Search
Facebook Twitter Email

Organistul american William Wilson va concerta marți, începând cu ora 18,00, la Biserica Neagră, fiind primul dintre muzicienii străini prezenți în acest an la Stagiunea concertelor de orgă de la Biserica Neagră, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES de organizatorii stagiunii de concerte.

Programul propus de interpretul american conține lucrări baroce și romantice ale compozitorilor germani Dietrich Buxtehude, Johann Sebastian Bach și Felix Mendelssohn Bartholdy.

William (Bill) Wilson a crescut la Philadelphia, Pennsylvania SUA, și a urmat cursurile universitare de orgă la Hope College cu profesorul Roger Davis, obținând ulterior titlul de Doctor în Muzică la Eastman School of Music sub îndrumarea lui David Craighead.

Între timp a servit în Armata Statelor Unite, fiind organistul capelei Fortului Richardson din Alaska. În activitatea sa muzicală de peste ani a deținut și posturile de director muzical la Biserica Lutherană St. Olaf din Austin, Minnesota, și organist dirijor la Biserica Lutherană Bethlehem din Minneapolis.

După două decenii în care a servit și ca pastor hirotonit în Minnesota și Wisconsin, a ieșit la pensie,continuând să susțină periodic concerte în Statele Unite și în străinătate.

Biletul de intrare la concert costă 10 lei, iar copiii cu vârsta mai mică de șapte ani și elevii au intrare gratuită.

Reamintim că a 63-a stagiune a Concertelor de Orgă la Biserica Neagră se desfășoară în perioada 2 iunie-29 septembrie. Concertele au loc în fiecare zi de marți, în lunile iunie și septembrie, și în zilele de marți, joi și sâmbătă, în lunile iulie și august. La stagiunea estivală din acest an vor veni artiști din Germania, SUA, Italia, Japonia, Elveția, Ungaria, Norvegia și din România.

AGERPRES / (AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva