Search
Facebook Twitter Email

Castelul Daniel din Tălișoara, clădit în urmă cu aproape 400 de ani, ascunde câteva mistere neelucidate, printre care cel al semnificației frescelor și a camerei secrete descoperite în timpul lucrărilor de restaurare.

Camera Constantinopol, cu fresce din 1680 
Foto: (c) Racz Lilla și Racz Attila / ARHIVA PERSONALĂ

Castelul a fost construit în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în stil renascentist, de familia nobiliară Daniel, și a trecut prin mai multe etape de extinderi și modificări până la începutul secolului trecut, când a căpătat înfățișarea actuală.

Blazonul familiei Daniel, reprezentând o lebădă albă cu gâtul săgetat, apare pe un basorelief sculptat în piatră pe fațada clădirii împreună cu deviza ‘Deus Providebit'(Dumnezeu ne va purta de grijă), iar, potrivit legendelor, ar fi fost conferit familiei în semn de recunoștință pentru serviciile oferite, de către principele Transilvaniei, Bethlen Gabor. Pe zidurile castelului sunt consemnate, de asemenea, anul 1669 și inițialele M.D. și H.I. ale proprietarilor, Daniel Mihaly și soția sa, Haller Judit, care au construit aripa nord-vestică a clădirii, dar și anul 1680, în care se presupune că ar fi fost încheiate lucrările de etajare a aripii principale.

Blazonul familiei apare și pe aripa clasicistă a castelului, realizată în 1884, fiind sculptat în teracotă.

Istoria consemnează, printre altele, faptul că fațada castelului a căpătat, la începutul anilor 1890, o terasă proiectată de arhitectul Draskoczy Jeno.

Castelul a fost cumpărat, în urmă cu câțiva ani de doi tineri, Racz Lilla și Attila, originari din Sfântu Gheorghe, respectiv Miercurea Ciuc, care l-au reabilitat și l-au introdus în circuitul turistic.

‘Povestea a început în jurul Crăciunului, în urmă cu șase, chiar șapte ani, când am petrecut vacanța de iarnă acasă și am primit de la mama mea un album despre castele și conace (…) Eram în momentul în care ne gândeam să începem o afacere și cochetam cu ideea de turism (…) Așa am dat peste acest castel și, la sfârșitul prezentării din album, scria că tocmai își așteaptă gazdele, deci era de vânzare. Ne-am uitat cine erau proprietarii din sat, i-am căutat și am început discuțiile. La vremea respectivă, ni s-a spus că deja era “semivândut”, aveau o înțelegere cu un domn din Statele Unite ale Americii (…) și că nu mai e de vânzare, dar nouă ne-a plăcut foarte mult, așa că am păstrat legătura, ne-am tot interesat și până la urmă am aflat că a fost scos din nou la vânzare, americanul fiind dezamăgit de faptul că imobilul nu mai era înconjurat de păduri ca odinioară și că era multă birocrație ca să îl poată cumpăra. După ce el a renunțat, am început negocierile, a fost un proces de vrei doi ani și, în cele din urmă, l-am cumpărat’, a declarat pentru AGERPRES, Lilla Racz.

Cei doi tineri, care au lucrat timp de mai mulți ani în București, ea consultant de marketing la o companie multinațională, iar el în domeniul IT bancar, spun că alegerea castelului a fost una ’emoțională’ și că, odată cu achiziționarea lui, au început o nouă viață.

‘Castelul nu arăta prea bine la vremea când l-am cumpărat, era nefolosit de mai mult de 10 de ani, dar pe de altă parte, totuși, față de multe alte castele din Transilvania, aflate în paragină, arăta mult mai bine pentru că pe vremea comunismului a fost folosit ca CAP și a fost restaurat în 1988, ceea ce a permis ca structural să reziste’, spune aceasta.

Castelul de la Tălișoara avea să le ofere celor doi tineri și câteva surprize, în timpul restaurărilor fiind scoase la iveală mai multe fresce și o cameră secretă. ‘Cea mai mare surpriză pe care ne-a dăruit-o castelul au fost frescele. Am tot auzit povești prin sat că, la renovarea din 1988, oamenii ar fi văzut niște urme de pictură și chiar figuri pictate pe pereți, dar inițial, nu era nicio dovadă și am crezut că era o legendă, ca și tunelul despre care am auzit foarte multe dar nu l-am găsit. Când am început cercetările istorice murale, s-a dovedit că, într-adevăr, există urme de fresce, așa că am demarat o cercetare mai amplă a picturilor murale și am dat peste mai multe scene pictate care datează din anul 1680, pe care le-am renovat acum. Suntem în faza în care sunt renovate și conservate, deci se disting, dar abia de acum încolo începe aventura mai interesantă, pentru că încercăm să descifrăm ce înseamnă exact scenele’, adaugă Lilla Racz.

Într-una dintre fresce apare unul dintre membrii familiei, probabil Daniel Mihaly I, care, potrivit istoricilor, ar fi ocupat o înaltă funcție diplomatică și ar fi fost împuternicit, în anul 1638, să ducă tributul Transilvaniei marelui sultan de la Constantinopole.

Castelul are opt camere, fiecare cu un stil și o poveste aparte, printre ele ‘Lebăda’, denumită după blazonul familiei Daniel, camera contelui, aflată lângă budoarul contesei, și camera ‘Constantinopole’, unde se regăsesc frescele amintite. Una dintre cele mai atrăgătoare, datorită poveștii ei, este ‘Camera secretelor’, o încăpere a cărei baie a fost amenajată într-un spațiu înzidit, descoperit în timpul renovărilor din 2011.

‘Am aflat de existența acestei încăperi când am făcut planurile la etaj și parter și s-a dovedit că e ceva acolo și am dat peste o frumoasă încăpere boltită în care am amenajat baia. Secretul, de ce acolo camera a fost înzidită, nu l-am aflat și de aceea am numit-o ‘Camera secretelor’ (…) O altă cameră se numește ‘Poarta castelului’ pentru că este o încăpere în care, înainte de 1800, funcționa intrarea cu caleștile în castel (…) Pot să zic că, de fiecare dată când merg la castel, am o altă cameră preferată, fiecare are un stil unic, o atmosferă unică’, povestește Lilla Racz.

‘De obicei când avem oaspeți, facem un tur, îi conducem prin fiecare cameră, iar ei aleg camera preferată în care vor să stea, (…) Dacă unul vrea ceva mai nobil alege ‘Lebăda’, dacă vrea ceva mai rustic alege camera cu cadă de lemn, dacă vrea poate alege baia uriașă construită din mozaic, sunt diverse opțiuni și nu se compară una cu cealaltă. Mai e camera doamnei Haller, care are o oglindă uriașă de aproximativ cinci metri pătrați de jos în sus. Fiecare cameră are o poveste și un mic efect wow, cum spune designerul nostru’, adaugă Racz Attila.

Cada de lemn din camera Lăcașul din Tălișoara 
Foto: (c) Racz Lilla și Racz Attila / ARHIVA PERSONALĂ

Proprietarii au găsit cu ajutorul designerului și un stil original de a mobila castelul, recuperând și recondiționând o parte dintre grinzile de lemn învechite, care au trebuit înlocuite în timpul renovării, realizând astfel o originală îmbinare între vechi și nou. ‘Din mobilierul original nu am mai găsit nimic, din păcate, și, chiar cu mult înainte să mobilăm castelul, ne-am tot gândit și ne-am sfătuit cu diverși designeri, am căutat mult timp mobilier vechi de epocă și, până la urmă, designerul cu care am lucrat ne-a ajutat cu o idee mai ieșită din comun. Știam de la început că vrem ceva autentic, ceva vechi, de aceea am și cochetat prima dată cu mobilierul de epocă, dar era greu să găsești ceva autentic cu care să mobilezi un întreg castel să și iasă frumos, nu o colecție de muzeu cu piese luate de ici-colo (…) Structural a trebuit să înlocuim foarte mult lemn din castel și acest lemn vechi de sute de ani l-am refolosit pentru fabricarea mobilei, combinându-l cu elemente de nou, de hi-tech, materiale naturale, cupru, sticlă, lemn nou, lăcuit. Avem această combinație, această dualitate, jocul între vechi și nou, care nu face altceva decât să ajute vechiul să iasă și mai mult în evidență. Acesta a fost conceptul de design cu care am mobilat tot castelul’, explică Lilla Racz.

Și în gastronomie au încercat să aplice aceeași ‘rețetă’, adică să îmbine tradiționalul cu noul și modernul. ‘Pe linia noastră gastronomică se regăsesc rețete tradiționale regândite conform exigențelor culinare din secolul XXI. Avem un șef-bucătar care a studiat în Marea Britanie și s-a întors acasă cu gândul de a reforma bucătăria tradițională transilvăneană, iar gândurile noastre s-au întâlnit foarte frumos în legătură cu conceptul acesta. El ne construiește partea de gastronomie (…) Pe de altă parte, ne axăm și pe gastronomia secolului al XVII-lea, nobiliară. Am fost uluiți să vedem cât de diversificată era gastronomia în acea perioadă, din punctul de vedere al gusturilor, ingredientelor, materiei prime folosite, pentru că erau în contact cu curțile nobiliare din toată Europa. Pe lângă rețetele tradiționale avem în meniul nostru și câteva highlight-uri internaționale regândite puțin, “transilvanizate” pe gustul nostru’, mai spune Lilla Racz.

Și pentru a crea din nou acel ‘wow effect’, proprietarii organizează periodic evenimente tematice la castelul de la Tălișoara, în locul cinei clasice cu trei feluri de mâncare, oaspeții având posibilitatea de a opta pentru seri renascentiste în cadrul cărora le sunt servite specialități din pește, vânat și alte rețete specifice secolului al XVII-lea, pot asculta live muzică veche și pot învăța să danseze dansuri renascentiste.

Lucrările de reabilitare a castelului au durat aproape cinci ani și au fost cofinanțate din fonduri europene pentru dezvoltare rurală. Familia Racz, care a deschis castelul pentru public în vara anului trecut, își dorește ca acesta să fie mai mult decât un loc care să atragă turiști, să devină un important punct cultural pe harta Transilvaniei.

‘Noi vrem ceva deosebit, vrem să păstram și să dezvoltăm latura culturală. Printr-o asociație, am câștigat un proiect de finanțare de la Fondurile norvegiene și o parte importantă a acestuia constă în cercetarea și documentarea picturilor murale, care o să se termine anul viitor cu o carte și o conferință amplă despre acestea. (…) Ne-am gândit la o implicare în viața culturală a zonei și, chiar de când am cumpărat castelul, am organizat concerte, festivaluri de muzică veche — anul acesta va fi a cincea ediție, au fost Zilele renascentiste și vrem să continuăm, dar suntem deschiși și la alte evenimente organizate de alții, pe care să le găzduim la noi în castel’, a menționat proprietara acestuia.

‘Avem planuri mărețe, vrem să atragem oameni de cultură care apreciază ceea ce găsesc la noi, adică un castel vechi din secolul al XVII-lea, cu picturi murale și tocmai din acest motiv suntem foarte apropiați de oamenii de artă, de cultură și organizăm aceste evenimente (…) Noi, din acest fond norvegian nu renovăm, nu construim, ci pur și simplu dedicăm toată finanțarea pentru cultură, arte plastice, arte creative și sperăm ca în acest fel să atragem atenția acelor oameni care caută istoria și cultura secolelor trecute (…) Vom organiza și tabere de creație pentru diverși artiști, (…) dar obiectivul final este ca, prin aceste personalități de artă și cultură, să atragem și pe alții care vor să vină într-un loc special. Dorim să fim apreciați nu doar pentru calitatea serviciilor pe care le găsesc la noi, ci și pentru ceea ce avem de oferit din punct de vedere cultural’, a completat Racz Attila.

Noii proprietari ai castelului au angrenat în jurul lor și oamenii din zonă, pe care i-au cooptat în realizarea lucrărilor de reabilitare sau în programele oferite oaspeților, prin care le prezintă tradiții, obiceiuri sau curiozități locale. Printre aceștia se numără meșteșugari locali, un fierar în atelierul căruia turiștii pot experimenta metode tradiționale de prelucrare a fierului și proprietara unei vechi mori cu apă, care le poate prezenta modul de funcționare și istoria acestei construcții ce datează din secolul al XIX-lea.

AGERPRES (A-autor: Oana Mălina Negrea, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva