța).

Filmul ”Primăvara obișnuită” (1962) a fost premiat la Moscova, Praga și Salonic și distins cu premiul UNIATEC, filmul ”Floare de mac” a fost premiat la Oberhausen (1963), ”Memoria trandafirului” a fost premiat la Mamaia și Milano în 1964, la Triest, Edinburgh și Cork în 1965 și a obținut premiul UNIATEC în 1965, ”Lecție în infinit” a fost premiat la Mamaia în 1965, distins cu premiul ANICA, Cortina D’Amprezzo (1966), ”Dacii” a fost distins cu premiul trei la Praga în 1967, ”Mihai Viteazul” a primit premiul UNIATEC, la Moscova, în 1971, premiul ACIN (1971) și a fost nominalizat la premiul de aur de la Moscova din același an, ”Ultimul cartuș” a primit premiul ACIN (1973).

În 1974 a fost distins cu premiul ACIN pentru interpretare masculină în filmul ”Nemuritorii” și ”Un comisar acuză”, filmul ”Osânda” a fost distins cu premiul ACIN (1976), ”Pentru patrie” a primit premiul ACIN 1978, iar ”Noi, cei din linia întâi” — premiul ACIN 1986.

Iuliana Tudor i-a înmâat premiul pentru întreaga carieră regizorului Sergiu Nicolaescu, la Gala Premiilor de Excelență 2008, organizată de TVR Internațional.
Foto: (c) Alex MICSIK / Arhiva AGERPRES

În decembrie 2008, a primit Premiul pentru întreaga activitate, la cea de-a VII-a ediție a Galei Premiilor de Excelență acordate de TVR Internațional. În cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Uniunii Cineaștilor UCIN pe 2009, i-a fost conferit Premiul academic, o distincție acordată de UCIN în premieră. În noiembrie 2011, a fost premiat pentru întreaga sa carieră, în cadrul celei de-a 17-a ediții a Festivalului de Filme Mediteraneene MedFest, desfășurat la Roma, unde România, Egiptul și Tunisia au fost invitate de onoare. Sergiu Nicolaescu a fost premiat, într-un cadru restrâns și la Academia Română din Roma, de juriul festivalului ProCult Cinemafest.

În 2002, a primit Ordinul Național “Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler. La 6 decembrie 2012, Sergiu Nicolaescu a fost declarat cetățean de onoare al municipiului Târgu-Jiu și cinematograful din localitate a primit numele marelui cineast.

AGERPRES (Documentare — Marina Bădulescu, Andreea Onogea, editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

România va participa la prima ediție a Festivalului de Film dedicat Francofoniei, care va avea loc în data de 13 martie, între orele 12,00 și 18:00, la Cinemateca din Tel Aviv.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO

Potrivit unui comunicat al ICR Tel Aviv, transmis marți AGERPRES, în cadrul festivalului vor fi proiectate, în trei serii, filme din România, Franța, Elveția, Canada, Belgia, Cipru, Vietnam, Republica Democrată Congo și Grecia.

De asemenea, în holul Cinematecii vor fi amplasate standuri de informare aparținând tuturor țărilor participante la eveniment.

Festivalul va fi deschis la ora 12,00 cu proiecția filmului românesc “Puntea” (2014, regia: Vlad Trandafir), urmat de scurt metrajul elvețian “Back to Mandima” (2011).

Începând cu 1998, în fiecare an, pe 20 martie, se sărbătorește la nivel mondial Ziua Internațională a Francofoniei. Ambasada Franței și Institutul Francez, în colaborare cu reprezentanțe diplomatice ale diverselor țări francofone organizează în Israel o serie de evenimente culturale sub titlul “Zilele Francofoniei”.

Alături de Franța (Institutul Francez din Israel și Ambasada Franței), în acest an, vor participa ambasadele Belgiei, Canadei, Ciprului, Greciei, Elveției, Vietnamului, Republicii Democrate Congo, Coastei de Fildeș, Republicii Congo, Camerunului și a României, mai informează ICR Tel Aviv.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva