O trecere în revistă a activității Margaretei Pâslaru pe anul 2014 și prima jumătate a anului 2015 uimește și impresionează în același timp prin diversitatea preocupărilor, dar și prin perseverența și atenția cu care le duce la finalizarea dorită.

Un moment emoționant a fost reîntâlnirea, după 45 de ani, cu Mireille Mathieu, cu ocazia concertului pe care doamna muzicii franceze l-a susținut la 23 martie 2014 la Sala Palatului. Mireille Mathieu a invitat-o în scenă pe Margareta Pâslaru, alături de care, în 1969, a fost prezentă la Cannes, unde ambele artiste au primit Trofeul MIDEM.

”Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, sunt onorată să vă prezint o foarte mare doamnă. O cunosc de foarte mult timp. Este cineva pe care admir și pe care sunt onorată de a o avea în seara asta printre noi. Este prietena mea, prietena dumneavoastră, este Margareta Pâslaru”, spunea Mireille Mathieu pe scena Sălii Palatului.

Margareta Pâslaru i-a oferit lui Mireille Mathieu o fotografie înrămată ce amintea de reuniunea marilor nume ale muzicii europene pe scena de la Cannes, în 1969.

Vorbind despre acest moment într-un interviu acordat AGERPRES, Margareta Pâslaru spunea: ”La Cannes, am primit trofeul MIDEM, pe care mi l-a înmânat Maurice Chevalier, care avea 80 de ani. Ne-a felicitat pe toți, a dat mâna cu noi, a fost o aliniere extraordinară, pe aceeași scenă am fost cu Mireille Mathieu, Amalia Rodrigues, Dalida, Adriano Celentano, Udo Jurgens și alții. A fost un moment de neuitat și imaginați-vă că după 45 de ani, ceea ce nu s-a întâmplat cu niciun alt interpret de pe scenă, m-am revăzut cu Mireille Mathieu la Sala Palatului”.

Sursa:margaretapaslaru.blogspot.ro

Margareta Pâslaru a fost mereu un reper din punct de vedere al ținutelor de scenă, asupra cărora și-a pus amprenta, creându-le pentru fiecare eveniment cu multă atenție, împreună cu arhitecții Ghițulescu, iar uneori a cusut cu mâna sa mărgele, paiete. O parte dintre aceste creații vestimentare au fost expuse, în septembrie 2014, la expoziția ”Haina îl face pe om” de la Muzeul Național de Istorie, alături de trofee, afișe, discuri, amintiri de familie ale artistei, toate intrând în patrimoniul muzeului.

De asemenea, o parte dintre obiectele personale ale Margaretei Pâslaru au fost donate în noiembrie 2014 licitației ”Dăruind vei dobândi” organizată la Casa de Licitații Artmark, unde s-au adjudecat discul vinil din 1981 cu șlagărele ”Lasă-mi toamnă, pomii verzi” și ”Păsările nu mor niciodată”, afișul turneului din Canada cu recitalul extraordinar “Vine, vine … Margareta” prin care în 1998 a serbat 40 de ani de activitate și un anteriu creat special pentru spectacolul de gală al Festivalului ”Maria Tănase”, ediția XX, Craiova 2009.

Sursa: margaretapaslaru.blogspot.ro

Pe tot parcursul anului 2014 a fost difuzată rubrica radiofonică ”Margareta Pâslaru prezintă pe…” la Radio România Cultural, inclusă în emisiunea ”Espresso de week-end”, prin care susține tineri artiști din diferite domenii. Din 2010 artista oferă tinerilor excepționali un Premiu Anual pentru ”Originalitate Interpretativă”, premiu care îi poartă numele și care, în 2014, a fost câștigat de pictorița Eva Radu. Vineri, 10 iulie 2015, Margareta Pâslaru îi va înmâna premiul pentru acest an regizorului producător Dan Iliuță, elev în clasa XI-a la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, cu ocazia premierei filmului său ”Tibi”.

Sursa: margaretapaslaru.blogspot.ro

A fost solicitată de televiziune și radio în diferite emisiuni, dar și în interviuri la publicații, între care amintim: ”Interviul Săptămânii” la AaRC, ”Bucureștiul în pagini și imagini sonore”, ”Povestiri din studioul artelor” la Radio România Cultural, interviuri pentru AGERPRES, revista OK Magazine (”Evit Turnul de Fildeș”), revista Dilema Veche (”Porniri rebele izbucneau prin muzică”) și site-ul România pozitivă, emisiunile ”Drumul lui Leșe” la TVR2, ”Nocturne” la TVR 1.

Unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte artistice ale artistei, inițiat și finalizat cu mare succes, a fost CD-ul ”Actorii cântă”, lansat în iunie 2014, care cuprinde compoziții ale Margaretei Pâslaru pe texte proprii sau pe versurile unor poeți români, special alese și interpretate de unii dintre cei mai valoroși și îndrăgiți actori. Toate drepturile de autor din vânzarea acestui CD merg la Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special deschis la UNITER pentru actori în vârstă și bolnavi care s-au retras de pe scenă.

Pentru promovarea acestui CD Margareta Pâslaru a participat la sesiuni de autografe împreună cu actorii, în perioada 24 oct — 30 nov. 2014 în pasajul de la Universitate, și în perioada 14-21 dec. 2014 în foaierul Teatrului de Comedie.

În noiembrie 2014 a fost prezentă la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus pentru sesiuni de autografe, participând cu audiobook-ul ”Basme fermecate” — ediția a II-a la standul ”Curtea Veche”, editură care a publicat și cartea ”Eu și Timpul”.

Sursa: margaretapaslaru.blogspot.ro

Tot în 2014, i s-a împlinit un vis pentru care a luptat din 2007 — instalarea unor difuzoare în saloanele Spitalului pentru copii ”Grigore Alexandrescu” programul pilot ”Vise frumoase, copii”. Micii pacienți ascultă la culcare povești interpretate de Margareta Pâslaru, pe audiobook-ul ”Basme fermecate”.

”Eu joc rolul povestitorului, iar micuții uită de durere; asta e foarte important”, spunea artista în interviul acordat AGERPRES în martie 2015.

Margareta Pâslaru, membru de onoare al Crucii Roșii Române, oferind daruri copiilor internați in Spitalul Clinic pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, cu ocazia zilei de 1 Iunie, 2012

În septembrie 2014, cu ocazia împlinirii a 555 de ani de atestare documentară a orașului București, a compus piesa “Veniți la București”, muzică și text Margareta Pâslaru.

Mulți s-au întrebat cum îi vin artistei ideile când compune sau scrie texte pentru cântece.

”Ceea ce mă duce la pian este o anume trăire, o anume emoție, o amintire, fie veselă, fie tristă, de cele mai multe ori tristă dacă textul îmi aparține. Citesc versuri și găsesc anumite pasaje care mă tulbură pentru că mă regăsesc în ele, sau descopăr un alt univers și exact asta se întâmplă: încercuiesc acele versuri, fac semne, încep deja să mă gândesc la melodia care-mi sună potrivită versurilor și îmi notez: uite, asta poate să fie prima strofă, asta poate să fie refrenul. În clipa în care mă așez la pian, se contopesc aceste emoții, zbuciumul”, mărturisea Margareta Pâslaru în interviul AGERPRES.

În decembrie 2014 artista a fost invitată la Gala Crucii Roșii Române unde i-a fost oferit Trofeul galei și a interpretat propria compoziție, muzică și text, ”Sărbători fericite”. De asemenea, a fost invitata de onoare la a 40-a aniversare a grupului Allegretto, unde a interpretat propria compoziție — muzică și text — ”Setea de a cunoaște” împreună cu sărbătoriții. Artistei i s-a oferit Diploma de Excelență pentru merite deosebite în colaborarea cu  Corul de copii Allegretto.

În preajma sărbătorilor, a fost invitată la evenimentul ”Seri de poveste” organizat de Fundația Principesa Margareta a României, unde a citit copiilor basmul ”Saboții lui Moș Crăciun” de H.Ch. Andersen. De asemenea, a mers la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” și a împărțit copiilor internați daruri din partea Crucii Roșii Române (CRR) și Reprezentanței Comisiei Europene din România (RCER).

Anul 2015 este la fel de activ pentru artistă. În martie a fost invitată în spectacolul ”Clipe de viață 2015″ organizat de UNITER în beneficiul Campaniei Naționale ”Artiștii pentru Artiști”, unde împreună cu un grup din Corul Divina Armonie, Margareta Pâslaru a interpretat compoziția proprie “Veniți la București”.

În mai 2015 a fost invitată la Gala Premiilor UCIN 2015, unde în calitate de membru al juriului, a înmânat Premiul pentru cea mai bună muzică originală compozitorului Paul Ilea pentru filmele ”Planșa” și ”Shakespeare by& by Căciuleanu”, la Gala EUROPAfest 2015 unde a înmânat premiile la categoria de vârstă până în 14 ani, precum și la Gala UNITER 2015.

Ca în fiecare an, în preajma Zilei Internaționale a Copiilor, Margareta Pâslaru a oferit copiilor internați la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” daruri din partea CRR și RCER.

În 4 iulie 2015 a fost invitată la sărbătorirea a 130 de ani de activitate umanitară a CRR la Palatul Elisabeta, în prezența Principesei Margareta, președintele Crucii Roșii Române, a Principelui Radu și a conducerii CRR.

Margareta Pâslaru la evenimentul organizat de Ziua Crucii Roșii Române, cu ocazia împlinirii a 139 de ani de activitate umanitară și a aniversării centenarului acordării Înaltului Patronaj organizației de către Regina Maria, la Palatul Elisabeta

Tot pentru 2015 Margareta Pâslaru pregătește al doilea CD ”Actorii cântă”, pe noul album fiind prezenți artiști cu nume sonore: Maia Morgenstern, Ștefan Velniciuc, Stela Popescu, Ștefan Bănică, Valentin Teodosiu, Adriana Trandafir, Jeanine Stavarache, Eugen Cristea, Andreas Petrescu, Marian Râlea, Monica Davidescu, Aurelian Temișan, Alexandru Arșinel, Alexandra Velniciuc, care interpretează 19 compoziții reorchestrate de tânărul George Popa. Margareta Pâslaru va cânta și pe acest CD compoziții proprii — “Veniți la București” și o piesă tribut adus regretatei poete Constanța Buzea—”Și viața merge mai departe”, versuri pe care artista le-a primit cu dedicație.

”Vom culege la toamnă ceea ce am sădit primăvara, CD-ul de autor ‘Actorii cântă’ — nr. II produs de UCIN. Efortul comun, solidaritatea artistică, lucrul cizelat în studioul Jolt și Andrei Kerestely poate fi considerat unul dintre piscurile anului muzical-caritabil. Este darul care dăinuie! În 2015 au răspuns chemării înregistrând pro bono alți 14 artiști valoroși, cărora le mulțumim din suflet în numele beneficiarilor, colegii vârstnici cu probleme de sănătate care s-au retras din lumea filmului”, a declarat pentru AGERPRES Margareta Pâslaru.

Margareta i-a felicitat pe colegii de breaslă care sunt născuți tot la 9 iulie — Angela Similea, Mirabela Dauer, Daniel Iordăchioaie: ”La Mulți Ani fructuoși colegilor care își serbează ziua astăzi!”.

***
Margareta Pâslaru s-a născut la 9 iulie 1943, în București. Și-a făcut debutul, elevă fiind, în muzica ușoară, în 1958, la Casa de Cultură Grivița Roșie. În acea perioadă a obținut Premiul I pe Capitală, la Festivalul artiștilor amatori.

În 1959, tânărul compozitor George Grigoriu compune pentru ea ”Chemarea mării”, care marchează și debutul radiofonic al Margaretei, bătând toate recordurile de vânzare la Electrecord în 1961—26.000 de discuri.

A inaugurat Festivalul de la Mamaia în 1963. În anii ’63 și ’64, două publicații, una din Germania și alta din Ungaria, spuneau ”Margareta Pâslaru, vedeta României, vindea 300.000 de discuri în Europa” (țările socialiste).

În 1966, pentru rolul Iulia din filmul ”Tunelul” primește Diploma pentru debut în cinematografie.

Discul de Aur — primit în 1968 — o catapultează la Cannes, anul următor, unde i se decernează Trofeul MIDEM. Ascensiunea continuă pentru tânăra cântăreață, care lansează șlagăr după șlagăr. De-a lungul anilor, 65 de compozitori i-au încredințat creațiile lor artistei. Astfel Margareta Pâslaru își creează un repertoriu vast, la care se adaugă șlagăre internaționale. Apreciata cântareață evoluează ca actriță în teatru și film, abordează muzica populară la îndemnul Mariei Tănase, începe să compună muzică și text.

Margareta Pâslaru cu primul disc pe care cântă muzică populară

Margareta Pâslaru este distribuită de maestrul Liviu Ciulei, alături de Toma Caragiu, în 1964, în piesa ”Opera de trei parale” de Bertold Brecht, în rolul Polly Peachum, la Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra”. Piesa s-a jucat în patru stagiuni, aproximativ 400 de reprezentații.

În 1968, juriul internațional al Festivalului Cerbul de Aur îi oferă Margaretei Pâslaru Mențiunea ”Cerbul de Aur”, ceea ce înscrie numele României în palmaresul primei ediții. Tot în 1968, la numai 25 de ani, artista sărbătorește 10 ani de activitate printr-un ”One Woman Show” cântând 23 de piese, unele compoziții proprii, acompaniată de orchestra sa, Rolf Albricht. La ediția 1969 a Festivalului Internațional Cerbul de Aur artista face un salt de la statutul de concurent la cel de vedetă în recital.

Margareta Pâslaru în recital la Festivalul Cerbul de aur 1969

Continuă aparițiile la televiziune, Sala Palatului, Teatrul ”Constantin Tănase”, Sala Polivalentă, grădini de vară (”Boema”). Este invitată la Teatrul Radiofonic, face înregistrări la radio și pe disc. Joacă în filme (”Tunelul”, ”Un film cu o fată fermecătoare”, ”Împușcături pe portativ”, ”Veronica”, ”Veronica se întoarce”, ”Gloria nu cântă”, ”Melodii, melodii”).

Este premiată la festivaluri internaționale, efectuează turnee în 28 de țări.

De-a lungul anilor, Margareta le-a dăruit colegelor Anda Călugăreanu, Păunița Ionescu, Eva Kiss, Corina Chiriac, Angela Similea, Maria Nagy, compozițiile sale în semn de apreciere.

În 1981 lansează ”Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”, piesa care a devenit cel mai longeviv șlagăr componistic, dar este premiată pentru compoziția ”Diamant fermecat”.

În 1983, se stabilește în SUA, unde își continuă activitatea artistică pe diverse planuri. În paralel cu lucrul la galeriile de artă compune și înregistrează la ”Q Sound Studio NY”. În 1998 și 1999 efectuează turnee în SUA și Canada cu recitalul “Vine, vine… Margareta” prin care marchează 40 de ani de activitate artistică, acompaniată de Radu Goldiș și trupa acestuia.

Devine voluntar și activează în cadrul numeroaselor proiecte precum “The Food Bank”, “Meals on Wheels”, “Bridges”. Trece de cealaltă parte a camerei de filmat în calitate de regizor artistic, producător, scenarist, editor, la TV și “M Soul Productions”, creând documentare și programe cultural educative.

Organizează “Ziua Internațională a Copilului” — 1 Iunie în Summit NJ, formând orașe surori cu San Francisco CA, Washington DC și alte state. Toate aceste contribuții la mai binele comunității i-au adus în 2002 premiul ”Women of Excellence” categoria Arts & Humanities — oferit de Senatul statului New Jersey.

În 1996, revine în România, pentru a-și lansa o caseta audio și un CD — ”The best of…”, donând Comitetului Român UNICEF toate încasările rezultate din vânzarea în România a acestora, iar în 2000 lansează CD-ul ”40 de ani de la primul disc” și caseta, direcționându-și drepturile către Crucea Roșie.

În 2005 este invitată la TIFF unde îi înmânează actorului Gheorghe Dinică Premiul de Excelență pentru întreaga activitate.

În 2006 a lansat albumul ”Margareta Forever”, cu o parte dintre cele mai reprezentative melodii din repertoriul său de aproximativ 700 de înregistrări inclusiv compoziții. În 2007 TVR Media a lansat DVD-ul ”Margareta Pâslaru — de dragul copiilor”, pentru UNICEF, încasările din vânzarea acestuia sprijinind un proiect în favoarea copiilor de la un centru de reabilitare.

În 2007 primește ”Steaua Margareta Pâslaru” dezvelită la Mangalia pe Aleea Stelelor de Mare.

Sursa: margaretapaslaru.blogspot.ro

La 22 septembrie 2008 Margareta Pâslaru este sărbătorită în Aula Uniunii Compozitorilor la împlinirea a 50 de ani de carieră artistică, iar la 1 noiembrie 2008 are loc lansarea CD-ului ”Bucuria de a cânta” editat de Fundația Radio. Artista a donat drepturile de autor în beneficiul pensionarilor Orchestrei Radio dirijată de Sile Dinicu.

La 20 noiembrie 2010, în cadrul celei de-a 17-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus, Margareta Pâslaru a sărbătorit 50 de ani de la lansarea primului său disc, printr-o altă lansare, un CD de autor — ”Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”. Pentru acesta, a fost recompensată cu “Trofeul Electrecord” creat special pentru Margareta Pâslaru la împlinirea a 50 de ani de la prima sa înregistrare discografică.

Fiind implicată în acțiuni umanitare, interpreta a filmat în 2010 un clip publicitar, în cadrul campaniei ”Școala te face mare”, pentru a descuraja abandonul școlar. În septembrie 2009 Crucea Roșie Română lansează proiectul ”Banca de Alimente” implementat în țara noastră la inițiativa Margaretei Pâslaru care a ”importat” conceptul din SUA. Pentru implicarea sa și în acest proiect de succes, în 2011 a primit Trofeul ”Crucea Roșie 135 ani de Umanitate”, în același an fiind numită și Ambasador al Anului European al Voluntariatului 2011 în România.

Margareta Pâslaru a primit Trofeul ”Crucea Roșie 135 ani de Umanitate”, 2011

În 2012, artista și-a lansat propria carte ”Eu și Timpul” la editura Curtea Veche. Fundația Radio România editează, în 2013, CD-ul aniversar ”Margareta 70” — 55 de ani de activitate artistică. Artista donează încasările și drepturile de autor programului “Banca de Alimente” al Crucii Roșii Române.

Margareta Pâslaru a primit, la 12 mai 2013, în cadrul unei ceremonii la Castelul Peleș, Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, decorația fiind înmânată de principesa Margareta, în numele regelui Mihai I.

Ce înseamnă pentru Margareta Pâslaru premiile, trofeele, diplomele? ”Fiecare premiu contează, într-un fel sunt diamantele trudei recunoscute, aurul valorii și platina longevității ”, spunea Margareta Pâslaru în interviu.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, redactor Arhiva foto: Mihaela Tufega, Vlad Rușeanu, editor: Cerasela Bădiță)

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECȘ), remis luni AGERPRES, laureat cu argint la ediția precedentă, Alexandru Velea (clasa a XII-a/ Liceul de Informatică ‘Tiberiu Popoviciu’ din Cluj-Napoca) și-a îmbunătățit performanța, cucerind de această dată medalia de aur.

Medaliile de argint au fost obținute de Rareș-Darius Buhai  (clasa a XII-a/ Colegiul Național ‘Liviu Rebreanu’ din Bistrița) și Valentin-Marius Hârșan (clasa a XII-a/ Liceul Internațional de Informatică din București), iar medalia de bronz a intrat în posesia lui Andrei Popa  (clasa a X-a/ Liceul Teoretic ‘Mihail Kogălniceanu’ din Vaslui).

La cea de-a XXII-a ediție a CEOI au participat 44 de concurenți din zece țări. Conform regulamentului, fiecare stat poate înscrie o echipă formată din maximum patru elevi a căror vârstă nu depășește 19 ani la data concursului.

Prima ediție a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale (CEOI) s-a desfășurat în România, în 1994, la Cluj-Napoca, la inițiativa țării noastre.

AGERPRES /(A-autor: Sorin Peneș, editor: Vicențiu Purcărea)

Într-o zi, profesoara de balet de la clubul sportiv școlar la care se antrena a trimis-o la Casa de Cultură ”Turturele”. La început cânta muzică populară, la Școala Populară de Artă a intepretat piese folclorice din repertoriul Angelei Moldovan, potrivit site-ului artistei, www.mirabeladauer.ro. Ulterior a studiat la această școală la clasa profesoarei Florica Orăscu, avându-i corepetitori pe Marius Țeicu și Marius Popp.

”La Casa de Cultură ‘Turturele’ am cântat cu Big-bandul — radio — care cânta la serile de dans joia și sâmbăta. Cu Miki Ampoitan. Ce formație! Ca să pot cânta m-am înscris la toate cercurile! (…) Pe mine nu poate spune că m-a făcut cineva cântăreață. George Grigoriu spunea: Asta mică, Piticuta, poate să fie mândră, că pe asta nu a ajutat-o nimeni. Ba, din contră, toată lumea i-a pus piedici”, mărturisește artista pe site-ul său.

Primul său nume de scenă a fost Bella Scory, de la Scorțaru, numele de fată, iar prima piesă de muzică ușoară care i-a fost încredințată de compozitorul Ion Cristinoiu este ”Taina nopții”. A colaborat apoi cu Iuliu Merca, cu piesa ”Padidadam”, și cu Marius Țeicu, acesta încredințându-i melodia ”De când te-am întâlnit”. Cu piesa lui Marius Țeicu a debutat oficial în anul 1970, în cadrul emisiunii TV Tele-top. În același an a obținut și prima distincție artistică — Premiul special al juriului—, pe scena Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia, următorul an câștigând, pe scena aceluiași festival, Premiul de interpretare.

”Vasilache din 1977 mi-a încredințat toate piesele lui. Am început cu melodia ‘În zori’, apoi cu Marian Nistor. El mi-a dat prima piesă în 1977. Eram la Moscova, în Hotelul Budapesta, și mi-a cântat cinci piese: ‘Noapte de mai’, ‘Frunza mea albastră’, ‘Mulțumesc, iubită mamă’, ‘Iartă-mă’, ‘Amintiri’ și ‘Roboțel’. Și când ne-am întors din turneu le-am înregistrat toate”, își amintește Mirabela, pe site-ul amintit.

Alături de grupurile Sincron, Mondial, Savoy, Progresiv TM, Post Scriptum, Mondial ’90 a susținut mii de concerte în țară.

A întreprins turnee în Iugoslavia și, împreună cu colectivul Teatrului ”C. Tănase”, în URSS și Ungaria (1972). În 1974 a început seria colaborărilor cu televiziunea poloneză, apărând în show-urile prezentate de studiourile TV din Varșovia, Katovice și Kracovia. A participat la Festivalul ”Lira Bratislavei” din Cehoslovacia, acompaniată de formația Mondial (1975).

Când vorbește despre emisiunile de televiziune în care a apărut în perioada de debut, Mirabela spune: ”La Televiziune am debutat într-o echipă de zile mari: Aurora Andronache, Sanda Balaban, Tudor Vornicu, Alexandru Bocăneț, Titus Munteanu, Ovidiu Dumitru, Mariana Șoitu — elita televiziunii. Emisiunile de divertisment, Revelioanele erau numai în direct. Tudor Vornicu ne adora. Pe cei pe care îi iubea cel mai mult, pe ăia îi muncea cel mai mult. Și pe ăia îi plătea cel mai puțin. Dar era o onoare să lucrez cu el”, notează site-ul artistei.

În următorii ani a obținut o serie de premii: Premiul I la Festivalul Prieteniei de la Moscova ; Premiul al III-lea — ”Orfeul de bronz”, la Festivalul ”Orfeul de aur”, de la Slancev Breg din Bulgaria; Mențiunea specială a juriului la Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia (1976); Premiul I pentru interpretare la Festivalul șlagărelor de la Dresda (1978); Premiul Interviziunii la Festivalul de la Sopot (1979).

În anul 1980 a editat primul disc LP, intitulat ”Voi cânta”, continuând cu ”Taina nopții” (1982), ”În zori” (1984) și ”Morărița” (1985), urmate de alte șase albume până în 1989: ”Dimineți cu ferestre deschise” (1986), ”Ești visul meu” (1986), ”Te-aștept să vii” (1987), ”De ce nu-mi spui că mă iubești (1988), ”De dragul tău” (1988), ”Bine te-am găsit (1989).

Din anul 1980 a participat la emisiunile-concurs ”Șlagăre în devenire” obținând Premiul de popularitate cu ”Taina nopții” și Premiul tinereții. Melodiile ”Vis de pace” și ”Te aștept să vii” au primit Premiul juriului și Premiul de popularitate, iar ”În zori” și ”Cântec pentru pacea lumii” — Premiul de popularitate.

Între piesele pe care le-a lansat și au devenit șlagăre se numără “Ce-mi place mie” (A. Giroveanu), “La primăvară” (Iuliu Merca), “Ești visul meu” (Marius Țeicu), “Taina nopții” (Ion Cristinoiu), “De ce nu-mi spui că mă iubești” (Vasile V. Vasilache), “Te-aștept să vii” (Ionel Tudor), “Bine-ai venit, iubire” (Temistocle Popa), “Eu cred în dragoste” (Cornel Fugaru), “Mulțumesc iubită mamă”, “Frunza mea albastră” (Marian Nistor), “Stai lângă fruntea mea” (Mircea Drăgan).

A mai reprezentat țara noastră și la Festivalul cântecului din Cuba (1983), Festivalul ”Lira Bratislavei”, unde a obținut Premiul al II-lea (1985).

A continuat să fie prezentă pe scena muzicii ușoare românești și după 1990, lansând albume foarte bine primite de public : ”Nopți albe de dor” (1990), ”Dacă nu te-aș iubi” și ”E bine, e bine, e foarte bine” (1992), ”Te iubesc, iubirea mea” (1994), ”Best of” (1995), ”Nu te părăsesc iubire” (1996), ”Plânge un artist (1997, cu Cătălin Crișan), ”Tu” (1998), ”Ești bărbatul altei femei” (2000), ”De ce oare?” (2003), ”Grădina dragostei” (2004), ”Aș vrea să-mi dai inima ta” (2005, cu Rareș Borlea — Raoul), ”Dar din Rai” (2005, cu Raoul), ”Te-aștept să vii” (2006), ”Best of” — vol.1 (2006), ”Floare albă, floare albastră” (2007, cu Raoul), ”Best of” — vol.2 (2008), ”Pentru inima mea” (2009, cu Raoul), ”În brațele tale” (2011), potrivit site-ului www.mirabeladauer.ro.

Mirabela Dauer la lansarea albumului ”Pentru inima mea”

Pentru albumul ”Best of” a primit Discul de Aur, oferit de Casa de Discuri Electrecord (1995), iar în 2002 i se decernează Diploma de Onoare a Ministerului Culturii și Cultelor, în cadrul Galei ”O zi printre stele”. A fost decorată cu Ordinul Național “Meritul Cultural” clasa I în grad de “Cavaler”, de către Președintele României (2004).

La Festivalul Mamaia 2007, alături de Raoul.

În 2006, Televiziunea Română i-a oferit ”Diploma de Onoare” și Trofeul “TVR50″. În 2002, îndrăgita cântăreață, în colaborare cu jurnalista Anca Nicoleanu, și-a lansat un volum autobiografic, intitulat ”Mirabela”.

În cadrul celei de-a XIX-a ediții a Galei premiilor anuale ale revistei “Actualitatea Muzicală” desfășurată în martie 2010, revistă lunară editată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), la secțiunea “Divertisment”, Mirabela Dauer a primit premiul Excelenței Interpretative.

În decembrie 2014 Mirabela a susținut la cinematograful Patria concertul ”E nevoie de iubire”, unde a urcat pe scenă alături de Corul de copii ”Nostalgia” și Corul Seniorilor, dar și de Amna și Vizi.

Mira, cum îi spun prietenii, iubește deopotrivă colegii săi de generație, dar și generația nouă de artiști, o dovadă fiind îndelungata sa colaborare cu Raoul, dar și cu Alex Velea, Smiley, WhatsUp, Ada sau Vunk, conform site-ului www.mirabeladauer.ro

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Horia Plugaru)

Sursa: tchaikovskycompetition.com

Competiția — care a omagiat împlinirea în 2015 a 175 de ani de la moartea marelui compozitor rus Piotr Ceaikovski — reunește o dată la patru ani aproximativ 120 de candidați la patru categorii: pian, vioară, violoncel și canto. Laureații desemnați de juriu pentru fiecare domeniu au fost anunțați într-o ceremonie desfășurată miercuri seara la Moscova, în care primii clasați au primit câte o medalie de aur și 30.000 de dolari.

Tânărul muzician Andrei Ioniță are 21 de ani și studiază la Universitatea de Arte din Berlin. Are deja un palmares important, fiind câștigătorul unor concursuri internaționale precum ‘David Popper’ de la Varpalota (Ungaria, 2009), Aram Haciaturian din Erevan (Armenia, 2013). În 2014, el a ocupat locul al doilea la concursul internațional ARD din München și la “Grand Prix Emanuel Feuermann” din Berlin. Este cunoscut pentru concertele susținute cu orchestre din Germania, Franța și Rusia, scrie Reuters, menționând că muzicianul român cântă la un violoncel realizat în 1671 de Giovanni Battista Rogeri, ce i-a fost oferit de fundația Deutsche Stiftung Mnusikleben.

Mezzo soprana Iulia Matocikina, de 32 de ani, din Rusia, de la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, a fost câștigătoarea categoriei de canto, împreună cu baritonul mongol Ariunbaatar Ganbaatar, de 27, de ani, ambii fiind recompensați cu medalii de aur.

La ediția din acest an, la categoria vioară nu s-a acordat premiul I, ci doar premiul al II-lea. Aceasta a revenit taiwanezului Yu-Chien Tseng, de 20 de ani, care a primit o medalie de argint și 20.000 de dolari.

Laureații concursului vor oferi două concerte de gală în cele două mari orașe din Rusia în care s-a desfășurat competiția. Primul concert va avea loc joi seara, la Moscova, iar al doilea, care va marca și închiderea oficială a manifestării, este programat vineri, la Sankt Petersburg.

AGERPRES/(AS-autor: Cristina Mac, editor: Mariana Ionescu)

Academicianul a împărtăşit celor prezenţi câteva întâmplări din viaţa sa:

“Am fost propus de Ceaușescu și profesorul Arsenie să-l operez pe Kim Bir, care a fost primul ministru al lui Kim Ir Sen. A avut o operație foarte dificilă, eu eram tânăr, drept să spun, nu mi-am dat seama de importanța chiar atât de mare a acestui fapt. Acum parcă mi-e frică de faptul că… dacă nu era bine, ce se întâmpla?”

Supranumit doctorul fără de arginți de oamenii pe care i-a făcut bine, zeci de pacienți din împrejurimi au venit să-l felicite și să-i mulțumească.

“Făceam anumite crize și am ajuns la dumnealui la București, tumoarea era deja destul de mare, operația a fost destul de dificilă și am fost salvată de dumnealui, de două ori am fost operată,” povesteşte o pacientă.

“Operația a fost o reușită și trăiesc datorită lui, am avut o tumoră de 5 centimetri pe creier. Mi-a redat a doua șansă să trăiesc,” a spus un pacient.

Academicianul Leon Dănăilă s-a născut în orașul botoșănean Darabani și, în prezent, încă profesează în București. Profesorul este o somitate în neurochirurgie și, datorită lucrărilor sale în domeniu, figureaza printre cele 500 de genii ale secolului XXI.

În proiectul de hotărâre privind acordarea distincției, căruia i-a dat citire președintele administrației județene, se arată că ‘în ultimii ani, prin prezența sa în cadrul evenimentelor culturale derulate în județul Arad, dar și prin activitatea desfășurată, rezultatele de excepție și valoarea artistică dovedite în domeniul muzicii în care activează, doamna Felicia Filip promovează cu succes imaginea județului Arad’.

După prezentarea activității cunoscutei artiste lirice de către Rodica Tălmaciu, fost director al Filarmonicii de Stat Arad, președintele CJ Arad, Nicolae Ioțcu, i-a conferit Feliciei Filip Distinția de Onoare a județului Arad, respectiv o diplomă și o medalie care atestă primirea acestei distincții.

Cu acest prilej, Felicia Filip a susținut înființarea Clubului Centrului Cultural Județean Arad, pentru susținerea culturii județului, afirmând că dorește să fie prima persoană care semnează pentru înființarea acestuia.

‘Mulțumesc Aradului pentru această distincție și pentru onoarea ce mi s-a făcut. Mă onorează și, la rândul meu, sunt omul care sunt onorat în obligația de a reprezenta Aradul peste tot în țară și în lume, pentru că aici sunt lucruri minunate pe care le-am trăit pe pielea mea. Am fost invitată să particip la diverse festivaluri, întâlniri cu liceul de artă, apoi am fost invitată cu Opera comică pentru copii. Am fost fericită să văd, la spectacol, că sala este plină și că nu mai sunt locuri. Asta înseamnă că aici este nevoie, ca peste tot, de evenimente de calitate, de evenimente culturale. Noi, oamenii, avem nevoie de hrană spirituală, de cultură și aici, la Arad, acest lucru se întâmplă. Este un fel de miracol pe care îl simt, cu care mă mândresc. Dorim ca aici, la Arad, să existe Clubul susținătorilor culturii, susținătorilor Centrului Cultural Județean’, a spus Felicia Filip.

La rândul său, Nicolae Ioțcu, a făcut un apel către instituțiile și oamenii politici din România să-și îndrepte atenția către susținerea culturii și valorilor.

‘Fiecare instituție a statului român este obligată să facă în așa fel încât valorile să fie promovate. Faptul că astăzi avem onoarea să acordăm această distincție doamnei Felicia Filip este un lucru minunat pentru Arad. Este un lucru minunat pentru că, dincolo de activitatea noastră, prin spectacolele Teatrului de Vară facem în așa fel încât artiștii valoroși din România, oamenii de cultură, să fie evidențiați pentru a crea acel loc în care să se poată face educație prin cultură. Cred că este momentul în România să promovăm valorile și să promovăm tot ce are mai bun poporul român’, a afirmat Nicolae Ioțcu.

La finalul festivității, soprana Felicia Filip le-a oferit consilierilor un cadou simbolic, un puzzle pentru copii cu vârsta peste 3 ani, în care trebuie construită o imagine din povestea ‘Fetița cu chibriturile’, de Hans Christian Andersen, îndemnându-i pe aceștia ‘să fie copii’. 

Felicia Filip s-a născut în municipiul Slatina, la 20 martie 1959, unde a urmat Școala de Muzică, după care a urmat Liceul de Muzică din Pitești, cântând la vioară.

După ce a a absolvit Conservatorul ‘Ciprian Porumbescu’ din București, a debutat ca solistă vocală, în anul 1985, la Teatrul Liric din Brașov, în ‘Rigoletto’ și ‘Traviata’, apoi anul următor, la Opera Națională din București, în ‘Povestirile lui Hoffmann’.

În calitate de prim-solistă a Operei Naționale din București, artista are un repertoriu extrem de vast, care cuprinde lucrări ale marilor compozitori de operă, operetă, lieduri și muzică vocal simfonică — Verdi, Rossini, Donizetti, Bellini, Mozart, Bizet, Puccini, J. Strauss, J. Offenbach, Beethoven, Schubert, Schumann. Însă rolul cel mai important al carierei sale solistice este Violetta din ‘La Traviata’ de Verdi.

Felicia Filip a cântat pe mai toate marile scene ale lumii, colaborând în spectacole și concerte cu soliști ca Monserrat Caballe, Roberto Alagna, Francesco Araiza, Juan Pons, Franco Farina, Salvatore Fisichella, Marcelo Alvarez, Fabio Armiliato și mulți alții.

AGERPRES/(A, AS — autor: Ioan Weisl; editor: Diana Dumitru)

Fiecare dintre cei trei actori a fost omagiat de câte un artist cu care a colaborat. Astfel, despre Valeria Seciu a vorbit directorul Teatrului Mic, Mihai Dinvale, despre Ion Besoiu, criticul Marina Constantinescu, iar despre Rodica Mandache, actorul Marius Manole.

Mihai Dinvale a subliniat diferența dintre discreția Valeriei Seciu în viața de zi cu zi și forța acesteia pe scenă. În acest sens, Dinvale a spus că nu poate vorbi despre “starul Valeria Seciu”, ci despre “divina actriță a teatrului românesc Valeria Seciu”.

“Asta este Valeria Seciu. A trecut prin toate furcile caudine. Da, marele ei merit — anonimatul de pe stradă se transforma pe scenă, în clipa în care intra pe scândura ei și, când filamentul becului de proiecție începea să-și arunce lumina spre ea, de pe chipul ei spre sală trecea o transfigurare uriașă, de care publicul era absolut vrăjit. (…) Mă gândesc că s-ar putea să vorbesc despre divina actriță a teatrului românesc”, a spus Dinvale.

Ion Besoiu a apreciat că ziua de sâmbătă a marcat încununarea eforturilor artistice ale unei întregi cariere.

“Este o zi foarte importantă, pentru că e o zi a recunoașterii muncii noastre de actori și steaua (de pe Aleea Celebrităților — n.r.) nu îmi aparține numai mie, ci și colegilor mei care mi-au stat alături în atâția amar de ani. Au trecut 67-68 de ani de când am debutat pe scenă. A fost o muncă și asta nu e altceva decât o încununare a acestei munci”, a declarat actorul, pentru AGERPRES.

Acesta a spus că de-a lungul carierei sale, “cel mai greu a fost să îți respecți profesia și publicul”. “Dacă ești convins că asta e datoria ta, nu e foarte greu să faci munca asta, de actor, dar să o faci cu cinste, cu onoare și cu încredere că, într-o zi, publicul te va saluta așa cum mă salută pe mine astăzi”, a adăugat el.

Besoiu a mărturisit că pentru el cea mai mare stea a carierei sale este Radu Stanca.

PUBLICITATE

“Radu Stanca a fost o personalitate uriașă — poet, dramaturg, regizor de teatru. Într-un fel m-a format și ca mod de a gândi”, a declarat el, pentru AGERPRES.

De altfel, și criticul Marina Constantinescu, care i-a adus “laudatio” lui Besoiu, a menționat că acesta este unul din puținii artiști care ar putea vorbi despre întâlnirile sale cu Radu Stanca.

Marina Constantinescu a vorbit atât despre talentul de actor al lui Ion Besoiu, cât și despre abilitatea sa de manager de teatru, la “Bulandra”, într-o perioadă istorică delicată.

“Ca director la ‘Bulandra’ (…) a știut să facă slalom prin teroarea cenzurii, a ideologiei, și să scoată la rampă piese și spectacole excepționale, a știut să-și pună în valoare trupa (…), a adus în trupă mari nume”, a spus criticul de teatru.

“Ion Besoiu este nu doar un mare actor, nu este doar unul dintre reperele teatrului ‘Bulandra’. Este un om extrem de cult, extrem de curios, un prieten fabulos pe care te poți bizui în orice ceas al existenței tale”, a încheiat Marina Constantinescu.

La rândul său, actorul Marius Manole i-a adus un omagiu Rodicăi Mandache. “Se spune că există o prăpastie între generații. Pentru mine doamna Rodica Mandache este dovada clară că acest lucru nu se întâmplă”, a spus Marius Manole, care a adăugat că de la Rodica Mandache a învățat umorul și tenacitatea ca actor. “O bucățică mare din cariera mea vi se datorează”, i-a spus el.

Rodica Mandache a spus că ziua de sâmbătă este una “grea, apăsătoare”. “N-ați crede… bucuria apasă mai tare decât nefericirea”, a mărturisit ea.

AGERPRES / (A — autor: Oana Ghiță, editor: Marius Frățilă)

Dincolo de muzică, pe care a abordat-o în diferite genuri — ușoară, pop, jazz, lăutărească—, este actriță, om de radio, om de televiziune. Vorbim despre și cu Monica Anghel, un artist cu multe valențe.

AGERPRES: Monica, te apropii de împlinirea a 30 de ani de carieră.
Monica Anghel: Exact.

AGERPRES: O carieră frumoasă, de succes, bogată în premii, bogată în șlagăre lansate, dar cred eu și bogată în amintiri.
Monica Anghel: Categoric, pentru că, până la urmă, cu asta rămânem, cu amintirile, și din fericire, cum spuneai și tu, anul viitor se împlinesc 30 de ani de carieră. Și eu consider că în acești 30 de ani am strâns foarte multe amintiri frumoase.

AGERPRES: Îți propun să facem o incursiune în timp, răsfoind albumul tău cu amintiri, să privim împreună fotografii din diferite etape artistice…
Monica Anghel: Abia aștept!

AGERPRES: … și am să te rog să ne împărtășești ce amintiri te leagă de fiecare moment surprins în aceste fotografii. De acord?
Monica Anghel: Sper să-mi aduc aminte toate momentele pentru că s-ar putea ca voi să aveți niște poze de care eu să nu-mi aduc aminte sau să nu țin minte contextul, dar sunt convinsă că și cu ajutorul tău o să-mi reîmprospătez memoria și cu siguranță vom putea povesti lucruri interesante și speciale.

AGERPRES: O să începem cu Festivalul de la Mamaia care a fost și pentru tine, dar și pentru alți artiști, o rampă de lansare. La Mamaia ai obținut premiul I la Interpretare chiar de la prima participare, cu o piesă compusă de Marius Țeicu…
Monica Anghel: Da, era o piesă deja lansată a lui Marius…

AGERPRES: ”Voi cânta pentru mileniul trei”.
Monica Anghel: Exact, pe care o cânta Angela Similea, eram fan și sunt în continuare, îmi admir toți colegii din breaslă și îi respect foarte mult pentru tot ceea ce au făcut în cariera lor profesională.

AGERPRES: Înainte de a-ți arăta prima fotografie te rog să-mi spui cum a fost la prima participare.
Monica Anghel: Eram foarte mică, aveam 14 ani și jumătate, am cântat această piesă a lui Marius Țeicu, ”Voi cânta pentru mileniul trei”, și trebuia să am și o piesă în primă audiție care era compusă de Ionel Tudor. Piesa se numea ”Te iubesc, te voi iubi”. N-am să uit niciodată că avea un text de dragoste, ”te iubesc, te voi iubi, ești viața mea, ești sufletul meu, nu pot trăi fără tine” și ultimul vers era ”țara mea”. (râde — n.r.) Și astăzi îmi iubesc țara foarte mult, sunt mândră că m-am născut în această țară, simt și conștientizez faptul că avem o țară absolut superbă, trebuie doar să avem mai multă grijă de ea.

AGERPRES: În anii următori, mai ales după ’90, ai participat la mai toate edițiile festivalului și de fiecare dată ai cucerit premii, dar la secțiunea Creație. Cum spuneam, mulți compozitori talentați ți-au încredințat piesele lor. Am pregătit o retrospectivă a participării tale la Mamaia. Prima fotografie e din ’92.
Monica Anghel: Ha, ha, vai de mine, ce mică eram… incredibil… asta e din ’92?

AGERPRES: Da, și în ’92 a fost o mare veselie pe scenă…
Monica Anghel: Fac o paranteză, văd aici în poză unghiile false, am avut o perioadă în care eram înnebunită să am unghiile lungi, dar mi se rupeau foarte repede. Și atunci mi-am pus unghi false. Acum dacă mi-ar spune cineva să-mi pun unghii false n-aș mai vrea, e foarte comod așa, cu unghiile scurte. Foarte frumoasă. Cred că sunteți singurii care au astfel de fotografii.

AGERPRES: Aici sunteți foarte mulți colegi pe scenă, și e o veselie la voi… Dan Bittman…
Monica Anghel: Oho…Elena Cârstea, Horia Moculescu, Silvia Dumitrescu…

AGERPRES: Mai avem, uite și Gabi…
Monica Anghel: Gabi Cotabiță, Tino Furtună, Adi Daminescu, recitalul asta există undeva pe youtube, l-am văzut la un moment dat. Nu mai știu ce cântam, dar ne leagă amintiri foarte frumoase. Ne aducem aminte cu mare plăcere. Sunt atâția ani în care am fost alături unii de alții și ne-am bucurat cu adevărat de acest dar pe care ni l-a oferit Dumnezeu.

AGERPRES: Tot Mamaia, ’94.
Monica Anghel: Asta e un pic mai recentă, să zicem, cântam ”Dau viața mea pentru o iubire” la secțiunea Șlagăre și atunci am câștigat cu această piesă compusă de Marius Țeicu, pe versurile lui Eugen Rotaru, marele premiu, trofeul. Și tot în acel an am avut și primul meu recital la Mamaia. Până atunci nu mai avusesem, atunci a fost extraordinar de frumos, am cântat și piese de-ale mele dar și coveruri celebre — ”My Way”, ”Feelings”, ”New York, New York” și publicul era extraordinar de încântat.

AGERPRES: Din anul următor, din ’95, avem multe fotografii.
Monica Anghel: Ăsta este anul în care am participat la Creație cu piesa lui Cornel Fugaru, pe versurile Mirelei Fugaru, piesa ”Spune-mi”, cu care am obținut 11 trofee internaționale. Peste tot prin lume pe unde am fost împreună am obținut acest suprem premiu.

AGERPRES: Tot atunci ai cântat cu Vlăduț Fugaru, băiețelul lor.
Monica Anghel: Bine, acum nu mai e băiețel, e bărbat. Aici se și vede Vlăduț. A fost tot un recital, Vlad a fost extraordinar de vesel, de fapt se și vede în poza asta, vesel, drăguț și talentat.

AGERPRES: Aici ești cu Silvia Dumitrescu.
Monica Anghel: Da, mă gândeam ce cântam, cred că era o piesă pe care cântau împreună Barbra Streisand și Donna Summer. Foarte frumoase amintiri.

AGERPRES: Tot la Mamaia…
Monica Anghel: Aici erau fetele din cor… Vai, ce amintiri, chiar foarte frumoase. Încă o dată subliniez, sunteți singurii care au pozele astea…

AGERPRES: Tocmai pentru că le avem vrem să facem o bucurie celor care apar în ele, prin aceste interviuri.
Monica Anghel: Chiar reușiți!

AGERPRES: Ai coborât la un moment dat în public.
Monica Anghel: Da, mi-a plăcut întotdeauna să cobor în public la concerte, pentru că simțeam mai bine suflul, energia publicului, eu le transmiteam un fel de emoție, iar ei îmi transmiteau o energie fantastică, dragostea publicului așa se manifestă, simți bucurie venind din partea lor.

AGERPRES: Aici erați mai mulți artiști pe scenă, undeva e și Eugen Mihăescu…
Monica Anghel: Da, eram cu Krypton și cu corul cu care am cântat la acel recital.

AGERPRES: Tot ’95, dar altă ținută.
Monica Anghel: Aaa, dar asta nu mai știu… Probabil că a fost din seara galei. Întotdeauna când am fost la festivaluri mi-am ales ținute pentru dimineață, pentru după amiază, pentru seară, pentru ziua întâi, ziua a doua, gală și așa mai departe.

AGERPRES: Și din câte știu o mână de ajutor îți dădea mama…
Monica Anghel: Mama întotdeauna mi-a dat și îmi dă în continuare, eu din fericire fac parte dintr-o familie de artiști. Bunicul meu a fost sculptor și profesor de sculptură la marele voievod Mihai, l-a avut la un moment dat elev și pe Majestatea Sa Regele Mihai, avem și o poza acasă, tatăl meu este sculptor, a învățat această meserie de la bunicul meu, iar mama este designer vestimentar. Deci nu mi-a dat doar o mană de ajutor la ținutele de scenă, chiar le-a creat și mi le creează în continuare.

AGERPRES: Tot Mamaia, tot ’95.
Monica Anghel: Da, după zâmbet eram mulțumită, ceea ce e un lucru bun.

AGERPRES: Și erai și foarte bronzată.
Monica Anghel: Eram, deși nu stăteam la plajă, pentru că eram foarte atentă cu tot ce fac în perioada concursului. De fiecare dată când am fost într-un concurs parcă eram un sportiv în cantonament. Nu stăteam seara târziu, terminam repetițiile, mă duceam la hotel, poate mai stăteam o jumătate de oră-o oră de vorbă afară, în fața hotelului, cu Ion Cristinoiu, cu Bebe (Cornel — n.r.) Fugaru, cu Mirela, cu Paul Enigărescu, cu Sanda Cepraga. Dar relaxat, plăcut, nu în gălăgie, când te duci într-un spațiu gălăgios nu faci altceva decât să-ți strici corzile vocale. Aveam mare grijă de lucrul acesta, mai ales că întotdeauna când am ajuns la mare am fost ușor răgușită, am avut un soi de răceală, era schimbarea de aer, umezeală. Am fost foarte atentă cu lucrurile astea.


AGERPRES: În ’96, tot Mamaia, alături de Mihaela Mihai.
Monica Anghel: A fost un recital… ia uite, ce frumos! Sunt unele fotografii pe care stau așa, să le savurez, retrăiesc momentele. Iar Mihaela arată senzațional, are niște picioare absolut superbe. Și stilul ei vestimentar îmi place foarte mult.

AGERPRES: Aici ești cu Gabi Cotabiță.
Monica Anghel: Cu Piso, așa îi spun eu. E un bun prieten, îmi este foarte drag, ne leagă foarte multe amintiri și sunt convinsă că or să le mai lege, pentru că este din ce în ce mai bine Gabi, asta înseamnă că Dumnezeu a vrut ca el să-și continue misiunea de artist pe acest pământ. Avem nevoie de el, îl iubim foarte tare, el știe lucrul acesta. Aici nu știu ce făceam, cântam, dansam..


AGERPRES: Asta este din ’96, de la festivitatea de premiere, ești lângă Ionel Tudor…
Monica Anghel: Da, și Paul Enigărescu, el este cel care ține trofeul, Ionel era foarte tânăr, eu arăt mai bine acum decât atunci (râde — n.r.) sau nu știu, asta e părerea mea… dar nu cred că mă înșel.

AGERPRES: Între aceste etape ale festivalului de la Mamaia, în ’95 ai lansat primul tău album.
Monica Anghel: Într-adevăr, ”Dau viața mea pentru o iubire”. Eu n-am scos albume pe bandă rulantă…

AGERPRES: Dar ai scos șlagăre pe bandă rulantă.
Monica Anghel: Da, toate piesele care au fost incluse pe albumele acestea sunt piese pe care le poate cânta oricine fără orchestră. Dacă poți să cânți un cântec fără orchestră și sună bine, înseamnă că acela se poate numi șlagăr. Aici eram alături de Adrian Ștefănescu, el m-a ajutat foarte mult în producerea acestor albume. M-am întâlnit cu el de Revelion, are aproape 80 de ani și arată aproape la fel ca în poza aceasta. Este extraordinar de puternic, are un spirit tânăr și asta îl face să arate probabil atât de bine. Iar aici eram împreună cu directorul magazinului Muzica.

AGERPRES: Lansările, la acea vreme, acolo se făceau, la Muzica.
Monica Anghel: Da, acolo, și într-un fel era bine, era spațiu destinat, acum sunt prea non conformiste… mie îmi plăcea spațiul de acolo, de la Muzica.

AGERPRES: Erați ca acasă acolo, aveați și albumele…
Monica Anghel: Exact, era frumos. Nu că acum nu ar fi, dar e diferit, mi se pare că totul acum e comercial, ar trebui să ne gândim la lucrurile valoroase și să păstrăm, să reținem momentele importante din istoria muzicii pop, de exemplu. Pentru că toate pleacă de undeva, și fără istorie nimic nu poate să existe.

AGERPRES: Ai 11 trofee muzicale cucerite la festivaluri internaționale foarte prestigioase, printre ele și Cerbul de aur, festivalul de la Brașov. Avem fotografii și de la participările tale la Cerb. Aici cred că este prima ta participare la Cerbul de aur, în ’93.
Monica Anghel: Când eram mică mititică, ca o floricică (râde — n.r.).

AGERPRES: Un an mai târziu, în ’94.
Monica Anghel: A, da, aici era la recital, înaintea concertului lui Ray Charles, care a aflat despre România și despre Cerbul de aur de la mine. În același an, când ne-am întâlnit la un concert al lui Ray Charles pe care l-a avut în Germania, în Baden-Baden. M-a întrebat de unde sunt, i-am spus că din România, i-am spus că avem un festival foarte frumos, au primit invitația la festival, li s-a trimis o lista de artiști care ar putea să cânte în deschidere. Eu nu eram pe acea listă, dar managerul lui a cerut ca eu să fiu cea care va cânta în deschiderea concertului lui.

AGERPRES: Tot în ’94, dar nu pe scenă…
Monica Anghel: Uite-l și pe George Stanca, era nelipsit George. Eram puțin cam obosită sau mi se pare? (râde — n.r.)

AGERPRES: Și ajungem la 1996, tu pe scenă.
Monica Anghel: Asta-i de la repetiții probabil.

AGERPRES: Se poate. Aici ești cu Adi Daminescu.
Monica Anghel: Da, sigur era de la repetiții, nu-mi recunosc ținuta de scenă și cu siguranță nici Adi n-ar fi apărut în maieu. În timpul zilei era foarte cald iar seara era foarte frig. Probabil de-asta eram îmbrăcați destul de lejer.

AGERPRES: Aici sunt fotografiile de la decernarea trofeului, ești alături de Anton Șuteu.
Monica Anghel: De Toni, da, Dumnezeu să-l odihnească. În fotografia asta se vede cât de emoționat era și el.

AGERPRES: Iar în fotografia asta se vede cât de emoționată erai tu…
Monica Anghel: Da, am plâns teribil de tare…

AGERPRES: Se vede, ai ochii în lacrimi.
Monica Anghel: Și cu rimelul curs… (râde — n.r.). Dar nu mai conta, era perfect. Mi-am asumat o responsabilitate foarte mare în momentul în care am participat la Cerb, pentru că eram deja cunoscută. Sigur, trebuie să fii nebun să crezi că toată lumea te iubește, că toată lumea îți vrea binele și toată lumea e alături de tine. Știam clar că sunt și oameni care sunt împotriva mea și eram conștientă că abia așteptau să iau locul I, și chiar dacă luam locul I tot n-ar fi fost bine. Atunci am plecat de acasă croită pe drumul acesta, că trebuie să câștig trofeul la Cerb. Așa am fost de altfel la toate festivalurile pe care le-am câștigat. Poate doar așa am și reușit să le câștig pe toate. Pentru că este o încărcătură emoțională foarte mare, un consum extraordinar de mare, n-am să uit niciodată că în ’96, la Cerb, când s-au deschis porțile, am avut senzația că am paralizat și că n-am să mă pot mișca din locul acela, că n-am să pot să merg, darămite să cânt. Dar Dumnezeu m-a încremenit pentru câteva secunde și m-a făcut să-mi concentrez energia pentru a putea cânta impecabil.

AGERPRES: Adică un artist de valoarea ta încă are emoții când urcă pe scenă?
Monica Anghel: Da. Și emoțiile sunt din ce în ce mai mari. Atunci când ești foarte tânăr ți se pare un soi de joacă, dar cu cât trece timpul, cu atât conștientizezi responsabilitatea actului artistic. Cel puțin așa sunt eu construită. Sigur că faci cu pasiune, faci cu plăcere această profesie, dar nu ai voie să greșești, nu ai voie s-o faci oricum. Trebuie să fii impecabil în permanență. Și mai am o nebunie, vreau să mă aud cântând ca atunci când ascult un CD. Vocea trebuie să sune la fel de clar, la fel de curat, pentru că de-asta vin oamenii la un concert. Nu să cânte CD-ul bine și tu să cânți fals. Nu știu, dacă ai, Doamne ferește, ceva, anulezi concertul.

AGERPRES: Îmi amintesc un interviu al tău în care spuneai că erai invitată la un eveniment și erai foarte bolnavă. Ai rămas fără voce și ai vrut să nu te duci. Dar pentru că oamenii te așteptau și atât de mult și-au dorit să vii, te-ai pus pe picioare și ai cântat.
Monica Anghel: La Timișoara era. Nu, nu m-am pus pe picioare, m-am dus acolo îngrozitor de greu, dar înainte să ies și să cânt, a fost salvarea, mi-a făcut perfuzii. Sigur, n-am putut să cânt o oră, am cântat 6 piese, dar nu pot spune cât de fericiți erau oamenii că m-am dus acolo, că m-au văzut și că în starea în care eram am cântat live, cum cânt de fiecare dată, cât de emoționați au fost și cât de fericiți. Mi-am dat seama că oamenii apreciază lucrurile astea.

AGERPRES: Și că ești un artist foarte iubit.
Monica Anghel: Da, din fericire încă mai sunt.

AGERPRES: Și vei mai fi…
Monica Anghel: Doamne ajută, cât o vrea Dumnezeu.

AGERPRES: Tot la Cerbul de aur, un an mai târziu după câștigarea trofeului, în ’97.
Monica Anghel: Nu mai știu ce era cu ținuta asta, dacă nu mă înșel mi-a făcut-o Catinca Roman. A fost un recital, uite, era și Silvia, și Ștefan… parcă. Nu mai văd bine, că n-am ochelarii… (râde — n.r.)

AGERPRES: Rămânând tot la Cerbul de aur, sărim câțiva ani mai târziu, mai precis în 2008, când ați fost un grup mai mare de artiști care ați susținut recitaluri, avem o poză cu tine la conferința de presă, aici o fotografie cu voi, toți cei care erați în recital. Paula Seling, Nico, Angela Similea…
Monica Anghel: Luminița (Anghel — n.r.), Laurențiu Cazan, Gabi Cotabiță, Marcel Pavel și Nicola. Am avut un recital și au fost și Iris și Direcția 5.


AGERPRES: ”Recitalul vedetelor” s-a numit…
Monica Anghel: Da, da, a fost un recital foarte frumos.

AGERPRES: Aici ești cu Gabi Cotabiță pe scenă.
Monica Anghel: Da, cântam amândoi piesa ”Spune-mi”.

AGERPRES: Dar tu ai și o piesă pe care o cânți în duet cu Gabi.
Monica Anghel: Este o piesă compusă de Dan Iagnov, ”Continent pierdut”, o piesă absolut superbă, textul este scris de Andreea Andrei, e o piesă de film, nu e o piesă comercială.

AGERPRES: Vorbind despre duete, ai mai realizat niște duete cu Ștefan Iordache, cu Cornel — Aurelian Temișan—, dar cel mai cunoscut partener al tău de dialog muzical rămâne Marcel Pavel, cu care ai participat în 2002 la ediția de la Tallin a concursului Eurovision. Avem o fotografie cu tine și cu Marcel într-un concert la Ateneul Român. 
Monica Anghel: Eram la un concert de Crăciun…

AGERPRES: Te rog să ne spui câte ceva despre colaborările cu fiecare artist de care am amintit.
Monica Anghel: Am să încep cu Gabi, care este un tip extraordinar de sensibil. Se fac foarte multe glume pe seama faptului că el transpiră foarte mult. Dar transpiră pentru că este extrem de emotiv. Nu știu câtă lume știe că al nostru prieten Gabi este emotiv, dar noi și când mergeam într-un studio tv și aveam de făcut un playback Gabi avea palmele transpirate și îi tremurau mâinile de emoție. Și nu întâmplător suntem prieteni. Gabi, după mama mea, este cel mai mare critic al meu, întotdeauna când am vrut o părere sinceră. Dar Gabi are și un anume stil de a pune problema și spune lucrurile foarte tranșant, dar totodată foarte elegant, ceea ce e foarte frumos. E un om special Gabi și deși nu suntem genul acela de prieteni care să ne vedem sau să vorbim des, atunci când ne vedem știm clar din priviri că suntem în continuare la fel de buni prieteni. Și sunt lucruri care ne leagă, categoric.

AGERPRES: Ștefan Iordache…
Monica Anghel: O, cu Ștefan Iordache am avut o experiență cu totul specială. L-am cunoscut mai bine în casă la Ionel Tudor. Și eram foarte necăjită, la un moment dat scria presa nu știu ce aberații despre mine și m-am dus destul de supărată. M-a văzut necăjită, m-a întrebat ce am, i-am spus și mi-a zis: ”Hai, măi Monica, nu mai băga în seamă toate lucrurile astea, important este că se vorbește despre tine, înseamnă că reprezinți ceva”. Și după aceea, în studio, piesele pe care le-am cântat împreună, acea perioadă, acel timp pe care l-am petrecut împreună a fost ca un basm. Era genul de om care te făcea realmente să te îndrăgostești de el în prima clipă după ce l-ai cunoscut. Era atât de cald și atât de prietenos și generos în sentimente, în trăiri, în gânduri, în tot. Extraordinar. Iar lucrurile pe care le-am făcut împreună erau ca o comunicare între două suflete.

AGERPRES: Piesele la care ai colaborat cu Ștefan Iordache erau compuse tot de Dan Iagnov?
Monica Anghel: Da, Dan avea un parfum anume, știa să compună într-un fel anume piesele. Sunt piese de stare, de atmosferă, foarte sensibile, asculți piesa, închizi ochii și-ți trec prin minte tot soiul de imagini pe care le-ai trăit sau își creezi tu imaginile tale. Sunt lucruri foarte frumoase și speciale pe care ți le dă muzica.

AGERPRES: Aurelian Temișan, alt colaborator muzical de-al tău…
Monica Anghel: Cu Cornel (Aurelian Temișan — n.r.) am făcut o piesă scrisă de Dragoș Docan. O piesă foarte frumoasă, ”Uită-te în ochii lor” se numește, o piesă pe care am cântat-o pentru copiii din orfelinate. Foarte sensibilă și chiar am ascultat-o acum vreo lună împreună cu mama și mi-am dat seama cât de actuală este piesa. Și ca stare, și ca sound, și ca mesaj, tot ce se întâmplă.

AGERPRES: Și am ajuns la Marcel Pavel.
Monica Anghel: Cu Marcel la fel. Mă leagă de Marcel o prietenie veche, de 30 de ani, ne știm de când eram foarte tineri, copii, am crescut frumos împreună. Ne-am dezvoltat armonios și am păstrat această relație de prietenie și această colaborare foarte frumoasă. Eu îl apreciez foarte mult pe Marcel, are o voce speciala, puternică, are o personalitate a timbrului. Sunt foarte bucuroasă pentru el și am fost mândră pentru el în momentul în care s-a hotărât să urmeze Conservatorul și nu numai că l-a urmat, dar un om cu responsabilități, cu familie, cu griji, ca fiecare dintre noi, să reușească să facă o facultate cum este Conservatorul și să termine cu nota 10 mi se pare un lucru extraordinar. Și-a dorit să facă acest lucru atât de mult încât este de apreciat.

AGERPRES: Trebuie să mai spunem că participarea la Eurovision împreună cu Marcel nu a fost prima, tu ai mai concurat la Eurovision cu o piesă compusă de Cornel Fugaru împreună cu formația lui, cu Sincron.
Monica Anghel: Nu, nu cu Sincron, era doar o piesă compusă de el.

AGERPRES: Știu că ai avut o relație deosebită — și profesională, și de prietenie — nu doar cu Bebe Fugaru, și cu Mirela, cu familia lui. Cum era colaborarea cu el? Ați colaborat foarte mult…
Monica Anghel: Am colaborat într-adevăr foarte mult și am fost plecați împreună la atâtea festivaluri. Bebe era un tip foarte vesel, foarte deschis și tot timpul când mergeam la ei Mirela pregătea ceva de mâncare, și Bebe îmi spunea ”Hai, vino să-ți pun nu știu ce piesă” sau ”Hai să vedem un concert împreună”. ”Hai, mai tată, mai treci și tu pe la noi, tatiți, să mai stăm de vorbă, să mai ascultăm muzică, să ascultăm concerte”. La toate petrecerile la care am fost în casa lor Bebe era cel mai mare dansator. Nu exista femeie care să nu fie dansată de Bebe. Mirela pregătea absolut toată mâncarea delicioasă, e o gospodină desăvârșită, știa să facă din nimic niște lucruri de întrebam ”cum le-ai făcut?”. Am fost foarte apropiați, Mirela și Bebe de altfel au fost nașii mei din prima căsătorie. Dar nu de asta am devenit prieteni, ci pentru că așa a fost să fie. Mi-aduc aminte că aveam 15 ani și m-a sunat Bebe, mi-a spus să mă duc pe la ei și atunci am cântat niște piese de pe coloana sonoră a filmului ”Liceeni rock’n’roll”. Pe Ștefan Bănică îl cunoșteam de mai înainte, au fost lucruri frumoase pe care le-am făcut împreună.

AGERPRES: De multe ori oamenii v-au confundat. Alteori spuneau că ați fi rude, pentru că aveți același nume de familie. V-am văzut de câteva ori împreună și senzația mea a fost nu doar de colegialitate, ci chiar de prietenie. Recent într-un interviu Luminița spunea ”doar eu și prietena mea bună Monica Anghel ne recunoaștem vârsta la televizor”. Avem o poză cu tine și cu Luminița Anghel pe care chiar tu o numești uneori ”sora mea”.
Monica Anghel: Da, așa ne spunem, ”surioară”.

AGERPRES: Cum percepi aceste confuzii legate de nume? Te amuză?
Monica Anghel: Da, și pe mine și pe Luminița ne amuză. Ei de multe ori i se spune Monica, mie mi se spune Luminița, dar nici nu mai încercăm să corectăm lucrul acesta (râde — n.r.). Ne-am asumat acest lucru, cum spunea ea că ne asumăm și vârsta la televizor și nefiind niciun grad de rudenie, suntem foarte bune prietene. În general, ne înțelegem bine noi între noi, colegii de breaslă, așa mi se pare firesc.


AGERPRES: Am observat asta și e chiar de admirat. Cel puțin la generația voastră, cei mai tineri nu sunt chiar așa.
Monica Anghel: Eei, sunt și ei mai tineri, când or să mai crească or să fie mai înțelegători unii cu alții, n-or să mai fie atât de…


AGERPRES: Vulcanici…
Monica Anghel: Da, să tragă cu dinții…


AGERPRES: Tu ești absolventă de teatru, deci actriță cu diplomă. Marius Țeicu spunea în interviul din același ciclu pe care l-am făcut cu el — Albumul cu amintiri — uitându-se la o fotografie în care erai alături de el, că ești, dincolo de talent, o persoană foarte studioasă. Ești de acord cu domnul profesor?
Monica Anghel: Da, sunt de acord, pentru că așa trebuie să fii dacă vrei să faci ceva în viață, un om foarte studios. Repetiția este mama învățăturii. Sigur, spui că ești talentat. Dar talentul ăsta trebuie susținut și de foarte multă muncă, pentru că la un moment dat talentul se pierde pe parcurs, dacă nu-l întreții, nu-l șlefuiești, dacă nu-l îmbraci corespunzător.

AGERPRES: Talentul tău de actriță s-a confirmat și prin colaborarea cu grupul Divertis, care ți-a adus un plus de simpatie din partea publicului, din acest punct de vedere. Nu e greu de presupus de ce te-ai alăturat acestui grup știind că tu ai un simț al umorului cu totul aparte. Te rog să ne povestești despre colaborarea cu grupul Divertis, întâmplări haioase, amintiri drăguțe…
Monica Anghel: A fost o colaborare foarte frumoasă, care a durat foarte mulți ani, mi-aduc aminte că i-am cunoscut pe toți din grup când am plecat într-un turneu în America împreună cu ei. Îl știam pe Gyuri Pascu foarte bine, cu care eram foarte bună prietenă, și pe Cătălin Mireuță, dar colaborarea mea cu ei a început după ce am fost în America. Eram singura femeie din grup și văzând ei că rezist la toate glumele pe care le făceau cu mine și nu numai că rezistam, dar le și răspundeam…

AGERPRES: Le dădeai și replici…
Monica Anghel: Exact, le-a plăcut foarte mult tuturor acest stil al meu. Mai mult, în acea deplasare pe care am avut-o în America, Toni Grecu m-a întrebat la un moment dat: ”Auzi, dar tu de ce nu faci teatru?” I-am zis: ”Nu știu” (râde — n.r.). Datorită lui l-am cunoscut pe domnul Gelu Colceag cu care m-am pregătit și ulterior i-am fost și studentă domnului Colceag în facultate. Deci iată că până la urmă nimic nu e întâmplător, sunt oameni potriviți în viața fiecăruia dintre noi și oameni care într-un fel sau altul ne ghidează viața.

AGERPRES: Pe lângă emisiunile tv despre care vorbeam, cu Divertis, tu ai jucat și pe scena teatrului. Te-am văzut în ”O noapte furtunoasă”. Avem o fotografie de la repetițiile pentru piesa ”Derby”, în regia lui Hausvater, unde Gyuri ți-a fost coleg de distribuție. Aici, erați o echipă îmbrăcată în albastru…
Monica Anghel: Și una în roșu, da. Eu eram în echipa albastră și Gyuri era în echipa roșie. Foarte interesant spectacolul acesta de la Sibiu. Și mai interesant a fost că am făcut naveta cu Gyuri un an la Sibiu, chiar m-a sunat acum câtva timp domnul Constantin Chiriac, directorul Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu și m-a întrebat dacă aș vrea să reluăm acest spectacol. I-am spus ”dragul meu, mi-ar face mare plăcere, dar să mai fac naveta nu cred că aș mai putea”. Mai ales acum, când vreau să am cât mai mult timp pentru fiul meu.

AGERPRES: Cum te simți ca artist când joci pe scenă, ce e diferit în a fi pe scenă și a cânta, a fi pe scenă și a juca într-o piesă de teatru?
Monica Anghel: Este diferit pentru că atunci când ești pe scenă și cânți, în 3 minute, 4, 5 maximum, că mai mult n-are cum să dureze o piesă, în acele minute trebuie să faci un spectacol de teatru de două ore. Asta este diferența, asta se întâmplă în muzică. În teatru ești pe scenă, ai mai mult timp și poți să dai frâu liber stărilor, poți să intri în anumite stări, primești, prelucrezi, optezi, acționezi, asta se poate desfășura pe o perioadă mai lungă până ajungi la momentul pe care ți-l dorești.

AGERPRES: Mai devreme vorbeam despre premii, avem o fotografie de la gala premiilor VIP unde ești alături de alt bun prieten de-al tău — Mădălin Voicu.
Monica Anghel: A, (râde — n.r.) nu știam cine e, mă tot uitam… Mădălin e un tip extraordinar de vesel, de haios, e un om care știe muzică, să nu uităm că Mădălin a fost profesor la Conservatorul din Izmir, e un tip foarte direct, asta mi-a plăcut întotdeauna la el și l-am apreciat pentru naturalețea lui, pentru sinceritate, pentru bucuria de a trăi. Îmi place foarte mult Mădălin și-l apreciez.

AGERPRES: Și el pe tine, se vede în momentele în care vă întâlniți la diferite evenimente.
Monica Anghel: Ne-am întâlnit destul de rar în ultima vreme, dar mai vorbim la telefon.

AGERPRES: Ai făcut la un moment dat o pauză în activitatea artistică pentru că te-ai dedicat cu totul băiețelului tău. Avem o fotografie cu tine și cu el. Cum este Aviv? Cântă? Îți moștenește talentul muzical?
Monica Anghel: Nu știu, toată lumea mă întreabă dacă el cântă, nu-mi dau seama, îi place când îi cânt eu. Dar dacă el are înclinații spre acest domeniu, asta nu știu. Timpul le va decide pe toate.

AGERPRES: Aici sunteți amândoi într-o emisiune tv.
Monica Anghel: Eram la emisiunea ”Te cunosc de undeva” și a venit cu mine odată, a stat câteva ore și pentru că era foarte obosit l-am trimis acasă. E un copil foarte vesel și mi-a împlinit viața. Am câștigat 11 trofee internaționale, l-am cunoscut pe Ray Charles, am jucat în piese de teatru, am făcut radio 7 ani, am foarte multe realizări profesionale. Dar în momentul în care l-am născut pe Aviv am început să plâng și mi-am dat seama că de fapt el e cea mai mare realizare a mea și că până la el n-am făcut mai nimic. Serios, el este cea mai mare împlinire a mea și este sensul vieții mele din momentul în care mi l-a dat Dumnezeu.

AGERPRES: Și sigur că-ți faci programul în așa fel încât să fii cât mai mult cu el.
Monica Anghel: Exact, îmi fac programul în așa fel încât să pot să petrec timp cu el pentru că așa e normal.

AGERPRES: Revenind la activitatea ta muzicală, poate că una dintre colaborările la care nu multă lume s-ar fi așteptat este cea cu Mahala Rai Banda cu care ai înregistrat albumul ”Lacrimă de jar”. Cânți muzică lăutărească pe acest album, sau ceva de genul acesta, nici nu putem s-o definim foarte bine…
Monica Anghel: Da… e un fel de muzică lăutărească..

AGERPRES: Cum a fost experiența asta pentru tine?
Monica Anghel: Eu i-am cunoscut pe oamenii aceștia la una dintre filmările cu Divertis. prin Dan Păduraru, care era producătorul de atunci. Mi s-a părut foarte interesant ceea ce fac și Dan a venit cu această idee: ”De ce nu faceți un proiect împreună?”. Am zis că ar fi interesant. Am luat câteva piese cunoscute, cum ar fi ”Piatra piatră”, de exemplu, care este o piesă românească foarte veche și care mie îmi place extraordinar de mult, e foarte dramatică. Am luat și câteva piese din repertoriul lor, mi-a scris maestrul Temistocle Popa niște piese pe acel album, Ionel Tudor mi-a scris și el niște piese, Andreea Andrei mi-a făcut versurile, la piesele pe care le avea Mahala Rai Banda mi-a refăcut Andreea Andrei textele și așa a ieșit acest proiect care e foarte interesant. Sigur, la prima mână e muzică lăutărească. Dar cine stă să asculte mai atent o să audă lucruri interesante.

AGERPRES: Da, e un gen mai greu de definit, e un mix de genuri.
Monica Anghel: E un mix. Tot acest proiect l-am făcut împreună cu Ionel Tudor, domnul Aurel Ioniță, care este șeful orchestrei, venea și stătea de vorbă cu Ionel și îi arăta ce a făcut, Ionel zicea ”aici e bine, aici hai să mai schimbăm”, și așa a ieșit acest album care mie îmi place foarte mult. Dacă nu mi-ar fi plăcut nu l-aș fi făcut. Iar muzica lăutărească autentică este foarte frumoasă. Nu știu de ce unii oameni spun muzică lăutărească și au senzația că-i ceva urât sau ceva dezagreabil, habar n-am. Dar muzica lăutărească autentică este o muzică foarte frumoasă. Și să nu uităm că aceia care cântă muzică lăutărească autentică sunt niște instrumentiști extraordinari.

AGERPRES: Să ne amintim de Barbu Lăutaru, de Fănică Luca…
Monica Anghel: Exact, și câți și mai câți. Cum spuneam la început, nu poți să trăiești ca și cum de azi a început pământul și nici nu inventăm mersul pe jos.

AGERPRES: Un aspect mai puțin cunoscut este implicarea ta constantă în foarte multe activități caritabile. Te-am văzut de foarte multe ori la evenimentele Crucii Roșii Române, ai fost desemnată ambasador al Serviciului unic de urgență 112, avem și o fotografie de la crosul ”Inimi pentru inimi” din 2004. Ce te-a impulsionat să te alături acestor cauze umanitare?
Monica Anghel: În primul rând pentru că sunt persoană publică. A fi persoană publică automat înseamnă a fi un lider de opinie. Dacă tu, ca persoană publică, nu te implici în astfel de acțiuni, atunci ce pretenții ai ca oameni care n-au treabă în spațiul public să se implice? Ăsta cred că este rolul nostru, să dăm un exemplu, să le spunem oamenilor într-un fel sau altul, acesta poate fi un mesaj subliminal, că e bine să fii alături în astfel de situații, pentru astfel de cauze. Ăsta este unul dintre rolurile noastre.

AGERPRES: Cu alte cuvinte îți asociezi imaginea pentru că ești o persoană credibilă.
Monica Anghel: Categoric, nu am fost implicată niciodată în scandaluri, sunt o persoană curată, echilibrată, ca foarte mulți români de altfel, și noi trebuie să facem ceva pentru a putea susține și astfel de lucruri.

AGERPRES: Vorbind despre evenimentele umanitare, te-am văzut de foarte multe ori implicată în proiecte care cu precădere vizau copiii.
Monica Anghel: Da, și nu numai. De exemplu, am avut câțiva ani în care am mers înainte de Crăciun la Spitalul de urgență ”Bagdasar-Arseni” și cântam în holul spitalului pentru bolnavii care nu puteau merge acasă de sărbători. N-am să uit niciodată că această serie de concerte anuale a început la etajul 9 al spitalului, domnul doctor (Florin Eduard — n.r.) Exergian m-a invitat prima dată și tot dânsul s-a ocupat după aceea în fiecare an de aceste spectacole. Aveam negativele pe vremea aceea pe o casetă audio și dânsul a venit cu un casetofon de acasă și am cântat fără microfon, fără nimic. Așa se construiesc lucrurile, la început cu ce ai, apoi ușor-ușor. Au aflat că se întâmplă astfel de lucruri bune și frumoase pentru bolnavii de acolo și au mai venit, încă un artist, încă unul, la un moment dat am avut și scenă, cu lumini, cu sunet, tot ce trebuia pentru sonorizare, acolo în holul Spitalului ”Bagdasar-Arseni” .

AGERPRES: Spuneai într-un interviu că este un drum lung și dificil pe care trebuie să-l parcurgi pentru a ajunge artist. Cât de lung și cât de dificil a fost pentru tine acest drum?
Monica Anghel: Este!

AGERPRES: Tu acum ești un artist.
Monica Anghel: Da, dar dacă vrei să te menții la acel nivel munca este constantă. Trebuie să ai un regim de sportiv. Nu știu dacă un sportiv face 8 ore de antrenament pe zi, dar un cântăreț trebuie să facă. Repetiții, vocalize, tot ce implică povestea asta.

AGERPRES: Ce ai acum în plan să faci, în ce ești angrenată în momentul de față din punct de vedere artistic?
Monica Anghel: Nu am nimic în plan, nu pot să spun că în viață am avut planuri, am știut doar că eu trebuie să fiu pregătită în orice moment și lucrurile au venit către mine. Proiectele au venit către mine, niciodată nu m-am dus să trag de cineva. Dacă a fost să se întâmple ceva s-a întâmplat. Dacă nu, nu-i nicio problemă. Asta-i frumusețea vieții, să nu știi ce ți se întâmplă mâine și să nu-ți faci planuri, că uneori îți ies, alteori nu, nu-i ok. Trebuie să știi că ești tot timpul pregătit și că poți oricând să răspunzi afirmativ unei invitații. Mie îmi place să trăiesc relaxat, în armonie și în pace în primul rând cu mine și după aceea cu toți cei din jurul meu. E simplu.

AGERPRES: Da, e simplu, dar nu toți pot proceda ca tine, alții vor să planifice totul la minut, la secundă.
Monica Anghel: Când am un proiect în derulare mi-l organizez, dar după ce l-am încheiat, nu sunt genul care să mă duc să caut proiecte. Dacă sunt proiecte pentru mine, vor veni către mine cu siguranță.

AGERPRES: Spuneai că îți place albumul nostru. Pentru că a fost recent ziua ta ți-l dăruim și îți dăruim și un buchet de flori cu întârziere, îți spunem La mulți ani și îți mulțumesc că ai găsit răgazul să ajungi la noi.
Monica Anghel: Am promis și eu mă țin de cuvânt.

AGERPRES: Îți doresc succes în tot ceea ce faci și ce vei face.
Monica Anghel: Doamne ajută, mulțumesc din suflet, mi-a făcut plăcere să stăm azi împreună și să depănăm amintiri, mulțumesc mult pentru aceste imagini pe care nu le aveam și-mi lipseau, mulțumesc că m-ați făcut să-mi aduc aminte de oameni dragi, de momente frumoase din viața mea și de o parte din viața mea de până acum. Mulțumesc mult.

AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, redactori arhivă foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan, editor: Horia Plugaru)

Totul se petrece într-o banală toaletă, aflată pe Autostrada 2, aproape de Constanţa, la kilometrul 206. Cu câteva flori de grădină aşezate deasupra chiuvetelor, Răzvan Ioniţă şi colegul său, Iordan Fodor, reuşesc să schimbe starea de spirit a tuturor celor care opresc aici.

„Foarte frumos! Chiar mai rar aşa ceva!”.

„M-aşteptam la cu totul altceva. Adică a fost o surpriză plăcută”, spun oamenii.

În toaletă totul străluceşte şi miroase frumos.

Răzvan Ioniţă, îngrijitor: Cum suntem acasă suntem şi la locul de muncă. Acasă nu trebuie să facem curat? Unde dormi nu trebuie să-ţi faci patul, nu trebuie să aeriseşti camera? Aşa şi aici, la parcare.

Cei doi bărbaţi mărturisesc că au amenajat astfel toaleta pe care o au în grijă fiindcă, pur şi simplu, au simţit că așa trebuie să facă. Ei sunt convinşi că exemplul lor va fi urmat şi de alţii.

Sursa: digi24

“Este ceva istoric, deoarece numele meu va rămâne peste ani și ani. A fost dificil, dar a fost ziua mea”, a declarat Brânză (30 ani), vicecampioană olimpică la Beijing, în 2008.

Brânză, medaliată cu bronz la Mondialele din 2002 și 2011, a învins-o în finală pe rusoaica Iana Zvereva, cu scorul de 15-11, după o revenire în ultima parte a confruntării.

Numărul doi mondial ajunsese în ultimul act după o semifinală dramatică în care a obținut victoria grație unei ”tușe de aur” în fața estonienei Erika Kirpu, numărul trei în lume.

“Am venit la Baku să mă bucur de scrimă. M-am simțit relaxată, calmă. Uneori, lumea îmi spune să fiu mai serioasă când concurez, dar așa este felul meu. La începutul zilei îmi doream doar să urc pe podium, dar când ajungi în semifinale este o altă competiție. Eram relaxată pe final, mereu mă simt așa când există presiune”, a mai spus Ana-Maria Brânză, citată de site-ul oficial al competiției.

Dezamăgirea zilei a fost produsă de Simona Pop, medaliată cu bronz la Europenele de luna aceasta de la Montreux, dar care nu a reușit să treacă de faza grupelor preliminare.

”A fost numai vina mea. A fost o prostie din partea mea să fiu eliminată așa de repede. Pur și simplu nu m-am trezit”, a declarat Pop (26 ani), care a câștigat doar două din cele șase meciuri din grupă. Competiția a început la ora locală 09,00 (07,00, în România).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)