Foto: (c) www.infopensiuni.ro

Amplasat pe strada strada Orzoaia de Sus nr. 2, din Urlați, județul Prahova, muzeul este fosta proprietate a familiei baronului Bellu, locul unde acesta s-ar fi retras în ultima perioadă a vieții, alături de cei șapte copii ai săi și unde a și-a petrecut timpul colecționând diverse obiecte valoroase precum tablouri, piese de mobilier, monede și timbre rare, obiecte de cult și costume tradiționale, dar și numeroase fotografii. Acestea au fost donate, în 1921, Academiei Române, iar ultimul descendent al baronului Bellu, George Bellu a locuit în conac până în 1972 așa cum arată și site-urile www.cesavezi.ro,www.histmuseumph.ro. Familia Bellu s-a stabilit în Urlați pe la 1780, venind aici din Pindul Macedoniei.

Foto: (c) muzeologie.wordpress.com

Conacul, monument de arhitectură, declarat monument istoric, a fost ridicat la jumătatea secolului al XIX-lea și a fost donat statului român, de către soția baronului Bellu, Alexandrina, la câțiva ani după dispariția acestuia. La acea vreme conacul era considerat unul dintre cele mai frumoase din Țara Românească, construcția păstrând accentele stilului arhitectonic românesc tradițional.

În anul 1953, în Conacul de la Urlați a fost amenajat un Muzeu de Etnografie, iar după 1990 a intrat în componența Muzeului Județean de Istorie și de Arheologie din Prahova. După anul 2004 a intrat într-un amplu proces de restaurare și conservare.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Muzeul adăpostește un patrimoniu mixt de artă plastică și decorativă, de etnografie (ceramică, țesături, unelte, covoare românești din secolul al XIX-lea), cărți rare în ediții de lux, picturi din secolul al XIX-lea, faianță, mobilier stil din diverse epoci, artă orientală și extrem-orientală, stampe japoneze, icoane, candelabre, sfeșnice și arme din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Pot fi admirate aici tablouri precum “Portret de bărbat” de Pavel Dincovici, “Țărancă” de Eugen Maximovici, “Bătrân cerșetor” de Theodor Aman. De asemenea se fac remarcate o statuetă de bronz “Venus din Milo” (copie), un cap de copil din lut, o casetă de farmacie, dar și prețioase litografii realizate de Carol Popp de Szathmáry, la jumătatea secolului al XIX-lea.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Tot din colecția familiei Bellu fac parte, aproape în totalitate, obiectele de mobilier între care scaunele cu spătar de pânză care se strâng din două părți, scaunul cu tapițerie din piele în formă de tron, masa mare din sufragerie, măsuțele de toaletă, de ceai sau măsuțele turcești încrustate cu sidef, biblioteca cu vitrină, dulapul de haine, comoda, scrinul cu sertare și patul cu baldachin.

Încăperile muzeului sunt mobilate în stil eclectic, cu influențe japoneze, italiene, franceze, austriece, arabe mixate în mod inedit cu cel tradițional brâncovenesc. Atractive sunt saloanele cu iz japonez și oriental, unde sunt expuse narghilele, un pat cu baldachin sau pantofi cu clopoței aparținând dansatoarelor din buric.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Deosebite sunt și unele elemente arhitecturale precum: coloane și capiteluri, chenare de uși și ferestre sculptate în piatră din veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea.

Circuitul de vizitare a muzeului “Conacul Bellu” se încheie cu o cramă boierească unde sunt etalate piese cioplite în piatră (linuri, călcătoare), ce datează din secolele II-III, diverse utilaje și vase de producere și depozitare a vinului din cele mai vechi timpuri și până azi.

Foto: (c) www.monumenteprahova.ro

Muzeul Conacul Bellu rămâne unul dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Teleajenului.

AGERPRES (Documentare—Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

La 151 de ani de la înființarea Universității din București și după un an în care au fost efectuate lucrări de renovare, modernizare și reorganizare, Muzeul UB a fost redeschis în clădirea Facultății de Drept, la ceremonie fiind prezenți ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, fostul președinte Emil Constantinescu, care a deținut funcția de rector al UB în perioada 1992 — 1996, precum și actualul rector Mircea Dumitru.

“Un proiect interesant, pe care a trebuit să îl adaptăm continuu unui spațiu expozițional destul de restrâns, dar care, credem noi, arată o față luminoasă, strălucitoare, un dinamism pe care Universitatea din București îl cunoaște, mai ales în ultimii 20 — 25 de ani”, a afirmat, la ceremonie, Mircea Dumitru.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a subliniat că “existența acestui muzeu reprezintă un moment de bucurie și reușită pentru întreg învățământul superior românesc, care se găsește între tradiție și modernitate”.

“Documentele despre care am înțeles că vor fi expuse reprezintă o referință nu numai pentru Universitatea București, în primul rând pentru Universitatea București desigur, dar și pentru întregul învățământ românesc, și acesta este într-adevăr un moment de bucurie”, a spus Cîmpeanu.

Fostul președinte Emil Constantinescu și-a amintit, în cadrul ceremoniei, că primul drum pe care l-a făcut în clădirea Facultății de Drept a fost la muzeu, pe care l-a găsit “închis” și “prăfuit”.

“În ’90, când eram prorector, primul drum pe care l-am făcut în această clădire a fost la muzeu, care era închis, era prăfuit, și îmi amintesc că am luat atunci de aici portretul fondatorului primei forme a universității, l-am pus în biroul rectorului, alături de portretul lui Alexandru Ioan Cuza, cel care a ctitorit noua universitate, și apoi am convins o persoană să preia acest muzeu și așa mi-a venit ideea să aniversăm 300 de ani de la prima formă a universității”, a povestit Emil Constantinescu.

Conf. univ. dr. Florentina Nițu, prodecan al Facultății de Istorie din cadrul Universității București, cea care s-a ocupat de proiectul de renovare, modernizare și reorganizare, a declarat că muzeul “este o carte de vizită a istoricului, a trecutului, a prezentului și viitorului UB”.

Întreg proiectul aduce în atenția vizitatorilor exponate deosebit de importante din punct de vedere istoric. Momentul fondator este marcat prin decretele lui Alexandru Ioan Cuza cu privire la înființarea Universității din București, precum și la confirmarea primului rector al Universității și a decanilor celor trei facultăți.

Printre piesele valoroase ale muzeului se numără piatra fundamentală a vechii clădiri a Universității, așezată la fundația edificiului pe data de 10 octombrie 1857, precum și acvila de pe frontonul vechii clădiri (fronton realizat Karl Storck și distrus în timpul bombardamentelor aeriene anglo-americane din aprilie 1944), primul drapel al Universității sau o machetă a instituției așa cum arăta ea la început.

AGERPRES/(AS — autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru)

Foto: (c) www.szalmakalapmuzeum.ro

Muzeul este adăpostit de o casă țărănească tradițională aparținând fondatorului muzeului, Szocs Lajos, cel a cărui familie se ocupă de patru generații de confecționarea pălăriilor de paie și care s-a decis să arate tainele acestui meșteșug înființând acest muzeul în anul 2001.

Prima încăpere expune aproximativ 150 de modele de pălării de paie din România. În a doua încăpere pot fi văzute diverse obiecte decorative sau de uz caznic precum: decorațiuni pentru pomul de Crăciun, sacoșe, coșuri și tăvi.

Foto: (c) korispatak.ro

În ultima încăpere vizitatorul este familiarizat cu tehnica de realizare a pălăriilor de la seceratul paielor până la produsul final — pălăria gata de purtat. Tot aici sunt prezentate diverse utilaje vechi și moderne folosite la confecționarea pălăriilor din paie.

Foto: (c) korispatak.ro

Atracția muzeului este ce mai mare pălărie purtabilă din lume. Aceasta are un diametrul de doi metri și o greutatea de 2,65 kilograme, iar la fabricarea ei s-au folosit 500 metri de împletitură de paie și 1,5 kilometri de ață. Pălăria poate fi probată de toți cei care trec pragul muzeului.

Vizitatorii pot admira, de asemenea, în curtea muzeului și o impresionantă colecție de pietre sculptate de natură, provenind, în starea lor naturală, din albia pârâului Cușmed ce curge în apropierea muzeului. Peste 600 de astfel de exemplare se află expuse aici și au forme dintre cele mai variate, de la rață și porumbel, până la chipuri umane și chiar pălării sau șepci.

Tot în curte se află peste 400 de indicatoare, care arată locurile de unde au venit oaspeții pentru a admira muzeul, acest obiectiv turistic inedit, cel mai îndepărtat loc din lume de unde au venit vizitatori fiind Shanghai, China.

Vizitatorii pot achiziționa și suveniruri de la magazinul amplasat în curtea muzeului care este vizitat în fiecare an de sute de turiști.

Anual, la Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni se organizează tabere de împletit paie și confecționare de pălării în care participanții sunt introduși în acest univers deosebit, iar în luna iulie are loc și un festival al pălăriilor de paie.

AGERPRES/(Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) peregrinprinlume.com

Amplasat în Salina Târgu Ocna, muzeul oferă, de asemenea, informații despre apariția salinei de la Târgu Ocna, despre prelucrarea sării dar și despre efectele tămăduitoare ale acesteia asupra anumitor afecțiuni.

Foto: (c) www.infoturism-moldova.ro

Salina Târgu Ocna este ca o peșteră într-un munte de sare cu galerii lungi de mii de metri, cioplite în sare, cu sanatoriu, muzeu și biserică, dând impresia unui oraș subteran. Aici a fost amenajată prima bază de turism, cunoscută sub denumirea de Sanatoriu aceasta a funcționat în perioada 1974-2005. Biserica cu hramul Sfânta Varvara — ocrotitoarea minerilor — a fost săpată la o adâncime de 240 de metri în anul 1992, fiind prima biserică ortodoxă subterană din Europa.

Foto: (c) www.infoturism-moldova

De la Muzeul Sării aflăm că începuturile exploatării “aurului alb” în zonă se pierd în negura vremii, dar prima mărturie scrisă datează din anul 1380 și este constituită de un hrisov domnesc din care rezultă că pentru construcția unui pod de piatră s-au plătit 2.000 de ocale de sare.

Foto: (c) www.infoturism-moldova.ro

Colecția muzeului este expusă pe o suprafață de 15 metri pătrați. Pot fi văzute aici planșe ce redau modul în care este secționată și organizată mina, în care minerii lucrează încă, în unele locuri, dând naștere unor noi galerii.

Foto: (c) peregrinprinlume.com

Sunt expuse afișe ce redau diverse istorioare, planșe multicolore ce reproduc straturile geologice, dar și fotografii din perioada interbelică și numeroase documente. Vizitatorii pot afla povestea despre geneza salinei la Târgu Ocna, despre evoluția exploatării acestei bogății din adâncuri și despre instrumentele folosite la exploatarea acesteia.

Foto: (c) www.infoturism-moldova.ro

De asemenea, pot fi admirate lămpi, brichete, vaze, chiar și un sfeșnic, toate din sare. Printre exponate se numără și un ciocan de lemn, una dintre ustensilele folosite cu mult timp în urmă, la cioplirea și finisarea pereților bisericii Sfânta Varvara, dar și partituri cu imnul minerilor.

Foto: (c) www.infoturism-moldova.ro

Accesul în muzeu se face achitând biletul de intrare în salină. Accesul în subteran se face doar cu autobuze și microbuze puse la dispoziție de administrația Salinei. La Salina Târgu Ocna se poate ajunge pe DN 11 dinspre Bacău și pe DN 12 A dinspre Adjud.

AGERPRES/ (Documentare—Cerasela Bădiță, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Potrivit unui comunicat de presă remis, duminică, de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, în cadrul căruia Muzeul Ceasului funcționează ca secție, premiul a fost câștigat de această instituție după monitorizarea, pe o perioadă de minim 12 luni, a recenziilor turiștilor care au apreciat atât valoarea patrimoniului, cât și activitatea personalului.

Sediul Muzeului Ceasului a fost închis, în august 2013, clădirea fiind supusă unui proces de restaurare și consolidare în cadrul unui proiect de aproximativ 8 milioane de lei fiind finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

În aceste condiții, activitatea muzeului se desfășoară în două spații distincte, respectiv în sala ‘Auditorium’ a Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova, unde se află expoziția de bază, și la Muzeul Memorial ‘Nicolae Iorga’ din Vălenii de Munte.

Muzeul Ceasului și-a deschis porțile în anul 1963, într-o sală a Palatului Culturii din Ploiești, prin grija profesorului Nicolae Simache, director al Muzeului de Istorie între anii 1954 și 1971.

Ulterior, colecția de ceasornice a fost adusă într-o clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Patrimoniul Muzeului Ceasului ‘Nicolae Simache’ numără în prezent peste 4.000 de piese și componente specifice ilustrând evoluția sistemelor de măsurat timpul.

AGERPRES/(AS—autor: Anamaria Toma, editor: Adrian Drăguț)

Sursa: muzeulgiurgiu.ro

Amplasat pe strada Constantin Dobrogeanu-Gherea nr. 3, în municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, muzeul a fost înființat în anul 1934 și este adăpostit de o clădire monument istoric ce a fost sediul Prefecturii de Vlașca. Județul Vlașca a fost o unitate administrativă de prim ordin din Regatul României, a cărei reședință era orașul Giurgiu. Un prim corp al clădirii muzeului datează din anii 1777-1778, extins și modernizat în 1903. Între anii 1950 și 1980, muzeul a fost pe rând raional, municipal și secție fără personalitate juridică, în 1981 a redevenit județean, iar din 2003 are în administrare și Casa memorială a poetului Petre Ghelmez, din comuna Gogoșari.

Sursa: muzeulgiurgiu.ro

Numele muzeului “Teohari Antonescu” a fost dat la sugestia savantului Ion Andrieșescu, cel care a pus bazele preistoriei ca specialitate în istoriografia română și care este considerat creatorul școlii arheologice românești alături de Vasile Pârvan. Giurgiuveanul Teohari Antonescu (1894-1910) a fost primul profesor de arheologie al Universității din Iași. Epigrafist și arheolog de renume și-a definitivat studiile la Berlin, Heidelberg, Paris și Londra. Reîntors în țară, a ocupat funcția de profesor de arheologie la Catedra de Arheologie, înființată în anul 1894, în cadrul Universității din Iași, până la sfârșitul vieții sale.

Muzeul “Teohari Antonescu” valorifică de la piese de istorie, arheologie, ceramică și idoli din neolitic, din epoca bronzului și a fierului, unelte, ceramică, podoabe, monede (13 tezaure monetare, o colecție alcătuită din 2500 de piese din aur, argint și metal comun) la arme, documente din evul mediu și din epoca modernă. De asemenea valorifică patrimoniul etnografic, compus din aproximativ 1700 de piese ce provin în mare parte din satele străvechii zone Vlașca, zonă peste care s-a suprapus actualul județ Giurgiu. Piesele din bogatul patrimoniu muzeal compun cele cele patru secții — istorie memorială, etnografie, arheologie, istorie — și sunt prezentate în opt săli, potrivit surselor amintite.

Secția “Istorie memorială” găzduiește depozite de carte veche și bibliofilă, fonduri documentare memoriale, un atelier de restaurare hârtie și legătorie carte, un cabinet informatic. Fondul memorial provine de la numeroși scriitori, istorici, oameni de știință precum Ion Barbu, Teohari Antonescu, Nichifor Crainic, Nicolae Dărăscu, Petre Ghelmez, Emil Culian, Ion Vinea, Tudor Vianu, Dimitrie Bolintineanu ș.a. Cel mai important provine de la savantul istoric literar Nicolae Cartojan și de la arheologul Dumitru Berciu, fondatorul instituției, căruia îi este dedicată o sală memorială.

Sursa: muzeulgiurgiu.ro

Secția “Etnografie” deține circa 1700 de piese de ceramică, lemn și metal sau țesături ce provin, în mare parte, din satele străvechii zone Vlașca. Pot fi admirate aici piese ceramice de uz casnic (oale, chiupuri pentru păstrarea alimentelor, ulcioare, căni, ceșcuțe de țuică, talere, străchini), costume populare sau piese separate de port (fote, catrințe, cămăși, marame, opinci), țesături (scoarțe, țesături din cânepă, bumbac sau borangic, ștergare, așternuturi de pat, fețe de masă, fețe de pernă, preșuri pentru cai). De asemenea pot fi admirate unelte și instalații din lemn sau metal ce reflectă obiceiurile și ocupațiile tradiționale în zonă: agricultura, pescuit, viticultura, industria casnică textilă, meșteșugul prelucrării lemnului și al metalelor (piese aparținând gospodăriei țărănești, coș de pomeni, ștergare de nuntă și de înmormântare, clopoței pentru cai, instrumente muzicale, pristolnice).

Sursa: muzeulgiurgiu.ro

În cadrul Secției de istorie sunt prezentate înființarea orașului Giurgiu, perioada luptelor victorioase purtate de Mihai Viteazul cu Imperiul Otoman în 1595 la Putineiu, Stănești, Șerpătești, Călugăreni, Giurgiu, lupte care au adus faima acestor locuri în întreaga Europă. De asemenea, sunt subliniate realizările care individualizează Giurgiu la nivel național: prima corabie construită în Principatele Române (Marița, 1834), prima linie de telegraf (1853), prima cale ferată (1869), așa cum arată sursele amintite. Pot fi admirate, în cadrul acestei secții, piese tehnice și de mobilier de secol XX, creații artistice reprezentative, colecții importante de carte veche, numismatică, ceramică fotografii, arme. Există în acest muzeu două dintre ultimele tunuri de calibrul 57, care au fost folosite de armata română în Primul Război Mondial, fabricate în 1897 și care au fost recondiționate recent.

Sursa: giurgiuveanul.ro

Muzeul Teohari Antonescu deține una dintre cele mai importante colecții de arme din sudul României, formată din peste 180 de piese (arme de foc, arme albe și proiectile), a cărei piesă de rezistență este o pușcă germană cu cremene folosită la vânătoare, cea mai veche armă de foc din colecția muzeului care, conform specialiștilor, poate fi datată între 1680-1700.

Secția Arheologie expune piese descoperite în timpul cercetărilor din anii 1929-1930 întreprinse de profesorul Ion Andrieșescu la Oinacu, în județul Vlașca, dar și piese provenite din săpăturile ulterioare efectuate de Dumitru Berciu la Tangâru, Pietrele și Petru Rareș. Acestea au constituit patrimoniul inițial al muzeului. Expoziția a fost refăcută în anii 1999-2000 astfel că în prezent Secție Arheologie reflectă aproape toate epocile, din Preistorie până în Evul Mediu. Pot fi văzute piese semnificative pentru Preistorie descoperite în situl Giurgiu-Malu Roșu, vase antropomorfe și zoomorfe de la Sultana (cultura Gumelnița), idoli neolitici, obiecte care aparțin culturii Tei (a doua etapă a bronzului). Acestora li se adaugă piese descoperite în necropolele de la Oinacu și Izvoru datând din secolele III-IV, obiecte aparținând culturii Dridu, descoperite la Izvoru.

Sursa: muzeulgiurgiu.ro

Patrimoniul muzeal este îmbogățit permanent prin cercetările arheologice desfășurate de Muzeu pe șantierele deschise în județ.

AGERPRES (Documentare—Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

”Premiul TripAdvisor se acordă în urma analizei calitative a opiniei celor care au vizitat Muzeul Național de Artă al României și reflectă imaginea pozitivă a instituției. În anul 2014 numărul total de vizitatori a fost de 88.150. Muzeul Național de Artă al României este deținătorul celui mai bogat patrimoniu de artă românească și universală din țară. Înființat în anul 1948, el funcționează în fostul Palat Regal, ocupând un loc important în ierarhia instituțiilor culturale din București”, se arată în comunicatul MNAR.

Potrivit sursei citate, în 2014 au fost organizate la sediul muzeului 210 programe pentru școli, pentru familii și pentru adolescenți și 107 programe pentru adulți, la care au participat în total 16.182 de persoane.

Demersul de accesibilizare a instituției pentru toate categoriile de public a inclus și lansarea tururilor virtuale, prezentate în mod gratuit pe website-ul muzeului. Realizate în colaborare cu Imago Factory, tururile cuprind, alături de galeriile permanente ale MNAR (Galeria de Artă Veche Românească, Galeria de Artă Românească Modernă și Galeria de Artă Europeană), și muzeele-satelit: Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady.

De asemenea, MNAR a lansat în 2014 și un tur multisenzorial al Galeriei de Artă Europeană, care cuprinde trei aplicații multimedia și de realitate augmentată, replici tactile, mostre textile, o ”bibliotecă de sunete” și ”o bibliotecă olfactivă”, realizate în cadrul proiectului ARTtouch, dedicat persoanelor cu dizabilități de vedere și auz, finanțat de Fundația Orange România.

TripAdvisor.com este un cunoscut website de promovare turistică, al cărui scop este să ofere informații punctuale și de actualitate despre diverse locații turistice, pe baza experienței vizitatorilor. De asemenea, include și un forum interactiv dedicat călătoriilor.

AGERPRES/(AS-autor: Cristina Tatu, editor: Antonia Niță)

Foto: (c) www.worldwideromania.com

Înființat în anul 2009, muzeul este adăpostit de clădirea Gării din localitatea Sinai, județul Prahova, prima Gară Regală din România, construită de direcția generală a Căilor Ferate Române, în anul 1886, pentru regele Carol I.

Foto: (c) www.primariasinaia.ro

Colecția muzeului cuprinde, potrivit surselor amintite, un sistem feroviar alcătuit din 150 de vagoane, 70 de locomotive și 300 de metri de linie ferată. Machetele sunt opera italianului Alberto Drera, pasionat de obiecte în miniatură, care s-a stabilit la Sinaia și a dorit să deschidă o expoziție. Înainte de a-și vedea visul împlinit acesta a murit, iar machetele au fost donate de fiica sa gării din Sinaia.

Foto: (c) www.worldwideromania.com

Vizitatorul poate urmări traseul trenulețelor prin tuneluri printre arbori și munți, oprirea lor în gări unde oameni așteaptă pe peron. Sunt realizate localități, cartiere peisaje de vară sau de iarnă, pe fundalul unor scene din viață cotidiană.

Foto: (c) www.worldwideromania.com

Într-una dintre stații se află și renumitul Orient Express, care a fost pentru prima dată pus în circulație la data de 5 iunie 1883 și a unit Parisul de Constantinopole prin Nancy — Strasbourg — München — Viena — Budapesta — Szeged — Jimbolia — Timișoara — Caransebeș — Vârciorova — Craiova — Piatra Olt — Pitești — București — Giurgiu — Smârda.

Colecția, care se îmbogățește continuu, a fost întregită cu instalații vechi de locomotivă, ceasuri și telefoane din patrimoniul CFR.

În cadrul muzeului există și un loc dedicat jocurilor și machetelor LEGO, unde sunt create diverse forme, jucării, mașini etc.

La ieșirea din clădirea muzeului sunt expuse două drezine vechi, și poate fi admirată mașina-drezină a Anei Pauker. Aceasta este un Mercedes căruia i-au fost montate roți speciale de tren, i-au fost blindate ușile cu plumb și a fost folosit circulația pe calea ferată.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c)

“Astăzi, 8 mai 2015, se împlinesc 43 de ani de la inaugurarea Muzeului Național de Istorie a României. Crearea acestui muzeu a fost o provocare pentru autorități, dar și pentru specialiști, deoarece a reprezentat o proiecție, mai concentrată, a întregului sistem al muzeelor de istorie din țară”, amintește, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES, Biroul de presă al MNIR.

În anul 1968 s-a creat cadrul legal corespunzător pentru organizarea MNIR, prin Hotărârea nr. 1448/ 1968 din 3 iulie Consiliul de Miniștri al Republicii Socialiste România decizând înființarea muzeului, al cărui patrimoniu se constituia din piese de valoare republicană aflate în administrarea instituțiilor muzeale, bibliotecilor și centrelor de documentare, subordonate Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, Academiei Republicii Socialiste România, ministerelor, altor organe centrale ale administrației de stat și comitetelor executive ale consiliilor populare, arhivelor statului, din piesele care vor fi obținute din partea unor organizații obștești sau persoane fizice, prin donații sau achiziții, precum și din rezultatele unor cercetări organizate special în acest scop, menționează sursa citată.

Pentru a adăposti muzeul au fost luate în calcul Palatul Justiției, Palatul Poștelor și clădirea Sfatului Popular al Capitalei, dar s-a discutat și despre posibilitatea construirii unui sediu nou, în final clădirea Poștei Centrale din București fiind atribuită muzeului.

Pe 20 martie 1970, apărea noua (și ultima) “Hotărâre a Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România privind înființarea Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România”, care stabilea și componența Comisiei de organizare, al cărei președinte era academicianul Constantin Daicoviciu. Doi ani mai târziu, pe 8 mai 1973, era deschis pentru public cel mai mare muzeu de istorie din România.

Realizarea expoziției de bază a MNIR a fost o chestiune foarte complexă, deoarece în cadrul acesteia trebuiau expuse obiecte cu o mare relevanță istorică, adevărul istoric trebuind să coabiteze cu cerințele ideologice. Expoziția de bază a fost încă de la început împărțită pe secții, pentru fiecare secție existând o comisie de specialiști însărcinată cu analiza tematicii, printre care: prof. univ. Mihai Berza, prof. univ. dr. C.C. Giurescu, dr. Cornelia Bodea, dr. Dan Berindei, dr. Vasile Netea, acad. Andrei Oțetea, Emil Condurachi, Hadrian Daicoviciu, Șerban Cioculescu ș.a.

Expoziția de bază a Muzeului de Istorie a R.S.R., așa cum a rezultat, era întinsă în 50 de săli, la care se adăugau Cabinetul Numismatic, Lapidarium-ul și Tezaurul Istoric. La etajul al doilea a existat, pentru scurt timp, expoziția de artă medievală românească.

Instituție muzeală de prim rang, un punct de atracție pentru publicul din țară, dar și din străinătate, muzeul era privit de regimul comunist ca un instrument al propagandei și, odată (sau mai ales) cu realizarea Expoziției Omagiale (1978), ca pe un pilon de bază în cadrul mecanismului cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, se arată în comunicat.

În septembrie 2002, expoziția permanentă a MNIR a fost împachetată, obiectele luând drumul depozitelor. Reabilitarea structurii de rezistență a început în iarna acelui an, lucrările fiind executate, până în septembrie 2005, în proporție de aproximativ 50%. Finalizarea lucrării de reconstrucție era așteptată pentru mijlocul anului 2007, termen care nu a putut fi respectat.

Din cauza faptului că muzeul s-a aflat în reparații capitale, cea mai mare parte a expozițiilor sunt temporar închise sau în reorganizare, urmând ca, pe măsură ce lucrările de consolidare a clădirii se vor relua, expoziția istorică permanentă să fie redeschisă, treptat.

În prezent, bogatul patrimoniu include peste 650.000 de piese, organizat în următoarele colecții: ceramică, lapidarium — tegularium, numismatică, filatelie, medalistică — sigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărți, metal, armament și echipament, textile și mobilier.

Muzeul prezintă publicului, în prezent, două mari expoziții permanente — Tezaur Istoric, respectiv Lapidarium — Copia Columnei lui Traian — și expoziții temporare cu tematică diversă, organizate în Holul Central, mai informează MNIR.

AGERPRES/ (AS — autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru)

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

Amplasat în Piața Muzeului nr. 1 din Sighișoara, județul Mureș, muzeul și-a deschis porțile la 24 iunie 1899 sub denumirea de “Alt Schassburg” (Sighișoara Veche). Este adăpostit de Turnul cu Ceas, monument istoric din secolul al XIV-lea.

Turnul face parte din complexul porții din față ce asigură accesul din Orașul de Jos în în Cetatea Sighișoarei, așa cum arată ghidulmuzeelor.cimec.ro. Are o înălțime de 64 de metri și numără șase nivele (110 trepte) cu galerie deschisă din lemn la ultimul nivel. Parterul Turnului este alcătuit din piatră de râu cu pereți groși de 2,30 metri, iar primele nivele au ferestre mici și goluri de tragere înguste. La cel de al treilea nivel, are console de zidărie spre Cetate și Orașul de Jos, ce susțin etajele superioare evazate. Afectat de un incendiu în 1676, Turnul a fost refăcut în secolul al al XVI-lea și apoi în 1678 și 1894, de către meșteri de formație barocă — Veit Gruber, Philipp Bonge și Valentinus Zimmermann. De asemenea, Johan Kirschel din Königsberg a refăcut, potrivit site-ului www. muzeusighisoara.ro, orologiul prevăzut, după moda orașelor Europei Centrale, cu statui din lemn de tei înalte de 0,80 de metri, înfățișând zeii ce reprezentau zilele săptămânii — Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn și Soarele. Aceste figurine au fost restaurate între anii 1999 — 200, iar mecanismul ceasului este unul executat în Elveția și instalat la 1 aprilie 1906. Turnul cu Ceas a servit reuniunilor Sfatului și depozitării arhivei, a fost până în 1556, Primăria orașului, iar din 1889 adăpostește muzeul de istorie Sighișoara.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

Inițiatorul și primul custode al muzeului a fost medicul Josef Bacon (1857-1941), un colecționar pasionat care, prin colaborarea cu Karl Seraphin, Betty Schuller, Friederich Meltzer, Julius Hollitzer, Julius Misselbacher (1903-1963), a avut o importantă contribuție la sistematizarea științifică a primelor colecții ale muzeului, așa cum relevă infosighisoara.ro. Lui Julius Misselbacher i se datorează realizarea machetei cetății Sighișoara ce înfățișează orașul în anul 1735.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

Din anul 1904, sprijinită de Asociația Sebastian Hann din Sighișoara (o asociație culturală a sașilor transilvăneni), instituția muzeală și-a îmbogățit colecțiile de la an la an cu piese de arheologie, textile, cu o valoroasă colecție de icoane pe lemn și sticlă din Târnava Mare, aparținând etnografului ardelean Gheorghe Cernea, potrivit infosighisoara.ro.

Colecțiile Muzeului de Istorie Sighișoara sunt grupate și prezentate, potrivit www.muzeusighisoara.ro în săli tematice: arheologie (preistorie, daco-romană, medievală), etnografie (mobilier, unelte de uz gospodăresc, textile, ceramică, icoane pe lemn și pe sticlă, arme albe și arme de foc, numismatică), farmacie și instrumentar medical, mobilier din diferite perioade istorice, meșteșuguri și bresle, ceramică transilvăneană, artă decorativă, ceasuri de epocă și elemente de orologerie, inclusiv mecanismul actual al ceasului din turn. De la ultimul nivel al muzeului vizitatorul poate admira orașul în toată splendoarea sa.

Exponatele de la primul nivel al muzeului sunt prezentate în trei săli: Sala Arheologie, Mobilier Țărănesc și Sala Farmacie. În Sala Arheologie sunt expuse: ceramică cu decor incizat și motive spiralo-solare aparținând culturii Sighisoara-Wietenberg (2200-1500 î.Hr.), copia unei vetre-altar (unul din cele mai vechi calendare din spațiul sud-est european), obiecte rituale, arme din epoca bronzului, descoperiri aparținând civilizației dace (vase rituale, fructiere, ceramică casnică, obiecte de podoabă și unelte) provenite din așezarea dacică de pe Dealul Wietenberg, obiecte din perioada romană din secolele II-III d. Hr (ceramică fină, opaițe, un altar închinat zeului Mithra, vârfuri de sulițe romane, monede).

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

De asemenea, pot fi văzute aici obiecte de ceramică de secolele VIII-X aparținând Culturii Plaiurilor Transilvane care se remarcă prin decorul specific, unic în spațiul carpato-balcanic și sud-est european, constând din serii de impresiuni alungite realizate cu pieptenul, aranjate sub forma unor benzi orizontale, combinate cu striuri verticale și benzi de valuri tip ghirlandă.

Încăperea Mobilier Țărănesc prezintă, potrivit sursei amintite, piese de mobilier țărănesc din zona Târnavei Mari, de mare valoare fiind presa de ulei ce datează din anul 1767.

Sala Farmacie adăpostește obiecte medicale și farmaceutice provenite de la farmacia “La Vulturul”: recipiente din lemn (secolul XVII-XVIII), porțelan și sticlă (secolul XVIII), truse homeopatice, truse medicale (de chirurgie pentru amputări și ginecologică), diplome de medic eliberate de Universitățile din Viena (1865) și Cluj (1893).

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

Următorul nivel, la care urcă printr-o scară în spirală, este dedicat Sălii Mobilier unde se face remarcată o frumoasă ușă din lemn datând anul 1536, decorată cu motive vegetale. Aceasta are în partea superioară inscripționat un text în limba latină “Filius Christis Maria Mater”. Pot fi admirate aici piese de mobilier din diferite perioade istorice, adevărate opere de artă, ce oferă o imagine asupra influențelor curentelor artistice și modului de decorație a mobilei. Printre cele mai reprezentative piese se numără o masă din secolul al XVI-lea cu influențe gotice și baroce, bufetul și lada de zestre (secolul XVII), dulapul de secol XVIII, care impresionează prin masivitate, dar și clavicordul realizat în secolul al XIX-lea de către meșterul Samuel Maetz.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

De un real interes sunt două vitralii, unul reprezentând stema Universității Saxone, iar celălalt stema Sighișoarei, patru picturi reprezentând portrete atribuite unor artiști anonimi și datând din secolul al XIX-lea, precum și o vitrină în care sunt prezentate cupele din argint parțial aurite (secol XVII-XVIII), aparținând breslei aurarilor.

Sala Breslelor, aflată la nivelul al treilea cuprinde unelte, însemne de breaslă și produse meșteșugărești aparținătoare principalelor bresle din Cetatea Sighișoara — fierari, lăcătuși, cizmari, croitori, dogari, cojocari, cositorari. Se remarcă aici două mecanisme pentru porțile Cetății, operă a meșterilor lăcătuși, o cană mare cu capac realizată de meșterii cositorari, însemnul breslei cojocarilor și obiectul—reclamă a unui atelier de pălărieri.

Printre piesele expuse în Sala Ceramică Transilvăneană de la etajul al patrulea, se numără cancee, căni, farfurii, ploști, interesante prin forme dar și prin decor: motivul lalelei aparținând ceramicii săsești din Transilvania și produse în ateliere de olari din Sighișoara, motivul garoafei reprezentat pe ceramica din zona Sibiului, sau motivul tablei de șah pe ceramica din Țara Bârsei.

Mecanismul Ceasului este încăperea de la nivelul al cincilea unde turiștii pot admira ceasuri din diferite perioade: ceasul solar (gnomon în limba greacă), o nisiparniță de secol XVIII, un ceas de perete cu arc de secol XVII-XVIII, ceasornice cu cuc din secolul al — XVIII-lea, precum și ceasornice de tip pendulă din secolul al XIX-lea (semibiedermeier). La acest nivel vizitatorii sunt atrași îndeosebi de mecanismul actual al ceasului din Turn cuplat la curentul electric și conectat la o platformă rotativă pe care sunt fixate cele șapte figurine reprezentând zei simboluri ale zilelor săptămânii.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

De la Standul Muzeului vizitatorii pot achiziționa obiecte de artă și artizanat, materiale publicitare, lucrări de specialitate, ilustrate, ghidurile muzeului și orașului, albume, DVD-uri.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)