Gâdea a fost cronometrată cu timpul de 4 min 53 sec 87/100, devansându-le în clasamentul final pe britanica Rebecca Mia Sutton, 04 min 55 sec 65/100, și pe Celine Rieder (Germania), 04 min 56 sec 85/100.

Alte clasări înregistrate de înotătorii români: locul 9 — ștafeta 4×100 m liber (Ana Iulia Dascăl, Jasminne Anne Marie Ivan, Cristina Lucia Andreea Giurcă, Maria Claudia Gâdea), în 4:01.54, locul 13 — ștafeta 4×100 m liber (Ionuț Radu, Daniel Cristian Martin, Robert Dumitru Văleanu, Andrei Rusen), în 3:34.23, locul 14 — Ionuț Radu (200 m liber — 1:54.68), locul 24 — Andrei Rusen (200 m liber — 1:56.24).
AGERPRES (AS/editor: Mihai Țenea)

Paula Postaru a luat bronzul în proba de Canoe-1, Under-23, pe 500 m, cu timpul de (02:22.728), cealaltă medalie fiind obținută de juniorii Cosmin Lulciuc și Laris Niță, la Kaiac-2 masculin, pe 200 m.

În proba masculină de Canoe-4, pe 500 m, juniorii Leonard Călin, Cătălin Chirilă, George Vasile și Andrei Nicolae au ocupat locul patru (01:44.072)./

Pe poziția a cincea au terminat, la Under-23, echipajul masculin de Canoe-4 pe 500 m (Cristian Gheorghe, Gavril Niculiță, Constantin Dîba, Cosmin Simion), în 01:41.748, și cel feminin de Kaiac-2 pe 500 m (Florida Ciută, Daniela Varona), în 01:50.532.

Kaiacul-4 masculin pe 1.000 m, la categoria juniori, format din Adrian Ciodar, Răzvan Rotaru, Ionuț Degeratu și George Săndulescu, s-a clasat pe locul șase (03:08.384).

Sportivii români au reușit și două clasări pe locul 7, la Under-23, prin Iulia Croitoru, la Kaiac-1 pe 200 m (41.748), și prin surorile Paula și Valentina Postaru, la Canoe-2 pe 200 m (49.672).

Sâmbătă, România cucerise trei medalii de argint la Montemor-o-Velho, la Kaiac-4, Under-23, pe 500 m (Florida Ciută, Andra Sîrbu, Daniela Varona și Iulia Croitoru), la Canoe-2 pe 1.000 m la Under-23 (Cristian Gheorghe și Cosmin Simion) și la Canoe-2, juniori, pe 1.000 m (Leonard Călin și George Vasile).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Medalia de argint a fost câștigată de Anna Buehler, din Germania, cu 6,55 m (a doua săritură ca valoare 6,52 m), iar cea de bronz a revenit sportivei din Spania Fatima Diame — 6,55 m (a doua săritură 6,16 m).

În concursul de la Eskilstuna, desfășurat cu un vânt favorabil de 3-4 m/s, Florentina Marincu a început cu 6,34 m, a continuat cu 6,78 m, apoi 6,58 m, 6,51 m, după care, cu victoria asigurată, a renunțat să sară, pentru a nu forța inutil într-un sezon început încă din prima lună a anului, cu vârf de formă și pentru competițiile de sală.

Componentă a CNS Cetate Deva, unde este antrenată de Nicolae Alexe, Florentina Marincu a făcut un progres constant și firesc, de la cele 2 titluri mondiale la cadeți, în 2013, la Donețk, la acest titlu european de la categoria superioară de vârstă, dublat de medalia de bronz obținută vineri la triplusalt. Mai mult, a și ars etapele, anul acesta reușind să cucerească medalia de bronz a senioarelor, la lungime, la CE indoor de la Praga, cu un nou record continental de junioare, cu 6,79 m.

Ca mai toate fetițele născute la Deva, primul impuls a fost spre gimnastică, acolo aflându-se de mulți ani centrul cel mai productiv al sportului românesc. Dar, așa cum a declarat, “nu am putut continua la gimnastică, pentru că am crescut repede, eram prea înaltă, alegând atletismul, unde a contat și viteza”.

La actualele CE de juniori, delegația României a cucerit în total 3 medalii, aur și bronz pentru Florentina Marincu, la lungime și, respectiv, triplusalt, și argint, prin Rareș Toader, la aruncarea greutății, rezultat meritoriu, care menține atletismul juvenil din țara noastră în primele rânduri ale ierarhiei internaționale.

Câștigători ai finalelor de duminică, ultima zi a competiției: masculin: disc: Bartolomej Stoj (Polonia) — 68,02 m, nou record al campionatelor; 800 m: Kyle Langford (Marea Britanie) — 1’48″99/100; 4×100 m: Suedia — 39″73/100 — nou record național de juniori; triplusalt: Naim Babaiev (Azerbaidjan) — 17,04 m — nou record al campionatelor; în această probă, românul Constantin Crișan a fost al 12-lea, cu 14,98 m; 3.000 m obstacole: Yohanes Chiappinelli (Italia) — 8’47″58/100; feminin: 400 m garduri: Nenah de Connink (Belgia) — 57″85/100; 4×100 m: Marea Britanie — 44″18/100; înălțime: Morgan Lake (Marea Britanie) — 1,91 m; 1.500 m: Bobby Clay (Marea Britanie) — 4’17″51/100; 5.000 m: Alina Reh (Germania) — 16’02″01/100.

AGERPRES (editor: Teodora Oprea)

Foto (c): Operalia / Facebook

Soprana Lise Davidsen, 28 de ani, a câștigat competiția feminină, în timp ce tenorul român Ioan Hotea, 25 de ani, a fost învingător în categoria masculină a concursului desfășurat în capitala Marii Britanii.

Davidsen, proaspăt licențiată a Academiei Regale a Danemarcei, urmează să își facă în curând marele debut la Opera de Stat a Bavariei din Munchen, în rolul Ortlinde din “Walkiria”, semnată de Richard Wagner.

Ioan Hotea a interpretat rolul lui Tebaldo din “I Capuleti e i Montecchi” de Vincenzo Bellini la Opera Națională din Paris în aprilie 2014. Fostul membru al Operei Naționale din București va urca pe scenă în rolul lui Ferrando din “Cosi fan tutte” la Wiesbaden.

“Am manifestat întotdeauna mult interes pentru tinerii cântăreți care promit. M-am gândit mereu la enormele dificultăți pe care trebuie să le înfrunte acești tineri artiști când își încep cariera”, a declarat Placido Domingo, 74 de ani, care a lansat Operalia în 1993.

Din juriu au făcut parte nume prestigioase ca Rolando Villazon, Erwin Schrott, Nina Stemme și Sonya Yoncheva, toți foști laureați ai concursului.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza)

Moș Luca nu mai trăiește, dar familia lui îi duce mai departe visul, acela de a păstra obiecte străvechi pentru generațiile viitoare.

“Doamne, cât și-a mai dorit el muzeul ăsta, foarte mult și l-a dorit. Se ducea și căuta la fiecare om din sat să găsească lucruri vechi și frumoase, să le adune, să le puie el, să le rânduiască. (…). Asta i-a fost visul, să lase ceva în urma lui, pentru copii, să lase ceva pentru comuna asta. Ce s-a mai zbătut, Doamne, ce s-a mai zbătut’, spune soția acestuia, Melania.

În muzeul lui moș Luca se găsesc de toate, de la degetare până la opinci, căruțe, lăzi de zestre, instrumente muzicale, războaie de țesut, piepteni de descâlcit câlți, o piuă din anul 1700, un darac de lână, uniforme militare, arme, gramofoane, televizoare cu lămpi, clopote, lămpi cu gaz și multe alte lucruri prăfuite și poleite de timp. O parte le-a adăpostit în casa bătrânească moștenită de la părinți, altele sunt expuse în curte, în șoproane, ori pe pereții unor magazii din lemn construite special pentru a-și adăposti ‘comoara’.

Bătrânul Viorel Luca avea de gând să catalogheze cele peste 8000 de obiecte adunate de-a lungul anilor de prin gospodăriile oamenilor din zonă, ca să știe toată lumea ale cui au fost și la ce au folosit, dar n-a mai apucat, ‘prăpădindu-se’ în urmă cu câteva luni. Îi plăcea să spună că tot Dobârlăul, cu terenuri, case și livezi nu face cât muzeul lui.

Tanti Melania recunoaște că nu se prea ‘pricepe să le numească pe toate’, în schimb Maria Sabrina, nepoata cea mare, și-a luat foarte în serios rolul de ghid. În timp ce descuie lacătele povestește într-una despre bunicul ei, despre obiectele preferate și despre planurile de viitor.

‘Era un om harnic și foarte bun, nu o să îl uit niciodată. Niciodată nu lăsa pe mâine și era tare strângător (…) Stăteam mult împreună, iar când veneau vizitatorii mereu mă chema și pe mine, eu știu cam toate lucrurile de pe aici (…) Le-a adunat greu, le-a căutat, s-a tocmit cu oamenii. Mergea prin sat și, care îi plăcea, făcea cumva să le ia (…). De muzeu ne ocupăm acum eu și familia mea, iar atunci când vin turiștii eu îi întâmpin de cele mai multe ori. O să mai adunăm și noi lucruri. Pe viitor, aș vrea să renovez muzeul, să îl fac mai mare, să fie totul așezat la locul lui’, spune Maria Sabrina.

La 11 ani, nu știe să-ți spună care e cel mai valoros obiect din întreaga colecție, dar dacă ar fi să aleagă, cu sufletul atunci, după părerea ei, e ‘Roata vieții’, o roată veche expusă în fața muzeului, pe care bunicul ei a scris cuvintele ‘Vor veni, vor vedea, vor întreba, vor afla, urmașii mei și ai altora’.

‘Suntem într-o încăpere în care sunt numai lucruri de țesut, un război de țesut, mașini de tors lână foarte vechi, toate adunate de bunicul (…) Aici a pus o cască de război pe care a avut-o bunicul lui, arme, pistoale care au fost la război (…) Sunt foarte multe lucruri, după cum vedeți, iar dacă stați aici o săptămână să le luați pe fiecare în parte, nu mai plecați de aicea deloc’, mai spune Maria Sabrina, care nu uită să-i roage pe cei care trec pragul muzeului să scrie câteva rânduri în ‘caietul cu impresii’.

Muzeul etnografic ‘Maria’ din Dobârlău se află la aproape 20 de kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe și 30 de kilometri de Brașov și poate fi vizitat la orice oră din zi. Sunt o puzderie de obiecte, unele îngrămădite unele peste altele, care încă își mai caută locul. Moș Luca le-a adunat ca ‘să nu se piardă istoria și să nu pierim ca neam’, după cum obișnuia să spună, dar și pentru ca cei care ‘se vor clona ori se vor naște în vreo eprubetă ori într-o navă spațială să știe cum a fost viața înaintea lor’.

AGERPRES (A-autor:Oana Mălina Negrea, editor:Diana Dumitru)

*UPDATE Tecău și Rojer au câștigat finala de dublu la Wimbledon

Tecău s-a mai impus în 2012 în proba de dublu mixt la Australian Open, dar sâmbătă a obținut primul său titlu la Wimbledon, la a patra finală. În 1978, Virgina Ruzici a câștigat la Roland Garros, atât la simplu, cât și la dublu (alături de iugoslava Mima Jausovec). Ultimul titlu românesc la dublu masculin a fost cucerit de Ilie Năstase, acum 40 de ani, în 1975, la US Open, alături de Jimmy Connors.

Tecău și Rojer au disputat a 13-a finală împreună, câștigând zece titluri, opt în 2014, la Zagreb, Casablanca, București, s-Hertogenbosch, Washington, Shenzhen, Beijing și Valencia, plus două în 2015, la Rotterdam și Wimbledon, pierzând trei finale, anul trecut la Rotterdam și anul acesta la Sydney și Nisa.

Tecău are 26 de turnee ATP câștigate la dublu: zece alături de Rojer, trei cu Max Mirnîi (București, s-Hertogenbosch, Beijing — toate în 2013), zece alături de Robert Lindstedt (2012 — București, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 — Bastad, Casablanca, 2010 — New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch și Casablanca). Horia a mai câștigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) și belgianul Dick Norman (Zagreb), iar în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland). Horia a ieșit învingător în 2012 și în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands).

Horia Tecău pierdut 16 finale la dublu: în 2015 la Sydney și Nisa, în 2014 la Rotterdam, toate alături de Rojer, în 2013 la Sydney și Delray Beach, ambele alături de Max Mirnîi, în 2012 la Rotterdam, Madrid și Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alături de Lindstedt, și în 2009 la Stuttgart (alături de Hănescu) și la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel). De asemenea, Tecău a fost învins în finala probei de dublu mixt în 2014 la Australian Open, alături de Sania Mirza (India).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

A plecat foarte tânără din comuna natală, venind la școală în București. A urmat cursurile Liceului ”I. L. Caragiale”, iar în perioada în care era elevă s-a înscris la concursul “Floarea din grădină”. A trecut de etapele eliminatorii cu note maxime, însă la ultima etapă juriul a ezitat să-i decerneze trofeul pe motiv că glasul său seamănă cu al Mariei Tănase. În cele din urmă, juriul i-a acordat nota 10, iar tânăra Maria a obținut trofeul “Floarea din grădină”. Din acel moment colegii de liceu și profesorii îi spuneau “floricica noastră”, potrivit site-ului artistei,www.mariadragomiroiu.ro.

Când vorbește despre începuturile carierei sale artistice, artista spune că este recunoscătoare multor oameni care au ajutat-o la primii pași în muzică.

”Sunt foarte mulți oameni care m-au susținut și cărora le-am mulțumit mereu: nașa mea, Ileana Sărăroiu; realizatoarea Florentina Satmari; etnomuzicologul Harry Brauner, care, în calitate de președinte de juriu la concursuri de interpretare, m-a remarcat și m-a prezentat lui Adrian Păunescu, la Cenaclul Flacăra; jurnalistul George Stanca, ce mi-a făcut o cronică frumoasă după ce m-a urmărit la o emisiune; Dinu Săraru, care m-a ajutat să fac primul meu album; Tudor Vornicu, cel ce m-a pus în valoare în emisiunile lui. Sunt foarte mulți oameni care m-au ajutat și mi-au dat șansa să fiu ceea ce sunt astăzi”, declara Maria Dragomiroiu într-un interviu în 2010, la Etno TV.

Maria Dragomiroiu la Festivalul Cerbul de Aur de la Brașov, 2014


Primul album care i-a apărut a fost ”Floricică de pe coastă”, în 1983. Au urmat trei discuri care îi poartă numele, în 1985, 1987 și 1988. În 1991, a lansat albumul ”Of, lume, cum ești făcută”, iar din 1995 a scos an de an albume: ”Viața-i un noroc” (1995), ”Lume dragă” (1996), ”Omule, om bun să fii” și ”Cine iubește și lasă” (1997), ”Doamne, multe trag” (1998), ”Dragoste, otravă dulce” (1999).

”Eu sunt de părere că nu este bine să lansezi materiale atât de des. Marii artiști au trăit și cu un singur cântec! E bine să lași omul să înțeleagă piesele tale mai bine. Apoi, nu cantitatea contează, ci calitatea”, spunea artista în interviul amintit.

În decembrie 2002 și-a lansat, la București, cel de-al șaptelea compact disc, intitulat “Cântecul și dragostea”, fiind totodată primul album editat la propria casă de producție numită DMB. CD-ul include 16 piese selectate din vastul repertoriu al îndrăgitei cântărețe. Muzica celor 16 cântece aparține Mariei Dragomiroiu, ea fiind și autoarea a patru texte, iar celelalte 12 texte sunt semnate de Dumitru Popescu Chiselet.

Lansarea albumului ”Viața-i un noroc”, 1995

Au urmat albumele ”Viață, viață” (2003), ”Cântece de petrecere — vol. I Mai întoarce, Doamne, roata” (2004), ”Inimă” și ”Cântece de petrecere — vol. II Așa trec zilele mele” (2006), ”De la suflet — Cântece de petrecere” (2007), ”Omule, eu nu-ți port pică” — dublu CD (2009).

În 2013, a lansat un alt dublu CD — ”Femeia este trandafir”, care conține 22 de piese.

Printre cele mai cunoscute și îndrăgite piese ale Mariei Dragomiroiu se numără ”Cântecul și dragostea”, ”Singur prin străini”, ”Când ne-o fi mai rău”, ”Cine de dragoste zace”, ”Tot femeia e mai tare”, ”Toate ai să le pierzi odată”, ”Mamă scumpă”, ”Am tras de la viață multe”, ”Ce e-n lume prețios”, ”Tare greu e iubitul”, ”Măicuță, de-ai fi știut”.

Viața artistei s-a împărțit mereu între concerte, turnee și familie. Iubește muzica, își iubește meseria, îi place să le cânte oamenilor, dar dorul de casă și de copii a însoțit-o mereu când a fost departe.

Lansarea albumului ”Cântecul și dragostea”, 2002.

”Plecam foarte des în turnee alături de soțul meu (Bebe Mihu — n.r.) și cel mai mult îmi era dor de copiii mei, Mircea și Ileana. Și ei mi-au mărturisit cât de mult îmi simțeau lipsa. Mie, cel mai mult, îmi place să stau acasă, unde e cel mai liniștitor și sigur loc, de aceea mi-era greu să stau mai mult de o săptămână plecată”, mărturisea artista în interviul de la Etno TV.

Chiar dacă are o carieră de succes de mulți ani, Maria Dragomiroiu spune că nu poate scăpa nici acum de emoții când urcă pe scenă. Mai ales atunci când cântă pentru românii din afara țării.

”Orice apariție în fata publicului român din diaspora este emoționantă. Oamenii se regăsesc în cântecele noastre și apreciază mai mult muzica populară de când sunt plecați. Spectacolele noastre sunt ca niște șezători românești, unde ne întâlnim să cântam, să jucam, să depănăm amintiri”, spunea artista în interviu.

Maria Dragomiroiu are o colecție de costume populare foarte frumoase, unele foarte vechi, pe care le îngrijește cu mare atenție și spune că fiecare costum are povestea lui.

”Am foarte multe costume și mi-e drag de ele. Fiecare are povestea lui. Unele sunt cumpărate de mine, altele sunt primite de la oamenii din satele pe unde merg să cânt, cele mai vechi având cu mult peste sută de ani. Multe sunt refăcute și remodelate, întărite, dar sunt atât de firave, ca foaia de ceapă, încât nu le mai pot purta oriunde. Unul dintre cele mai dragi sufletului meu este cel făcut de mine, început în anul 1971 și pe care l-am purtat la concursul ‘Floarea din grădină’. Pe cele noi, stilizate, le imaginez și le lucrez împreună cu croitoreasa mea”, povestește Maria Dragomiroiu în interviu.

La Spectacolul ”De ziua ta, Maria”, 2006.

Un element distinctiv pentru artistă este părul — frumos, lung, bogat. Maria Dragomiroiu a declarat în repetate rânduri că acordă părului a atenție deosebită, îl scurtează de 2-3 ori pe an câțiva centimetri și folosește vitamine pentru păr. Știe că dincolo de voce, aspectul este foarte important pentru un artist și spune că orice apariție a sa este ”un examen”, pe care vrea să-l treacă neapărat ”cu 10, o notă dată de public”, pentru că ”aprecierea oamenilor reprezintă bucuria și împlinirea” sa.

De-a lungul carierei, apreciata interpretă de muzică populară a primit numeroase premii și distincții. În 1972 a cucerit Premiul I — solist vocal muzică populară, în cadrul concursului cultural-artistic al elevilor faza pe Municipiu, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Premiul “Frumoasa Oltului” la Festivalul folcloric ”Cântecele Oltului”.

În 1973, a primit Premiul special în cadrul Festivalului Cântecului Popular “Maria Tănase” din partea Comitetului pentru cultură și artă al Județului Dolj. Un an mai târziu, a cucerit Premiul Flacăra acordat pentru “Păstrarea purității folclorului”, din partea Cenaclului Flacăra.

Anul 1976 i-a adus Premiul I și trofeul festivalului în cadrul Festivalului muzical — coregrafic “Toamna muzicală băcăuană” și Premiul special în cadrul festivalului — concurs “Toamna culturală buzoiană”. În 1977 a obținut Trofeul “Floarea din grădină” al concursului cu același nume organizat de Televiziunea Română.

În 1995, a primit Diploma “Vedeta Cântecului Popular” din partea revistei “Vedete”, în 1996 — Premiul Criticii Muzicale pentru “Arta interpretării cântecului românesc” din partea Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România “Mihail Jora”.

Anul 2000 i-a adus Premiul special al Societății Academice “Titu Maiorescu”. În 2004, a fost decorată cu Premiul Meritul cultural în grad de Comandor de Președinția României.

Lista premiilor a continuat cu Diploma — pentru Doamna cântecului popular românesc din partea Primăriei Urlați și Diploma jubiliară cu prilejul “Zilelor Municipiului Călărași” (2005), Diploma de excelență cu ocazia jubileului TVR 50, pentru rolul avut în istoria Televiziunii Române și Diploma de excelență pentru “Vocea de aur a folclorului românesc” (2006), Diploma “Simfonia Lalelelor” — pentru Doamna Cântecului Popular Românesc din partea Primăriei Pitești (2007), “Premiul de Excelență” pentru dragostea și devotamentul cu care a slujit muzica populară românească pe parcursul a 30 de ani de carieră din partea Asociației Cultural-Artistică BEST ART și “Discul de Aur” pentru albumul “Cântecul și Dragostea” apărut la Casa de discuri “DMB Music Records” (2009).

În spectacolul aniversar cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate, 2009. 
Sursa foto: www.mariadragomiroiu.ro

Tot în 2009 a primit Diploma pentru 30 de ani de activitate în slujba folclorului românesc, acordată de TVR, iar în 2013 i-a fost decernată Diploma CECILIA CUTESCU-STORK, cu ocazia Centenarului Academiei de Studii Economice din București, conform site-uluiwww.mariadragomiroiu.ro.

Iubește muzica, florile și îi place să aibă grijă de florile din propria curte. Când merge la țară, la casa părintească, îi place să aibă grijă de curte și grădină.

Este bunică și se mândrește cu cei patru nepoți: trei fetițe — Ilinca, Maria și Ana și un băiețel — Daniel.

Pentru toamna anului 2015 Maria Dragomiroiu pregătește un concert care va marca 35 de activitate artistică.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, redactor Arhiva foto: Elena Bălan, editor: Horia Plugaru)

„În anul 2003, într-un turneu in Germania, Ovidiu Komornyik mi-a propus o colaborare în vederea realizării unui album.Fondul era prielnic: acumulasem mult dor de cântec și adunasem suficientă «ocară» din partea publicului, care ma dojenea pentru «abandon». Așa ca am pornit lucrul și, exact dupa nouă luni, s-a nascut «Lumea mea». O dată cu aceasta am revenit pe scenă, iar publicul m-a așezat pe același loc, al meu: așa am simțit! Avându-l pe Ovidiu alături mi-a fost mai ușor să mă adaptez în noua formă de întâlnire dintre artist și publicul de azi!”

Articol principal: Discografia Angelei Similea.

1. ^ ^a b Meridianele cântecului, Ed. Muzicală, București, 1989, pag. 244
2. ^ Muzică pentru sufletul tău pag. 3
3. ^ ^a b Muzică pentru sufletul tău pag.4
4. ^ ^a b c „Totul despre Angela Similea”.
5. ^ ^{a b c d e} Muzică pentru sufletul tău pag.5
6. ^ en youtube.com Angela Similea -interviu- “Imi doream sa devin medic!”. Accesat pe 25 ianuarie 2010
7. ^ 50 de autografe Cerbul de aur,Brașov, 1970, pag. 13
8. ^ Jurnalul Național
9. ^ „Soțul Angelei Similea, Victor Surdu, a murit!”. Cancan.
10. ^ Angela Similea a lansat “Anii 70”. Revista Felicia. Accesat pe 1 mai 2009.
11. ^ Decretul nr. 1094 din 10 decembrie 2004 privind conferirea unor decorații, text publicat în Monitorul Oficial nr. 1177 din 13 decembrie 2004.

În urmă cu 15 ani, Adi și Cristina Dârjan luau drumul Italiei, cu speranța că vor câștiga mai bine ca în România, pentru a-și putea asigura astfel un viitor mai bun, pentru ei și pentru copilul ce era la vremea respectivă doar în gândurile și în sufletele lor. Așa a și fost. Banii au venit, totul părea perfect dar amândoi erau conștienți de faptul că lipsea ceva. Lipsea sentimentul de “acasă”. Anii treceau, între timp a apărut și un băiețel în familie, iar sentimentul dezrădăcinării a devenit tot mai puternic.

Cei doi tineri au început să cumpere, treptat, mici suprafețe de teren în satul natal al Cristinei, Fetindia, în ideea de a investi banii câștigați cu greu în Italia. Mai întâi un hectar, apoi încă unul, până ajuns la cinci hectare de teren. Dacă tot aveau pământ, nu s-a îndurat să-l lase necultivat și așa a apărut prima idee de afaceri. În urmă cu doi-trei ani, după ce au studiat puțin piața, ținând cont și de faptul că terenurile în pantă nu se pretau la culturi de cereale, s-au gândit să înceapă să planteze nuci și mai apoi aluni.

În toamna anului trecut și-a luat inima în dinți, au pus punct aventurii italiene și s-au întors în țară, la Fetindia, la casa părinților Cristinei.

“În timp am început să cumpărăm teren. Am avut doar 20 de ari moștenire de la bunici, în rest l-am cumpărat. Am cumpărat un hectar, am mai cumpărat unul și acum avem cinci hectare din care două plantate cu nuci. Am mai pus 250 de aluni, mai punem 150 de nuci și 150 de cireși din Italia. Ne-am gândit la ceva nu se găsește pe piață, ceva ce se cere. N-am investit în casă sau mașină, ci am vrut să investim în ceva care să ne asigure un trai decent și mai apoi vom vedea și de restul. În Italia am fost din 2000 până anul trecut, în toamnă. Ne-am întors ca să fim acasă. Ne-am întors să muncim pentru noi, nu pentru alții. Crește piticul, crește cu bunici, cu verișori, cu un unchi, cu mătuși și nu e în regulă. Face cinci ani în octombrie”, povestește Adi Dârjan.

Dacă Adi s-a ocupat de nuci și aluni, Cristina și-a îndreptat atenția spre lavandă, o plantă mai puțin cultivată, dar din ce în mai căutată la noi și în străinătate. N-a știut prea multe la început, dar s-a îndrăgostit pur și simplu de floarea frumos mirositoare și a stat nopți întregi pe internet, după ce și-a culcat copilul, pentru a găsi informații despre lavandă.

“Lavanda am plantat-o în octombrie anul trecut și suntem în primul an. Avem 70 de ari cu lavandă, adică circa 13.500 de butași. Acum am mai plantat două soiuri noi, de culoare albastră și albă și în toamnă am făcut deja comandă pentru lavandă galbenă și roz. Toate culturile noastre sunt ecologice. De când m-am îndrăgostit de lavandă, n-am făcut altceva decât să-mi culc copilul și să stau noaptea pe net”, spune Cristina.

În această vară au recoltat primele flori și, deși afacerea e la început, ideile de valorificare a lavandei nu lipsesc, pornind de la simple buchețele cu flori, până la uleiul ce se vinde la prețuri mari, mai ales în străinătate.

“Odată ce am terminat cu recoltatul, sperăm să începem să valorificăm lavanda. Ne-am gândit la început la un mic spațiu în Zalău, atât cât ne mai permite bugetul și, bineînțeles, prin distribuitori. Facem săpunuri naturale 100%, un pic de sirop de lavandă, apă — și cea alimentară și cea industrială, anumite scrub-uri pentru față și pentru corp, am în proiect și o cremă naturală, clasicii săculeți și clasicele buchete cu lavandă, săruri de baie, aranjamente”, spune tânăra întreprinzătoare.

Planurile de viitor sunt și mai îndrăznețe și includ o hală la care deja se lucrează, în care să funcționeze o linie de procesare a lavandei, pentru obținerea uleiului, dar și o linie de procesare a nucilor și alunelor.

“Ținta noastră este exportul, pentru că în țară nu vom obține niciodată prețuri bune. De exemplu, aici nuca se vinde cu circa 20 de lei kilogramul de miez, iar în Austria e 20 de euro. Și uleiul de alun se vine foarte bine, respectiv 100-120 de euro pentru un litru. Uleiul de lavandă se vinde și în țară cu 10 lei pentru 10 mililitri”, precizează Adi Dârjan.

Investițiile de până în prezent ale familiei Dârjan în micul sat din apropierea Zalăului au depășit deja 50.000 de euro, dar ei speră că va veni în curând și vremea profitului de pe urma acestor investiții, fiind convinși că producția este cea care va avea succes întotdeauna.

“Munca noastră de 15 ani în Italia e aici, între nuci, aluni, lavandă. Tot ce am făcut acolo e acum aici, prin betoane și prin livezi. Noi am vrut să facem ceva. Acolo am fost. A fost bine din toate punctele de vedere, dar a fost altceva, altă lume. Aici e mult mai greu, te bați cu toți și cu toate sistemele. E greu să pornești, e multă hârțogărie, multe piedici din toate punctele de vedere, dar am zic că încercăm”, conchide Adi Dârjan.

AGERPRES/(A — autor: Sebastian Olaru, editor: Mihai Simionescu)

Sursa: facebook.com

Echipa Jaxx — Garajul cu Rock din Cluj-Napoca — denumită după barul în care servesc — s-a calificat la acest concurs cu un cocktail creat chiar de membrii ei.

Noua băutură a fost numit Jaxx Tulip, în cinstea Țării Lalelelor, în care se desfășura concursul, dar și pentru că unul dintre ingredientele de bază este o băutură tradițională olandeză.

‘Am folosit ca și ingrediente Jenever, care este străbunicul ginului. Este o băutură tradițională olandeză care la noi se găsește foarte rar, apoi am pus lichior de lemongrass, fresh de grepf, bitter de ienupăr, sirop homemade de mușețel și polen. Cocktailul se prepară în felul următor: două părți Jenever, două părți de fresh de gref, o parte fresh de lămâie, o parte de sirop de mușețel și polen și jumătate de parte de lichior de lemongrass și trei picături de bitter de ienupăr. Toate ingredientele se adaugă împreună cu gheața în shaker, se răcește și se strecoară într-un pahar’, a explicat Marian Porumb, coordonatorul echipei de barmani.

Pentru prezentarea la concursul De Kuyper din Olanda, barmanii clujeni au folosit un pahar care are cupa în formă de lalea. Cocktail-ul a fost decorat apoi cu un boboc uscat de trandafir și cu o fundiță pe care a fost pulverizată esență de vanilie.

Echipa Jaxx a realizat o scurtă filmare în timpul executării cocktail-ului, video-ul fiind postat de organizatorii concursului pe un site unde a fost votat, alături de alte zeci de echipe din toată lumea. În final, au fost alese de public cinci echipe. Celelalte echipe, alături de care au mers mai departe în finală românii, au fost din Italia, Polonia, Olanda și Rusia.

‘Competiția este unică în lume pentru că se adresează echipelor de barmani. S-au înscris multe echipe. Acestea au trebuit să se filmeze în bar, lucrând în echipă și realizând un cocktail. A doua etapă a concursului, după calificare, s-a desfășurat în Olanda. Ziua dedicată competiției a durat de dimineață până seara, timp în care am dat mai multe probe’, a mai povestit Marian.

Sursa: facebook.com

Probele au constat în blind testing — concurenții au fost puși să guste și să ghicească aromele unor lichioruri, speed service — servirea rapidă a patru cocktail-uri, o probă de jonglerii cu recuzită de bar, dar mai ales câteva probe de creație, în timpul cărora concurenții au avut la dispoziție o serie de ingrediente pe baza cărora să creeze noi combinații de arome pentru lichioruri sau cocktail-uri.

‘La momentul acesta, în bartanding nu se mai poate vorbi de limite. Există limite doar în ceea ce privește chimia ingredientelor, în ce măsură merg unele cu altele, dar contează foarte mult cunoștințele teoretice pe care le ai și știi să le aplici. Trebuie să fie o sinergie, o complementaritate a ingredientelor și aromelor, să înțelegi logica lor. Nu poți să iei la întâmplare niște ingrediente, să le amesteci și să speri că îți iese ceva’, a concluzionat Marian Porumb.

AGERPRES/(A — autor: Elena Stanciu, editor: Diana Dumitru)