Search

Romani celebri – scriitori

Facebook Twitter Email

Marele povestitor clasic al literaturii române Ion Creangă s-a născut la 10 iunie 1839/1 martie 1837 în satul Humulești, din județul Neamț.

Foto: (c) NICOLAE BONDARENCO / AGERPRES ARHIVA

În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă școala. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala Catihetică din Fălticeni (“fabrica de popi”). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, pleacă la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic “Veniamin Costachi” de la Socola.

Casa memorială ”Ion Creangă” din localitatea Humulești, județul Neamț
Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

S-a despărțit cu greu de viața de la țară, după cum mărturisește în ”Amintiri”: ”Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheață și la săniuș, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram dumbrăvile și luncile umbroase, țarinele cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereții! Asemenea, dragi mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire”.

Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica ”Patruzeci de sfinți” din Iași, devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).

La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.

Ion Creangă, diacon (1859) 
Foto: (c) NICOLAE BONDARENCO / AGERPRES ARHIVA

În 1864, Creangă intră la Școala Normală Vasiliană de la ”Trei Ierarhi”, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător, apoi, din al doilea an de studii, 1865, institutor.

În 1859 este hirotonisit diacon la biserica ”Sfânta Treime” din Iași, după ce absolvă cursul inferior al Seminarului de la Socola, început în 1855. După conflictul cu autoritățile bisericești a fost suspendat de Mitropolie din funcția de diacon, în 1871, iar în 1872 a fost suspendat și din învățământ, fiind nevoit să deschidă un debit de tutun în Iași. În învățământ este reprimit în 1874, anul următor fiind unul hotărâtor în viața lui Ion Creangă: îl cunoaște pe Mihai Eminescu, pe atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, care-l va introduce în cenaclul ”Junimii”. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

Interior al Casei memoriale din Humulești
Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

Ca pedagog, Ion Creangă, împreună cu alți colegi, publică manuale pentru clasele primare, în paginile cărora i-au apărut primele povestiri, începând cu ediția din 1874 (”Inul și cămeșa”, ”Poveste”, ”Păcală”, ”Acul și barosul”, ”Ursul păcălit de vulpe” etc.). Scriitorul Ion Creangă debutează propriu-zis cu ”Soacra cu trei nurori” (1875), în revista ”Convorbiri literare”, după citirea povestirii într-o ședință a ”Junimii”. Au urmat apoi povestirile și nuvelele ”Capra cu trei iezi”, ”Punguța cu doi bani”, ”Dănilă Prepeleac”, ”Povestea porcului”, ”Moș Nechifor Coțcariul” (1877), ”Povestea lui Harap-Alb”, ”Fata babei și fata moșneagului”, ”Ivan Turbincă”, ”Povestea unui om leneș”, ”Popa Duhu”, ”Cinci pâini” ș.a., până în 1878 fiindu-i publicate și celelalte povești, citite toate în cenaclul ”Junimii”.

Bustul lui Ion Creangă situat pe Aleea Clasicilor din Chișinău.
Foto: (c) MIHAI POTARNICHE / AGERPRES FOTO

În primul volum postum sunt publicate poveștile. Culese din gura poporului de către un povestitor care însuși crescuse în mijlocul lumii de la sat, ele au un farmec deosebit, au expresii, construcții și gândiri ciudate care se vor personifica în ”Ivan Turbincă”. În aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagoslovește turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan și fără voia lui să nu poată ieși.

A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă și cu subiecte cel mai adesea din istoria contemporană lui. În “Cinci pâini” descoperim o satiră la adresa judecătorilor și avocaților, pe care îi numește “ciorogari, porecliți și apărători”.

Scrise în aceeași perioadă cu celelalte, ”Moș Ion Roată”, ”Moș Ion Roată și Vodă Cuza” etc. au apărut în alte publicații. Opera sa capitală, ”Amintiri din copilărie” — considerată ”primul roman al copilăriei țărănești” din literatura română—, apare în aceeași revistă. Primele două părți în 1881, iar a treia în 1882, partea a patra a ”Amintirilor” (1888), citită de autor în cadrul Cercului Literar fondat de Neculai Beldiceanu, este publicată postum în ”Scrierile lui Ion Creangă”, II, 1892.

Autograf Ion Creanga (1854)
Foto: (c) NICOLAE BONDARENCO / AGERPRES ARHIVA

Ion Creangă zugrăvește în poveștile sale o umanitate echilibrată, lipsită de teroare și mister, adică familiară omului simplu, personajele negative sunt întotdeauna înfrânte, iar cele pozitive nu sunt capabile de gesturi totalitare, care să strice ceva din rânduiala firii.

”Amintiri din copilărie” reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil fac din opera lui Creangă una dintre cele mai însemnate opere ale literaturii române.

George Călinescu a avut revelația de a descoperi nuvela românească însăși (când se oprește la nuvela lui Creangă din 1877), iar în ”Amintiri” o speță anume de roman, având sentimentul că proza cultă românească se naște din nou cu Creangă, ea este universală, fără să imite universalitatea.

”Poveștile, scrise într-un stil deloc spontan, în ciuda simplității de expresie, seamănă mai mult cu cele universale, ca motive și tipuri, și nu cu cele românești, fiind totodată creații originale puternice, culte”, spunea Călinescu.

Între 1883-1889, în aceeași perioadă cu Mihai Eminescu, se îmbolnăvește și începe să scrie sporadic. La 31 decembrie 1889, după o lungă suferință, moare, la Iași. Post-mortem, la 28 octombrie 1948, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

La Iași se află bojdeuca lui Ion Creangă, primul muzeu memorial literar din România (inaugurat la 15 aprilie 1918), una dintre cele 12 filiale literare din cadrul Muzeului Literaturii Române Iași. Căsuța l-a găzduit pe Ion Creangă, începând din vara anului 1872, după ce fusese răspopit și nevoit să părăsească locuința din incinta Mănăstirii Golia. Humuleșteanul s-a mutat aici, în camera din dreapta, având-o ca vecină pe Ecaterina Vartic, cea care avea să-l îngrijească până la sfârșitul vieții. Toate ”Poveștile” și ”Amintirile din copilărie” au fost scrise în căsuța botezată de scriitor bojdeucă. În vara și toamna anului 1876, Mihai Eminescu a locuit aici drept chiriaș al lui Creangă.



Imagine din interiorul Bojdeucăi din Țicău. Fotografii cu Ion Creangă, Mihai Eminescu, Veronica Micle.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Clădirea care adăpostește expoziția documentară referitoare la viața și opera lui Creangă, biblioteca, precum și amfiteatrul în aer liber au fost construite în perioada 1984-1989 și inaugurate la 11 iunie 1989, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea genialului povestitor.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Cerasela Bădiță)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Poetul, dramaturgul și gazetarul român Matei Vișniec, autorul volumului “Negustorul de începuturi de roman”, apărut la Editura Cartea Românească, 2013, este câștigătorul Premiului literar “Augustin Frățilă”- romanul anului 2013, acordat de compania Philip Morris Trading, în cadrul unei festivități desfășurate, marți seară, la Sala Floreasca.

Foto: (c) GEORGE CALIN / AGERPRES ARHIVA

Prin telefon de la Paris, Matei Vișniec a menționat că a primit știrea în biroul de la Radio France Internationale și a mărturisit că premiul este unul important fiind pentru un roman.

El a adăugat că, de câțiva ani, a intrat “în zodia romanului”. “Sunt fericit că de la distanță am putut să păstrez un contact cu limba română în așa fel încât să și conving oameni foarte exigenți, bloggeri care m-au citit și pe distinșii membri ai juriului, care au găsit că limba română poate fi conservată și păstrată, trăită și la distanță “, a spus scriitorul.

Matei Vișniec a mărturisit că acest premiu înseamnă pentru el “enorm”, pentru că “nu s-a îndepărtat niciodată de cetățenia, viața și identitatea” sa și anume limba română.

“Când am plecat din România am luat un singur lucru cu mine — limba română”, a subliniat Vișniec.

În opinia acestuia, “literatura română va fi recunoscută în străinătate, atunci când romanul românesc va cuceri lumea”. “Și are șanse să o cucerească”, a mai spus el.

Și reprezentantul Editurii Polirom, Dan Croitoru, și-a exprimat speranța că, grație acestui premiu, romanul lui Matei Vișniec va ajunge la cât mai mulți cititori.

În deschiderea evenimentului, președintele UER, Mihai Penescu, directorul Editurii ALL, a amintit că, împreună cu Augustin Frățilă, a publicat zeci de volume, regretatul scriitor, al cărui nume îl poartă acest premiu, fiind “un mare iubitor de cultură și un suflet deosebit”.

Despre sistemul de jurizare, Penescu a spus că și-a dorit să fie al “cititorilor obișnuiți”, bloggerii fiind aceia care au ales din “romanele ofertate”.

Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociației Editorilor din România, a afirmat că un astfel de premiu, “Goncourt-ul nostru”, “ar putea să crească atractivitatea cărții pentru tineri”.

Mitrică și-a exprimat speranța că președintele ales al României, Klaus Iohannis, a cărei carte lansată recent a realizat cifre record de vânzări, va contribui la dezvoltarea industriei de gen din România.

Președintele juriului criticilor, Alex. Ștefănescu, a declarat că premiul este unul care a instituit “deja o tradiție în România”.

“Cad guverne, se suspendă președinți, dar Premiul ‘Augustin Frățilă’ merge mai departe!”, a spus Ștefănescu, pentru care faptul că acesta a ajuns la a treia ediție este o probă că nu este împiedicat nici de “cutremure”, “în România, trei ani fiind deja o tradiție”.

Potrivit criticului Daniel Cristea Enache, autorii nominalizați “sunt în afara oricăror problematizări privind valoarea lor literară”, festivitatea urmând să intre în rândul “evenimentelor de istorie literară”.

Pentru Tudorel Urian, evenimentul a constituit “o ocazie de a celebra un prieten din anii ’80 — Augustin Frățilă”, în timp ce Roxana Popescu, reprezentanta juriului de bloggeri, a fost de părere că “acest premiu a reușit să promoveze romanul românesc”.

Scriitorul Radu Aldulescu, câștigătorul de anul trecut al competiției literare, a spus că aceasta este cea mai importantă din România. “Câtă vreme va exista acest premiu și vor apărea altele asemănătoare, literatura română are șansa minimă de a o apuca pe o cale ascendentă”, a adăugat Aldulescu.

Celelalte patru romane finaliste ale competiției au fost: “Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu, București, Editura Polirom, 2013; “Kinderland”, de Liliana Corobca, București, Editura Cartea Românească, 2013; “Jurnalul unui cântăreț de jazz”, de  Bujor Nedelcovici, București, Editura Allfa, 2013; “Boala și visul”, de Dan Stanca, București, Editura Tracus Arte, 2013.

Acestea au fost selectate de juriul de specialitate format din criticii literari Alex. Ștefănescu, Tudorel Urian și Daniel Cristea-Enache din cele 65 de romane înscrise în competiție, iar un juriu format din 24 de bloggeri a ales câștigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist.

În valoare de 10.000 de euro, Premiul literar “Augustin Frățilă” — romanul anului 2013, aflat la a treia ediție, este organizat de Uniunea Editorilor din România, cu sprijinul Asociației Casa de cultură, Editurii ALL, Companiei de Librării București și Aqua Carpatica.

La precedentele ediții ale competiției, romanele câștigătoare ale acestui premiu sunt: “Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu — romanul anului 2012; “Matei Brunul”, de Lucian Dan Teodorovici — romanul anului 2011.

Scriitor și cantautor, Augustin Frățilă (1953-2010) a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu și membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 și 2010 a fost redactor-șef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.

UER, care sărbătorește anul acesta 20 de ani de activitate, este o organizație patronală și profesională, care desfășoară numeroase programe în domeniul educațional și în cel cultural. AGERPRES/(AS, A — autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
Scriitorul Mircea Cărtărescu va primi prestigiosul premiu pentru cea mai bună carte la Târgul de la Leipzig 2015 (Leipziger Buchpreis zur Europäischen Verständigung), pentru trilogia “Orbitor”, informează editura Humanitas.

Mircea Cărtărescu (Imagine: Mihai Dascalescu/ Mediafax Foto)

La câteva luni de la apariţia în limba germană a volumului “Orbitor. Aripa dreaptă” (“Die Flügel”), în traducerea lui Ferdinand Leopold, Mircea Cărtărescu primeşte un nou premiu literar care confirmă statutul de capodoperă câştigat de celebra sa trilogie “Orbitor”, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Decernarea acestei distincţii literare se va face cu ocazia deschiderii Târgului de carte de la Leipzig, Germania, pe 11 martie 2015, în Sala de Concerte a oraşului, iar discursul de laudatio va fi susţinut de scriitorul german Uwe Tellkamp.

“În motivaţia juriului se pune accent pe faptul că titlul «Orbitor» lasă deja să se întrevadă întreaga anvergură a acestei trilogii ce înfăţişează şi circumscrie un întreg univers de forme. Este vorba despre un roman universal, ce face să se nască nenumărate lumi ale cunoaşterii şi rostirii şi care debordează în metafizic, fantasmagoric şi apocaliptic. Metafora fluturelui, sub care stă întreaga trilogie, reprezintă însăşi imaginea metamorfozei şi a transfigurării neîntrerupte a lumii”, se arată în comunicatul editurii vieneze Zsolnay, editorul austriac al romanelor lui Mircea Cărtărescu.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit “generaţia optzecistă”. Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din “Nostalgia” le-au urmat un scurt roman (“Travesti”, 1994) şi apoi unul în trei volume, “Orbitor” (1996 – 2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti contemporane. Volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.

Leipziger Buchpreis zur Europäischen Verständigung (premiul pentru carte de la Leipzig pentru armonie europeană) este decernat din 1994 şi este o recunoaştere a personalităţilor care prin cărţile lor au avut o contribuţie importantă la înţelegerea între popoarele Europei. Printre câştigătorii din anii precedenţi se numără scriitorii Imre Kertész, Claudio Magris, Peter Nàdas, Slavenka Drakuliç, Svetlana Aleksievitj, Hugo Claus, Ryszard Kapuściński.

de Dorina Calin

sursa: mediafax

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Mircea Cartarescu among Nobel Prize for Literature favorites

For the second year in a row, British agency Ladbrokes, set up in 1886 and a world leader on the profile market, ranks Romanian writer Mircea Cartarescu among the favorites for the Nobel Prize for Literature, according to EvZ.The author of books such as “De ce iubim femeile”, the trilogy “Orbitor”, “Nostalgia” and “Zen. Jurnal 2004-2010” has 25/1 odds to win the prize in 2012, according to the agency.

Poet, prose writer, essayist and publicist, Cartarescu is ranked 23rd in the list, with equal chances as Umberto Eco or Leonard Nolens, but higher than other famous writers such as Ian McEwan, Margaret Atwood, Kazuo Ishiguro or Salman Rushdie.

In 2011, Ladbrokes credited Cartarescu with 23/1 odds to win the prize and ranked him ninth in bookies’ preferences.

In May 2011, at the Bookfest Book Fair, Cartarescu said he was not yet thinking about the Nobel Prize for Literature. “I am looking forward that they give it to Norman Manea, perhaps I will get a chance in 20 years.”

The winner of the prize will be announced next month. The Swedish Academy has not yet set a date for the announcement, but it is certain that it will happen in October, as in previous years.

 

Mircea Cărtărescu, printre favoriţii la Premiul Nobel pentru Literatură
Pentru al doilea an consecutiv, agenţia britanică Ladbrokes – companie fondată în 1886 şi lider mondial pe piaţa de profil – îl situează pe scriitorul român Mircea Cărtărescu printre favoriţii Premiului Nobel pentru Literatură, informeaza EvZ

Autorul volumelor “De ce iubim femeile”, trilogia “Orbitor”, “Nostalgia” şi “Zen. Jurnal 2004-2010”, are o cotă de 25/1 la câştigarea Nobelului literar în 2012, conform britanicilor.

Poet, prozator, eseist şi publicist, Mircea Cărtărescu este plasat pe locul al 23-lea în preferinţele pariorilor, cu aceeaşi şansă la trofeu precum Umberto Eco sau Leonard Nolens, dar pe o poziţie superioară faţă de scriitori celebri precum Ian McEwan, Margaret Atwood, Kazuo Ishiguro sau Salman Rushdie.

În 2011, tot la agenţia britanică Ladbrokes, Mircea Cărtărescu avea o cotă de 23/1 la câştigarea Nobelului literar şi era plasat pe locul al nouălea în preferinţele pariorilor.

Câştigătorul va fi anunţat luna viitoare

În mai 2011, la Târgul de Carte Bookfest, Cărtărescu, în vârstă de 56 de ani, spunea că nu se gândeşte încă la Premiul Nobel pentru Literatură: “Abia aştept să-l ia odată Norman Manea, ca să mai am şi eu o şansă, peste 20 de ani”.

Academia Suedeză nu a stabilit ziua în care va da publicităţii numele câştigătorului, dar se bănuieşte că anunţul va fi făcut, conform obiceiului, în luna octombrie.

Dacă ar câştiga Premiul Nobel pentru Literatură, Mircea Cărtărescu ar fi cel de-al doilea român laureat al prestigioasei distincţii după ce, în anul 2009, scriitoarea Herta Muller, stabilită în Germania, a reuşit să intre în clubul select al celor care au primit medalia din partea Academiei Suedeze.

Premiul în bani acordat laureaţilor Nobel se va reduce cu o cincime, a anunţat Fundaţia, care a precizat că suma pentru premiile acordate pentru excelenţă în domeniul ştiinţei, literaturii şi păcii va ajunge la 8 milioane de coroane suedeze, aproximativ 1,12 milioane de dolari, scrie Reuters. Capitalul care formează baza premiilor a fost donat prin testamentul inventatorului dinamitei, Alfred Nobel, şi este gestionat de Fundaţia care-i poartă numele, instituită în 1900.

Sursa: Buharest Herald

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
O eleva “de moda veche”, cum nu credeam sa mai existe pe bancile scolilor din Romania!
Gina Camelia Roman,
ELEVĂ ÎN CLASA A X-a :
Locul I la concursul de eseuri !
PILDUITOR !!!
ROMÂNIA MEA: „ŢARA CONTROVERSELOR!”
LOCUL ÎNTÂI DIN 52 DE PARTICIPANŢI.
 
 CÂŞTIGĂTOAREA CONCURSULUI DE ESEURI „ROMÂNIA MEA”
 
Mi se spune că sunt un copil îndrǎzneţ aflat pe treptele maturizǎrii… Frumoasă caracterizare… Mă simt cuprinsă de un vârtej analitic şi mă gândesc că aş putea sǎ decupez scurte fragmente de viaţă autentic românească, într-o dimineaţă frumoasă de vară. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odatǎ binoclul şi privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceastǎ ţarǎ teribil de simplǎ şi frumoasǎ, trecutǎ adesea prin focurile unor rǎzboaie, despre care am învăţat la istorie că nu au fost întotdeauna ale ei, aclamatǎ  şi blamată, şi oacheşǎ, cu oameni care visează să trăiască în altă ţară. Iluzoriu? Nu ştiu ce să zic de la înălţimea celor 17 ani ai mei…
Este ţara mea, ţarǎ scǎpatǎ din mânǎ ce se îndreaptǎ spre un declinul sadic creat de propriile mentalitǎţi? Ar fi absurd sǎ pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în mǎsurǎ sǎ învinuiesc ţara pentru nimic ci doar sǎ atrag atenţia cǎtre „umilul” megieş român.
Este cert faptul cǎ într-o zi voi putea pǎrǎsi aceastǎ ţarǎ… Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în faţa propriei uşi fǎrǎ cheie… Cutez  a-mi părăsi ţara şi a începe viaţa într-o ţarǎ perfectǎ? Este România o ţară perfectă? Cum ar arăta o ţară perfectă, cu oameni perfecţi? România este locul unde am crescut, am împǎrţit bucurie, tristeţe, am învǎţat sǎ iubesc, sǎ dau frâu liber imaginaţiei, sǎ cred în forţele proprii, sǎ mǎ exprim, sǎ ajut, sǎ caut rǎspunsuri, sa ignor, sǎ sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o ţarǎ ierarhic magnifică, iar spectacolul proastei imagini va înceta.
 Mă simt prinsǎ în mrejele ţării care, cu o ultimă  sforţare, încearcă să mă ademenească  prin masivele ei înzǎpezite iarna, prin adierea florilor de primavarǎ, cu aerul ei de fecioară adormitǎ de bogǎţia verii şi dezmierdată de o bǎtrânǎ toamnǎ târzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivatǎ cu sapa şi cu calul, de oameni care s-au chinuit să-şi dea un rost propriei vieţi. Purtǎm cu noi veacul frumuseţii, a dorului de drumeţii, a muncii obositoare de la câmp care nu? curge parcă prin vene deşi glasul biroului şi ora 7 pândeşte perfid… De undeva, din inima ţării se aude tulburător imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uitǎ sǎ trǎiascǎ, având un cult al acumulării de traume. Probleme sau pǎreri tardive, puse faţǎ în faţǎ cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilitǎţi insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de piţipoance cu sex appeal, faptul cǎ pentru clasa politicǎ suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacă indecenţă înseamnă echivalenţa vot – peşte congelat, cǎ noi deşi nu avem suficiente case… construim monumente, cǎ bunele maniere par a se gǎsi la intelectuali sau în aparenţǎ la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni cǎ la capǎtul sǎrǎciei se aflǎ viaţa, clubul, luxul. Cumplit este faptul cǎ fiecare dintre noi avem idealuri şi sentimente, suntem o  întreagǎ naţiune ce ne cǎutam valori şi încă îndrăznim să sperăm că vom trăi o viaţǎ care sǎ nu  se transforme în tipul de hranǎ fǎrǎ condiment.
Aş vrea să cred că, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ţine de noi,  redresarea ţine de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmă de pamânt. Aş vrea să se trezească în noi spiritul civic şi să ne gândim că nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învǎţaţi sǎ vorbeascǎ româneşte, sunt educaţi şi purtaţi de mânǎ în grǎdiniţe, apoi la şcoalǎ.
Dacǎ m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranţǎ aş şti sǎ rǎspund: din Vaslui, de pe o stradǎ anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fǎrǎ nicio noimǎ, colţ cu maneaua vecinului de la parter şi cu bormaşina celui de la 3 care sparge şi meştereşte de cel puţin un an. Mǎ uit în oglindǎ analitic, cred cǎ arǎt bine, pǎrul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamǎ. Cobor scǎrile prudent, mi-e teamǎ sǎ nu alunec, a spǎlat proaspǎt femeia noastrǎ de serviciu. La capǎtul culoarului deja zǎresc aceleaşi siluete, vecinii mei care ascultǎ muzicǎ pusǎ în casǎ de afarǎ. Încerc să-i ignor, aşa cum ignor şi replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abţine sǎ nu exclame „Ce dracu or face ǎştia toatǎ ziua în faţa blocului? Alţii de vârsta lor au şi copii. Mai târziu îţi dau în cap pentru o bucatǎ de pâine!” În naivitatea ei, speră… să nu ajung şi eu ca ei.
Înaintez spre ieşirea din scarǎ. Vali, un urecheat ciudat, mǎ salutǎ zâmbind cu gura plinǎ de seminţe. Schiţez un zâmbet, mǎ mai întreabǎ ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sǎ aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mǎ întreb dacǎ vreunul o fi avut  în viaţa lui emoţii la românǎ, sau s-o fi strǎduit la matematicǎ. Îmi vine un gând şi mai ciudat în minte. Cum or fi arǎtat când erau bebeluşi, moi şi pufoşi. Ce aşteptǎri o fi având de la ei nişte mǎmici nedormite? Unde, pe ce scarǎ a societǎţii ar trebui sǎ-i aşez?  Sunt scursuri, sunt plevuşcă? Or fi, dar sunt români, la fel ca şi mine! Asta nu pot ignora. Ce şanse primesc ei şi de la cine? Ce şanse primesc eu şi de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obişnuitǎ, ei – din familii la fel de obişnuite, ca şi mine! Lǎsati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca şi ei, eu din Vaslui, ca şi ei, eu din România ca şi ei… Din România mea şi din România lor…
Mergând spre şcoalǎ, mǎ gândesc brusc la ce aş vrea sǎ mǎ fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel puţin bulversante: „Şcoala româneascǎ scoate tâmpiţi”! Oi fi şi eu unul dintre ei? Cu siguranţǎ! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, şi e la modǎ sǎ te tratezi în strǎinǎtate”… Toate fetele de vârsta mea vor sǎ se facǎ modele sau… nu ştiu… Ceva care sǎ le aducǎ mulţi bani şi faimǎ.
Îmi atrage brusc, deodatǎ, atenţia un afiş publicitate rupt. Încǎ se mai observǎ zâmbetul „ca pentru pozǎ” al celui care promitea ca şi alţii… marea cu sarea! Mǎ întreb, n-o fi şi el un produs al şcolii româneşti. Dacǎ da, avem acelaşi numitor comun, eu şi cu domnul din afişe, suntem tâmpiţi. De ce aş vota un tâmpit?
Drumul cǎtre şcoalǎ e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sǎ vǎd ceva, o pǎrticicǎ din ţara asta. In acest moment  vǎd o femeie cǎrând o sacoşe, însoţitǎ de soţul care fumeazǎ o ţigarǎ… şi simt brusc că nu mai vreau să mă gândesc la nimic…
 
Gina Camelia ROMAN
Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” – Vaslui 
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

de Mihai SCHIAU Postat la: 21.11.2011 17:02 Ultima actualizare: 21.11.2011 17:14

Scriitorul Cătălin Florescu a câştigat premiul pentru “Cartea anului” în Elveţia

Cătălin Dorian Florescu, scriitor român stabilit în Elveţia, a câştigat Swiss Bookprize 2011, premiul pentru Cartea anului, în Ţara Cantoanelor.

Romanul său, “Jacob se hotărăşte să iubească”, a fost ales dintre peste 60 de titluri, iar Florescu a fost recompensat cu 32.000 de euro.

Tot în 2011, Florescu a mai câştigat două premii: el a fost desemnat sciitorul oraşului Zurich, pentru care a primit 40.000 de euro, dar a primit şi premiul “Josef von Eichendorf”, pentru întreaga operă literară.

Cătălin Dorian Florescu s-a născut în 1967 la Timişoara, iar în 1982 s-a mutat cu părinţii la Zurich. Aici, a absolvit Facultatea de Psihologie, dar s-a reprofilat, iar primul roman i-a apărut în 2001.

Florescu scrie în limba germană, dar lucrările sale au fost traduse în italiană, spaniolă, olandeză, slovenă, lituaniană şi română. Patru dintre volumele sale – “Zaira”, “Maseurul orb”, “Vremea minunilor”, “Drumul scurt spre casă” au apărut la editura Polirom.

Pe lângă premiile câştigate anul acesta, Florescu are numeroase alte distincţii, majoritatea obţinute în Germania.

Sursa: www.gandul.info

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva