Facebook Twitter Email

Piciorul podului construit de Constantin cel mare peste Dunăre, la Sucidava, un drum de piatră din vremea romanilor ce leagă două cartiere ale orașului Corabia, balta Potopin din comuna Dobrosloveni sunt câteva din reperele istorice tangibile din legendele ce însoțesc povestea și drumul Domnului de Rouă de la Dunăre, în sus, spre Romula Malva, capitala Daciei Malvensis.

Foto: (c) Cristina MATEI / Arhiva AGERPRES

Șefa Centrului Cultural din cadrul Primăriei Corabia, prof. Mirela Cojoc, dezvăluie adevărul istoric ce se împletește cu legenda, de la “podul de aramă” identificat cu podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava, din care astăzi se mai păstrează un picior, până la curțile lui Ler-Împărat, pe drumul Domnului de Rouă.

“În secolul al IV-lea, politica de întărire a graniței nord-dunărene din Imperiul roman (a Moesiei Prima și a Daciei Ripensis din sudul fluviului) și rațiunile strategice l-au determinat pe împăratul Constantin cel Mare (306-337) să inițieze construirea unui pod transdanubian de piatră și lemn care a fost inaugurat în vara anului 328, chiar în prezența, la Dunăre, a primului împărat creștin. Podul, neobișnuit de lung pentru acea dată (2.437,5 m), a fost realizat între cetățile Oescus (Ghighen, din Bulgaria) și Sucidava (Corabia, județul Olt), într-o zonă care, din punct de vedere geografic, prezenta asemănări cu cea din zona Drobetei”, afirmă Mirela Cojoc.

Foto: (c) Cristina MATEI / Arhiva AGERPRES

Aceasta menționează că principala asemănare între cele două poduri consta în faptul că, în zona Sucidavei, Dunărea curgea pe două brațe, cel principal, sudic, fiind navigabil și în prezent.

“Brațul secundar, nordic, din care a rămas așa-zisa gârlă a Bozahuzului, poate fi admirat de pe ruinele anticii cetăți, cu lanurile verzi și stânele de oi sălășluite în albia sa uscată. În antichitate, brațul nordic al fluviului scălda zidurile de sud ale cetății Sucidava. Odată cu construirea acestui important edificiu și din cauza atacurilor goților (presupuse de istorici a fi fost prin anul 323), a fost refăcută din temelii și cetatea Sucidava, situată la circa 130 metri est de portalul nordic al podului”, precizează Mirela Cojoc.

Podul peste Dunăre de la Sucidava unea două regiuni romane, de la sud și de la nord de Dunăre, printr-un drum numit în folclorul local drumul Domnului de Rouă sau drumul lui Traian, care trecea pe lângă Caracal, prin Romula Malva și ajungea până în munți.

“Din punct de vedere strategic, podul lui Constantin cel Mare avea rolul de a uni, nu două orășele sau ținuturi, ci o întreagă regiune romană de la nordul Dunării, cu inima Imperiului Roman. Importantul drum ce cobora din Balcani pe valea Iskerului (în Bulgaria) și terminat pe malul drept al Dunării, se lega, la capătul său nordic, cu marele drum roman ce cobora din Transilvania pe Olt, prin cetatea Romula-Malva, apoi, în continuare peste Câmpia romănățeană, până la Sucidava”, mai relatează Mirela Cojoc.

Romula, în prezent sit arheologic situat în satul Reșca din comuna Dobrosloveni, este cel mai mare sit arheologic de la sud de Carpați, având o suprafață de peste 304 hectare și a fost unul dintre cel mai importante centre economice și culturale din provinciile romane dunărene. Municipium din primele decenii ale secolului al II-lea d.Hr, colonia Romula din perioada împăratului Septimius Severus sau cel mai târziu a lui Filip Arabul, orașul a fost reședința guvernatorului Daciei Inferior/Malvensis.

Foto: (c) Cristina MATEI / Arhiva AGERPRES

Podul roman de la Sucidava-Celei a fost înregistrat grafic pentru prima dată de către stolnicul Constantin Cantacuzino, pe o hartă redactată la Padova între anii 1694-1699, fără a-i cunoaște vechimea și mărimea, menționând doar că ‘în acest loc a fost cândva un pod’.

“De la capătul nordic al podului, în celebra sa lucrare ‘Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor’, marele cărturar muntean Constantin Cantacuzino trasa drumul roman ce pornea de la Dunăre spre Valea Oltului, către legendarele curți ale lui Ler-Împărat de la cetatea Antina (Romula-Malva, lângă Caracal). Cuvântul Ler este destul de cunoscut și astăzi, întâlnit în străvechile noastre colinde de Anul Nou, provenind de la Aurelian, după cum presupunea și italianul Luigi Fernando de Marsigli, pasionat cercetător al acestor locuri”, mai relatează Mirela Cojoc.

Aceasta precizează că legendele locale despre Domnul de Rouă au fost culese de către istoricul Nicolae Densușianu și toate vorbesc de un drum de la Dunăre spre munți și topirea acestuia din cauza razelor soarelui.

“Înaintând în profunzimea legendelor culese de la localnici de către istoricul Nicolae Densușianu despre legendarul drum, potrivit acestora, exista un crai sud-dunărean, Domnul de Rouă, care, trecând podul de aramă la nord de Dunăre, pleca noaptea, călare, spre curțile lui Ler — împăratul de la cetatea Antina — și mergea pe drumul de piatră până sub munte, în Țara Loviștei, la Râmnic, unde avea o ibovnică. Odată, apucându-l zorii zilei, razele soarelui l-au topit, prefăcându-se în râușorul Potopin (astăzi fiind o baltă, lângă satul cu același nume care aparține comunei Dobrosloveni, județul Olt). În alte legende, acest Domn de Rouă se identifica chiar cu un domn al Țării Românești, cu scaunul la cetatea Antina și care mergea în fiecare noapte spre Râmnic la iubita sa. În alte variante, craiul locuia la munte, iar iubita sa locuia la Celei, lângă Dunăre. În toate variantele legendare, moartea i-ar fi pricinuit-o iubita, care ar fi ascuns cocoșii ce vesteau apropierea zilei și astfel, acest domn s-ar fi topit odată cu răsăritul soarelui. Mitul Domnului de Rouă deține și adevăruri istorice, menționate chiar în acest text, pentru că poveștile bătrânilor, devenite azi legende, ascund mici adevăruri izvorâte din străfundul istoriei”, mai afirmă Mirela Cojoc.

Conform Mirelei Cojoc, podul de aramă din legendă poate fi podul constantinian, denumit “de aramă” după descoperirea, în apele Dunării, în anul 1860, potrivit inginerului Al. Popovici, a unor scoabe de aramă ce fuseseră folosite la fixarea blocurilor de piatră din structura construcției.

Un alt reper tangibil la care face referire legenda este drumul de piatră roman, realizat din același tip de piatră ca și cetatea Sucidava. Din acest drum se poate observa și în prezent o porțiune, între cartierele Vârtop și Celei din Corabia.

“Se poate vorbi cu certitudine de existența drumului de piatră roman amenajat odată cu edificarea podului și refacerea cetății în timpul domniei lui Constantin cel Mare, drum care lega Sucidava de cetatea Romula-Malva (Antina) și de acolo urca până în inima Transilvaniei, către capitala provinciei. Acest drum, pavat cu aceeași piatră din care este construită cetatea Sucidava, se poate observa ușor și astăzi pe drumul de țară care leagă Celeiul de Vârtop (astăzi cartiere ale orașului Corabia, județul Olt). Locuitorii din zonă îi spun drumul lui Traian pentru faptul că tot aceeași configurație o avusese și drumul edificat de Traian, între cele două războaie de cucerire a Daciei”, mai precizează Mirela Cojoc.

Despre satul Potopin din comuna Dobrosloveni și balta Potopin se consideră că au fost numite așa pentru că acolo s-ar fi “topit” la lumina soarelui, Domnul de Rouă.

“Mai mult, importanța drumului care lega sudul Peninsuluei Balcanice cu Dacia este reliefată de descoperirea la Sucidava în anul 1913 și publicarea în anul 1937, de către reputatul arheolog Dumitru Tudor, a unui milliarum (o bornă antică) pe care scrie: Imp(eratori)[ D(omino)] n(ostro) [Fl(avio) Va(lerio) Con-]/ stant(ino Aug(usto) et]/ C(a)es(ari)b(us) no[stris] (duobus) M(ille) p(assume)I, adică ‘Stăpânului nostru Flavius Valerius Constantin Augustul și celor doi cezari. O mie de pași’. Din inscripție rezultă faptul că ‘Stăpânul’, împăratul Constantin și cu cezarii, cei doi fiii săi ,Constantin al II-lea și Constanțiu al II-lea, au refăcut calea de comunicare, probabil odată cu construirea podului. De la numele lui Va(ler)ius poate proveni și Ler—Împărat cu legendarele sale curți de la Antina. Tot așa se face și că nașterea denumirii satului Potopin (din comuna Dobrosloveni, județul Olt) nu este deloc întâmplătoare, ea provenind de la ‘topirea’ Domnului de Rouă chiar în dreptul așezării de astăzi”, mai arată Mirela Cojoc.

Podul lui Constantin cel Mare de la Celei — Sucidava este considerat de istorici drept al doilea ca importanță după cel de la Drobeta și a fost o construcție costisitoare și grandioasă din punct de vedere tehnic.


“Lăsând deoparte legendele, cert este că podul lui Constantin cel Mare a avut o însemnătate deosebită pentru romanitatea de la Dunărea de Jos. O asemenea construcție stabilă, costisitoare și grandioasă ca tehnică, nu se putea ridica dacă Imperiul nu stăpânea importante teritorii la nord de fluviu. Din repertoriul urmelor arheologice aparținând veacului al IV-lea, rezultă că întreaga zonă de câmpie a Olteniei și a Munteniei fusese reanexată Imperiului, având ca limită nordică și strategică, marele val Brazda lui Novac. Nu se știe exact până la ce dată a rămas în picioare podul de la Celei. În împrejurări puțin cunoscute, dar legate, se pare, de atacurile goților la sud de Dunăre, care reîncep în anul 364 d.Hr. și de răscoala lui Procopius din anii 365-366, podul dintre Sucidava și Oescus a fost distrus. După alte informații, cauza ruinării ar fi fost revărsările Dunării și împotmolirile prin bancurile de gheață. Dar, indiferent de viața lui scurtă, acest pod rămâne cel mai important, după acela de la Drobeta și a îndeplinit un însemnat rol istoric, în perioada constantiniană, pentru romanitatea nord-dunăreană”, conchide Mirela Cojoc.

AGERPRES / (AS — autor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva