Search
Facebook Twitter Email

Gabor Tibor este unul dintre ultimii potcovari din județul Covasna, un bărbat în jurul vârstei de 60 de ani, născut într-o familie de meșteșugari din Valea Ghimeșului, care se ‘încăpățânează’ să păstreze o meserie aproape pierdută.

În poarta micii sale fierării din localitatea Ilieni, unde cuptorul cu jăratic toarce mocnit, mai oprește uneori câte o căruță cu cai să le schimbe ‘încălțările’ și atunci focul prinde a se dezmorți însuflețit de foale, iar nicovala începe să țipe ascuțit sub loviturile ciocanului. E un sunet pe care îl știe din copilărie, ca o muzică fără de care nu poate trăi.

‘Noi suntem un neam de meșteri și vis-a-vis cu noi, unde m-am născut, era un fierar și de mic copil mereu umblam acolo. Avea și o nepoată în clasă cu mine (…) De-atunci îmi sună mereu nicovala (…) Am terminat școala profesională, acolo am bătut prima dată fierul și m-a infectat meseria asta. Pe urmă ne-am mutat la Ilieni, am făcut prima dată atelierul, să am eu atelierul meu. Aveam 19 ani când am bătut prima dată cuiul în copita calului, îl chema Hallo, cum ar veni Corbul din limba maghiară, iar prima potcoavă făcută de mine am bătut-o pe un cal pe care îl chema Adam. Ăștia au fost primii’, își amintește potcovarul din Ilieni.

Când a venit în sat, în urmă cu 40 de ani, mai erau încă patru fierari, dar a rămas singurul. Potcovar ca el nu știe să mai fie vreunul prin satele din jur.

‘Numai eu sunt aici care potcovesc din cald, așa se zice. Că sunt mai multe meserii — fierar de potcovit, fierar artizanal, care face căruțe, care numai bate potcoave pentru caii sportivi, deci cumpără potcoava și o pune, dar din foc să facă potcoavă numai eu sunt. Știu că ar mai fi unul mai departe, la Bicfalău, dar alții nu mai cunosc (…) Și îmi pare rău că se pierde meseria asta. Am doi băieți, dar nici unul nu practică. Ala micu’ face o potcoavă ca mine, dar nu-i plac caii și atunci, dacă nu îți plac, nu ai ce căuta în meserie. Calul mișcă, e nervos, aici trebuie să ai o răbdare de nedescris’, a declarat pentru AGERPRES, Gabor Tibor.

Brațele îi sunt ciupite de scânteile fierbinți sărite din cuptor și e evident că n-are o meserie ușoară, dar pentru el e cea mai frumoasă din lume. ‘Mă ocup și cu altele, sunt și mecanic, dar munca de fierărie e, cum să vă zic, vârful inimii. Eu de asta nu mă despart decât la capătul vieții (…) E o meserie frumoasă. Am un prieten la Tokaj în Ungaria, fierar și el, care mereu zice că trebuie să sufli suflet în fier și apoi o să fie fierul cum trebuie, să poți scoate ceva din el (…) Eu trebuie să aud sunetul nicovalei, altfel totul e mut (…) După mine și dacă m-aș naște a doua oară, tot fierar m-aș face’, mai spune Gabor Tibor.

Își demonstrează îndemânarea la toate târgurile din țară și străinătate la care e invitat, face parte și dintr-o asociație meșteșugărească prin intermediul căreia a expus la Budapesta, dar visul lui e să deschidă un muzeu al fierăriei la Ilieni. ‘Dacă ne ajută Dumnezeu, că asta e prima dată, vrem să facem un muzeu, pentru că la Ilieni vin mulți străini și să le arătăm și noi că știm ceva (…) Am vorbit cu primarul, ne dă un spațiu, dar ne trebuie niște bani ca să cumpărăm un set de unelte, astea nu le pot da, că lucrez cu ele (…) Vrem să facem un muzeu, dar un muzeu viu, când vine cineva acolo să demonstrăm, să arătăm cum se face, cum se îndoaie fierul’, afirmă meșterul din Ilieni.

Gabor Tibor spune că pe 5 septembrie la Sfântu Gheorghe va avea loc o întâlnire internațională la care vor participa 80 de fierari din cinci țări.

Înainte de a ne lua rămas bun îmi dă de grijă să-l anunț din timp când vin data viitoare, să-mi pregătească o ‘mâncare de fierar’, așa cum n-am mai mâncat vreodată. ‘Este o tradiție, (…) punem pâine pe o tavă frumoasă, punem ceapă, brânză, am un clește mare din două bucăți de fier, pe care nu vi l-am arătat, pe ăla îl încălzesc în foc și între ăla bag slănina și când strâng așa țâșnește afară și cade pe pâine și puteți mânca cu o poftă ce n-ați văzut’, mai spune Gabor Tibor.

Meseria de potcovar n-o găsești în nici unul din ghidurile de orientare profesională, așa cum nu găsești nici alte meserii dispărute, cum ar fi sitar, bărbier, șelar, sacagiu, bragagiu sau ceaprazar, ale căror semnificații mulți le căutăm în dicționar. Dar, din fericire, mai sunt oameni precum Gabor Tibor, ultimul potcovar din Ilieni, care încă mai pot spune povestea și pot transmite mai departe aceste meserii.

Luna trecută, Centrul de cultură al județului Covasna a demarat un proiect, finanțat din fonduri norvegiene, care își propune să cartografieze, să revitalizeze și să popularizeze meșteșugurile tradiționale din zonă. Directorul Centrului de Cultură, Imreh Marton Istvan, a declarat pentru AGERPRES că în județul Covasna se mai păstrează 36 de meșteșuguri tradiționale practicate de peste 250 de meșteri populari, iar dr. Kinda Istvan, muzeograf la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe spune că în aproape fiecare localitate din județ mai există cel puțin un meșter popular.

Prin acest proiect va fi realizată o bază de date digitală care va oferi informații referitoare la meșteșugurile tradiționale și meșterii populari din zonă, vor fi realizate zece filme documentare și va fi realizată o strategie de marketing pentru atragerea turiștilor și valorificarea produselor meșteșugărești. De asemenea, va fi realizat un muzeu virtual, care va prezenta obiecte folosite sau realizate în ateliere meșteșugărești astăzi părăsite, fie pentru că meșterii nu mai trăiesc, fie pentru că sunt prea bătrâni să mai lucreze, iar în toamna acestui an, la Sfântu Gheorghe, va fi organizată Ziua Meșteșugurilor Tradiționale.

AGERPRES (A-autor: Oana Mălina Negrea, editor: Mihai Simionescu)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva