Search
Facebook Twitter Email

Castelul din Banloc este administrat de câțiva ani de Arhiepiscopia Timișoarei, care se ocupă de domeniul concesionat pe 49 de ani de la Primăria Banloc, un loc unde se pare că nimeni nu și-a putut găsi liniștea în acest loc, sătenii spunând că ar fi un loc blestemat.

Foto: (c) Constantin DUMA / Arhiva AGERPRES
Localnicii speră că odată cu venirea fețelor bisericești în acest așezământ, se va trece peste ‘blestemul celor care l-au tot cumpărat cu bani grei, dar au fost nevoiți să-l părăsească în grabă’, fiind alungați de nemiloase momente ale istoriei, de melancolii sau de obștescul sfârșit.

‘Castelul a fost construit în anul 1750 într-un loc atestat documentar la 13 mai 1400, sub numele de Byallak, ‘locul bivolului’. În perioada pașalâcului turcesc din Banat, între anii 1522-1717, aici își avea reședința de vară pașa, ulterior terenul fiind dăruit de Maria Tereza banului croat Drașkovici, în schimbul altor teritorii. Din 1750 este ridicat castelul care în anul 1783 devine proprietatea familiei nobiliare ungare Karacsonyi. Tot atunci, groful Lazăr Karacsonyi aduce specii rare de pomi exotici, pe care îi plantează în jurul conacului-castel, punând bazele actualului parc care se întinde pe o suprafață de 10 hectare’, a relatat, pentru AGERPRES, istoricul Ioan Hațegan, cercetător științific în cadrul Filialei Timișoara a Academiei Române.

Vremuri tulburi aduc peste România Războiul I Mondial și pacea interbelică, perioadă în care Principesa Elisabeta (sora Regelui Carol al II-lea), devenită regină prin căsătoria cu George al II-lea al Greciei, dar divorțată, ulterior, revine în țară. Fire bogat înzestrată cu harurile artei, principesa nu-și găsește mângâierea sufletească în părțile Regatului și vine în Banat, unde în anul 1935 cumpără cu 22 de milioane de lei castelul de la Banloc. Legenda spune că unul dintre aghiotanții ei nu a putut să o urmeze, fiind prins pe drum de răufăcători, iar pentru a scăpa de ei le spune că Prințesa a fugit cu un cufăr plin cu galbeni și că doar el știe drumul spre Banloc, unde ea îi va ascunde. Odată ajuns la noua reședință bănățeană, răufăcătorii sunt prinși, iar el va reintra cu devotament în slujba stăpânei.

Frumusețea castelului înconjurat de păduri și de o întinsă cultură de orez, eleganța încăperilor înzestrate cu mobilier de lux, cu antichități, tablouri aparținând stilului rococo, sculpturi din marmură și chiar și o mumie din Egipt, nu au putut liniști însă sufletul prea zbuciumat al prințesei, care asemeni Prințesei Sisi, căuta iubirea adevărată din anturajul artistic, dar statutul de descendentă a Casei Regale interzicea acest lucru.

Ne putem imagina serile și nopțile petrecute aici de principesă alături de cele două servitoare și, poate, câțiva apropiați în care poate se discutau veștile de pe front, se asculta muzică, se făceau ședințe de spiritism, iar Elisabeta așternea pe pânză curcubee de uleiuri prin care lăsa să vorbească tăcut sentimentele, regretele, dorințele, neîmplinirile. Cu toate că era despărțită, aflarea veștii despre moartea fostului ei soț, regele George al II-lea, avea să o cufunde și mai mult în adâncul himerelor și în singurătatea castelului de la Banloc. A rămas aici până în anul 1948, când a fost obligată să ia definitiv calea exilului, spre Cannes.

Au urmat anii comunismului, când castelul a devenit, pe rând, casă de bătrâni, orfelinat, iar piesele mobilierului-unicat au fost furate în cea mai mare parte. După 1990, primarul Cornel Toța spune că s-au mai găsit foarte puține lucruri în conac. ‘Câteva scaune, canapele, un candelabru, un birou, un orologiu, o oglindă, o masă. Restul a fost furat sau distrus de oameni care nu au știut sau nu au vrut să le prețuiască. Mobilierul, dacă nu a fost furat, cu siguranță că a ajuns lemn de foc’, spune primarul Toța.

‘Proiectul ecumenic al Mitropoliei Banatului urmărește realizarea unui program anual de întâlniri și activități specifice identității creștine, precum și creșterea gradului de implicare a tinerilor în viața bisericii. De asemenea, se dorește amenajarea unui centru ecumenic cu caracter permanent, unde să fie aduși în tabere copiii ce provin din familii sărace, elevii sau studenții din învățământul teologic, să se construiască și câteva săli de conferințe, iar în perspectivă poate chiar să construim un complex de 20 de camere, din structura vechiului castel, în care să poată locui minorii bolnavi de SIDA sau bătrâni’, adaugă Toța.

În perioada 1999-2000, fostul ministru al Culturii, Ion Caramitru, voia să transforme conacul-castel și parcul din preajmă într-un centru european de conferințe. După anul 2000, acest proiect a fost abandonat, iar administrația locală a reușit să restaureze bolțile clădirii. Ministerul Culturii a investit în urmă cu aproape 10 ani suma de 1,4 milioane de lei pentru renovarea clădirii considerate monument istoric. Fiind vorba de o clădire cu valoare de patrimoniu, partenerii proiectului încearcă să obțină fonduri structurale pentru renovarea clădirii.

Castelul din Banloc pare să nu se vrea locuit, în orice caz parcă nu și-ar mai dori stăpâni. Poate de aceea, Casa Regală a României nu l-a revendicat niciodată, lăsându-l definitiv statului. Doar Radu Lambrino a încercat să intre în posesia lui, dar cererea i-a fost respinsă.

AGERPRE / (A, AS — autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă) 

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva