Facebook Twitter Email

Cântăreața Anastasia Lazariuc s-a născut la 6 iulie 1953, în satul Băcioi, Republica Moldova.

Foto: (c) anastasialazariuc.ro

A urmat Școala muzicală ”Ștefan Neaga”, secția dirijat — coral, iar în 1987 a absolvit Facultatea de Regie la Institutul de Arte din Chișinău “Gavril Musicescu”.

S-a lansat cu piesele lui Ion Aldea-Teodorovici “Până la lacrimi mi-e dragă viața”, “Seară albastră”, “Fuga, fuga”.

În anul 1972, a devenit solista formației Sonor cu care a efectuat turnee internaționale. În anul 1973, a câștigat premiul al II-lea la Festivalul Cântecului de la Liepaja, Lituania.

A fost angajată ca solistă a Filarmonicii din Cernăuți timp de doi ani (1975-1977), apoi, timp de 16 ani, a fost solista Radiodifuziunii din Chișinău. În paralel a colaborat cu televiziunile din orașe ale fostei Uniuni Sovietice ca Moscova, Leningrad, Kiev, Minsc și altele. A lansat mai multe albume cu muzică românească la casa de discuri “Melodia” din Moscova, potrivit site-ului oficial al artistei.

Laureată a multor concursuri și festivaluri din fosta Uniune Sovietică, Anastasia a realizat numeroase turnee în țară și străinătate. A colaborat cu televiziunea rusă, dar și cu televiziunile și radiourile din România. A susținut numeroase turnee în străinătate, în țări ca SUA, India, Belgia, Germania, Franța, Austria etc.

Colaborarea cu cei mai talentați compozitori și poeți, ca Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Petre Teodorovici, Eujen Doga, Ion-Aldea Teodorovici, Iurie Sadovnic Gutu, Paria Radu, Anatol Dumitraș, Ian Raiburg și alții, i-a adus mult succes în activitatea artistică.

În anul 1985, împreună cu formația Amor, a efectuat primul său turneu în România, având câte trei spectacole pe zi timp de o lună. Publicul din România a cunoscut-o cu adevărat în 1990, la Festivalul de la Mamaia, unde a fost invitată să susțină un recital. În anul 1992, s-a stabilit în România unde a devine cunoscută mai ales pentru duetele cu Mihai Constantinescu, care s-au bucurat de un real succes.

cu Mihai Constantinescu, 2000
Foto: (c) Viorel LĂZARESCU / Arhiva AGERPRES

A lansat mai multe albume cu muzică românească la casa de discuri Melodia din Moscova. Dintre discurile semnate de Anastasia Lazariuc, ca interpretă, menționăm: ”Ochii mei” (1987), ”La est și la vest de Prut” (cu Mihai Constantinescu, 1991), ”Maria” (cu Mihai Constantinescu, 1994), ”Anastasia” (single), ”Cine poate ști” (1997), ”Cu tine” (2000), ”Destin” (2003), ”Sinceritate” (2008). Cele mai recente albume — “Nostalgie” și “Dor de mamă” — au apărut pe piață în 2010-2011, în colaborare cu compozitori basarabeni, informează site-ul artistei.



Anastasia Lazariuc și Trupa Millenium la Festivalul Internațional “Cerbul de Aur”, 2005
Foto: (c) Grigore POPESCU / Arhiva AGERPRES

În 1982, a primit titlul de Artista Emerită a Republicii Moldova.

În mai 2010, Anastasia Lazariuc a susținut, la Chișinău, spectacolul ”Orice femeie este frumoasă”’, în care l-a avut invitat pe Mihai Trăistariu. Cu acest prilej, i-au fost conferite titlurile de ”Cetățean de onoare” al orașului, dar și cel de ”Artist al poporului Republicii Moldova”, cea mai înaltă distincție a artiștilor.

Anastasia Lazariuc la prima ediție a Galei Ovo Music, 2011
Foto: (c) Sorin LUPȘA /Arhiva AGERPRES

În mai 2014, Anastasia Lazariuc a lansat două albume cu 40 cele mai bune piese ale sale, CD-urile fiind încadrate într-o carte ce conține biografia interpretei.

În prezent Anastasia realizează spectacole atât în țară, cât și peste hotare. În continuare ține o strânsă legătură cu locurile natale, continuând să realizeze spectacole și piese cu compozitori și textieri din Republica Moldova.

Artista este mamă și bunică. Fiul ei, Andrei, are două fiice — Beatrice și Anastasia, iar fiica artistei, Ileana, are doi băieți — Alex și Nicolas.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva