Facebook Twitter Email

Iluminatul public în Târgoviște a fost oprit, sâmbătă, de la ora 20,30 la 21,30, pentru a se marca ”Ora Pământului”, iar peste 2.000 de târgovișteni au venit în centrul municipiului pentru a lansa lampioane.

Foto: (c) Cornelia Dumitru / AGERPRES FOTO

De asemenea au fost oprite, în același interval orar, reflectoarele care luminează primăria și alte clădiri din Târgoviște.

”Ca gest, este foarte important și participăm și noi, Târgoviște, alături de alte 6.000 de orașe la ”Ora Pământului”. Mă bucur că s-a oprit ploaia și sunt foarte mulți târgovișteni care au participat la acest eveniment”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul interimar al municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Edilul a mai spus că ia în calcul mai multe acțiuni care să pună în practică mesajul care însoțește evenimentul ”Ora Pământului”.

”Oricum toate investițiile care vizează iluminatul public din Târgoviște, toate investițiile care vizează eficiența energetică sunt bazate pe resurse regenerabile. Chiar și pe ceea ce înseamnă transportul public în comun există posibilitatea accesării și cumpărării de material rulant ecologic, tot ce înseamnă investiții cu finanțare europeană sunt bazate pe acest concept”, a adăugat Cristian Stan.

Simbolic, 2015 lampioane au fost lansate, de Ora Pământului, din Piața Tricolorului din Târgoviște.

Milioane de oameni din întreaga lume opresc aparatele electrice și sting luminile, sâmbătă seara, timp de o oră, pentru a marca ”Ora Pământului”. Prin acest tip de manifestare oamenii încearcă să tragă un semnal de alarmă și să accelereze găsirea unor soluții care să prevină schimbările climatice.

AGERPRES — FOTO PE FLUX/(A—autor: Cornelia Dumitru, editor: Vicențiu Purcărea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva