Constanta

Facebook Twitter Email

Primul parc de aventură de pe litoralul românesc, Paradis Land, construit în 2015 în pădurea Comorova de la Neptun, este una dintre noile investiții care, potrivit primarului municipiului Mangalia, Cristian Radu, va atrage turiștii în stațiunile din sudul litoralului.

Primarul Mangaliei a susținut, într-o conferință de presă organizată cu prilejul deschiderii oficiale a parcului, că investitorii optează tot mai mult pentru stațiunile din sudul litoralului românesc — Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus și Saturn, șase stațiuni cu potențial turistic în creștere datorită proiectelor de dezvoltare derulate de municipalitate, proiecte bazate în primul rând pe crearea de spații verzi, parcuri și pe reabilitarea clădirilor existente.

“Mangalia are o pădure foarte frumoasă de peste 400 de hectare, avem lacuri, zece izvoare termale, plaja, avem potențial dar nu l-am pus în valoare. Ne bucurăm că investitorii aleg Mangalia și de aceea susținerea noastră este totală. (…) Încercăm să dezvoltăm această zonă care a fost uitată oarecum și de administrația centrală, dar nici administrația locală poate nu și-a făcut temele așa cum ar fi trebuit. În această zonă se vor întâmpla foarte multe lucruri frumoase, deja foarte mulți investitori vin aici”, a afirmat Cristian Radu, la evenimentul desfășurat sâmbătă.

Potrivit acestuia, printre proiectele derulate se află faleza cu finanțare europeană între Mangalia și Olimp.

“Ne dorim o faleză pietonală de 9 km. Se lucrează deja în zona Neptun, să sperăm că vom da curând drumul și la Saturn. (…) Pădurea Comorova nu se va distruge și vom crea cât mai multe zone verzi, parcuri și sper să reușim să nu se mai construiască nimic. Interesul nostru este ca tot ce este construit să fie pus în valoare, după care vom vedea dacă vom mai construi ceva. Primăria Mangalia nu mai are terenuri de vânzare, tot ce mai are ne dorim să rămână parcuri, zone verzi îngrijite așa cum ar trebuie”, a mai spus primarul.

Președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Aurelian Marin, cel ce a investit în construirea parcului de aventură, a spus că de la începutul lunii aprilie și până în prezent parcul a avut aproximativ 10.000 de clienți, ținta propusă fiind de 50.000 de clienți pe parcursul întregului an, pe o perioadă de circa 10 luni cât se preconizează a putea fi ținut deschis parcul.

Investiția se ridică la peste 300.000 de euro, parcul de aventură fiind construit pe o suprafață de două hectare, teren luat în concesiune pe o perioadă de 49 de ani de la Primăria Mangalia.

Potrivit reprezentantului ANAT, în ultimii patru-cinci ani investițiile în stațiunile din sudul litoralului au început să crească, la fel ca și numărul turiștilor care optează către această zonă pentru petrecerea vacanțelor.

“Business-ul în sudul litoralului este în creștere evidentă de patru, cinci ani. Saturn are majoritatea hotelurilor renovate. Venus are hoteluri de 4-5 stele acum, Venus care era o cenușăreasă acum peste cinci ani. Jupiter, aproape toate hotelurile sunt renovate, sunt hoteluri de trei stele pentru că acesta este standardul stațiunii. La Neptun situația este într-o zonă gri, dar se îndreaptă spre bine. Și Olimp unde, cu adevărat, lucrurile stau poate cel mai prost din punctul meu de vedere. Dar, totuși, față de acum peste 5 ani, stațiunile acestea arată mult mai bine și asta se vede. Tarifele sunt cu 20-30% mai mici decât în Mamaia. Toate aceste lucruri au impulsionat vânzările și avem creșteri, în ultimii 4 ani, cam de aproape 10% în fiecare an, ceea ce înseamnă un număr din ce în ce mai mare de turiști în zonă”, a menționat Aurelian Marin.

Parcul de aventură construit la Neptun este primul parc de acest gen de pe litoralul românesc, el având 14 trasee diferite ca mărime și dificultate, unele dintre ele ridicate la înălțimi de peste 10 metri, 200 de ateliere de lucru și un panou de cățărare.

Pentru accesul în parcul de aventură, timp două ore și jumătate, copiii de până la 14 ani trebuie să plătească 35 de lei, cei cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani precum și studenții — 40 de lei, iar adulții 50 de lei.

Investițiile în parc vor continua, conform lui Aurelian Marin, cu amenajarea unei zone de minigolf cu echipamente profesioniste, o zonă de paint-ball și trasee de bicicletă.

AGERPRES/(A — autor: Nona Jalbă, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O minune a naturii făurită în inima Dobrogei, Peștera Limanu, numită și Peștera Caracicola sau Peștera La Icoane, este un important vestigiu de istorie și știință ce ascunde nenumărate mistere.

Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Declarată arie protejată, aceasta se află în arealul comunei Limanu, în apropiere de satul cu același nume din județul Constanța, și se întinde pe o suprafață de cinci hectare. Are o lungime de 3,64 kilometri, una dintre ieșiri fiind localizată în Bulgaria. Este cea mai mare peșteră din Dobrogea, numită deseori peștera fără capăt, și cel mai mare labirint subteran din România. Seamănă cu Peștera Mamut din Statele Unite ale Americii — cea mai lungă peșteră din lume — și datorită unicității sale, Peștera Limanu a fost declarată rezervație speologică în 1959.

Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Primele date concrete despre acest monument al naturii datează din 1916, când a fost studiată pentru prima dată de speologul C. M. Ionescu. Potrivit acestuia, și altor speologi care au studiat-o ulterior, Peștera se remarcă prin ramificarea de-a dreptul amețitoare a galeriilor. Coridoarele sunt lungi, întortocheate, cu pereții și tavanele rectangulare ca și cum ar fi fost cioplite de om, așa cum arată siteu-rile www.afla.ro și www.natgeo.ro. Unele sectoare de galerie chiar au fost cioplite de oameni, fiind vizibile urmele de daltă.

Foto: (c) alpinet.org

Peștera Limanu face parte din rețeaua de galerii subterane prin care se drenează apele provenite din plăcile de calcare. Are o morfologie specifică peșterilor dezvoltate în calcare cu stratificație orizontală denumite de geologi structuri tabulare. Planul Peșterii realizat de Institutul de Speologie ”Emil Racoviță” arată că au fost descoperite în subteran calcare sarmatiene cu stratificație orizontală, fragmentate de fracturi verticale.

Intrarea este amplasată la 25 de metri altitudine și are o lățime de 3,4 metri. Temperatura în subteran este de aproximativ 12 grade Celsius, iar umiditatea de 80 — 90%, încurajând dezvoltarea unei faune bogate din care nu lipsesc peștii și coloniile de lilieci, dar pot fi întâlniți și șerpi, vulpi, dihori sau broaște țestoase. În fața intrării sunt amplasați bolovani sculptați cu forme umane, de unde și denumirea de “Peștera La Icoane”.

În afară de galeriile bizare, Peștera are și camere a căror funcționalitate pare a fi fost bine determinată, potrivit surselor amintite. Astfel, sunt întâlnite aici două camere-altar, oase încastrate în pereți, unele dintre ele neputând fi explicate nici până astăzi, obiecte de ceramică geto-dacice, romane sau grecești, cruci simple și răsturnate din perioada primilor creștini, inscripții, incizii, simboluri și desene ce redau viața și portul oamenilor.

Legendele spun că Limanu ar fi peștera Keirys, despre care relata consulul roman de origine greacă Dio Cassius în “Istoria Romană”. El susținea că în anul 28-29 î.Hr. în războiul dintre regii dobrogeni Rholes și Dapyx, daco-geții lui Dapyx s-au refugiat, cu toată agoniseala lor, din fața romanilor care se aliaseră cu Rholes, într-o peșteră. Proconsulul roman Marcus Licinius Crassus, chemat în ajutor de Rholes, i-au zidit acolo, transformând peștera într-un uriaș cavou.

Foto: (c) descopera.ro


Alte legende avansează ipoteza potrivit căreia creștinii asupriți de păgâni veneau deseori aici, construindu-și un coridor ce ducea chiar sub biserica satului, dar și mici altare de rugăciune. Astfel s-ar explica și existența celor două camere altar, ale căror tavane erau afumate.

Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Pe lângă Peștera Limanu trec anual sute de mii de turiști, în drum spre Vama Veche, și nu bănuiesc tainele pe care le ascunde acest obiectiv turistic din zona Litoralului, un loc aproape mistic. Accesul spre se face prin Drumul Județean Mangalia, către Albești, satul Limanu, Balta Limanu, sau din drumul principal care unește Mangalia de 2 Mai, spre șantierul naval, satul Limanu, Balta Limanu.

AGERPRES/(Documentare — Cerasela Bădiță; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

1786098Cercetătorii români au reușit să descopere singurul loc din lume care va scăpa neatins în cazul unui bombardament nuclear. Locul, special prin natura sa, este situat chiar în județul Constanța. Este vorba de peștera Movile, situată lângă Mangalia, una complet izolată de exterior în care s-a dezvoltat un ecosistem unic, în care insectele și celelalte viețuitoare se hrănesc cu bacteriile care se dezvoltă în interiorul peșterii.

Potrivit Wikipedia, peștera Movile a fost descoperită în 1986, de un grup de cercetători care cercetau solul în vederea construirii unei centrale electrice în zona respectivă.

Descoperirea Peșterii Movile din Dobrogea avea să uimească întreaga lume științifică o dată cu descoperirea unei lumi subterane ostilă oamenilor, animalelor sau plantelor de la suprafață.

A fost prima dată când viața subterană nu depindea de cea de la suprafață: cerc complet închis, un ecosistem în sine, total independent de suprafața Terrei. Acest lucru l-a făcut pe unul dintre cercetători să afirme că dacă în urma unui război nuclear viața de pe pământ ar dispărea, acest ecosistem ar fi un supraviețuitor.

Pana in 1990, cand s-a inceput explorarea pesterii cei 12000 de metrii patrati au fost complet izolati de schimbarile mediului exterior.

Ecosistemul se presupune ca ar fi fost separat de mediul exterior pentru aproximtiv 5.5 milioane de ani, chemosinteza fiind procesul care sta la baza functionarii sistemului. Din punct de vedere geologic, pestera Movile este asezata in Platforma Moesica si dateaza din Cuaternar. Avand o lungime totala de 300 de metri este considerata relativ mica, avand pasaje inguste ce alcatuiesc un labirint de galerii joase, de 1-2 metri, cu profil rotunjit, sapate in calcare oolitice si lumaselice sarmatiene.

Acesta funcționează pe baza chimiosintezei și a fost separat complet de mediul exterior timp de circa 5,5 milioane de ani. În total aici s-au descoperit 35 de specii complet noi care trăiesc într-un mediu foarte bogat în hidrogen sulfurat, cu o atmosferă foarte săracă de oxigen, dar bogată în dioxid de carbon și metan. Abia în 1990 a început explorarea ei, timp în care peștera a fost izolată.

Conținutul de hidrogen sulfurat este de 8-12 mg/l. Atmosfera este săracă în oxigen (7-10%) dar bogată în dioxid de carbon (2-3.5%) și cu un conținut semnificativ de metan (1-2%).

Echipa de cercetători care a studiat “fenomentul Movile” a fost chemată la NASA, care a început să-l cerceteze în amănunt.

Un articol detaliat despre acest ecosistem a fost publicat în populara publicație Science.

SURSA:   

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

În primăvara anului 105 se finaliza construcția podului peste Dunăre între Drobeta (azi Drobeta – Turnu Severin) și Pontes (azi satul Kostol din Serbia), operă a arhitectului Apollodor din Damasc.

Piciorul podului construit de Apollodor din Damasc la ordinul împăratului Traian, la Drobeta Turnu-Severin
Foto: (c) Viorel LAZARESCU / Arhiva AGERPRES

După primul război daco-roman (101-102), în schimbul păcii, împăratul roman Traian i-a impus regelui dac Decebal o serie de condiții, una dintre ele fiind construirea de către romani a unui pod peste Dunăre. Scopul construcției, ce avea să devină una dintre minunile Imperiului Roman, era acela de a a facilita comunicarea cu teritoriul nou cucerit, de a permite trecerea în Dacia a legiunilor romane interesate de sarea și aurul populației autohtone.

Majoritatea informațiilor privind podul provin de la istoricul Cassius Dio, redactate în urma unei călătorii prin aceste locuri, când nu mai existau decât urmele construcției. Podul a fost ridicat în decurs de doi ani, între 103-105, și potrivit istoricului, pe teritoriul dac fusese lăsată o puternică armată de ocupație, iar Traian s-a temut să-și lase soldații din Dacia fără nicio legătură cu Imperiul.

Piciorul podului construit de Apollodor din Damasc la ordinul împăratului Traian, la Drobeta Turnu-Severin
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Podul a fost trecut de legiunile romane, în vara anului 105, inițiind cel de-al doilea război dacic. Sarcina construirii podului i-a fost încredințată lui Apolodor din Damasc, prieten al împăratului, care îl numise în funcția de “prefectus fabrorum” (șef al construcțiilor), în armata romană.

Pentru mai mult de o sută de ani a fost cel mai lung pod construit vreodată măsurând, deasupra nivelului apei, 1134,9 metri, lungimea reală fiind de 1600 metri, iar lățimea de 14,55 metri. Podul era susținut de 20 de piloni hexagonali, era suspendat deasupra apei la o înălțime de 19 metri și era prevăzut cu arcade de 33 m lărgime între stâlpii de susținere.

Foto: (c) adevaruldespredaci.ro

La capetele podului a fost construit câte un castru păzit de soldați, relicve ale celor două construcții putând fi vizibile și în prezent, pe ambele maluri ale Dunării. Izvoarele istorice nu menționează nimic despre metodele de lucru folosite pentru a realiza această operă a ingineriei antice. Se presupune, însă, că Apolodor ar fi abătut Dunărea pe un braț mort, ceea ce a scăzut temporar nivelul apei, și ar fi turnat pilonii în chesoane din lemn de stejar cimentate între ele, în care s-au zidit blocuri cioplite în calcar nisipos de forme paralelipipedice, trapezoidale și pătrate, brăzdate de șănțulețe de 7 cm, îmbrăcate cu zid de cărămidă și s-au folosit pompe speciale pentru evacuarea infiltrațiilor de apă din aceste incinte. Printre materialele folosite — blocuri de piatră, cărămidă, mortar — s-a aflat și cimentul “pozzolana” rezistent la apă, adus din zona vulcanului Vezuviu.

Piciorul podului construit de Apollodor din Damasc la ordinul împăratului Traian, la Drobeta Turnu-Severin
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Podul a fost funcțional până prin 271-272, când a fost distrus de împăratul Aurelian (270-275), care a retras trupele imperiale din Dacia, punând bazele Daciei Aureliene pe teritoriul de astăzi al Serbiei. Scrieri ale istoricului Dio Cassius, atribuie distrugerea podului, împăratul Hadrian (117-138) care ar fi făcut-o, deoarece considera că podul reprezentanta un pericol pentru Moesia în cazul unui atac al barbarilor.

Cei 20 de piloni au fost vizibili în anul 1856, când Dunărea a atins un record de debit scăzut. În 1906, Comisia Internațională a Dunării a decis să distrugă 2 piloni, pentru că obstrucționau navigația. În 1932, mai existau sub apă 16 piloni, iar în 1982 au fost găsiți de arheologi doar 12, restul fiind luați, probabil, de apă între timp. Chiar și în prezent se mai pot vedea vestigii ale primului și ultimului stâlp pe malurile Dunării.

Piciorul podului construit de Apollodor din Damasc la ordinul împăratului Traian, la Drobeta Turnu-Severin
Foto: (c) Mihai POZIUMSCHI / Arhiva AGERPRES

Potrivit unei declarații din noiembrie 2014 a istoricului prof. univ. dr. Tudor Rățoi “… În urmă cu aproape 35 de ani, s-a încercat ridicarea unuia dintre picioarele podului situat pe malul stâng al Dunării la o cotă de + 5 metri, pentru a nu mai fi lăsat în apă. Cu toată tehnica acelei epoci, nu s-a reușit desprinderea sa de pe soclu, dovadă că materialul utilizat, a cărui rețetă de preparare nu se cunoaște nici astăzi, este foarte rezistent”.

O imagine stilizată a Podului de la Drobeta s-a regăsit pe o monedă emisă în cinstea lui Traian (optimo principi), de Senatul roman în primăvara anului 105. De asemenea, pe Columna de la Roma, se pute distinge o imagine stilizată a podului, care permite “…aflarea tehnicilor de îmbinare a lemnului si pietrei. În prim-planul imaginii cioplite în piatră, este înfățișat împăratul Traian în fața altarului pregătit pentru jertfă. În spatele acestuia se află suita sa unde, probabil, este prezent și arhitectul Apollodor din Damasc” potrivit unei declarații a istoricului prof. univ. dr. Tudor Rățoi.

Foto: (c) colectii.toateblogurile.ro


Podul lui Taian este monument istoric, iar conservarea-restaurarea acestuia s-a realizat în două etape, una din 2003, cealaltă derulându-se în prezent.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Fotografii: diac. Ioan Grigore / Zidurile cetăţii, care apar din Dunăre o dată la zece ani
Vipia din vară a secătuit cerul de ploi şi albiile râurilor de ape. Dunărea însăşi şi-a subţiat atât de mult curgerea în dreptul Călăraşiului, încât din străfunduri au ieşit la suprafaţă, arătându-ne, în splendoarea măreţiei lor, vechile ziduri ale cetăţii de la Păcuiul lui Soare.

Fenomenul, ce se petrece o dată cam la zece ani, ne-a permis, într-o zi la fel de secetoasă de octombrie, să păşim pe zidurile “Atlandidei” noastre, până spre mijlocul fluviului, să ne coborâm la baza turnurilor cetăţii care, nu peste multe zile, se va scufunda, din nou, ca o nălucă, în adâncuri.

Să vezi şi să trăieşti o minune nu-ţi stă la îndemână oricând. De aceea, când părintele arhimandrit Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent, din judeţul Constanţa, ne-a propus să “păşim” peste braţul Ostrov, spre “jungla” de pe insula Păcuiul lui Soare, pentru a călca pe zidurile vechii cetăţi care răsăriseră din valuri până spre mijlocul Dunării, am sărit deîndată în barcă şi am pornit să vedem minunea. Drum scurt, de numai câteva minute, şi nerăbdarea ne-a fost satisfăcută din plin.

După ce am trecut de cotul insulei, am zărit zidurile la suprafaţa apelor. Ceva mai departe, unde fluviul este mai adânc, un vapor tocmai trecea peste latura de piatră a cetăţii scufundate, ce închidea, cândva, pe uscat, perimetrul ei rectangular.

Spre mijlocul Dunării, pe zidurile cetăţii

După ce Ion, barcagiul, a ancorat, am păşit pe o plajă cu nisip ca de aur, pornind pe sub mal până spre zidul cetăţii ieşite din fluviu, umplându-ne buzunarele cu cioburi de ceramică veche, ivite la tot pasul.

Şi, în timp ce călcam pe blocurile uriaşe de calcar ale zidurilor cetăţii scufundate, imaginându-ne istoria ca un uriaş ecran cinematografic, pe care se proiectau suprapuse imagini cu târgoveţi, soldaţi, corăbii burduşite cu amfore, turle de biserici vechi, chipuri uscăţive de călugări, care încărcate cu var, cu vase de lut şi fierăraie, animale răsucite în proţapuri, butii de vin şi multe alte scene, acoperite de zăngănitul unor arme şi vuietul unor bătălii nevăzute ce se prăvăleau din văzduh ca într-un sfârşit de veac, aflam de la părintele Andrei date istorice, reale, despre cetate. Date pe care le auzise cuvioşia sa de la regretatul profesor Petre Diaconu, cel care şi-a petrecut o mare parte din viaţă scormonind în trecutul acestei aşezări.

“Cetatea a fost construită între anii 972 şi 976, de către împăratul Ioan Tzimiskes, după războiul bizantino-kievean din 971, desfăşurat în faza finală la Silistra de astăzi, soldat cu înfrângerea kievenilor. A fost o fortăreaţă de apărare a cetăţii Durostorum de invaziile care veneau pe Dunăre. Domnul profesor spunea că primii stăpâni ai insulei ar fi fost dacii, apoi romanii şi bizantinii şi în cele din urmă românii.

Cetatea a fost zidită în stil veneţian, pe stâlpi de lemn înfipţi în mlaştină, pe care s-au pus, transversal, grinzi şi trunchiuri de stejar, peste care s-a aşezat zidul de piatră propriu-zis. Cel de incintă avea o lăţime cuprinsă între 8 m la bază, ajungând la 3-4 m către vârf. Din întreaga cetate se păstrează pe uscat a şasea parte, restul aflându-se sub apele Dunării. În mijlocul fluviului, peste zidul de vest al cetăţii, a apărut, acum vreo 20 de ani, o insulă formată din aluviuni. Acum are peste 1 km lungime. Arheologul Petru Diaconu i-a pus numele soţiei sale: Aurelia”, ne spune părintele.

Ruinele din “junglă” şi biserica de sub ape

Privim uluiţi în jur şi nu ne vine să credem ce vedem, hotărând să lăsăm mai degrabă să vorbească fotografiile pe care le-am făcut.

Am pătruns apoi în cetatea de pe insulă, coborând până la baza zidurilor unde se deschidea debarcaderul, aflat pe latura de sud-est a incintei, flancat de o parte şi de alta de două turnuri patrulatere. Remarcăm cele şase fante tăiate în ziduri, deschideri prin care erau mânuite otgoanele corăbiilor ancorate.

Numărul mare de arme descoperite în această parte a dus la concluzia că aici se afla zona militară a cetăţii, unde era ancorată flota navală, care avea misiunea să împiedice inamicul.

Peste tot blocuri de piatră, urmele unor porţi de intrare, care se blocau cu drugi grei de lemn, ziduri acoperite parţial de nisip, înghiţite de pădurea luxuriantă, sălbatică, aproape de nepătruns, împletită ca o rogojină de perdeaua de liane.

“Dunărea îşi avea la vremea aceea cursul pe partea de sud-est a cetăţii, în timp ce astăzi trece pe partea de nord-vest, curs schimbat din cauza depunerilor aluvionare”, ne precizează părintele.

Amestecul copleşitor de ruină, istorie şi vegetaţie, aerul tainic al locului, precum şi chipul crucii descoperite de profesorul Diaconu pe o cărămidă din cetate, ne duc cu gândul la sfinţenia locului. Mai ales că, aici, era convins domnia sa, cum sunt convinşi şi călugării de la Dervent, că se aflase misterioasa cetate a Vicinei, în care fiinţase prima mitropolie a Ţării Româneşti, în care păstorise Sfântul Ierarh Iachint. Alţi cercetători sunt de o altă părere însă, stabilindu-i existenţa la Măcin, Niculiţel, Mahmudia, Hârşova, Capidava, Cernavodă, Somova, undeva prin Albania sau Isaccea, ultima localitate întrunind mai multe opţiuni.

Dar indiferent unde s-ar afla adevărata Vicină, Sfântul Iachint i-a vizitat cu siguranţă şi pe creştinii din cetatea de la Păcuiul lui Soare. Nu se putea altfel. Pescarii din zonă spun că, înainte vreme, când apele Dunării scădeau foarte mult, zăreau sub oglinda fluviului ruinele unei turle. Acolo îşi opreau bărcile şi se rugau la biserica nevăzută, ca Domnul să le umple năvoadele.

Mai le spunea profesorul Diaconu călugărilor că “dervent” înseamnă “loc de trecere”. Nu numai de trecere spirituală spre Împărăţia cerurilor, ci una foarte concretă: locul de trecere a Dunării peste biserica scufundată.

Spre mănăstire, din nou, cu istoria în faţă

După câteva ceasuri, ne-am întors la Mănăstirea Dervent, străbătând în sens invers drumul de apă, până la cel de piatră, de pe fundul vechiului fluviu, ieşit şi el la suprafaţă din cauza secetei, răcorindu-ne la izvoarele de la baza stâncilor ce se vor mai vedea doar câteva zile, după care vor fi înghiţite şi ele de ape.

Trecem pe lângă rămăşiţele unui vechi cuptor, în care se arsese cu secole în urmă ceramica. Apoi, din buza malului de pământ, părintele Andrei culege cu grijă câteva oase umane pentru a le înhuma creştineşte în cimitirul mănăstirii.

Iar noi încheiem acest drum în trecut, amintindu-ne de Sfântul Iachint, cel care, “păstor cel mare ai fost dăruit Ţării Româneşti… spre călăuzirea noastră şi spre întărire în dreapta credinţă”, spunându-i lui: “Bucură-te, rugător neadormit pentru păstoriţii tăi!… Flacără nestinsă a rugăciunii şi a deplinei milostiviri!”

Autor Dumitru Manolache

Sursa: Ziarul Lumina

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Mamaia, a resort inaugurated in 1906, when the first tourist accommodation places on the coast were built on the strip of land between the Black Sea and Lake Siutghiol, has regained in recent years its fame as the ‘Pearl of the Romanian seaside,’ becoming a modern holiday destination for Romanian and foreign tourists alike.

Photo credit (c): DANIEL STOENCIU / AGERPRES STREAM

According to Chairwoman of the Seaside — Danube Delta Association (ALDD) Corina Martin, the number of foreign tourists who spend their holidays on the Romanian seaside has started to grow, with the resort of Mamaia generally being the number one option.

‘As much as 95 per cent of our customers are still Romanian holidaymakers. Now we’re growing the segment of foreign tourists, after very many years of attempts, and the increase is mainly due to the success of the resort of Mamaia, which became an international brand increasingly better known,’ says the ALDD representative.

After a decline of the resort in the early 1990s, Mamaia began to make extensive investments in infrastructure, accommodations and service quality, as well as in diversifying possibilities of fun, with the exclusive clubs built in the northern part of the resort becoming a powerful magnet for tourists.

From one year to another, Mamaia welcomes its visitors to more accommodation places, despite criticism that this way green spaces are disappearing. There are 80 hotels up to five stars, with a total capacity of over 20,000 beds. In addition, the resort welcomes tourists to chic restaurants and terraces, walkways, recreation centres, a gondola lift, as well as a water park that can accommodate almost 2,500 people and host many social events and performances. One of the events is the Mamaia Carnival, with parades of floats and themed shows whose protagonist is eccentric mayor of Constanta Radu Mazare.

In summer season 2014, three footbridges were inaugurated at Mamaia, built by the local administration on EU funds, with the total amount of investments amounting to about 11 million lei. The investment was made in order to both increase the road traffic flow, and also to attract tourists by their special look.

Photo credit (c): CRISTIAN NISTOR / AGERPRES STREAM

Called ‘Iaht’ (Yacht),’ ‘Navod si pescarusi’ (Fishing net and Gulls) and ‘Val retro’ (Retro Wave) after their shapes, the footbridges are located at the entrance to the resort of Mamaia coming from Constanta, in the Casino and the Rex Hotel areas, respectively, having been built above the avenue of the resort.

The footbridges seem more imposing at night when illuminated, and there are few tourists departing from Mamaia without take pictures on these new structures.

Another investment made in the last year is the rehabilitation of the esplanade of Mamaia, including the Casino and Perla squares, by paving them in granite, improving lighting, replacing old street furniture and planting more than 800 trees, with the project having been conducted on EU funds of 50 million lei. A bicycle lane runs along the entire seafront.

At the same time, the number of parking lots along the tourist promenade has increased.

According to representatives of the Constanta City Hall, the esplanade of the resort of Mamaia has so far been 70 per cent rehabilitated, and works will continue and be completed after the end of summer season 2014.

Another project on European funding totalling 24 million euros regards the construction of a seven-storey car park near the Casino Square at the resort of Mamaia.

The park will be able to hold 400 cars, to be completed by April 2015. Subsequently, according to the mayor of Constanta, parking can be used for free by travellers for at least five years.

With the upgrading of the esplanade, beach conditions improved and operators increased quality of their services to attract tourists.

Photo credit (c): SIMION MECHNO / AGERPRES ARCHIVES

The resort of Mamaia has one of the largest resort beaches in Europe, as it is about ten kilometres long and 200 metres broad in some areas. The sand is fine, without too many shells and pebbles. Most of the beach is equipped with benches, umbrellas, bars and terraces. AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

‘No matter what country I might have reached, no matter what life forms would have surrounded me, my mind, and then my entire being , would return time and again to Dobrogea, to her dust and thorns, to her steppe wind, her telluric and generous face. Wherever I might have found myself, my longing for her would catch up with me in the end. (…) Dobrogea! Dobrogea! This weird girl, the daughter of a Getic king and a Tartar female dancer, I had loved since the time she walked barefoot on soil.’ (Geo Bogza. ‘Views and feelings’)

Inside the Casian Cave
Photo creidt (c): SIMION MECHNO / AGERPRES ARCHIVES

Dobrogea, the realm between the Danube and the Black Sea, is so full of contrasts; equally harsh and dry, fecund and fertile, desert-like, deltaic and rocky, aquatic and terrestrial, all that paradoxically imbues Plato’s allegory of the cave with the valences of a temporary synergy that marriages past, present and future, for what other significance can the ancient legend of the Ciris Cave have?

The past is recorded in the annals. Dio Cassius, in his ‘Roman History’ mentions the people of an entire fortress that allegedly sought salvation from Romans by losing their traces in a mythical cave called Ciris, somewhere in Schithya Minor.

In 29-28 BC, Roman proconsul Marcus Licinius Crassus started an expedition as head of an army to Moesia Inferior to punish and conquer the Dacians led by Dapyx, a brave king and the successor of Burebista. The claim was that a local tribal chieftain named Roles, subjected to Rome but in conflict with Dapyx had to be helped. In fact, Marcus Licinius wanted to recover the lost battle flags of Caius Antonius in the battle of the Genucla Fortress, near Histria, and thus to wash away some older shame, because Zyraxes, the military leader who defeated the Romans at Genucla, was an ally of King Dapyx. In fact, the Roman Empire was trying to win full control over the Dacians south of the Danube, their riches, gold, cattle, grain and slaves. Dio Cassius says clearly that Licinius spared no one, irrespective of personal attitudes towards the empire. There was no forgiveness or leniency, and ‘the barbarians,’ as Dacians were labelled, had to be killed and burned down. Dapyx died a hero battling against the ‘civilising’ Romans, and the city of Zyraxes was itself conquered after a betrayal. Scared of the wrath that came upon them, the Dacians, the Roman historian says, gathered what they could and fled underground, along with women, children and their elders through the mouth of a cave also designed as a place of worship complete with totems at the entrance. They took the grain away with them into the depths of the cave, according to historian Dio Cassius, along with sheep, goats, cows, gold and jewels, as they made the dark galleries of the Ciris Cave their home. Crassus is said to have sought out all the entrances to the cave, which were tortuous and difficult to discover and walled them up, thus turning the saving haven into a huge tomb for the people who sought their salvation underground. Historians also mention that in order to recover the riches the Dacians had hidden in the cave and to catch as many slaves as possible the Romans would have opened the cave to smoke out the survivors. None of the refugees would be found . So, the legend of the mythical Ciris Cave has survived in today’s Dobrogea telling of how the oppressed found salvation, walking all the way to another realm, like through a two-way passageway. Some claim the Ciris Cave had secret exits to today’s Bulgaria, others claim the cave had galleries extending all the way to Byzantium. Paradoxically or not, the same story is found in Bulgaria as well, in settlements at the border between Romania and Bulgaria, where treasure hunters, archaeologists, tourists and adventure enthusiasts are seen intermingling. Local legends have it that the cave is a gateway to the world beyond death.

Archaeologist Vasile Boroneant, one of the historians fascinated by this mystery, has located the Ciris Cave at Limanu, which labyrinthine cave was aptly called ‘at the icons,’ after the discovery there of incisions, charcoal drawings and carved idols as well as traces of life forms dating back to the Neolithic and some possibly to the times of the Dacians. The Limanu Cave is an underground labyrinth, whose exact length is not known yet, as only 3.2 km of its galleries and corridors have been mapped. Traces of human living, carved walls and ceilings, furnished rooms, alcoves for rush lights have been discovered here, and there is evidence of the early inhabitants of the cave having used a marking system to avoid getting lost. Drawings and inscriptions in Roman and Cyrillic alphabets on the walls prove the cave was inhabited between 1st century BC and 10th century AD. Of special interest are the drawings of horse riders; horses seen from one side are drawn galloping, and the faces of the riders are seen from the front. Their silhouette and presentation strikingly resemble those of Dacian riders depicted on pottery discovered in many settlements in the area inhabited by Thraco-Dacians. The earliest drawings are very likely from the apex of the Geto-Dacian culture, the time when archaeologists also say the cave was furnished as well. Other drawings — Christian religious symbols, letters or words in the Cyrillic alphabet — belong to the Roman-Byzantine period and the subsequent times, and they are evidence that the Limanu Cave was a shelter for the local population until later, 10th-11th centuries AD — as Ph.D. Boroneant mentions in his works.

‘Of all the caves of Dobrogea, the Limanu is the only one that comes closest to Dio Cassius’ description of the legendary Ciris. It is the only one able to justify the deployment of a Roman army to besiege a place of refuge. Surveys have revealed archaeological material proving that the cave was inhabited by local Dacians even in that era. Existing evidence allows us to assume that the maze of Limanu was ordered by a local Geto-Dacian authority as a defence measure against the Roman danger. The account of Dio Cassius shows that the cave was a place of refuge, purposefully chosen and furbished, not some adventitious cavern,’ Ph.D. Boroneant writes in his ‘Labirintul subteran de la Limanu’ (The Underground Labyrinth of Limanu).

Local stories mention strange and frightening wails coming from the depths of the earth, with those who hear them becoming mesmerised and starting looking for the voice. It is said that the voice would be the voice of the entrance guardian who wants to lure in the profane and make them blasphemously tread on the sacred earth of Zamolxis. Moreover, a mystery was woven concerning the interpretation of images displayed by fallen boulders at the entrance to the cave, which should be the faces carved in stone of Zamolxis, whose spirit guards the entrance to the sacred realm until the Dacian ancestors come back from the abyss.

A scientific explanation for these strange sounds provided by speleologists is that the eerie wails are produced by the wind that sweeps through many underground galleries at Limanu, a noise that apparently affects the human psyche.

From a geological point of view, the Limanu Cave, 4,000 metres long, is the longest cave in Dobrogea. It has a dizzying branching of galleries, like the street network of an unorganised ancient city chaotically developed. Hence the impression of an underground city. Some galleries that have a rectangular, very regular section, seem to have been carved by humans. Some sectors of the galleries were indeed carved by humans, as signs of chiselling are visible. In order to avoid the collapse of ceilings, supporting walls and pillars were built in limestone slabs. The cave’s morphology is specific of caves with a horizontal stratification developed in Sarmatian limestone in the form of tabular structures. In an easily accessible area, Hellenistic pottery and rush lights were discovered, indicating that residents of Callatis nearly two millennia ago carved altars here, where they would come to worship god Mithras. It is clear however that with the spread of Christianity in the 10th century attempts were made for the conversion of the Limanu Cave into a Christian place of worship.

In his turn, historian Constantin Daicoviciu says the mythical Ciris Cave should be in the Dobrogea Mouth reserve, on the Casimcea Plateau, a hypothesis also shared by Vasile Parvan. There, in the Cave of Bats, also called the Mouth of Dobrogea, covering 5 hectares, an arrangement of several galleries with three access holes, various evidence of human presence has been certified including Paleolithic and Neolithic flint tools, Neolithic pottery shards, as well as more recent objects of metal belonging to the Iron Age. Most galleries and rooms of the cave are inhabited by colonies of bats roosting in summer and hibernating in winter that belong to the Mediterranean species Rhinolophus mehelyi and Myotis mistacinus. Also in the area are the caves At Adam’s and St. Ioan Casian.

Local legends have created a special aura for the cave Canaraua Fetei, the Girl’s Canyon, bestowing on it all the attributes worthy of the Ciris Cave’s fame as an underground realm for escaping to another world in time of tribulation. Considered by geologists as the quintessential Romanian canyon, with walls of limestone up to 40 meters tall, peppered with cracks, niches, grottoes and caves, the Girl’s Canyon fauna and flora reserve covers 170 hectares at the south-western border of Constanta County.

At every step, tourists amazingly discover xerophilous oak forests, silver limes, mahaleb cherries, lilac bushes, dwarf Russian almond trees, yellow bedstraws, red and white-azure saffron, bluish irises, peonies and shrub broom. Keen eyes can easily distinguish on cliff tops white Egyptian vultures peacefully nesting there or sneaking up on foxes in the evening. In the coolness of the evening, in the quiet and generous valley of the canyon, fallow deer majestically appear moving at a cadence that can scare away even the horned viper. Elders from the neighbour villages of Dumbraveni and Olteni still mention stories from their parents, such as the one according to which an ancient branch of the Danube River would have crossed the area and the rushing water would have dug the local caves with many galleries and exits. Locals are said to have hidden their wives and virgin girls in the Girl’s Canyon Cave when the Ottomans invaded the province.

The hiding place was allegedly discovered in the end, and in order to avoid being kidnapped several of the girls allegedly hurled themselves down from the rocks, thus paying with their lives their spotless honour.

Also at the Girl’s Canyon, a paleo-Christian monastery was carved in the vertical chalky walls, of an unreal beauty, far from prying eyes. The monastic settlement in the cave was inhabited in two stages: a first stage in the 4th-7th centuries AD and the second stage in the early Middle Ages (the 9th-10th centuries), with the site very much resembling the monastic place of Basarabi. The relics of two unknown monks have been discovered here, along with three tombs long ago plundered.

Locals say that in the bleak past there used to be drawings and inscriptions in unknown languages (probably proto-Bulgarian runes) carved in the limestone walls of the two small churches inside the cave. Even coins from the times of Roman Emperor Constance (4th century AD), son of Constantine the Great, were discovered here.

The caves of Dumbraveni in the Girl’s Canyon, near the plateau where the battle between Dacians and Romans was fought at Adamclisi used to be places of heathen worship long before the coming of the first Christian monks and the even housed an altar to god Zamolxis.

Another story about the monastic complex here talk about a long corridor, dug under the rocks all the way to the Fortress Tropaeum Traianifortress of Adamclisi, or that by night, the local monks of the Girl’s Canyon would turn into outlaws pillaging the households of Turks and kidnapping their wives and daughters. AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Who, as a child, hasn’t dreamed at least once to be the companion of the mythical Captain Nemo or a diver onboard the Nautilus, exploring the secrets of the lost civilizations hidden by the planetary ocean, while emotionally leafing through Jules Verne’s novels ‘Twenty Thousand Leagues under the Sea’ or ‘The Mysterious Island’? Or was there a Romanian not to wait aglow with excitement to live on TV the thrills of the underwater expeditions of famous French oceangrapher Jacques-Yves Cousteau and the crew of Calypso, in their perpetual quest for the Atlantis that took them even to the western shores of Pontus Euxinos, at the mouths of the ancient Danubius?

Photo credit (c): LUISIANA BIGEA / AGERPRES STREAM

But as of summer next year, the underwater forays into archaeological sites on the Black Sea continental shelf off Dobrogea, as it stretches along the Romanian and Bulgarian coastline, will be accessible to tourists, sea and history lovers, thanks to the HERAS project—”The Submarine Archaeological Heritage of the Western Black Sea Shelf”, initiated by the National Institute for Research and Development of Marine Geology and Geoecology (GeoEcoMar) in collaboration with the Constanta National Museum of History and Archaeology, the Respiro Underwater Dive Center, the Kavarna History Museum and the Varna Institute of Oceanology, under the Cross-border cooperation programme Romania — Bulgaria 2007-2013, funded with more than 1.4 million euros.

Coordinator of the HERAS project, PhD Associate Professor Glicherie Caraivan, says that we actually witness the fulfillment of the dream of the early ?60s nurtured by the pioneer of Romanian underwater archaeology, commander Constantin Scarlat, to whom we also owe the first map of the submarine relief and of the resources of the Black Sea continental shelf. ‘HERAS is an interdisciplinary geo-archaeological project aimed at the study of archaeological sites in the western basin of the Black Sea that will be introduced in the cultural heritage. As a matter of fact, its main objective is the identification of targets that have so far been located based on primary, even empirical observations of witnesses like fishermen, for instance; they will next be charted and promoted as objectives of interest of the underwater heritage, to be offered to the seekers of adventure tourism or divers. Visiting these sites can have both a scientific and a recreational purpose, for the track record — in the case of certain divers, or for viewing these heritage assets,” says Glicherie Caraivan.

The greatest part of the project consists of the conduct of on-site campaigns, which entail about 90 percent of the work of the Bulgarian and Romanian researchers. And for a better understanding of the scope of such work, it should be mentioned that until the start of this initiative, archaeologists and marine researchers were unanimous on the fact that the underwater cultural heritage is known, located and researched to an extent of merely 5 percent, in the area of the Romanian-Bulgarian seaside.

In turn Dr. Constantin Chera, researcher at the Museum of National History and Archaeology in Constanta says that in the first stage, the work of the HERAS team — that of collecting information, inventory-making and mapping — began in the northernmost areas of the Romanian seaside, which are known to have been home to human settlements from ancient times.

‘This is the case of the Histria Fortress — where there’s a genuine submerged city, off the Corbu beach, where magnetometric and electrometric investigations reveal the continuity of the sites along the shoreline, of Navodari, the Ostrov Island on the Tasaul Lake, where there is a prehistoric submerged settlement, of Tomis — where quarters of the fortress lie below the sea level, just as at Callatis, Tuzla, 23 August, Eforie and beyond the Romanian border, beginning from Durankulak, the site of the biggest prehistoric necropolis in the world,’ Chera underscores.

But how deep will research on the Black Sea continental shelf go anyway? “Down to the 40-metre isobath, that is to the limit where experienced scuba divers can reach. “We do electromagnetic and magnetographic investigations with geophysical equipment, with remotely operated vehicle (ROV) side scan sonar, and even with a submarine — used by our Bulgarian colleagues. We start from approximately 1,000 possible targets reported by fishermen as so-called ‘hooks’ — these are the first indications that these areas could hide potential objects of interest for underwater archeology, wrecks of ships, aircraft or ancient habitation areas. Then there are the cave areas, fewer on the Romanian territory, more numerous at the Bulgarians, and these too could arouse the interest of diving fans, as they are a perfect goal for adventure tourism,” concluded Dr. Glicherie Caraivan.

And as researchers are generally far-sighted people whose main work commandment is that of shining the best light on these awesome heritage treasures and particularly the preservation of the identified sites, the HERAS project also has an important training component for the guides who will be authorized to work with the future “map of submarine treasures which are now being charted. “In Romania, some 20 diving clubs are entered in the official records and as the magic of underwater treasures always inflames passions — sometimes even dangerous ones — we also conceived this project with a formative dimension under which we train and certify divers who will have access to the map of the submerged heritage sites and who will be solely authorized to assist adventure tourism enthusiasts during the dives to the sites. They also complete a module of training in underwater archeology, legislation on protected national heritage, in-depth study of a best practice guide, so that after the certification exam they will be the only ones making sure that visits to these objectives in the company of underwater wanderlusters unfold according to the book,’ explained Caraivan.

The authorities’ intention is that in the end the HERAS project — “Submarine Archaeological Heritage of the Western Black Sea Shelf” be interconnected with a leisure tourism circuit on the Black Sea littoral that combines events or objectives of cultural, religious, folklore relevance, festivals, terrestrial archeological sites or museums in Romania and Bulgaria, including the organisation of a permanent exhibition of archaeological discoveries, artefacts acquired under this project and the relevant investigation methods.

This is also highlighted by president of the Respiro Underwater Research Society Mircea Popa, who opines that the most important aspect of this project resides in the preservation, restoration, cataloguing of artefacts and the analysis of the results by experts; the data obtained will be presented to scientific and informative research journals as well as in thematic exhibitions displaying the material collected from each archeological site (eg the Tomis area) or from several archaeological sites in a themed display — such as commercial maritime routes in the Black Sea, for example. “HERAS is a joint project between the Romanian and Bulgarian scientists, whereby we intend to investigate the western plateau of the Black Sea from the Danube to Cape Kaliakra. The goals of the project are to discover, preserve and promote the underwater archaeological heritage of this region. Dozens, perhaps hundreds of shipwrecks and archaeological sites are waiting to be explored. Beginning with the sites of the Greek and Roman period to modern wrecks, this area has never been explored in a scientific and comprehensive manner. As a way of approaching the issue, the ethics of the HERAS project is to analyze the archives and old documents in order to determine the probable locations of the archaeological vestiges. For this purpose we use nonintrusive technologies for charting the sites and the archaeological work is performed at the highest standards, using specific databases, archaeological inventories, drawings, mapping, photographing, filming and photogrammetric analysis,” Mircea Popa concluded. AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Ovidiu Island complex is an original tourist landmark at the Romanian seaside, the only in our country on a natural island, in Siutghiol Lake, five kilometres away from Mamaia resort shoreline at 500 metres from the one of the town of Ovidiu.

Photo credit (c): NONA JALBA / AGERPRES ARCHIVES

The Island, a real oasis of green, with a tourist complex, is the favourite place of those who want to break free from the seaside hustle for at least a few hours.

According to the researches carried out on the Island, the oldest settlements in the area date back to the Thraco-Getae and Getae Dacian times, with Dacian, Getae and Schythian populations and Greek colonies having lived here over time.

A series of legends weaved in time around the island that nature created thousands of years ago, one of them saying it is the legendary place where poet Publius Ovidius Naso was exiled by Emperor Augustus and where he supposedly wrote the Tristia and the Epistulae ex Ponto works.

In the past centuries, the Island was inhabited by fishermen, but also by farmers who took advantage of its fertile soil.

After its tourist potential was identified, Ovidiu Island was turned into a relaxation spot for tourists, which it remained until present.

Tourists can reach the Island by boat or barge, which run daily between 10,00 and 24,00, depending on the demands, from a special pontoon in Mamaia resort. The cost of a round-trip ticket is 25 lei for adults and 20 lei for children between 10 and 14 years, by 5 lei more than in 2013.

Photo credit (c): NONA JALBA / AGERPRES ARCHIVES

In full summer season, hundreds of tickets are sold, the trip from Mamaia resort to Ovidiu Island taking approximately 20 minutes. It provides a relaxation time for tourists who can enjoy the beauty of the water and the seagull flight and also see the urban settlements on the shores of the lake, consisting of hundreds of constructions coming into view in an increasing number both in Mamaia — Constanta area, but also in that of Ovidiu and Navodari localities.

Once you arrive on the Island, you seem to have woken up in a new world. There is a green area inviting you to meditation, as the Island covers about 26,000 square metres, with approximately half the space set up for tourist purposes by a private investor, with accommodation and restaurant facilities.

The restaurant counting about 400 seats, with terraces mainly made of reed, decorated in a rustic style with floral arrangements, which can host around 150 persons, mainly serves fish dishes, at affordable prices, depending on the menu, with wine tastings from the local vineyards.

The accommodation spaces consist of ten summer houses with porches and can take up to 20 people, providing all comforts. According to the reception desk personnel, the accommodation in a summer house costs 150 lei per night. All summer houses are fully booked by tourists who made reservations with a long time in advance.

‘All summer houses are booked, from May 1 through September. Tourists sleep on the Island and usually spend their day time in Mamaia resort,’ a reception clerk said, mentioning that the guests accommodated in the green oasis benefit from one free round-trip from the Island to Mamaia resort. For several trips during one day, tourists must pay 25 lei per adult per trip.

Ovidiu Island also hosts a playground, a small zoo, with peacocks with alluring feathers, pheasants, quails and swans attracting mainly the children, a pontoon for fishermen, but also a sunbathing area equipped with sunbeds. The Island has narrow alleys winding amid a multitude of trees — some fruit trees, multicolour flowers, haystacks and other decorative elements such as rustic carts, everything in harmony with the whisper of artesian wells and the song of birds. AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

The Techirghiol Spa and Sanatorium (SBRT), which in June 2014 celebrated its 115th anniversary, is an oasis of hope for body and mind wellness where more than 14,000 patients a year come.

Photo credit (c): ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARCHIVES

The beneficial health effects of the stimulating local climate, of sapropel, of water rich in chlorine, sodium and iodine as well as the professionalism of the medical staff make the sanatorium, which has a capacity of nearly 1,000 beds, to be fully occupied throughout the year, except December and January.

‘Approximately 2% of the Romanian population have visited us. There is a rising trend in the number of patients. The sanatorium meets the same conditions as any another similar unit in Europe. Over 10 million euros have been invested in recent years in improving services and raising the comfort level, using our equity and funds from the Ministry of Health. Wings A and B are refurbished and modernised, and we hope to complete all rehabilitation projects for the entire premises,’ SBRT Manager Vasilica Rusu told Agerpres.

According to medical director Elena Ionescu, most of the patients from other countries seeking the medical services provided to the Techirghiol Sanatorium come from Russia, Israel and the European Union, some of which are Romanians settled abroad.

‘We are always turning down patients because we do not have enough beds. Appointments are made long before for chronic patients, but we keep a few beds for acute patients. (…) Patients are scheduled by their physicians,’ said Elena Ionescu.

According to her, the main conditions that can be treated successfully at Techirghiol are musculoskeletal, rheumatic, inflammatory and posttraumatic conditions, as well as conditions of the respiratory tract, dermatological, neurological and gynaecological conditions.

‘We are glad to see that, from year to year, the Techirghiol Sanatorium turns into a meeting ground for increasingly more Romanians and foreigners. (…) Things are going on so fast, both as far as the infrastructure of the sanatorium is concerned and as far as the scientific and medical components are concerned, that we barely cope with the changes. (…) The mud is in a perfect condition and we discover increasingly more interactions between it and the health of the body,’ said the doctor, adding that research is being conducted to demonstrate the anti-aging value of the Techirghiol mud.

As far as the conditions for which a SBRT treatment is contraindicated are concerned, Ionescu gave as an example the cardio-vascular pathology, stating that ‘all the patients of the sanatorium are seen by a doctor before starting any treatment, in order to exclude all risks.’

Increasingly more young people have been among the patients of the sanatorium in the recent years, and one explanation for the situation does not exclude the fact that the youth get sick because they no longer exercise and they spend too much time in front of computers.

‘The largest share of the patients is made up of the elderly, but as the years pass the percentage is reversed. Increasingly more young people come to the sanatorium. (…) Maybe the young people understand the need for disease prevention or maybe they come because they no longer exercise, have a sedentary lifestyle, sit at the computer too much and get sick. (…) I think there is a balance between the two aspects,’ argued the medical director of the sanatorium.

Because there are patients who arrive at the Techirghiol Spa and Sanatorium without being able to move on their own and leave ‘on their own feet,’ as representatives of the sanatorium claim, several dozen of these people have donated to the sanatorium their wheelchairs, crutches, and canes that were used and were no longer needed. Thus, the idea of establishing a museum of wheelchairs inside the sanatorium came to life.

‘The Techirghiol Sanatorium has a museum of wheelchairs, crutches, canes, various walking aids, a museum set up using donations from the patients who have gone home without needing them anymore. (…) The museum is not active now. (…) The patients donated them as a token of gratitude for the fact that we healed them and in order to help other patients with the wheelchairs and the walking aids,’ said the SBRT representatives.

About the Techirghiol sapropel mud, former Health Minister Vasile Cepoi said that this natural healing resource is in danger of decay.

‘In my opinion, yes, it is in danger. Because I saw they started building very close to the lake, which can change a number of natural factors such as air and water streams and lead to mud degradation. That is why I was saying that clearer legislation is needed on defence premises for areas with natural healing factors. (…) There is a Government project, an inter-ministerial group that I coordinate, set up last year and taking care exactly of this issue. We are going to release a strategy from which to issue subsequent pieces of legislation conducive to solving many problems, one of which is this. It is not the Techirghiol alone, but all the spa resorts,’ said Cepoi.

According to him, Techirghiol is a reference for the internationally recognised healing properties of the natural factors in the coastal zone, but health tourism in Romania is not stimulated.

‘Health tourism needs to be stimulated, given that before 1990 Romania was 14th to 15th in the world rankings, while currently it is no longer in any ranking. When it comes to health tourism, the tourist component should be developed, because, for example in Techirghiol, the medical component is well represented, but unfortunately, tourism is not well represented. Recreational tourism in health tourism has a number of particularities and, on the one hand, tranquillity has to be observed, but on the other hand the desire for relaxation and entertainment should also be kept in mind. Authorities and investors should think about this because only this way will Techirghiol become a magnet not only for Romanian, but also for foreigners,’ said Cepoi

The Legend of Techir tells the story of how the healing properties of the mud in Lake Techirghiol were discovered.

Legend has it that hundreds of years ago, a crippled and blind old man named Techir, left only with his donkey, one day happened on the mud of Techirghiol Lake that had attracted mainly his donkey. The old man struggled for hours to get out of the foul smelling mud but his stubborn donkey would not budge. Once they came out of the mud, Techir realised that his eyes could perceive light again and his legs, helpless for a long time, started to obey him. At the same time, the ugly wounds on the donkey’s back had healed and its body became visibly nimbler. The news that the mud in Lake Techirghiol would be miraculous spread quickly, and upon hearing what miracle had happened to Techir and his donkey, people started coming in droves to Techirghiol to bathe in the mud for healing. AGERPRES

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva