Facebook Twitter Email

Zilele de sărbătoare erau cinstite pe vremuri în satele din județul Olt prin respectarea credinței religioase, a datinilor străvechi, cât și prin punerea pe masă a celor mai alese bucate. În satul Cornățelu, din comuna Poboru, de toamna și până primăvara, pentru zilele de sărbătoare gospodinele preparau sarmale din miez de semințe de dovleac, de post sau cu carne, legate cu ață din cânepă sau bumbac, pregătirea principalului ingredient începând din seara de dinainte, la clacă, cu snoave și povești.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Sarmale cu semințe de dovleac a savurat și preparat și artistul popular Constantin Nițu din Poboru, cunoscut pentru țesăturile și costumele tradiționale pe care le-a creat în timp cât și pentru faptul că și-a transformat locuința în muzeu în care sunt alături creații ale sale cât și piese reprezentative pentru meșteșugurile și portul tradițional. Constatin Nițu își amintește cu nostalgie de sarmalele cu semințele de dovleac preparate de bunica și de mama sa precum și de claca de semințe, ce se organiza în seara de dinaintea zilelor de sărbătoare.

Contantin Nițu spune că în copilăria sa femeile de la sate trudeau cât era ziua de mare prin gospodărie sau la câmp și aveau familie numeroasă, cu multe guri de hrănit, de aceea doar în serile de dinaintea sărbătorilor găseau timp de a se aduna laolaltă, însă nici atunci pentru a sta, ci cu diferite îndeletniciri, cum este decojitul semințelor de dovleac pentru sarmale.

“Când o gospodină se hotăra să facă sarmale din miez de semințe de dovleac lua legătura cu vecinele, pentru că avea nevoie de ajutoare să le decojească. Gospodina mergea prin vecini și anunța că seara, de obicei sâmbătă seara ori înaintea sărbătorilor, va face clacă de semințe. După ce se întuneca și începeau să fie aprinse luminile în case, vecinele celei care avea clacă de semințe se îndreptau una câte una spre aceasta și începeau să curețe cojile, dar cu ochii pe copii, care pândeau să ia din miezul curățat. Ele vorbeau, mai cântau, mai povesteau bucurii sau necazuri și copii le ascultau, cu privirile spre semințele decojite din troacă”, își amintește Constantin Nițu, care menționează că de multe ori a stat alături de bunică și mamă la clacă, atras de semințe, dar mai ales de povești.

Pentru a prepara sarmalele cu semințe de dovleac după rețeta tradițională de la Cornățelu, sunt necesare semințe de dovleac, foi de varză murată, roșii uscate sau bulion, mirodenii, respectiv leuștean, cimbru și mărar uscate, boia dulce de ardei, pentru sarmalele de post, iar pentru cele cu carne se folosește și ou și cubulețe de carne de porc.

“Troaca era coaja uscată a unui dovleac românesc, tăiat pe jumătate. După ce curățau semințele și umpleau troaca, le puneau pe un șervet din cânepă, pe sobă, la uscat. A doua zi dimineața le luau de la uscat și le pisau în piuă de lemn până când ajungeau ca o făină. Făina rezultată, bine piuită, se trecea printr-o sită nu prea deasă. Se punea apoi într-un castron mare din lut, cu ou, pentru a fi frământată. Între timp, pe o tablă, la sobă, se puneau frunze de leuștean, cimbru și mărar pentru a fi uscate și a se sfărâma ușor. Leușteanul, cimbrul și mărarul se adăugau în castronul cu făina din semințe de dovleac și ou și se mai punea un pic de boia de ardei roșu, dulce. Se frământa și se făceau grămăjoare de mărimea unui ou, ce se puneau pe un cărpător de lemn, una lângă alta. Dacă se tăiase porcul și gospodina mai păstra carne, câte un cub de carne se punea în mijlocul fiecărei grămăjoare de pe cărpător”, mai spune Constantin Nițu.

El menționează că pentru a nu risipi foile de varză, gospodinele numărau grămăjoarele cu amestec pentru sarmale astfel încât să știe exact câte foi de varză murată au de pregătit. Se numărau toate grămăjoarele de amestec pentru sarmale și se pregăteau un număr egal de foi de varză acră, scoase din putina cu varză pusă la acrit pentru iarnă. “Familiile erau mai numeroase pe vremuri și gospodinele pregăteau bucatele cu economie, de aceea numărau grămăjoarele de amestec și foile de vază, pentru a nu risipi varza acră și a pregăti mai multe foi decât erau necesare. Se împachetau sarmalele, se legau bine cu ață din cânepă sau bumbac, circular și apoi în cruce, pentru a nu se desface în timpul fierberii și una dintre sarmale era lăsată cu legături mai slabe, ce se desfăceau ușor, aceasta urmând a fi așezată pe ultimul rând de sus în oală, spre mijloc, pentru a o încerca gospodina din timp în timp, să observe dacă s-a fiert. În perioadele de post nu mai puneau bucățică de carne în mijloc iar în loc de ou pentru a da consistență și a lega amestecul, se folosea apă cu făină de grâu”, relatează Constantin Nițu.

Sarmalele se fierbeau la Cornățelu în oale mari din lut, la focul din vatră, iar alături de cocea pâinea sau mălaiul. Pregătirea sarmalelor începea dimineața și se fierbeau până la prânz, când constituiau felul principal de mâncare.

“Se puneau sarmalele la fiert în oală mare de pământ, pe fundul căreia se așezau două-trei foi de varză mai grosiere, să nu se lipească sarmalele. Peste foile de varză se puneau sarmalele, una câte una, în straturi până se umplea oala. În partea de deasupra a straturilor cu sarmale lăsau loc pentru varză tocată și pentru o mână de roșii uscate, care dădeau culoare, aromă și gust preparatului. Oala era apoi pusă la foc, pe vatră, pentru câteva ore, până aproape de masa de prânz. Lângă sarmale se cocea și pâinea sau mai ales mălaiul, făcut din făină de porumb, făină de grâu și drojdie. Sarmaua din mijloc, legată mai puțin se încerca din timp în timp și când era bine fiartă, se lua oala de la foc. Se puneau câteva sarmale în străchini pentru vecinele ce veniseră la clacă, drept răsplată pentru ajutor și apoi pentru cei din familie. Din sarmalele gătite duminica sau la zi de sărbătoare punea gospodina la masă timp de trei, chiar patru zile”, își mai amintește artistul popular din Cornățelu.

Acesta afirmă că nu a uitat gustul sarmalelor din semințe de dovleac legate cu ață și nici savoarea poveștilor de la clacă.

“Eu am făcut aceste sarmale de multe ori, mai ales când trăiau bunica și mama mea. Acum se pregătesc mai rar, doar la sărbători și le mai prepară numai bătrânele care știu rețeta și au putere să mai gătească și să curețe atâtea semințe. Se sting bătrânii de la sate rând pe rând, ca lumânările, și clacă nu se mai face. Erau savuroase și sarmalele din semințe de dovleac și claca, mai ales pentru copii. Se cânta, se spuneau snoave, ghicitori, vorbeau despre întâmplările fericite ori amare din viața comunității. De la clacă am aflat multe dintre obiceiurile locului. Așa am aflat despre obiceiul de Sânziene. Atunci fetele din satul acesta, din Cornățelu, aruncau pe gârlă batiste cu anumite semne, iar băieții din satele învecinate, din aval, le luau din apă și le duceau tinerelor. Dacă fetei îi plăcea băiatul care a găsit batista ei, recunoștea că ea a cusut-o, dacă nu îi plăcea tânărul, spunea că nu recunoaște batista. Mai sunt și astăzi în sat cupluri care s-au format după ce fetele au recunoscut batistele”, conchide Constantin Nițu.

AGERPRES / (AS — autor: Cristina Matei)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva