In Romania, sunt cunoscuti doar de familie si de prieteni. In Statele Unite, Anastasia Soare si Radu Teodorescu sunt aproape la fel de celebri ca Nadia Comaneci. La Londra, Alina Cojocaru este, la 22

In Romania, sunt cunoscuti doar de familie si de prieteni. In Statele Unite, Anastasia Soare si Radu Teodorescu sunt aproape la fel de celebri ca Nadia Comaneci. La Londra, Alina Cojocaru este, la 22 de ani, cea mai tanara prim-balerina din istoria Baletului Regal Englez, iar la Paris, Raymond Visan e proprietarul celor mai exclusiviste cluburi de noapte, unde accesul e strict, dar e suficient sa rostesti “je suis roumain”. Anastasia Soare – o cosmeticiana care a castigat milioane de dolari din pensat “Regina sprancenelor”, cum a numit-o Hollywood-ul la doar sase luni dupa ce a pus piciorul in Statele Unite, Anastasia Soare a facut ca un banal pensat sa fie considerat o adevarata opera de arta. Prima vedeta care i-a trecut pragul a fost Cindy Crawford (celebrul model din perioada anilor ’90), pe care romanca a uimit-o atunci printr-o procedura simpla, invatata in Romania, dar noua pentru americani, de epilare. Isteria produsa mai apoi de tehnica romancei de aranjare a sprancenelor a determinat-o pe Oprah Winfrey (celebra moderatoare de televiziune, considerata cea mai influenta personalitate feminina din SUA) sa o invite in show-ul ei pentru o demonstratie in direct. Momentul acela i-a schimbat romancei viata. A devenit un fel de guru in materie de cosmetica la Hollywood si s-a umplut de bani. Astazi, Anastasia Soare are propriul salon in Beverly Hills, unde coordoneaza o armata de angajati si unde privilegiul de a fi pensat de ea costa in jur de 50 de dolari. Restul serviciilor variaza intre 10 si 120 de dolari. In ’98 si-a lansat o linie de lux de machiaj si produse pentru ingrijirea sprancenelor – Anastasia Beverly Hills. Anastasia Soare s-a nascut la Constanta, unde a trait pana in vara lui ’89, cand a plecat, impreuna cu fiica sa, in SUA, unde sotul era deja stabilit. A absolvit Facultatea de Arhitectura din Bucuresti, dar nu a profesat niciodata ca arhitect. A urmat, in schimb, cursurile unei scoli de cosmetica si s-a angajat cosmeticiana in Constanta. Dupa 13 ani de munca in SUA, Anastasia Soare a devenit un simbol al reusitei si, cu toate ca pare incredibil, o celebritate la fel de mare ca multe dintre clientele care-i stau la coada: Jennifer Lopez, Helen Hunt, Claudia Schiffer, Naomi Campbell, Sharon Stone, Penelope Cruz, Lisa Marie Presley, Renee Zellweger, Chloe Sevigny, Jamie Lee Curtis, s.a. Radu Teodorescu – “cel mai tare instructor de fitness din oras” (New York Times), romanul care l-a antrenat pe Anthony Queen pentru rolul din “Zorba” Tot de numele lui Cindy Crawford (fosta sotie a lui Richard Gere) e legat cumva si destinul lui Radu Teodorescu, cel mai apreciat instructor de fitness din SUA. Acum 17 ani, cand au inceput sa colaboreze, celebrul top-model locuia intr-un apartament situat deasupra salii de sport unde romanul era angajat. In ’92, Cindy Crawford si Radu Teodorescu lansau impreuna “Shape your body Workout”, cea mai vanduta caseta video de fitness din lume (peste 10 mil. exemplare), iar la numai un an “Next Challenge”. “The Toughest Trainer in Town”, cum il numea “New York Times” a facut subiectul a aproape jumatate de milion de articole publicate in presa americana. De doua decenii, Radu Teodorescu antreneaza deopotriva new-yorkezi obisnuiti si celebritati de pretutindeni. S-a impus printr-un concept si o filosofie simple: “Antrenarea vointei si a fizicului sunt la fel de importante ca antrenarea spiritului. Lasati balta aparatele sofisticate si intoarceti-va la placerea de a va misca liber trupul”. Despre toatea acestea el vorbeste pe larg in bestseller-ul “Radu’s Simply Fit”, pe care l-a publicat in ’96. Radu Teodorescu a fugit din Romania in ’72. Era profesor de educatie fizica la un liceu din Pitesti. Inceputul lui “american” respecta fidel tiparele clasice. Pentru ca nu stia o iota engleza, a spalat vase si a fost paznic de noapte. Primul pas intr-o sala de sport l-a facut dupa doi ani de sedere. A convins un emigrant rus sa-l angajeze, iar in patru ani a strans bani pentru a-si deschide propria sala in Manhattan. Autoritatea profesionala recunoscuta in scurt timp printre new-yorkezi i-a adus curand si primul client celebru: designerul de moda Halston, bun amic cu legendarul Anthony Queen, pe care romanul il pregatea mai tarziu pentru rolul din “Zorba”. Radu Teodorescu munceste astazi mai mult decat in prima zi. Dar e rasplatit pe masura. O ora de gimnastica in clubul lui costa 25 de dolari (in echipe de cate 8-10), iar o lectie privata intre 75 si 200 de dolari. A revenit in Romania pentru prima oara in ’84. Si atunci, ca si acum, aproape nimeni nu stie ca “Radu Physical Culture Studio” de pe West 57th Street – cel mai vanat club de fitness din New York – ii apartine unui roman si ca posteriorul lui Jennifer Lopez este “opera” acestuia. Raquel Welch, Faye Dunaway, John Cusack, Evander Hollyfield, Jodie Foster, Robert Redford se regasesc pe lista elevilor sai. Alina Cojocaru – cea mai tanara prim-balerina din istoria Baletului Regal Englez Alina Cojocaru a inceput baletul dupa ce, initial, parintii o dadusera la gimnastica. Un accident la genunchi a indepartat-o definitiv de acest sport, dar, la indemnul unor prieteni, s-a prezentat la o selectie pentru ansamblul Rapsodia Romana. Avea noua ani si nu vazuse niciodata un spectacol de balet. Un an mai tarziu, a fost aleasa pentru Scoala de Balet de la Kiev, impreuna cu alti noua copii. Aici a urmat sapte ani de scoala, iar in ianuarie ’97 a castigat “Prix de Lausanne”, ajungand in acest fel la Londra cu o bursa de 2 ani la Scoala Regala de Balet. Pentru ca la o varsta atat de frageda (16 ani) i s-a propus sa danseze ca prim-balerina, s-a intors la Kiev, unde timp de un an a fost rasfatata cu roluri in cele mai importante spectacole: “Frumoasa din padurea adormita”, “Giselle”, “Don Quijote”, “Spargatorul de nuci”. Revenita la Londra si asistata in premiera de tatal ei, Alina Cojocaru triumfa in “Simphonic Variations”. E distribuita mai apoi in “Giselle”, “Lacul Lebedelor” sau “Romeo si Julieta”. Din 2002 are onoarea sa danseze ca prim-balerina la Covent Garden, unde concureaza cu dansatori de la Balsoi, Kirov sau New York City Ballet. A avut turnee in toate tarile Europei, a dansat la Theatre des Champs Elysees in show-ul “Gala Stelelor dansului din sec. XXI”, iar vara trecuta a aparut in Gala pentru Jubileul Reginei Elisabeta a II-a in spectacolul “Frunzele ingalbenesc”. In luna mai va dansa la Metropolitan – New York. Alina Cojocaru a fost considerata de specialisti cea mai buna dansatoare in rolul “Giselle” din toate timpurile. In ianuarie 2003 a fost rasplatita cu premiul pentru cea mai buna dansatoare, acordat de Cercul National al Criticilor de Dans din Marea Britanie. Raymond Visan – patronul celor mai sic baruri de noapte din Paris Toata lumea buna prezenta la Paris, de la oameni de afaceri la artisti sau sportivi, a intrat cel putin o data in Buddha Bar, Bar Fly sau Bario Latino. Cele mai exclusiviste cluburi de noapte din capitala Frantei apartin unui roman care a lucrat multa vreme in comertul cu textile si parfumerie. Fiindca era o adevarata pasare de noapte si prin natura meseriei intalnea o multime de oameni importanti, a inceput sa invete ce le place, ce gusturi si ce asteptari au in materie de distractie oamenii bogati. Asa ca s-a decis sa le ofere chiar el o alternativa. In ’94, inspirat de cluburile new-yorkeze, Visan a inaugurat la Paris Bar Fly, si o data cu el un nou concept, iesit din tipicul parizian. Motivat de succesul enorm, doi ani mai tarziu, romanul a deschis in apropiere de Place de la Concorde exoticul Buddha Bar, devenit locul de “pierzanie” al celebritatilor din toate domeniile. De la Bill Clinton la Brad Pitt sau Ben Affleck. A urmat Bario Latino, iar notorietatea acestora a depasit curand si granita Oceanului. In ’97 a deschis la Los Angeles un Bar Fly, in 2001 un Buddha Bar in Las Vegas (foto), iar anul acesta va inaugura un mini-Buddha Bar la New York. Pentru Paris, urmatorul lui proiect se numeste Bar Lotti. Succesul cluburilor lui Raymond Visan e asigurat nu doar de felul regesc in care isi intampina oaspetii (toata lumea e tratata la fel, indiferent de notorietate), ci si de muzica special creata pentru acestea. CD-urile cu Buddha Bar se vand ca painea calda in toata lumea.

Sursa: http://www.adevarul.ro

Sportivul în vârstă de 24 de ani s-a mutat în Guatemala în 2000, alături de tatăl său, Marian (48 de ani), fost multiplu campion naţional de pentathlon modern şi clasat pe 7 la Olimpiada din 1992, care îi este şi antrenor, scrie ASport. Andrei a obţinut al 11-lea loc al noii sale ţări la Jocurile Olimpice de la Londra. “Mă simt un adevărat localnic şi vreau să câştig medalii pentru actuala mea ţară”, afirmă Gheorghe.

De curând, Andrei a obţinut medalia de argint la Jocurile Panamericane în proba de pentathlon modern ca reprezentant al statului Guatemala, o ţară cu 13 milioane de locuitori din America Centrală. A reuşit această performanţă datorită tatălui său, Marian Gheorghe, care îi este şi antrenor, şi care în 1992 a terminat pe locul 7 aceeaşi probă, sub steagul României, la Olimpiada de la Barcelona.

“Sunt guatemalez şi sper să am acelaşi succes în continuare şi să aduc medalii pentru ţara noastră”, spune Andrei Gheorghe, care adaugă: “Tot ce contează acum este să mă întorc cu o medalie şi de la Olimpiadă”.
Deşi este sportiv de performanţă, Andrei nu renunţă la şcoală: “Studiez ingineria, aşa că nu îmi permit să merg la toate competiţiile de pentatlon”.

Pentatlonul modern este unul dintre cele mai complexe sporturi, fiind de altfel şi una dintre cele mai vechi din istoria Olimpiadelor. Constă în nu mai puţin de cinci probe distincte: tir cu pistolul, scrimă, nataţie, echitatie şi alergare.

22 dec 2011, 12:49| Actualizat Joi, 22 Decembrie 2011 14:14

Fizicianul rus de origine romana, Piotr Capita, a fost o personalitate marcanta a cercetarii in domeniul temperaturilor joase, pentru care a primit Premiul Nobel in 1978. Un om de stiinta remarcabil si un intelectual cu coloana vertebrala, Capita a trait doua razboaie mondiale si exilul impus de comunisti in laboratoarele in care a dezvoltat tehnologii moderne cu echipament limitat. Desi a primit o serie de distinctii si a facut parte din cele mai inalte organizatii stiintifice sovietice, Capita nu a fost niciodata membru de partid si chiar a pledat pentru eliberarea colegilor sai din inchisoare.Putini dintre romani au auzit, probabil, de laureatul Premiului Nobel, fizicianul sovietic Piotr Capita, mai bine cunoscut, probabil, de catre basarabeni, din randul carora se trage. Acesta intra in galeria laureatilor de origine romana ai prestigiosului premiu, alaturi de George Palade (Premiul Nobel pentru Medicina, 1974), Elie Wiesel (Premiul Nobel pentru Pace, 1986) si Herta Muller (Premiul Nobel pentru Literatura, 2009). Capita fost fiul generalului de origine basarabeana Leonid Petrovici Capita, inginerul si constructorul fortificatiilor de la Kronstadt si al Olgai Ieronimovna, de profesie filolog, specialist in domeniul folclorului si literaturii pentru copii, care a adus o mare contributie in cultura rusa.

Piotr Capita s-a nascut la 9 iulie 1894, in orasul Kronstadt, iar in 1905 a inceput gimnaziul, unde, desi cunostea foarte bine limba romana, a intampinat greutati la invatarea limbii latine si a ales sa se retraga pentru a studia la liceul real Kronstadt, pe care l-a absolvit cu succes in 1912. Insa, la Facultatea de fizica si matematica a Universitatii din Petrograd nu ii acceptau pe absolventii liceului real si, de aceea, Capita a intrat la facultatea de electromecanica a institutului politehnic Petrograd (IPP). Inca de la primele ore de curs a fost remarcat de catre profesorul sau de fizica, A.F. Ioffe, care i-a propus sa participe la cercetari in laboratorul sau.

In 1914, pe cand Piotr Capita era in Scotia pe perioada vacantei de vara pentru a invata limba engleza, a izbucnit Primul Razboi Mondial, care i-a intarziat intoarcerea acasa cu cateva luni. In 1915 pleaca pe frontul de Vest, ca voluntar, si a fost sofer de masina de infirmierie in cadrul detasamentului infirmier al Uniunii oraselor pana in luna mai a aceluiasi an, transportand raniti cu autocamionul pe frontul polonez.

Debutul in fizica experimentala

Dupa demobilizare, doi ani mai tarziu, Capita s-a intors la universitate, unde profesorul Ioffe il va implica in munca sa experimentala din laboratorul de fizica, precum si intr-o colaborare la seminarul sau – unul din primele seminarii de fizica din Rusia. In acelasi an, in „Revista Societatii Fizico-Chimice Rusesti”, a aparut primul articol semnat de Piotr Capita.1916 a fost un an foarte plin pentru acesta, fiind si anul in care s-a casatorit cu Cernosvitova Nadejda Kirillovna, fiica lui K.K. Cernosvitov – membru al Comitetului Central al Partidului Cadetilor.

In 1918, Ioffe, in conditii foarte grele, a infiintat la Petrograd unul din primele institute fizice de stiinta si cercetare din Rusia, Capita fiind printre primii colaboratori ai acestui institut. In acelasi an, el a devenit profesor la Facultatea de fizica si mecanica, dupa ce a absolvit Institutul Politehnic. Mai tarziu, acest institut a contribuit mult la dezvoltarea fizicii experimentale, teoretice si tehnice din URSS, iar in prezent este cea mai mare institutie tehnica si de cercetare din domeniul fizicii din Federatia Rusa.

In perioada de dupa Revolutia din Octombrie, Ioffe a insistat ca Piotr Capita sa plece in strainatate, dar autoritatea formata dupa revolutie nu le permitea, pina cind nu a intervenit Maxim Gorki, cel mai influent scriitor rus din aceea perioada, care a obtinut permisiunea pentru ca acesta sa plece in Anglia. Cu putin timp inainte de plecare, Piotr Capita a trecut printr-o tragedie personala, epidemia de gripa “spaniola” luand viata tatalui, sotiei, fiului si fiicei sale nou-nascute.

Anglia, leaganul formarii lui Capita

Piotr Capita a ajuns in Anglia in 1921 in calitate de membru al comisiei Academiei Ruse de Stiinta, trimis in tarile vest-europene pentru restabilirea relatiilor stiintifice suspendate din cauza razboiului si a Revolutiei. Capita a lucrat in laboratorul din Cavendish, unde conducatorul acestuia, Ernest Rutherford, l-a acceptat pentru un stagiu de scurta durata, fiind ulterior impresionat de maiestria si entuziasmul tinarului fizician rus cu care a lucrat pana la urma mai bine de 10 ani.

Fizicianul de origine romana a sustinut in 1922, la Cambridge, o lucrare de dizertatie cu tema „Trecerea alfa-particulelor prin substante si metodele obtinerii campurilor magnetice”. Un an mai tarziu a devenit doctor in stiinta si a obtinut prestigioasa bursa Maxwell. In 1924 a fost numit in functia de adjunct al directorului laboratorului din Cavendish, unde aveau loc cercetarile magnetice, iar peste un an Capita a devenit membru al Colegiului Trinity.

Si viata personala a lui Capita s-a schimbat in primul deceniu petrecut in afara URSS-ului, unde era invitat in permanenta sa se intoarca. In 1925, la Paris, academicianul Aleksei Nikolaevici Krilov ii face cunostinta lui Capita cu propria fiica, Anna, care locuia cu mama ei in capitala Frantei. Aceasta a devenit sotia sa doi ani mai tarziu, iar impreuna au avut doi baieti, Andrei si Serghei, care au devenit si ei, la randul lor, cercetatori.

In anii 30, Capita a inceput sa faca cercetari asupra temperaturilor joase, dezvoltand noi metode pentru obtinerea acestora. In anul 1934 a elaborat un aparat cu ajutorul caruia putea produce cantitati considerabile de heliu lichid. In vara aceluiasi an, Capita a mers in vizita in URSS impreuna cu sotia sa, dar nu li s-a mai dat voie sa se intoarca in Anglia. Anna Alekseevna primeste permisiunea de a face o scurta vizita in Anglia pentru a-i aduce si pe copii la Moscova.

Activist pentru libertatea oamenilor de stiinta

In 1935, lui Piotr Capita i s-a propus functia de director al Institutului pe Probleme Fizice recreat in cadrul Academiei de Stiinte din URSS. Acesta a conditionat acceptarea pozitiei in schimbul achizitionarii utilajelor cu care lucrase in Anglia, iar Rutherford a fost, intr-un final, de acord ca sovieticii sa-i cumpere lui Capita utilajele din fostul lui laborator. Intoarcerea lui Capita in URSS a avut loc intr-o perioada grea, cind Stalin incepuse “curatarea de intelegenta”. Piotr Capita, avind o autoritate insemnata, a inceput sa poarte un dialog direct si deschis cu inalta conducere a tarii. Astfel, din 1934 pina in 1983, savantul a trimis mai mult de 300 de scrisori la Kremlin (lui Stalin- 50, lui Molotov – 71, lui Malencov – 63, lui Hrusciov – 26), iar multumita interventiei lui, multi oameni de stiinta au fost salvati de la moarte in inchisori si lagare in timpul terorii staliniste. In 1972, cind autoritatile din Kremlin au propus excluderea lui Andrei Dimitrievici Saharov din cadrul Academiei de Stiinte, Capita a fost unicul care s-a opus, subliniind ca „avem deja un rusinos precedent anolog – in 1933 fascistii l-au exclus pe Albert Einstein din Academia de Stiinte de la Berlin”.

La inceputul razboiului, Institutul pe Probleme Fizice a fost evacuat in Kazan, unde a functionat in incaperile Universitatii din Kazan. Aici, Capita a creat cea mai puternica instalatie cu turbina din lume, folosita pentru obtinerea in cantitati mari a oxigenului lichid necesar in industrie. In 1937, Capita descopera hiperfluiditatea heliului lichid, despre care a scris intr-o serie de lucrari, pentru care a primit, ani mai tarziu, Premiul Nobel in Fizica “pentru descoperiri si inventii in domeniul fizicii temperaturilor joase”. In 1939 a dezvoltat o noua metoda pentru lichefierea aerului printr-un ciclu de presiune scazuta folosind o turbina de inalta eficienta.

Refuzul de a colabora cu sovieticii

In 1945, cand Uniunea Sovietica a inceput lucrarile pentru crearea armelor atomice, refuzul sau de a participa la crearea armelor nucleare a dus la demisia si inlaturarea sa din cadrul cercetarilor stiintifice. Capita a fost destituit din functia de director al institutului si, timp de 8 ani, s-a aflat in arest la domiciliu, lipsit de posibilitatea de a comunica in vreun fel cu colegii sai din alte institute de stiinta si cercetare.

In casa sa de vacanta, fizicianul a utilat un mic laborator si si-a continuat cercetarile, punand bazele noii directii a electronicii de mare putere, considerat primul pas in calea spre dobindirea energiei termonucleare. Dar sa continue lucrarile sale la nivel maxim in acest domeniu omul de stiinta a putut doar dupa ce s-a intors la institutul sau in 1955. Acolo s-a si ocupat cu cercetarea plasmei la temperaturi ridicate, iar descoperirile facute de Capita au stat la baza crearii schemei reactorului termonuclear cu functionare neintrerupta. Cercetarile stiintifice de dupa razboi ale lui Capita cuprind cele mai diverse domenii ale fizicii, incluzind hidrodinamica straturilor lichide subtiri si natura fulgerului globular, dar interesul sau se concentra asupra generatoarelor de microunde si studiului diverselor proprietati ale plasmei.
Imediat dupa razboi, un grup de oameni de stiinta sovietici, alaturi de Capita, a insistat pe langa Guvern sa creeze o noua universitate tehnica, Institutul pentru Fizica si Tehnologie din Moscova. Capita a predat aici o perioada lunga de timp, iar din 1957 a facut parte si din prezidiul Academiei Sovietice de Stiinta, singurul membru al acesteia care nu a fost niciodata membru de partid.

Medalia Niels Bohr si Premiul Nobel

In 1965, pentru prima data dupa o intrerupere mai mare de treizeci de ani, Capita a primit permisiunea de a iesi din Uniunea Sovietica, in Danemarca, pentru a primi medalia internationala de aur “Niels Bohr”. La 17 octombrie 1978, Academia Suedeza de Stiinte i-a trimis, din Stockholm, lui Piotr Leonidovici Capita, o telegrama prin care il instiinteaza ca a primit Premiul Nobel pentru fizica, pentru cercetarile fundamentale in domeniul fizicii temperaturilor joase, alaturi de Arno Allan Penzias si Robert Woodrow Wilson.

Capita a primit aceasta veste fiind la Sanatoriul “Barviha”, din apropierea Moscovei, la odihna cu sotia sa. Printre intrebarile pe care i le-au pus jurnalistii, se afla si urmatoarea: “Pe care dintre realizarile stiintifice o considerati cea mai importanta?” Capita a raspuns ca, pentru un om de stiinta, cel mai important studiu este acela la care lucreaza in acel moment. “Munca mea actuala are ca obiect sinteza termonucleara”, a mai adaugat el.
Capita a murit la 8 aprilie 1984, cu putin inainte de a implini virsta de 90 de ani.

Fiul lui Piotr Capita este academicianul rus Serghei Capita, vorbitor si acesta al limbii romane. Sergei Petrovici Capita s-a nascut la 14 februarie 1928, la Cambridge, Marea Britanie si a crescut in URSS, unde s-a mutat in 1935 alaturi de parintii sai. Acesta a absolvit Institutul de Aviatie din Moscova, a lucrat la Institutul de Aerohidrodinamica, la Institutul de Geofizica si, pina in prezent, la Institutul de Fizica al Academiei de Stiinta a Federatiei Ruse. Timp de 35 de ani a condus catedra de Fizica a Institutului fizico-tehnic din Moscova. Este vice-presedinte al Academiei Stiintelor Naturale a Federatiei Ruse, membru al Academiei Europene, Laureat al Premiului de Stat din URSS si al Premiului UNESCO pentru activitatea de popularizare a stiintei. Fratele sau, Andrei Petrovici Capita, este savant-geograf, profesor la Universitatea de Stat „M.V.Lomonosov” din Moscova.

Serghei Capita despre tatal sau si mostenirea limbii romane

(Sursa: Magazin Bibliologic, Chisinau)

“Reporter: (…) Si a doua surpriza este ca vorbiti atat de bine limba noastra…
Serghei Capita: Iata ca si dvs., cand va referiti la aceasta limba, recurgeti la exprimarea eufemistica. Academicianul Piotrovski, un mare romanist si un foarte bun prieten al familiei noastre, a tot vorbit despre situatia lingvistica din Basarabia, inclusiv despre maniera al multor intelectuali, iscata din ratiuni de circumspectie politica, desigur, de a ocoli numele ei cel adevarat. Dar ea este limba romana si n-ai ce-i face. Bovarismul politicienilor de la Chisinau, care poate fi numit cu un cuvant mult mai dur, numai ca nu-mi pot permite sa ma cobor atat de jos, intretinut, ba nu – generat de o seama de politicieni chiar de aici, de la Moscova, este o mostra de ignoranta agresiva. Eu nu cred ca, in conditiile cresterii nivelului de instruire si ale democratizarii, opacitatea obscura a acestor grupari sovine nu va fi dezamorsata definitiv. Lucrul acesta, insa, depinde de vorbitorii acestei limbi, in primul rand de intelectualii de la voi, care trebuie sa spuna adevarul. Iar daca „a spune adevarul” vi se pare o expresie cam bombastica, atunci tineti-va de ceea ce se numeste demnitate intelectuala. Eu, fiind departe de locurile de bastina ale strabunicilor mei, tin la aceasta limba tocmai din acest sentiment de demnitate care include pentru un intelectual si datoria de a cunoaste si de a vorbi limba mamei care i-a dat viata si l-a crescut.

Daca bunicul si bunica erau basarabeni vorbitori de limba romana, daca tatal meu si mama mea au fost la fel, chiar daca, in virtutea situatiei lor, nu au prea avut conditii sa se si afirme in aceasta limba, cum puteam eu sa fiu altfel? Mai mult chiar, desi m-am nascut si am crescut departe de Basarabia, am mers pe urmele tatei si mi-am luat si eu o sotie basarabeanca, de prin partile Sorocii, asa incat, atunci cand ne retragem in caminul nostru familial, mai vorbim si romaneste. Am si mers impreuna, de cateva ori, cand eram mai tineri, in ospetie la parintii si la rudele sotiei mele…

R.: La conferinta de astazi ati produs o mare senzatie prezentand o viziune neasteptata asupra trecutului, prezentului si viitorului societatii, surpriza fiind amplificata si de faptul ca un fizician face revolutie in sociologie…

S.C.: Cel de-al doilea aspect al surprizei nu este, de fapt, o surpriza, ci e vorba de continuarea unei traditii de familie. Tatal meu, mai cu seama in perioada de dupa decernarea premiului Nobel, a fost o prezenta remarcabila a vietii publice ruse si internationale. Eu nu am facut decat sa-i urmez exemplul. Impreuna cu cativa colegi savanti din SUA si Danemarca, am incercat sa aplicam modelarea matematica pentru a afla -nu la nivelul presupozitiilor, dar mai mult sau mai putin exact- cum a fost comunitatea umana pana acum si ce ne asteapta in viitor.

Comunicatul de presa al Academiei Regale Suedeze de Stiinte din 1978

(Sursa: nobelprize.org)

“Toate obiectele si materia sunt constiuite din particule mici – atomi si molecule – care sunt in mod constant in miscare. Temperatura materiei sau corpului este dependenta de asa-numita “caldura de miscare”. Cand miscarea este oprita, temperatura scade la punctul de zero absolut, si anume -273o C.
Fizica temperaturilor joase lucreaza cu proprietatile materialelor la temperaturi imediat superioare punctului de zero absolut. S-a demonstrat ca, la aceste temperaturi, multe feluri de materiale au proprietati complet diferite, care reprezinta un interes pentru fizicieni si au o valoare tehnica notabila. Multe metale si aliaje, de exemplu, devin superconductive.
(…) In 1934, Capita a construit un nou dispozitiv pentru producerea heliului lichid, care racea gazul prin expansiune periodica. Pentru prima data a fost inventata o masinarie care putea produce heliu lichid fara racirea prealabila a hidrogenului lichid, ceea ce a reprezentat inceputul unei noi epoci in fizica temperaturilor joase.

In anii 1920 s-a constat ca, atunci cand heliul lichid este expus la temperaturi mai mici de 2,3 grade deasupra lui zero absolut, se transforma intr-o forma neobisnuita, cunoscuta sub numele de He II. In 1938, Capita a aratat ca He II are o mobilitate interna atat de mare si vascozitate atat de neglijabila, incat poate fi mai bine caracterizat prin termenul de superfluid.

(…) Ca rezultat al abilitatilor sale experimentale si tehnice remarcabile, Capita a jucat un rol de frunte in fizica temperaturilor joase timp de mai multe decenii. De asemenea, a aratat o capacitate impresionanta de a organiza si de a conduce munca de cercetare. A infiintat laboratoare pentru studiul temperaturilor joase in Cambridge si Moscova. (…) Descoperirile lui Capita, ideile sale si noile tehnici pe care le-a dezvoltat au fost fundamentale pentru expansiunea moderna a fizicii temperaturilor joase.”

Sursa: http://www.gazetadebistrita.ro

Avem placerea si onoarea sa-ti prezentam cateva povesti fascinante despre curaj, disciplina si motivatie de a face realitate din vise. *Andrei Rosu alearga. Alearga in unele din cele mai interesante locuri de pe glob. A făcut primul pas de maratonist la Polul Nord si nu s-a mai oprit pana nu a demostrat ca poate mai mult. A luat decizia de a parcurge 7 maratoane pe 7 continente!

Primul episod din seria de povesti cu Andrei este despre Australia. Te invitam sa descoperi temerile, fricile, dar si motivatia unui om care demonstreaza ca schimbarea este la indemana noastra.

Australian Outback Marathon

6 dintre cele mai veninoase 10 specii de serpi se gasesc in outback-ul australian. Inclusiv Sarpele Vajnic, a carui muscatura contine suficient venin pentru a ucide 100 de oameni. Din fericire, am aflat acest lucru de abia dupa ce platisem deja biletul de avion si taxa de inscriere la prima editie a Australian Outback Marathon…

Povestea lui Andrei Rosu, maratonul din Australia

Cu inima ‚cat un purice’ dar animat de dorinta de a ajunge in tara cangurilor, a operei din Sydney, a didgeridoo-ului aborigen, a desertului rosiatic si a muntelui Uluru, am depasit teama de serpi si am numarat zilele care ma desparteau de primul maraton din seria celor 7 alergari pe 7 continente…

Daca in aventura Polului Nord am schimbat 5 avioane si 1 elicopter, nici drumul catre desertul australian nu a fost mai prejos. Chiar daca am schimbat ‘doar’ 4 avioane, am petrecut in ele un timp aproape dublu decat in experienta anterioara. Frica de avion nu m-a lasat sa dorm, iar in Airbus-ul A380 (fantastic!) cu care am calatorit de la Dubai la Sydney timp de 14 ore, eram singurul care nu dormea. Pentru prima data in viata, am vazut 7 filme unul dupa altul…

Organizatorii maratonului ne-au intampinat la aeroportul din Ayers Rock (undeva, in mijlocul pustiului australian…) si ne-au dus la locurile de cazare. Pe drum, am fost pusi in garda in privinta temperaturii, care la ora pranzului este foarte ok – in jur de 22 de grade, dar care scade seara si dimineata pana aproape de 0, deci trebuie sa avem haine groase cu noi daca ne indepartam de hotel.

Am facut o cursa foarte buna in primii 7-8 km, conducand plutonul. Problemele au inceput odata cu cresterea temperaturii (pe la 8.30 erau deja vreo 15 grade), eu fiind imbracat destul de gros. In plus, am optat pentru trail shoes (mai grei si mai rigizi) in detrimentul pantofilor ‘clasici’ de alergat, imaginandu-mi ca sunt mai potriviti pentru desert (dar m-am inselat…).

La jumatatea cursei (kilometrul 21) aveam un timp de 1 ora si 50 de minute, ceea ce ma mentinea ‘in grafic’. Terenul era o combinatie intre poteci batatorite si portiuni nisipoase cu ceva tufisuri. Diferenta de nivel decenta – doar 3 dealuri de urcat & coborat.

Oboseala a aparut pe la kilometrul 28 si m-a incetinit pana pe la km 36, cand am aflat ca mai am doar vreo 25 de minute pana baremul autoimpus de 4 ore. Evident, pe masura ce ma apropiam de km 42, fiecare kilometru devenea mai lung, terenul mai inclinat, temperatura mai ridicata (la pranz au fost 25 de grade), setea mai mare, durerile musculare mai acute… In plus, imi temperam orice dorinta de a goli vezica, pentru ca orice abatere de la traseu ar fi insemnat posibilitatea intalnirii cu un sarpe…

“Cand am vazut indicatorul cu ‘km 42’, am crezut ca visez frumos…”.  (Andrei Rosu)

Cand am vazut indicatorul cu ‘km 42’, am crezut ca visez frumos… Ultimii 200 de metri i-am facut cu tricolorul nostru in brate, ca sa invete si australienii drapelul nostru…

Asadar, 3h 59. Am aflat, totusi, ca maratonul a fost castigat cu 3h 07, ceea ce ma face sa fiu si mai multumit de timpul meu.

Fac parte din categoria celor care cred ca experientele noi te imbogatesc spiritual si iti stimuleaza creativitatea…

In afara locurilor vazute si a oamenilor intalniti in Australia, am avut sansa de a degusta friptura de cangur, frigarui de crocodil si mezeluri din emu. Dincolo de groaza pe care o produc celor cu un stomac sensibil si iubitorilor de animale povestind acest lucru si trecand peste faptul ca habar n-aveam ca aceste 3 animale pot ajunge subiect de gratar, pot sa spun ca sunt acceptabile la gust, mai ales dupa regimul prepoderent vegetarian (carbohidrati din legume, fructe, paste etc.) pe care l-am tinut in ultimele luni si pe parcursul caruia am simtit nevoia de ceva proteine.

Privind noaptea pe cer, am descoperit un lucru interesant: nu am recunoscut nicio stea sau constelatie! Nu ca as fi vreun specialist in astronomie, dar totul arata altfel decat in emisfera nordica. Ma bucur si de acest element de noutate pe care l-as fi ratat daca nu ma trezeam cu noaptea in cap…

———————————————————————————————————————————————

 *Andrei Rosu

Andrei Rosu, dupa cele 8 ore de lucru intr-o multinationala, ne arata cum putem sa ne construim viata asa cum ne dorim.  El a luat decizia de a se reinventa si de a deveni un model pentru copiii sai. A făcut primul pas de maratonist la Polul Nord si nu s-a mai oprit pana nu a demostrat ca poate mai mult. A luat decizia de a parcurge 7 maratoane pe 7 continente. Si pentru ca provocarea nu era destul de mare pentru el, Andrei a hotarat sa duca acest concept mai departe, alegand sa participe si la 7 ultra-maratoane pe tot atatea continente, devenind astfel unul dintre mandrii ambasadori ai Romaniei in lume. Andrei mai are 2 ultra-maratoane pana sa devina primul om din lume care a alergat 7 maratoane si 7 ultra-maratoane pe 7 continente.

Cititi mai multe despre aventurile lui Andrei Rosu pe andreirosu.wordpress.com

Sursa: http://www.romaniapozitiva.ro