Foto: (c) radiocluj.ro

Ceasul a fost montat, pe la jumătatea anilor 1700, pe turnul bisericii Sfântul Mihail din Cluj, care este cea mai mare catedrală din Transilvania. În 1863, ceasul a fost înlocuit cu unul nou, iar cel vechi a fost mutat pe poarta Cetății, (care ar da astăzi către cartierul Mănăștur, aflat înspre vestul orașului). Dar cum ulterior Turnul Porții Mănășturului (după numele unui sat aflat în acea zonă) a fost dărâmat pentru a se face loc construirii unui drum mai larg, ceasul a fost mutat și de aici, pe turnul clădirii Reduta. Ultima dată când se știe că a funcționat acest ceas, care are un singur arătător și două clopote — unul care bate orele și unul jumătățile de oră — a fost în 1950.

‘Am repus în funcțiune, de Ziua Culturii Naționale, după circa 75 de ani, ceasul de pe clădirea Reduta. Aceasta era, în secolul al XIX, sediul Dietei Transilvane, iar acum adăpostește Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Este un ceas de turn din secolul al XVIII-lea, mai precis din anii 1730 — 1740, astfel încât l-am botezat ceasul istoric al Clujului. Este unul dintre cele mai vechi ceasuri de turn din România, cu un mecanism al cărui proveniență nu se cunoaște, pentru că nu au fost identificate niciun fel de inscripționări sau mărci pe piesele acestuia’, a spus Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

După amplasarea sa pe locul pe care se află și în prezent, respectiv clădirea Reduta, ceasul a funcționat aproape un secol întreg, dar cum nu s-au mai găsit meșteri ca să îl repare, de mai mult o jumătate de veac mecanismul nu i s-a mai învârtit.

Ceasul a fost reparat de curând de un meșter maghiar din Cluj, care a confecționat manual, chiar dacă cu ajutorul unor ustensile moderne, o serie de șase piese principale. Jakabhazi Alexandru a explicat că întregul ceas cântărește 300 de kilograme, dar nu are niciun șurub.
‘Cele mai importante piese au fost distruse sau nu au mai fost la locul lor. Anumite piese au fost refăcute de la zero. Ele au fost refăcute cu tehnologia de acum, dar ca și cum ar fi vechi, pentru că nu mai sunt acum stasurile de altădată. Mă refer la roți zimțate. Toate sunt făcute manual, la pilă’, a explicat meșterul.

Ceasul are și o piesă foarte interesantă, un cap de lup, care declanșează bătăile de la fix și de la și jumătate. Este un element decorativ, însă constructorii orologiului i-au dat și o funcționalitate precisă acum mai mult de 300 de ani, când l-au făcut.

Meșterul a mai dat asigurări că pe perioada următorilor zeci de ani, până la sfârșitul vieții lui, ceasul va funcționa, pentru că acum are cine să îl repare. Cum ceasul trebuie tras manual, este necesar ca în perioada următoare câteva persoane să fie instruite să facă acest lucrul.

Costurile de reparație s-au ridicat la 37.000 de lei.

Clădirea Reduta este una dintre construcțiile istorice ale Clujului. Ea a adăpostit organizarea câtorva diete, în secolul al XIX-lea fiind principala clădire publică a orașului. Numele său este legat și de organizarea unor concerte susținute Franz Liszt, Johannes Brahms, Bela Bartok și George Enescu.

AGERPRES/(A — autor: Elena Stanciu, editor:Diana Dumitru)

Foto: (c) Eugenia Pașca / AGERPRES

O alee din parcarea unui complex comercial din Oradea a devenit, peste noapte, “ulița” unui sat. De o parte și de alta a acesteia, în corturi special amenajate, nu mai puțin de 23 de comune ale Bihorului s-au înscris la concursul de preparare tradițională a porcului.

Localitățile participante la concurs, majoritatea prin primarii acestora care s-au dovedit a fi și buni bucătari, au prezentat și specialități locale, cum ar fi mămăligă cu trufe de Gurbediu sau sarmale cu pisat (mălai măcinat mai mare, în loc de orez), ca în Giriș.

Încă de la primele ore ale dimineții, echipele formate din primari, viceprimari, consilieri locali, dar și gospodari de frunte din satele participante s-au apucat de tranșare, eviscerare, prelucrare și prepararea produselor specifice. Nici n-au apucat bine să se frigă cârnații, caltaboșii, jumările, să fiarbă toroșul sau guiașul că, în mai puțin de patru ore, din cei 23 de porci de la ferma care i-a adus special pentru acest concurs nu a mai rămas nimic.

Foto: (c) Eugenia Pașca / AGERPRES

Orădenii au venit cu miile la festivalul-concurs și, în ciuda vremii reci și ploioase, au degustat cu mare plăcere din produsele gastronomice proaspăt gătite sub ochii lor. Cu tichetele de masă puse în vânzare de către organizatori, vizitatorii au putut aprecia și alege, pe gustul lor, cârnați, caltaboși, jumări, toroș sau guiaș, dar și diferite produse locale speciale, cum ar fi supă de tăiței, tocăniță de organe, sarmale, mâncare de fasole, slăninuță fiartă, sângerete și altele, udate din belșug cu vin fiert.

Pentru fiecare echipă înscrisă în concurs, organizatorii au pus la dispoziție următoarele: un cort, câte două mese și două lavițe; un porc de 100-120 de kilograme; o butelie de aragaz; acces la apă și curent electric; pubele; pahare, farfurii și tacâmuri din plastic; șervețele; pâine; muștar.

Participanții la concurs și-au adus de acasă, printre altele, instalații de gătit (reșouri, grătare) pe gaz, curent sau cărbuni (pentru fiert/prăjit); oale, cratițe, ligheane, găleți (pentru fierbere organe, prăjire jumări, pregătire caltaboși/cârnați); cazan și suport pentru cazan (pentru pregătitul toroșului); butuc pentru tăiat, cuțite, bardă, topor; măcinător de carne, cârnățar; orez, varză acră (pentru toroș), legume (ceapă, usturoi etc.) și condimente.

Foto: (c) Eugenia Pașca / AGERPRES

Fiecare comună a fost obligată de organizatori să pună pe masă cel puțin doi litri de pălincă, neîndeplinirea acestei condiții presupunând eliminarea imediată din competiție.

Totodată, fiecare echipă și-a putut aduce și “susținători” în concurs. Astfel, unele echipe au fost “acompaniate” de taraful local.

“Atâția porci am tăiat la viața mea că nu le mai știu numărul”, a spus primarul din Girișu de Criș, Ioan Pașca, după care a ciocnit un pahar de pălincă cu omologul său din Tulca, Ioan Bulzan, și cu fostul șef al Finanțelor Bihorene, Ioan Chivari. “Da’ eu, ce să-ți mai spun? Mă cheamă aproape tot satul să le tai porcii de Crăciun”, a răspuns primarul din Tulca. Guiașul, sângeretele și cele 400 de sarmale cu pisat, pregătite de echipa primarului din Girișu de Criș au fost epuizate într-o jumătate de oră.

Din echipa primarului comunei Borș, Batori Geza, au făcut parte și doi consilieri locali, antrenați în “D’ale porcului” înainte de sărbători. Au tăiat zeci de porci până să ajungă la concurs, experiența lor fiind “atestată”, fără îndoială, de îndemânarea cu care mânuiau ustensilele. Primarul Batori Geza, mai milos din fire, a precizat că n-a tăiat niciun porc în viața lui și că nici nu are de gând s-o facă vreodată.

“Noi am venit aici să ne simțim bine. Îmi place atmosfera creată în jurul pregătirii porcului. Este o tradiție care reunește familia, prietenii, vecinii. Îmi pare rău că nu am venit noi, cei din Borș, cu această idee înaintea Consiliului Județean”, a declarat primarul Batori. Toroșul de Borș a avut mare căutare printre pofticioși.

Viceprimarul comunei Diosig, Constantin Sabău, s-a dovedit a fi priceput în tranșarea porcului, dar și la prelucrarea cărnii. Pe lângă vinul tradițional de Diosig, viceprimarul a prezentat orădenilor cel mai lung cârnat (peste zece metri), pe care a reușit să-l prepare în prima parte a concursului.

Vegetarian convins, primarul comunei Roșia, Florin Bonca, a servit consumatorii cu pălincă și cu suc natural de mere, aduse din propria-i cămară. El a spus că este un pasionat producător local de suc de mere, frumos îmbuteliat, precum și organizator al târgului de produse locale “Straița plină”, aflat la a treia ediție. De porc s-au ocupat, însă, consilierii locali, cei mai buni “meseriași” din comună.

Comuna Tinca a fost reprezentată de o echipă din satul Gurbediu condusă de Valentin Laza. “Noi am pregătit, pe lângă cârnați, caltaboș, jumări și toroș, și o tocătură cu hribi, dar și o mămăligă cu trufe. Da, da, trufe”, a afirmat șeful echipei. “Să știți că trufele de Gurbediu sunt la mare căutare”, a menționat Laza.

Cinci maeștri bucătari din cartierul Szik au reprezentat orașul Săcueni. “Pe lângă tradiționalele produse pe care le fac toți de aici, noi am venit și cu o specialitate la grătar”, a spus Milotai Francisc, unul dintre bucătari.

La standul Primăriei Tulca, pălinca Trămuța, singurul produs atestat tradițional din Bihor, a “luat fața” preparatelor din porc. Cazangița din Tulca, Monica Chișe, a oferit din prețioasa sa licoare bahică tuturor doritorilor.

Primarul comunei Pomezeu, Ioan Șora, care este și președintele Asociației Comunelor, filiala Bihor, a fost protagonistul unui moment din programul festivalului-concurs, respectiv pârjolirea tradițională a porcului. În ciuda fumului gros degajat de paiele aprinse la pârjolirea porcului, zeci de orădeni au imortalizat întreaga operațiune cu telefoanele mobile.

Foto: (c) Eugenia Pașca / AGERPRES

Nota finală pentru fiecare echipă a fost formată din media notelor acordate de juriu (50%) și numărul de tichete de luat masa adunate de la public (50%). Ca strategie de “marketing”, echipele au avut voie să servească gratuit țuică și murături sau și-au putut aduce lăutari, cum ar fi cei din comuna Popești, pentru a atrage clienții.

Câștigătoarea primei ediții a Festivalului-concurs “D’ale Porcului” a fost echipa comunei Nojorid (primar Mircea Crainic). Pe locul al doilea s-a clasat echipa comunei Pomezeu (primar Ioan Șora), iar pe locul al treilea echipa comunei Oșorhei (primar Ioan Pop).

Juriul, condus de maestrul în artă culinară Eugen Bar, șeful filialei Bihor a Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din România, a mai acordat șapte premii speciale. Acestea au fost: cel mai bun taraf (comuna Popești), organizare (comuna Borș), cel mai bun vin (comuna Diosig), cea mai bună pălincă cu suc de mere (comuna Roșia), cea mai închegată echipă (comuna Vadu Crișului), cele mai bune preparate speciale (comuna Tinca) și cel mai bun guiaș (comuna Girișu de Criș).

Foto: (c) Eugenia Pașca / AGERPRES

Celelalte echipe — Aușeu, Căbești, Dobrești, Ineu de Criș, Mădăras, Săcueni, Sânnicolau Român, Sânmartin, Tileagd, Toboliu, Tulca, Valea lui Mihai și Bekes Megye din Ungaria — au fost recompensate cu diplome de participare.

“Trofeul evenimentului, un porc sculptat în lemn de artistul Radu Lazăr (membru al echipei Dobrești), este transmisibil. El va fi inscripționat cu numele primului câștigător, care îl va preda câștigătorului ediției a doua”, au precizat organizatorii.

Premiul cel mai mare al tombolei festivalului-concurs a fost, evident, un porc de o sută de kilograme, în carcasă. Tichetul câștigător extras a fost cel cu numărul 2.104. Premiul a fost validat la începutul săptămânii de organizatori, care au anunțat că așteaptă câștigătorul să își transporte acasă premiul.

Concursul a fost supravegheat de o echipă a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, condusă de șeful acesteia, dr. Remus Moțoc.

La prima ediție a Festivalului “D’ale Porcului”, pe scena special amenajată între corturi au urcat zeci de ansambluri de dansatori și soliști vocali din Bihor. Prezentatorul evenimentului a fost celebrul actor, rapsod și om de televiziune Alexandru Pop — “Văru’ Săndel”, care s-a autointitulat “naș” al festivalului și prezentator “etern”.

Organizatorii festivalului au fost Consiliul Județean Bihor — Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Asociația Comunelor din România — Filiala Bihor, Asociația Firmelor Bihorene, Asociația Culturală D’Art. Parteneri au fost Nutrientul, ERA Shopping Park, Sinton Expert, Arise, Proper Marketing & Events, Kogayon Studio, Virtual Craft, Primăria municipiului Oradea, D.S.V.S.A. Bihor, I.P.J. Bihor, I.J.J. Bihor, Ansamblul Profesionist Crișana.

AGERPRES/(autor: Eugenia Pașca, editor: Cristian Anghelache)

Statuia lui Ștefan cel Mare, Palatul Culturii din Iași
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES ARHIVA

Domnia lui Ștefan cel Mare de aproape o jumătate de secol a fost cea mai frumoasă perioadă din istoria Moldovei.

Mănăstirea Putna, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, înălțată între anii 1465 — 1469.
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

Cu toate că în momentul venirii pe tron era foarte tânăr, Ștefan a dovedit o maturitate politică și un simț diplomatic remarcabile. Și-a consolidat domnia, a domolit rivalitățile și a reușit să-și atragă colaboratori.

Mănăstirea Voroneț, ctitorită de Ștefan cel Mare în anul 1488.
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

După ce a asigurat liniștea internă și a rezolvat problemele pe care le avea cu vecinii, a inițiat o serie de acțiuni care au dus la scoaterea Moldovei de sub tutela Imperiului Otoman, refuzând să mai plătească tributul către Poartă. A intervenit în Țara Românească, impunând un domn favorabil politicii sale.

Expoziția ‘Stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare. De la facere la… refacere’, organizată la sediul Muzeului Național de Istorie a României.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA

În aceste condiții, o armată de 120.000 de oșteni în frunte cu Suleiman, beglerbegul Rumeliei, a fost trimisă în Moldova, unde a ajuns la începutul lunii ianuarie 1475.

Lupta dintre armata Imperiului Otoman și cea a Moldovei, condusă de Ștefan cel Mare, a avut loc în fața cetății Vasluiului, pe un teren mlăștinos, mărginit de păduri. Învins, Suleiman a fost nevoit să se retragă, fiind urmărit de armata moldoveană până la trecerea Dunării.

Victoria obținută la Vaslui a fost relatată în letopisețul de la Bistrița, astfel: “Și au biruit atunci Ștefan voievod și au căzut atunci mulțime nenumărată de oameni și mulți și fără de număr au fost prinși de vii, care mai apoi au fost tăiați, numai pe unul îl lăsară viu, pe fiul lui Sac-bașa; și steagurile lor împreună cu schiptrele cele mari au fost luate, mai mult de 40 de schiptre … iar Ștefan se întoarse cu oștenii săi ca un biruitor în scaunul său din Suceava”.

Monumentul domnului Moldovei Ștefan cel Mare din Chișinău (autor: Alexandru Plămădeală)
Foto: (c) MIHAI POTARNICHE / AGERPRES ARHIVA

Realizând că sultanul Mehmed al II-lea va acționa repede împotriva lui, Ștefan cel Mare trimite o scrisoare circulară către toți monarhii creștini din Europa, prin care aducea la cunoștință biruința sa și le cerea să se ridice împotriva dușmanului comun.

Sabia (originalul), care a aparținut domnului Moldovei, Ștefan cel Mare.
Foto: (c) ILIE BUMBAC / AGERPRES ARHIVA

Apelul său nu a dus însă la închegarea unei coaliții antiotomane la nivel european, ceea ce a făcut ca un deceniu mai târziu Ștefan să piardă independența față de Imperiul Otoman.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Fotografii: (c) Gina Ștefan / AGERPRES FOTO

Aproximativ o sută de câini din rasele Husky Siberian, Malamut de Alaska și Samoyed, însoțiți de stăpânii sau musherii lor, s-au pregătit încă de la primele ore ale dimineții pentru a lua startul în cursă, atmosfera fiind una specifică unor astfel de concursuri, cu lătrături continue, dar și cu multă bucurie și dragoste oferită de patrupede tuturor celor care le acordau un pic de atenție.

Unii dintre concurenții “blănoși” au ignorat orice fel activități care s-au desfășurat în jurul lor și au dormit duși, pentru a-și reface stocul de energie, iar alții, de nerăbdare, au fost la un pas să pornească singuri în cursă.

Câinii arctici sunt obișnuiți să tragă la sanie, iar rezistența lor la ger este legendară, suportând, fără probleme, minus 40 de grade Celsius. De aceea, județul Harghita oferă condiții climaterice foarte bune și este considerat un adevărat centru al practicării acestui sport.

Printre cei mai frumoși câini care au luat startul în prima întrecere a sezonului competițional se numără cei din rasa Malamut de Alaska, crescuți de Mariana Vrabie și Rică Grosu, din orașul Bălan.

Înainte de concurs, Mariana le-a tăiat câinilor părul dintre lăbuțe, pentru ca acolo să nu le formeze bulgări de zăpadă, care să-i deranjeze în timpul cursei. De asemenea, aceștia au primit miere, pentru a avea suficientă energie și întrucât sunt niște răsfățați în timpul iernii beau doar supe special pregătite și “în niciun caz apă chioară”.

Mariana și Rică sunt prezenți de aproape 14 ani în concursurile de atelaje canine și dorința lor este de a promova cât mai mult rasa Malamut de Alaska în competițiile de profil. Și asta întrucât Malamuții sunt câini mai degrabă pentru rezistență și mai puțin pentru sprint.

“Noi avem 14 Malamuți și pentru noi reprezintă un mod de viață, iar ei fac parte din familia noastră. Noi am vrut să promovăm sportul cu atelaje canine în țară, în special cu Malamuți de Alaska pentru că mai populari și mai mulți în țară sunt Husky Siberieni. Malamuții sunt câini de tracțiune, mai greoi, mai greu de controlat și încercăm să-i promovăm în sensul în care nu mergem doar în expoziții, acolo unde este ușor pentru toată lumea, ci să facem ceea ce sunt ei meniți să facă. Pentru asta au fost dresați și folosiți de om din cele mai vechi timpuri, să tragă la sănii și să-i fie de ajutor omului”, afirmă Mariana Vrabie.

Una dintre puținele femei-musher din competițiile din România, Mariana face acest lucru de dragul câinilor ei, chiar dacă este o friguroasă și poate uneori ar prefera să stea într-o încăpere încălzită, cu un ceai cald în față, decât să alerge kilometri întregi în frig, cu vântul biciuindu-i fața.

Malamuții crescuți de Mariana și de Rică sunt adevărați campioni, ei urcând pe podium la mai toate competițiile din România, dar și din străinătate. În 2010, Rică și echipajul său de patru câini arctici a obținut medalia de bronz la Campionatul European din Slovacia, rezultat cu care cei doi harghiteni se mândresc și la care se gândesc cu bucurie.

“Cel mai bun rezultat și cred că singurul rezultat românesc la un campionat european îl avem noi, în Slovacia, cu patru Mamaluți de Alaska, singura echipă românească care a urcat pe podium. La concursuri internaționale au mai participat concurenți români, dar campionatul mondial sau european înseamnă trei zile de cursă, nu doar două. Pentru noi este mare lucru. Este foarte greu ca Malamutul să ajungă pe podium, pentru că este cea mai grea rasă dintre câinii de sanie, sunt câini de anduranță, de tracțiune, noi am participat la concursul de sprint, iar rezultatul e cu atât mai valoros”, spune Mariana Vrabie.

Pentru toți concurenții înscriși în cursă, câinii reprezintă adevărați membri ai familiei, iar dragostea dintre om și câine se poate simți din prima clipă și reprezintă adevăratul secret al acestor competiții, chiar dacă manifestările nu sunt întotdeauna evidente.

“Ei sunt membri ai familiei și sunt tratați ca membri ai familiei. Adică, în afară de una-două excursii exotice, unde nu pot să meargă vara, în rest sunt mai tot timpul după noi. Avem mașina mare — băgăm copiii, cățeii, nu e nicio problemă”, mărturisește Răzvan Bârsan, un arhitect din București, care are doi superbi Malamuți de Alaska.

În județul Harghita se află cei mai mulți practicanți ai acestui sport, ținând cont că zona oferă condiții perfecte pentru curse, cu ierni lungi, temperaturi scăzute și zăpadă din belșug.

Erdely Sandor este unul dintre tinerii musheri din Harghita, cu un atelaj de cinci câini din rasa Husky Siberian, cu care parcurge în fiecare iarnă sute de kilometri prin zonele împădurite din regiune. Sandor recunoaște că acești câini sunt pentru el “membri ai familiei și cei mai buni prieteni” și spune că patrupedele simt dacă sunt respectate, bine îngrijite și iubite, iar în schimb îți dau de zece ori mai mult decât le oferi.

Un alt echipaj foarte popular la cursele de atelaje canine din Harghita este cel condus de Erno Sandor Istvan, din Gheorgheni, format din patru câini din rasa Samoyed, albi și pufoși ca niște jucării de pluș.

Câinii lui Erno sunt și foarte gălăgioși, pentru că “sunt prin excelență lătrători” și își exprimă și bucuria și tristețea în acest fel. În plus, este posibil să formeze un atelaj unic în lume, întrucât toți patru sunt frați.

Printre lătrăturile lui Lenny, Lisa, Lili și Lucky, Erno îmi spune că “șeful haitei” este nimeni alta decât soția sa, Magda, iar cei patru câini ascultă diferit comenzile lor.

“La noi în familie — formată din cinci căței, o nevastă și cu mine—, Magda, soția mea, este liderul haitei. Vocea mea, comenzile mele sunt ascultate doar dacă sunt în spatele lor, eu foarte greu pot să îi chem spre mine, pot doar să-i trimit. La un concurs de sprint la Lacu Roșu, i-am spus Magdei să meargă ea în cursă pentru că e mai ușoară și poate vom câștiga. Când ea a transmis ordinul de plecare, ambii câței s-au întors către ea și am repetat startul de trei ori, dar abia când eu am dat ordinul de plecare au reușit să pornească”, povestește Erno.

Musherul din Gheorgheni recunoaște că pe cât de guralivi sunt Samoyezii săi înainte de cursă, pe atât de liniștiți sunt atunci când trag la sanie, moment în care el devine foarte vorbăreț și comunică permanent cu câinii.

“Eu sunt un membru al echipei și pe traseu sunt guraliv, discutăm, uneori le zic să mergem mai repede, altă dată le spun să mergem mai încet, pentru că este prea abrupt și mi-e frică. Discut deschis cu ei, am mai făcut și politică, uneori la traseele ușoare o sun pe Magda la telefon și îi spun că păpușii (așa îi alintă pe cei patru câini — n.r.) îi transmit salutări”, spune Erno Istvan Sandor.

Musherii competițiilor de atelaje canine din România au profesii dintre cele mai diferite, de la profesor, inginer, arhitect sau director de vânzări până la psiholog.

Poate cea mai neobișnuită prezență din concursuri este cea a lui Kiss Attila, preot romano-catolic din Rodna, organizator al competiției din acest week-end și un mare iubitor al concursurilor de atelaje canine, cu participări în țară și străinătate.

Chiar dacă mulți cred că nu este nicio legătură între preoție, religie, natură și câini, Kiss Attila spune că este o armonie perfectă.

“Dacă ești în natură, cum Moise în Vechiul Testament a urcat Muntele să vorbească cu Dumnezeu și venind în jos avea fața luminată, tot așa și eu, când sunt în natură, cu câinii, simt această profundă înțelegere și binecuvântare a lui Dumnezeu”, afirmă Kiss Attila.

El le recomandă tuturor să fie cât de mult posibil în natură, “pentru că acolo pot simți cu adevărat Duhul lui Dumnezeu mișcând între brazi”.

Concursul de la Ciumani s-a desfășurat pe un traseu de 5, respectiv 8,5 kilometri, în funcție de numărul câinilor, și va continua duminică. Competiția marchează și o premieră națională, în sensul în care a existat un sistem informatizat cu microcip, iar echipajele au putut fi cronometrate ca la competițiile internaționale.

Prima cursă de atelaje canine din sezonul de iarnă a fost una reușită, în care s-au bucurat deopotrivă atât vedetele blănoase, cât și stăpânii, musherii lor și zecile de spectatori veniți să se bucure de o zi frumoasă.

Calendarul competițional va mai cuprinde alte cinci concursuri, majoritatea organizate în Harghita, județ unde sunt înființate mai multe asociații de profil și unde se dorește ca acest sport să crească și să se dezvolte la nivel național, prin înființarea unui număr cât mai mare de cluburi.

AGERPRES/(A,AS — autor: Gina Ștefan, editor: Claudia Stănescu)

Anca Hanu
Foto: (c) ALEX TUDOR/ AGERPRES ARHIVA

Monodrama Alinei Nelega prezintă în chip uneori tragic, alteori comic, episoade din viața Amaliei, care a traversat abulică toată perioada ceaușistă, de la începuturi până la maxima ei întunecime și a ajuns în epoca nouă a libertății, pentru ea la fel de confuză. Pioniera de odinioară — bucuroasă că a scăpat de guvernanta nemțoaică, de lecțiile de pian, de orele de franceză — trece de la o vârstă la alta, marcată și bulversată de pierderile din viața ei. Traumele nu o aduc însă în postura celei ce-și plânge de milă, ci, dimpotrivă, personajul își păstrează de la început până la sfârșit un fantastic curaj și o fermecătoare candoare.

În 2014, ICR Berlin a serbat Ziua Culturii Române tot cu o piesă de teatru la sediu, ‘Marea iubire a lui Mihail Sebastian’ cu Rodica Mandache și Marius Manole, care a fost prezentată în premieră în Germania și care s-a bucurat totodată de aprecierea publicului.

AGERPRES/(AS — autor: Diana Caua, editor: Mariana Ionescu)

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

Potrivit sursei citate, taxa pentru oficierea căsătoriei în noaptea de Revelion la “Poarta Sărutului” este de 400 de lei.

“18 cupluri și-au depus documentele pentru a se căsători la ‘Poarta Sărutului’ din Parcul Central, iar ceremoniile vor fi oficiate de primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, după focul de artificii, care va avea loc la ora 0,00 în Piața Prefecturii și va dura 12 minute. Cele 18 cupluri sunt din județul nostru, dar și din județele Brașov, Vâlcea și Dâmbovița”, a precizat Lavinia Trușcă.

Cuplurile vor primi din partea Primăriei Târgu-Jiu flori, tort și șampanie.

Din anul 2002 și până în anul 2014, la “Poarta Sărutului” au fost oficiate aproximativ 200 de căsătorii, anul 2012 fiind vârful de solicitări de căsătorii la ‘Poarta Sărutului’, 26 de cupluri unindu-și atunci destinele în acest mod.

AGERPRES / (AS — autor: Oana Popescu, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) NICOLAE BONDARENCO / AGERPRES ARHIVA

În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă școala. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala Catihetică din Fălticeni (“fabrica de popi”). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, pleacă la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic “Veniamin Costachi” de la Socola.

Casa memorială ”Ion Creangă” din localitatea Humulești, județul Neamț
Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

S-a despărțit cu greu de viața de la țară, după cum mărturisește în ”Amintiri”: ”Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheață și la săniuș, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram dumbrăvile și luncile umbroase, țarinele cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereții! Asemenea, dragi mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire”.

Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica ”Patruzeci de sfinți” din Iași, devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).

La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.

Ion Creangă, diacon (1859) 
Foto: (c) NICOLAE BONDARENCO / AGERPRES ARHIVA

În 1864, Creangă intră la Școala Normală Vasiliană de la ”Trei Ierarhi”, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător, apoi, din al doilea an de studii, 1865, institutor.

În 1859 este hirotonisit diacon la biserica ”Sfânta Treime” din Iași, după ce absolvă cursul inferior al Seminarului de la Socola, început în 1855. După conflictul cu autoritățile bisericești a fost suspendat de Mitropolie din funcția de diacon, în 1871, iar în 1872 a fost suspendat și din învățământ, fiind nevoit să deschidă un debit de tutun în Iași. În învățământ este reprimit în 1874, anul următor fiind unul hotărâtor în viața lui Ion Creangă: îl cunoaște pe Mihai Eminescu, pe atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, care-l va introduce în cenaclul ”Junimii”. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

Interior al Casei memoriale din Humulești
Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

Ca pedagog, Ion Creangă, împreună cu alți colegi, publică manuale pentru clasele primare, în paginile cărora i-au apărut primele povestiri, începând cu ediția din 1874 (”Inul și cămeșa”, ”Poveste”, ”Păcală”, ”Acul și barosul”, ”Ursul păcălit de vulpe” etc.). Scriitorul Ion Creangă debutează propriu-zis cu ”Soacra cu trei nurori” (1875), în revista ”Convorbiri literare”, după citirea povestirii într-o ședință a ”Junimii”. Au urmat apoi povestirile și nuvelele ”Capra cu trei iezi”, ”Punguța cu doi bani”, ”Dănilă Prepeleac”, ”Povestea porcului”, ”Moș Nechifor Coțcariul” (1877), ”Povestea lui Harap-Alb”, ”Fata babei și fata moșneagului”, ”Ivan Turbincă”, ”Povestea unui om leneș”, ”Popa Duhu”, ”Cinci pâini” ș.a., până în 1878 fiindu-i publicate și celelalte povești, citite toate în cenaclul ”Junimii”.

Bustul lui Ion Creangă situat pe Aleea Clasicilor din Chișinău.
Foto: (c) MIHAI POTARNICHE / AGERPRES FOTO

În primul volum postum sunt publicate poveștile. Culese din gura poporului de către un povestitor care însuși crescuse în mijlocul lumii de la sat, ele au un farmec deosebit, au expresii, construcții și gândiri ciudate care se vor personifica în ”Ivan Turbincă”. În aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagoslovește turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan și fără voia lui să nu poată ieși.

A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă și cu subiecte cel mai adesea din istoria contemporană lui. În “Cinci pâini” descoperim o satiră la adresa judecătorilor și avocaților, pe care îi numește “ciorogari, porecliți și apărători”.

Scrise în aceeași perioadă cu celelalte, ”Moș Ion Roată”, ”Moș Ion Roată și Vodă Cuza” etc. au apărut în alte publicații. Opera sa capitală, ”Amintiri din copilărie” — considerată ”primul roman al copilăriei țărănești” din literatura română—, apare în aceeași revistă. Primele două părți în 1881, iar a treia în 1882, partea a patra a ”Amintirilor” (1888), citită de autor în cadrul Cercului Literar fondat de Neculai Beldiceanu, este publicată postum în ”Scrierile lui Ion Creangă”, II, 1892.

Autograf Ion Creanga (1854)
Foto: (c) NICOLAE BONDARENCO / AGERPRES ARHIVA

Ion Creangă zugrăvește în poveștile sale o umanitate echilibrată, lipsită de teroare și mister, adică familiară omului simplu, personajele negative sunt întotdeauna înfrânte, iar cele pozitive nu sunt capabile de gesturi totalitare, care să strice ceva din rânduiala firii.

”Amintiri din copilărie” reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil fac din opera lui Creangă una dintre cele mai însemnate opere ale literaturii române.

George Călinescu a avut revelația de a descoperi nuvela românească însăși (când se oprește la nuvela lui Creangă din 1877), iar în ”Amintiri” o speță anume de roman, având sentimentul că proza cultă românească se naște din nou cu Creangă, ea este universală, fără să imite universalitatea.

”Poveștile, scrise într-un stil deloc spontan, în ciuda simplității de expresie, seamănă mai mult cu cele universale, ca motive și tipuri, și nu cu cele românești, fiind totodată creații originale puternice, culte”, spunea Călinescu.

Între 1883-1889, în aceeași perioadă cu Mihai Eminescu, se îmbolnăvește și începe să scrie sporadic. La 31 decembrie 1889, după o lungă suferință, moare, la Iași. Post-mortem, la 28 octombrie 1948, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

La Iași se află bojdeuca lui Ion Creangă, primul muzeu memorial literar din România (inaugurat la 15 aprilie 1918), una dintre cele 12 filiale literare din cadrul Muzeului Literaturii Române Iași. Căsuța l-a găzduit pe Ion Creangă, începând din vara anului 1872, după ce fusese răspopit și nevoit să părăsească locuința din incinta Mănăstirii Golia. Humuleșteanul s-a mutat aici, în camera din dreapta, având-o ca vecină pe Ecaterina Vartic, cea care avea să-l îngrijească până la sfârșitul vieții. Toate ”Poveștile” și ”Amintirile din copilărie” au fost scrise în căsuța botezată de scriitor bojdeucă. În vara și toamna anului 1876, Mihai Eminescu a locuit aici drept chiriaș al lui Creangă.

Imagine din interiorul Bojdeucăi din Țicău. Fotografii cu Ion Creangă, Mihai Eminescu, Veronica Micle.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Clădirea care adăpostește expoziția documentară referitoare la viața și opera lui Creangă, biblioteca, precum și amfiteatrul în aer liber au fost construite în perioada 1984-1989 și inaugurate la 11 iunie 1989, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea genialului povestitor.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Cerasela Bădiță)

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

“Aceasta cuprinde un fond de carte nestemat, valoros și prețios din literatura română și arabă, care se adresează familiilor mixte, studenților arabi și români din universitățile din București, comunității arabe și românești, dar și celor care doresc să cunoască cât mai bine cultura, civilizația și tradiția arabă”, menționează sursa citată.

Anunțul a fost făcut de președintele CCERPA, dr. Dirar Kutaini, la un eveniment caritabil pentru copiii de la Căminul pentru Familiile Refugiate și Centrul Sfântul Iosif din București. Manifestarea “a reușit să alunge tristețea acestora prin intermediul colindelor oferite în dar de către Corul Bărbătesc Cantus Domini și de Valeria Arnăutu, care le-au adus un strop de bucurie, fericire și zâmbet pe chipurile și în suflete”.

 Potrivit CCERPA, Kutaini a menționat că “acest eveniment a fost unul cultural, de convergențe culturale româno-arabe și reprezintă un mod de incluziune socio-culturală și de respect reciproc, de coabitare unde România reprezintă un model exemplar la nivel mondial”.

 Printre participanții la eveniment s-au numărat ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei, Saker Malkawi, ambasadorul Republicii Sudan, Mohamed Eltayeb Gasmalla Mudawi, și reprezentantul Regatului Arabiei Saudite, Mohamed Hmoud, consilier al Departamentului Economic, membri ai Universității Spiru Haret, ai Departamentului Egalitatea de Șanse între Femeii și Bărbați etc.

La final, CCERPA le-a oferit cadouri copiilor și participanților la acțiune.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

“Este vorba despre un obicei întâlnit de secole prin satele din România, iar acesta surprinde toți pașii pregătirii bucatelor din carne de porc în prag de Crăciun. Datina va fi repusă în scenă la 96 de ani de la Marea Unire cu ajutorul unor bucătari inimoși. Ei vor folosi pentru asta rețete tradiționale, păstrate cu sfințenie de-a lungul timpului și transmise apoi din generație în generație”, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

De 1 Decembrie, festinul culinar va începe la ora 11,00, la Cârciuma din bătrâni (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului). Aici bucătarii îi vor întâmpina pe localnici și turiști cu porții zdravene de tochitură de porc cu mămăliguță, adică “pomana porcului”, asezonate (la cerere) cu murături din noua producție a hanului.

Special pentru acest eveniment, bucătarii au sacrificat un porc care cântărește în jur de 200 de kilograme, iar “pomana porcului” este pregătită în două ceaune de câte 50 de kilograme fiecare. Prețul unei porții va fi de 15 lei, spun bucătarii.

Cei interesați vor putea totodată să se aprovizioneze pentru sărbători și pentru lunile friguroase de iarnă cu slănină, cârnați, tobă și caltaboș, pregătite pentru cele mai rafinate gusturi după rețete țărănești vechi.

AGERPRES / (AS — autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frățilă)