Search
Facebook Twitter Email

Centrul Județean de Artă și Cultură Timiș (CJACT) se află într-o clădire în care a ființat cu trei veacuri înainte Mănăstirea Franciscanilor, loc “bântuit” de personaje istorice și de legende. Iar sfârșitul de Florar și începutul de Cireșar aduc în fiecare an o sărbătoare la CJACT, care încununează activitatea elevilor și a profesorilor îndrumători. Deși nu se poate compara cu un conservator de muzică, cei care au absolvit aici au obținut premii la prestigioase concursuri naționale sau internaționale.

Sursa: infin03wp.infin.ro

CJACT dă impresia unei școli destinate muzicii și dansurilor populare, un fel de Daciadă populară, dar are secții care trec dincolo de hore și brâuri și care atrag sute de cursanți: design vestimentar, canto clasic, pian, chitară, vioară, muzică ușoară, muzică religioasă, pictură-grafică, balet, dans modern, tango argentinian, cine-foto, actorie sau disk jokey, sculptură în gips, lemn sau piatră, ceramică — artă decorativă.

Centrul moștenește Școala Populară de Artă (înființată în anul 1962). Dacă înainte de 1989 aici se puteau învăța inclusiv limbi străine, după 1990 acestea au dispărut din oferta de studii iar acum are ca rol principal coordonarea, cercetarea și conservarea vieții culturale tradiționale din zona Banatului, respectiv din arealul etnofolcloric al județului Timiș.

Aici au ales să-i învețe pe cursanții de diverse vârste, de la copii la vârstnici, profesori cu cariere în muzică (Ion Deatcu — primul director al Școlii de Artă, Achim Penda, Sava Ilin, Costel Mihăescu, Iosif Hellman, Marieta Grebenisan, Ioan Odrobot, Gelu Stan, Pavel Roșu, Delia Musunea, Iacob Ochsenfeld, pianista Stella Dinulescu — fostă prim solistă la Filarmonica Banatul și la Opera Națională Română Timișoara), în coregrafie (Ionel Marcu, Mara Cărăuș, Petru Pilu, Marcel Botscheller, Emilian Dumitru, Ciprian Cipu), în arte plastice (Iulia Dinescu, Xenia Eraclide Vreme — nepoata lui Victor Hugo—, Simion Lucaciu, Dumitru Bașu, Susana Fântânaru), în teatru, cu artiști ai Teatrului Național Timișoara (Mircea Belu, Emil Reus, Diogene Bihoi, Dan Radu Ionescu).


Dintre absolvenții școlii s-au consacrat Ioan Toroican (muzică ușoară), Costel Busuioc, Lucia Mihăescu (muzică cultă), Carmen Popovici, Aurelia Ardeleanu sau Adrian Stanca (folclor).

Cu toate că în ultimii ani în Timișoara au apărut foarte multe cluburi care s-au dorit a fi alternative la Centrul de Artă și Cultură, niciunul nu a avut trăinicia și succesul acestuia.

‘Instituția, aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, funcționează pe trei paliere, având în componență trei mari compartimente: Conservarea și valorificarea tradiției și a creației populare, Școala de Artă și Ansamblul Profesionist Banatul. (…). După câte știu eu, suntem singura instituție pe acest segment care oferă diplome în baza cărora se pot face PFA-uri, oamenii își pot găsi, până la urmă, un rost. Ceilalți oferă doar o specializare (dans, un instrument — n.r.)’, a declarat pentru AGERPRES Liliana Laichici, manager general al CJACT.

Faima școlii este purtată peste hotare (Italia, Spania, Franța, Serbia, Ungaria, Belgia, Bulgaria, Cuba, China etc.) de Ansamblul Banatul, care a împlinit luna trecută 45 de ani, ’45 de ani de performanță, de mărire, dar și de criză, de trăiri intense, dar, în principal, 45 de ani de succes’, după cum spune managerul general.

Când se apropie vacanța, activitatea Centrului este efervescentă, pentru că se pregătesc manifestări devenite tradiționale: Festivalul Etniilor (7 iunie, la Muzeul Satului Bănățean) iar în august, Nedeea Românilor de Pretutindeni (în prima duminică după Sfânta Maria Mare).

Centrul de Artă și Cultură ar putea aduce în viitor secții noi, în funcție de solicitări și de posibilități, și nu este exclus să apară și o secție de gastronomie, poate, sub o denumire mai modernă.

‘Avem un proiect pentru dotarea claselor și sperăm să terminăm în întregime, până la reluarea cursurilor din toamnă, procesul de modernizare a sediului (reparații, dotări ale sălilor de clasă cu mobilier și echipament necesar). Pentru înființarea de noi secții va trebui să analizăm, să vedem în ce măsură se poate. Sigur, posibilități ar fi multe, poate și nevoi ar fi multiple. Trebuie să vedem ce anume se și poate face din toate ideile’, adaugă Laichici.

După Revoluție, centrul a primit un sediu de excepție, cel în care a ființat cu trei veacuri înainte Mănăstirea Franciscanilor, construită între 1716-1736. Este un sediu generos din Piața Libertății, unde călugării franciscani au sosit în secolul al XVI-lea și au construit un adevărat complex, format din biserică și mănăstire, pe care le-au folosit până în anul 1789. Atunci, ambele au fost transferate Ordinului Piarist (romano-catolic), care au deschis o școală în mănăstire.

Biserica a fost folosită până în anul 1911, când a fost demolată, iar în 1909, mănăstirea a trecut la administrația locală, care a înființat aici Conservatorul de Muzică. În zidul mănăstirii se vede un obuz din timpul asediului orașului din 1849. La Liceul Piarist a învățat și scriitorul Ioan Slavici (1885-1887) iar fosta grădină interioară a mănăstirii a fost transformată în ultimii ani în amfiteatru în aer liber, unde au loc spectacolele cursanților CJACT de la sfârșit de an.

Ca în jurul fiecărui loc ce dăinuie de veacuri, și de fosta Mănăstire Franciscană se leagă legende, mai ales că pe aici a trecut și împărăteasa Maria Terezia a Austriei, care în 1768 a ascultat Sfânta Liturghie în biserica franciscanilor din vecinătatea mănăstirii.

Astfel, epidemia de ciumă (1738-1739) care a secerat o treime din populația Timișoarei nu i-a cruțat nici pe preoții vremii, supranumiți ‘preoții negri’, și se spune că sufletele lor nu au fost împăcate când au părăsit această lume.

Povestea merge mai departe și ne putem imagina de ce unii spun că sufletele lor ar mai bântui locurile în care au viețuit și astfel s-ar explica și faptul că imobilul nu a fost niciodată ‘vânat’ de samsarii imobiliari. Dar, până la urmă, rămâne un loc predestinat culturii.

Glasul clopotelor și al cântărilor de slavă ale franciscanilor s-au împletit, peste veacuri, asemeni unui curcubeu al timpului, cu vocile și acordurile instrumentelor pe care le mânuiesc tinerii artiști ce învață astăzi aici.

AGERPRES/(A, AS — autor: Otilia Halunga, editor: Florin Marin)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva