Search
Facebook Twitter Email

Tudor Arghezi, pe numele său adevărat Ion N. Theodorescu, s-a născut la București, la 21 mai 1880. Tatăl său, Nae Theodorescu, originar din Gorj, a fost mic funcționar, în timp ce identitatea mamei scriitorului este până azi controversată.

Foto: (c) REPRODUCERE / Arhiva AGERPRES

După școala primară, a urmat cursurile gimnaziului ”Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului ”Sfântul Sava” din București.

A debutat în 1896 în revista lui Al. Macedonski ”Liga ortodoxă”cu proza ”Din ziua de azi”, urmată, la scurt timp, de poezia ”Tatăl meu”, semnând Ion Theo. Este perioada în care îl cunoaște și se împrietenește cu Grigore Pișculescu (Gala Galaction), iar prietenia cu acesta va dura toată viața.

A colaborat în anii 1897-1899 la ”Revista modernă” și la ”Viața nouă”, cu poezii și proză scurtă, începând să folosească pseudonimul Tudor Arghezi (inspirat din denumirea latină a Argeșului-Argesis).

În februarie 1900, se retrage la mânăstirea Cernica, unde, după o perioadă de noviciat primește haina monahală, devenind călugărul Iosif, iar mai târziu este hirotonit diacon. În 1905, renunță la cin și pleacă în Franța, unde, la începutul aceluiași an, se născuse primul său fiu, Eliazar (viitorul artist fotograf Elie Lothar). De aici pleacă în Elveția, unde audiază cursuri la Universitatea din Geneva, frecventează asiduu bibliotecile și practică diverse meserii (1905-1910).

Revine în țară în 1910 și începe colaborarea la ”Facla”, ”Viața Românească”, ”Rampa” ș.a. cu versuri, pamflete, polemici. A condus, alături de Gala Galaction, revista ”Cronica” (1915-1916).


Paraschiva și Tudor Arghezi (1961).
Foto: (c) REPRODUCERE / Arhiva AGERPRES

În 1916, s-a căsătorit cu Paraschiva Burda, originară din Bucovina, cu care a avut doi copii: Domnica (Mitzura) și Iosif (Baruțu).

Ca urmare a articolelor în care se pronunțase în favoarea neutralității României în Primul Război Mondial, este condamnat în procesul ziariștilor colaboraționiști, din 1918, și întemnițat la închisoarea Văcărești, fiind grațiat în 1919, la intervenția lui Nicolae Iorga.

Din 1922 a condus revista ”Cugetul românesc”, apoi ziarul ”Națiunea” (1923), unde a publicat ”Amintirile ierodiaconului Iosif”. Colaborează, totodată, la publicațiile “Viața românească”, “Adevărul literar și artistic” , “Rampa”, “Contimporanul” ș.a.


Casa Memorială Tudor Arghezi-Mărțișor din București
Foto: (c) Viorel LĂZĂRESCU / Arhiva AGERPRES

În 1926, cumpără un teren pe dealul Mărțișorului, aproape de închisoarea Văcărești, unde începe să sădească pomi fructiferi și viță-de-vie și unde va construi, pe parcursul mai multor ani, celebra casă ”Mărțișor” (după planuri întocmite chiar de către poet), cu anexe și o tipografie unde Arghezi intenționa să-și publice întreaga operă. Se mută cu familia la ”Mărțișor” în 1930.

La vârsta de 47 de ani, în 1927, Tudor Arghezi își publică primul volum de versuri, ”Cuvinte potrivite”. Apariția acestuia, primit cu elogii de criticii din acea perioadă, a marcat consacrarea poetului (Premiul Societății Scriitorilor din România, 1927).


Foto: (c) REPRODUCERE / Arhiva AGERPRES

Un an mai târziu începe să editeze, într-o concepție grafică originală, ”Bilete de papagal” (1928-1929; 1930; 1937-1938; 1945), unde a lansat câțiva poeți tineri de valoare. Debutul în proză are loc în 1929, când apare volumul ”Icoane de lemn”. În 1931, apare volumul ”Flori de mucigai” (1931), cu binecunoscutul autoportret al poetului.

În continuare apar noi volume de proză: ”Cartea cu jucării” (1931), ”Tablete din Țara lui Kuty” (1933), ”Cimitirul Buna-Vestire” (1936) etc.

În 1934, i s-a acordat Premiul Național pentru Poezie, alături de George Bacovia. Amintim, de asemenea, volumele de versuri ”Cărticică de seară” (1935) și ”Hore” (1939), precum și ”edițiile definitive” de ”Versuri” (1936; 1940; 1943).

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a deținut rubrica ”Bilete de papagal” din ziarul ”Informația zilei”, unde a publicat, în septembrie 1943, celebrul pamflet ”Baroane!”, îndreptat împotriva ambasadorului Germaniei la București, baronul Manfred von Killinger, pentru care a fost arestat și apoi internat în lagărul de la Târgu Jiu (1943-1944). După 1945, a început o febrilă activitate publicistică la ”Adevărul”, ”Jurnalul de dimineață” ș.a., iar în 1946 a fost distins cu Premiul Național pentru Literatură.

Devine ținta unor atacuri în presa vremii, pornindu-se de la poeziile din ”Una sută una poeme” (1947), apoi opera sa literară este pusă sub interdicție. Tipografia de la ”Mărțișor” i-a fost confiscată în 1948, iar pentru familia poetului au urmat ani grei. În această perioadă, Tudor Arghezi a tradus din limba rusă (între altele, ”Suflete moarte” de Gogol), iar în limba franceză — ”În floarea vieții” de Anatole France.

În 1954, îi apare volumul de versuri pentru copii ”Prisaca”. De acum vor fi reluate și colaborările la principalele reviste literare și în presa centrală.


Scriitorul Tudor Arghezi, la aniversarea vârstei de 80 de ani, împreună cu soția sa Paraschiva Arghezi, la Atheneul Român (1960)
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva AGERPRES

Este membru titular al Academiei Române din 2 iulie 1955, iar în 1957 este ales și în Marea Adunare Națională. Avea să fie sărbătorit ca poet național la împlinirea vârstei de 80, și respectiv 85 de ani.

O ediție bibliografică ”Versuri” este publicată în 1959, pentru ca un an mai târziu să apară volumul ”Tablete de cronicar”, iar în 1961 volumul “Cu bastonul prin București”. În 1962, a început editarea seriei de ”Scrieri”, proiectată în 60 de volume. Ultimele plachete ale poetului au înmănuncheat stiluri inedite: ”Frunze” (1961), ”Cadențe” (1964), ”Ritmuri” (1966) etc.


Decorarea scriitorului Tudor Arghezi, la împlinirea vârstei de 80 ani (1960) 
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva AGERPRES

În 1965, i-a fost decernat Premiul internațional ”Herder” și în același an a fost ales membru al Academiei Sârbe de Științe și Arte.

Poetul a donat statului, în 1966, întreaga proprietate a ”Mărțișorului”, cu condiția ca aceasta să devină, după moartea sa, Casă memorială. În iunie 1974, ”Mărțișorul” a devenit Casă memorială patronată de Muzeul Literaturii Române.

Tudor Arghezi s-a stins din viață la 14 iulie 1967, la puțin timp de la moartea soției sale Paraschiva (1966), fiind înmormântat, alături de ea, în grădina casei din ”Mărțișor”.

În anul 2000, începe editarea operei complete a scriitorului Tudor Arghezi în colecția ”Opere fundamentale”, coordonată de Fundația pentru Știință și Artă și Editura Univers Enciclopedic, la care, se alătură, din 2003, Editura Academiei Române.

Lumea copilăriei și deopotrivă lumea animalelor au ocupat un loc distinct în opera lui Arghezi (”Cartea cu jucării”, ”Cântec de adormit Mitzura”, ”Mărțișoare”, ”Prisaca”, ”Zdreanță”, etc). Cei care vizitează Muzeul memorial Tudor Arghezi — ”Mărțișor” pot vedea în curtea din fața casei un coteț pe care scrie ”Zdreanță”, amintind de cățelul atât de îndrăgit căruia Tudor Arghezi i-a dedicat binecunoscuta poezie. Alături se află, împrejmuit cu un mic gard, mormântul lui Zdreanță.


Scriitorul Tudor Arghezi în biroul casei sale (1957)
Foto: (c) Kessler MIRCEA / Arhiva AGERPRES

”MĂRȚIȘORUL e patria literaturii mele. De acolo au ieșit CUVINTELE POTRIVITE și toate scrierile adunate acuma într-o mulțime de volume, gândite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie… Pentru mine, Mărțișorul e un lucru de neuitat. Cred că acolo mi s-a plămădit cerneala și mi-a înviat oarecum condeiul”, mărturisea Tudor Arghezi.

AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva